Author: No One
•marți, aprilie 27, 2010
Deci... e tot 3 dimineata, dar de data asta am dormit pana la ora asta :) Acum stau putin pe bara (aia din dreapta paginii).

E o senzatie interesanta sa-ti treci mainile prin pamant fin, afanat. Sa-ti treaca printre degete cand il iei in maini. Sa il faramitezi in mainile tale. Mi-a placut. Si imi place ca mi-am dat seama de asta :P

Oi fi eu incet, oi fi eu comod, dar bine ca nu-mi place sa fac ceva de mantuiala. Cred, si vad la mine, ca daca ma pui sa fac ceva, macar o fac bine. E bine si atat.

Ma gandeam azi dimineata cat de mult oare ne-au influentat parintii nostri. Sa reducem la cazul meu: cat m-au influentat parintii mei? Ma refer la faptul ca cel ce sunt acum e oarecum un rezultat al interactiunii cu ei. Stiu ca sunt si alti factori, din alta parte. Dar ma refer aici numai la parinti, pentru ca probabil ptr mine au fost principala sursa de influenta. Si cand ma gandesc la asta (la a fi influentat) imi dau seama (cu putina uimire as zice) ca tatal meu m-a influentat semnificativ (cred ca fara nici ca macar sa vrea asta). Da, intr-un fel am niste "daddy issues". In mare parte eu sunt inversul lui. Cel putin asa cred, ptr ca la fel ca intotdeuna aici suntem in Subiectivland. Incerc sa nu fiu ca el, sa nu fiu influentat de el. Si totusi sunt. Si de aici ies doua lucruri: 1) sper sa nu capat de la el ceea ce cred ca sunt "defectele" sale (ptr ca sunt de parere ca parintii pot transmite mai departe copiilor "defectele" lor) 2) oare, chiar daca nu vreau sa fac presupuneri si sa incep acum "a cui e vina", oare felul cum s-a comportat cu mine, cum a interactionat (nu pot sa gasesc acum un cuvant mai bun) cu mine, oare asta m-a facut in parte cine sunt acum? oare daca ar fi fost un al tip de tata, atunci as fi fost si eu altfel?

Nu incerc sa-l demonizez aici, ptr ca nu a fost un parinte nebun care sa ma bata dur (pumni, curele, prostii de astea). S-a rezumat la palme. Dar ce m-a durut e ca s-a sprijinit pe intimidare. Ii place ideea de a avea autoritate. De a fi el capul familiei, sa fie cum vrea el, in conditiile sale. De asta acum nu-mi place autoritatea masculina. E bine ca un parinte sa aiba autoritate, dar sa fie in folosul copilului. Sa o ai de dragul de a simti ca o ai, hmmm, nu sunt de acord cu asta. Ma deranjeaza ca nu am tupeu cand trebuie, si ma gandesc ca de la el se trage asta. Ca nu am incredere in mine asa cum ar fi trebuit. Mi-ar fi placut un tata care sa ma sprijine atunci cand trebuie, mai ales moral. Mi-ar fi placut un tata care sa simt ca e de partea mea. Care sa ma incurajeze atunci cand sunt jos, care sa se lupte ptr mine. Detesc vorba "fii barbat", asta nu e incurajare, e lene pur si simplu. Mi-ar fi placut un tata pe care sa-l respect. Sa zic "da mah, e bun ca model". Da' nu, cred ca ce am invatat de la el e sa nu fiu ca el. Si acum vrea "satisfactii" de la mine, ca nu are. "Sa am si eu niste satisfactii la batranete". De parca sunt o investitie pentru viitor. Si eu nu sunt dispus sa creez "satisfactii", nici ptr el, nici ptr altcineva.

Oricum lucrurile s-au mai schimbat de cativa ani. A facut infarct si o data cu el incet-incet s-a dus si autoritatea sa. S-a dus si "pozitia" care si-a consolidat-o in familie. Partea ironica e ca si-a facut-o cu mana lui. Iar ca relatie, din partea mea e tacere si raceala. Cand eram mic cateodata il uram, ma afecta, dar acum nu-l mai respect si nici nu-l mai iubesc. Si nu mai sunt dispus sa mai fac un pas. Daca are nevoie de ajutor il ajut, in rest e treaba lui.

As fi scris mai de demult despre el, dar nu vreau sa scriu o postare in care sa ma plang de el. Am zis ca nu vreau sa-l demonizez, ptr ca as face-o subiectiv. Acum, initial, as fi scris mai putin despre asta, dar m-am lasat dus si am scris ce am scris. Nu voi mai sterge, las sa fie asa. Ciudat ca poate m-a afectat (el ca tata) mai mult decat cred. Cateodata am senzatia asta, atunci cand ma gandesc la lucrurile astea.

De cateva zile tot imi zic ca as vrea sa ma uit la The Road (drumul unui tata cu fiul sau printr-o lume apocaliptica). Nu m-am uitat la film, nu din cauza "relatiei tata-fiu", ci dintr-o chestie mai banala si mai putin psihologica: nu am chef, in general, in perioada asta. Dar e putin ironic cum s-au asezat ideile :)

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, aprilie 27, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.