Author: No One
•joi, august 27, 2009

Am un drum lung de parcurs. Unul pe care nu l-am inceput cand trebuia. Trebuia inceput mult mai devreme ptr ca acum sa nu mai am atat de recuperat.

Dar e un drum ce trebuie parcurs, cu suisuri si coborasuri, cu gropi ce trebuie sa le ocolesc, cu opriri ptr odihna, cu viraje mai stranse sau mai usoare. Drumul e in fata, e acolo, asteapta sa-l parcurg. Si desi pe el poti intalni diversi oameni, ptr un timp mai lung sau mai scurt, care pot merge cu tine sau nu, e un drum care in general il parcurgi singur, chiar daca cateodata te simti singur pe el si/sau ai nevoie de ajutor. Eu apreciez cand cineva ma insoteste si de aceea ma intristeaza cand , ca o regula a jocului, in mare tb sa-l fac singur.

Si cateodata cand ma opresc, si incep sa ma gandesc la el, ma sperie. Ptr ca il vad lung. Se pierde in orizont cat vad cu ochii. Si cine stie peste ce voi mai da pe parcurs. Incertitudinea asta are darul sa iti inmoaie picioarele cateodata. Si sa te opresca din mers.

Acest post e o promisiune, ca-l voi parcurge, ca trebuie sa o fac si ca nu tb sa stau pe loc. Ptr ca sunt comod, si ma opresc, fie ca ma sperii, fie ca nu mai am chef. E greu sa faci promisiuni cand stii ca le poti incalca, dar atata timp cat imi voi aminti sa ma pun in miscare, va fi bine.

Nu conteaza destinatia, unde tb sa ajungi, ci cum ai parcurs drumul, ce ai trait de-a lungul lui. Poate de aceea exista (si conteaza) pelerinajele (mai ales cele religioase), ptr ca parcurgandu-l tb sa descoperi cine esti. Asta e scopul drumului tau si nu altu: sa vezi CINE ESTI TU. Restul, oricat de important credeti ca este, e fum in ochi.

  

ta hand om dig cititorule
This entry was posted on joi, august 27, 2009 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.