Author: No One
•luni, octombrie 26, 2009
Vantul batea usor. Pe deasupra lumii, peste parul lui ciufulit de propriile-i maini. Cerul era de un albastru linistitor. Se uita la nori si cuvantul "pufosi" il asocie cu o frantura de femeie. Statea, doar statea. Astepta cu rabdare, pentru ca stia ca unele lucruri cer timp.

Oare cat trecuse? Ore, luni, ani? Nu conta. Trebuia sa astepte. Sa aiba rabdare. La ce bun sa te grabesti? Statea cat e nevoie.

La inceput il duruse si nu avu rabdare. De ce ia atata timp? Si cu orice sfortare isi inrautatea situatia. Crezuse ca va pierde timp. Dar descoperise ca se va castiga pe sine. Si asa pierduse mult pana acum. Nu va pierde nimic in plus daca va avea rabdare si va astepta ca toate sa vina la timpul lor.

Se uita peste orasul de sub el. Era cufundat in liniste. Linistea diminetii. Pana la el nu mai ajungea nimic. Era o clipa placuta. Parca totul se oprise in loc. El se oprise in loc. Gandurile-i, oricat de incarcate, erau usoare, fara asprimea caracteristica.

Zambi incet, multumit. Ochii facura mici cute de bucurie. Pasi incet peste piatra cenusie aranjata frumos in patratele. Fiecare pas pe cate un patrat. El si lumea lui. El in lumea lui. Intelegea ceva dar nu stia exact ce. Un secret poate? Un adevar numai pentru el? Ceva linistitor, de undeva de departe. Nu vedea imaginea in intregime, asa cum era ea asezata peste lume, dar, nu stiu, simtea... simtea ca intelege ceva.

Va astepta. Nu mai are ce pierde. Va astepta ore, luni, ani. Si intre timp va incerca sa creeze ceva. Cu rabdare. Fiecare pe rand. Nu va fi usor. Dar va astepta... pentru ca unele lucruri cer timp.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on luni, octombrie 26, 2009 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.