Author: No One
•luni, decembrie 14, 2009
Cateodata am acest sentiment ca vreau neparat sa scriu ceva, sa arunc ceva din mine. Sa zic ce se acumuleaza in mine, ce simt prin interiorul gandurilor mele. Nu, nu neaparat sa scriu, ci sa spun. Simt o neliniste, ceva ma agita. E ca si cum sufletul meu vrea sa iasa afara, e ceva ce-l misca, ce-l agita si nu stiu, apare acesta stare de tristete, acumulare, suparare, de gol, ca si cum nu mi-as gasi locul. Tine un timp si apoi dispare, ca sa revina inca o data undeva in viitor, si tot asa.

Un sentiment legat de asta e cel de singuratate. Un altul e nevoia sa ma abandonez complet, sa ma rup in bucatele mici, mici. Stau intins si gandesc, si gandesc, si gandesc, si acumulez si simt ceva, intens, si in momentul ala vreau ceva, nu stiu ce, poate pe cineva, dar chiar nu stiu. Observ ca nu sunt genul de persoana care sa treaca usor cu gandul, nu am intrerupator ptr asa ceva. Cand ceva ma patrunde, ricoseaza in mine, creste in mine, in intensitate. Cum poti sa te abandonezi, fara sa te faci scrum, fara sa fii lovit cu duritate de ceva ori cineva? Eu unul nu stiu.

Ma gandesc ce ironic e ca simtim atata intensitate in noi, fiecare dintre noi, dar nu e nimeni care sa ne auda complet. Izolati... de catre noi si de catre altii. Pot sa zic ca ne negam pe noi insine? Ca inchidem ochii la ce suntem? Poate ne e frica? Poate nu credem ca suntem in stare de asta? Am uitat cine suntem. Iar poate ce simtim noi e acel ceva ce vrea sa ne arate cine suntem noi cu adevarat: Te negi? Simte! Eviti sa simti? Simte si mai mult!. Pana nu vei mai putea. Tot te incapatanezi? Nu-i nimic, vom gasi o cale sa te facem sa asculti.

Putem sa negam pana nu mai putem. Dar negarea e primul stadiu al acceptarii. Iar Acceptarea are obiceiul de a fi rabdatoare cu noi. Pentru ca stie ca mai devreme sau mai tarziu va reusi. Noi doar ne zbatem ca pestele pe uscat. Fara sens.

Cand simt, cand sunt tulburat ori ma bucur la o intensitate anume, oftez. Cica prin oftat scoti ceva din tine, elimini ceva. Si acest sentiment pe care-l am si de care vb mai sus pot sa-l aseman cu un oftat. Oare sufletul meu ofteaza? Probabil ca el stie mai multe decat mine.

Scriu si ma eliberez. Imi satisfac nevoia de a ma exprima. Poate intelegeti (mai mult sau mai putin) sau poate nu. De cand ma stiu am simtit nevoia asta de a scrie, de a exprima ceva din mine. Oare de a ma intelege? Sau de a ma impaca cu mine? Oricum, acesta e unul din articolele pe care le scriu din mers si sincer sunt cele mai adanci si mai aproape de natura mea intima, desi nu zic nimic concret, tangibil (precum o amintire sau o poveste). As scrie fara oprire ce imi vine in minte. Abandon prin scris??? "...vom gasi o cale..." :))) Dar nu sunt multumit, pentru ca o fac in parte, pentru ca ma opresc inainte. Imi scria Ama ca nu sunt genul "care sa sara cu capul inainte", hihi :). Cred ca asa e. Si acum in momentul cand am scris ce mi-a zis ea, cred ca imi dau seama de ce vreau sa ma abandonez. Puteti sa-i ziceti "sa ma pierd". Oare de ce consider ca femeile sunt cele in fata carora ma pot pierde? Pentru ca in fata lor simt nevoia sa fac asta. E oare o slabiciune? Unui tip nu i-as zice despre mine. Imi vine sa rad de mine :)))

Puteti sa ziceti ca aberez, dar eu zic ca ma exprim, ceva mai haotic si nu pe o tema anume, pentru ca asa e si mintea. Oricum, articolul asta si-a facut datoria. Am asezat niste cuvinte aici, si peste un timp cand voi vrea sa citesc, voi intelege mai bine ce am scris si ce am gandit acum. Si voi invata ceva in legatura cu mine. Acum daca citesc nu pot fi obiectiv vis-a-vis (imi place sa scriu acest cuv) de mine. Poate voi puteti fi, fiind in afara cutiei ce imi poarte numele. Poate puteti vedea nuantele ce s-au creat si asezat, mai bine ca mine.

PS: in timp ce scriam asta (la ore tarzii din noapte), taica-miu trece prin camera (eu dau pe alta pagina si ma fac ca citesc) si imi zice: "Mai bine ai invata". Ce ma face sa rad e contextul in care l-a zis :))) Intentia era buna dar a inteles gresit motivul pentru care stateam la calculator. Cum sa ii explic ce scriam? N-ar intelege cu adevarat. Si cand te gandesti ca m-am referit la asta mai sus (izolare). Apreciez o situatie ironica cand intalnesc una :)))

PS: ascult o melodie unde un vers e cantat asa frumos: "I said all night long". Ironic, nu? :P

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on luni, decembrie 14, 2009 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.