Author: No One
•vineri, decembrie 31, 2010
Postez aceasta melodie pentru ca vreau sa termin cu ea acest an pe blog. M-am gandit intr-o zi ca ea ar trebui sa fie ultima postare si de atunci tot m-am incapatanat sa ma conving sa o postez. Nu vreau sa-i dau nici o semnificatie, nu asta e dorinta mea, doar vreau sa fie ultima melodie pe anul acesta.

Dar nu pot sa nu zic ca titlul i se potriveste. Ea e strange and beautiful.


PS: si ca sa nu ma dezmint, zic ca tipul e capricorn (17 ianuarie) :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 31, 2010
Nu sunt genul sa-mi fac liste sau sa dau eu stiu ce concluzii pe sfarsit de an, dar simt nevoia sa fac un mic rezumat asa al anului acesta. Atat cat pot o sa incerc sa imi aduc aminte de tot ce vreau sa scriu.

In primul si in primul rand, anul acesta, implinind 25 de ani, am simtit pentru prima data "greutatea" acestor ani. Cand vad cifra asta parca simt ca nu mai sunt tanar. In curand voi face 26 si... simt cum ma apropii de 30 :)) E asa de aproape. Cum a trecut timpul asta? Nu ma simt, chiar nu ma simt de 26 de ani. Ma simt de parca am facut un salt brusc peste cativa ani :)) si m-am trezit la varsta asta.

Anul acesta am avut primele examene dupa ceva timp. Si am trecut cu bine. Se putea mai bine (cu mine tot timpul se poate mai bine :P), dar ma bucur ca am trecut peste un hop, peste ceva nu neaparat nou dar care era un punct cat de cat important in trecerea mea.

Am luat si cateva kilograme la bord :P Iar asta ma face sa ma simt bine :) Am trecut peste un punct critic in zona asta si am sa incerc sa va zic de ce. Cum sa incep? Acum am 59-60 de kg (undeva intre). Poate parea putin, dar daca ne luam dupa IMC (Indice Masa Corporala) sunt la limita greutatii normale. Ceea ce e bine tinand cont ca am fost si sub. Nu zic ca acest indice este cel mai bun indice al sanatatii, dar eu l-am luat ca un punct de referinta pentru greutatea mea. Intre IMC 19 si 24 se considera ca e greutate normala (eu am 59 kg deci IMC=19). Sub este subponderal, peste este supraponderal. Sub 18, din cate tin minte, se considera ca esti anorexic. Deci pot sa zic ca am fost anorexic. Eu nu am avut niciodata in viata mea peste 61 de kg, in general fiind undeva intre 57 si 59. Dar in 2007 cand am inceput sa am anxietate si depresie (plus ca am stat si singur o perioada) am scazut in greutate cam pana la 53-54 de kg. Cel mai rau a fost in 2008, nu mai stiu exact daca in primavara sau toamna, cand am ajuns la 51 de kg.  Am scazut in greutate pentru ca in general cand nu ma simt bine (depresie) am tendinta sa nu mai mananc. De atunci, din 2008, am zis ca nu mai vreau sa ma mai intorc la asta si sa ma simt cum m-am simtit atunci, asa ca am incercat sa mananc chiar daca nu vroiam. Incet incet am inceput sa pun kilograme pe mine. Ce vreau sa zic e ca, asa putin cat este, 59 de kg inseamna ceva pentru mine si faptul ca am putut sa ajung aici, in anul asta, ma bucura. Orice kilogram in plus de acum incolo e un pas inspre o directie mai buna. De propus, imi propun ca anul viitor sa mai pun cateva kilograme si sa incerc sa ajung la 65 de kg. Eu consider ca o greutate buna/potrivita pentru mine ar fi undeva in jurul lui 70 (eu am 1.76 m). De ce? Pentru ca nu am genul de corp masiv, iar peste 75 de kg nu mi-ar sta bine.

Tocmai anul asta m-am prins ca daca fac miscare (ma plimb) ma simt mai bine si nu mai am unele stari aiurea (in anul de gratie 2010 John s-a prins cu adevart ca miscarea face bine :D; sa se consemneze :P). Asa ca daca aveti tendinta sa stati in casa, pe fotoliu, ati face bine sa va ridicati in picioare si sa fugiti spre usa :))

Cat despre anxietate si depresie pot sa zic ca totul e mai bine. Daca anul 2009 m-am stabilizat asa pe o linie, anul asta a fost unul ceva mai bun. Am avut anxietate de mai putine ori, am iesit mai des din casa, starile proaste m-au tinut mai putin si am iesit mai repede din ele. Nu am mai avut palpitatii care sa ma sperie :) Am avut o perioada cand nici din casa nu puteam iesi (imi era frica ca o patesc ceva, va vine sa credeti?), acum ies fara nici o problema, de cele mai multe ori fara sa iau o pastila (le iau din ce in ce mai rar). Acum trebuie sa vad cum sa ies din oras singur :)))

Doamne, ma simt ca la un Cincinal :))) (cand se dadea raportul)


Revin dupa doua zile de cand am inceput :P

Pentru o perioada in vara asta am fost indragostit. A fi indragostit e acelasi lucru cu a-mi cadea cu tronc? Nu stiu. In general nu stiu cum sa fac diferenta intre o chestie de moment si a fi indragostit. Probabil ca nu am o idee exacta in minte cum sa le definesc sau poate nu le-am trait cum trebuie. Dar eu cred ca ea vroia altceva de la mine. Cineva cu care sa vorbeasca, a friend. Nu stiu, am senzatia ca de fiecare data cand imi place de cineva complic lucrurile. Poate ar fi trebuit sa raman in continuare sa vorbesc cu ea, dar nu mai pot fi impartial sau sa am o anumita distanta. Stiti care e chestia? Chiar am simtit ca putem fi prieteni (as in friends), ca acolo poate fi o legatura interesanta, ca ne putem intelege intr-un anumit fel. Dar nici aici nu mai sunt sigur: daca sunt prea subiectiv tocmai pentru ca imi doresc asta? De cand nu am mai vorbit mi-am dorit de cateva ori sa vorbesc cu ea, dar nu stiu daca e bine sau nu. Oare nu ma agat cu gandul de ceva ce poate nu e? Ce sa-i faci, mergem mai departe banuiesc.

Mi-a placut la ea ca incearca cu adevarat sa-si urmeze visurile. Ca se lupta pentru asta si ca isi creeaza mental o stare pozitiva pentru asta. E ceva ce si eu mi-as dori sa am, de aceea am si admirat lucrul acesta la ea. Si mai cred ca nu multi au exact aceasta capacitate.

Anul acesta am intalnit pentru prima oara pe cineva cu care am vorbit pe net. Pentru 2-3 minute in gara orasului meu :P (era in trecere). Ma gandesc la cat timp am vorbit si imi dau seama cat de buna a fost cu mine. I-am zis chestii despre mine pe care le stiu doar cativa oameni, am fost ca un copil curios plin de nesigurante, si nu tin minte sa fi primit o reactie negativa de la ea. Nu am ce sa-i reprosez sa stiti. Nici pentru faptul ca a disparut brusc din lumea mea, pentru ca stiu (si am inteles) ca avea nevoie de o schimbare, de noi coordonate dupa care sa se ghideze. Am avut posibilitatea sa merg la ea, si ma gandesc ca poate e mai bine ca nu s-a materializat. Nu de alta, dar nu stiu cat de corecte ar fi fost intentiile mele ca sa merg la ea. Nu vreau sa dau senzatia ca erau rele, dar pur si simplu, cand m-am gandit dupa aceea, nu mi s-au parut corecte. Sau poate exagerez eu.

Ma gandesc ca la anul ar trebui sa-mi propun sa nu ma mai indragostesc si sa nu mai vorbesc cu cineva pe net. Nu o zic cu rautate, dar nu cred ca ar fi bine, mai ales tinand cont ca intr-un fel ma afecteaza.

Acum la sfarsitul anului am inceput sa ma "lovesc" de ideea de acceptare. Vad ca incet incet incep sa accept anumite lucruri despre mine si despre viata mea. Incerc totusi sa nu cad in resemnare, desi cateodata imi doresc asta. Inca nu sunt convins in totalitate, dar poate it's not such a big deal cu unele lucruri :)) E ceva conflict aici cu daca e big deal sau nu. Ramane de vazut pe anul viitor la ce concluzii voi mai ajunge. Stiu ca anul asta m-am schimbat cumva. Nu cu mult, dar ceva parca e altfel. Simt ca nu ma mai zbat atata, ca am devenit ceva mai rational decat eram (cica zodia mea e una ce tinde spre rational), ca nu mai simt lucrurile atat de adolescentin. Le-am zis in asa fel incat sa arate ca, in functie de ce fac, asta poate fi un lucru bun sau unul rau. E o lectie importanta invata acum cativa ani, ca un lucru, acelasi lucru, poate fi si rau si bun in functie de cum il privesti.

Scriu pe blogul asta de un an si jumatate, destul cat sa imi dau seama si de partile rele si de partile bune (ma rog, macar o parte). Partile rele tin de dependenta. Am tendinta sa vreau si sa scriu mult, cateodata intrebandu-ma daca nu cumva exagerez. O fac si pentru atentie, pentru ca orice blog, mic sau mare, are un public. Poti sa te pierzi aici daca nu esti atent. Partile bune sunt faptul ca ajung sa ma cunosc mai bine tocmai disecandu-ma si scriind (atat cat pot) despre mine si faptul ca sunt impulsionat de comentariile voastre. Ele ma fac sa ma ancorez la ceva real, sa-mi zic "mah, daca fac prostii, daca nu incerc sa fac ceva, atunci vor fi dezamagiti". Nu stiu, poate e silly dar vad ca e un impuls foarte interesant, cand simt ca nu mai sunt eu cu mine ca sa fac totul asa aiurea de capul meu.

O sa sune siropos :)) dar va multumesc. Va multumesc ca ma cititi, ca ma suportati, ca nu va suparati. Va multumesc pentru toate comentariile care mi le-ati lasat, pentru melodii, carti si propuneri pentru filme. Va multumesc pentru sfaturi, pentru glume si pentru micile povesti. Va multumesc ca sunteti cititorii mei in lumea acestui blog destul de imperfect.

Poate mai sunt lucruri de scris dar in momentul asta nu ma mai pot gandi la ceva. Ahh... anul asta a fost unul bun, putin mai bun decat cel dinainte, asa ca nu-mi doresc de la 2011 decat sa fie mai bun. Nu are rost sa fac liste sau sa imi creez scopuri anuale la care sa ajung. Consider ca el doar trebuie sa fie mai bun decat acesta.

La fel va doresc si voua :) Un An Nou cat mai bun. 

