Author: No One
•luni, martie 08, 2010
Cartea "Time Traveler's Wife" incepe cu un pasaj (care sunt vorbele lui Claire) in care zicea ca femeile in povestile din antichitate (povestea lui Ulise) stateau la malul marii (plaja, stanci, cum vreti) asteptandu-si barbatii, scrutand marea si cerul dupa micile ambarcatiuni. Asteptau nestiind cand (si daca) aveau sa vina, nestiind unde sunt si ce-i cu ei. Asteptau pentru ca nu aveau controlul asupra lumii din afara lumii lor. Asteptau ca totul sa fie bine. Asteptau ceva, pe cineva.

Ce ciudata e asteptarea asta in care timpul se opreste in loc, in care nu mergi nici in fata, nici in spate. De fapt nu te duci nicaieri, doar stai pe loc. Astepti. Sa apara ceva. Vrei sa apara. Astepti cu un gol in tine. Nici macar nu mai stii ce vrei. Stai pur si simplu si te uiti in fata. Simti ca vrei sa faci ceva si de fapt simti ca nu vrei sa faci nimic. Astepti. Ce? O minune? Un vis? O revelatie? Astepti si tot ce ai e un gol. Un gol pe care astepti sa il umpli cu ceva. Nici tu nu stii cu ce. Dar astepti. Pentru ca, in realitate, nu stii ce sa faci. Astepti sa treaca timpul.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on luni, martie 08, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.