Author: No One
•sâmbătă, august 01, 2009
Din cand in cand, mai rar sau mai des, daca veti fi atenti, ma veti vedea stand pe un scaun, pe o canapea, pe marginea patului. Ma veti vedea stand incordat, oarecum adunat, fara sa ma sprijin de un spatar, adus cu trunchiul in fata, sprijinindu-ma pe picioare si cu capul plecat in jos, pierdut in gandurile mele.

Daca ma veti cunoaste, veti stii ca atunci nu ma simt bine, ca mi-e rau, ca m-a prins o anxietate ori sunt agitat, ca imi bate inima (mai) tare sau ca ma supara un brat sau chiar amandoua. Pot sa am un atac de panica sau pur si simplu sa am nasul infundat si sa nu pot sa respir.

In pozitia asta ma simt cel mai bine (ma poate agita si mai rau daca stau intins si nu indraznesc sa ma agit mergand, fataindu-ma de colo-colo prin casa). Tin minte ca am stat ore intregi asa, fara sa mananc, fara sa ma misc de acolo, fara sa ma agit, intr-o oarecare stare vegetativa, numai ca sa ma simt mai bine, numai ca sa imi revin. Ma gandeam mai devreme, cand eram agitat si m-am ridicat in capul oaselor ca sa stau pe margine patului, ca lumea se micsoreaza atunci. La dimensiunile camerei in care stau, chiar la marginea aceea de pat. Pentru minute, ore eu exist numai acolo, gandurile mele exista numai acolo. Stau acolo, asteptand... sa ma simt mai bine.

Acum stau in sezut in fata calculatorului, scriind. Agitatia mi-a mai trecut. Dar sunt obosit. Cred ca as adormi daca m-as intinde. Dar o sa mai stau asa si o sa ma intind la noapte cand o sa ma culc.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on sâmbătă, august 01, 2009 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.