Aceasta postare e penultima pentru ca imi doresc sa mai postez o melodie pe anul asta. Mi-am pus in gand sa o pun aici si de atunci tot ma incapatanez sa nu renunt la idee :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, decembrie 28, 2010
Aceasta leapsa am primit-o de la Sophie
(saraca leapsa, o dam asa de la un blog la altul :P)

Mi-am luat libertatea de a nu fi serios si deci leapsa in sine nu e una clasica in care sa zic anumite lucruri despre mine ci mai mult un soi de povestioara, un snapshot de o secunda, un "ce ar fi daca...", etc etc etc :)) Deasemenea nu cred ca are morala si nici nu cred ca se pot trage invataminte din asta :P Eventual ar constitui un episod bunicel pe Discovery despre cum sa nu supravietuiesti :)

SUNT in mijlocul padurii  
AŞ VREA sa nu fiu  
PĂSTREZ bocancii in mainile mele  
MI-AŞ FI DORIT sa nu fiu cu picioarele goale in zapada
NU ÎMI PLACE ca mi-au inghetat picioarele
MĂ TEM de lupii din padure  
AUD urlete  
ÎMI PARE RĂU ca nu am luat pusca la mine
ÎMI PLACE ca totusi am cutitul  
NU SUNT savant, dar cred ca sunt in primejdie  
DANSEZ salsa, dar nu cred ca ar fi bine acum  
CÂNT in minte ca sa nu ma auda lupii
NICIODATĂ nu o sa mai fiu in situatia asta (promit)  
RAR ma tin de promisiuni
PLÂNG de ciuda  
SUNT CONFUZ si ma gandesc daca am dus gunoiul  
AM NEVOIE de o busola, de o pusca, de o oala si de un cort  
AR TREBUI sa le comand daca mai ajung acasa  
AŞ PUTEA sa fug

Leapsa am pierdut-o in padure (evident pe calea asta va zic, foarte incantat, ca am supravietuit :D). Oricine o gaseste si ii place e liber(a) sa o salveze :) (cu conditia sa poata :P)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 26, 2010
Stau si ma gandesc acum ca am un stil cateodata de a zice unele lucruri despre mine fara a folosi cuvintele cu pricina. Nu vorbesc aici de melodii, imagini sau altceva, ci despre faptul ca o iau asa pe ocolite cu alte cuvinte, fara sa folosesc exact cuvantul/cuvintele care ar face foarte clar raspunsul. Sunt un mic teaser cateodata. Nu o fac cu rautate, doar imi place sa dau raspunsuri asa indirecte. Acum, in momentul asta, nu stiu raspunsul la de ce fac asta. Nu, nu o iau pe ocolite :)) chiar nu stiu.

Am un tic cu "nu stiu" :P Dau destul de des raspunsul asta. Poate asta spune cumva cum e in mintea mea un raspuns.

O alta explicatie ar fi ca, cumva, unele chestii nu-mi prea vine sa le zic pe sleau. Am o mica bariera cand e vorba sa dau detalii despre mine. Nu ma percep ca fiind un tip misterios, si nici nu am crezut, pana azi se pare (cand scriu asta), ca pot fi o persoana care sa nu fie directa.

Chestiile sunt amestecate in zona asta. De exemplu nu-mi place insistenta dar cateodata imi doresc ca unele persoane sa fie insistente cu mine. Dar daca sunt prea insistente ma incapatanez sa nu raspund, daca nu sunt uneori imi doresc sa fie. V-am spus mai demult ca-mi place sa controlez situatia in care ma aflu. Imi place sa ma simt pe teren sigur. De asta cred ca tin la intimitatea mea. Dar daca nu sunt atent toate astea pot sa indeparteze oamenii de langa mine. Tot ce am zis in paragraful asta intra in zona aia "vreau dar nu vreau si nu sunt sigur ce vreau de fapt". Ma intreb cat de dificil par pentru altii.

Si cateodata sunt un teaser pentru ca la un anumit nivel in mintea mea sunt mai jucaus. Ok dar la alt nivel sunt un serios. Iar ma gandesc acum, oare unul din motive e pentru ca imi place ideea de a nu avea de ce sa fiu apucat? Din nou, nu ma percep ca fiind o persoana alunecoasa.

O chestie de exemplu e ca nu-mi place sa fiu avut la mana. E o chestie care am simtit-o de mic. Asta se pare ca se leaga foarte bine de incapatanare. Apropo de control, nu-mi place sa fiu controlat. Oare insistatul e un mod de control? E posibil ca eu sa-l percep asa.

Ma mira cat de multe lucruri se pare ca sunt influentate (si) de parintii mei (mai ales de taica-miu). Si cum am mai zis, mi se pare interesant cum toate astea se leaga si se influenteaza reciproc. Practic pot sa pornesc de la o chestie, cum am inceput in aceasta postare, si pot sa merg asa din punct in punct printre mai multe chestii (uneori trecand din nou prin unele) creand o adevarata "retea" (eu o vad cateodata ca o panza de paianjen).

Chestia cu "reteaua" e ca nu pornesti de la un punct de inceput (ideea de inceput e un punct undeva acolo in interior) si nici nu ai un sfarsit (poti sa o tii asa cat vrei). Chestia cu mine e ca nu pot ramane strict pe o singura idee pana la capat :P

PS: inca o idee - sunt mai jucaus sau mai serios de exemplu si in functie de persoana. Nu la toti reactionez la fel.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 26, 2010
Am gasit aceasta melodie interesanta uitandu-ma la trailerul de la filmul I am Number Four (film cu teenagers, aliens and whatever). Snow Patrol suna cumva diferit de cum ii stiam eu din videoclipuri :)


I've got this feeling that there's something that I missed
(I could do most anything to you...)
Don't you breathe
Don't you breathe
(I could do most anything to you...)

Something happened, that I never understood
(I could do most anything to you...)
You can't leave
You can't leave
(I could do most anything to you...)

Ahhh, Ahhh, Ahhh, Ahhh

Every second, dripping off my fingertips
(I could do most anything to you...)
Wage your war
Wage your war
(I could do most anything to you...)

Another soldier, says he's not afraid to die
(I could do most anything to you...)
I am scared
I'm so scared
(I could do most anything to you...)

Ahhh, Ahhh, Ahhh, Ahhh, Ahhh, Ahhh, Ahhh, Ahhh

In slow motion, the blast is beautiful
(I could do most anything to you...)
Doors slam shut
Doors slam shut
(I could do most anything to you...)

A clock is ticking, but it's hidden far away
(I could do most anything to you...)
Safe and sound
Safe and sound

Ahhh, Ahhh (I could do most anything to you...)
Ahhh, Ahhh (I could do most anything to you...)
Ahhh (I could do most anything to you...)
Ahhh (I could do most anything to you...)
Ahhh (I could do most anything to you...)
Ahhh (I could do most anything to you...)


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 24, 2010
Buna,


Mahh, unde sunt copchii astia? Johnny, unde sunt fratii tai? Jon nu atinge becurile. Jo unde e? Iar a fugit cu ciocolata??? 

Sarbatori Fericite, dragii mei :)

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 23, 2010
Ii spusesem adevarul vraciului din Bali - imi doream sa cunosc ambele laturi ale existentei. Voiam placerile lumii si transcendenta divina - cele doua glorii ale vietii omenesti. Voiam ceea ce grecii numeau kalos kai agatos, echilibrul intre frumos si bun. In ultimii ani imi lipsisera in egala masura amandoua, pentru ca si placerea, si devotiunea au nevoie de un mediu in care sa se poata dezvolta. Or, eu, din punct de vedere emotional, traisem intr-o groapa de gunoi. Cat despre aflarea echilibrului intre dorinta de a simti placerea si cea de a descoperi divinul, trebuia sa existe o cale de a le impaca pe amandoua.

Asta e o chestie cu noi, unii ne aruncam sa traim numai placerea cu gandul ca asta ne va face fericiti, altii ne retragem in devotiune, negandu-ne placerea, gandind ca asta ne va aduce linistea mult dorita. Asa si eu, uneori ma gandesc numai la placere, si alteori merg pe partea cealalta, a unei vieti mai "linistite", negandu-mi-o.

Asa cum trebuie in toate si aici e bine sa ai un echilibru intre ce e frumos si ce e bun.

M-am apucat din nou sa citesc "Eat, Pray, Love". Mi-am propus sa o citesc in fiecare an. Acesta e al treilea an.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, decembrie 22, 2010
Simt cum ma apropii de sfarsit. Nu mai e mult si anul asta se termina. Poate un capitol se termina. Poate unele lucruri le voi lasa in urma. Altele e posibil sa le iau cu mine si in anul urmator. Ma simt mai batran cu un an. Ma simt mai bun cu un an. Ma simt mai om cu un an. Imi place ca sunt om, imi place ca ma pot strange in acest gand. Altfel nu as vrea sa fiu. Vad lume pierduta, vad sulflete in cautare ca si mine, suntem niste copii. Ne facem prea mult sa suferim.

Ma simt atat de bine in linistea asta. Nu as vrea sa o pierd. Si n-am sa o pierd decat in momentul cand am sa ma las cucerit de banalitati. Pentru ca toate sunt niste banalitati. Chestii carora le dam greutate pentru ca ne place sa credem ca au greutate.

Am sa sufar si in continuare. Am sa sper si in continuare. Am sa fiu si naiv si prostut si orice vreti voi. Am sa fiu si fericit. Atata vreme cat nu ma voi lasa cuprins de rau, atata vreme cat nu il voi lasa in mintea mea, pentru ca ea, mintea, e ceea ce da greutate cu adevarat lucrurilor fara greutate, atunci voi fi ok. Cred ca poti fi bun intr-o lume care iti da senzatia ca trebuie sa fii altfel.

Ma uit in urma. Vad un an care se sfarseste. Si ma vad pe mine cu un an mai batran.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, decembrie 22, 2010
Imi place, da' nu-mi place, imi place, nu-mi place, imi place, gata imi place, nu, nu imi place. Imi place? Poate imi place, poate nu. Imi place, gata gata, ...cred. Nu-mi place si asta e definitiv. Dar e asaaa... imi place. Imi place, imi place, imi place, trebuie sa-mi placa. Trebuie? Nu merita, nu-mi mai place. Nu-mi place dar... Nu, nu-mi place, nu-mi va placea niciodata si totusi... Hai recunosc, imi place putin, da' putin, putin de tot. Dar stiu ca nu-mi place, asta stiu sigur. Si totusi imi place asa de mult. Uite, nu pot sa neg... imi place. Nu e bine, ar trebui sa nu-mi placa, da' imi place. Si totusi nu-mi place. Nu-mi place pentru ca-mi place. Imi place pentru ca nu-mi place?

Imi place... Nu-mi place...

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, decembrie 21, 2010
Uneori unii oameni prin ceea ce fac iti iau din energie. Orice ai face, orice ai zice ei prind radacini in starea lor si te golesc si pe tine. Dar nu e numai de la ei, e si de la tine, pentru ca tu esti atras asa cum este atrasa o insecta de un bec. Vrei sa faci ceva si cu cat intri mai mult cu atat te consumi mai mult. Cand esti din afara vezi ce e inauntru si iti dai mai bine seama ce se intampla cu acea persoana. Dar uneori cu unele persoane trebuie sa te opresti, pentru ca risti si tu sa cazi dupa ele.

E greu sa stii cand sa ajuti si cand nu  Pe cine sa ajuti si pe cine nu. Nu toate incercarile sunt menite, din pacate, sa le faci. E aiurea cand vezi ce vezi si nu stii cum ar trebui sa reactionezi. E bine sa te implici? Sau nu? Daca o faci oare nu o faci cumva din sentimentul ca vrei prea mult sa fii "bun"? Sa nu o faci atunci, cand ai putea sa o faci?

Sa zicem ca ma "revolta" cand vad (poate subiectiv) situatii cel putin asemanatoare cu ale mele. Ma "revolta" cand simt incapatanare, cand stiu, fiind si eu unul incapatanat, ca asta doar te tine intr-un loc (confortabil in masochismul lui) si te face sa-ti deplangi soarta in continuare. Ma "revolta" cand ma prinde uneori nevoia de a face mai bine, de a spune mai multe si nu stiu daca si ce sa fac.

Stiu ca si eu fac asta si tocmai de asta imi dau seama de situatie. E o zona asa tampita cand stii si totusi... nu vrei sa faci nimic. Ai senzatia ca vrei dar de fapt nu vrei. Ramai pe loc, uitandu-te la drobul acela de sare intrebandu-te "va cadea? nu va cadea?".

