Author: No One
•duminică, septembrie 06, 2009
Stiti momentul cand te loveste intradevar realizarea ca ai un anumit defect? Ca desi erai constient, pana de curand nu ai perceput astfel lucrurile, ca deodata totul e clar?

Asa mi s-a intamplat zilele trecute. Dupa ani cand stiam de asta, si aveam un oarecare gust pe limba, am vazut in toata spendoarea acest sa-i zic defect.

E foarte simplu: cateodata ma supara/ma deranjeaza ce cred oamenii despre mine. Si e cel mai clar, cand simt asta de la oamenii care-mi plac, la care tin. Stiu ca ar trebui sa fiu mai relaxat, sa stiu ca poate glumesc, dar pe mine ma scutura oricum. Uneori nu sunt pregatit psihic, sunt incrancenat si nu sunt relaxat ( nu sunt light :P), devin serios, mult prea serios ptr moment, mintea (gandurile) functioneaza aiurea, si o chestie mica ma poate deranja, nu ma pot detasa usor de aceea chestie. Un alt motiv ar fi poate o neincredere in mine, un moment cand o parere venita de la cineva pare sa patrunda prin invelisul meu exterior si sa-si faca cuib in mintea mea. Si iau lucrurile in serios.

Nu stiu de ce cateodata tin ca lumea sa aiba o parere buna despre mine. De ce imi pasa. Poate e o modalitate sucita de a avea o parere buna despre mine. Simt ca orice as face nu sunt perceput corect. Simt nevoia sa ma explic mult prea mult.

Nu tot timpul e asa, ptr ca tine de dispozitia mea, dar in unele momente simt ca ajung la o limita (care poate nu are legatura cu ceilalti), care ma pune jos, ma supara. Simt prea mult, gandesc prea mult. Ard gazul degeaba.

Ar trebui sa-mi pese mai putin (spre deloc) de ce zic ceilalti despre mine, fie ca e gluma sau e serios. Fuck it! Nu depind de parerea nimanui, nu sunt dator nimanui.

John draga, fi mai relaxat, why so serious?

ta hand om dig cititorule
This entry was posted on duminică, septembrie 06, 2009 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.