Author: No One
•sâmbătă, mai 01, 2010
Cautand prin "gandurile unui om depresiv" am gasit la sfarsit intrebarea asta:: "o să mai fiu bine vreodată?", iar raspunsul meu specific (primul iesit din cutie si deci cel mai sincer) ar fi "habar n-am".

Nu-mi place sa fac promisiuni pentru ca nu ma tin de ele. Cateodata cand doresc sa scriu aici vreau sa fac anumite promisiuni, sa-mi promit anumite lucruri, mai exact. Dar ezit pentru ca stiu ca o sa le incalc. Din frica (ezitare) si/sau comoditate. Si nu vreau sa scriu aici, ca mai apoi sa le incalc. Vreau sa stiu ca ma pot tine de ele. Si nu vreau sa dezamagesc.

De cand am scris "mi-am zis ca ar tb sa ma opresc aici" si pana azi, m-am tot gandit la promisiuni (in general ca idee, dar si la cele pe care nu le respect) si la schimbari. Tot ma lovesc de gandul acesta ca nu pot sa fac pasul, ca nu pot sa trec peste punctul acesta de confort. Ma gandeam sa scriu undeva pe aici pe undeva, sa ma interoghez, sa pun intrebarea "Cand vei face pasul, John?" Cand te vei schimba? Cand vei trece peste asta? Nu stiu ce sa zic (tipic, nu?). Imi promit de multe ori ca o sa ma schimb, ca o sa fac schimbari. Dar ca si cum as imparti o relatie cu mine, ma insel pe mine cu "amanta" asta numita confort, nu ma tin de promisiune. Ezit, ma blochez in comoditatea mea. Si nu am unde sa arat cu degetul decat inspre mine.

Si cum nu sunt ignorant, asta (ce am scris pana acum) ma pune pe ganduri.

Imi zic ca daca nu-mi mai promit atunci nu ma mai voi dezamagi. Ca o sa cobor asteptarile, ca sa pot sa urc mai apoi. Imi zic ca asa poate voi face ceva. Fapte, nu vorbe.

In general nu-mi place cand ai mei zic ce au facut, unde au ajuns altii. Cand inconstient ma compara cu altii. Probabil cred ca asta ma poate motiva, dar nu o face. Dar ultima chestie de felul asta m-a pus pa ganduri, si nu m-a deranjat ca de obicei. Persoana pe care o stiu din copilarie, care nu provine dintr-o familie cu bani (eu o duceam mai bine financiar, desi pot sa zic ca eram din clasa de mjloc amandoi, nici saraci, nici bogati), care are numai cu aproximativ 2 ani mai mult ca mine, castiga acum 50 si ceva de milioane pe luna. Nu e vorba de invidie sau de bani, ci de unde a ajuns. Si e numai cu 2 ani mai mare. Daca m-as intalni cu ea si m-ar intreba "ca mai faci? ce-ai mai facut?", as intra in pamant de rusine. Ce-as mai putea sa zic?

Ma gandesc la schimbari. Imi doresc mai mult pentru mine. Dar nu mai vreau sa fac promisiuni. Nu vreau sa mai trec prin aceleasi dezamagiri pe care mi le ofer. Acum sunt intr-un fel optimist (probabil de la soare :P), ma gandesc ca poate, intr-un fel se poate. Dar pasul asta John numai tu il poti face.

Nu mai vreau sa promit nimic...

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on sâmbătă, mai 01, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.