Author: No One
•luni, februarie 22, 2010
"Why are you here?"

Noaptea ai parte de cele mai frumoase stele. Puncte clare pe cerul intunecat, sclipind mica lumina a departarii. Stau acolo sus, aratandu-ti ceva ce deja s-a intamplat. Iar tu stai aici jos, gandindu-te ca tot ce mai poti sa faci e sa le privesti.

Se aseza pe bordura trotuarului, cu un pahar de cafea in mana. In fata lui, pe partea cealalta se gasea o casa cufundata in intuneric. O casa poate ca oricare alta, dar care odata fusese si a lui.

Statea singur, cum orice creatura a noptii sta singura, gandindu-se la oamenii din acea casa. Le simtea lipsa, si acum, stand aici, incepea sa intrezaresca mici franturi, mici ganduri care mai demult in viata sa nici nu existau.

Era liniste pe strada, asa cum e in fiecare noapte, si asta il facea sa se simta putin detasat de tot ce era in jurul sau, ca si cum era in acesta lume dar parca nu facea parte din ea. Cam asa sunt noptiile inainte de primele ore ale diminetii, momente de liniste, unde vezi lumea dar parca nu e acolo.

Astepta pe trotuar. Veghea sa vada daca totul va fi bine. Ii lipseau micile momentele traite alaturi de ei. Ajungi sa iti dai seama prea tarziu ce ai pierdut si pe cine ai pierdut. Stia ca nu mai putea face parte din lumea aceea, lumea lor, dar se simtea inca legat de ea. Ar fi vrut sa sune la usa, ei sa-i deschida si sa le zica ca e acolo, ca nu a plecat de fapt, ca totul va fi ca inainte. Dar nu va mai fi ca inainte. Nu mai este ca inainte. Uneori, uitandu-se, i se parea ca vede o umbra prin casa si ii salta inima in piept gandindu-se ca era cineva acolo la fereastra, privindu-l, recunoscandu-l.

Vantul batea incet printre copaci. Frunzele fosneau si asta era tot ce puteai auzi. Privii in lungul strazii. Case langa case. Oameni si suflete, traind, visand. Era o placere sa stie ca lumea in jurul lui visa, ca linistea aceea era o liniste interioara, a sufletului lor.

Puse paharul pe trotuar, langa el, si isi aprinse o tigara. Simtea nevoia sa-i protejeze. Sa fie acolo. Sa vegheze. Demult, in cealalta viata, statuse pe scarile casei, utandu-se la ceilalti cum se jucau. Era altcineva atunci. Acum vedea lucrurile altfel, cu alti ochi. Ar fi vrut sa zica ca crescuse ceva in el, probabil o fiinta mai intelegatoare, mai inteleapta. Simtea ceva, altceva, dar nu stia cum sa si-o reprezinte in minte, si se intreba adesea daca intradevar se schimbase ceva. Poate se schimbase.

O lumina se aprinse sus la etaj. Se uita lung la fereastra aia, cu durere si teama in suflet... Gandul ca li s-ar fi putut intampla ceva. Ca ei ar fi putut pati ceva. Gandul ca el nu ar fi putut sa faca nimic ca sa-i poata ajuta. Acum isi dadea seama cat de mult tine la ei, asa cum erau ei. Ca ar fi stat aici ca un caine, in ploaie si zapada, numai sa stie ca ei sunt bine, ca sunt fericiti. Le vazu umbrele cum dansau incet pe la ferestre in timp ce luminile din casa se aprindeau. Atat de aproape de ei si totusi atat de departe. Le imbratisa siluetele din priviri si incerca sa isi imagineze cum era inauntru...

Era bine, era ca acasa.

Soarele inca nu rasarise dar deja cerul incepea sa se lumineze. Copacii agitati de vant isi scuturau frunzele adormite, incercand sa le trezeasca. Aerul era rece si in jur era liniste. Lumea inca dormea, cufundata in somnul dulce al diminetii. Strada era pustie, asa cum fusese intotdeauna. Nu mai era nimeni acolo. Poate nici nu fusese.

In racoarea diminetii frunzele incepura sa fosneasca si un "usshhh" prelung se auzi pe strada. O frunza se desprinse de langa suratele sale, de casa sa, si acum plutea incet, leganandu-se intr-o parte si-n alta, rotindu-se inspre un univers necunoscut. Cadea o cadere lenta, dusa de ganduri si vise. Fiecare frunza isi cunostea momentul caderii si fiecare frunza stia deja unde va poposi la sfarsitul drumului.

Iar acesta frunza stia ca se va aseaza intr-o dimineata pe marginea unui trotuar. Langa un pahar de cafea.

"I don't know why I'm here. I guess to see if everyone's OK. I don't know. I really don't know."

This entry was posted on luni, februarie 22, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.