Author: No One
•duminică, februarie 28, 2010
Am dat cateva ture prin curte. E racoare afara. Si liniste. Liniste de duminica :) Am gasit, pasind incet, o curte goala, cu putin verde si mai mult maro. Pamantul e golas, trist. Dar linistea am simtit-o cel mai mult. Asa de liniste ca nici gandurile mele nu vroiau sa faca galagie.

Sunt putin meditativ acum. Stare accentuata si de cei cativa pasi pe care i-am facut prin curte.

Pe mess cineva mi-a zis sa ma fac bine (m-am mirat, caci nu sunt bolnav), dar apoi a venit raspunsul la mirarea mea (neexprimata): "ia si tu o zina sa te incalzeasca " :) Nu mi-a picat prea bine. Nu m-a suparat, pur si simplu m-am simtit vulnerabil, expus. Asta si cu cateva ganduri legate de articolul anterior. Cateodata ma intristeaza cand ma gandesc. Imi da o stare de melancolie.

E racoare afara... si liniste. Iar gandurile mele curg incet, introspectiv.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 28, 2010
Ma uitam in noaptea asta la un film (Notturno bus) si ma gandeam: ce daca sunt un "baiat bun" (ca opus al "baiatului rau"), nu e chiar asa rau pe cat suna :). Vedeti, eu am un fix cu zona asta denumita "baieti rai". In asa masura incat aproape ca nu-i suport, imi sunt nesuferiti. Dar cred ca sunt si subiectiv aici.

Nu vreau sa fiu ca ei, dar nu suport succesul lor, faptul ca dau bine. Dehh... am zis eu ca am un fix :P

Dar ma uitam la film si ma gandeam ca totusi am si eu calitati, asa cum sunt ele. Intradevar uneori vreau sa fiu altfel, dar in realitate nu mi s-ar potrivi. Pana la urma eu (prin firea, personalitatea mea) ma incadrez la "baiat bun". Si incet, incet imi formez opinia ca in viata e bine sa stii cum esti si cine esti. Iti face viata mai usoara si te ajuta sa-ti alegi drumul. Mai pe romaneste, te accepti asa cum esti, stiind ca si tu pe langa anumite minusuri, ai si plusuri. 

Banuiesc ca, pana la urma, in lume se stabileste un echilibru.

Da, sunt un Franz (Notturno bus) sau un Tom ((500)Days of Summer) si asta e OK, pentru ca pana la urma asta (si asa) sunt eu.

Later edit: uff, de ce va plac baietii rai ?

ta hand om dig cititorule    

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 28, 2010
Fugi...

Fugi... ca sa pot sa zambesc in continuare. Fugi... ca sa sper din nou. Fugi... ca sa visez ca pana acum. Fugi... pentru ca trebuie sa pastrezi un licar de lumina in tine  Fugi... ca sa ma salvezi pe mine.

Si nu te uita in urma. Lasa-ma pe mine sa imi manjesc mainile.
Pleaca. Lasa-ma pe mine sa duc greutatile si lupta.
Dispari. Lasa-ma pe mine sa te salvez.

Fugi copile!
...pentru ca inocenta ta e mai importanta.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, februarie 27, 2010
Am vazut filmul mai devreme. Mi-a placut. Nu e in genul Soldatul Ryan sau Black Hawk Down. Se apropie mai mult de Jarhead. Bine, are mai multa actiune decat Jarhead, dar are acea monotonie specifica razboiului, senzatia ca totul trece greu si ca nu e loc de eroism. Este mai mult vorba de risc si supravietuire, de hazard si sansa. Dupa mine filmul pare destul de aproape de realitatea din Irak.

Inca un lucru interesant e ca e vorba de un grup de 3 oameni, in mare. Un genist si 2 soldati care-l acopera. Si cum traiesc ei acele zile. Are un soi de banalitate interesanta.

Actorul principal e Jeremy Renner, care a si fost nominalizat la Oscar pentru acest rol. Filmul asta ii va propulsa cariera, depinde de el ce va face in continuare. Ceilalti doi sunt: Anthony Mackie (care face un rol f bun aici) si Brian Geraghty. In roluri foarte scurte mai apar: David Morse, Ralph Fiennes, Guy Pearce (un favorit al meu - Memento, L.A. Confidential) si Evangeline Lilly (Kate din Lost, dehh, imi place de ea :P). Regizoarea e Kathryn Bigelow (fosta sotie a lui James Cameron, cel cu Avatarul :P), nominalizata si ea la Oscar.

Filmul mai e nominalizat, printre altele, si la "Cel mai bun film" si "Cel mai bun scenariu original".

Pentru regie si film, la Oscar, marea batalie se va da intre acest film si Avatar. Ghici cu cine voi tine eu? :P

Informatii despre film pe imdb si wiki. Trailerul, bineinteles, mai jos.

 


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, februarie 27, 2010

M-am trezit azi dimineata cu dorinta de asculta aceasta melodie :)) Nu stiam nici formatie, nimic, doar cum suna si 2 versuri: "I want to want me/ For all that I am".

Da, e pop al anilor '90. E asa de infantil. Dar imi place asa cum numai astfel de melodii iti pot place. Imi dau o dispozitie buna, imi aduc zambetul pe buze :)

Ma gandesc ca din cand in cand sa mai postez melodii din anii '90. Acelea cu care am crescut si bineinteles mi-au placut.

Later edit: inca una :) La vremea ei imi placea f mult, dar la fel cum a fost si cu cea de mai sus, am uitat de ea. Pe vremea aia nu stiam nici de formatie, nici de titlu, doar ascultam.



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, februarie 27, 2010
E mai usor sa te minti, sa te justifici, sa te pacalesti ca ceea ce faci, sau ceea ce gandesti, este bine sau corect. E mai greu sa te uiti bine la tine si sa iti vezi chipul asa cum este. Sa te vezi ca pe o persoana imperfecta, napadita de defecte. Asta e natura umana: incearca sa se vada intr-o lumina buna, favorabila si refuza sa vada si partea rea, acea parte intunecata si putrezita, unde soarele nu are sanse sa razbata.

De aceea oamenii mint, pentru ca le e mai usor asa. Pentru ca asa se pot suporta atunci cand se uita in ei. Mint ca sa nu vada mucegaiul. Mint ca sa uite cine sunt cu adevarat. Mint pentru ca le e frica de ceea ce ar putea sa vada.

Si daca ii intrebi pe unii dintre ei, iti vei da seama ca ei chiar cred in minciunile lor, ca au mers atat de departe cu minciuna, ca au fugit asa de mult de ei, incat nici ei nu mai stiu care este adevarul. Iar restul, cei ce nu cred in propriile minciuni, vor incerca sa isi inece amarul in altceva, intr-o dependenta numai de ei stiuta si traita.

