Author: No One
•joi, aprilie 01, 2010
Se opri in mijlocul plajei si zambi. In fata sa, un om asezat pe nisip ii zambi inapoi. Isi continua pasii si se aseza chiar langa el.
- Trebuia sa ma lasi.... Trebuia sa ma lasi sa plec.
Omul in alb zambi usor. Stia unde va duce discutia. Stia ca si celalalt stia.
- Stii regulile... Stii ca nu se poate. Trebuie sa accepti asta.
- Nu pot sa accept asta. Tu! Tu imi zici de reguli, reguli ce ne tin pe amandoi aici, reguli stupide pe care le urmezi ca un orb.
- Si tu le urmezi. Sau ai uitat?
Omul in negru se uita in jos. Discutia asta a existat chiar inainte de a incepe.
- Uite, zise omul in alb. Stii ca discutia asta este ca un joc de sah. Stim deja dinainte mutarile. Stim si rezultatul. Dansam acest dans de mult. Si il vom mai dansa. Pentru ca pana la urma anumite lucruri trebuie sa se intample. E inevitabil. De asta exista reguli, de asta exista restrictii. Fie ca vrem sau nu, rezultatul va fi cel stabilit. Cred ca oamenii numesc asta credinta. Unii zic ca-i oarba.
Rase. Se uita la omul in negru, la parul sau negru usor grizonant (:P), la barba sa, la furia sa. El nu acceptase. Inca se mai lupta. Probabil ca unul dintre ei trebuia sa faca asta.
- Iti aud cuvintele si ti le distretuiesc, ii spuse omul in negru. Detest cum vorbesti cu mine de parca as fi un prost, cu aerul tau superior. Crezi ca stii totul? Crezi ca esti mai bun ca mine? Esti un prost! Nici macar nu te mai lupti. Stai si astepti. Crezi in regulile tale, crezi in vorbele tale. Tot ce vreau e sa plec. Iar tu nu ma lasi. Poate ar trebui sa te omor. Poate asa iti voi arata ca nu ai dreptate.
Omul in alb, cu parul sau blond, cu barba sa nerasa, nu mai zambi.
- Nu ma poti omora. De ce te joci cu cuvintele cand stii ca e asa? Niciunul dintre noi nu poate exista fara celalalt. Eu exist pentru ca tu existi, tu existi pentru ca eu exist. Si amandoi suntem aici pentru ca daca ar fi numai unul atunci totul nu ar mai avea rost. Adevarul nu isi are patul la mine in curte, si nici la tine. Dar tu te joci, stii bine asta. Stii ca totul e asa cum am zis. Stii ca noi trebuie sa fim de-o parte si de alta. Noi suntem asa pentru ca sa existe spatiul dintre noi. Lumea sta in trei lucruri, nu doar in doua lucruri opuse. Spatiul acesta e la fel de important ca si capetele sale.
Omul in negru incepu deja sa se ridice.
- Nu vom ajunge nicaieri. Nu?, intreba incercand sa se uite in ochii albastri ai omului in alb.
- Discutiile noastre nu vor schimba lucrurile. Sunt doar ca sa treaca timpul. Stim amandoi ce se va intampla. Cum ti-am zis, jucam sah stiind deja regulile si mutarile. O discutie nu va aduce lucruri care sa nu le stim deja. Cateodata simt ca suntem asa de aproape si totusi asa de departe. Asta e ironia discutiei noastre.
Omul in negru privi marea, privi cerul. Da... stia si el regulile. Dar se va lupta, stia ca asa era el.
- Vom mai vorbi...
- Stiu. Eu voi fi tot timpul aici.
Omul in negru se indeparta, pasind prin nisip, urmandu-si vechii pasi ce l-au adus aici. Se uita in urma si vazu ca omul in alb ii zambeste. Ii zambi inapoi.

(...)

Nu fac pe marele scriitor :P Doar am vrut sa ma joc cu anumite idei din capul meu. Sa vad ce iese pe hartie.

This entry was posted on joi, aprilie 01, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.