Frica. Asta se afla la baza oricarei chestii proaste/negative/nasoale cum vreti voi, din viata noastra. Frica. Facem ce facem din frica. Putem sa gasim mii si mii de justificari, dar totul se reduce la frica/teama. Si eu sunt un fricos asa cum sunteti si voi.

Ma revolta ca nu e mai bine si ca nu facem sa ne fie mai bine.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, decembrie 20, 2010
Am sa incep asa prins intr-o propozitie naiva si apoi vom merge mai departe.

"Can't we just get along?"

Asta se poate aplica multor chestii. Si se aplica de vreme ce suntem fiinte destul de individualiste si de mandre cand vine vorba de "taberele" de care apartinem.

Cred ca stiti (si daca nu, veti stii acum) ca mie nu-mi place ideea de "razboi al sexelor". In general nu-mi place tendinta multora de a crea tabere, desi si eu probabil ma raliez uneori unei idei sau alteia. Cand vrei sa creezi o tabara, sau sa apartii de una, pur si simplu demonstrezi ca nu te poti pune in pielea celuilalt. Nada empatie in coltul asta de lume, domne. Toti sunt prea ocupati sa vada paiul din ochii altora, uitand de ditai mai barna din retina lor. Asa si cu "razboiul sexelor", ne deranjeaza si ne enerveaza unele si altele la sexul opus (justificabil sau nu) dar in tot acest timp uitam cam ce prostii poate face propriul nostru sex.

Nu-mi place atitudinea de superioritate pe care si-o confera unii barbati si unele femei. Uite, domne cine are creierul mai mare, cine e mai bun, cine ce stie sa faca. Dar asta e boala a omului, nu a sexului. Pe multi ii mananca undeva sa arate cat de sus sunt fata de altii, de parca existam si avem drept de viata prin ceea ce gandim sau ce facem. Noi existam pur si simplu, restul e in plus. Dar cum simtul de superioritate a transformat maimuta in om hmmm...

Si eu pot sa zic ca am orgoliul meu masculin, si eu imi pierd rabdarea sau nu inteleg sau ma enervez sau devin confuz sau ma simt intimidat sau judec, dar nu-mi doresc sa traiesc intr-o lume in care sa fie un zid asa intre barbati si femei. Cred in egalitatea intre sexe nu pentru ca e trendy, ci pentru ca nu vreau sa traiesc langa o femeie intr-un raport de superioritate-inferioritate (fie din partea mea, fie din partea ei). Intr-un raspuns simplist ar fi "just wanna get along", un raspuns mai lung ar implica ce-mi doresc eu de la ea si realizarea faptului ca si ea isi doreste ceva de la mine.

Avem barbatii si femeile in viata noastra pe care ii atragem. Vrem de un fel vom gravita in acea zona (si ei vor gravita in zona noastra). So... printre altele, daca nu sunteti multumiti de cei ce au fost (sau cei ce sunt) atunci ar trebui sa va intrebati de ce i-am ales pe ei sau le-am ales pe ele? De ce m-am dus in zona aia? Asa sa arati cu degetul pe altii fara sa iti dai seama si de "vina" ta e usor. E negare intr-un fel, nu?

Ma atrag femeile care ma atrag pentru ca eu caut ceva anume pana la urma. Hai sa zic altfel... Daca as avea o fata, constient sau inconstient cred ca as avea tendinta sa imi doresc sa fie mai baietoasa, mai tough, mai independenta si sa nu "take shit" de la un barbat. E asa pentru ca asta-mi place sa vad la o femeie. Partea ciudatica, sa zicem, e ca eu nu sunt genul tough la modul ala clasic, sunt mai soft de felul meu si totusi nu-mi doresc ca o femeie cu care sa fiu sa-mi semene, ci imi doresc sa fie complementara, sa fie, intr-un fel, ce nu sunt eu. Spre asta sunt atras si asta ma atrage, constiient fiind ca nu stiu daca va fi bine sau nu pentru mine.

Daca ar fi un razboi real al sexelor atunci ar trebui tot timpul sa duc nu stiu ce lupta pe frontul asta, o lupta pe care nu o vreau. Luptele astea te pot consuma la un moment dat in contexul in care toti (asa cred eu) ne nastem cu dorinte vis-a vis de sexul opus (sa iubim, sa facem sex, sa impartim ceva cu cineva etc). Vreau sa vad si eu omul ala "perfect" care sa nu fie atras, intr-un fel sau altul, de celalalt sex (sau de acelasi sex, in functie de preferinte). Multi vrem sa avem puterea asta (de a nu fii atrasi si de a nu ne pasa) la un moment dat :) dar sorry, n-avem ce face, asa suntem construiti. Si asa e bine sa fie, zic eu.

Daca a fi fericit inseamna si a fi cu cineva si daca spre asta gravitam ca oameni, atunci de ce sa ne scoatem ochii?

(de plictiseala de aia :P viată mai picanta si mai dramatica, domne :P)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, decembrie 20, 2010
Hei... you dream the most beautiful dream

Asa cum camera se intoarce si tu te asezi pe perete si te intinzi. Si camera se invarte si tu vezi totul miscandu-se. Pe o parte, tu privesti cum lumina se invarte, cum asezat asa simti gravitatia cum se schimba. Dar ramai legat de perete. Cu petale curgand prin camera, peste tine. Cu fata lipita de lemn. Undeva departe suna ceva ce ar putea veni dintr-o cutiuta muzicala. Tu simti ca ar trebui sa fii aici, tu simti linistea venita cu miscarea. Nu simti nevoia sa fie cineva acolo pentru ca acum nu simti asta. Te invarti in mijlocul unei forte. Te invarti prin puterea unui vis. Si cazi, aluneci la loc de pe perete in pat, si plapuma se aseaza din nou pe tine, si tu visezi.

Yes, you dream the most beautiful dream



Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 19, 2010
Oamenii cu care am eu lucruri in comun, oricat de diferiti sunt de mine, sunt cei care au trait sau care traiesc lucruri, stari sau vieti asemanatoare cu mine. Daca inteleg pe cineva asta e pentru ca si eu am trecut sau trec prin ceva asemanator. Asta inseamna oare ca rezonam cu oamenii in care ne gasim pe noi?

Viata e incertitudine. Nu stii unde vei fi si ce vei face in viitor. Nu stii daca va fi bine sau rau. Nu stii daca va fi acolo macar putin din ce vrei tu. La un anumit nivel traiesti doar cu speranta tocmai pentru ca nu esti sigur. Poti face tot ceea ce-ti sta in puteri iar apoi sa accepti ce va veni, poti doar sa crezi ca va fi bine si sa nu-ti mai faci griji. You can let it go tocmai pentru ca nu poti sa controlezi situatia.

Probabil am mai zis asta. Anul trecut am vorbit cu un tip si el m-a intrebat ce vreau de la viata. I-am zis ca vreau sa fiu fericit. A ras de mine si a zis ca am o viata banala (ceea ce e adevarat). Dar nu a inteles. Pot sa am orice, bani, putere, prieteni, femei, celebritate, dar daca nu sunt fericit ele sunt inutile. Ce e fericirea? Cand o ai? Eu zic ca o ai cand esti multumit cu viata ta oricum ar fi ea. Esti fericit cand faci ceea ce iti place cu adevarat. Esti fericit cand tu ti-ai gasit locul in lumea asta si stii cine esti. Cum adica stii cine esti? Toti putem zice ca ne cunoastem, dar putini putem zice ca ne acceptam. Stii cine esti cand esti multumit cu cine esti, cand iti dai seama ca altfel nu ai vrea sa fii. Stii cine esti cand accepti ca asa cum esti este cel mai bine pentru tine.

Eu, desi mai am (mult?) de lucrat la mine, sunt multumit cu cine sunt. Da imi doresc unele lucruri pe care nu le am si le vad la altii, dar nu as vrea sa fiu un altul. Sunt cine sunt, de ce sa nu pornesc de la asta?

Poate fericirea nu ar trebui sa fie scopul ci rezultatul. Poate tu ar trebui sa fii multumita intai si intai. Cu cine esti. Cu viata pe care vrei sa o duci. Ai tot timpul sansa sa modifici ceva ce nu merge.

Si eu ma intreb daca o sa fiu sau nu fericit. Daca o sa iau deciziile bune si daca o sa fiu multumit. Nu stiu ce viata voi avea. Nu am ceva concret in minte. Nu am ca scop casatoria sau copii. Daca va fi va fi, daca nu, nu. Nu tin sa am copii, nu tin sa fiu cu cineva legat prin acte la primarie. Am in minte acum o meserie dar nu sunt genul carierist, vreau doar sa am o viata in care sa am un confort cel putin normal, daca va fi mai mult va fi, daca nu, nu. Atata vreme cat viata mea, oricum va fi ea, va fi una cu care sa fiu multumit atunci probabil ca voi fi si eu fericit.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 19, 2010
Dupa ce am scris de izolarea aia ghici ce visez peste noapte printre altele? Eu stau intr-o banca mica de doi prin nu stiu ce clasa si la un moment dat, cine ma inghesuie pe locul mai mic din stanga? Amber Heard..Se aseaza langa mine, mai discutam cate ceva din cand in cand. Spre sfarsitul orei pleaca de la banca si eu incep sa scriu pe o foaie de-a ei "Sa nu..." si apoi tai (nu mai tin minte ce vroiam sa scriu, era un sfat probabil). Vine, ia foile si pleaca. Eu iau o atitudine (in care chiar cred) de genul "I don't fucking care".

Stupid me :))

Plus ca dimineata am visat o alta tipa, flirt, sarut si alte prostii. Ca sa vezi :)

O chestie asa ciudatica: cand sa ma culc, cand sunt undeva intre wake mode si sleep mode, mi se intampla mai rar sa am senzatia ca alunec. Nu sunt sigur daca visez asta sau nu, dar desi stau in pat simt prin tot corpul ca alunec (cu un picior in general)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, decembrie 18, 2010
Sa plecam de la ideea ca toti vrem (sau "multi dintre noi" daca nu vreti sa generalizez) sa gasim o persoana, acea persoana (poate sa fie orice: prieten, parinte, ruda, iubit/iubita). Cineva care sa fie langa noi, sa ne accepte, sa ne asculte, sa fie de incredere, sa fie ACEA persoana (nu stiu cum sa-i zic altfel). Pentru mine, in mintea mea, persoana asta a avut tot timpul chip de femeie, situata undeva intre bestfriend si iubita. Pentru mine asa e persoana "perfecta".

Am o naivitate si o subiectivitate anume catre femei. Imi dau seama de amandoua si nu vreau sa le schimb. Ele ma fac sa nu fiu nesimtit, sa nu judec si sa incerc sa inteleg. Cum sa zic, am o parere mai rea despre barbati decat ar trebui si o parere mai buna despre femei. In parte mi se trage de la parintii mei, pentru ca si cu ei sunt asa, parerea proasta despre taica-miu si cea buna despre maica-mea (ea s-a ocupat cu adevarat de mine, ea a fost alaturi si m-a sustinut cand a trebuit, ea intelege)

La ce ma gandesc cand trec prin perioade proaste? Care sunt gandurile care mi le creeaza si mi le "sustin"? Pai, cand sunt nemultumit de mine, cand nu fac ceea ce ar trebui (fie ca mi-e frica, fie ca sunt comod), ca stau pe loc dintr-o incapatanare si frica stupida, cand imi dau seama ce mult am pierdut facand asta, cand simt ca nu exista un capat si de fapt sunt blocat intr-un punct fara posibilitatea de a mai iesi, cand vad ca pot face atatea, ca am atatea in mine si ca ma irosesc degeaba, cand mi se face frica ca o sa am o viata de rahat de acum incolo. Sunt atatea aici, nuante si nuante pe aceeasi melodie. Sa zicem ca asta e o categorie mare. Cealalta e cand ma gandesc la femei si sex.