PS: fiind al 200-lea articol ar fi trebuit sa scriu altceva, dar nu am vrut sa imi pierd ideea odata ce a venit.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, februarie 26, 2010
Poate esti reflexia mea in oglinda, asa cum as fi fost daca nu as fi fost. Poate esti negativul meu. Nuante opuse, nuante ce exista in acelasi univers numai ca sa faca imaginea completa. Poate esti ce nu sunt, ce nu pot avea, ce nu pot trai.

Stam in parti opuse ale spectrului, de-o parte si de alta a unui mijloc de echilibru. Ne privim si ne miram ca o facem. In mod normal nu am face-o. Dar suntem aici, in acest moment, cand ne confruntam, cand lumile noastre s-au ciocnit.

Si eu vad mai bine, ceva ce inainte abia banuiam. Imi vad reflexia. Opusul. Imi vad tendinta. Vad ceea ce imi doresc cu adevarat.

Parca suntem doi poli de putere. Ingerul si demonul. Dar aici nici unul din noi nu e bun sau rau. Aici suntem doar noi, doua fiinte care s-au intalnit pe taramul hazardului.

Am putea fi extensia celuilalt. Am putea fi fortele ce se pot anula reciproc. Am putea fi jumatatea lipsa din celalalt.

Orbitam unul in jurul celuilalt. O facem voit sau poate e doar un act involuntar? Eu sunt aici, tu esti aici dar nu am habar daca are sens. Daca asa ar trebui sa fie. Stiu ca undeva in abisul mintii mele, unde nu sunt sigur de nimic, te vreau. Numai acolo totul are sens.

Tot ce stiu sigur e ca undeva in lume un inger si un demon s-au intalnit. Iar perceptia ingerului s-a schimbat.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, februarie 26, 2010
La ce se gandesc oamenii? Nu. E prea general. La ce se gandesc cand vorbesc cu tine? Se gandesc la tine? Cum te percep? Asa cum ai vrea tu? Sau poate nu e nimic special acolo in gandurile lor. Poate iti creezi tu o iluzie crezand mai mult decat este de crezut.

Ce parerea au despre tine? Unde te incadreaza? Contezi in gandurile lor? Tin la tine? Esti doar un alt vorbitor pentru ei? Ce statut ai in ochii lor?

Cateodata, de s-ar putea, as vrea sa stiu ce e in mintea celor cu care vorbesc. Nu la toti, ci la cei care ma intereseaza in mod direct, sa stiu ce cred despre mine, unde ma situeaza in lumea lor.

Intre doi oameni se creaza de obicei o prapastie, un no man's land. Un spatiu intre tine si celalalt, unde trebuie sa fii atent ce sa zici, ce sa exprimi. Daca e prea mult? Daca e prea putin? Sa spun asta? Sa las de inteles aialalta? Sa risc? Sa tac? Si cum nu stiii ce gandeste celalalt, nu stii exact ce sa faci. Mergi pe bajbaite, sa nu spargi bibelourile si te rogi sa iasa bine. Si nu incerci sa te gandesti la mai mult, pentru ca s-ar putea sa nu fie mai mult. Mesajele pot fi inselatoare, interpretabile... sau nu. Dar tu esti orb, surd si mut. Ai mainile legate. Pentru ca nu stii ce e in mintea lor.

Tot ce-mi ramane e sa fiu detasat, sa stiu ca s-ar putea sa ma insel, si sa accept ca poate nu este asa cum as vrea eu. Si sa merg inainte spre ce va fi sa fie.

(...)

"Understand that friends come and go... "

Are o legatura mai mult pentru mine cu ce este mai sus, dar... ma impresioneaza acest simplu vers pentru ca unii oameni (care au o oarecare semnificatie) trec prin viata noastra, vin, stau si apoi pleaca, ca si cum noi am fi o gara, un punct de tranzit. Si am vrea sa stea in gara noastra mai mult timp, sa nu dispara asa repede din viata noastra, sa nu devina doar o simpla amintire.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, februarie 24, 2010
Simt linistea asta, asa cum o simt acum. O simt de vreo saptamana. E o liniste muta, obosita. Nu e zbucium dar nu e nici veselie. Are o calitate oarecum neutra. Gandurile vin si pleaca, nu prea ma sacaie. Tampita liniste. E ca si cum ar fi in vacanta si m-a lasat pe mine sa dorm un vis anost, plictisitor.

Ma gandesc...

Ma gandesc la fete, sex, relatii, iubire si nu vreau sa ma gandesc la ele. Atatea imagini, atatea trairi, atatea dorinte. As vrea sa existe o cheie ca sa le inchid undeva si apoi sa o arunc, undeva unde sa nu o mai gasesc. Numai daca ar fi asa simplu. Niciodata nu e asa simplu. Oricat as vrea sa nu ma gandesc, la un moment dat tot o voi face. E inevitabil, sta in natura lucrurilor :)

Ma gandesc ca tb sa vorbesc cu F. Nu am mai vorbit de mult si sper ca nu am facut o impresie proasta facand asta. Nu mai e ca inainte. Nu mai simt nevoia sa vorbim.

Ma gandesc de ce am senzatia ca e ceva mai mult cu A. Simt ca e ceva acolo, o chestie ascunsa, o legatura mai profunda decat vad cu ochii, abia palpabila. Stiu ca in mod normal nu as fi vrut sa vorbesc cu ea pentru ca probabil nu ne-am fi inteles si totusi vb cu ea, ma inteleg cu ea, sunt atras inspre ea.  Ma gandesc ca ma pacalesc, ca totul e in capul  meu, ca ma insel. Nu stiu, nu vreau sa ma insel. Imi place la ea ca o vad ca o contrapondere la mine, ca o forta opusa. Sper sa nu ma insel.

Ma gandesc... mi s-a zis ca sufleteste sunt batran. Cred ca sunt.

Ma gandesc la viitor. Caci nu vad nimic concret in fata. Nu stiu unde voi fi peste 1 an, 5 ani sau 10 ani. Cu cine voi fi. Ce voi face. Nu vreau ca peste 10 ani sa fiu in acelasi punct ca acum. Am nevoie de o lumina in tunelul asta, caci nu vad pe unde merg. Nu vreau sa bajbai o viata intrega si sa sufar din cauza asta.

