Author: No One
•vineri, aprilie 30, 2010

Mutumesc Zbor de fluture pentru acest gand si pentru placerea (si bucuria) de a mi-l da. E o surpriza pe cat de neasteptata, pe atat de placuta :) Si desi nu consider ca as fi demn de un premiu, totusi ma bucur (si iti multumesc inca o data) ca tu consideri asta :)

Avem niste instructiuni aici (pe care le voi modifica putin, putin :P)
a) Postați premiul pe blog-ul vostru
b) Oferiți-l unui număr de 12 16 prieteni (virtuali).
c) Afișati link-ul premiaților
d) Anunați-i printr-un comentariu pe blog-ul lor (nu am sa fac asta, nu fac asta ca sa ma bag in seama)
e) Scrieți cine v-a premiat

Voi transforma acest premiu intr-un "multumesc" (pentru micile lucruri scrise/spuse de-a lungul timpului) si-l voi da urmatoarelor persoane:

Clarisa
Isabella
Medy
Tina

*stiu ca poate o sa va "uitati" putin ciudat la mine (:P), dar consider ca aceasta postare nu ar trebui sa aiba comentarii, asa ca am sa le inchid

aveti grija de voi cititorilor

|
Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, aprilie 29, 2010

Into the night
Desperate and broken
The sound of a fight
Father has spoken

We were the kings and queens of promise
We were the victims of ourselves
Maybe the children of a lesser god
Between heaven and hell, 
Heaven and hell

Into your eyes
Hopeless and taken
We stole our new lives
Through blood and pain
In defense of our dreams
In defense of our dreams

We were the kings and queens of promise
We were the victims of ourselves
Maybe the children of a lesser god
Between heaven and hell, 
Heaven and hell

The age of man is over
The darkness comes and all
These lessons that we've learned here
Have only just begun

We were the kings and queens of promise
We were the victims of ourselves
Maybe the children of a lesser god
Between heaven and hell

We are the kings
We are the queens
We are the kings
We are the queens


ta hand dig om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, aprilie 28, 2010
Am inceput sa citesc "High Fidelity" si dupa 175 de pagini citite dintr-un foc, am ajuns (pe la pagina 175) la concluzia ca nu mai am ce scrie in postarea asta :) Ok, ok, si de ce scriu postarea asta fara sens? Pai daca m-as fi oprit la pagina 45 sa zicem, as fi fost intr-o anumita stare si as fi scris o postare anume, daca m-as fi oprit la pagina 72 as fi scris o alta anume postare, sub o alta anumita stare. Daca m-as fi oprit sa spunem la 104, m-as fi lamentat in initiale de nume. Daca ultima pagina citita ar fi fost 137 atunci aici ar fi fost cu totul si cu totul alta postare. Daca... ("will you shut up allready!!!"). You get the point :) As fi scris vreo 5 postari numai asa dupa 175 de pagini, citite una dupa alta. Cinci postari mari si late (unde cinci e un numar rotunjit asa de mine, iar paginile alese nu au o insemnatate, sunt puse la nimereala).

Cand mi-a adus aminte (cartea) de o intamplare in care un tip ma suna pe mobil sa-mi zica sa nu o mai sun pe, sa-i zicem, femeia care o voi asocia tot timpul cu orasul Arad (long sau poate short story de demult, don't ask nu e asa de interesant pe cat credeti si eu vreau sa evit explicatiile) mi-am zis ca ar tb sa ma opresc aici. Cu sunatul (atunci), cu postarile gandite de mine (azi), cu gandurile, cu issues-rile, cu amintirile, cu regretele, cu lamentatul, cu cititul cartii (desi aici...).

Poate ar trebui sa mai uit si eu din cand in cand. Si sa trec mai departe.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, aprilie 27, 2010
Imi plac filmele postapocaliptice. De fapt imi plac povestile ce au loc intr-o astfel de lume (fie ca sunt mai seriose sau mai putin).

Abia de am vazut The Road, iar Blindness l-am vazut acum cateva saptamani, poate o luna. Nu o sa fac o comparatie intre ele, dar o sa spun cateva cuvinte (asta insemnand mai multe cuvinte in cazul meu :P).

In The Road avem povestea unui tata (sau a unui fiu, in functie de cum vrei sa privesti situatia) care calatoreste impreuna cu fiul sau de-a lungul Statelor Unite incercand sa supravietuiasca intr-o lume care nu mai e ceea ce a fost. Nu ni se explica ce a cauzat dezastrul, tot ce am putut banui e ca a fost ceva natural (ce tine de clima probabil, de vreme ce se raceste iar oamenii sufera de foamete). Este un film despre umanitate si despre inocenta. Este incercarea tatalui de a-si proteja si creste fiul. Este vorba despre a nu renunta chiar si cand nu mai ai speranta. Filmul asta tb privit din perspectiva unui parinte, daca veti face asta veti intelege.

Mi-a placut cum a jucat Viggo Mortensen. Este primul film serios dupa Lord of the Rings (nu am vazut History of Violence sau Eastern Promises) vazut de mine cu el (nu pun aici Hidalgo caci nu l-am vazut pe tot). Si risc sa ma repet, dar mi-a placut. Imi plac actorii care aleg roluri ptr calitatea lor si nu ptr partea lor comerciala. Si el se pare ca alege in felul asta. Mi-a placut si de pusti (Kodi Smit-McPhee), joaca bine. Si in mici roluri mai apar si cativa actori mai cunoscuti: Charlize Theron (ca mama a copilului, n-as zice chiar un rol mic ca importanta, dar apare totusi putin ca timp), Robert Duvall (s-ar putea sa nu-l recunoasteti din prima) si Guy Pearce (am zis de la The Hurt Locker ca imi place de actorul acesta). Oricum povestea este a celor doi (tata si fiu), ceilalti doar aparand pe drumul lor.

Acum Blindness se axeaza mai mult pe societate si schimbarile ei dupa un eveniment ce afecteaza toata planeta. In film majoritatea oamenilor incep sa orbeasca si asta da peste cap toata societatea. Aici este vorba de panica si de cum se gestioneaza o criza cand se instaleaza aceasta. Este vorba de sacrificiu. Este vorba despre decizii si despre urmarile lor. Este vorba despre putere si folosirea acesteia. Este vorba de nedreptate. Este vorba de adaptare. Si este vorba de puterea unei femei. Julianne Moore joaca excelent rolul acesta. Ea tine filmul, cap-coada. Citeam pe net (forumul imdb) ca filmul este sexist, dar nu sunt de acord. Tocmai femeile sunt cele mai puternice in acest film. Este o secventa acolo in acest sens. E cruda secventa, dar arata pana unde se ajunge din disperare (ele) si din cruzime (ei).

Sunt bune filmele tocmai ptr ca sunt fara frumusete, ptr ca sunt necosmetizate, ptr ca nu sunt linistitoare. Probabil de aceea desi au fost laudate, nu au fost vazute de multi oameni (nu au avut priza la public si nici nu si-au scos banii). Nu sunt genul de filme in care sa ti se explice totul, conteaza mai mult situatia decat informatia. Mai clar "de ce s-a intamplat chestia aia?" sau "de ce ia decizia asta?", lucrurile pur si simplu se intampla. Si ma uit acum, sunt filme cu bugete mici (dupa standardele americane) - 25 de milioane. Ciudat e cum tocmai aceste filme sunt mai bune si totusi nu reusesc nici sa-si scoata banii :)

Sa zic si ceva despre regizori. La The Road e John Hillcoat (cel ce a regizat si The Proposition, "westernul" australian cu Guy Pearce), iar la Blindness este Fernando Mereilles (un favorit de-al meu, ce a mai regizat Cidade de Deus :) si The Constant Gardener).

Filmele au la baza doua carti. "The Road" de Cormac McCarthy (am cartea in format pdf, doar tb sa o scot la o imprimanta; cred ca s-a scos si cartea in Romania) si "Ensaio sobre a cegueira" ("Eseu despre orbire" la noi) de Jose Saramago.


Si o chestie interesanta care s-a nimerit sa fie asa: in ambele filme nu stim numele personajelor, nici a celor principale, nici a celor secundare :) Nu se face nici o referire la asta.


