Author: No One
•luni, iunie 21, 2010
Acum ca am terminat cu postarea cu iz politic :) (cea anteriora acesteia), am sa incerc sa mai zic si ceva din chestiile pe care as fi dorit sa le scriu azi.

De cand scriu blogul am observat ca sunt pus mai des fata in fata cu mine. Nu zic ca incep sa ma descopar (pentru ca ele exista deja), dar ca devin mai constient de mine, mai precis, de calitatile si, mai ales, de defectele mele. Asta poate e partea buna. Mai nasol e cand ma lovesc efectiv de ele, ca si cum m-as scula intr-o dimineata si nu mi-ar placea mutra din oglinda. Tendinta e sa te uiti in alta parte (pentru ca vrei sa te stii mai putin "defect" decat in realitate). Culmea e ca poti avea si tendinta sa nu vrei sa crezi ("sunt eu oare asa?"). Apar dileme ("sunt sau nu sunt?" si "ce sa mai cred despre asta?") si, cum e in cazul meu, te poti si stresa pe faza asta (cum am facut-o acum cateva zile).

Cateodata ma gandesc unde ar trebui sa se duca blogul acesta. Cateodata (cand ma prinde o stare prin nu stiu ce cotlon) doresc sa intru adanc in mine si sa scriu aici. Dar ma gandesc ca sunt si niste limite pe care probabil nu ar trebui sa le trec. Si cateodata sunt fricos, de genul "ce or crede cei ce citesc".

Am incercat sa il misc cat se poate dupa mine, adica cum ma simt, asa sa scriu. Sa scriu ceva mai divers (adica sa nu ma mentin numai la "insemnari"). Am facut asta si pentru ca nu am un subiect clar pe care sa vorbesc, dar si pentru ca mi-am dorit sa am libertatea de a scrie cand imi doresc si sa nu fiu constrans de o singura idee. Si am vrut sa ma reflecte. Aici cu reflectatul e o problema mai dificila, pentru ca un blog nu va reusi niciodata sa te transfere pe tine, in totalitate, din lumea reala pe hartia virtuala. E imposibil. Plus ca mai apar si "cuvintele", care se pot modela, chiar si cand nu faci asta constient. Asa ca, din punctul meu de vedere, ce obtii pe blog e o persoana cu imperfectiuni (vizibile sau ascunse printre cuvinte), dar mai aproape de un ideal decat esti tu in realitate.

Ma gandeam azi si ieri daca e bine sa-ti spui defectele si cum se leaga asta de un blog voit personal. Am sa impart putin lumea, in lumea reala si lumea virtuala (adica blog si altele). In lumea reala cred ca nu e bine sa le spui la oricine. De fapt, sa fii foarte selectiv cui le spui. Oamenii, chiar si cei fara rea intentie, prind repede ce spui rau despre tine si te poate costa in felul cum te vor percepe ei in continuare. Bineinteles, ce spui depinde si de oamenii din jurul tau. Una e familia (care ideal ar trebui sa te cunoasca cel mai bine), altele sunt persoanele apropiate si/sau foarte apropiate tie, si altii sunt cei pe care-i cunosti mai putin sau deloc. In lumea virtuala, cel putin teoretic, ai mai multa libertate. Probabil de asta au prins si blogurile sau chaturile. Te ajuta mult si faptul ca esti un "anonim" si ca nu ai legaturi de zi cu zi cu persoanele de partea cealalta a ecranului. Eu am tendinta sa imi spun defectele (si in general, sa spun despre mine) si stiu ca daca as faca asta in lumea reala ma poate costa, mai mult sau mai putin, in functie de situatie (de asta sunt si "aricios" de fel). Asa ca intr-un fel incerc sa directionez aceasta tendinta de a ma "expune", aici, pe blog. Nu-mi iese tot timpul cum vreau eu, caci apare autocenzura (bat-o vina). Cateodata ma gandesc, cum am zis si mai sus, ca nu ar trebui sa "fortez nota" nici aici (probabil si din frica de reactii). Cateodata ma gandesc ca vreau sa las o impresie buna, desi paradoxal pe cealalta parte vreau sa spun cine sunt. Cred ca sunt si niste limite peste care n-as trece in legatura cu ce as zice despre mine (desi cateodata mai incerc sa o spun pe ocolite, ca un soi de compromis cu un picior rupt). Ramane de vazut pana unde pot si vreau sa ajung.

Sunt niste chestii pe care le invarteam acum cateva zile prin cap. Ca sunt orgolios (adica iau totul cam personal), cam superficial (adica am tendinte si ganduri de care nu sunt prea mandru), ca am o oarecare tendinta spre centrism (nu ma consider egocentrist, dar in ideea "it's not all about you, John"), ma supar cam repede (suparacios), ca pot devenii rautacios daca nu sunt in apele mele (adica pot arunca niste chestii...; si desi majoritatea nu sunt vulgare, totusi ele care pot sa jigneasca sau sa supere), ca sunt inconstient cu mine si fac chestii pe care nu ar trebui sa mi le fac, ca pot fi aiurit si nu pot intelege ceva sau pe cineva atunci pe loc (in general procesez in timp; cred ca ma duce capul dar mintea mea nu poate face fata la prea multe informatii deodata, mai ales daca sunt si intr-o stare aiurea). Probabil ca mai sunt de zis dar nu imi mai merge mintea acum sa le mai gasesc si sa le iau de unde sunt.

Cateodata as vrea sa mi le explic in cap, sa le dau sens, mie si cui vreau sa le zic. Dar e mai greu decat pare. Tocmai pentru ca te lovesti de tine in primul rand (de ce crezi despre tine, de ce vrei de la tine, de tendinta de a te uita in alta parte si de a uita). Cred ca e un "zid" acolo (eu ii zic generic autocenzura), probabil la multi dintre noi. E greu, pentru ca nu poti gasi cuvintele exacte (printre altele, pentru ca nu vrei sa fie confuzie) sau pentru ca cele care apar sunt prea taioase (si iti doresti poate sa le mai indulcesti putin). E greu cand le ai tu in cap si le invarti pe toate partile, dar devine si mai greu cand iti dai seama ca traiesti in lume si vrei ca lumea asta sa aiba o parere buna despre tine. Bine, eu sunt si genul care isi face primul morala pentru orice chestie (parca ziceam undeva pe acolo sa nu mai iau totul asa personal :P).

Am scris mult, nu? :) Si daca m-ati fi intrebat azi dupa-amiaza ce vreau sa scriu, as fi zis mult mai multe :). Observ ca dupa ce scriu un timp, mintea mea trece peste si nu mai vrea sa mai adauge. Parca uit totul. Asa s-a intamplat si cu leapsa, m-a scos din ce gandeam atunci, mi-a schimbat starea si m-a readus la ganduri mai bune :) Astea-s micile lucruri care apar din cand in cand :) A fost o placere sa o primesc, si una si mai mare sa o trimit mai departe, in alte patru zari albastre (si sa mai descretesc cateva frunti). Gata ma opresc aici, mai vorbesc si alta data. E timp... e timp destul.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on luni, iunie 21, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.