Author: No One
•marți, noiembrie 03, 2009
Revolutionary Road este povestea unui cuplu tanar, entuziasmat, care-si pierde avantul si identitatea pe parcurs. Ei nu sunt ca un cuplu batran, obosit, rutinat, ei inca mai pot respira, mai pot spera, dar parca sunt pe ultima suta de metri, mai au o ultima sansa. Incearca sa evadeze si se blocheaza in "tentatiile/testele" care i le arunca viata sa vada daca ei chiar au curajul de a face saltul. Gandindu-ma la ce sa zic despre film am facut o anologie: cuplul se asemana cu un luptator care-si rupe coloana in lupta (cu viata), si acum e frant de tot, nu mai poate sa se miste, dar mai traieste , mai respira, mai spera, dar incet-incet incepe sa nu mai participe, sa se retraga in umbra, cuplul e disperarea luptatorului cand vede ca tavalugul vine spre el. Vrea sa scape dar, zic eu, deja crapaturile au inceput sa apara si poate si el simte asta cand i se face frica.

Uitandu-ma la film ma gandeam ca nu-mi doresc sa mi se intample si mie asa ceva. Adica sa am vise pentru viitor si sa le pierd pe parcurs, sa cad intr-o moleseala, intr-o rutina si resemnare. Cu cat imbatranesti esti tentat sa nu mai risti, apar diverse lucruri care aparent te aseaza la locul tau (in sens negativ zic aici) si ramai blocat de ele pentru ca nu mai esti in stare sa vezi mai mult decat lumea ta. Moartea sperantei tanarului visator.

Cand ma uit la Leonardo DiCaprio si Kate Winslet in acest film vad cat de mult s-au maturizat ca actori dupa Titanic. Parca dupa succesul acela au incercat sa demonstreze ca sunt mai mult decat niste fete frumusele ce umplu ecranul. Mi se pare ca au muncit mult (plus ceva noroc) sa ajunga aici. Dupa mine sunt exemplul actorilor care sunt dedicati, care nu se culca pe o ureche, care incerca sa arate ce pot.

Regizorul Sam Mendes (American Beauty, Road to Perdition, Jarhead), care e si sotul lui Kate, e o cunostinta mai veche (de pe vremea lu American). Si imi place cum regizeaza. Uitati-va la American, Perdition si acest film si o sa vedeti un stil al lui (cum suna coloana sonora si in ce momente apare, anumite cadre, senzatia ca filmul sau este eficace dar fara sa fie apasator, cum simti in alte filme).

Filmul este o adaptare dupa cartea lui Richard Yates "Revolutionary Road".

Pentru mai multe informatii aveti imdb si wiki. Trailerul e mai jos.




ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, noiembrie 03, 2009 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.