Pentru The Road informatii pe imdb si wiki, iar trailerul (cam pompos fata de cum e in realitate filmul) mai jos



Pentru Blindness informatii pe imdb si wiki, iar trailerul pe undeva pe acolo pe jos


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, aprilie 27, 2010
Deci... e tot 3 dimineata, dar de data asta am dormit pana la ora asta :) Acum stau putin pe bara (aia din dreapta paginii).

E o senzatie interesanta sa-ti treci mainile prin pamant fin, afanat. Sa-ti treaca printre degete cand il iei in maini. Sa il faramitezi in mainile tale. Mi-a placut. Si imi place ca mi-am dat seama de asta :P

Oi fi eu incet, oi fi eu comod, dar bine ca nu-mi place sa fac ceva de mantuiala. Cred, si vad la mine, ca daca ma pui sa fac ceva, macar o fac bine. E bine si atat.

Ma gandeam azi dimineata cat de mult oare ne-au influentat parintii nostri. Sa reducem la cazul meu: cat m-au influentat parintii mei? Ma refer la faptul ca cel ce sunt acum e oarecum un rezultat al interactiunii cu ei. Stiu ca sunt si alti factori, din alta parte. Dar ma refer aici numai la parinti, pentru ca probabil ptr mine au fost principala sursa de influenta. Si cand ma gandesc la asta (la a fi influentat) imi dau seama (cu putina uimire as zice) ca tatal meu m-a influentat semnificativ (cred ca fara nici ca macar sa vrea asta). Da, intr-un fel am niste "daddy issues". In mare parte eu sunt inversul lui. Cel putin asa cred, ptr ca la fel ca intotdeuna aici suntem in Subiectivland. Incerc sa nu fiu ca el, sa nu fiu influentat de el. Si totusi sunt. Si de aici ies doua lucruri: 1) sper sa nu capat de la el ceea ce cred ca sunt "defectele" sale (ptr ca sunt de parere ca parintii pot transmite mai departe copiilor "defectele" lor) 2) oare, chiar daca nu vreau sa fac presupuneri si sa incep acum "a cui e vina", oare felul cum s-a comportat cu mine, cum a interactionat (nu pot sa gasesc acum un cuvant mai bun) cu mine, oare asta m-a facut in parte cine sunt acum? oare daca ar fi fost un al tip de tata, atunci as fi fost si eu altfel?

Nu incerc sa-l demonizez aici, ptr ca nu a fost un parinte nebun care sa ma bata dur (pumni, curele, prostii de astea). S-a rezumat la palme. Dar ce m-a durut e ca s-a sprijinit pe intimidare. Ii place ideea de a avea autoritate. De a fi el capul familiei, sa fie cum vrea el, in conditiile sale. De asta acum nu-mi place autoritatea masculina. E bine ca un parinte sa aiba autoritate, dar sa fie in folosul copilului. Sa o ai de dragul de a simti ca o ai, hmmm, nu sunt de acord cu asta. Ma deranjeaza ca nu am tupeu cand trebuie, si ma gandesc ca de la el se trage asta. Ca nu am incredere in mine asa cum ar fi trebuit. Mi-ar fi placut un tata care sa ma sprijine atunci cand trebuie, mai ales moral. Mi-ar fi placut un tata care sa simt ca e de partea mea. Care sa ma incurajeze atunci cand sunt jos, care sa se lupte ptr mine. Detesc vorba "fii barbat", asta nu e incurajare, e lene pur si simplu. Mi-ar fi placut un tata pe care sa-l respect. Sa zic "da mah, e bun ca model". Da' nu, cred ca ce am invatat de la el e sa nu fiu ca el. Si acum vrea "satisfactii" de la mine, ca nu are. "Sa am si eu niste satisfactii la batranete". De parca sunt o investitie pentru viitor. Si eu nu sunt dispus sa creez "satisfactii", nici ptr el, nici ptr altcineva.

Oricum lucrurile s-au mai schimbat de cativa ani. A facut infarct si o data cu el incet-incet s-a dus si autoritatea sa. S-a dus si "pozitia" care si-a consolidat-o in familie. Partea ironica e ca si-a facut-o cu mana lui. Iar ca relatie, din partea mea e tacere si raceala. Cand eram mic cateodata il uram, ma afecta, dar acum nu-l mai respect si nici nu-l mai iubesc. Si nu mai sunt dispus sa mai fac un pas. Daca are nevoie de ajutor il ajut, in rest e treaba lui.

As fi scris mai de demult despre el, dar nu vreau sa scriu o postare in care sa ma plang de el. Am zis ca nu vreau sa-l demonizez, ptr ca as face-o subiectiv. Acum, initial, as fi scris mai putin despre asta, dar m-am lasat dus si am scris ce am scris. Nu voi mai sterge, las sa fie asa. Ciudat ca poate m-a afectat (el ca tata) mai mult decat cred. Cateodata am senzatia asta, atunci cand ma gandesc la lucrurile astea.

De cateva zile tot imi zic ca as vrea sa ma uit la The Road (drumul unui tata cu fiul sau printr-o lume apocaliptica). Nu m-am uitat la film, nu din cauza "relatiei tata-fiu", ci dintr-o chestie mai banala si mai putin psihologica: nu am chef, in general, in perioada asta. Dar e putin ironic cum s-au asezat ideile :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, aprilie 26, 2010
Ascult Alicia "Empire State of Mind" de pe blogul meu. Si stau. Si vreau sa scriu. Despre nimic caci nu am nimic in cap (sau am?).

New Yooork! (Alicia, tipa in urechile mele!)

Stiti ce e "breaking the fouth wall"?. E o metoda folosita in film, serial, carte, piesa etc in care personajul vorbeste cu publicul. Se uita in camera si zice ceva

As vrea ca o promisiune care mi-am facut sa ramana si dupa ce mi-a trecut starea, de plictis, de suparare, de ofticare. You name it. Sa fac ce mi-am promis. Sa nu-mi treaca. Nu vreau sa-mi treaca. Nu vreau sa trec la ganduri mai bune. Hmmm nu cred ca zic prea bine, sau poate ca o fac, dar nu-mi dau seama (All those orange construction things on the road). Dar continui, continui sa alerg dupa roata. Imi zic "Iar o sa treaca", dar parca imi incalc o promisiune, facuta chiar si la suparare. Cand mi-am pus un gand. On and off. Cine se joaca cu intrerupatorul?. As vrea sa raman suparat. As vrea sa nu-mi treaca. Si mi-e teama intr-un fel superstios sa zic ce imi trece prin gand, ptr ca imi zic ca se va implini. Ca joaca mea tampita prin sertarele gandurilor mele se va transforma in realitate. As vrea ca supararea mea sa fie o arma. Dar ea e in timp devine doar un fas. Imi trece. Uit. As vrea sa pedepsesc. Si pe voi din acesta lume si pe mine. As vrea inchid usa (lucru care imi iese foarte bine).

Something is missing. O simt si nu stiu daca e adevarat sau doar o iluzie. Doar un moft sau doar o scuza gasita de mine ptr mine. De ce simt ca sunt in cautare de ceva? Ceva ce nu stiu? Mi-e teama sa o exprim ptr ca nu sti ce se afla acolo. Poate ceva ce nu-mi va placea la mine. Sau poate e vorba de altceva. E ciudat cand nu stii exact despre ce vorbesti. Cand nu ai acel punct pe I, desi ai tot textul in fata ochiilor. Vreau sa fiu trist. Oare traiesc din depresia mea? Oare... mai conteaza? (ac ultima intreabare nici nu stiu ce e)

Vreau sa scriu. Sa creez postarea sa le bata pe toate (the ring to rule them all). Sf Graal al postarilor mele :). Ceva despre care sa zic "Fuck yeahhh! Asta vroiam sa scriu, aici e esenta, aici e tot ce trebuia sa scriu, aici e inceputul, cuprinsul si sfarsitul". (The last big con, ca-n filme). Si fug dupa idee. Sa reusesc sa ma exprim pe mine pana in interiorul celulelor mele. Si sa nu ma autocenzurez. Si sa sa fiu multumit. Si sa... vedeti prin acel al patrulea perete ca asta nu se poate. Sunt prea multe cerinte. Asa ceva nu exista. Si Alicia canta. Si eu stau la 3 noaptea, si astept in fata unui ecran alb (cam 60-70% as zice).

Am o nemultumire. Ceva ce seamana cu acea cautare. Fara nume adica. Poate ele se leaga. Am o nemultumire care ma trage in jos. Care ma sa face sa ma sabotez.

E ciudatel sa scrii un blog dupa cum te simti. Ptr ca azi un post ti se pare ok si maine iti zici (cand iti trece) hmm poate am exagerat, sau poate am zis prostii, sau poate nu vreau sa las impresia asta, sau poate... poate lumea se invarte in jurul unui soare rotund.

De ce ma simt cumva vinovat ptr toate astea? De ce imi zic ca de fapt totul e din cauza mea? Viata asta de rahat e din cauza mea. Si eu nu pot, nu pot sa schimb nimic. Nu sunt in stare. Imi spuneam mai devreme un titlu in minte "The easy way out". Ciudat ca nu m-am imbat niciodata. Cred ca as fi foarte depresiv atunci :)) As avea totusi o scuza buna sa ma lamentez. Sa se uite lumea la mine "Nahh e beat, ii trece, vb alcoolul din el".

Daca scriu in cuvinte frumoase, poate sunt mai romantic ca fiinta? Hainute, hainute noi de vara. Nu vreau sa am sens. Si nici nu sunt depresiv acum, cred.

"Ne-au fost date gandurile ca sa nu spunem ce gandim" sau era "Ne-au fost date vorbele ca sa ne ascundem gandurile"? Oricum ar fi, e un blestem, va zic voua celor ce va place acesta idee. Ptr ca vorbele, cuvintele sunt limitate. Nici un poet nu va putea spune cum sunt gandurile sale. Cum curg, cum vin si cum se duc. Daca gandurile noastre s-ar exprima 100% in exterior, am face literatura. Toti scriitorii si poetii ar intra in somaj. Ce autocenzura?! Mintea noastra, limba noastra e autocenzura. Noi suntem autocenzura.

Postarea e lunga, noaptea e fara somn (ptr ca nu vreau), gandurile sunt fara numar (mda manelistilor aici chiar ca e fara numar, aici buzunarul nu are fund). Si astea sunt doar cuvinte. Si eu ma simt nemultumit. "Sf Graal esti departe." Postarea sa le bata pe toate. Pfff...

I lost it. Am pierdut acel avant. Si nu am sa ma uit acum peste aceasta postare, nici macar ptr greseli. Am sa ascult Alicia Iheartmusic State of Mind si am sa stau. Si am sa astept.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, aprilie 25, 2010



You know you can't keep lettin' it get you down
And you can't keep draggin' that dead weight around
If there ain't all that much to lug around,
Better run like hell when you hit the ground

When the morning comes
When the morning comes

You can't stop these kids from dancin'
Why would you want to?
Especially when you're already gettin' yours
'Cause if your mind don't move and your knees don't bend,
well don't go blamin' the kids again

When the morning comes
When the morning comes

When the morning comes
When the morning comes

When the morning comes
When the morning comes

Let it go, this too shall pass
Let it go, this too shall pass

Let it go, this too shall pass
(You know you can't keep lettin' it get you down. No, you can't keep lettin' it get you down.)

Let it go, this too shall pass
(You know you can't keep lettin' it get you down. No, you can't keep lettin' it get you down.)

Hey!

Let it go, this too shall pass
(You know you can't keep lettin' it get you down. No, you can't keep lettin' it get you down.)

When the morning comes
(You can't keep lettin' it get you down. You can't keep lettin' it get you down.)

When the morning comes
(You can't keep lettin' it get you down. No, you can't keep lettin' it get you down.)

When the morning comes
(You can't keep lettin' it get you down. You can't keep lettin' it get you down.)

When the morning comes
(You can't keep lettin' it get you down. No, you can't keep lettin' it get you down.)

When the morning comes!


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, aprilie 24, 2010
Primul clip este videoclipul, al doilea este melodia cu versurile (l-am pus si pe acesta ptr ca mi-a placut cum a fost facut). Hmmm... cam asa vad ca suna metalu' (cand cade pe ciment :P)


 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, aprilie 24, 2010
Tu dormi...

Dormi pe patul tau uitat de lume. Dormi in susul scarii pe ultima treapta, sprijinit de perete. Dormi afara pe banca, visand la stele. Dormi chircit pe canapeaua lunga din hol. Dormi in zapada, cu fulgi albi si singuri cazandu-ti pe fata. Dormi in mijlocul strazii printre masinile ce-ti vuiesc pe langa cap. Dormi pe scaunul din bucatarie, langa o bucata de paine alba. Dormi pe acoperisul casei, cand in jurul tau ploua si fulgera. Dormi pe tastatura murdara, cand screensaver-ul palpaie pe ecran. Dormi cu telecomanda in mana, in timp ce puricii gri se lupta pe ecran. Dormi in masina accidentata, intors si rasucit. Dormi in cada, alunecand in apa inca calda. Dormi asteptand autobuzul in statie. Dormi frant pe iarna parjolita de explozia nucleara. Dormi pe gresia rece intr-un subsol uitat dintr-o cladire. Dormi pe prispa casei cand soarele rosu abia rasare. Dormi pe pluta ta ce aluneca spre nicaieri.

Tu dormi azi, maine, in noapte si in zi, pe frig sau pe caldura, oricand, oricum si oriunde. Tu dormi ca sa uiti, ca sa treaca timpul, ca sa visezi. Tu dormi plicitisit, fara speranta si fara viitor.

Tu dormi...

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, aprilie 23, 2010
Citeam mai demult un comentariu (la altcineva) in care tipul lauda autoarea ca nu face cum se face pe alte bloguri de pun numai melodii. Gagiul vroia sa citeasca pesemne, si considera ca a pune (frecvent sau numai) melodii pe blog e cam de caca. Hmmm... :) well gagiule simt ca vreau sa trec on the Dark Side, cel putin pentru cateva postari, si sa postez niste melodii. Hmmm zic "ma gandesc" ptr ca nu stiu cum o sa mi se schimba moodu (voodu :P) si o sa incep sa scriu din nou. Pot fi schimbator ca stari. Soo... acum pun o melodie, pe urma ma mai gandesc daca sa pun o secventa din Moulin Rouge (cu cantec adica) si poate, daca imi pica bine, o melodie melodioasa de la Deftones. Vom vedea...

Ascultand astfel de melodii simt ca ma pierd. Ca eu nu mai exist, ma imblanzeste in gandurile mele, simt anumite chestii pe care le simt mai greu daca nu e melodia. Intru intr-o stare as zice. Imi place cand intru in starea asta, chiar daca ma intristeaza. Simt de parca ating o lume pe care eu nu o am. Ceva ce lipseste. Ceva ce stiu ca e mai bine decat e acum. Si asteapta acolo ca sa ajung la ea, ca sa o ating. Cred ca asa este si cand iubesti, cand te indragostesti, starea aceea tampita de bine pe care stii ca nu o vei avea mult timp, ca se va duce odata. Si e bine si e trist in acelasi timp. Dar in momentul acela atingi cerul, in momentul acela tu esti altul, tu nu esti tu, tu nu esti contaminat de lumea in care traiesti. In momentul acela tu esti cel care ar tb sa fii.

Alicia, Alicia... Am ascultat prima data melodia asta la televizor, azi pe Vh1. Asa ca mai tarziu hopa sus pe net sa o caut. Am sa pun doua sesiuni live, prima cu versiunea cea mai ascultata pe net (iheartradio) si a doua cu ce cred ca era clipul de pe Vh1. Nu-s mari diferente intre ele, asa ca voi decideti cum si cat ascultati. Mai sunt si alte versiuni live pe acolo. Deci sa vedem....


 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, aprilie 21, 2010
Azi noapte m-am culcat in sfarsit la 12 :)) Dar nu asta vroiam sa zic :P Cand incercam sa dorm, treceam din vis in realitate si inapoi, ca si cum as fi manuit un intrerupator. Mi se parea ca visez cateva minute, apoi ma "trezeam" la realitate, ca mai apoi sa mai visez cateva minute si tot asa. Oscilam... simteam ca visez si apoi stiam ca visez, ca sunt in pat cu ochii inchisi. Ca si cum as fi intrat si as fi iesit pe o usa.

Dupa un timp am adormit 4 real :P

Si intr-un vis (nu pot sa zic visul, ptr ca am mai multe "povesti", una dupa alta, daca ma trezesc, sau intercalate, daca nu) era vorba despre un tanar cu superputeri (ce aiurea suna). Erau mai multi tineri in genul asta, dar el era singurul care, ori avea puteri, ori era mult mai puternic, nu mai stiu exact. In timp ceilalti sunt dati la o parte, si din cauza acestuia si din alte cauze, cred. La sfarsit ramane numai el, el cu atata putere, el sa "stapaneasca" toata acea lume. Dar nu-si folosea puterea intr-un scop pozitiv, o folosea ptr el, ptr scopurile sale. Stapanea lumea efectiv, era singurul care avea aceea putere. Si cum incepe ca populatia sa scada, asa si el incepe sa isi piarda puterile, sa devina un om normal.

De ce mi-a placut visul acesta? Nu ptr partea cu supereroi si superticalosi :P That's not the point. Ideea e ce faci cu atata putere? Ca, sa zicem, Universul i-a dat atata putere ca sa faca ceva, sa faca ceva bun, si el nu face asta. El devine un superticalos. Si el tine la puterea sa, ii place sa o aiba. Dar cand ceea ce face afecteaza populatia (fie ca mor din cauza lui, fie din alta moarte), el incepe sa-si piarda puterile, sa devina om. Daca vrea ca sa-si pastreze puterile (asa cum vrea), tb sa devina un supererou, sa nu mai moara nimeni. E obligat practic sa faca schimbarea, chiar daca nu vrea. Daca ramane cum era, va cadea, daca devine "bun", asa cum trebuia sa fie de la bun inceput, atunci isi va pastra puterile. Deci daca ai atata putere ce vei face cu ea? Si... oare de ce ai atata putere in primul rand?

Stiu ca e mult blah blah, dar cand un vis ma face sa ma gandesc la el dupa ce ma trezesc atunci ptr mine nu mai e blah blah :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, aprilie 20, 2010
Stiu ca postez o melodie imediat dupa alta, dar am ascultat o alta melodie de a lui pe un blog, ceea ce m-a facut sa reascult melodia asta. Ceea ce m-a facut sa postez au fost comentariile de pe tub unde oamenii incercau sa explice sensul versurilor. Din putinul pe care l-am inteles citind versurile, unul din ei a inselat (el cred), dar nu pot sa treaca mai departe (desi nu se mai poate ierta) ptr ca inca se iubesc. Iar finalul videoclipului imi aminteste de clipul "I cried for you" de Katie Melua (nascuta in Georgia, vad acum pe wiki).


Lisa: Leave me out with the waste
This is not what I do
It's the wrong kind of place
To be thinking of you
It's the wrong time
For somebody new
It's a small crime
And I've got no excuse

Lisa: Is that alright?
Give my gun away when it's loaded
Is that alright?
If you don't shoot it how am I supposed to hold it
Is that alright?
Give my gun away when it's loaded
Is that alright
With you?

Damien: Leave me out with the waste
This is not what I do
It's the wrong kind of place
To be cheating on you
It's the wrong time
She's pulling me through
It's a small crime
And I've got no excuse

Damien: Is that alright?
Give my gun away (Lisa: is that alright) when it's loaded
Is that alright?
If you don't shoot it how (Lisa: is that alright) am I supposed to hold it
Is that alright with you?
Give my gun away (Lisa: is that alright) when it's loaded
Is that alright
Is that alright with you?

Damien: Is that alright, yeah?
Give my gun away (Lisa: is that alright) when it's loaded
Is that alright?
If you don't shoot it how (Lisa: is that alright) am I supposed to hold it
Is that alright?
Give my gun away (Lisa: is that alright) when it's loaded
Is that alright
Is that alright with you?

(Slight Overlap..)
Damien: Is that alright yeah?
Lisa: Give my gun away when it's loaded
Damien: Is that alright yeah?
Lisa: If you don't shoot it how am I supposed to hold it
Damien: Is that alright yeah?
Lisa: Give my gun away when it's loaded
Damien: Is that alright, is that alright?

D & L: Is that alright with you?

Damien: No...


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, aprilie 20, 2010

Got no reason for coming to me and the rain running down
There's no reason
And the same voice coming to me like it's all slowin down
And believe me

I was the one who let you know
I was your sorry-ever-after
'74 - '75

It's not easy, nothing to say 'cause it's already said
It's never easy
When I look on your eyes then I find that I'll do fine
When I look on your eyes and I'll be better

I was the one who let you know
I was your sorry-ever-after 
'74 - '75
Giving me more and I'll defy
Cause you're really only after 
'74 - '75.

Got no reason for coming to me and the rain running down
There's no reason
When I look on your eyes then I find that I'll do fine
When I look on your eyes and I'll be better

I was the one who let you know
I was your sorry-ever-after 
'74 - '75
Giving me more and I'll defy
Cause you're really only after 
'74 - '75.

I was the one who let you know
I was your sorry-ever-after 
'74 - '75
Giving me more and I'll defy
Cause you're really only after 
'74 - '75


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, aprilie 19, 2010
Un film este o experienta subiectiva.

Ma uitam la acest film si ma gandeam la relatii, la criza varstei de mijloc, la cum naiba sa ne intelegem noi cu voi, si voi cu noi. Si ma uitam si imi ziceam "Uite ea il place, dar nu-l iubeste pentru ca e un pierde vara, un copil de 23 de ani. Dar el o place, pentru ca stie ca e un loser si ca una ca ea nu va mai avea. Si el se gandeste la sex si la cum sa i-o traga. Si e imatur, dar il inteleg pentru ca noi putem fi imaturi. Si o inteleg si pe ea, prinsa de jobul ei in care aia ii cer sa fie "tonifiata" cand apare pe sticla. Cand isi doreste ceva mai serios de la un tip. Cand se simte urata, cand are nervi si se simte frustrata. Cand el nu o intelege si vorbeste prostii. Si e nesigura, si el e la fel. Ii inteleg cand se lovesc direct de o sarcina neasteptata, cand simt ca viata lor de pana atunci nu va mai fi. Inteleg ca el pare un "smuck" caci nu citeste cartile acelea despre cum sa fii parinte, si ca asta o supara pe ea caci pare ca nu se implica. Inteleg si de ce nu le citeste. Ma uit si ii iau partea lui cand se cearta, desi vad si punctul ei de vedere. Ma gandesc ca e aiurea ptr o femeie sa simta ca nu mai e privita asa cum ar fi fost daca era (mai) tanara. Tipii nu patesc asa ceva. Inteleg de ce vor ei sa evadeze din relatie/casnicie (in film nu e vorba de inselare, e party cu baietii mai specific). Inteleg ca simt ca nu mai au viata aia de burlaci, cand puteau face ce doreau si erau, la o adica, chiar incurajati atunci de cei din jur (si de ei si de ele). Acum tb sa fie baieti de casa. Si imi doresc ca el sa ramana cu ea si ea sa fie cu el. Si imi doresc ca si noi (adica femeile si barbatii) sa avem pana la urma un happy-end al nostru in viata reala. Sa reusim cumva sa ne intelegem."

Mda :) un film este o experienta subiectiva. Nu stiu voi ce credeti (sau veti crede despre acest film) dar mie mi-a placut. Nu am vazut multe filme de Judd Apatow. Asta si Superbad. Si uitandu-ma la asta ma-am bucurat ca nu e un film tampitel, asa cum ma asteptam. Dar din nou, asta e perceptia mea.

Informatii pe imdb si wiki. Trailerul mai jos


PS: dupa acest film am vazut si The International, un thriller politic cu Clive Owen si Naomi Watts. Ca idee e asemanator cu Syriana, dar ceva mai coerent. E bun, mi-a placut. Vi-l recomand de asemenea. Era o idee acolo care mi-a placut si anume ca atunci cand creezi un conflict civil intr-o tara, nu neaparat tintesti ptr bani (vanzand arme) ci vrei ca dupa conflict acea tara sa-ti fie datoare (financiar, politic, ca influenta etc). Si toti, si de o parte si de alta, pana la urma sunt unii cu altii, desi la prima vedere nu pare asa. Iar finalul e fara final :) ceea ce imi place.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, aprilie 18, 2010
Lasand ieri un comentariu (de o propozitie) pe un blog am primit un reply in care un ins suparat ma facea in toate felurile incepand cu "bai copile" si avansand nu stiu unde. A lasat un comentariu substantial (si inca unul scurt apoi). I-am raspuns in doua propozitii fara sa fac misto, fara sa fiu vulgar. Azi, curios ce-i drept, dau sa ma uit daca a scris din nou, si cum de am vazut primul cuvant ("costica"), nu l-am mai citit. Mi-am zis ca nu are rost sa-mi pierd timpul. Ce vreau sa zic e ca omul asta si-a pierdut niste minute din viata (si probabil niste nervi) scriind 2 comentarii medii-lungi (si unul scurt), ca sa ce? Crezand ca o sa ma supar? Ca o sa dau un reply vulgar si jignitor gandindu-ma ca o sa-l fac eu? Ca o sa ma intereseze? S-a stresat degeaba pentru absolut nimic, ptr ca nu ma intereseaza si nici nu i-am mai citit al doilea comentariu. What a waste of time.

Uite cum ne pierdem timpul absolut degeaba... Prin nimicuri lipsite de sens. Acestea nu sunt acele mici lucruri care ne fac sa ne simtim bine. E timp mort, pierdut, crezand ca realizam ceva. Ce? Nimic...

Trecand prin alte locuri, prin alte cuvinte, am si eu un stil aiurea cand vorbesc cu cineva sa arunc (inconstient) ceva aiurea in discutie, total si absolut pe nepregatite. Si in functie de persoana, pot sa jignesc. Si culmea e ca nu vreau sa fac asta, ca nu am intentie si totusi persoana ajunge sa se supere. Scot o prostie pe gura si gata ajung la "asta face misto" sau "asta e un nesimtit". Si e aiurea, ptr ca nu-mi doresc sa jignesc persoana aceea, nu o fac premeditat, cu intentie. Dar e greseala mea si cumva tb sa fiu mai atent pe viitor. Pot fi direct uneori, de acolo vine. Si cateodata las impresia ca ma trag de sireturi cu cineva. E aiurea, cum am zis. Nasol... Asa m-am certat mai demult cu cineva. Am lasat ceva aiurea pe sms, vroiam sa fie o gluma, asta era in capul meu (si culmea e ca m-am prins mai tarziu in timp ca putea jigni). Nu am mai vb cu aceea persoana de atunci.

Cateodata simt ca nu sunt inteles. Zic ceva si se intelege altceva. Ma apuca disperarea cand pic intr-o faza ca asta. De aici nevoia asta tampita de a ma explica. Incerc sa arat ce vreau sa zic, ce gandesc. Ma intreb daca devin enervant tot incercand sa explic? (ma ref la un tot, nu la blog).

Mi-ar placea sa gasesc intr-o zi acea gagica care sa ma inteleaga, care sa stie cum functionez. Viseeeee... (asta e un gand aleator, picat acum la sfarsit)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, aprilie 16, 2010
Imi plac blogurile pe care le citesc si, lasand cateva comentarii pe doua bloguri, mi-am dat seama ca le citesc pentru ca am o parere buna despre cei care le scriu. Intr-un fel sau in altul, au facut ceva care mi-a dat acesta parere. Si as zice ca asta conteaza mai mult decat blogul in sine pentru mine. De aceea aleg sa cred ce spun acolo, de aceea nu devin vehement si nesimtit cum sunt unii (atunci cand nu sunt de acord cu ceva), de asta le citesc si de asta imi plac.

Cred ca devenim mai draguti (cel putin unii) unii cu altii atunci cand interactionam prin intermediul lor, a blogurilor. Probabil ca in realitate, exagerand putin, ne-am manca ficatii. Nu ne-am mai tolera asa bine.

Unii pur si simplu nu inteleg. Ma refer aici la bloguri/net. Vorbesc prostii si nu inteleg. Si se cred mai destepti, mai buni. Ei, cei cu "oaie", "ba" si "costica". Ei, care nu incearca sa isi scoata capul din cutie. Limitati, si totusi se cred mai buni ca altii. Vai de fundul vostru cat de ignoranti sunteti. Cat de mult va e frica sa nu fiti pacaliti, de parca de asta depinde sanatatea voastra mintala. Paranoicii cautand adevarul pe net.

Lasati lucrurile sa fie... nu voi sunteti salvatorii nostri, a celor despre care presupuneti ca sunt naivi, prosti si usor de pacalit. Adevarul nu e in curtea voastra si nici in a mea. Adevarul nu e o chestie solida de care sa te impiedici cand te scobesti in nas. Nu mai faceti pe desteptii ca nu va sade bine. As prefera mai putine vorbe si mai mult bun-simt din partea voastra.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, aprilie 14, 2010
Deschid ochii. Sunt pe marginea mea de pat. Pe marginea mea de lume. Si totul e in mintea mea.

Ma uit la ea cum doarme. De data asta parul ei e blond. Un blond mai inchis ca nuanta. Ma uit cum suvitele blonde ii trec peste frunte, atingandu-i nasul. Si stiu ca visez. Visez, pentru ca ea e aici.

Tu nu existi. Esti doar o imagine. O imagine luata de mine si recreata dupa cineva real. Tu esti perfecta pentru ca esti in mintea mea. Tu esti ce vreau pentru ca eu mi-am inchipuit asta. Tu esti ce ea nu este.

Si stau si ma gandesc, esti reala? Existi oare acolo intr-un colt de lume? Probabil ca nu. Probabil ca nu vei exista niciodata. Dar in mintea mea esti asa vie. O oglinda a dorintelor mele. O iluzie construita pe franturi de realitate.

Si daca voi trece vreodata pe langa persoana reala, o voi ocoli uitandu-ma in alta parte. Pentru ca stiu ca ea nu este cea din mintea mea. Pentru ca stiu ca mintea imi poate juca feste. Pentru ca tu probabil nu existi in ea.

Si imi mut ochii de la tine. Si ma uit in alta parte. In alt punct, spre o alta lume. Si incerc sa inchid ochii. Si incerc sa adorm.

Deschid ochii. Sunt pe marginea mea de pat. Pe marginea mea de lume. Si eu nu mai visez.

(...)

PS: aceasta este fictiune. E doar un mod pe care-l folosesc de a da o forma gandurilor si ideilor din capul meu. Nu stiu cat de bine mi-a iesit, dar ideea este asta: cat din femeia din capul meu e si femeia din realitate?

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, aprilie 13, 2010
Azi dimineata imi statea gandul la faptul ca suntem limitati ca gandire. Ca ne blocam in stereotipuri. Zicem ca asta e asa sau ca ala e asa. Facem presupuneri "daca e asa atunci inseamna ca... ". Judecam aiurea dupa aspect si dupa viata pe care o traieste cineva. Dupa cariera si dupa banii pe care-i are (sa nu-i are). Dupa tot si toate.

Cand judeci, in general nu te pui in pielea persoanei din fata ta. Toti avem povestea noastra. Toti pana la unul. Unele sunt mai interesante, altele nu. Unele contin mai multa drama, altele mai putina. Unele sunt povesti naive si optimiste, altele realiste si reci. Toti avem o poveste de spus. Poate nu se vor face filme dupa multe dintre ele, dar ele exista.

Vad oameni care zic ca le place sa se uite la oameni pe strada, sa ii studieze. Dar va ganditi la povestile lor? La faptul ca fiecare are una? Fiecare ascundem o idee, un gand, niste trairi, credinte, vise. Fiecare traim un drum, o plimbare de la 0 la 100. De fiecare data cand te lovesti de o persoana, te lovesti de o poveste.

Ramificatia povestilor...