Ma gandesc la dorinta asta de a scrie ceva. De a exprima ceva ce nu pot sa pun pe hartie. Ceva din mine. Ca si cum mi-as da conturul cu o creta alba. Dar cuvintele sunt alunecoase. Au sensuri. Iar totul se filtreaza. Se pierd bucati pe drum. Cand scrii parca faci compromisuri. Iese ce vrei tu dar nu cu totul. La sfarsit tot tu ramai cu toate detaliile, cu toate cunostintele despre tine. Ceilalti stiu doar franturi din tine, ce a razbatut pana la ei. Tu ramai singur cu tine.

(...)

Imi plac versurile:

I've been winding
Down the same road for days
I've seen the coastline
Going both ways
Some days are perfect
And some just simply could not get worse
Some days it's all worth it
And some days this life is nothing but a curse

And I wonder who will break first

I am small
I feel like no more than nothing at all
But when I lose sight of daylight
And my darkness falls
I'll be strong
And if not now it won't be long
From when I lose sight of daylight
And my hands are weak
And my soul is tired
Oh, I'll give my love from the inside out
From the inside out

Little spirit
No now, don't you desert me now
I know I don't always hear it
You don't always speak so loud
And I'm not willing
To simply lay down my soul for this
It may be all that I'm giving
But take my love for what it is

I am small
I feel like no more than nothing at all
But when I lose sight of daylight
And my darkness falls
I'll be strong
And if not now it won't be long
From when I lose sight of daylight
And my hands are weak and my soul is tired
Oh, I'll give my love from the inside out

Take your best shot
Here I stand, heart in hand
And fearless I'm not
But I am what I am
And I know what I'm not
And I know enough to know it's never
Gonna be much more than weather
You can't drive me away
When it's only rain
On the inside
It's only rain
From the inside
It's only rain
From the inside
It's only rain
From the inside
From the inside out
I am small
From the inside out
I am small




ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, februarie 23, 2010
Acum vreo saptamana si ceva am visat ca ascultam o melodie la televizor. O melodie pe care nu o cunosc (nu am auzit-o pana acum, never, ever) si care mi-a placut. Am visat de cateva ori pana acum ca ascultam melodii cunoscute (si ma trezeam cu ele in cap) dar o melodie care sa nu existe, si sa-mi placa pe deasupra? Ma gandesc ca poate am mai visat odata asa, dar nu stiu. Si ce stupid e sa-mi placa o melodie pe care nici nu o pot gasi.

Tot ce mai tin minte e ca avea un vers care se repeta (intr-un refren, cred). "My thinkabout" cred ca era, nu stiu prea sigur (exista oare cuvantul "thinkabout"?). Ma gandeam ca poate e titlul melodiei, dar cand s-a terminat clipul, la sfarsit scria ca era cantata de cineva pe nume Chris iar melodia se numea  "My passi- (sau pessi-) .. (cateva litere care nu le mai tin minte) .. -ment". Iar Chris avea fata solistului de la A-ha :)) (il cheama de fapt Morten nu-mai-stiu-cum si e nascut pe 14 septembrie, adica a 257 zi din an).

Acum ciudat ar fi ca melodia chiar sa existe :) Dar nu vreau sa merg cu gandul pana acolo.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, februarie 22, 2010
"Why are you here?"

Noaptea ai parte de cele mai frumoase stele. Puncte clare pe cerul intunecat, sclipind mica lumina a departarii. Stau acolo sus, aratandu-ti ceva ce deja s-a intamplat. Iar tu stai aici jos, gandindu-te ca tot ce mai poti sa faci e sa le privesti.

Se aseza pe bordura trotuarului, cu un pahar de cafea in mana. In fata lui, pe partea cealalta se gasea o casa cufundata in intuneric. O casa poate ca oricare alta, dar care odata fusese si a lui.

Statea singur, cum orice creatura a noptii sta singura, gandindu-se la oamenii din acea casa. Le simtea lipsa, si acum, stand aici, incepea sa intrezaresca mici franturi, mici ganduri care mai demult in viata sa nici nu existau.

Era liniste pe strada, asa cum e in fiecare noapte, si asta il facea sa se simta putin detasat de tot ce era in jurul sau, ca si cum era in acesta lume dar parca nu facea parte din ea. Cam asa sunt noptiile inainte de primele ore ale diminetii, momente de liniste, unde vezi lumea dar parca nu e acolo.

Astepta pe trotuar. Veghea sa vada daca totul va fi bine. Ii lipseau micile momentele traite alaturi de ei. Ajungi sa iti dai seama prea tarziu ce ai pierdut si pe cine ai pierdut. Stia ca nu mai putea face parte din lumea aceea, lumea lor, dar se simtea inca legat de ea. Ar fi vrut sa sune la usa, ei sa-i deschida si sa le zica ca e acolo, ca nu a plecat de fapt, ca totul va fi ca inainte. Dar nu va mai fi ca inainte. Nu mai este ca inainte. Uneori, uitandu-se, i se parea ca vede o umbra prin casa si ii salta inima in piept gandindu-se ca era cineva acolo la fereastra, privindu-l, recunoscandu-l.

Vantul batea incet printre copaci. Frunzele fosneau si asta era tot ce puteai auzi. Privii in lungul strazii. Case langa case. Oameni si suflete, traind, visand. Era o placere sa stie ca lumea in jurul lui visa, ca linistea aceea era o liniste interioara, a sufletului lor.

Puse paharul pe trotuar, langa el, si isi aprinse o tigara. Simtea nevoia sa-i protejeze. Sa fie acolo. Sa vegheze. Demult, in cealalta viata, statuse pe scarile casei, utandu-se la ceilalti cum se jucau. Era altcineva atunci. Acum vedea lucrurile altfel, cu alti ochi. Ar fi vrut sa zica ca crescuse ceva in el, probabil o fiinta mai intelegatoare, mai inteleapta. Simtea ceva, altceva, dar nu stia cum sa si-o reprezinte in minte, si se intreba adesea daca intradevar se schimbase ceva. Poate se schimbase.

O lumina se aprinse sus la etaj. Se uita lung la fereastra aia, cu durere si teama in suflet... Gandul ca li s-ar fi putut intampla ceva. Ca ei ar fi putut pati ceva. Gandul ca el nu ar fi putut sa faca nimic ca sa-i poata ajuta. Acum isi dadea seama cat de mult tine la ei, asa cum erau ei. Ca ar fi stat aici ca un caine, in ploaie si zapada, numai sa stie ca ei sunt bine, ca sunt fericiti. Le vazu umbrele cum dansau incet pe la ferestre in timp ce luminile din casa se aprindeau. Atat de aproape de ei si totusi atat de departe. Le imbratisa siluetele din priviri si incerca sa isi imagineze cum era inauntru...

Era bine, era ca acasa.