Observ ca acum cand sunt ok nici nu ma mai gandesc la acestea doua din urma. Nu mai am fantezii, nu ma mai gandesc la sex, nu ma mai gandesc asa intens la cutare ori la cutare. Asta mi-a venit in minte zilele trecute: e linistea asta dar nu mai vad gandurile alea. Nu o zic cu o parere de rau, dar observ corelatia asta liniste - lipsa anumitor ganduri. Nu e o corelatie castigatoare, nu e solutia la problemele mele, dar e punctul in care imi dau seama ca pentru o perioada (nu stiu cat, cat sa-mi rezolv anumite chestii) trebuie sa renunt la ele si sa nu le mai alimentez.

Eu tot timpul voi aduce un anumit bagaj (nu numai de natura sexuala) cand ma voi apropia de o femeie (fie ca vreau sa fim prieteni, fie ca vreau mai mult). Acum, cand vreau sa fie altfel cu viata mea, imi dau seama ca trebuie sa ma uit la mine si numai la mine, sa am grija de mine si sa gasesc caile prin care sa schimb ceva. E o izolare si asta, dar de alta natura decat cea obisnuita.

Eu intotdeauna am cautat in femeie acea persoana. De aceea sunt oarecum naiv si subiectiv, de aceea privesc lucrurile mai romantic, de aceea ma "ating" anumite filme. Dar acum nu voi mai trage asa de tare de aceasta "dorinta", o voi lasa undeva acolo pe un raft.

Cat am scris am tot ascultat o melodie. Nu are nici o legatura cu ce am scris, doar am folosit-o ca sa-mi creez o anumita atmosfera ca sa scriu. Evident a inceput sa-mi placa :)

 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 17, 2010
Vad ca daca nu am o stare necesara nu pot sa scriu anumite lucruri. Am ceva in minte de cateva zile si astept asa un moment prielnic in care sa ma apuc sa scriu. Ramane de vazut, poate nici nu voi scrie despre asta pana la urma (hihi, duc un joc de convingere intr-un loc unde vreau si totusi nu stiu daca voi scrie)

Pana atunci (daca va fi un atunci) am sa deschid o noua "categorie". Am pus in ghilimele pentru ca o voi absorbi in "metraje" de fapt. Vad din cand in cand trailere care-mi plac, asa ca m-am gandit sa le pun si aici. Nu e neaparat vorba despre film, daca va fi bun sau nu, ci de felul pozitiv in care reactionez fata de trailer (melodie, cum e editat, imagini, idee, feeling etc).

Asa ca incepem cu trailerul asta care-mi place, mai ales cand vine vorba de cinematografie (ei bine e totusi regizat de Terrence Malick, cunoscut ptr faptul ca are filme vizuale)


Malick a facut pana acum patru filme :P (in '73, '78, '98 si '05). Eu am vazut partial The Thin Red Line (cel din '98) si integral The New World (2005). Vi l-as recomanda cu caldura pe ultimul pentru ca seamana cat de cat ca mod de filmare cu Tree of Life (are acelasi cinematographer, Emmanuel Lubezki, care a mai lucrat si la Children of Men de exemplu) si pentru ca e mai mult un film despre o relatie de iubire si mai putin gen Apocalypto sau Dansand cu lupii. Daca e sa spun cum sunt filmele lui Malick pornind de la The New World atunci as zice ca povestea lor se misca incet, au voiceover, sunt introspective, sunt filme cu o imagine frumoasa si destul de lungi (ultimele doua in cazul asta).

In general cand vad filme care-mi plac imi doresc sa scriu si aici, dar cum in ultimele luni am fost cam lenos pe partea asta ("metraje") am sa trec aici filmele care mi-au placut in tot acest timp (pe care le mai tin minte :P)
  • District 9 - la baza e un film SF cu extraterestrii. Ce il deosebeste, in opinia mea, fata de alte SF-uri de gen e faptul ca prima sa jumatate e mai mult un comentariu social (filmat gen documentar) ce se leaga de xenofobie si rasism. A doua jumatate e orientata inspre actiune. E un film suprinzator de bun si care merita vazut
  • The Secret - filmul e cam asa: mama-fiica care nu prea se inteleg au un accident, mama moare, fiica traieste dar aflam ca de fapt e mama in corpul fiicei. Pana acum am mai vazut filme asemanatoare cu asta :) Ce l-a facut interesant ptr mine a fost faptul ca nu a luat-o pe calea clasica (fiica considerata nebuna si isterica, nimeni nu o crede ca e mama de fapt, incercarile ei de a rezolva situatia thriller style). Tatal/sotul o crede, e acolo si putina tensiune sexuala (mai e adulter daca e mama in corpul fiicei?), mama ii traieste viata fiicei si o descopera asa cum nu o vazuse pana atunci. Adica in mare e concentrat mai mult pe persoana si mai putin pe situatie. Si asa ca o chestie, mi-a placut de actrita care o joaca pe fiica :D
  • Shopgirl - o tanara singura (si cam depresiva) intalneste doi barbati: unul tanar, cam aiurit, care nu prea stie el cum sa se poarte cu o femeie dar care are chimie cu ea, si unul mai in varsta, care stie cum sa se poarte cu ea ca femeie, e foarte romantic dar totusi rece si distant. Si povestea, desi nu merge cu relatiile cu cei doi in paralel, totusi pune in fata si spre comparatie 2 tipuri de barbati, amandoi cu parti bune si rele, amandoi care nu sunt un intreg perfect (si care nu exista in realitate). Si ea e la mijloc undeva intre partile lor bune si cele rele, incercand sa decida cu cine sa fie.
  • The Kids Are All Right - ei bine filmul asta e un fel de American Beauty, fara drama din suburbii, fara comedie. E un film care se simte real, unde avem un cuplu de lesbiene (jucate foarte bine de Annette Bening si Julianne Moore) cu doi copii facuti prin inseminare artificiala. Cand fata implineste 18 ani, cei doi afla cine este tatal lor (donatorul de sperma), un tip f diferit ca om (a free spirit as zice) fata de ce le place mamelor. Filmul e bun la nivel de personaje si mai ales cand e voba de dinamica intre ele. O sa-l vedeti pe la Oscar :)
  • Les Amour Imaginaires - aici o las pe Raza sa zica despre film :)
  • Dear Lemon Lima - nu stiu cum sa vi-l povestesc (vedeti clipul din link) dar imi place de cate ori il vad :)  Btw F.U.B.A.R. means Fucked Up Beyond All Recognition :D
Nu pot sa zic ca-mi plac toate filmele romantice ori cu elemente romantice dar cele care-mi plac nu sunt neaparat pentru povestea de iubire cat despre dinamica dintre cei doi. Si in general sunt cele care au elemente de friendship pe acolo. Cum sa zic, imi plac ptr ca they strike a chord with me :) De aceea reactionez si imi plac Scott Pilgrim, Lost in Translation, Nick and Norah's Infinite Playlist si chiar si SexDrive :)) (desi e mai mult tipul ala de comedie gen SuperBad, adica cu teens si sex) ca sa numesc cateva.

Filme pe care le am in calculator si ar cam trebui sa le vad: Toy Story (unu), Let the Right One In (filmul suedez, nu remake-ul), Exam, Social Network, Easy A (nu neg ca-mi place de Emma Stone :D) si trebuie sa revad: Inception, The Dark Knight si Insomnia (toate in HD de data asta :P)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 16, 2010
Citeam un articol despre cutii si ma gandeam la harduri pline pe care nu le golim niciodata si asteptam sa se umple pana la refuz pana sa facem ceva.

Eu am 2 partitii pe hardul meu. C si D. In C am programele, chestiile alea care fac calculatorul sa mearga. C e mic. In D, care e mare, am filmele, muzica, pozele, toate chestiile care le pun acolo ca sa am ceva ce sa pun si pe care nu ma indur sa le mai sterg.

Din cele doua numai pe C il mai formatez din cand in cand. D-ul ramane neatins si plin asa cum e intotdeauna. Si merg asa pana cand calculatorul nu mai merge cum trebuie. Sterg C-ul, pun din nou programele care trebuie si cand il deschid D-ul ma asteapta acolo neatins. Practic calculatorul meu se reconstruieste si totusi nu o face in acelasi timp.  

Din cand in cand, cand nu mai am spatiu, umplu cateva DVD-uri pe care si pe ele le pastrez.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, decembrie 15, 2010
Nu mai am ganduri asa "intense" noaptea. Hihi asa pot sa dorm si eu mai linistit :P Gata, pentru moment am trecut peste momentul meu prost, acum sunt sub o veioza cu o lumina mai buna.

Eu nu sunt un om vorbaret in public. Cred ca oamenii s-au obisnuit cu mine asa, tacut si in coltul meu. Partea proasta e ca asa nu te vede nimeni cum esti in realitate. In cazul meu am senzatia ca-i suprinde cand deschid gura :)) Cine stie, poate doar asa cred eu.

Eram la un curs luni si profu ne-a luat pe fiecare (nu eram multi) si ne-a pus sa zicem ceva, orice, despre viata, ceva ce credem ca i-ar interesa pe altii. Cred ca el vroia sa vada ce ne poate capul. Ne-a luat in ordinea din banci, eu am venit al saselea. Cand i-a luat pe aia din fata si eu m-am prins ca o sa treaca si pe la mine am inceput sa devin agitat. Imi batea inima tare. Stiti voi cum e combinatia intre oameni potential rautaciosi si putina balbaiala :)) Am emotii cand trebuie sa vorbesc fata de mai multi oameni, de cand cu anxietatea au devenit si mai intense. Pana sa ajunga la mine am reusit sa ma mai calmez si acum eram "ce sa zic? ce sa zic?". Cand a ajuns, m-am gandit la ce ma gandisem seara trecuta (despre rabdare si relatia cu oamenii cand faci o munca ce te pune in contact cu alti oameni) si am dat drumul la gura. Nu m-am oprit, nu m-am uitat la colegi (ca sa nu ma pierd), am vorbit cam asa cum scriu pe aici. La un moment dat era liniste in clasa, nimeni nu mai zicea nimic, nu se mai radea, proful nu a intervenit. I-am acoperit pe toti. Tin minte ca ziceam ce ziceam si ma intrebam "ce e cu linistea asta?". Ma asteptam la reactii si nu aveam reactii. Sa nu credeti ca am prezentat acolo nu stiu ce discurs, cred ca am vorbit cateva minute, dar am vorbit fara ca nici macar o data sa fiu oprit sau incurcat. Iar eu nu m-am oprit sa-mi iau cuvintele de jos, am zis pur si smplu ce imi venea in minte. La sfarsit profu i-a intrebat pe ceilalti daca sunt de acord (in ideea sa vada daca e o parere contra sau un schimb de idei). Nimeni nu a zis nimic. Dupa ce a trecut de mine, treptat, m-am relaxat de tot. Acum eram prins intr-o stare placuta si ma gandeam (putin mandru, recunosc) "what just happened?" :))

Acasa, dupa ce am avut timp sa ma gandesc. m-am simtit bine cu adevarat. Nu e cine stie ce pentru altcineva si e unul din acele lucruri mici care se intampla in viata, dar mi-a placut momentul asta. Ma facut sa ma simt bine in pielea mea si sa-mi dau seama ca poate poate am ceva acolo in mine. Imaginati-l pe John spijinindu-se de un perete (alb), uitandu-se zambind la o lumina (mai buna) ce cade pe el din dreapta sus. Cam asa m-am simtit in seara aia.

