Author: No One
•marți, decembrie 01, 2009
Ma gandeam la invitatia Ajnaninei si a Mikkai de a pune vise pe corabia ce pleaca, in anumite momente, spre luna plina si noua (detalii despre acest lucru, aici si aici)

Si ma gandeam asa: Cat de tentant e sa cer (vreau aia, vreau aialalta, vreau asa si pe dincolo). Sa cer inchipuindu-mi ca imi va veni pe tava, ca imi va pica in poala. Sa cer ca sa-mi maresc comoditatea. Si am zis: nu, nu voi face asta, nu voi cere asa. Pai si atunci cum vei face? Voi crea un fel de vis, in care voi sadi un "va fi bine", dar nu il voi lasa, in comoditatea mea, sa se vestejeasca, ci il voi uda cu visele mele, cu incercarile mele, cu gandurile mele pozitive. Si voi avea rabdare, si curaj. Si voi astepta sa creasca, crenguta cu crenguta, stiind ca nu va fi usor, dar "va fi bine". Si intr-o zi o sa am un copac mare, verde si puternic, si ma voi minuna cat de bine e la umbra lui. Acest mic "va fi bine" il voi trimite pe corabie, sa vada lumea si sa se intoarca la mine cand va veni timpul.

Si cu el voi mai trimite o dorinta si un gand (sa fie cu el si sa-i tine de urat). Dorinta mea e pentru Ama, sa se recupereze, sa se faca bine si sa-si indeplineasca visul, pentru ca stiu ca poate, iar gandul e pentru cei ce ii am in jur (fizic sau nu), un gand bun, ca un cec in alb, pe care ei sa-l transforme intr-o dorinta/ vis si sa-si aduca in viata un lucru pe care si-l doresc

Fie ca aceste cuvinte sa fie creatie.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, decembrie 01, 2009 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.