Soarele inca nu rasarise dar deja cerul incepea sa se lumineze. Copacii agitati de vant isi scuturau frunzele adormite, incercand sa le trezeasca. Aerul era rece si in jur era liniste. Lumea inca dormea, cufundata in somnul dulce al diminetii. Strada era pustie, asa cum fusese intotdeauna. Nu mai era nimeni acolo. Poate nici nu fusese.

In racoarea diminetii frunzele incepura sa fosneasca si un "usshhh" prelung se auzi pe strada. O frunza se desprinse de langa suratele sale, de casa sa, si acum plutea incet, leganandu-se intr-o parte si-n alta, rotindu-se inspre un univers necunoscut. Cadea o cadere lenta, dusa de ganduri si vise. Fiecare frunza isi cunostea momentul caderii si fiecare frunza stia deja unde va poposi la sfarsitul drumului.

Iar acesta frunza stia ca se va aseaza intr-o dimineata pe marginea unui trotuar. Langa un pahar de cafea.

"I don't know why I'm here. I guess to see if everyone's OK. I don't know. I really don't know."

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 21, 2010
Ma gandeam azi noapte dupa ce am vazut Zombieland (si am citit ceva pe undeva) ca imi plac personajele feminine care sunt sub anumite aspecte baietoase, puternice, dure ca fire, dificile intr-un fel, inasprite din cauza vietii care au avut-o, care s-au maturizat mai repede. Nu stiu cum sa zic altfel, au o duritate anume, dar care undeva sub tot stratul asta inca simti un suflet, blandete, simti ca nu sunt chiar asa de "rele" si ca sunt mult mai mult decat ti se arata.

Imi plac astfel de personaje feminine (cel mai bun exemplu care-mi vine in minte e Kate din Lost), si ma gandesc ca imi plac tocmai pentru ca s-ar putea sa fiu atras de astfel de femei. Cred ca varianta feminina la "bad boy", dar ceva mai atenuata (nu imi place agresivitatea, asta intimideaza cu adevarat, nu faptul ca femeile sunt (mai) puternice). Am zis ca imi place "altfel" (decat mine), asta s-ar putea sa includa si acest tip de femeie.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 21, 2010
Rule #23
Dupa sesiune uita-te la un film cu zombie (si cu o tipa care arata bine)

Deci... film cu zombie. Comedie mai exact. Cu sange si violenta, da, da. Intr-o lume post-apocaliptica (my kind of world). Cu patru personaje cu nume de orase, calatorind prin America si... omorand zombie. Unde ai cateva reguli de invatat (ca sa stii cum sa supravietuiesti intr-o lume cu... ati ghicit: zombie). Si, last but not least, Bill Murray.

Rule #8
Un film nu se face de unul singur

Tipul care plange la Titanic e Woody Harrelson. Gagiul cu fobii si fara gagica e Jesse Eisenberg (mi se pare cunoscut de undeva). Roscata care le trage teapa e Emma Stone (am vazut-o si in Superbad, cred ca e draguta; nu, nu, n-am rosit :P). Pustoaica care nu stie cine e Willie Nelson, Bill Murray si Ghandi e Abigail Breslin (Little Miss Sunshine). Regizorul si scenaristii nu prea s-au facut remarcati pana acum, but what the heck, le zic si lor numele, poate, poate, cand or deveni celebri poate o sa isi aduca aminte si de mine: Ruben Fleischer, Rhett Reese, Paul Wernick.

Rule #16
Fiecare are o opinie (mai era si ceva cu asshole dar... )

Evident filmul mi-a placut. E un film care nu se ia in serios, la care te duci/te uiti ca sa te distrezi si sa razi, eventual sa vezi niste morti oribile si ceva sange (mai mult pe aici, mai mult pe acolo). Are o poveste simpla, dar care merge bine in contextul filmului. Si desi nu e un film care sa te solicite, totusi e bun in felul sau si mult peste toate prostioarele cu povesti lejere care le vedem pe ecrane. Adica, mai pe romaneste, isi face treaba. Si cand te gandesti ca prima oara cand am auzit de el, ma gandeam ce porcarie de film mai e si asta (nici nu m-am uitat la trailere). Probabil vom avea parte si de un numar 2. Vom vedea, vom vedea.

Rule #42
E bine sa fii informat

Puteti sa va informati pe imdb si pe wiki. Trailerul (care-mi place) e cu un rand mai jos


Rule #4
Unele melodii au pur si simplu tendinta sa apara prin articole


Rule #15
Trebuie sa mananci un Twinkie

 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, februarie 20, 2010
Am terminat cu sesiunea. In sfarsit...

In ultima saptamana si ceva am ajuns la pamant, cu oboseala, dormit prost, despresie. Se vede ca nu am mai avut o sesiune de mult. Nu prea fac fata unui efort prea lung. Dupa un timp pur si simplu mi se duce benzina. Mi-as fi dorit mai mult de la sesiunea asta, dar asta e. Dupa atata timp, chiar si niste pasii mici si mai nesiguri sunt bineveniti. O sa raman cu "boabe" pe vara, toamna, cine stie. Dar e bine ca am facut un pas. Adica se merge inainte :)) sontic sontic asa :P

Dar saptamana asta a fost poate si un moment de gandire. Dupa cum ati vazut in ultimele posturi am cam intrat intr-o zona neagra, hai sa-i zicem pe nume: depresie. Mi-am revenit dupa cateva zile dar mi-am dat seama (pentru a cata oara ?) ca nu pot sa fortez lucrurile nici cu mine, nici cu viata mea. Trebuie sa o iau usor. Sa las totul sa se aseze... asa cum vine. Imi doresc anumite lucruri, poate le intuiti, dar daca ma stresez pe ideile astea nu prea ajung nicaieri. Si trebuie sa accept ca nu tot ceea ce imi doresc imi va veni in viata asta, iar unele nu vor veni acum, ci undeva mai tarziu (zile, luni, ani, nu stiu).

As vrea sa promit ca de acum totul va fi bine, ca, gata, de acum ma voi ridica si ma voi indrepta mereu in sus. Dar nu e chiar asa de simplu. Sunt constient ca voi mai cadea, sunt constient ca voi avea momentele mele, depresiile mele, sunt constient ca ma voi mai stresa de acum incolo, ca drumul va fi unul parcurs incet, exasperant de incet. Nu totul se face dintr-o data. Si astfel nu pot sa promit pentru ca nu mi-as tine promisiunea. Si nu-mi place sa fac promisiuni pe care stiu ca nu le voi putea tine. Tot ce pot sa fac e sa merg inainte, sa fiu cat mai constient de mine, si in momentele cand ma prabusesc sa gasesc acea bucatica de energie sa ma ridic din nou.

