Author: No One
•miercuri, mai 19, 2010
De ce ma chinui atat? De ce ne chinuim atat? Si daca e sa fim cinstiti raspunsurile nu sunt unele flatante. As vrea sa existe raspunsuri care sa sune frumos si sa justifice (si sa stearga) imaginea asta.

Sunt constient ca nu fac bine ceea ce fac, dar traind asa de mult in felul asta, nu ma mai pot "desprinde". M-am obisnuit, pentru ca altceva e ceva strain, ceva de care ma tem, ceva ce altii traiesc. Devine comoditate, cum e comoditatea dintr-o casnicie, de la munca. Te obisnuiesti cu starea de fapt si nu mai vezi pentru tine alta lume. Te "blochezi". Si ar fi mai usor daca ar fi numai asa. Dar incepi, culmea, sa te tii de nimicul pe care-l ai, devii incapatanat. Psihic nu te mai poti desprinde. Din nou, vine si in contextul in care tu nu stii de altceva decat de asta. Daca a fost un altceva in trecut, acela s-a sters deja. Parca e o "adaptare" la care s-au inversat polii. Devii una cu "suferinta" ta. E ca o relatie proasta si daunatoare la care revi, pe care nu o suporti dar pe care o traiesti. Pentru ca vrei sa te pedepsesti, sau pentru ca nu poti sa vezi altceva, sau pentru ca esti comod si las, sau pentru ca ai obosit sa iti mai faci atatea sperante (inutile pana la urma). Se pot gasi diferite interpretari in functie de persoana. E ca o melodrama, ori o telenovela proasta. Merge si merge, te uiti la ea din inertie deja, e chin si placere in acelasi timp. Te complaci cascand ochii la tembelizor, cu telecomanda (pe care nu o vei folosi) in mana.

Si e cu atat mai rusinos, cu cat iti dai seama ca e vina ta. Adica tu te poti scoate din asta. Este o vorba care-mi place (poate am mai zis-o pe aici): "Cand esti intr-o groapa, primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa lasi lopata jos". Ma face sa zambesc. Da mah prostutule, cum vrei sa iesi de acolo cand tu sapi in continuare?

A cui sa fie vina? Pur si simplu iti dai seama ca esti incapabil. Si te simti ca un ratat. Si pe urma te simti prost... Invarti cercul. Da sa stii, oricat de dur poate sa sune (ptr mine), e adevarat: speranta nu e folosita de optimisti, aia n-au nevoie de ea, dar nici de pesimisti, pentru ca aia viseaza la ea, nu o folosesc cu adevarat, stiu ca e acolo, se plang si cam atat.

De asta m-am saturat de promisiunile pe care mi le-am facut. Pentru ca nu le respect. Si daca nu le respect atunci inseamna ca nu vreau sa-mi fie mai bine. Ma complac. A cui sa fie vina?

Pe tine nu poti sa te pacalesti. Nu poti zice "nimic" la intrebarea "ce ai?". Nu poti sa zici "e bine" cand stii ca nu e. Te stii, stii miscarile, stii cum iti merge mintea. Si te intristezi stiind ca esti asa. Si te simti prost. Si gandesti prea mult. Si devii depresiv... Invarti cercul din nou.

De ce sunt asa? Unele motive le stiu, altele le vad prin ceata, probabil pe unele nu le stiu (sau nu le constientizez). Stiu ca se trage din ani traiti asa, stiu ca e si in firea mea. Nu se intampla asa dintr-o data. Aceste chestii se afla in tine de mic. Poate se pot corecta in timp. Dar daca nu o faci (cum e cazul meu) atunci ele trec prin ani si ani, pana la varsta pe care o ai acum, si pot sa mearga si in continuare, pana cand mori. Si cu cat trece timpul, cu atat e mai dificil sa te schimbi. Sa zicem ca mintea nu mai e asa "maleabila".

Eu nu stiu ce sa zic acum despre mine. Nu vreau sa mai zic nimic. Parca cuvintele sunt in plus. Nu sunt sub o "stare" acum. Reflect si eu putin asupra lucrurilor. Sper sa nu sune a justificare pentru felul cum sunt sau cum ma comport. Daca sunteti asa ca mine, daca va regasiti in aceste cuvinte, nu mai fiti asa, nu mai invartiti cercul. As vrea sa stiu o solutie sigura pe care sa o impartasesc aici, dar adevarul e ca tine de fiecare dintre noi in parte. Cam nasol, dar se pare ca numai asa se invata (tu cu tine adica).

Nu mai tineti de lopata aia :) Puneti-o jos. Usor!... usor...

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, mai 19, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.