Author: No One
•luni, mai 31, 2010
...la un moment dat se opresc. Si atunci trebuie sa le intorci. Si iar se opresc. Si iar trebuie sa le intorci.

Din nou si din nou.

Uneori mai uiti de ele si raman asa oprite, fara viata, fara sa mai aiba vreun folos.

La ce naiba poate sa foloseasca un ceas care nu arata ora?

Sta acolo, "defect", pana cand trebuie din nou sa functioneze. Si atunci il intorci, il pui din nou in functiune. Ii setezi frumos ora corecta si il lasi sa mearga.

Si va merge un timp... pana se va opri din nou.


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 29, 2010

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 28, 2010
Stau pe un scaun in mijlocul camerei. In tacere. In uitare. Ca o papusa abandonata de ventrilocul ei. Fara miscare. Fara suflare. Fara anima. Lumini se plimba prin camera, pe pereti, pe tavan, peste scaune. Numai masinile trec pe aici. Stau si parca astept. Praful se depune incet pe jos. Peretii se decojesc. E intuneric in camera asta. E liniste. Linistea omului fara suflet. Stau, fara vise. S-au dus. Nici nu mai stiu daca au mai existat vreodata. Nimic nu misca in camera asta. Cineva a incuiat-o si a uitat de ea. Stau si incerc sa soptesc prin gura care nu se mai misca:

"Unde e sufletul meu?"

Bantuieste prin holuri umplute de praf. Tipa prin cotloane scufundate in intuneric. Este acolo departe in lumea iluzie de dupa moarte.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 28, 2010
De ce trebuie ca totul sa fie asa de complicat?

Ma gandesc asa in general. Ok, acum in special la oameni (sau in legatura cu ei). Fiecare cu adevarul sau, realitatea sa, perceptia sa, prostia sa, opinia sa, fiecare cu "lumea" sa. Nu e de mirare ca am ajuns sa vorbim prin internet. Mi-as dori asa mult sa ne intelegem, sau macar sa ne respectam. Dar asta e naivitate din partea mea. Exagerand putin, pui doi oameni intr-o camera si mai bagi si un pistol acolo, mai devreme sau mai tarziu, cineva va fi impuscat.

In momentul cand iti dai seama ca nu te poti intelege cu nimeni asa cum vrei tu, atunci iti dai seama ca esti de fapt singur. Pentru ca nu ai ce sa imparti. E singuratatea aia cand esti inconjurat de oameni, dar... esti singur intre ei.

Ajungi sa te multumesti cu o bucatica de aici, cu alta bucatica de acolo, ca sa faci un intreg. Un Frankenstein din mai multi oameni.

Eu tot cred ca lucrurile sunt simple de fapt, dar le complicam noi (oare n-ar fi trebuit sa ma intreb "De ce ne complicam atata?"). Oameni suntem, ce mai. Tocmai frumusetea de a fi om, pe de alta parte ne complica viata. Si e complicat. As fi vrut sa zic ca cel mai important e ca tu sa fii multumit, ceea ce e adevarat, dar stiti voi cate variante sunt la "trebuie sa ma gandesc la mine", cate perceptii, cate realitati, cate adevaruri?

Poate asa si trebui sa fie. Fiecare in felul sau. Ca sa ne punem la incercare, sa descoperim si sa ne decoperim prin ei, sa ne cizelam (slefuim). Sunt atatia care nu ne plac, care ne pot enerva, cu care ne certam desi ne intelegem cu ei (iar dintre acestia pe unii chiar ii placem). Sunt atatia pe care ii pierdem in viata asta. Si apoi mai trebuie sa trecem si peste prostia noastra, si peste a lor. Cateodata imi dau seama ca poate asa si trebuie sa fie, dar totusi cateodata e atat de enervant. Atat de frustrant.

Vrem sa fim tinuti in brate, dar cine naiba o va face cand suntem (cu totii) atat de.... hai sa-i zicem "dificili".

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, mai 27, 2010
Ok... e 4:27. Am putea sa zicem ca e dim... am iaurt pe degete... dimineata. Oare mai e cineva treaz la ora asta? Aici? Hello? Anybody? Ma simt de parca incerc sa contactez cativa extraterestrii :)) Guess nobody's here but me.

Ce caut pe aici la ora asta, then. N-ar trebui sa dorm? Stiti voi, dormiti opt ore pe noapte, la orele potrivite bla bla bla, miscare 30 minute pe zi bla bla bla, fructe si legume la la la (nu stiu sa cant asa de bine). Neahhh, usual suspects... ma simt mizerabil, singur, multe ganduri la etaj. Ahhh... si golul asta imens din mine. Stau cu ele pe canapea si ma rod, incet, incet. Piatra morii se invarteste, tac, tac, tac. As vrea sa ma culc, asa incat maine (adica azi) sa ma trezesc linistit si sa am senzatia aia de inca o noapte de consum (iaurtul asta tot imi ramane pe degete).

Soo acum ard gazul. Stiu ca e mai mult waste of time, si pentru mine si pentru voi, dar o fac anyway. Trebuie sa umplu golul cu ceva, nu?

Iaurt de capsuni. Tot ma uit in pahar, in iaurt adica :) Ehhh acu nu stiu daca se poate citi in iaurt. Hai ca asta ma amuza :D Tot pun mana pe pahar si il ridic, apoi il pun din nou pe birou. Asta e un fel de a umbla cu gandurile. Nu stiu daca pentru a le evita ori pentru a le concentra in cuvinte. Sau poate pentru a-mi tine mintea ocupata. Fac asta des. Stau la o masa si ma joc cu ce am in fata. Pahare, cani, farfurii. Mananc, mai mult ciugulesc, ceva. Imi plimb mainile de colo colo (de obicei le si impreunez). Iar ma uit in paharul cu iaurt :) god, stop it.

Yes, scoate aerul ala din tine (later edit: nu va ganditi la prostii, e vorba de oftat sau ceva asemanator). Oare cate postari aberante am scris pana acum? (nu atinge iaurtul! nu pune mana!) As vrea cateodata numai in postari de astea sa o tin. Sa vorbesc cum imi vine in cap in clipa aia. Uite acum ma gandesc ca iaurtul asta e bun :) Cam banal, nu? Cred ca asta o sa fie si titlul. Probabil "iaurt de capsuni". Sau "iaurt de capsuni in pahar de plastic". Sau "iaurt de capsuni in pahar de plastic de la Danone". Da, asta e reclama :P ehhh anything to get off the stress. Oricum la sfarsit vom vedea titlul. De obicei titlul e ultimul lucru scris. Alteori titlul e primul de la care pornesc (il am in minte).

Nicholas Hornby a scris "An Education"? Random thought. Mi-au obosit ochii. "Hai sa mai mancam putin iaurt". Incep sa am o fixatie cu iaurtul asta. De parca e ceva nou. Am fixatii tot timpul. "Welcome to the real world", zicea Morpheus. Numai ca la mine nu e the real world. E cam ceva asemanator cu Matrixul :P (later edit: mai putin efectele speciale).

As fi putut sa ma plang in postarea asta (asta era primul meu gand acum o ora). Totusi cred ca o fac si acum. "Tipa aia din scena de sex din "Leathal Weapon 2" chiar arata bine" (random). Mi-a ramas in cap imaginea ei din clipul cu scena mentionata.

Uite ce am sa zic: Tolstoi nu te mai invinui atat, ok?. Ceea ce faci tu e sabotaj (zise tipul care se invinuieste si se saboteaza destul de des). Daca citesti asta si iti vine sa ma injuri (probabil pe buna dreptate), asta e tot ce vreau sa-ti zic. Bucura-te de fata aia si de momentele astea frumoase, si nu te mai invinui atat.

Fara legatura cu cea am zis mai sus, aproape de fiecare data cand citesc bloguri ce au legatura cu sexul, trec prin niste stari de astea tampite... Ca acum (de fapt ca mai devreme). Dar nu intru in detalii, ca netul nu e asa de mare ca sa scriu tot ce "procesez" eu in momente ca astea. Let's just say ca ma pot simti aiurea (e un termen vag, nu?). Aiurea like I don't belong there. Ahh probabil si mai vag.

Da, sa stiti, in Cluj se aud tot timpul sirene. Asta e de la toate ambulantele care trec prin centru (au spitalele, de fapt urgentele, aproape de centru). Asta-i una din impresiile clare pe care mi le-am facut despre oras :) Asta si praful de acolo :P Si strazile cu sens unic, si urcatul in panta (pe jos) pe Babes si Racovita (yeap, pe atunci faceam miscare). Ati vazut vreodata sa intri in bloc pe la etajul doi? :)

Gata, e 5:16. Ma culc.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 26, 2010
In lumea asta vasta exista (lucky us) si acele persoane care parca traiesc sa (te) enerveze. Si da, parca gasesc ceva placere in asta. Stiu ca te pot scoate din sarite si o fac. Si nu numai ca o fac, dar si pluseaza. Continua si continua si continua...

Dar cateodata dupa ce mi-am iesit din fire, ma gandesc: "nu cumva ce s-a intamplat e ca un fel de test pentru mine?". Adica persoanele astea pe asta mizeaza. Pe faptul ca o sa te enervezi, ca o sa-ti iesi din fire. Si daca te prind asa, isi fac numarul in continuare. Iar tu enervandu-te le faci jocul.

Tot ce trebuie sa faci e sa fi calm (sau sa pari calm, in functie de resurse). Ideea e sa muti centrul de greutate, de la el la tine. Si faci asta aratandu-i ca nu reactionezi la "provocare". Dar si mai mult trebuie sa lasi impresia ca starea ta de calm va fi de durata (chiar stiind ca nu o poti tine la nesfarsit). Poate sa devina o batalie a vointelor, in functie de persoana pe care o ai in fata. Si o data ce acel annoying little motherf**ker incepe sa creada asta (ca esti calm si ca nu poti fi abatut), atunci poti sa te linistesti :). Mingea e deja la tine.

Daca vrei sa grabesti putin lucrurile, poti face usor misto de el (adica fara jigneli sau injuraturi, caci astfel dai in cearta si nu rezolvi nimic). Bagi un zambet hlizit de parca abia ti-ai tras-o si spui cu calm ce ai de spus. Zambetul ala pe fata ta poate sa faca mai multe decat orice i-ai zice. Ideea e sa-l scoti din jocul sau. Sau poti sa bagi mici apropuri fara sa termini ce ai de zis. Mizezi pe curiozitate si il lasi sa-si lucreze el mintea in locul tau.

Well... cel mai important e sa fi calm si sa nu te enervezi. Daca poti sa faci asta, apai in rest poti sa faci ce doresti, asta in functie de cat de rau, sau bun, vrei sa fi.

Ideea e ca o fac ca sa-ti ia din energie, ori ca sa te simti mizerabil, ori ca sa simta ca sunt mai buni ca tine, ori pur si simplu din placere. Iar pentru tine e ca un test. Te enervezi, pici, esti calm, treci de situatie intr-un fel in care sa fi multumit de tine.

Cateodata reusesc sa fiu calm, altadata nu. As vrea sa fiu calm tot timpul, asta ar fi un ideal :) Azi de exemplu n-am fost, m-am pierdut cu firea. Asta cred ca si vroia. Asta, si sa se bage putin in seama. Oricum i-am zis una dupa aceea, ca sa-l enervez si sa ma lase in pace (ceea ce s-a si intamplat).

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 26, 2010
Poate... Nu iubim oamenii pentru cine sunt ei cu adevarat (priviti obiectiv), ci pentru impactul emotional pe care-l au asupra noastra.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 25, 2010
Eu am nevoie de o femeie care sa ma "contrabalanseze". Asta e cuvantul :). Nu trebuie sa-mi fie opusa. Vreau doar sa-mi aduca in viata mea ceea ce eu nu pot aduce.

Asta imi doresc. Asta e ceea ce vreau :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, mai 23, 2010
Aceasta leapsa am primit-o de la Zbor de Fluture (sper ca este bine acum, acolo, in lumea ta).

Am scris asa pentru ca mi-am dat seama ca nu pot scrie pe scurt si la obiect. Am simtit nevoia sa ma desfasor si in acelasi timp sa vorbesc despre lucruri care ma incanta, mai ales sufleteste. Si am asteptat momentul (astazi adica) cand voi avea entuziasmul necesar de a scrie aceasta postare. Asadar... aici sunt zece "lucruri" (+ inca unul :P) care-mi plac:
  1. V-am zis mai demult ca "lumea" mea e intr-un cinematograf. Imi place sa stau intr-unul si sa ma uit la un film. Imi place sa fiu acolo, in intuneric, singur, numai eu si cu filmul. Sa-l absorb, sa-l simt. Sa fiu impresionat de film. Imi place senzatia pe care o pot avea atunci cand ies din cinematograf, dupa ce am vazut un film ce mi-a placut. Sa ies din intuneric in lumina. Sa merg pe strazi si sa am mintea inca conectata la film. Sa ma uit la lumea din jurul meu, la cladiri, si sa mi se para altfel decat de obicei. Tin minte ca am iesit de la un film, de la Republica (in Cluj), si cerul parca era altfel. Realitatea se curbase, nu stiu cum sa-i zic altfel. Tin minte ca intr-o duminica, in perioada Tiff-ului, am stat la trei filme consecutiv, am ras ca un nebun la filmele alea, le-am simtit impreuna cu toti oamenii de acolo. Ma simt bine intr-un cinematograf si de asta imi place.
  2. Imi place sa aud comentariile de la un film (de pe DVD) sau sa vad making of-urile. Sa imi dau seama ce au gandit regizorii, ce au pus in joc actorii. Sa-i vad/aud in lumea lor, sa le simt bucuria de a face un film. Imi plac imaginile, cum v-am zis. Si evident imi plac imaginile unui film. Cum pica lumina, sau cum arata cerul, de exemplu. Cum se misca camera. Toate micile detalii care apar si pe care eu le descopar. Sa vad interpretarea unui actor, micile subtilitati (din atitudine, expresie, vorbe). Imi place sa fiu impresionat de un film. Sa ma faca sa-l descopar, sa fiu interesat de el. Imi place sa ma fascineze si sa ma implice, in orice fel.
  3. Imi place sa ma uit la cer. Nu stiu de ce. Ma fascineaza. Noaptea sa vad cerul negru, cu stele mici sau mari ce palpaie, acolo, out there. E viata acolo, asa pare de aici de jos. Deviind putin, imi plac pozele facute de astronomi, cu stele, galaxii, nori de praf. Sunt superbe cu toate culorile alea. Evident sunt innebunit dupa apus si rasarit (imi place mai mult rasaritul). Imi place sa vad cerul albastru cu nori albi si "pufosi" pe el. Norii astia arata de parca as putea sa intind mana si sa-i mananc :) De aici imi place culoarea albastra, mai ales albastrul cerului. Treceam un pod zilele trecute si ma uitam la cer, si atunci mi-a venit in minte ca arata ca o poza sau ca o pictura. Parca contrasteaza cu imaginea lumii de dedesubt.
  4. Imi plac diminetile de iarna cand ma scol si vad ca afara ninge cu fulgi albi si mari, iar totul, cat pot sa cuprind cu privirea, e alb. Imi plac diminetile de primavara-vara cand e cald afara, dar in acelasi timp e si racoare, o racoare placuta care te alinta si te mangaie. Pe mine ma linisteste. Imi place perioada intre orele 3 si 7 (aprox.) de dimineata, cand e liniste si nu se aude nici un om pe afara. Lumea pur si simplu doarme si nu face galagie :). Am scris mai demult pe un carnetel: In aceste zile cand am luat "pauza", mi-am dat seama ca-mi plac aceste zile de mai (in general de primavara-vara cand afara e cald, dar nu inabusitor) cand pot dormii cu geamul deschis, cand razele soarelui ma mangaie prin geam, cand stau prin casa si simt ca e liniste. Imi place casa luminata de soare. Imi place caldura asta blanda care nu te inabusa, ci din contra, iti da energie. Ma duce cu gandul la cineva care ma mangaie (chiar la propriu). Si de aici ma duce cu gandul la sex si la a face sex.
  5. Imi plac chestiile care personalizeaza. In special o persoana. Sa indentific si sa am pe cineva in minte dupa chestiile proprii acelei persoane. Imi place ideea de unicitate. Desi s-ar parea ca deviez, va zic ca imi plac logourile filmelor (Warner, 20th Century Fox, Dreamworks etc). Mai ales, si in special, pe cele modificate, personalizate pentru un film. Tot aici imi place si introducerea in film. Montarea imaginilor si scrisul ce apare acolo nu e niciodata la fel la doua filme :), apartine numai si numai filmului acela. Si ca o mica nebunie de a mea am sa pun un logo modificat, aici. Nu e primul de care mi-am dat seama, dar cred ca e cel care m-a facut sa am fascinatia asta. By the way, filmul caruia ii apartine se numeste Constantine :)
  6. Imi plac benzile desenate (comics). Imi plac desenele in general. Mai ales cum sunt desenate fata si mainile. E ceva magic intr-un desen, in special intr-unul alb-negru (facut cu creionul, definitivat sau schitat)
  7. Imi plac micile lucruri pe care oamenii mi le spun si care-mi raman in minte. Poate sunt simple cuvinte alaturate, dar pentru mine pot sa insemne ceva. Tin minte cand vorbeam cu F si ii ziceam ca imi ingheata mainile si picioarele repede, faceam putin misto de mine zicandu-mi Mr. Freeze :) si din vorba in vorba la un moment dat pe ecran a aparut scris de ea "Mr. Freeze with a warm heart". Am ramas cu gura cascata (varianta tacuta a lui "it's soo sweet"). Wow! She blew me away. Sau era o fata care-mi placea, dar nu credeam ca ma poate place, si pur si simplu intrebandu-ma in doua ocazii "ce mai faci?" si "ce fac parintii tai?", fara ca eu sa incerc ceva, m-a lasat interzis. Din pacate m-am retras in lumea mea si n-am mai ajuns sa merg mai departe de vorbele acelea.
  8. Ma fascineaza ochii unei femei. Pot fi superbi. Tot vorbim despre sani si fund si picioare, si totusi e de ajuns sa iti arunce o privire si esti pe jos :). E acea feminitate din ei care ma fascineaza. Si inca doua chestii care-mi plac (in sensul ca-mi atrag atentia): parul ondulat, indiferent de culoare (ok nu chiar, aici are intaietate parul castaniu, sau undeva in jurul nuantei asteia) si abdomenul (nu vorbesc de patratele aici :), ci de cum arata, si cum se arata, in zona aceasta a taliei si a soldurilor)
  9. Imi place senzatia de furnicaturi ce o am pe spate, cand sunt atins si chiar cand am o traire placuta (vazand ceva, simtind ceva). Porneste de pe umeri si coboara in jos pe sira spinarii pana la coccis, peste fese si chiar pana la coapse, dar se poate duce si in sus, pe gat, cuprinzandu-mi spatele capului. E o senzatia foarte placuta.
  10. Imi place senzatia de dimineata cand sunt somnoros si stau in pat. Imi place sa ma cuibaresc in ceva, sa ma strang, sa creez si sa simt caldura in jurul meu. Ca intr-un cocon. E nevoia mea de a ma simti protejat.
  11. Si ca o chestie in plus: incep sa-mi placa ceasurile de buzunar. Imi place ideea de ceas mecanic. Era o mica povestioara (intr-o banda desenata) in care un personaj ce repara ceasuri, ne zice noua cititorilor ca un om e ca un ceas. Ca sa il supui (in cazul povestii aleia) trebuie sa il dezmembrezi bucatica cu bucatica, cum faci cu un ceas, ca sa gasesti slabiciunea (chestia care face ca ceasul sa nu mearga) din el. Dupa ce ai indepartat-o, refaci omul (ceasul) asa cum vrei tu. Ideea e interesanta, dar mi-a placut ideea de deconstructie, de a te "dezmembra" bucatica cu bucatica, pentru a-ti gasi "defectul". Si apoi dupa ce l-ai indepartat/reparat, sa te reconstruiesti, tot asa, bucatica cu bucatica. Asa cum repari un ceas :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, mai 23, 2010
Am visat ca visam. In visul acela eram intr-o casa, si la un moment dat am auzit un zgomot puternic, foarte puternic, de parca un avion trecea peste casa. Dar zgomotul facut de avion nu se reducea, nu disparea in vazduh, ci crestea si devenea mai puternic. La un moment dat am crezut ca ori e o bomba care da sa cada peste casa, ori e insusi avionul care va cadea. Tin minte ca in visul din vis, aveam zgomotul asta puternic in urechi.

Si m-am trezit, in visul meu adica. Si inca simteam un zgomot, ca o bataie ritmica si foarte rapida de tobe. Maica-mea ma trezise. Mi-a pus mana la inima si mi-a zis ca inima imi bate tare. Si intradevar asa era. Zgomotul pe care-l credeam (trezindu-ma din visul din vis) ca inca vine de la "avion" ori "bomba" de fapt era inima mea. Se auzea in capul meu ca si cum mi-as fi lovit falcile (dintii) una de alta, foarte tare si foarte repede (ca ritm). Eram in acelasi dormitor ca acela in care dorm in realitate. M-am ridicat in fund pe pat (asa cum as fi facut si in realitate). Inima imi batea in continuare foarte repede si puternic, nu dadea semne ca va incetini. Cateodata pentru cateva secunde batea incet sau batea aiurea (ca-n aritmie). In realitate daca s-ar fi intamplat asta cred ca m-as fi panicat intr-un hal fara de hal. Dar acolo (in vis), desi imi era frica (si poate eram si in panica), eram mai calm. Tin minte ca am luat un pumn de medicamente (alprazolam (xanax) mai exact, am sa va zic o data pe viitor ce e cu el) si ca m-am gandit ca nu e bine, ca o sa fac supradoza. Asa ca stateam pe marginea patului, cu inima batandu-mi nebuneste (Boom, Boom, Boom) incercand sa-mi scot pastilele din gura. Si tin minte ca scoteam si scoteam. Imi pusesem multe in gura.

Si asa s-a terminat visul. Apoi m-am trezit cu adevarat, la realitatea mea cea reala. Si as putea sa zic ca asta a fost un cosmar, tocmai pentru ca reflectă (sau reflecta) intr-o anumita masura realitatea

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 22, 2010
Un om a auzit Glasul si astfel a plecat din Est catre Vest, ducand cu el o "carte". Unica Carte. Singura ramasa pe lumea asta.

Acest film are loc intr-o lume post-apocaliptica, are secvente de actiune, dar daca treceti peste asta, cred ca veti gasi un sens mai mare. Iar finalul e cel care conteaza, cel care mi-a placut foarte mult si care m-a facut sa scriu despre acest film. Nu mai zic multe, ci doar ca trebuie sa aveti in minte doar atat: cuvintele au putere, iar puterea asta este pusa in "carti". Iar ce conteaza in filmul asta este Cartea. Ca idee, si nu ca prezenta in mainile cuiva.

Informatii pe imdb si wiki. Trailerul e mai jos 



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 21, 2010
ok... am sa va pun rabdarea la incercare :)

Dar sa incepem cu inceputul. Am vazut (si ascultat) acest concert pe TVR 1 (cand eram in mica mea pauza) intr-un moment de plictis, de suparare si de tacere. Si chiar m-am simtit bine ascultandu-l. Are loc in studiourile Abbey Road, foarte cunoscute in Anglia si nu numai, unde au cantat, printre altii, si The Beatles. Orchestra e a BBC-ului, iar corul... ahhh.. nu mai stiu ce e cu el :)

Nu stiu care e treaba cu formatia asta (Elbow), banuiesc ca sunt mai cunoscuti pe la ei pe acasa, asa ca am sa las aici un link catre wiki pentru cine e interesat.

In total sunt 11 piese (hmmm cifra asta :P). Pentru cei ce nu au rabdare sa le asculte pe toate sau care vor sa incerce o melodie inainte sa le asculte, am ingrosat titlurile care mi-au placut in mod special (dar toate sunt bune, zic eu). Asadar, ele sunt:
  1. Starlings
  2. The Bones of You
  3. Mirrorball
  4. Grounds for Divorce
  5. An Audience with the Pope
  6. Weather to Fly
  7. The Loneliness of a Tower Crane Driver
  8. The Fix (feat. Richard Hawley)
  9. Some Riot (imi place in special a doua jumatate, e superba)
  10. One Day Like This
  11. Friends of Ours (e un instrument pe acolo care imi place cum suna (trist de iti vine sa plangi), seamana (totusi ceva mai infundat) cu o trompeta, dar nu e)
Clipurile vor veni in ordinea de mai sus. So... Here we go













PS: am gasit si fisierul cu concertul pe net. Cine e interesat sa-mi zica si ii dau linkul (e torrent). Si daca ati ajuns pana aici, va multumesc :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 19, 2010
Tot ascult melodia asta stand la calculator si trebuie sa o postez aici... pentru imi place... mai ales ultima parte (dupa "Ahhh... ") ... si mai ales :P pentru cum suna versul "Without you it's a waste of time" :) Nu stiu cum sa zic, versul suna ca si cum ai face cuiva o declaratie de dragoste, ca si cum ti-ai aminti de cineva drag si iubit care e departe, suna dulce si jucaus :P

Clipul e frumos si inventiv, dar cred ca te poate distrage de la melodie :)


They were sitting
They were sitting on the Strawberry Swing
Every moment was so precious

They were sitting
They were talking under Strawberry Swing
Everybody was for fighting
Wouldn't wanna waste a thing

Cold, cold water bring me 'round
Now my feet won't touch the ground
Cold, cold water what ya say?
When it's such…
It's such a perfect day
It's such a perfect day

I remember
We were walking up to Strawberry Swing
I can't wait until the morning
Wouldn't wanna change a thing

People moving all the time
Inside a perfectly straight line
Don't you wanna just curve away?
When it's such…
It's such a perfect day
It's such a perfect day

Ahhh...

Now the sky could be blue
I don't mind
Without you it's a waste of time

Could be blue
I don’t mind
Without you it’s a waste of time

Could be blue,
Could be gray
Without you I’m just miles away

Could be blue
I don’t mind
Without you it’s a waste of time


ta hand on dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 19, 2010
De ce ma chinui atat? De ce ne chinuim atat? Si daca e sa fim cinstiti raspunsurile nu sunt unele flatante. As vrea sa existe raspunsuri care sa sune frumos si sa justifice (si sa stearga) imaginea asta.

Sunt constient ca nu fac bine ceea ce fac, dar traind asa de mult in felul asta, nu ma mai pot "desprinde". M-am obisnuit, pentru ca altceva e ceva strain, ceva de care ma tem, ceva ce altii traiesc. Devine comoditate, cum e comoditatea dintr-o casnicie, de la munca. Te obisnuiesti cu starea de fapt si nu mai vezi pentru tine alta lume. Te "blochezi". Si ar fi mai usor daca ar fi numai asa. Dar incepi, culmea, sa te tii de nimicul pe care-l ai, devii incapatanat. Psihic nu te mai poti desprinde. Din nou, vine si in contextul in care tu nu stii de altceva decat de asta. Daca a fost un altceva in trecut, acela s-a sters deja. Parca e o "adaptare" la care s-au inversat polii. Devii una cu "suferinta" ta. E ca o relatie proasta si daunatoare la care revi, pe care nu o suporti dar pe care o traiesti. Pentru ca vrei sa te pedepsesti, sau pentru ca nu poti sa vezi altceva, sau pentru ca esti comod si las, sau pentru ca ai obosit sa iti mai faci atatea sperante (inutile pana la urma). Se pot gasi diferite interpretari in functie de persoana. E ca o melodrama, ori o telenovela proasta. Merge si merge, te uiti la ea din inertie deja, e chin si placere in acelasi timp. Te complaci cascand ochii la tembelizor, cu telecomanda (pe care nu o vei folosi) in mana.

Si e cu atat mai rusinos, cu cat iti dai seama ca e vina ta. Adica tu te poti scoate din asta. Este o vorba care-mi place (poate am mai zis-o pe aici): "Cand esti intr-o groapa, primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa lasi lopata jos". Ma face sa zambesc. Da mah prostutule, cum vrei sa iesi de acolo cand tu sapi in continuare?

A cui sa fie vina? Pur si simplu iti dai seama ca esti incapabil. Si te simti ca un ratat. Si pe urma te simti prost... Invarti cercul. Da sa stii, oricat de dur poate sa sune (ptr mine), e adevarat: speranta nu e folosita de optimisti, aia n-au nevoie de ea, dar nici de pesimisti, pentru ca aia viseaza la ea, nu o folosesc cu adevarat, stiu ca e acolo, se plang si cam atat.

De asta m-am saturat de promisiunile pe care mi le-am facut. Pentru ca nu le respect. Si daca nu le respect atunci inseamna ca nu vreau sa-mi fie mai bine. Ma complac. A cui sa fie vina?

Pe tine nu poti sa te pacalesti. Nu poti zice "nimic" la intrebarea "ce ai?". Nu poti sa zici "e bine" cand stii ca nu e. Te stii, stii miscarile, stii cum iti merge mintea. Si te intristezi stiind ca esti asa. Si te simti prost. Si gandesti prea mult. Si devii depresiv... Invarti cercul din nou.

De ce sunt asa? Unele motive le stiu, altele le vad prin ceata, probabil pe unele nu le stiu (sau nu le constientizez). Stiu ca se trage din ani traiti asa, stiu ca e si in firea mea. Nu se intampla asa dintr-o data. Aceste chestii se afla in tine de mic. Poate se pot corecta in timp. Dar daca nu o faci (cum e cazul meu) atunci ele trec prin ani si ani, pana la varsta pe care o ai acum, si pot sa mearga si in continuare, pana cand mori. Si cu cat trece timpul, cu atat e mai dificil sa te schimbi. Sa zicem ca mintea nu mai e asa "maleabila".

Eu nu stiu ce sa zic acum despre mine. Nu vreau sa mai zic nimic. Parca cuvintele sunt in plus. Nu sunt sub o "stare" acum. Reflect si eu putin asupra lucrurilor. Sper sa nu sune a justificare pentru felul cum sunt sau cum ma comport. Daca sunteti asa ca mine, daca va regasiti in aceste cuvinte, nu mai fiti asa, nu mai invartiti cercul. As vrea sa stiu o solutie sigura pe care sa o impartasesc aici, dar adevarul e ca tine de fiecare dintre noi in parte. Cam nasol, dar se pare ca numai asa se invata (tu cu tine adica).

Nu mai tineti de lopata aia :) Puneti-o jos. Usor!... usor...

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 18, 2010
Imaginati-va ca stati intinsi in pat, si cineva (un cineva al fanteziilor si visurilor voastre) va mangaie usor pe spate.

Dar asta e tot ce va fi. Senzatia asta dulce si chinuitoare pe spatele vostru. Nu va fi nimic dupa aceea. Nici sex, nici dragoste, nici un cuvant, nici o senzatie de incheiere. Va veti simti ca si cum v-ati scufunda in placere si frustrare. Veti avea senzatia asta de dorinta intensa pe care nu veti sti unde sa o directionati. Iar mintea va va alimenta incontinuu. Ea nu se va opri sa stinga "focul". De acum ea nu mai e cu voi. Voi simtiti ce simtiti, si atat. Restul se pare ca nu mai conteaza.

Imaginati-va momentele cand ati stat in pat si v-ati simtit asa. "Mangaiati" pe spate de un "cineva" ce nu exista.

Imaginati-va ce ati simtit cand ati oftat.

(...)

Ii zic "oftat" pentru ca se simte ca un oftat. Si nu e excitare pura, de aia animalica, dar nici rationala nu mai e. E undeva la granita cu indragostirea, numai ca nu exista cineva de care sa fii indragostit. E cu fluturasi in stomac. E ca si cum ai avea emotii. Respiri altfel si te simti mai "tandru" sau mai "bland", dar te chinui, te consumi la un foc mic. Eu unul simt nevoia ca cineva sa imi atinga mana :) de aceea imi mai ating mainile cateodata. Sau poate vreau sa am senzatia de piele pe piele. De caldura. Si e dorinta, ca atunci cand stai si te uiti la stele, de parca ai vrea sa te duci acasa. Si ma simt "pregatit", dar nu am catre cine sa fiu. Am doar o perna pe care capul meu se aseaza, am o plapuma in care ma "ascund", si am o senzatie de placere care ma chinuie si de care nu pot sa scap. Si "oftat" este singurul cuvant care in mintea mea ar putea sa descrie excitarea asta.

(Later Edit)

scrisa pe 4 mai:
E clar ca nu ma pot astepta sa am o prietena pe viitor, chiar si in urmatorii ani. Nu zic asta ca sa-i fie cuiva mila de mine, sau dintr-un soi de bravada negativa, dar asa e. Pana nu ma voi schimba, sunt sanse foarte mici sa am o relatie. Si cand zic schimbare, ma refer la una majora, mai ales la nivelul mintii mele (unde conteaza cel mai mult pana la urma).

M-am gandit sa scriu si ce am scris pe 4 mai (pe un caiet), pentru ca simt ca nu ma mai pot opri din starea in care sunt (excitare-frustrare-dorinta) si pentru ca vreau sa trec acest text undeva pe blog, acum cat imi doresc acest lucru.

Ar trebui sa citesc ceva si pur si simplu nu mai am chef de nimic. Tot ce as vrea e sa ma bag in plapuma si sa ma prefac ca dorm (nu mi-e somn), sau sa stau la calculator uitandu-ma fara sens in monitor (n-ar trebui), sau sa ma uit la un film porno, ca sa schimb starea si sa-mi treaca (n-am chef de "exorcizarea" aceasta, nu aceasta). Practic n-am cu ce sa-mi ocup mintea. Asa ca astept sa-mi treaca.

(Later Later Edit)

Pana la urma un somn bun face cat mai multe sedinte de terapie. Si "piticii"? Tot ce pot sa zic e ca atunci cand m-am trezit nu mai era nici unul prin casa. Nu ca le-as simti lipsa... 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, mai 17, 2010
Stau, in fata calculatorului, si astept sa scriu ceva. Mai mult e dorinta de fapt, ca si cum as vrea sa pun o tigara pe buze, cand in realitate nu as vrea sa fac asta. Dar o fac...

Ma gandesc ca n-ar trebui sa imi pese ce cred altii despre mine. N-ar trebui sa ma enerveze ce spun. N-ar trebui sa astept de la ei sa aiba o parere buna despre mine, ca un soi de confirmare. Dar o fac...

Mi-a venit azi dimineata in minte ca ceva se va schimba. Mai mult simt asta. E ceva acolo in aer. Cu criza asta si salariile astea. Poate vine de aici. Sau poate e ceva ce tine mai mult de mine. Ceva de care imi voi da seama abia peste cativa ani. Poate daca nu imi va mai pasa de ce va fi, de viitor, poate va aparea ceva, ca un fel de surpriza la care nu m-am gandit.
 
Mi-am dat seama zilele trecute cat de izolat de lume sunt. Eu, in mica mea lume. Vorbeam acum 2-3 zile cu niste prieteni pe care nu i-am vazut de mult (in ani) si ma simteam out of place. Simteam ca sunt rupt de o anumita realitate. Ca acum sunt numai eu si casa mea si drumurile pana la facultate, in orasul asta mic si gri, si anxietatea, si singuratatea, si ca merg pe un drum catre un nicaieri mic si insignifiant.

Ma gandesc cateodata sa nu mai scriu. Pana la urma de ce scriu?

Simt nevoia sa ma indepartez. Sa nu mai vorbesc pe net cu cine vorbeam pana acum, sa nu ma mai intalnesc cu prieteni vechi, sa nu mai plec din casa mea, sa imi vad doar de ce am in fata, sa reduc totul la tacere.

Stateam ieri intr-o dubita si priveam apusul pe geam in timp ce masina mergea, mergea undeva. Era un cer frumos. Eu eram ok. Dar... era liniste. E un sentiment anume cand nu mai ai ce sa zici, stai in liniste si nu te mai zbati, si desi ar trebui sa fie "bine", tu ai gustul ala dulce-amarui in tine. E tot ce mi-as fi dorit si totusi simt ca pierd ceva, ca in linistea asta e ceva trist.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 12, 2010
Nu ar trebui sa va pierdeti speranta. Nu sunt in masura sa vorbesc eu despre optimism sau sa va fac morala. Nu. Dar tot ce-mi doresc e sa razbateti peste momentul greu pe care-l aveti. Greutatile sunt multe, iar cum sa le faceti fata depinde de la persoana la persoana, dar niciodata nu e sfarsitul lumii, chiar daca sunteti foarte convinsi de asta. Nu pretind acum ca eu nu voi avea momente (care probabil vor avea ecou si pe aici) de "cadere", ca, gata, am rezolvat, am gasit "leacul". Cred ca nu exista nici un leac. Suntem doar noi si ce facem noi, nu?

De ce ne luptam atata, de ce ne zbatem atata? Nu stiu ce sa va zic, nu stiu de ce o facem. Poate suntem niste pietre care trebuiesc slefuite (cum imi cita Tolstoi din "Bantuitii"). E greu. Stiu. Poate fi greu. Inteleg si asta. Dar speranta e ultima in cutie, pentru ca asa e cu ea. O ai tot timpul la tine, nu ai cum sa o pierzi cu adevarat. Este diferenta intre a fi oameni si a nu fi deloc.

Nu stiu ce se va intampla cu noi. Nu stiu cat vom trai, ce vom trai, cum vom muri. Dar o facem. Traim. Poate exista ceva mai presus de lumea asta. Poate nu exista nimic si la sfarsit ne vom intoarce in intuneric. Nu conteaza. E prea multa informatie de la un punct incolo. Dar azi, si pentru ca ma simt bine, imi dau seama ca e bine, ca oricum va fi, vor exista si momente frumoase pe langa cele urate si "grele". Stiti cand ne plangeam de anii trecuti, anii copilariei, ori anii tineretii, ori anii maturitatii, iar acum cand ne uitam in urma ne dam seama ca n-a fost chiar asa rau :), ca poate am vrea sa ne intoarcem in acei ani. Ciudat, nu? Si probabil acei ani au fost "grei", "dificili",  pentru noi, cei de atunci, dar acum nu mai par asa, nu? We're still standing :P

Asa ca nu va pierdeti speranta. Daca eu pot sa sper (chiar si un pic), atunci puteti si voi. Daca eu imi dau seama de asta, atunci sigur puteti si voi.

Nu zice nimeni ca va fi perfect :)

PS: initial am inceput sa scriu asta intr-un caiet, dar mi-am zis "stii ce? chiar vreau sa scriu asta, acum, pe blog", asa ca here I am. Dar asta e numai o postare de moment. Am tot scris pe foaie de cand am luat pauza (care chiar mi-a folosit) si vreau sa mai stau asa pana saptamana viitoare. Nu vreau sa abuzez din nou de calculator (cum am obiceiul). So... see you next week :)

Later Edit: stiu ca si eu cad cateodata in stari din care cred ca nu ies, dar apoi vin zile cand sunt din nou la suprafata (fie ca o gasesc eu, fie ca ma trezesc asa ca e acolo), si-mi zic ca daca e asa, ca daca nu tine fara oprire acesta cadere, atunci pot avea speranta, atunci pot sa merg mai departe, ca atunci se poate trece peste o "stare" ce o poti avea la un moment dat.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, mai 02, 2010
Oficial o sa iau o pauza. Neoficial o sa-mi impun o pauza. Pentru cel putin o saptamana.

Nu e vorba ca nu am ce sa scriu. As scrie destule, dar blogul asta ma consuma. Si consider ca pentru un timp ar trebui sa iau o pauza de la calculator. O sa-mi doresc sa scriu, asta e sigur. O sa-mi treaca prin minte postari si postari, dar o sa ma tin de pauza asta cel putin o saptamana. Stiu ca e o promisiune, dar asta e una de care intentionez sa ma tin.

M-am gandit sa scriu postarea asta mult mai devreme azi, dar ce m-a facut sa scriu efectiv este gandul ca de la "Momente... " ceva s-a schimbat. Inainte scriam parca altfel. Simt o diferenta, asta vreau sa zic, intre ce era inainte de "Momente... " si ce e dupa. Nu zic ca as vrea sa ma reintorc la cum era inainte, chiar daca as vrea nu se mai poate, dar senzatia asta de schimbare exista. Nu e o schimbare majora in persoana mea, dar nu mai e nici la fel. Sunt lucruri mici care s-au schimbat, poate chiar lucruri infime. Cam de atunci a inceput sa ma consume blogul, sau cel putin de atunci am inceput sa simt asta. Nu as renunta la blogul acesta, de scris tot o sa scriu, ptr ca nu ma pot supara pe "el", cel mult ma pot supara pe mine.

Stiu ca am facut o promisiune, dar leapsa despre "10 lucruri care-mi plac" nu o pot scrie acum, zilele astea. Ar pica aiurea si nu as fi in starea de spirit necesara sa o scriu. Dar ea va fi prima postare dupa pauza, cand o sa fiu mai odihnit si mai relaxat. Sper sa fie ok asa.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, mai 02, 2010
Ar trebui sa incep cu un oftat, sau cu o imagine cum eu ma frec la ochi de oboseala, sau cu mine uitandu-ma la ecran nemaiavand coerenta necesara de a scrie ceva (si cu o minte obosita care nu raspunde prea bine la ce ar fi mai logic sa fac).

Si deci (puteti sa puneti si un "din nou" pe aici) iar ma lovesc de ideea lui "cine sunt eu?" ca persoana. Si tot ce pot sa gandesc ca sa aiba logica e in intrebari. Asa ca mergem cu intrebarile, si poate reusesc sa am putina coerenta in exprimare.

Sunt o persoana buna? As vrea sa cred ca da in ciuda a tot ce fac, ce spun, cum ma comport, cum sunt.
Pot jigni? da
Pot fi nesimtit? da (conteaza oare ca nu vreau sa fiu asa?)
Pot spune prostii? sigur ca da
Pot intelege pe cineva? as vrea sa pot, dar nu pot sa o fac in totalitate (ceea ce e frustrant cateodata)
Defectele mele pot rani? da (as vrea nu fie asa dar...)
Pot fi certaret, enervant, obtuz? da, da si da
Pot parea ipocrit? probabil ca da (esti ipocrit, John?)
Pot fi coerent cu cineva? daca ma prindeti cateodata printr-o stare, numai coerenta nu veti avea
Pot fi intelegator? undeva in mintea mea da, daca "o pot arata" ar fi mai pe subiect, si aici nu mai stiu ce sa zic
Pot fi enervant de direct? da (sa zic si de sinceritate? sau sa zic ca nu-mi place sa perii?)
Pot fi agasant? da
Pot fi respingator cu o persoana? ohhhh da (suna a porno, nu?), apropiati-va de mine si o sa vedeti cum fac pasi in spate :) (sa zic oare ca ma pot simti extrem de vulnerabil? sau sa zic ca sunt un fricos?)

Nu-mi mai vin in minte alte intrebari pe moment. Ar trebui sa zic "nici nu stiti prin ce ganduri pot sa trec" dar asta ar fi aiurea ptr ca imi dau seama ca si altii trec prin stari si ganduri adesea conflictuale.

Cateodata as vrea sa nu-mi mai pese (ca si cum asta ar fi o pierdere ptr lume). Adica sa fiu rece ca o sabie de otel, care taie si trece mai departe. Dar nu, mie trebuie sa-mi pese, intr-un mod chiar masochist cateodata. Si nu o zic ca "vai ce persoana buna sunt, uite... imi pasa". E mai mult ca pun suflet, ma afecteaza, oricum vine situatia, fie ca e vina mea, fie ca e vina altuia. Si in general intr-o situatie chestiile se impart de ambele parti, si nu poti impaca totul. Nu, nu si nu. Chiar esti pus in fata unei alegeri. Ori tu ori persoana aceea? Cine cade, cine pica prost? Daca ea te ataca simti ca trebui sa ataci si tu, daca tu ataci, ataca si ea. Si ce se intampla cand nu vrei sa ataci, dar nici nu vrei sa fii atacat? Pot sa tac, ceea ce si fac. Inchid usa si tac. Detest sa ma cert chiar din cauza asta. Ca trebuie sa tac. Nu vreau sa jignesc, asa ca tac. Nu vreau sa ma apar, asa ca tac. Nu vreau sa dau explicatii, asa ca tac. Nu mai am chef, asa ca tac. Daca incerc sa zic ceva simt ca nu mai are coerenta (probabil nici nu mai are). Daca incerc sa zic ceva deja ma simt obosit, simt ca nu mai vreau sa explic. Daca incerc sa zic ceva, tot ce vreau e sa ma expun (masochism, v-am zis eu). Si atunci ar trebui sa tac.

Ati intelege daca va zic ca nu vreau sa aud de la cineva "imi pare rau", "imi cer scuze" si alte prostii? In orice situatie. Ma refer la persoane de la care nu vreau sa aud asta. Nu vreau. Nu vreau ca nimeni sa-mi zica asta cand simte ca vrea sa zica asta. Nu vreau sa ma simt de parca as fi castigat nu stiu ce confruntare. Nu vreau ca prin acel "imi pare rau", aceea persoana sa se simta prost, sa aiba nu stiu ce regrete. Nu vreau sa "merit" un "imi pare rau". Nu vreau ca prin asta sa simt ca as umili pe celalalt. Iar daca am sa gresesc eu, atunci ar fi bine sa dati cu mine de pamant.

Nu stiu cum de e asa cum e cand e vorba de mine (ce gandesc, ce fac, cum ma comport etc.), dar in momentul asta sunt obosit si nu mai am chef sa ma scuz si nici sa ma mai plang de mine. De fapt nu mai stiu ce vreau. E 7 si nu stiu ce mai fac pe aici. Nu stiu nici macar de ce am nevoia asta de a scrie. Bine ca nu m-am nascut cu calculatorul in brate, caci acum scriam cate o postare pe ora, in care treceam prin toate starile posibile si imposibile. Ar fi fost un circ pe aici... :) (din partea mea).

Poate vreau atentie. Si in mintea mea suna asa oribil. Si penibil. "Dar tu John, ai putea sa dai atentie?". Sa-i zic ipocrizie? Habar nu mai am care e definitia cuvantului, asa ca las "ipocrizie".

Oscilez intre a scrie acum ptr a ma distruge, ptr a ma deconstrui sau a scrie acum ca sa umplu un gol.  Sau poate scriu ptr ca vreau atentie. Sau poate scriu ptr ca acum sunt obosit si dus cu pluta. Sau poate scriu ptr ca vreau sa fac ceva, orice in momentul asta. Poate vreau sa-mi omor minutele pe care le traiesc acum, ca sa nu ma culc si ca sa ma simt aiurea, cum imi place mie sa ma simt. Poate vreau sa scriu ptr ca imi voi pierde avantul daca nu voi scrie asta acum. Sau poate vreau sa exorcizez ceea ce mai e de exorcizat in perioada asta, in ziua asta.

Cam multa informatie intr-un singur post, nu? Cum am zis oare mai sus? "Pot fi coerent cu cineva? daca ma prindeti cateodata printr-o stare, numai coerenta nu veti avea". Dar nici nu cred ca mai sunt acum constient de ce scriu, la o adica. Asa ca am sa ma opresc aici (de anesteziat, m-am anesteziat, nu mai simt nimic, doar oboseala)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 01, 2010
Cautand prin "gandurile unui om depresiv" am gasit la sfarsit intrebarea asta:: "o să mai fiu bine vreodată?", iar raspunsul meu specific (primul iesit din cutie si deci cel mai sincer) ar fi "habar n-am".

Nu-mi place sa fac promisiuni pentru ca nu ma tin de ele. Cateodata cand doresc sa scriu aici vreau sa fac anumite promisiuni, sa-mi promit anumite lucruri, mai exact. Dar ezit pentru ca stiu ca o sa le incalc. Din frica (ezitare) si/sau comoditate. Si nu vreau sa scriu aici, ca mai apoi sa le incalc. Vreau sa stiu ca ma pot tine de ele. Si nu vreau sa dezamagesc.

De cand am scris "mi-am zis ca ar tb sa ma opresc aici" si pana azi, m-am tot gandit la promisiuni (in general ca idee, dar si la cele pe care nu le respect) si la schimbari. Tot ma lovesc de gandul acesta ca nu pot sa fac pasul, ca nu pot sa trec peste punctul acesta de confort. Ma gandeam sa scriu undeva pe aici pe undeva, sa ma interoghez, sa pun intrebarea "Cand vei face pasul, John?" Cand te vei schimba? Cand vei trece peste asta? Nu stiu ce sa zic (tipic, nu?). Imi promit de multe ori ca o sa ma schimb, ca o sa fac schimbari. Dar ca si cum as imparti o relatie cu mine, ma insel pe mine cu "amanta" asta numita confort, nu ma tin de promisiune. Ezit, ma blochez in comoditatea mea. Si nu am unde sa arat cu degetul decat inspre mine.

Si cum nu sunt ignorant, asta (ce am scris pana acum) ma pune pe ganduri.

Imi zic ca daca nu-mi mai promit atunci nu ma mai voi dezamagi. Ca o sa cobor asteptarile, ca sa pot sa urc mai apoi. Imi zic ca asa poate voi face ceva. Fapte, nu vorbe.

In general nu-mi place cand ai mei zic ce au facut, unde au ajuns altii. Cand inconstient ma compara cu altii. Probabil cred ca asta ma poate motiva, dar nu o face. Dar ultima chestie de felul asta m-a pus pa ganduri, si nu m-a deranjat ca de obicei. Persoana pe care o stiu din copilarie, care nu provine dintr-o familie cu bani (eu o duceam mai bine financiar, desi pot sa zic ca eram din clasa de mjloc amandoi, nici saraci, nici bogati), care are numai cu aproximativ 2 ani mai mult ca mine, castiga acum 50 si ceva de milioane pe luna. Nu e vorba de invidie sau de bani, ci de unde a ajuns. Si e numai cu 2 ani mai mare. Daca m-as intalni cu ea si m-ar intreba "ca mai faci? ce-ai mai facut?", as intra in pamant de rusine. Ce-as mai putea sa zic?

Ma gandesc la schimbari. Imi doresc mai mult pentru mine. Dar nu mai vreau sa fac promisiuni. Nu vreau sa mai trec prin aceleasi dezamagiri pe care mi le ofer. Acum sunt intr-un fel optimist (probabil de la soare :P), ma gandesc ca poate, intr-un fel se poate. Dar pasul asta John numai tu il poti face.

Nu mai vreau sa promit nimic...

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare