Author: No One
•luni, martie 01, 2010
Dupa un timp iti dai seama ca acesta esti tu.

Iti dai seama ca iti plac anumite lucruri si ca iti displac altele. Iti dai seama ca unele lucruri le faci bine, altele mai prost, iar la unele chiar nu te pricepi. Iti dai seama ca ai niste convingeri, niste repere, niste coordonate. Iti dai seama ca percepi lucrurile intr-un anumit fel: in felul tau. Iti dai seama ca altfel nu ai putea fi pentru ca altceva nu ti s-ar potrivi de fapt.

Si iti dai seama ca te percepi intr-o lumina ciudata. Prinzi forma. Nu e vorba ca te simti mai bine sau mai rau, ci doar simti ca te indentifici. "Ala sunt eu". Si ca nu esti mai bun sau mai rau decat nimeni.

Simti ca te poti plasa undeva, ca ai un loc in lume. Simti ca unele trasaturi ale tale vor ramane pentru totdeauna, ca iti vor fi specifice. Ca te vor caracteriza. "What you see is what you get". Simti ca te poti refugia in asta.

Ciudata stare. Pentru ca pentru mine nu are nimic glorios. Nu aud trambite si aplauze. E doar un proces lent, presarat cu momente. Iar el continua, se desfasoara. Parca descoperi ceva, pe cineva. O fiinta ciudata catre care incepi sa te uiti. E ca si cum ai fi intr-o sala plina de becuri care se aprind pe rand la intervale diferite. Unul aici, unul acolo. Mai stai, mai astepti. Inca unul in coltul ala. Si tot asa. Si totul e facut in tacere. Revelatiile si descoperirile sunt numai in capul tau, in linistea introspectiei. Nu simt nu stiu ce bucurie sau suparare, doar vad o fiinta care se formeaza.

Bine, mai vad ceva, mai precis simt ceva. Imi simt gandurile, le traiesc la intensitati diferite. E ca si cum ai trece cu mana peste obiecte diferite, cu texturi diferite. Le simti diferit, le traiesti la fel de diferit. De fapt simti, ca act al fiintei tale, dar o faci numai pentru tine, numai in tine. Pentru ca nu poti (s)pune in cuvinte, cu exactitate, ce simti acolo in involburarea trairilor tale.

Imi place imaginea asta :) Eu stand pe un scaun in sala aceea, inconjurat de becuri, privindu-le cum se aprind unul dupa altul. Intorcandu-mi capul si privindu-le pe fiecare. Cum din intuneric absolut trec prin diferite stadii de luminozitate, pe masura ce becurile se aprind. Cum simt si traiesc intimitatea acelui moment, numai eu cu mine. Incercand sa imi dau seama de mine, punand lucrurile cap ca cap, dandu-le un sens sau o directie.

Are o liniste anume imaginea asta.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on luni, martie 01, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.