Da, sunt dur cu mine cateodata, pentru ca sunt nemultumit de mine ca nu fac ce trebuie, ca ma irosesc, ca nu-mi fructific calitatile. Nu suport asta, mai ales ca mi-o fac cu mana mea. Dar incerc sa am rabdare, sa am incredere ca pot sa o scot la capat.

Ce sa mai zic?... Stiti ce e ciudatel asa? Cand treci printr-o perioada si apoi cand te mai linistesti si esti mai senin ti se pare ciudat ca exact cu o saptamana in urma te chinuiau gandurile (noaptea) si iti venea sa dai cu capul de perna. Ca aveai anumite ganduri si ti se parea asa de greu iar acum gandurile alea ori nu mai sunt, ori nu mai au putere. Am "oscilat" intr-o saptamana. On and off.

Stiu ca viata e asa si nu ma astept sa fie altfel (desi in mintea mea imi doresc sa fie un "altfel" care sa nu se sfarseasca). Va fi mai bine, va fi mai rau. Ce sa-i facem... trecem prin ele I guess. Dar acum e bine si asta e... bine :P

Am inceput sa am in minte un scop. E bine sa ai un scop, o directie in viata. Te simti nefericit cand te invarti aiurea asa si nu stii ce vrei. Scopul asta e asa localizat intr-un viitor incert (e unul pe plan profesional) dar e un inceput, e o idee. Acum doar trebuie sa am grija sa nu fiu comod (that's the tough part).

Sa stiti ca e placut sa-ti vezi un parinte (cel la care tii :D ) happy :) O vad pe maica-mea de multe ori suparata si stresata, e frumos acum sa o vad ca se bucura (a strans incet incet niste bani si si-a luat masina). Stiu ca o parte din stres si din griji au venit de la mine si imi pare rau ca e asa si ca fac asta, as fi vrut sa fac lucrurile mai bine.

Stau si ma gandesc acum ca atunci cand faci ceva bun aduci o bucurie si celor care tin la tine (si ca un later edit asa: cand (iti) faci rau ii afectezi si pe cei din jur)

Trecand la altceva, am notat pe un carnetel (ca o ideea asa venita in momentul ala) "cand esti singur nu-ti poti imagina complexitatea relatiei cu un om". Tot timpul in mintea ta relatia aia e simpla si ideala, toata lumea se intelege si nu exista conflicte. Realitatea este cand asezi pe o banca, in gara, doi calatori cu bagaje. Atunci este altceva.

Deci nu e lău. Sper sa nu fie lău nici pentru voi. Iar daca e lău, credeti-ma ca poate fi si bine. Asta e :) Nu stiu cum sa va zic altcumva sa aveti grija de voi fara sa par preachy :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 12, 2010
A fost odata in vidul negru o fiinta, numai o fiinta. Aceasta stia, avea cunostinta a tot ce putea sa fie. Dar nu a trait niciodata ce stia. Se simtea imcomplet. "Cum sa fiu eu intreg cand nu am trait si nu am simtit tot ce stiu?" Asa ca in intunericul acela a inceput sa-si imagineze, sa gandeasca. Sa transforme gandul in cuvant. Sa transforme cuvantul in realitate. In acest intuneric a inceput sa creeze. Dar in acelasi timp s-a impartit. Din el au iesit mii de milione de miliarde de imagini mai mici ale lui. Fiecare ii semanau si fiecare era o parte din el. Erau scantei pline de cunostinte dar fara capacitatea de a intelege cum functionau acestea in lumea creata. Stiau dar nu intelegeau. Si aceste scantei, ca niste copii care plecau de la zero, s-au imprastiat in lumea creata de fiinta suprema. Ca sa invete si sa inteleaga ce stiau de cand au plecat. Au plecat sa traiasca vieti, multe vieti, asa de diferite vieti. Au plecat ca sa devina precum fiinta de la care au plecat.

Iar acum fiinta asteapta, asteapta ca fiecare din aceste scantei sa invete. El e legat de ele si ele de el. Prin ele si el ajunge sa traiasca, sa fie complet. Asteapta ca scanteile sa ajunga ca el si sa se reintoarca la el. Asteapta sa ajunga si ea la creatorul ei.

PS: imaginati-va ca totul se intampla in mai putin de o clipire, ca infinitul e mai mic decat secunda. imaginati-va un univers care se desfasoara asa de repede ca nici nu exista. imaginati-va ca nu exista punct de pornire si nici punct de sfarsit.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 12, 2010
Imi place mult secventa asta. Filmul e Temple Grandin.

   

Am vazut azi noapte primele cinci episoade din în derivă si... ce sa mai zic, pe urma eram cu gandurile imprastiate in toate directiile :)) Stiu ca am niste "chestii" care m-ar face un psiholog bun dar... ce as face daca as fi pe fotoliul ala?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, decembrie 11, 2010
Am avut in seara asta un vis pe care cred ca-l tin minte cam tot (sau macar ce trebuia) dar nu stiu cum sa-l povestesc. Dupa ce m-am trezit, pur si simplu am simtit ca are anumite intelesuri pe care eu acum nu le pot patrunde (am folosit si in vis cuvantul "metafora" ca sa explic povestea lui)

Eram intr-o casa mare, de fapt pe holurile ei, unde erau standuri diverse (ca intr-un targ). Eram eu si cu prieteni (de varsta mea cred, dar tin minte si o familie cu copii, prieteni de familie). Tin minte ca detineam si eu un stand, cred (sau poate erau doua). Unul era de patiserie, iar la celalalt nu stiu ce firma ne-a dat ceasurile ei ca sa le tinem pana vin ei inapoi. Erau ceasuri de mana (puse pe un perete) si de buzunar (puse cateva intr-o vitrina pe langa alte ceasuri). Plimbandu-ma pe acolo, pe holuri, am intalnit o fata (erau multe pe acolo tin minte) cu care am reusit sa ma inteleg si sa flirtez. A fost o perioada scurta dar placuta. Tin minte la un moment dat aici ca eram in fata unei usi (unde era o camera salon de infrumusetare cu spa sau asa ceva) si aveam in mana un zar mic si perfect (era un cub perfect cu punctele clare). Unul dintre prieteni nu stiu ce face (imi da peste mana cred) si scap zarul in camera aia. Ma indeamna sa-l gasesc. Il caut si gasesc pe jos zaruri mai mari (tot timpul mai mari) si urate (strambe, care nu erau drepte, nu erau cuburi perfecte). De aici incepe cautarea. Nu mai dau de fata, nu mai dau de standul de patiserie unde am intalnit-o pe fata. Gasesc pe jos numai zaruri strambe, imperfecte. Dupa un timp de cautare, plec de acolo si ma duc la un castel (acasa?) cu 1 sau 2 prieteni (unul dintre ei era cel ce mi-a dat peste mana). Cei doi erau Cavalerul (asa-l vedeam, ca pe un cavaler, nu in armura sau asa ceva, dar avea totusi o sabie :P) si Vrajitorul/Calugarul (il simteam mai mult ca un vrajitor dar era imbracat ca un calugar franciscan, stiti voi, maro si cu gluga). Nu cred ca a fost o a doua zi (nu am vazut lumina afara, in vis) dar m-am intors din nou pe holurile acelea, printre standurile acelea. Acum erau altele, fata nu mai era, standul ei nu. Tot eu, cu familia aia si cei doi. Caut din nou sa gasesc zarul pe jos. Tarziu plec din nou cu cei doi la castel (poate era castelul lor). A treia "zi" din nou acolo pe holuri. Cand sa plec am plecat cu familia, sa o duc acasa. Era Demi Moore si cu sotul ei mai tanar (un alt tip decat Ashton; don't ask de ce Demi). Aveau cel putin o fata (parea ca aveau 2 copii cel putin). Mi-a explicat ca toata aceasta cautare era o inventie, o "pacaleala" facuta de ei (zarul nu exista?), era o poveste fabricata (pe undeva pe aici i-am zis eu ei "metafora"). Cei doi, Cavalerul si Vrajitorul, erau eu (sau parti dn mine; cand m-am trezit le-am zis alter ego). M-am dus cu ei la castel , unde ei s-au integrat in el (am imaginea in cap, s-au pus intr-o camera in perete, afara, si s-au transformat intr-un perete cu lemn si poate si cu geam in afara). Acum era dimineata acolo.

PS: am incercat sa o scriu repede (ca sa nu pierd momentul) si astfel cred ca a iesit mai bruta (postarea/povestea).

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 10, 2010
Lumina trecea printre cladiri, pe langa geamurile dure in care se reflecta in puncte de lumina. Avansand cu spatele, printre blocurile de sticla, imaginea trecu prin geam si se opri inauntru, cu un pat in prim plan si cu geamul ca fundal in spate.

Dechise ochii. In lumina slaba privi in tavan si isi acorda putin timp ca sa isi revina din somn si sa isi reaseze gandurile. Se scula in capul oaselor pana ajunse sa stea pa marginea patului. In spatele lui cerul era rosiatic portocaliu, un inceput de rasarit intr-o lume tacuta. Statea cu antebratele peste coapse. Un zgomot se auzi in spatele lui, un zgomot ce lovea geamul. Isi intoarse capul intr-o parte cat sa priveasca cu un singur ochi. Ploua slab, dar cerul nu era innorat. O ploaie de vara. Apa ce curgea pe geam distorsiona imaginea din spate iar geamul curgea intr-un tablou de culori calde. El era in intuneric si altfel tot ce se vedea era o umbra care se suprapunea cu orasul de afara. Un contur pe lumina. Isi aprinse o tigara si ramase asa, cu fumul acela ce pornea din fata lui si se inalta in tavan. Acum, dupa ce termina tigara, aceasta era numai o linie de scrum ce abia se mai tinea la un loc. O arunca in scrumirea dar in aer cenusa se dezintegra si se imprastie pe jos. Se ridica si se duse la baie.

Se indrepta spre pat si se aseza pe el. Acum era intuneric. In spatele lui, prin geam, luminile orasului licareau si palpaiau intr-o tacere amortita. Statea cu mainile sprijinite de genunchi. Privi prin camera intunecata parca incercand sa-si reaminteasca ca asta era apartamentul sau. Era o pata neagra pe un fundal de sticla, metal si stele. Se lasa sa cada pe pat si, privind in tavan, isi aprinse o tigara. Fuma putin si o puse in scrumiera. Tigara continua sa arda iar un firicel de fum dansa usor cu trupul sau alungit incercand sa nu se destrame pana in tavan. El doar privea in sus. In linistea aia gandurile sale se inchideau, unul cate unul, pana nu mai era nimic. Inchise ochii.

Pornind in fata, imaginea trecu peste pat si prin geamul, iesind afara in cosmosul urban. Trecu printre luminile orasului si se piedu in intuneric.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 10, 2010
Citeam ieri noapte cartea pe care o citesc si acolo in carte la un moment dat sotia (Eve) afla ca are cancer la creier (s-a dus la spital pentru ca a cazut si s-a lovit la cap). De aici, pe o portiune a romanului, pornim prin drama acestora (a sotului care vede cum sotia sa se stinge putin cu putin si el nu are ce sa-i faca, a sotiei care vede cum boala o acapareaza, frica ei si gandul ei ca ea devine altceva, un bolnav pe moarte, altceva ce nu mai e persoana care a fost). M-am gandit la cat poate fi de greu si cat poti sa suferi cand ai pe cineva pe care-l iubesti bolnav, traind cu nesiguranta asta ca va muri si vazandu-l cum se stinge.

Am vorbit acum un an cu cineva, o fata, a carei tata a murit cu cativa ani inainte cred. Mi-a zis ca i-a fost greu cand a stat alaturi de el la spital. Iti dai seama ca e greu, dar niciodata nu iti poti imagina cat. Si citind romanul am inceput sa inteleg, asa cat poti intelege prin alte cuvinte si fara sa traiesti tu asta, cat de greu poate sa fie. Mi-a luat un an ca sa inteleg intensitatea si sa-mi dau seama mai bine.

