Author: No One
•miercuri, februarie 10, 2010
Dupa mine e o mica poveste intr-o poveste mai mare. Mica poveste e a tinerei care a fost o drogata si acum e la recuperare. Iar marea poveste e a nuntii surorii ei, la care ea vine sa fie prezenta. M-a impresionat cum povestea curge printre personaje, cum Kym (personajul principal) isi traieste refacerea si cum ceilalti reactioneaza la prezenta ei la nunta. E privita cu scepticism si mila de cei din jur, si simti asta, cum simte si ea. "Vezi" intre ea si ceilalti un zid, asa cum apare intre oameni, nu din rea intentie, dar pentru ca nu stiu cum sa reactioneze ca sa fie bine. Fiecare din familie are micile dureri si drame, care apar ici si colo. Nu e nimic pompos in interactiunea dintre ei, ca sa zici vai ce secventa, ci e ca-n viata, banal de uman. Nu stiu cum sa comunice cu adevarat intre ei, asa cum nici noi nu suntem capabili sa comunicam cu cei din jurul nostru. M-a impresionat povestea, mai ales a ei (pentru ca de la ea, indirect sau direct, porneste totul in film), pentru ca, nu stiu cum sa va zic altfel, ma induioseaza astfel de povesti.

Kym e pe o muchie, nici nu mai e un dezastru, in cadere, dar nici nu e in punctul acela in care poti sa zici ca s-a trecut peste ce a fost. Poate nici nu exista un astfel de punct in care sa zici, gata, am trecut, nu ma mai intorc. Cand incerci sa recuperezi, simti ca e un proces continuu, ca niciodata nu se va opri. Tot timpul e ceva in urma la care sa te uiti. Se simte izolata, neinteleasa, vinovata si nici ea nu stie prea bine cum sa procedeze ca sa nu mai fie. Mi-a placut mult cum e personajul (de fapt cum sunt toate in film), cat de uman e redat. As vrea sa am indemanarea scriitorului adevarat ca sa redau cum am perceput-o pe Kym (si filmul). Nu va ganditi la chestii grandioase, la replici monumentale, la nu stiu ce chestii avataricesti ca sa te lase cu gura cascata. Totul e simplu, minimalist, realist... uman.

Anne Hathaway o joaca pe Kym si faptul ca a fost nominalizata la Oscar si Globurile de Aur spune ceva despre acest rol si despre acest film. Regizorul e Jonathan Demme (Silence of the Lambs, Philadelphia) iar scenarista e Jenny Lumet (fiica regizorulu Sidney Lumet).

Cu cat ma gandesc la acest film cu atat imi dau seama ca imi place. E o mica bijuterie cu aer de film independent, despre un fragment de viata (sub forma unei nunti), cu personaje ce nu-ti dau impresia ca ar fi jucate, mai degraba ai impresia ca asisti cu ele la o nunta, la ceva real. Puteti sa ziceti ca sunt subiectiv, pentru ca acest fel de filme, cu personaje care incearca sa se schimbe, sa treaca peste ceva, sa (se) recupereze, intotdeauna ma vor impresiona. Culmea ma simt mai bine dupa ce l-am vazut, mai in stare sa trec, sa merg mai departe cu mine. Am vrut sa scriu ceva astazi si multumita filmului am reusit sa scriu (later edit: adica ieri, azi postez articolul). Imi cer scuze ptr poza siropoasa dar mi-a placut secventa aia si cred ca e mai fidela filmului decat trailerul.

Pentru mai multe informatii aveti imdb si wiki. Trailerul e mai jos (sfarsitul lui e frumos dar nu-mi place cum a fost facut, e prea fortat)


PS: imi place tunsoarea actritei :P

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, februarie 10, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.