Author: No One
•marți, iunie 01, 2010
Poate ceasul asta nu stie cum sa functioneze cum trebuie. Asa cum i se par lui ca o fac alte ceasuri. De fapt, de cand se stie n-a fost un ceas in adevaratul sens al cuvantului. Si nici nu stie daca chiar poate sa functioneze asa cum trebuie. Daca oamenii se asteapta de la el sa fie un ceas cu adevarat si el nu o poate face?

Cum sa-l descriu? E un ceas din acela mecanic, asa cum am mai zis. Stii voi, pe care trebuie sa-l intorci. Pentru ca tot timpul se opreste, tot timpul se blocheaza. Nu e unul vechi, e chiar tanar, dar se simte ruginit. Nici n-a apucat sa mearga si deja se simte asa. Are crapaturi mici si mari pe cadran, nu pentru ca a trecut prin drame si bruscari pricinuite de cei care l-au atins, ci din cauza mecanismului sau interior, care pare ca-i face mai mult rau decat bine.

Stie ca nu e un ceas "rau", stie asta, si spera ca si cei ce se uita la el sa vada asta. I-ar placea sa creada ca poate fi vazut asa imperfect si defect cum e, dar nu poate sa ceara asta. N-ar fi corect. Si nici sa se prefaca ca e un alt ceas nu poate. N-ar fi corect fata de altii.

Cateodata daca il asculti, il poti auzi ticaind, asa incet, mai mult pentru el. Ticaie mult :) nu ca sa arate ora, ci pentru ca are obiceiul asta in el. Daca te apropii prea mult se opreste. I se face teama. "Daca vede cat de defect e?", "Daca nu poate fi asa cum ar trebui?", "Daca va gresi?". Nu mai scoate un sunet, desi el ar vrea sa faca asta. Cateodata mai poti auzi un "tic" aici, un "tac" acolo. Dar sunt slabe, caci si el stie ca deja a pierdut.

Uneori unii oameni se uita inspre el. Si lui ii place. Ii place sa simta ca totusi poate fi, asa macar putin, interesant. Dar se si mira in acelasi timp. "De ce ma privesti asa, nu vezi cum sunt?". Ar vrea sa arate ca nu ticaie prea bine, sa arate crapaturile pe care si le-a facut, capacul care scartaie cand e miscat. "Uite, nu vezi cum e? De ce sa-ti placa?". Ar vrea sa arate cat de prost poate sa mearga, partial ca o avertizare ("E pe riscul tau."), partial pentru ca vrea sa fie acceptat asa. Daca cineva il poate intelege asa, poate si el se poate accepta asa cum e.

Ii e ciuda pe celelalte ceasuri. Ceasurile alea ideale, care dau bine, care functioneaza cum trebuie. Ceasurile pe care oamenii tind sa le placa. Ceasurile alea au atitudine. Sunt ceasuri la care toata lumea ravneste. Poate asta porneste din nesiguranta sa. Vede cum sunt admirate aceste ceasuri si tocmai asta nu-i place. Stie ca fiecare ceas e frumos in felul sau, dar tot il deranjeaza. De ce ? Pentru ca intelege ca daca trebuie sa fie bagat in seama, trebuie sa fie ca acelea. Nimeni nu se uita la un ceas care scartaie, mai ales daca scartaitul acela se si aude.

V-am zis oare ca e un ceas incapatanat? Pana in maduva oaselor. Il invarti si limbile sale nu se misca, pui alarma si nu suna. Nu-i place sa fie controlat. Sa i se spuna ce sa faca de parca el nu mai are control asupra sa. Dar revolta sa e mai mult pasiva, de aici si incapatanarea. Nu stie daca e bine ce face, dar ii place sa controleze mediul unde este. Sa simta ca e in siguranta. Simte ca poate fi dificil, dar nu stie cum sa o exprime in cuvinte.

E un ceas visator. Viseaza mult. Il lasi afara printre stele si el se gandeste, si viseaza, si creaza imagini. Cateodata n-ar vrea sa viseze, pentru ca-si face iluzii. Iluzii care raman numai in capul lui.

Stau si ma gandesc daca el nu cumva traieste in lumea lui, departe de lumea reala. Stie ca poate functiona in cea reala, are tot ce-i trebuie, dar ii e teama ca va ramane blocat in lumea lui. Ca se va complace in ea. Nu mai pare asa special daca privesti in modul acesta.

(...)

Cam atat am scris pe caiet. N-am putut sa scriu mai mult, desi as fi vrut. De sambata si pana astazi sunt moody, nu enervat, ci mai mult catre depresie (dar nu e depresie), in sensul ca e in tacere, totul in mintea mea (tipatul care nu se aude). E (poate) acel oftat al meu. Starile au fost din motive diferite. Dar azi, dupa ce am citit 1-2 postari (little star si taxi), tin minte ca eram iin baie si ma barbieream, si eram emotionat, si zambeam, si eram trist, si ma uitam la fata mea in oglinda. Ma temeam si aveam emotii in acelasi timp. Ar fi trebuit sa plec din casa, dar nu am mai vrut. M-am asezat pe canapeaua de sub scara si m-am prefacut ca citesc, dar gandurile mele erau in alta parte. La mine, la ea, la viata mea. Doua lumi se bateau poate, lumea mea, cea cu care m-am obisnuit si lumea "straina" din afara zonei mele de confort. Incercand sa adorm m-am gandit cum sa scriu aceasta postare. Si am adormit. Somnul face totusi un lucru printre altele. Te goleste de ganduri si de acel "gol".

Si dupa ce am scris asta pe caiet, si dupa ce inca o data devenisem moody, am iesit afara. Sa ma plimb in curte, in noapte, la racoare. Nu mai aveam stare. Stiti cate postari pot sa scriu numai cu gandurile ce-mi trec prin cap? Am ajuns sa gandesc in postari :) Sa faci cativa pasi cand e noapte e minunat de detensionant.

Imi place sa fiu singur si nu vreau sa fiu singur. Pe undeva pe aici e o contradictie :) Imi place sa fiu eu cu gandurile mele, sa nu ma invadeze nimeni, dar cum moneda are doua fete, si eu, in acelasi timp, vreau sa fiu cu cineva ca sa mi le atenueze (gandurile), sa ma linisteasca. Am un numar de contradictii in mine, cred. Vreau, nu vreau. Ba inainte, ba inapoi. Sunt indecis, ce mai :)

Am ales pseudonimul John Constantine pentru ca imi place personajul. Dar e total diferit de mine, as indrazni sa zic chiar opus mie. E un bad boy prin excelenta, cu bautura, tigari si femei. Dar nu e un playboy, e mai mult un "golan" bantuit de propria sa viata. Asta imi place la el, ca e bantuit. Si ca undeva acolo in el e, de fapt, un baiat bun :)

De la asta am plecat cand am inceput sa scriu: "orice e folositor atata timp cat ii gasesti un folos" :) Imi place cum suna, imi place ce poate semnifica. Si unui ceas care nu mai merge i se poate gasi un folos. Mi-a placut povestea ceasului tau, Joyce

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, iunie 01, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.