Author: No One
•joi, martie 11, 2010
Undeva departe, in fata mea, se joaca un copil. Pare absorbit de ceva, parca nu ii da de capat. Ma uit inspre el si devin curios. Ma opresc, iar pasii mei o iau incet prin nisipul cald. Catre el si catre ceea ce face.

Ma opresc in spatele lui si incerc sa ma uit. El ma ignora. Incearca sa scrie ceva pe nisip, dar cand termina, apa marii vine si sterge tot. Se uita intens la nisipul drept ca-n palma, parca mirat de asemenea grozavie, si incearca sa scrie din nou ceva. Dar valul acopera inca o data santurile adanci din nisip. El continua sa se uite, atintindu-si ochii intr-un punct pe nisip si agitandu-si incet batul.

"De ce?"

Ma uit si eu in locul in care se uita. Apa vine si apoi se retrage. Nici un cuvant. Parca nici n-ar fi existat. O mica tristete ma cuprinde si imi iau privirea. Ma uit in zare.

"Nu stiu, pustiule."

Sta un timp si se gandeste. Apoi se uita la mine, pentru prima oara de cand am venit. Ma priveste in ochi.

"Ce varsta ai?"

Are privirea atat de intensa. Nu pot sa ma uit in ochii sai. Nu pot sa-i raspund. Ma dau mai in spate si ma asez pe nisip cu bratele sprijinite pe genunchi.

Incerc sa ma uit in fata.
La mare. La orizont. La rasarit.

Iar el, in fata mea, tot mai incearca sa scrie.
Din nou, si din nou.

This entry was posted on joi, martie 11, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.