Traiesc intre dorinte si ganduri, intre suparare pe mine si momente de disperare. Nu tot timpul, dar totusi destul. Asa ca voi sta pe loc si voi da drumul la ghidon. Cel putin voi incerca sa-mi aduc aminte sa fac asta :)

Am avut placuta, foarte placuta surpriza sa mi se ridice moralul de catre mama mea, exact atunci cand avem nevoie. Ma bucur ca are incredere in mine si ca ma sustine. E singura persoana care, dupa mine, ma intelege, ma vede cu adevarat asa cum sunt si imi da aer sa respir. N-am nevoie de reprosuri si nici de invinuiri, ci doar sa fiu sustinut, orice prostie as face. E asa bine sa iti zica cineva ca va fi bine, ca nu e atat de sumbru pe cat credeai, ca se poate si ca esti ajutat.

Acum sunt obosit, dar am speranta. Pentru mai bine. Pentru ceva mai mult. Am zis ca va dura si va dura. Probabil pe la vreo 30 ani daca o iau, asa, incet voi reusi sa-i ajung cat de cat din urma pe ceilalti de varsta mea. Si nu-i nimic. Incerc sa am rabdare si sa-mi dau timp. O parte din mine va regreta anii pierduti (de pana acum), dar poate asta e drumul meu si poate asa trebuie sa fie.

Acum pentru cateva zile voi incerca sa o dau pe somn, ca sa revin la programul normal de somn si sa scap de oboseala. Observ ca daca o iau razna cu somnul, o iau razna si cu restul.

"There's always something waiting at the end of the road. If you're not willing to see what it is, you probably shouldn't be out there in the first place."

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, februarie 18, 2010
Cand am vazut acest dans mi-a placut (imi plac miscarile lor putin fragmentate, el fiind o pasare colibri iar ea o floare), asa ca astazi cand mi-am adus aminte m-am gandit sa-l postez aici



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, februarie 12, 2010
Cred ca nu am disciplina mentala. Ca sunt blocat in niste chestii din care simt ca nu pot sa ies. Un fel de cercuri vicioase. Intr-un fel nu ies din ele pentru ca sunt obisnuit cu ele, si nu stiu (ma tem de) ce este in afara lor. Sunt acele lucruri care sunt inauntrul tau si stii ca numai tu esti cel ce trebuie sa le schimbi. Schimbarea tb sa o faci cu mana ta, are un caracter personal. E greu sa faci o schimbare pentru ca e greu sa renunti la un narav. Mai ales la ceva cu care esti obisnuit de ani de zile. De parca ai fi stat o viata in casa, te uiti pe fereastra, ai vrea sa iesi dar ti-e frica sa iesi efectiv, sa fii acolo in exterior. Stii ca numai tu poti face asta, si te supara ca totusi nu o faci, te blochezi, ramai blocat in propriul tau cerc vicios (pe care-l alimentezi de asemenea). Si eu sunt blocat in propria-mi "casa". Si in momentul asta gandesc ca tb timp, rabdare si disciplina ca sa ies. Si cateodata simt ca nu am timp, ca nu am rabdare si mai ales ca nu am disciplina.

Oare e frica de a-mi trai viata? Frica de ceea ce nu cunosc? Frica sa nu gresesc? E multa frica. Cred ca frica e samburele oamenilor nefericiti. De acolo pornesc atatea.

Ma gandeam la dependenta. Stiti cum sunt dependentii: stiu ce fac, ca nu fac bine (si ca isi fac rau), ar vrea sa se schimbe, dar nu o fac, pentru e greu sa renunte. Au o oarecare incapatanare, par ca au si un fel de masochism fata de ei. Sufera, vizibil sau nu, unii in tacere, altii cu zgomot si belele. Le e frica, de ei, de lume, de decizii, etc. Nu se fac bine dintr-o data, cad si se ridica (mai mult cad). Se simt neintelesi si sunt orbi la anumite aspecte din viata lor sau din afara lor (puteti sa ziceti mai dragut ca sunt subiectivi). Si multe altele, cred. Dependent nu esti numai de tigari, alcool, droguri, mancare, jocuri de noroc etc ci si de chestii mai subtile cum ar fi niste idei, obiceiuri, stari. De exemplu un tip care se infurie tot timpul poti sa zici ca e dependent de starea asta. De fapt cred ca putem fi dependenti de aproape orice, daca extindem definitia lui "dependent". Nu stiu daca imi pot zice dependent, dar ma gandesc ca unele din caracteristicile lor mi se aplica si mie. Probabil ca sunt dependent de gandurile mele, de felul cum imi traiesc viata, de frica etc.

Totul cere timp. Probabil ca am nevoie sa imi dau un timp. Dar oare cat? Anii trec, iar eu nu intineresc. E nasol sa te simti responsabil pentru propria cadere si de incapacitatea ta de a reveni. Alti vinovati nu sunt.

In momente ca astea simt ca tb sa schimb ceva, iar in altele tot ce vreau e sa ma resemnez, sa inchid ochii si sa ma intorc pe partea cealalta. Cred ca asta se vede si in blogul meu. Oscilatia asta intre stari.

Am speranta ca va fi bine dar nu stiu "cand", "cum", chiar si "daca". Va dura ceva timp, va dura.

PS: Nu stiu ce m-a apucat, de ceva zile scriu destul de mult si probabil destul de trist. Poate din cauza oboselii acumulate si din nevoia de a scapa de starea asta. Imi vin ganduri si ganduri pe care vreau sa le scriu.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, februarie 12, 2010
De ce ma gandesc la unele fete/femei asa intens? Stau cu orele, somnoros cateodata, si ma gandesc.

Am visat ca mi-a dat un fel de mesaj (nu sms, sau pe mess, ci mai mult unul in gen multimedia cu un ceas sau o data pe un aparat) in care imi zicea ca a revenit. Vb despre Ama, am mai mentionat de ea (probabil in viitor o sa-i zic simplu A.). M-am gandit la ea in dimineata asta. Ma simt ciudat atras de ea, desi nu am vazut-o niciodata. E, posibil, genul de fata care m-ar putea rani, daca si-ar pune in minte sa faca chestia asta, si totusi... sunt atras de ea, simt (in nebunia mea probabil) o anumita legatura. Imi vine sa rad ca nici eu nu mai stiu ce sa cred, cum sa ma gandesc la asta. Poate o sa-mi treaca. Dar in cazuri ca astea niciodata nu sunt sigur.

Imi place ca e opusa mie (sau cum zic eu "altfel", cred ca e un termen mai exact). Si asta ma atrage la o femeie. Sunt excitat acum si as vrea sa i-o trag. De fapt sa o sarut. Sau poate sa fiu lipit de corpul ei, sa-i simt caldura, sa simt ca e langa mine.

Sunt ciufulit, cu barba de cateva zile, cu cearcane la ochi si cum altfel decat excitat :)) Combinatia perfecta.

Stiu excitatia asta. O am de multe ori. E intensa, teribil de intensa. Sadic de intensa. O simt in stomac, in piept, in cap. Gandul imi aluneca din nou si din nou in zona asta, parca ar cadea pe o palnie in jos, dand cercuri pana in centru. Vreau sa ma gandesc in continuare si simt ca ar tb sa ma opresc. Trece peste erectie, peste orice notiune sexuala explicita. Pur si simplu exista, ea acolo, alimentata de ganduri si de ea insasi.

Am zis odata ca acumulez mult. Cred ca nici excitatia nu face exceptie.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, februarie 11, 2010
21.06.2005 (00:40)

...in care am adus o finalitate (oare?) nebuniei numite Angela ...in care am descoperit o melodie Coldplay ("I miss you") a carei nume nu-l stiu ...in care am descoperit o revista interesanta (Re:Publik) ...in care sunt obosit, cu o posibila durere de cap ...in care am uitat (oare?) din nou sa invat ...in care e posibil sa ma redefinesc putin (sau mai bine zis re-brand-uiesc?) ...in care am inceput ceva nou cu caietul asta (sper sa tina poanta) ...in care am dus o zi frumoasa si pe alocuri filosofica

(PS: scrisa pe un caiet la data de mai sus. Am citit-o azi)

ta hand om dig cititorule 

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, februarie 10, 2010
Dupa mine e o mica poveste intr-o poveste mai mare. Mica poveste e a tinerei care a fost o drogata si acum e la recuperare. Iar marea poveste e a nuntii surorii ei, la care ea vine sa fie prezenta. M-a impresionat cum povestea curge printre personaje, cum Kym (personajul principal) isi traieste refacerea si cum ceilalti reactioneaza la prezenta ei la nunta. E privita cu scepticism si mila de cei din jur, si simti asta, cum simte si ea. "Vezi" intre ea si ceilalti un zid, asa cum apare intre oameni, nu din rea intentie, dar pentru ca nu stiu cum sa reactioneze ca sa fie bine. Fiecare din familie are micile dureri si drame, care apar ici si colo. Nu e nimic pompos in interactiunea dintre ei, ca sa zici vai ce secventa, ci e ca-n viata, banal de uman. Nu stiu cum sa comunice cu adevarat intre ei, asa cum nici noi nu suntem capabili sa comunicam cu cei din jurul nostru. M-a impresionat povestea, mai ales a ei (pentru ca de la ea, indirect sau direct, porneste totul in film), pentru ca, nu stiu cum sa va zic altfel, ma induioseaza astfel de povesti.

Kym e pe o muchie, nici nu mai e un dezastru, in cadere, dar nici nu e in punctul acela in care poti sa zici ca s-a trecut peste ce a fost. Poate nici nu exista un astfel de punct in care sa zici, gata, am trecut, nu ma mai intorc. Cand incerci sa recuperezi, simti ca e un proces continuu, ca niciodata nu se va opri. Tot timpul e ceva in urma la care sa te uiti. Se simte izolata, neinteleasa, vinovata si nici ea nu stie prea bine cum sa procedeze ca sa nu mai fie. Mi-a placut mult cum e personajul (de fapt cum sunt toate in film), cat de uman e redat. As vrea sa am indemanarea scriitorului adevarat ca sa redau cum am perceput-o pe Kym (si filmul). Nu va ganditi la chestii grandioase, la replici monumentale, la nu stiu ce chestii avataricesti ca sa te lase cu gura cascata. Totul e simplu, minimalist, realist... uman.

Anne Hathaway o joaca pe Kym si faptul ca a fost nominalizata la Oscar si Globurile de Aur spune ceva despre acest rol si despre acest film. Regizorul e Jonathan Demme (Silence of the Lambs, Philadelphia) iar scenarista e Jenny Lumet (fiica regizorulu Sidney Lumet).

Cu cat ma gandesc la acest film cu atat imi dau seama ca imi place. E o mica bijuterie cu aer de film independent, despre un fragment de viata (sub forma unei nunti), cu personaje ce nu-ti dau impresia ca ar fi jucate, mai degraba ai impresia ca asisti cu ele la o nunta, la ceva real. Puteti sa ziceti ca sunt subiectiv, pentru ca acest fel de filme, cu personaje care incearca sa se schimbe, sa treaca peste ceva, sa (se) recupereze, intotdeauna ma vor impresiona. Culmea ma simt mai bine dupa ce l-am vazut, mai in stare sa trec, sa merg mai departe cu mine. Am vrut sa scriu ceva astazi si multumita filmului am reusit sa scriu (later edit: adica ieri, azi postez articolul). Imi cer scuze ptr poza siropoasa dar mi-a placut secventa aia si cred ca e mai fidela filmului decat trailerul.

Pentru mai multe informatii aveti imdb si wiki. Trailerul e mai jos (sfarsitul lui e frumos dar nu-mi place cum a fost facut, e prea fortat)


PS: imi place tunsoarea actritei :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, februarie 09, 2010
Ma gandeam ca devii detasat cand nu-ti mai propui atatea, lasi totul sa vina de la sine. Daca nu vine, nu vine si cu asta basta.

Orice raspuns incepe cu o intrebare.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, februarie 08, 2010
Ma uit la creioanele colorate din dreapta mea. Stau ciudat, puse acolo, asteptandu-ma sa ma ocup de Dreptul Civil. Imi amintesc, uitandu-ma la ele, ca am treaba multa in fata si ca nu prea ma incadrez in timp. Si totusi nu vreau sa ma gandesc la asta, la invatat, la scris, la conspectat. Nu stiu exact la ce vreau sa ma gandesc.

Noaptea stand in pat ma gandesc la ce as vrea sa scriu pe blog. As vrea sa scriu multe, dar ma gandesc: e bine? Si din nou aceasi intrebare: cat sa pun aici? Impulsul e sa scriu si sa nu stau sa ma gandesc. Ma gandesc ca daca totusi scriu unele lucruri, sa nu dau posibilitatea la comentarii. Imi zic ca asa as putea sa scriu mai usor. Ca nu o sa ma mai gandesc ca o sa primesc nu stiu ce comentariu si cum o sa reactionez la el. Sau poate pur si simplu mi-e teama sa scriu. Teama de ce as putea scrie, de ce as putea sa descopar eu sau voi. Actul de a scrie e unul solitar. Stai in fata ecranului alb, si te apuci sa scrii, uneori sub un impuls, cand vrei sa scoti ceva din tine, alteori inconstient, cand pur si simplu vrei sa scrii. Vrei sa te explici, sa te justifici, sa te dezvalui. Cateodata e o nevoie, cum e uneori cand te apuci sa vorbesti incontinuu cu cineva, eventual plictisindu-l. Inconstient nu e vorba ca vrei sa faci impresie, ci doar vrei sa vorbesti, sa simti ca esti auzit (desi modul cum o faci e poate agresiv), sa scapi din tine si din lumea ta.

Am citit un post pe un blog, in care autoarea ne spunea (noua cititorilor) ca putem pune orice intrebari (cu cateva exceptii) despre ce dorim, daca avem nelamuriri sau vrem sa stim ceva. Stiu ca suna naiv, dar as fi vrut sa pun niste intrebari, despre mine, sa aflu e parere despre anumite lucruri. Dar nu pot acolo "in direct" si nu cred ca as putea, oricare ar fi modalitatea de a le pune. Am lasat un comentariu si aseara ma gandeam daca sa-l sterg (si acum ma gandesc la asta), ptr ca simt ca am lasat o portita deschisa, pe care as vrea sa o inchid repede la loc. Uneori, cand simt nevoia, as vrea sa zic anumite lucruri (aici sau oriunde se poate) dar nu pot. Nu pot sa ma conving daca e bine sau nu. Nu stiu daca e bine sa fac asta. Dar, culmea, imi doresc sa fac asta.

Dorinta de a zice ceva si constientizarea ca s-ar putea sa nu fie un lucru prea destept din partea mea.

Nu stiu ce sa zic despre resemnare. N-o suport, nu ma pot inpaca cu gandul ei, dar parca simt ca o traiesc, cel putin in anumite momente. Uneori simt ca se poate, ca lucrurile merg inspre bine, ca vad o luminita in tunelul asta, iar alteori, pur si simplu, parca sunt in bezna. Vad ceva, la televizor ori pe strada, ori aud sau citesc ceva, si ma intristeaza. Imi dau seama ca eu nu voi putea fi niciodata asa (referitor la ce vad, cum ziceam mai sus) sau nu voi putea trai niciodata o experienta ca aia sau aialalta. Ca voi ramane blocat la viata mea de acum, ca va trebui sa ma resemnez la un moment dat pentru totdeauna, ca nu exista cale de intoarcere. Si ma doare sa stiu asta. Ma simt ca un ratat, care vrea sa fie salvat din propria prostie. Ma simt ca un ratat ca nu reusesc sa ma scot din asta, sa ma eliberez. Simt ca persist in propria-mi prostie. Stiu ca poate sunt altii mai rau, mult mai rau, care ar vrea viata mea, care ar zice ca ce am e bine, ca nu e asa rau, ca daca ei ar fi in locul meu... Pot sa inteleg asta, stiu asta, dar nu ma ajuta. Sentimentul pesista, nu-l pot sterge asa usor cu buretele. Aici nu e reclama la detergent.

Cateodata as vrea sa ma resemnez, sa ma impac cu cine sunt, cu ce am, cu ce viata duc si sa merg mai departe. Sa nu-mi mai pese. Sa ma obisnuiesc cu situatia asta si sa merg pe automat, ca un robotel micut care isi duce viata pana la groapa de gunoi. Sa nu ma mai gandesc ca vrea una sau alta, sa nu-mi mai doresc una sau alta, pur si simplu sa trec pe langa si sa nu-mi pese.

Urasc resemnarea, pentru ca banuiesc ca atunci (daca voi ramane in ea) voi deveni rece, nu voi mai scoate nimic din mine, voi inchide calea de acces dintre lume si mine. Ca ma voi izola, cum am tendinta. Trist, izolat si rece ca Pluto. De asta mi-e frica. Si de asta nu suport raceala din oameni. Nu ii suport pe aceia care nu scot nimic din ei, care cica sunt calculati si pragmatici, care au interese mici si meschine in care nu le pasa, ci se gandesc numai cum sa calce peste altii. Nu ii suport ptr ca nu vreau sa devin ca ei. Nu vreau sa-mi pierd capacitatea de a simti. Desi, culmea, cateodata as vrea sa nu mai simt.

Dorinta de a nu mai simti nimic cateodata si constientizarea ca vrei, totusi, sa simti ceva.

Am scris despre mai multe lucruri aici, diferite intre ele. Mai degraba am sarit de la idee la idee. Nu exista o idee comuna sa le lege pe toate. Si vad ca am scris mult. Din nou. Gata, nu mai am ce spune, despre ce sa ma mai plang...  Ne vedem data viitoare, oricand va fi ea.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 07, 2010
Iata statisticele in perioada 05 ianuarie - 04 februarie:

- cele mai multe vizite din Romania le-am avut din Bucuresti, apoi Iasi, Timisoara, Cluj-Napoca, Galati... (primele 5 orase in ordine descrescatoare)
- orase din afara tarii: Chisinau, Madrid, Las Rozas (Spania), Moscova, Freemont (st. California), Keller (st. Texas), Paris, Lyon, Roma, Leipzig, Brno (Cehia)
- primele 5 pagini vizitate: Main page, Intre inalt si mai putin inalt, Un pian, o coloana sonora si o imagine, 25 de rotatii complete si The other side
- cautari pe google:
  • inchiuveta
  • john constantine
  • some no one blog
  • someone no one
  • inchiuveta.blogspost
  • coloana sonora frumoasa si bestia
  • imagini pian / pian imagine
  • jonh constantin blog
  • "kara remembers"
  • ajutor cum ma razbun pe fecioara / cum ma razbun pe un barbat fecioara (chiar nu aveti altceva de facut?? :) )
  • calitati si defecte ale orgasmului (se pare ca nimeni nu mai apreciaza orgasmul zilele astea)
  • capricornul (that's me!)
  • carti de poste it
  • cat de inalt le place la femei sa fii (cat stejarul, nene)
  • cat deeley inaltime / ce inaltime are cat deeley (~1.75)
  • ce inaltime au barbatii inalti (pai 1.65? :P nu?)
  • compatibilitatile capricornului 2010 (offf offf)
  • cum miam petrecut sarbatorile de iarna (cu o carte in mana sper)
  • dumnezeu (in persoana)
  • eat pray love elizabeth gilbert in engleza
  • gibduri depre boleroul lui ravel (am sa ma prefac ca ma uit in alta parte, ok?)
  • iko look what you've done to me download
  • in ce zodie era bella din frumoasa si bestia (man, este doar un desen animat)
  • in love with someone melodie orange
  • inchiuveta.blogspot.com suflete pereche
  • inspectorul danger (that's not my middle name)
  • le plac picioarele groase
  • lumina diminetii
  • melodia de la battlestar galactica
  • o sceneta de gluma si foarte scurta (a fost asa de scurta ca nici nu a ajuns la mine)
  • owl city - fireflies traducere / owl city fireflies traducere / traducere owl city fireflies
  • pelerinul
  • psihologia zodiilor oaia neagra
  • sunt mica de statura si el inalt (propun un scaun, taburet sau macar o lada)
  • cat empire days like these blogspot
  • vizionare serial joan din arcadia
  • you, when you remembe me?... and before you set me free, oh listen please...
PS: Datele sunt luate de pe Google Analytics

ta hand om dig cititorule

|
Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, februarie 05, 2010
Cine sunt eu?

Sunt un om? Stati sa ma uit... 10 degete la maini, 10 la picioare, un nas, 2 ochi si o gura :). Mda, sunt om.
Sunt un om bun? As vrea sa cred ca sunt.
Sunt un barbat? Mi-ar placea sa cred asta, dar nu sunt.
Sunt matur? Nu cred. Mai am de lucru.
Sunt un cineva sau un nimeni? De fapt sunt un cineva si un nimeni in acelasi timp: un cineva ptr mine si un nimeni ptr lume.
Sunt mai mult decat sunt? Nu. Nu vreau sa las impresia ca sunt mai mult decat sunt, desi tentatia de a ma pune intr-o lumina favorabila exista.
Sunt unic in felul meu? Da. Asa sunteti si voi. Cred in ideea ca nu poti gasi 2 oameni exact la fel. La fel consider ca nu putem fi definiti strict, ca la carte: "esti asa si asa, in felul asta sau ala". Suntem o amestecatura de trasaturi, care uneori coexista in liniste, alteori (de cele mai multe ori probabil :P) se bat cap in cap. Suntem oameni. Nu putem fi definiti.

Avem un nume, o serie si un CNP, avem un sex, o cetatenie si o nationalitate, apartinem unei etnii si avem o religie, vorbim o limba. Si atat. Restul e subiectiv, relativ si interpretabil.

Eu sunt subiectiv, relativ si interpretabil. Asa esti si tu.

Asta ma fascineaza, ca suntem si buni si rai la pachet. Ca suferim si facem rau, 2 in 1. Ca avem calitati si defecte, aruncate gramada intr-un corp, care apoi e impins in fata, pe scena, ca sa traiasca . Nu suntem nici eroi, nici calai, "suntem" pur si simplu. Ocupam un spatiu in lume, existam si ne manifestam.

Am deviat de la subiect putin. Deci, cine sunt eu? ...Sunt un om cu plusuri si cu minusuri, care incearca sa duca o viata (buna, rea, nu stiu si nu ma pronunt), care face greseli (fata de mine si fata de altii) si din care spera sa invete ceva (de cele mai multe ori repeta, si repeta, si repeta o greseala pana sa se prinda si nici atunci nu e sigur daca s-a prins), care si-ar dori sa fie mai bun, mai intelept, mai cu mot, mai... etc. decat e acum, care doreste sa-si descopere rostul si locul in lumea asta (am mai zis-o o data, ceea ce ne dorim nu e neaparat acelasi lucru cu ceea ce avem nevoie; e valabil si pentru mine).

Sa nu credeti ca sunt mai mult decat sunt.

PS: n-am vrut sa supar sau sa jignesc pe nimeni cu acest post. Nu mi-a zis nimeni asta, dar am tinut sa precizez acest lucru

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, februarie 03, 2010
din ciclul "Traduc therefore traduc"

(Text gasit intr-o pagina de MySpace)


therapy has taught me that it's all YOUR fault.
Don't talk to my breasts, they're deaf.
Daddy when I grow up I wanna be a total asshole just like you.
Don't hate yourself in the morning, sleep til noon.
Excuse me sir, is your dick as big as your ego?
If God doesn't exist, how do we explain chocolate, ice cream, platinum jewelry, designer wear, and 7 digit checks?
Ok your turn.....

(Traducerea cu functia "translate" a site-ului)


Terapia ma învăţat că e numai vina ta.
Nu vorbesc cu sanii mei, sunt surd.
Tati When I Grow Up vreau să fie un idiot total la fel ca tine.
Nu te urăsc în dimineaţa, somn prânz til.
Scuzaţi-mă domnule, este penisul la fel de mare ca ego-ul tău?
Dacă Dumnezeu nu exista, cum putem explica de ciocolata, inghetata, bijuterii de platină, designer de uzură, verificările şi 7 cifre?
Ok ..... dvs. rândul său,


PS: well... asta ar merge bine cu examenul de la Engleza :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, februarie 02, 2010


daca vreti sa-l vedeti copiat de pe TVR :P, pe utube, aici 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, februarie 01, 2010
din ciclul "unde ma duc cu gandul", debitez:

Mi-l imaginez pe Dumnezeu stand la Birou (da, cu B mare, imaginati-va un birou pe masura), batand cu degetele pe suprafata de lemn, stand ganditor cu ochii pironiti undeva, oriunde vreti voi. Poate cauta ceva, poate se gandeste la ceva, poate vrea sa... "Gata! Am gasit. Am sa creez cea mai minunata si magnifica fiinta din cate am creat. Am sa-i dau fiinta si am s-o numesc... (pauza de efect)... MAIMUTA". Ceea ce a si facut.

Acum ce nu a luat el in calcul, sau mai specific pe CINE nu a luat el in calcul. Darwin is the name, evolution is the game. Adica da a fost creatie, dar se pare ca nu a iesit asa cum a gandit El. Cumva Natura a amestecat lucrurile, sau si-a bagat nasul. Oricum a facut ceva, se pare. Si au iesit pe harta alte fiinte. Ciudatele ele asa, si cam incurcate, alambicate si intortocheate de felul lor. Ohhh well, putea sa fie mai rau sau oricum... altfel :))) Se pare ca nu i-a iesit Batranului.

Mi-l imaginez pe Dumnezeu stand la Birou, batand cu degetele pe suprafata de lemn, stand ganditor cu ochii pironiti undeva, oriunde vreti voi. Poate cauta ceva, poate se gandeste la ceva, poate vrea sa...

Poate doar sta si zambeste in coltul gurii. Pana la urma caile Sale sunt misterioase, nu?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare