Author: No One
•duminică, iunie 06, 2010
Azi dimineata a fost una foarte interesanta. N-am stiut ca mai pot fi asa. N-am mai fost asa de mult. Sunt parca precum un copil care face din nou pasi :) Nu stiu cum suna asta, dar am vrut s-o scriu aici, asa cum abia mi-a venit in minte acum. A fost bine si eu eram linistit, desi frant si obosit.

Ar fi trebuit sa ma culc, dar printre miorlaituri de pisoi, l-am luat si am stat cu el afara (si-a fracturat ori dislocat un picior asa ca nu-l pot lasa de capul lui sa iasa din curte, ceea ce nu l-a impiedicat sa fuga pana la urma cu piciorul ala cu tot). Am stat ceva dupa el (habar n-aveam ce sa-i fac, unde-l sa-l duc ca nu-i convenea nimic :) ) si imi ziceam well... ea sta acum si doarme iar eu stau dupa pisic :))) Damn!

Am ajuns in pat pana la urma si atunci am simtit cu adevarat ca nu am dormit peste noapte. Vedeti voi, nu rezist prea bine la oboseala. Nu mai merge. Acum daca nu dorm ca lumea si stau mult timp treaz (nu 2-3 zile, ci doar o zi) incep sa ma simt aiurea. De parca as avea plumb in vene. Cel mai nasol e ca incep sa-mi simt inima batand, adica imi dau seama de asta, si ea bate "altfel", mai intens, resimte oboseala mea. Si toata chestia asta imi da o anumita stare de anxietate. Am patit din cauza oboselii ca inima sa inceapa sa-mi bata repede si sa ma sperii. Asa ca incerc sa evit sa ma consum la maximul (desi cateodata fortez nota banuiesc). Si asa stateam si eu in pat incercand sa ma relaxez (am luat juma de xanax pana la urma ceea ce m-a "calmat" suficient, in timp, ca sa adorm; "calmat" aici e mai mult ca mi-a luat starea de neliniste) si gandurile mi-au alunecat la mine. Au tendinta sa alunece asa cand sunt intr-o stare ca asta. Ma gandesc ca nu o sa pot face fata la viata in general, si in fata unor persoane in particular. Nu vreau ca fixurile si lipsurile mele sa ma indeparteze, sa ma rupa de frumusetea vietii asteia. Sa-mi fie frica sa o traiesc pentru ca mi-e frica ca lipsurile mele sa indeparteze oamenii de la mine. Am putina experienta de viata in adevaratul sens al cuvantului, putina, si asta cantareste greu mai ales in gandurile mele. Ma face sa ma tem si astfel ma opreste, culmea, sa merg mai departe. Dar mi-am promis zilele trecute sa incerc sa merg inainte oricata nesiguranta as simti. Sa nu ma las prins in vechile mele "jocuri", sa las totul sa vina iar eu sa accept.

Mi-a placut in pat cum batea soarele pe mine. Imi incalzea spatele (o bucatica mica din el, jos, pe partea dreapta) ca si cum ai fi pus un metal cald pe mine. Am adormit si am dormit bine se pare, caci atunci cand m-am sculat ma simteam f bine (asa cum ma simt si acum). Ma simt linistit si mai zambesc usor din cand in cand, cand ma duc cu gandul :P Ma simt confortabil mai exact.

M-am trezit la patru in dupa amiaza asta si in linistea camerei am inceput sa-mi fac imagini cu ea, sa procesez ce am vorbit peste noapte. Mici bucati de fantezii pe care din pacate acum nu le mai am in minte. Cateodata ma gandesc sa-mi notez fanteziile din cap :P Asa cum ma simteam la ora aia, trebuia sa ma simt si azi dmineata cand m-am dus in pat la culcare. Mi-am inchipuit cum ar fi mana mea intre mainile ei si tot ma uitam la mana mea, cum era goala pe canapea (mi-ar placea sa o vad asa pe canapea, dormind), cum arata parul ei si cum ii sta. M-am dus cu gandul la cele 5 alunite :) cum vin ele acolo unde sunt. Mi-ar placea sa-i vad chipul intr-o zi. Sa stau de vorba cu ea si sa vad cum ne simtim unul langa celalalt.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on duminică, iunie 06, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.