Asta e chestia cu mine. Ajung sa inteleg anumite chestii mai tarziu dupa ce am primit informatia. Stau intr-o zi asa si parca atunci totul devine clar. De ce a zis asa, ce inseamna aia, de ce e asa. Propozitii de mult trecute pe langa mine si totusi intr-un moment viitor ma prind si inteleg mai bine. Din pacate multe le inteleg in felul asta (peste o zi, peste o luna, peste un an) dar imi place ca le inteleg, ca am capacitatea asta de a intelege, de a face conexiuni. Te face mai bland cu oamenii, chiar daca atunci erai influentat de alte ganduri.

Inca doua citate:

Stiu ca in acest univers karma este o forta, si ca oamenii ca Gemenii Demonici vor primi judecata karmica pentru actiunile lor. Stiu ca se va face dreptate atunci cand universul va considera acest lucru potrivit, si s-ar putea sa nu fie in timpul acestei vieti, ci al urmatoarei, sau al celei care va urma dupa urmatoarea. E posibil ca actuala constiinta a Gemenilor Demonici sa nu simta arsura karmei pe care au starnit-o, desi cu siguranta sufletele lor o vor simti. Inteleg acest concept.

A murit in acea zi pentru ca trupul sau isi indeplinise menirea. Sufletul sau facuse lucrurile pe care venise sa le faca, invatase ce venise sa invete si apoi a fost liber sa plece. Si eu stiam, in vreme ce Denny se grabea catre doctorul care avea sa ma repare, ca daca indeplinisem deja ceea ce trebuia sa indeplinesc aici pe Pamant, daca invatasem deja ceea ce trebuia sa invat, sa fi sarit de pe bordura cu o secunda mai tarziu si as fi fost omorat pe loc de masina aia.
Dar n-am fost omorat. Pentru ca nu terminasem ce aveam de facut. Inca mai aveam treaba aici.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 09, 2010
Nu prea stiu cum sa incep aceasta postare (cu inceputul poate? e doar o sugestie). Am ajuns in punctul in care sa-mi zic ca trebuie sa o iau mai usor pe blog (again, cat de usor inseamna usor?), nu sa scriu mai putin, ci sa scriu mai relaxat asa (good luck with that). As scrie si as scrie, vrute si nevrute (astea devin nevrute a doua zi), dar la ce bun? Tot in acelasi punct raman. Nu stiu prea bine cum sa abordez asta, cred ca o sa o  fac din mers (ca pana acum) in functie de stare (si de autocenzura, care ma bate pe umar si imi zice "stii... chiar vrei sa zici asta?" -> e ca si cum ar avea intr-o mana o bomboana si in alta o rigla).

Oookay am doua citate pentru voi (si pentru mine, ca mi-au placut). Asta e modul meu de a o lua "mai usor" :)) (cel putin pentru cateva zile)

Dar mai poate sa insemne si ca ce-i vizibil se poate naste din ceea ce e invizibil, ca materia poate sa rasara din energie, ca gandul este o forma a energiei si ca gandul insusi poate fi concretizat in chiar obiectul care este imaginat

Hehe nici prin gand nu vă va trece ca acest citat este scris de Dean Koontz :). "Brother Odd" e romanul (Odd e un tip care vede morti, printre care si pe Elvis :)) )

Intotdeauna mi-am dorit sa o iubesc pe Eve la fel de mult cum o iubea Denny, dar nu reusisem niciodata pentru ca mi-era frica. Ea era ploaia mea. Era elementul meu imprevizibil. Dar unui pilot de curse n-ar trebui sa-i fie frica de ploaie; pilotul ar trebui sa imbratiseze ploaia. Eu, singur, puteam face o schimbare in ceea ce era in jurul meu. Cand mi-am schimbat starea de spirit, energia, i-am ingaduit lui Eve sa ma privesca altfel. Si desi nu pot spune ca sunt stapan pe destinul meu, pot spune ca am trait o geana de putere, si stiu in ce directie trebuie sa lucrez

Asta am citit-o azi noapte. Patesc chestii de astea, sa dau de citate de astea aproape in orice carte pe care o citesc :) Nu neaparat numai citate asemanatoare cu asta, ci chestii cu care pot crea o conexiune (inainte de asta a fost citatul ala din Replay pe care l-am scris si aici pe blog). Universul asta conspira la greu :)) (fiti atenti la o chestie: initial vroiam sa scriu "Universul asta se pare ca conspira la greu" - am renuntat la "se pare" :) din cauza cacofoniei :D)

Mai stau putin, mai citesc o postare, doua, si cred ca pe la cinci ma duc sa ma plimb. Nu prea am iesit din casa in perioada asta. E timpul sa normalizez lucrurile.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, decembrie 07, 2010
Trebuie sa ma indepartez, sa ma izolez. Trebuie sa tai legaturile. Nu-mi place, nu vreau, dar altceva nu am ce sa fac. Ma invart in cercul meu vicios si orice as face pana la urma este influentat de cercul acesta. Si revin. Din nou in acelasi punct. Fara sa am nimic, fara sa fii iesit din el. Nimeni din exterior nu ma va face sa ies din el, asa ca eu trebuie sa ma indepartez, trebuie ca eu sa fiu cel ce va trebui sa schimbe ceva. Am de ales de fapt, continui asa sau raman eu cu mine si poate poate, cumva reusesc sa fac ceva.

Mi-e foarte greu sa ma desprind de ce cred ca as vrea, ca am nevoie, ca imi doresc. Mi-e greu sa let go la anumite chestii. Pentru ca am senzatia ca le voi pierde, ca nu voi mai reusi sa le am cand voi fi dincolo, pe partea cealalta. Si pentru ca tot astept si vad cum timpul trece. Dar poate trebuie sa fac asta, sa ma indepartez de toate aceste lucruri si imagini pe care le doresc. Care poate devin obsedante asa cum o chestie pe care nu o ai devine obsedanta. Mi-e greu pentru ca simt ca mi le refuz daca ma indepartez de ele.

Am de ales, caldut asa (cu un gust totusi amarui) dar tot invartindu-ma intr-un cerc (care pana la urma ma va termina de tot) sau renunt la anumite ganduri, dorinte si visuri (cel putin pentru o perioada, una care nu stiu cat va dura; poate sa dureze si ani) si reduc totul la o lume a mea mai minimalista, intr-o incercare sa construiesc ceva. Ma simt nefericit, prins asa intre ele, intre doua alegeri pe care nu le agreez.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, decembrie 07, 2010
Ascult Missing Persons 1 si e noapte. Dar am un fel de chestie in cap. Despre asta vreau de fapt sa scriu.

Te certi cu cineva. Nu e frumos (cum sa fie?). Cumva, cumva reusesti sa te impaci, sa va impacati. Ori trece destul timp, ori e o discutie in care fiecare, in sfarsit, ajunge sa inteleaga ce de unde a pornit, de ce a fost reactia asta, de ce a fost asa. Acum fiecare e happy happy, am ajuns la o intelegere, eu te-am inteles pe tine si tu pe mine, si impacarea dupa o cearta e asa dulce. Trece un timp, in care fiecare e pe aripile impacarii. Mai trece un timp in care intensitatea se diminueaza. Apare o noua cearta. Iar nu e frumos. Cumva, cumva oamenii se impaca. Happy happy, pe aripile impacarii. Si tot asa. Cerc vicios poate.

Intrebari retorice cred: de ce dupa prima cearta vine si o doua, si apoi inca una si inca una si tot asa? (eroziune, la asta ma gandesc). De ce, daca cei doi au atins punctul ala in care au dat totul la o parte si au purtat sa zicem o discutie revelatoare, de ce asta dispare la urmatoarea cearta? De ce e ciclul asta ironic? Cum pot oamenii sa se certe? Cum pot, cand pot ajunge la un "aha" comun? Cat trebuie sa lasi de la tine? De ce ne facem asa de nefericiti? De ce "muncim" asa mult (fiind cine suntem) sa ne incurcam viata?

Nu vreau raspunsuri la intrebarile astea. Va dau eu o mie. Doar ma gandesc si eu in dulcele stil clasic.

Suntem imperfecti. Suntem oameni. Pentru mine, stiu ca trebuie sa fie asa. Altfel nu ar merge. Existam sa traim imperfect intr-o lume imperfecta. Existam ca sa ne aducem din teorie intr-o "fiinta" ce a "trait" (a se intelege "a simtit") Viata in toate dar toate modurile ei. Pentru ce? Pentru ca suntem imprastiati in Univers fara sa stim cum e Universul cu adevarat. Noi devenim El traind efectiv in el.

Dar eu sunt doar un om si nu pot vedea mai mult decat ceea ce vad. Eu ma tarasc prin mocirla (creata de noi, ca nu o face nu stiu ce proton pierdut prin spatiu) incercand sa ajung la capat fara sa stiu mecanismul lucrurilor (ca o iluzie sa fie buna trebuie ca spectatorii sa nu stie cum se face, altfel ei nu ar mai participa). Si asta e greu.

Again, am scris fara sa fie ceva in viata mea in momentul asta (in afara de ganduri) care sa genereze asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, decembrie 06, 2010
Statea acolo la masa incercand, cred ca incerca, sa se simta inclus. La un moment dat ai senzatia ca esti in alta parte, ca tu esti doar spectator. Te uiti la pahar, incerci sa fii atent, dar... piezi sirul, incepi sa te gandesti la altceva, incerci sa-ti tii mintea ocupata cu ceva. Si e asa ciudat ca nu mai esti prezent in discutie, esti departe, si vezi pe altii cum se, sa zicem, se straduie sa iasa in fata si tu iti zici nu. Cu fiecare pas, cu fiecare moment care trece iti zici nu. Si ceilalti uita de tine si tu doar vrei sa fii in umbra. Ar trebui sa fii atent dar daca nu mai faci parte atunci de ce sa fii atent?

Si statea acolo, si cand a inceput sa vorbeasca era ca si cum a inceput sa contruiasca. Captezi atentia, iti asezi cuvintele, te lupti cu avalansa de idei si incerci sa creezi o linie dreapta pe care sa te strecori. Si cu fiecare cuvant devenea mai sigur si mai sigur, concentrat la ce zicea, crescand in prezenta si poate in intensitate. E ciudat ca iesi din umbra si intri in lumina, dar, dar... in lumina, vorbind, el trecea in alta lume, uita de cei din jur. Concentrandu-se pe cuvintele sale el ii facea sa dispara din fata sa pe ceilalti de la masa. Din nou nu mai era atent la ei, dar de data asta din alta perspectiva, din alta pozitie. Si zicea... , spunea... , se gandea la siguranta pe care o capata in sinea lui, la tranzitia de la cuvintele greoaie la liniaritatea ideii. Si acum totul curgea, totul avea logica in ceea ce zicea. Poate si ei, ceilalti, gaseau logica in imaginea pe care o creea. Cu fiecare cuvant crestea in el siguranta, convingerea ca ceea ce zice este logic pentru el. Devii convins de ideea ce vrei sa o arati si te lupti pentru ea tocmai pentru ca ea are logica in mintea ta. Tu ii vezi sensul. Tu acum esti avocatul tau.

(...)