Cand ma gandesc la asta, la povestile din jurul meu, povesti pe care nu le voi stii niciodata cu adevarat, ma mir de imensitatea lumii noastre. Vad lumea altfel, mai bland, cu mai putina raceala. Povestile astea imi arata ca sunt oameni in spatele lor.

Ma gandesc la povestile lor si mintea mi se duce la izolarea noastra. Izolarea in multime. Singuri printre povesti...

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, aprilie 13, 2010
din ciclul "uite pe cine vad eu la televizor" scriu

Initial cand am auzit de Blake Lively m-am gandit ca e un soi de Paris Hilton (la cum arata si nu numai). Prima data cand am vazut (in mare parte) The Sisterhood of Traveling Pants 2 (prima parte n-am vazut-o) mi-a atras atentia o fata blonda si draguta, personaj ce doreste sa devina arheolog si as putea adauga care e putin baietoasa (dupa mine). Ma gandeam ca dintre toate patru actritele (care au, sau au avut, fiecare rol principal intr-un serial) pe ea nu o cunosc.

Nu ma uit la Gossip Girl, nu e genul de serial care sa-mi placa (desi recunosc ca am vazut o perioada Dawson's Creek sau Fetele Gilmore, de exemplu). Stiu de serial pentru ca acolo nareaza o actrita care-mi place (Kristen Bell, cunoscuta ca Veronica Mars). Deci nu stiam cine e Blake Lively. Intre timp am aflat. Si azi uitandu-ma (in mare parte) la Sisterhood 2 m-am gandit "Mda, acum stiu de ce te place lumea, Blake Lively". Are frumusetea aceea de girl next door, pare naturala nu e fortata si nici nu-ti creeaza impresia aceea ca vine de pe alta lume. Nu e exotica si totusi frumusetea asta naturala o face foarte draguta. Cum sa zic, nu arata a Jessica Simpson, a Micha Barton, a Britney Spears. Nu arata ca si cum ar fi prostuta, ca si cum n-ai putea sa o iei in serios.

Scriu ptr ca mi-a atras atentia :) Habar n-am cum e ca persoana si stiu sa nu fac egal intre aspect si caracter.

Cand mi-a venit ideea sa scriu asta ma gandeam ca daca te uti la majoritatea personajelor feminine, de serial sau film, care-mi plac, iti poti da seama ce tip de femeie imi place :) E interesant sa imi dau seama de asta.

Si daca tot suntem aici, ptr cine nu stie Sebastian Stan (a.k.a. Carter Baizen) s-a nascut in Romania, deci este roman. Si a mai jucat si in The Covenant. Oricum daca e sa-l vad la fata va fi in Black Swan (a lui Darren Aronosky) sau in Captain America (dehh imi plac comicsurile :P).

Iar pe Blake Lively o voi vedea probabil in The Town (noul film in regia lui Ben Afleck) si Green Lantern (din nou comicsuri, de data asta in curtea celor de la DC).

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, aprilie 13, 2010
Tolstoi, iata un citat bun din Carte:

"Mereu facem asa, spune domnul Whittier. Din acelasi motiv, copii copiilor copiilor copiilor nostri vor avea si ei razboaie si foamete si boli. Pentru ca ne iubim suferinta. Ne iubim dramele. Dar nu recunoastem niciodata.
(...)
Daca putem ierta ce ni s-a facut...
Daca putem ierta ce le-am facut altora...
Daca putem trece peste povestile noastre. Peste faptul ca am fost raufacatori si victime.
Poate doar atunci am putea salva lumea.
Dar ramanem pe loc, asteptand sa fim salvati. Cat suntem inca vicitime, sperand sa fim descoperiti in timp ce suferim."

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, aprilie 12, 2010
Probabil ca plang intr-o zi de marti...
Probabil rad intr-o zi de miercuri...
Probabil ca dorm intr-o zi de joi...
Probabil imi ascult inima cum bate intr-o zi de vineri...
Probabil ca ma uit la un film intr-o zi de sambata...
Probabil ies pe afara intr-o zi de duminica...

Probabil ca in ziua de luni imi zic "here we go again"...

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, aprilie 12, 2010
Hmmmm, "cuvintele raman"....

Faptele raman si mai mult :)

Cuvintele nu au nici o valoare pana nu ajung in mintea noastra. Pana nu incepem sa le procesam. Dar faptele, faptele, in lumea noastra materiala, sunt mai tangibile, sunt mai reale, arata mai multe despre un om. Ele ar trebui sa aiba o valoare mai mare.

Cuvintele sunt precum plastilina. Le poti modela cum vrei, pune in orice ordine doresti. Cu ele iti poti crea o imagine. Cu faptele mai greu. Faptele arata daca te tii de o promisiune (sau daca esti serios) sau daca esti omul cuvintelor tale.

De asta suferim noi romanii in particular. De prea multe cuvinte. Suntem primi sa vorbim, ultimii sa facem ceva concret. Cuvintele nu consuma energie reala. Ca sa scoti cuvinte pe gura nu tb sa muncesti din greu. Dar cumva ele au mai multa valoare decat ceva concret. Lumea crede. Probabil, mai exact, ii place sa creada. Cuvinte frumoase, imagini create. Nu, nu, cuvintele nu au nici o valoare... pana nu ajung in mintea noastra. Dupa aceea ele incep sa creasca ca la bursa. Cotatia cuvintelor.

Eu, tu, noi putem zice ce vrem, putem sa ne punem in ce lumina dorim. Putem crea lumi pe care altii sa le creada, dar... cuvintele sunt interpretabile, sunt maleabile. "O dai la intoarsa" tine de cuvinte, nu? Nu poti sa faci asta cu fapte. Poti sa inventezi fapte da, dar asta tot de cuvinte tine. Cuvintele nu vor mai avea valoare cand nu vor mai exista politicieni si, din pacate, cand nu vor mai exista scriitori. Televiziunea, noul meu fix se pare, e facuta pe cuvinte, nu pe fapte. Blah, blah, blah poveStiri adevarate.

Un om real este un om care sta in fapte. In momentul in care el sta in cuvinte atunci ar trebui sa fim sceptici la ce zice.

Dar stai, stai putin... printre altele si un blog sta in cuvinte. Da, dar un blog nu ar tb niciodata sa fie luat prea in serios, chiar si cand autorul sau autoarea vorbesc serios. Un blog reprezinta o opinie si atat. Un gand, daca vrem sa sune mai frumos.

Cuvintele raman, mai ales pe net, dar pana la urma chiar si ele dispar. Faptele (mai ales cele ce te-au afectat direct) zic eu ca raman si mai mult. Asa inestetice cum sunt ar trebui sa cantareasca mai mult.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, aprilie 11, 2010
Asa cum zilele astea se pare ca nori gri se aduna deasupra capului meu, asa si lumea cum o privesc eu devine mai ciudata. Bineinteles nici faptul ca citesc "Bantuitii" nu ma ajuta :) Dar nu e vb numai de carte, e vorba de cum ma simt: situat undeva intre resemnare si revolta.

Oare ar tb sa ma resemnez? ma intreb. O parte din mine chiar vrea asta. "Mainile in aer, domnule. Preda-te." Ce atata stress. "Stai pe loc, nu vezi? Hai, hai, mainile in sus." Inchide usa. Inchide-te in camera. Cuvantul "obosit" imi sta pe buze. Cuvantul "plictisit". Alte si alte cuvinte.

Solcanu vorbeste la teve. Comenteaza cica. "Voi barfiti" le-as sopti eu in casca. Cum pot sa faca o asemenea emisiune? Ce intrebare stupida :) Cum sa nu faca o asemenea emisiune? Oamenii muncesc. Pentru ca sa traiasca. Si ce daca barfesc putin cu natiunea, imbina utilul cu placutul. Ma simt mai cinic cand ma uit la televizor. Da, cred ca media te face mai cinic. Si pe noi si pe ei.

Dar deviez se pare. Dar stai asa, statul in fata televizorului inseamna si resemnare. Mda...

Ce inseamna revoltarea in sufletele noastre? Un mic strigat ca nu vrem sa acceptam? Nu vrem sa acceptam... poate viata asta, ori poate regulile ei, ori poate propriile noastre greseli, ori poate regretele pe care le strangem. Poate nu vreau sa accept resemnarea. Poate e un ultim zid, cine stie. Ma simt revoltat fata de mine. Fata de viata mea. Fata de mine.

Stau si scriu aici si ma gandesc ca si altii stau acum si scriu pe blogurile lor. Altii mananca, altii dorm. Altii se uita la Solcanu, la Ana-Maria Ferentz, la Tania Budi. Voyeuri privind la barfa. Si ce imi vine in minte e "who cares?". "Who cares" ca scriu aici. "Who cares" ca altii scriu pe blogurile lor. "Who cares" ca altii mananca ori dorm. "Who cares" ce zice Solcanu, Ferentz si Budi.

Sa ne revoltam ori sa ne resemnam? Intrebarea asta ar merge la asa de multe situatii... Si cum e mai bine? Cum e mai confortabil? Sa renunti si sa pierzi ori sa te mai lupti putin si sa te chinui?

Imi vine sa zambesc caci mi-am adus aminte de "Sex and the City". De secventele cand Carrie scrie pe laptop si termina cu o intrebare. Mda, e mai usor sa pui intrebari decat sa dai raspunsuri. Nu e asa? :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, aprilie 10, 2010
Ca sa ne descretim fruntile, dau copy/paste aici la un mail pe care l-am gasit la mine in spam :)) E clar un spam de vreme ce nu stiu cine e Nancy, ptr ca am eu o banuiala (:P) ca Nancy nu e Nancy si ptr ca Nancy s-ar putea sa aiba rude pe la Google Translate :) Mailul l-am sters ptr ca nu vreau sa pun aici un mail, chiar daca poate nu e real.

Dar cand am citit spam-ul primul gand care mi-a trecut prin minte a fost ca cineva acolo pe undeva ma iubeste :)) Asa ca iti multumesc Nancy ptr dragostea ta. Aceasta postare iti este dedicata :)

HELLO dragostea mea.
Numele meu este Nancy, am vazut profilul azi si a devenit interesati in tine, i se va dori, de asemenea, să ştiu de tine mai mult, şi dacă tu dont minte i se va dori să trimit un email la adresa de e-mail meu aşa că am putea da tu poza mea pentru tine să ştiu pe cine am am.Here este adresa mea de e-mail (
xxx.@xx.x) cred că ne putem muta de aici I sînt aşteptare de mail pentru a above.Nancy adresa mea de e-mail.! (Amintiţi-vă de la distanţă sau de culoare nu conteaza chiar vârsta difrent noastre, pentru că am ceva foarte important să-ţi spun, dar probleme de dragoste foarte mult în viaţă), vă rugăm să contactaţi-mă cu această adresă de e-mail (xxx.@xx.x).
Homosexua

HELLO MY LOVE.

My name is Nancy,i saw your profile today and became intrested in you,i will also like to know you the more,and if you dont mind i will like you to send an email to my email address so i can give you my picture for you to know whom i am.Here is my email address(
xxx.@xx.x) believe we can move from here!I am waiting for your mail to my email address above.Nancy.(Remeber the distance or colour does not matter even our age difrent because i have something very IMPORTANT to tell you,but love matters alot in life) please contact me with this e-mail address (xxx.@xx.x).
Nancy 


Later Edit: sa nu se faca confuzie... Nancy nu cred ca exista. E doar un spam mail... Sa nu se inteleaga ca fac misto de cineva real care are, eu stiu, pseudonimul Nancy. Mi-a placut la mail cat de alambicat si de prost scris este. Acusica acusica o sa dau reply ptr acel "something very IMPORTANT to tell you" :P 

Later Later Edit: inca doua mailuri aproape asemanatoare in spam, de la "Nancy". In total 4 acum. oHhh the joyyy :)) Ideea e ca mesajele vin pe contul meu de trilulilu, care mi le da pe mail.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, aprilie 09, 2010
De un timp nu prea ma mai uit la posturile de televiziune romanesti, si prin urmare nici la stiri. Asa ca acum (asa cum am fost si in alte dati) sunt total rupt de orice stiri despre politica, fotbal, crime, coruptie, scandaluri si barfa. Chiar pot sa zic ca atunci cand dau de astfel de stiri, ele mi se par foarte ciudate si straine. Partea interesanta e ca nici nu mai stiu care sunt noile "celebritati" sau "vedete", mai ales acelea din show-business sau high-life, si nici intamplarile lor telenovelistice (stiti voi, cine cu cine s-a mai culcat, cine cu cine s-a mai iubit, impacat sau certat).

Asa ca azi-noapte, uitandu-ma pe Acaaasaaa (TV) la "PoveStiri Adevarate", am dat peste un montaj de poze cu o tanara frumoasa (e important cuvantul asta in context) si anonima (ptr mine) care din cate am inteles s-a sinucis. Prin ce era cunoscuta aceasta tanara? Pai prin faptul ca semana cu Angelina Jolie (avea structura fetei si mai ales ochii asemanatori cu ai actritei). De fapt semana cu ea cand era machiata si era pozata de un profesionist, in pozele "normale" arata ca orice alta fata (unii ar putea sa zica ca arata chiar banal). Dar unde vreau sa ajung de fapt e la mesajele prin sms afisate acolo. Pe langa faptul ca cineva se adresa direct ei (in genul "De ce ai facut asta draga?") sau ca altcineva zicea ca semana cu "Angie", ce mi-a atras atentia a fost ca toti se mirau de ce s-a sinucis cand ea era frumosa si avea succes. Sa inteleg deci, ca daca esti frumos si ai succes, atunci neaparat ai si o viata frumoasa si nu ai motive de suicid. Daca avansez mai mult cu ideea atunci ar tb sa ajung la concluzia ca, in viata, tot ce ai nevoie e sa fii frumos si de succes. Daca esti asa atunci esti si fericit.

Se pare ca unii oameni s-au uitat la prea multe filme si au citit prea multe reviste.

Ca vrem sau nu, se pune mare accent pe frumusete (cea fizica). Daca esti frumos atunci asta poate insemna urmatoarele: ca esti fericit, ca esti realizat, ca nu poti avea probleme in viata, ca toti te iubesc, ca eventual esti prost. Iubim oamenii frumosi dar suntem si invidiosi pe ei. Ii ridicam pe culmi, dar jubilam cand ei se prabusesc. Am vrea sa devenim ca ei, dar nu suntem constienti de reversul medaliei. Cine vrea sa devina o vedeta? Visand la visul din cutie, citind printre pozele din revista. Frumusete, imagine, succes. Culmea e ca unii cred ca aceasta e reteta succesului, ca astfel esti un cineva. Ironia este ca noi ne alimentam propria iluzie.

Vasazica daca esti frumos, esti de succes, apoi esti un cineva si apoi, felicitari, esti fericit. Daca intoarcem situatia invers, atunci daca esti urat, esti un ratat, esti un nimeni si apoi, nasol, esti nefericit. Cine vrea sa fie o virgula intr-o statistica? Visand la visul din cutie, citind printre pozele din revista.

Mai demult ma gandeam ca noi (barbatii si femeile) traim legati de 2 mari stereotipuri. La barbati tb sa fii bogat si sa ai putere, la femei tb sa fii frumoasa. Altfel nu existi. Nu existi pentru altii (nimeni nu o sa te mai tutuiasca prin sms) si apoi nu mai existi nici ptr tine. Da, daca vrei sa fi apreciat ca barbat si sa ai multe femei, atunci tb sa ai resurse (financiare si de imagine/statut). Daca vrei ca lumea sa te placa, sa te adore chiar si daca vrei ca toti barbatii sa intoarca capul dupa tine, atunci neaparat sa fii frumoasa. Frumoase idealuri, nu?

Ma opresc aici ca sa aduc niste precizari. In primul rand nu sunt impotriva banilor sau a frumusetii. E normal sa iti doresti sa o duci bine din punct de vedere financiar, sa arati bine si sa fii ingrijit. Dar oamenii, ca de obicei, exagereaza. Duc aceste notiuni intr-o zona incarcata de superficialitate si creaza niste imagini pe cat de aberante, pe atat de greu de atins. In al doilea rand incerc sa nu generalizez (nu pot sa folosesc "unii" in fiecare propozitie :P). Nu toti facem asa si nu toti gandim asa. Si nu toti suntem frumosi :P. Si daca tot sunt aici, zic inca o data ca ceea ce scriu e evident subiectiv. Scriu din perspectiva mea pana la urma. In al treilea rand nu vreau sa las impresia ca imi bat joc de moartea fetei. Nu sunt de acord cu sinuciderea, considerand ca viata, buna/rea, tb traita. Dar nu am nici dreptul sa judec persoanele care incerca sa se sinucida. Viata e grea, ptr unii mai grea decat ptr altii, este nedreapta si aiurea, dar tocmai de aceea tb sa traim toate clipele care ne sunt date, nu ca sa ne chinuim ci ptr ca tot timpul exista speranta de mai bine, chiar si in cel mai intunecat colt. Am citit un articol pe un blog acum cateva saptamani, in care autoarea zicea ca a fost obligata sa se prostitueze, a fost batuta si umilita, tocmai de catre actualul ei sot (si ea acum nu se mai poate desprinde de el, au impreuna 2 copii si el se poarta bine cu ea). Si eu ce pot sa zic acum? Femeia asta mi-ar putea da, pe buna dreptate, vreo 2 palme (pe putin) pentru ca vorbesc de faptul ca viata e grea si ca exista intotdeauna speranta. Dar nu vreau sa ajung asa de cinic incat sa-mi zic ca viata e tampita. Sa ma trezesc intr-o dimineata si sa ajung la concluzia ca viata nu merita traita. Buna sau rea, ea trebuie traita. Altfel nu stiu cum sa zic sa zic.

Si, in fine, in al patrulea rand schimbati canalul :P. Prea multe prostii la televizor, prea multa tampeala. De vreo cateva saptamani tot am senzatia ca m-am prostit, ca am inceput sa pierd puncte la IQ asa cum imi pierd neuronii. (Asta nu se refera la televizor, ci la cum ma simt.) Ne uitam la televizor ca sa uitam barfele si tampitii de acasa, si dam peste alte barfe (de aceasta data mondene) si alti tampiti (de acesta data "celebri"). Prefer sa ma uit la desene animate si sa fiu considerat infantil :P.

PS: ca sa va faceti o idee cat de mult m-am prostit, va zic ca a trebuit sa caut cum se scrie "business" caci nu mai stiam cum se scrie :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, aprilie 03, 2010
Jo, Jon si Johnny se uitau la o usa. O usa banala as indrazni sa zic. Jo intreba:
- De ce ne uitam la usa?
Johnny scoase o hartie si citi: "Spargeti usa!". Se uita la usa, se uita la foaie si apoi i-o dadu lui Jo.
- Cine ti-a dat dat foaia asta? intreba Jo.
Johnny se uita la Jo, se uita la usa, se uita la Jo. Apoi se uita la Jon.
- Poate ar trebui sa ne uitam la geam, zise Jon.
Toti isi intoarsera privirile in partea opusa. Afara, prin fata geamului, trecu un pescarus. Inauntru... liniste.
- Poate usa e un simbol. Stiti voi, o incercare....
- De ce sa fie o incercare?
Johnny se uita la usa, se uita la geam, se uita la usa.
- Poate ar trebui sa o deschidem, isi dadu Jon cu parerea. Poate asa vom afla.
Johnny se uita la clanta. Probabil ca si clanta se uita la el. Johnny parea putin nedumerit...
- Si ce ne facem daca nu trebuie sa o deschidem? zise Jo putin contrariata.
- Atunci, poate nu ar trebui sa o deschidem. Pana la urma ce stim noi.
In spatele lor o piatra trecu prin geam si ajunse pana la picioarele lor. Johnny se uita la piatra. Apoi il trase de maneca pe Jon si se uita rugator in ochii sai.
- Jo, poate ar trebui sa plecam.
- Sa plecam unde, Jon???
Camera avea o singura usa. Usa la care se uitau acum. O usa banala, daca ma intrebati pe mine. Dupa un timp Jo intreba:
- De ce ne uitam la usa?

(...)

Jo e cea cu intrebarile, Jon e cel cu "poate" iar Johnny e evident cel ce se uita si nu zice nimic :) Si ca intotdeuna ce am scris are sens pentru mine dupa ce am scris.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, aprilie 01, 2010
Se opri in mijlocul plajei si zambi. In fata sa, un om asezat pe nisip ii zambi inapoi. Isi continua pasii si se aseza chiar langa el.
- Trebuia sa ma lasi.... Trebuia sa ma lasi sa plec.
Omul in alb zambi usor. Stia unde va duce discutia. Stia ca si celalalt stia.
- Stii regulile... Stii ca nu se poate. Trebuie sa accepti asta.
- Nu pot sa accept asta. Tu! Tu imi zici de reguli, reguli ce ne tin pe amandoi aici, reguli stupide pe care le urmezi ca un orb.
- Si tu le urmezi. Sau ai uitat?
Omul in negru se uita in jos. Discutia asta a existat chiar inainte de a incepe.
- Uite, zise omul in alb. Stii ca discutia asta este ca un joc de sah. Stim deja dinainte mutarile. Stim si rezultatul. Dansam acest dans de mult. Si il vom mai dansa. Pentru ca pana la urma anumite lucruri trebuie sa se intample. E inevitabil. De asta exista reguli, de asta exista restrictii. Fie ca vrem sau nu, rezultatul va fi cel stabilit. Cred ca oamenii numesc asta credinta. Unii zic ca-i oarba.
Rase. Se uita la omul in negru, la parul sau negru usor grizonant (:P), la barba sa, la furia sa. El nu acceptase. Inca se mai lupta. Probabil ca unul dintre ei trebuia sa faca asta.
- Iti aud cuvintele si ti le distretuiesc, ii spuse omul in negru. Detest cum vorbesti cu mine de parca as fi un prost, cu aerul tau superior. Crezi ca stii totul? Crezi ca esti mai bun ca mine? Esti un prost! Nici macar nu te mai lupti. Stai si astepti. Crezi in regulile tale, crezi in vorbele tale. Tot ce vreau e sa plec. Iar tu nu ma lasi. Poate ar trebui sa te omor. Poate asa iti voi arata ca nu ai dreptate.
Omul in alb, cu parul sau blond, cu barba sa nerasa, nu mai zambi.
- Nu ma poti omora. De ce te joci cu cuvintele cand stii ca e asa? Niciunul dintre noi nu poate exista fara celalalt. Eu exist pentru ca tu existi, tu existi pentru ca eu exist. Si amandoi suntem aici pentru ca daca ar fi numai unul atunci totul nu ar mai avea rost. Adevarul nu isi are patul la mine in curte, si nici la tine. Dar tu te joci, stii bine asta. Stii ca totul e asa cum am zis. Stii ca noi trebuie sa fim de-o parte si de alta. Noi suntem asa pentru ca sa existe spatiul dintre noi. Lumea sta in trei lucruri, nu doar in doua lucruri opuse. Spatiul acesta e la fel de important ca si capetele sale.
Omul in negru incepu deja sa se ridice.
- Nu vom ajunge nicaieri. Nu?, intreba incercand sa se uite in ochii albastri ai omului in alb.
- Discutiile noastre nu vor schimba lucrurile. Sunt doar ca sa treaca timpul. Stim amandoi ce se va intampla. Cum ti-am zis, jucam sah stiind deja regulile si mutarile. O discutie nu va aduce lucruri care sa nu le stim deja. Cateodata simt ca suntem asa de aproape si totusi asa de departe. Asta e ironia discutiei noastre.
Omul in negru privi marea, privi cerul. Da... stia si el regulile. Dar se va lupta, stia ca asa era el.
- Vom mai vorbi...
- Stiu. Eu voi fi tot timpul aici.
Omul in negru se indeparta, pasind prin nisip, urmandu-si vechii pasi ce l-au adus aici. Se uita in urma si vazu ca omul in alb ii zambeste. Ii zambi inapoi.

(...)

Nu fac pe marele scriitor :P Doar am vrut sa ma joc cu anumite idei din capul meu. Sa vad ce iese pe hartie.

Linkuri de întoarcere către această postare