M-am uitat la un clip de vreo ora in care cativa actori vorbeau la o masa (roundtable) si pur si simplu mi-a venit sa scriu (nu e prima data cand fac asta, cand imi vine sa o iau asa, sa ma las purtat). Imi place tipul asta de a scrie tocmai pentru ca plec de la o chestie (nu-i pot zice idee) si merg asa unde ma duce. Nu e nimic gandit de dinainte, doar scriu, si ce vine, vine. Sunt destule aspecte asupra carora m-as fi putut apleca, care mi-au trecut prin minte inainte si in timp ce scriam, dar la sfarsit ce vedeti e ceea ce a iesit :)

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 05, 2010
Ador melodia asta :) Pentru ca ma face sa ma simt bine. Simplu, nu? In cazul asta cred ca da :)) Deci e feel good de data asta :P Stiu ca am mai postat-o pe undeva pe aici, dar cum am dat de videoclip I was like "I haaave to post it" (obsesiv-compulsiv type of "I have to").

"Ohhhh this has gotta be the good life...." hihi :D

One Republic, Kings of Leon, Coldplay. Cam astea ar fi formatiile :). Stiu ca sunt multe formatii bune pe lumea asta si eu din nestiinta sunt un ignorant, dar astea sunt formatiile :)) (cel putin in momentul asta :P). Aprop de Coldplay am dat de o postare scrisa mai demult (leapsa de la Cată) si acolo la The Fear era swallowed by the sea (apa, Raza, apa, hahaha :P). De fapt multe din chestiile alea de acolo mi se potrivesc :) Am dat de leapsa ptr ca m-am uitat la ce melodii am mai postat sub eticheta "muzicuta" (am mai gasit si All fall down printre ele). Am citit putin pe aici, putin pe acolo, si chiar mi-a placut ce am citit. Se pare ca scriu binisor (dupa un timp, cand iti recitesti postarile ai senzatia asta ca scrii bine :P, ca nu e asa naspa pe cat crezi). Oare trebuia sa zic in locul lui "binisor" bine? Nu vreau sa par asa cu nasul pe sus (ohhh shut up, John, you think to much man)

Revenind la melodie, ea si "Missing Persons" (mai jos) prind perfect cum ma simt in anumite momente. Prima e feel good, copilul din mine, viitorul va fi bine, optimism, a doua e imbratisare, nevoia de afectiune, alunecare, melancolie. Amandoua sunt eu in doua stari diferite.


Woke up in London yesterday
Found myself in the city near Piccadilly
Don't really know how I got here
I got some pictures on my phone

New names and numbers that I don't know
Address to places like Abbey Road
Day turns to night, night turns to whatever we want
We're young enough to say

Oh this has gotta be the good life
This has gotta be the good life
This could really be a good life, good life

Say oh, got this feeling that you can't fight
Like this city is on fire tonight
This could really be a good life
A good, good life

To my friends in New York, I say hello
My friends in L.A. they don't know
Where I've been for the past few years or so
Paris to China to Colorado

Sometimes there's airplanes I can' t jump out
Sometimes there's bullshit that don't work now
We are god of stories but please tell me-e-e-e
What there is to complain about?

When you're happy like a fool
Let it take you over
When everything is out
You gotta take it in

Oh this has gotta be the good life
This has gotta be the good life
This could really be a good life, good life

Say oh, got this feeling that you can't fight
Like this city is on fire tonight
This could really be a good life
A good, good life

Hopelessly
I feel like there might be something that I'll miss
Hopelessly
I feel like the window closes oh so quick
Hopelessly
I'm taking a mental picture of you now
'Cuz hopelessly
The hope is we have so much to feel good about

Oh this has gotta be the good life
This has gotta be the good life
This could really be a good life, good life

Say oh, got this feeling that you can't fight
Like this city is on fire tonight
This could really be a good life
A good, good life

To my friends in New York, I say hello
My friends in L.A. they don't know
Where I've been for the past few years or so
Paris to China to Col-or-ado

Sometimes there's airplanes I can' t jump out
Sometimes there's bullshit that don't work now
We are god of stories but please tell me-e-e-e
What there is to complain about?

Missing Persons de aici e numai prima jumatate (prima imi place f mult, a doua e ok ptr mine). Adica am taiat melodia si acum am pus-o pe trilu. Urmatoarea e melodia in versiunea acustica mi se pare (foloseste si IPhone-ul la melodie :P). E cumva putin diferita de original.

One Republic - Missing Persons 1
   


Din acelasi studio, Secrets acustic (cand ascult melodia am senzatia ca o sa-i explodeze capul :)) )


Cover dupa Duffy (citeste versurile acolo :P)


Si la sfarsit... Cantata fara nimic electric (nu e priza acolo hehe), fara acustica (studio sau sala), in multime. Un fel de "look maaa no hands" :P Secrets din nou (de data asta in aer liber).


PS: melodiile/clipurile sunt adunate in timp, si cand am dat peste clipul la Good Life mi-am zis "why not?", asta e un bun prilej sa le pun pe toate aici :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, decembrie 04, 2010
Azi-noapte iar m-am gandit la chestii si trestii :) dar stau potolit acum, partial pentru ca sunt buimac si somnoros (abia m-am sculat), partial pentru ca nu mai am avant (s-a risipit printre viise probabil)

Desi nu aveam in minte sa scriu asta, azi-noapte am visat ca am scris (de fapt ca mi-am corectat mai degraba, scrisul a fost altadata) o scurta poveste (schita, nuvela, nu ma pricep). Titlul imi sta pe limba (avea doua cuvinte) dar mai tin minte ca avea numarul 33 in tabel (era o evidenta a scriiturilor mai multor oameni). Tipa care se ocupa cu evidenta era o tipa de treaba (tin minte ca avea umerii lati, face sport -> inot?) pe cand o alta de acolo, cel mai probabil scriitoare si ea, era numai zambet si minciuna (mica de inaltime, cu par castaniu cu ceva blond, cret, putin putin mai lung de umeri). Se asezase la calculator sa umble la ceva si mi-a sters documentul (am tot cautat apoi in calculatoare dupa un back up). Ma uitam la tipa asta si vedeam zambetul fara nimic real dupa el, vedeam cum stia sa zambesca si sa folosesca asta ca sa iasa din situatii. Mi se parea ca nu numai asta stia sa faca.

Am visat ca o fata arunca cu caramizi roscate in mine de pe motocicleta ei. Cred ca am visat-o pe matusi-mea si pe varu-miu inainte de asta. Am visat un prieten din copilarie, la care m-am dus cu tipa cu motocicleta. Ea vroia sa ia ceva muzica se pare (prietenul meu s-a oferit si sa-i cante, ca un deal asa ca sa o impace, ei cred ca i-a placut ideea, el cred ca flirta deja cu ea :D), eu vroiam sa iau niste pietre (din banii ei si probabil ca sa arunc si eu cu ele dupa ea). Undeva la granita dintre vis si trezire m-am gandit sa-i zic prietenului sa nu ia nimic pentru mine din banii ei (nah ce sa-i faci, nu puteam fi rau cu ea).

Acum un numar de zile am visat ca eram pe o casa sau o cladire. In fata mea, in jos, era curtea (de ciment din ce mai tin minte) si dupa ea era apa (mare, rau, nu stiu). Cred ca mai eram cu cineva pe cladire si din ce am discutat cu el m-am decis sa sar in apa. Nu stiu daca aveam gandul asta cand eram sus, dar cand sa cad in apa mi-am zis "hai, hai, trezeste!". Sarisem ca sa ma trezesc din vis? In timp ce ma apropiam de apa, tin minte ca mizam pe faptul ca ma voi trezi inainte sa o ating. Asa s-a si intamplat.

Am visat in doua dati ca m-am dus la filmul Hereafter (o data cred ca inainte sa aiba premiera reala). Trebuie sa vad filmul si care-i treaba cu el. (stiam de film dar am citit acum rezumatul si... I don't know, scared me a bit ca l-am visat)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 03, 2010
Sunt atras (nu neaparat sexual, poate sa fie doar ca interes) de femei trecute prin multe, cu issues, tough (cu personalitate puternica si activa), complicate, care ma fac confuz (ciudat, ptr ca asta ma si enerveaza), care nu sunt unidimensionale, care ma pot pune jos dintr-o singura lovitura, care sunt destepte si citite, care au o multa experienta (si sexuala si de viata), care au potentialul sa ma intimideze (ptr ca sunt destepte, stiu mai multe, multe mai multe si pentru ca au o sexualitate destul/extrem de pregnanta si puternica), care sunt foarte sensibile si vulnerabile inside (nu degeaba au ajuns tough in the first place).

So... ma atrag, mi-e teama, I try to stay away (ceva din mine imi zice ca intr-o zi, daca nu sunt atent si ma joc cu focul, una imi va da o bucata de nu voi mai stii de mine) dar tot ma intorc la genul asta de femeie (asta daca e un gen). Poate sunt masochist, poate o caut cu lumanarea, poate asa trebuie sa fie, poate caut eu unde nu trebuie (vede-ti lungul nasului baiete).

Dar stiti de ce ma atrag? Pentru ca vad (or so I like to think, poate ma pacalesc pana la urma) persoana buna, vulnerabila si contorsionata care e acolo in interior.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 03, 2010
Eu am un numar de imagini care tot apar (sau se repeta, cum vreti voi sa-i ziceti) in ceea ce scriu: caderea (si saritura, in unele cazuri), albul (zapada, pereti, cearceafuri), ninsoarea, drumul, geamul (in general vazut prin geam dinauntru in afara), eu stand intins (privind in sus), holul (si usile de pe el).

Revenim putin in trecut. Cand am inceput blogul asta imi doream sa pot sa scriu tot ce se poate, cumva sa reusesc sa intru cat mai adanc (chestie pe care o voi incerca, intr-o forma sau alta, cat va tine blogul). In timp mi-am dat seama ca si eu am niste limite (desi cred ca stiam asta si inainte sa incep scriu). La un moment dat, tot gandind si scriind, mi-am dat seama ca nu pot scrie despre anumite lucruri (nu direct cel putin) desi imi doream. E putin mai complicat cu doritul asta. Dar stiu ca despre unele chestii nu voi scrie, nu pentru ca vreau sa tin anumite secrete (daca s-ar putea si din partea mea si dintr-o situatie, sa zicem, favorabila as scrie despre orice), ci pentru ca nu ma simt confortabil sa le spun (autocenzurare cred ca se numeste) si pentru ca am un pacat tampitel si anume tin la parerea oamenilor (unde, unde e CV-ul ala?). Tin minte ca la un moment dat am scris o postare in care eu eram pe un hol in fata unei usi inchise pe care nu o puteam deschide. Ma stresam ca nu se poate si in final am renuntat sa mai vreau sa o deschid (am plecat din fata usii din cate tin minte).

Chestiile nu sunt clar definitivate in ceea ce vreau si ce nu vreau sa zic. In general imi doresc, de fapt mai clar spus am momente cand ma apuca dorinta de a spune/scrie despre ele (noaptea cand nu pot sa dorm). Dar intre a-mi dori si a scrie efectiv e o distanta mai mare. Aici avem 2 categorii, superficial impartite pentru ca ele se suprapun cateodata, si anume cele de mai sus care cel mai probabil nu le voi scrie (chiar si daca ma prinde nebunia in fata calculatorului) si cele mai "usoare", care apar si dispar si ele, dar pe care daca le prind le pot scrie. Am zis ca sunt superficial impartite si in ideea ca ele intre ele, grele si usoare, se leaga.

Dar daca cele "grele" sunt usa inchisa, atunci cele "usoare" sunt usa intredeschisa. Si la asta ma gandeam azi-noapte, ca eu alerg (in scrierea acestui blog) dupa usi intredeschise. Ma tot plimb pe holul asta fara capat si din cand mai vad in departare o usa intredeschisa. Cand apare e ca un moment de avant as zice (dar care nu tine pentru totdeauna), e un moment in care pot sa sari in gol (the jump si/sau the leap of faith), un moment de mica nebunie (care iti zici ca s-ar putea sa o regreti -> nu regreti cand iti asumi niste chestii, adica "saritura", fiecare specifica chestiei pe care vrei sa o faci) si poate de curaj (sau ceva asemanator). De cele mai multe ori fug dupa usa asta si cand sa ajung la ea, se inchide (fie ca-mi pierd avantul, fie ca incep sa ma autocenzurez), uneori nu fug dupa ea (asta intra la usi inchise de fapt), si uneori o prind si pun piciorul in prag ca sa nu se inchida. Aici avem 2 situatii: cea mai frecventa -> o deschid incet si cu grija (analogii, ma refer la altceva dar de fapt ma refer la mine, chestii stangace aparute/inserate printre cuvinte, filme si melodii care-mi plac etc) si cea mai rara (ca manifestare) -> cand deschid usa ca lumea. Ar mai putea sa fie o situatie, si anume cea in care dau cu usa de perete, dar nu stiu daca am avut una ca asta.

Dar daca privesc tot blogul in ansamblul lui imi dau seama ca chiar si atunci cand nu vreau tot scriu ceva despre mine. Nu trebuie sa fie neaparat idei si cuvinte. Altfel spus blogul ma reprezinta, si chestiile care apar ici si colo sunt consecinta directa sau indirecta a "influentei" celui ce sunt eu. Uite un exemplu cat ma recent (din postarea anterioara) ca sa fie mai clar: ascult in repeat (deci am obsesii care tin un timp) si noaptea trecuta tot imi repetam versul ala (titlul) in cap (e mai mult decat obsesie, e faptul ca raman cu lucruri/cuvinte/idei in cap, ca mintea mea se invarte si se invarte, ca imi place ideea sa raman suspendat asa intr-o stare, ca nu ma pot opri, cel putin pentru o perioada).

Ok... Copii spuneti "stop"... Stoooop! :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 03, 2010
Ma streseaza la culme ca toate postarile alea "bune" si "vulnerabile" imi vin noaptea cand nu pot sa dorm si cand nu prea pot sta calare pe calculator (astept sa-mi cada, in brate si nu in cap, din cer un laptop; inca ma mai uit in sus... ). Practic la nivel de idee (adica fix in capul meu patrat, motorasul meu de patru pe patru) atunci imi vin cele mai bune postari, sau cel putin alea pe care le ador cumva si care de asemenea ma innebunesc. Acum e dimineata, asa ca raman cu ramasitele noptii si cu zero dorinta de a mai scrie (ok, nu chiar zero de vreme ce scriu acum).

Hai sa ghicim ce ascult acum :D (in repeat, off couse) Ok it's alright with me, some things are just meant to be... :)) Ma uit la peretii albi, poate se plimba pe ei niste cuvinte negre. Litere macar? Ador versul asta -> (liniste acolo in spate, fara sex va rog) -> "When Ber-na-dette comes, I get lost on heer time..." :) Imi place la nebunie cum suna (si ca propozitie si ca melodie), l-am avut in cap toata noaptea :P Habar n-am ce inseamna (???), dar ce inteleg eu e ca tipu se pierde cand vine Bernadeta (poate Bernadeta e o tipa tare :D, sweet e sigur, ne-o zice Eric). Cine stie poate si eu ma pierd :P Ca variatie mai schimbam (in cantecul meu cu un singur vers) in "I get lost in my mind/dream" 

Hai sa zicem ca Bernadette (cam lung nume totusi) e o imagine (fictiva) cu care sa ma joc in capul meu

Ber-na-dette ma priveste cu ochii ei -> fac ochii mari -> rade -> "joking" -> ma priveste dulce -> "esti asa... serios" -> sunt -> "nu mai fi" -> geam -> conturul ei pe geam -> as vrea sa o iau in brate -> "ai vrea?" -> esti in capul meu -> "dar sunt in inima ta" -> te astept de atata timp -> o dorinta -> dar sa fim realisti -> visator -> "nu te opri din visat" -> "nimeni nu iti poate lua ce e in mintea ta" -> "eu n-am sa-ti fac morala ca gresesti" -> "stii tu unde gresesti" -> cearceafuri albe -> te tin in brate -> atinge-ma -> tine-ma in brate -> de ce ma astept de la tine sa ma salvezi? -> o imagine ideala -> esti la jumatatea drumului -> intre doua tipologii -> complementari -> ceea ce nu sunt eu -> as vrea sa vorbesc toata noaptea cu tine -> e un test -> cu capul plecat -> vulnerabil -> razi -> in mintea mea -> I'm not THAT funny -> dar imi place -> caut -> la tine -> sa fiu inteles -> "dar oare tu ma poti intelege?" -> sad -> I know -> daca nu vei fi tu -> nu vreau pe nimeni -> totul sau nimic -> in asta nu fac compromisuri -> "serios... serios... . nu mai stii ce sa zici" -> ironica? -> "ideala" :)

Ohhh m-am concentrat atata, ameteli, ameteli :)) Multumesc Ber-na-dette ca m-ai tinut de vorba (si ca m-ai scos din acel aproape zero in care eram) :P Sleepy :) Dor ochii. Insomniac. Sau poate nu vreau sa dorm. Oare nu e acelasi lucru? :)

PS: cum? vreti sa stiti melodia? :)) *rolling my eyes* nu vroiam sa o postez, dar... ohhh well :P


PS 2: daaamn, am cedat prea usor :))

PS 3: multumim Razei (hihi, copiii spuneti "thank you"... Thaank iuuu!), caci ea mi-a dat melodia :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 02, 2010
E liniste in camera asta. El statea cu barbia pe genunchiul ei si se juca cu mana pe interiorul coapsei. Incet, incet, avansand tot mai mult inainte, intre picioarele ei.

- Te inteapa barba mea? zise el chicotind, cu ochii ca a unui catelus pierdut in linistea aceea.

Ea doar il privi si nu zise nimic. Degetele lui ii atinsera sexul. Isi lasa capul pe o parte pe genunchiul ei, zambind, cufundat in mici ganduri. Continua sa se joace cu degetul mijlociu pe clitorisul ei, facand mici cercuri, uitandu-se la sexul ei cu ochi pierduti. Dupa un timp isi introduse degetul in ea si se juca intr-un dute-vino lenes si superficial.

Ea ii privi parul si incepu sa-l mangaie pe cap, ajungand, cu fiecare atingere, sa-si treaca mana prin parul lui. Il placea si-l privea cu drag, poate protectoare intr-un fel. Cuprinsa in excitare, linistea aceasta o intrista si o facea sa se simta bine in acelasi timp. Se uita afara pe geam. Totul era aproape alb.

- Ninge, zise linistita si tandra, poate catre catre el, poate catre ea, poate catre nimeni de fapt.

Isi indrepta si el privirea catre geamul mare ce lumina dormitorul. Ninge, intradevar.

E liniste in camera asta unde o femeie sta pe marginea patului si un barbat sta la picioarele ei cu obrazul lipit de genunchiul ei, privind afara.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 02, 2010
Probabil stiti melodia, dar cum am avut azi refrenul in cap toata ziua n-aveti ce sa-i mai faceti, ascultati si voi melodia acum :))

Draguta fata, nu? :) Nu e trashy, nu, nu, nu :))) (ptr o mai buna intelegere a ceea ce am vrut sa zic va duceti aici)

Ce am invatat din clipul asta: daca ai fata mai rotunda iti lasi parul lung ca sa dai senzatia de lungime a fetei.

Si pentru ca nu ma pot abtine va zic ca imi place de Paula Seling :) (e Dansez... la tv). Also, e si capricorn (asta daca cumva v-a scapat :D). Si senzational!!!... cine mai e nascut pe 25 decembrie si e de asemenea (yeiiii!) capricorn? :) (hai ca-l stiti, are barba si par lung si e solist intr-o trupa cu alti 12 gagii)

La sfarsit va mai zic sa cititi si versurile :) Se pare ca tipul de care zice se pricepe la un singur lucru :D (acolo, in versuri, "yoke" e corect scris)

   

I really don't like your point of view
I know you'll never change
Stinging me with your attitude
I've got the mind to walk away

I really don't like your arrogance
Or your policies
You're ninety-nine percent an embarrassment
With just one quality

[Chorus:]
I don't mind it when you [whistles]
Brings out the best in me when you [whistles]
Show your expertise
When the night always ends with a fight
I'm excited that you wind up next to me

I like it when you [whistles]
Can I have some please of that [whistles]
Satisfy my needs
Sometimes I fake that I hate you and make up
So you wind up next to me

I really don't like your skinny jeans
So take them off for me
Show me what you've got underneath
So we can do this properly

I really don't like the way you smile
When you think you're right
But I will forgive you, the yoke is in the middle
And we're chewing through the wire

[Chorus]
I don't mind it when you [whistles]
Brings out the best in me when you [whistles]
Show your expertise
When the night always ends with a fight
I'm excited that you wind up next to me

I like it when you [whistles]
Can I have some please of that [whistles]
Satisfy my needs
Sometimes I fake that I hate you and make up
So you wind up next to me

I dreamt that you were on a train
And you were leaving, you were leaving
You made me think of what I'd miss
You were leavin', you were leavin'

I don't mind it when you [whistles]
Brings out the best in me when you [whistles]
Show your expertise
When the night always ends with a fight I'm excited
That you wind up next to me

I like it when you [whistles]
Can I have some please of that [whistles]
Take off your skinny jeans
Sometimes I fake that I hate you and make up
So you wind up next to me

I dreamed that you were on a train
And you were leaving, you were leaving


PS: ascultati si versiunea cantata de veveritoii aia animati (Chipmunks)


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, decembrie 01, 2010
Luam un om care poate e bogat, poate e frumos, poate e destept, poate e istet, poate vorbeste frumos si stie cum sa le zica, poate e curajos, poate are tupeu, poate are putere, faima sau imagine. Iar noi vazandu-l vom zice placut impresionati (poate din cauza ca vrem sa fim ca el, poate din dorinta de a crede in acea persoana, poate pentru ca toata aceasta imagine ne fura ochii) ca acest om e interesant, frumos, prosper, destept, bun, amuzant, priceput, curajos, cu tupeu, un adevarat model pentru altii si un real om de succes, uitand sau ignorand in tot acest timp ce se poate afla dupa toate acestea. Asa cum vorbele sunt facute ca sa-ti ascunda gandurile, poate asa si ceea ce vedem noi din exterior sunt pentru a ascunde ce se afla in interior.

Ma uitam la televizor la niste oameni importanti, cunoscuti si bogati care vorbeau foarte clar si frumos despre anumite lucruri. Ma miram cum de oamenii astia cu o imagine asa de dubioasa pot parea asa de destepti prin ceea ce zic. M-am gandit in momentul acela: oare ce e de fapt in mintea lor? oare ce chestii, trasaturi de personalitate si de caracter, nu se vad? oare ce fel de oameni sunt in realitate?

Off-topic: romanii (ma refer la prototipul romanului, nu vreau sa generalizez) sunt in stare sa cumpere orice, sa creada in orice, sa... ahem... puna botul la orice. Pentru ca le place imaginea, ideea de bunastare, bogatie, lux si putere. Pentru ca sunt naivi si pentru ca nu sunt invatati sa gandeasca inainte sa faca ceva. Pentru ca tot ceea ce arata bine se pare ca le fura ochii. De aceea avem FNI si concursuri de tot felul (aka castig usor), cozi, nebunie cu creditele, produse de lux la scara blocului desi Romania nu pare din punct de vedere financiar sa permita asta, politicienii pe care-i avem.

Ahhh si inca o chestie: suntem numai cu vorba si plini de tupeu, si vrem sa ne faca altii treaba (altii fiind si politicienii de la care tot timpul asteptam sa faca ceva)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare