Author: No One
•sâmbătă, iulie 31, 2010
Te-ai uitat vreodata la mainile tale? Cum dai pagina. Cum te joci cu ascutitoarea. Daca te uiti cu atentie iti dai seama ca sunt interesante ca imagine. Cum se misca degetele. Din articulatii. Au o anumita senzualitate. Ceva ce nu gasesti la restul corpului tau. Cu ele manipulezi lumea si cu ele simti in acelasi timp. Ele dau notiunea de atingere, de placere, de dorinta. Oamenii nu-si vad mainile, cum nu-si vad nici chipul, dar acestea poarta povara de a fi la vedere si totusi neremarcate. Nu stim ce pot face mainile noastre. Priviti-va mainile cand cantati la pian, cand va jucati cu creionul, cand va plimbati cu degetele pe pielea voastra sau pe a altcuiva. Simti textura, te joci cu ceva in mana, desenezi cerculete pe o suprafata. E asa ciudat cand tii intre degete un obiect si iti dai seama ca il tii cu adevarat. Ca si cum ar fi o minune a ingineriei. E asa ciudat cand iti atingi pielea dupa ce ai facut un dus si iti dai seama ca inainte de asta nu simteai asta, nu aveai senzatia asta. Atingem fara sa simtim ce atingem. Apucam, manuim, aruncam fara sa ne dam seama ce am facut cu mainile noastre. Sunt un fel de cenusarese. Iti dai seama cat sunt de frumoase numai la 12 noaptea cand fug de la bal. Iti dai seama de ele numai daca indraznesti sa te uiti cu adevarat la ele. When you no longer take them for granted.

Te-ai uitat vreodata la mainile tale in lumina soarelui in timp ce incercai sa-l acoperi? Ti-ai dat seama de ele in timp ce iti atingeai buzele? Le-ai privit fascinat(a) in timp ce te jucai cu un pahar?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, iulie 31, 2010
Cand incepe zici ca e din anii '80, nu? Imi place cum suna cand el incepe sa cante. Pot sa zic ca imi place melodia desi se cam lalaie undeva prin refren. Clipul are cam aceeasi chestie, arata bine, culoarea (sepia?), cum e filmat, dar cam o da in imagini de boy band (c'mon man nu te mai tavali prin nisip, hai, hai, sus in picioare nu mai sta in genunchi). Well cum mi-a placut Backstreet Boys prin copilarie si adolescenta, pot sa suport.

O postez pentru ca acum imi place. Imi da o stare de feel good chiar daca ea este despre o despartire. Ii stiu pe ei de mai multi ani. Sunt cunoscuti pe la ei prin State, pe la noi mai putin (sau chiar deloc). Melodia asta nu e totusi reprezentativa pentru ei. Mai degraba "Move along", sau "Dirty Little Secret", sau "It ends tonight" sau, eu mai stiu, altele.


I got to breathe
You can’t take that from me
Cause it’s all that you left that’s mine
You had to leave
And that’s all I can see
But you told me your love was blind

I know there are times
You’re so impossible that I should sign a waiver
And you will find
Someone worth walking on when you ask me to go

I’ll leave when the wind blows
Take a breath there your heart goes
I’ll be outside of your window
I’ll pass by but I’ll go slow
I’ll leave when the wind blows

There was a day
You threw our love away
Then you passed it to someone new
You wanna stay
But since you wanna play
We can finally say we’re through

And I know there are times you’re so impossible
And you ask me to go

I’ll leave when the wind blows
Take a breath there your heart goes
I’ll be outside of your window
I’ll pass by but I’ll go slow

I’ll leave when the wind blows
You can scream there’s just echoes
I'll pass outside of your window
You’ll be sad that you let me go
I’ll leave but just know

As I lay in solitude
Oh what’s a boy supposed to do
I shake the very thought of you
And me together, I remember
Late nights when I stayed up late
All I do is wait and wait
Your never coming home to me
That’s the hardest thing to see

I got to breathe
You can’t take that from me
I can finally say we’re through

I’ll leave when the wind blows
Take a breath there your heart goes
I’ll be outside of your window
I’ll pass by but I’ll go slow

I’ll leave when the wind blows
You can scream there’s just echoes
I'll pass outside of your window
You’ll be sad that you let me go
On every face you’ll ever know
And everywhere you ever go
You’ll feel when the wind blows

Am sa pun si doua versiuni live: aici si aici (cu ceva acustic in plus pe acolo)

O sa cam lungesc postul asta se pare dar pana la urma m-am decis sa pun si alte melodii de ale lor






Asa ca sa fie treaba treabă :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, iulie 31, 2010
Am momente cand nici nu stiu ce vreau de la viata. Eheee poate aici e vorba de faptul ca pot fi indecis, sau ca traiesc in dileme (uneori chiar si in trileme), dar ma indepartez, vreau sa vorbesc despre altceva (dar care are legatura, zic eu, cu "nu stiu ce vreau de la viata").

Imi doresc doua vieti, sau poate tind (teoretic) spre doua vieti. Doua directii. In cazul meu doua "what if"-uri. Prima, o viata linistita, stabila, cu cineva pe care sa iubesc langa mine. In mare ceva ce pentru mine este echivalent cu a fi fericit si implinit. A doua, exact opusul (poate), o viata mai agitata, mai hedonista, plina de gagici, calatorii, orase, experiente. Pe prima o inteleg pentru ca ea e continuarea fireasca a mea, pentru ca in mare ea se pliaza pe personalitatea mea si pentru ca stiu ca o astfel de viata, traita asa, mi-ar face bine. A doua, desi cred ca nu mi se potriveste daca pornesti de la felul meu de a fi, exista in mintea mea pentru ca e viata pe care nu am trait-o (si pe care mi-as fi dorit sa o traiesc). E ca un miraj pe care, desi stiu ca nu i-as mai putea face fata dupa un anumit timp, totusi in unele momente mi-l doresc.

Este oare asta un fel de dualitate? Poate chiar o dualitate a personalitatii mele, daca nu si o contradictie. Dorinta asta catre doua lumi diferite. O dorinta care probabil alterneaza in mine. E ca si cum te-ai plimba intre doua camere, stiind ca nu poti sta in amandoua (nu ai cum, la un moment dat trebuie sa alegi) dar dorindu-ti cate ceva din fiecare.

Sau putem pune problema si astfel: daca, prin nu stiu ce noroc, ajung in prima (unde vreau sa ajung daca ar fi sa aleg), si o data ajuns acolo vreau lucruri din a doua, tocmai pentru ca nu am trait-o. Pentru ca ma stiu pe mine si stiu ca daca sunt nemultumit nu am stare, nu imi gasesc pacea pana nu "rezolv" nemultumirea. Asta are legatura si cu faptul ca atunci cand raman cu ceva in cap nu mai scap de chestia aia prea usor. Cum am mai zis: gandesc mult, si astfel pot sa "rumeg" o chestie pentru mult timp, mai ales daca ma nemultumeste.

Am cam apelat in postarea asta la cateva "daca"-uri. Stiu asta (cam asa functioneaza mintea mea; remember? dileme?). Dar ma gandesc la felul meu de a fi nemultumit si la sentimentul asta ca am pierdut ceva (ceva ce simt ca nu il mai pot recupera). Si ma mai gandesc ca atunci cand imi va fi lumea mai draga pot sa am tendinta to fuck it all up.

In postarea asta ma simt ca si cum as fi la o sedinta de psihoterapie :) E una din acele postari din care va puteti da seama cum functioneaza mintea mea si cum e lumea mea.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, iulie 30, 2010
Ii aud respiratia in urechi.

Imi place lumea asta ascunsa a fanteziei. A ideii ca iti poti imagina pe cineva, pe oricine, intr-o postura mai mult sau mai putin (sau chiar deloc) sexuala. Cate persoane (pe care le-ai intalnit, de care ai auzit, pe care le-ai vazut, de care stii) au trecut prin mintea ta, prin fanteziile tale? 

(O fantezie...) Poate sa dureze o secunda sau mai mult de atat (in functie de situatie si persoana). Poate fi neasteptata pentru ca iti "fuge" gandul fara ca nici macar sa iti doresti asta. Poate porni de la orice, de la cel mai banal lucru pana la cel mai cel mai intens sentiment. Poate fi cea mai pornografica imagine sau cel mai inocent flirt (uneori poate fi si cearta :P). Poate fi povestita sau poate fi tinuta secret.

Are parul scurt. Roscat inchis (ciudat...). Si sta peste mine. Se misca incet cu buzele aproape de urechea mea, cu obrazul langa obrazul meu. Mi-o imaginez peste mine in timp ce eu stau in fund (pe marginea patului?, pe scaun?, sprijinit cu spatele de perete?). In camera predomina culorile portocaliu si galben (poate si nuante de rosu?), iar totul e cufundat in semiintuneric. Umbrele parca s-au asezat direct peste noi. Nu stiu cum arata la fata, dar stiu ca are buzele putin deschise. Stiu ca are bratul stang dupa gatul meu. Stiu ca-mi place cum se misca. Stiu ca sunt absorbit in toata nebunia asta. Tot ce fac e sa simt si sa nu mai am reactii. Are spatele putin arcuit, ca o jumatate de "U". Senzatia asta ca e langa mine. Ca detine controlul. Ca ma domina putin. Se satisface miscandu-se ritmic deasupra mea in timp ce eu ma pierd din ce in ce mai mult in placere. Poate e mai prezenta decat mine, mai constienta. Cu mana stanga imi prinde ceafa. Cu degetele mainii stangi se joaca prin parul meu. Imi atinge nasul cu nasul ei. Zambeste. E obosita dar zambeste. Will this last forever? Buzele ne sunt aproape unele de altele. O mica distanta pana la un sarut ce nu are loc. Expira o data cu fiecare coborare. Daca te-as privi acum in ochi, am ramane legati, privindu-ne unul pe celalalt? Inlantuiti intr-o singura privire. Cine esti tu? Care acum cand scriu si imi imaginez imi ocupi fantezia. Tu, o fata fara chip, poate o fata compusa din mai multe fete dorite, vazute si imaginate. Cine esti tu, cea cu care acum in mintea mea fac dragoste? Iluzie? Imaginatie? Realitate? Precum tag-urile de la sfarsitul unei postari parul tau roscat, buzele tale intredeschise, miscare ta inceata si spatele tau aflat undeva intre nuantele de portocaliu si galben imi raman in minte ca niste repere. Si te misti... Si respiri... Incet... In urechile mele...

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, iulie 29, 2010
Ieri de dupa amiaza eram suparat si dezamagit de mine. Seara avem o noua energie (buna) si ganduri de schimbare. Dar intrebarea pe care mi-am pus-o la un moment dat era: "A cata schimbare pe care ti-ai propus-o e asta?". Pentru ca vantul care bate in panzele corabiei mele vine intotdeauna cu o promisiune. Una catre mine. Una in care imi zic ca de data asta voi duce drumul pana la capat. Asta e problema mea, pornesc in forta si undeva pe drum ma desumflu. Si iar letargie. Si iar inca o incercare. Si inca o promisiune. Si tot asa.

Stateam si ma bucuram uitandu-ma direct in sus la cer si ma gandeam ca trebuie sa mai incerc o data. Ce am de pierdut? Poate am numai de castigat. Si daca nu iese, mai incerc o data.

Prea vreau totul dintr-o data. Pasii mai mici ar fi mai nimeriti, si poate si putina perseverenta. Nu pot sa ma prostesc la nesfarsit. Si prostiile se platesc la un moment dat. Si cum zicea Rodriguez? Write, even if not in mood. Once you write, the mood will follow :)) Hihi cam asa ceva :P Deci ma gandesc la pasi mai mici si la inca o incercare. Trebuie sa schimbam ceva, trebuie sa punem pe undeva pe acolo rotitele in miscare. Suna destul de optimist? :)) Imi vine sa rad pentru ca suna mai degraba ca un soi de "optimist" murat asa :P Unul murat la bar probabil :P (ca idee, nu ca realitate)

Ma gandeam azi la dependenti. La asta ma gandesc cand imi propun sa schimb ceva in realitatea mea. Si ei isi propun, nu? Ca se vor lasa. Si apoi peste un timp auzi gheata cum zdrangane prin pahar, vezi mana lor cum tremura in timp ce-si duc tigara la gura, te uiti prin narile lor dilatate de cocaina. Ma simt si eu ca un dependent, care se lasa si se reapuca. Ciclul e la fel daca stai sa te gandesti.     

Si acum ma gandesc ca am scris cateva postari in toata aceasta perioada in care imi propuneam pe ascuns sa urc valul cu barcuta mea. Si nu simt ca am facut mare lucru dupa asta. Vad ca si aceasta postare poarta aceeasi promisiune muta.

Tine minte John: pasi mici, "scrie" chiar si cand nu ai mood si imi esti dator cu o schimbare.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, iulie 28, 2010
Let's see...

Ieri. Me and my stupid big mouth. Am deschis o mica cutie pe care nu doream sa o deschid. (Mica?). Stateam de vorba cu maica-mea si a trebuit sa zic ceva, sa glumesc fara sa gandesc. Si stiam ca nu trebuie sa redeschid subiectul asta, abia reusisem cu vreo doua ore inainte sa il fac uitat (cand s-a deschis), cand ce sa vezi? Surprize, surprize. Deschid gura si glumesc. Ma comport de parca nu stiam ca ea tine minte, chiar daca nu zice ca a tinut minte. Este vorba de faptul ca fac prostii pe care o supara. Este vorba ca o inteleg, dar ca le fac in continuare, ca n-am cum sa ma explic, pentru ca probabil nu are nici o valoare. Mai bine imi tineam gura, mergeam pe burta, ma faceam ca ploua. Dar m-a mancat undeva sa scot cuvinte pe gura si cred ca o sa platesc pentru asta, cumva.

Si culmea culmilor e ca intuitia mi-a zis ieri ca trecand prin locul ala va iesi asa. Dar mi-am zis "las ca poate nu se va intampla, las ca ma descurc eu, las ca nu tine minte". Ratiune stupida. Si am avut dreptate. Daca ma ascultam nu ieseam din casa, nu ma duceam acolo. Amanam inevitabilul probabil.

Stiu ca suna stupid, dar cateodata imi doresc sa fiu rece si calculat. Sa zic numai ce trebuie, ce vrea lumea sa auda. Sa imi dramuiesc cuvintele. Sa gandesc, chiar sa gandesc, inainte de a zice ceva. M-as scuti de o groaza de prostii pe care le zic. Dar nu... eu trebuie sa zic ceva, sa fiu corect sau nu stiu cum altceva, sa ma descarc spunand ce am in minte, sa "dumnezeu stie ce" sa.

Dar hai sa uitam pentru moment. Hai sa vedem (si sa ascultam) 2 clipuri si sa ne facem ca pentru moment totul e ok.


Imi place melodia asta (cea de jos) pentru ca ma "leagana", pentru ca e posibil sa ajung sa o asociez si pe ea cu a Certain Someone (mai am una pe care o asociez cu ea). De fapt acum, in momentul asta, in mintea mea aceasta melodie este ea, este senzatia din mintea mea de a fi langa ea, este dimineata dinainte de a rasari soarele cand ea adoarme pe vreo melodie. Iar acum in momentul asta pianul imi aduce aminte de coloana sonora.a filmului "The Cider House Rules" (asa mi se pare din cate mai tin minte).

Nu stiu daca asta e sau nu videoclipul melodiei. Melodia a fost folosita la o reclama si vad si imagini din acea reclama aici, plus ca apare si cantareata. Probabil sa fie un clip facut din mai multe surse, dar mie imi place.


Uf, uf nu am gasit niste versuri exacte la aceasta melodie. Am gasit doua versiuni, care nici una nu suna 100% exact :) Dar iata-le daca sunteti curiosi: aici (acestea apar frecvent pe net) si aici (pe pagina ei de myspace, dar nu sunt sigur cat de exacte sunt si astea).

Si azi dimineata cand mi s-a luat netul (si am ramas cu postarea nefinalizata) am vazut si filmul asta, care mi-a placut :) Fata e super draguta in film, hihi :P Daca va intereseaza dati-i (sa ma corecteze cineva daca am gresit la cuvantul asta) filmului asta o sansa :)

 

As fi vrut sa zic ca mai pozitiv de atat nu pot fi intr-o postare (ma refer la a doua jumatate, caci prima... hmmm), dar m-am chinuit atat sa scriu fraza asta ca mi-a trecut :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, iulie 26, 2010
Stand in pat cu gandurile imprastiate pe langa mine. Patul e mare asa ca gandurile mele au unde sa incapa. Si eu am unde sa ma intind. Probabil ca daca patul ar fi mai mic, numai de o persoana, si eu as gandi mai putin, fanteziile mele ar fi mai mici, iar somnul ar veni mai repede.

Cum sa scrii despre niste ganduri despre care stii ca numai tu le vei stii. Nu le pot zice aici. Ar fi prea mult. Cel putin asa cred. Ce ciudat e la mine e ca incep sa procesez anumite informatii dupa ce a trecut un timp de cand le-am primit. E ca si cum ai primi niste acte, te-ai uita repede peste ele ca sa le intelegi in mare, le-ai indosaria si le-ai aseza frumos intr-un raft. Si stau asa pana intr-o zi cand le scoti de acolo si incepi sa le citesti cu adevarat, incepi sa procesezi ce e acolo, incepi sa vezi anumite nuante care initial ti-au scapat. Bineinteles totul e subiectiv, asta nu inseamna ca e adevarat sau ca ai dreptate, dar parca ti se deschide o noua dimensiune in fata. Incepi sa vezi si altceva decat ce vedeai inainte, incepi sa ai o alta perspectiva. Si cateodata te intrebi "de ce inteleg tocmai acum? mi-as fi dorit sa fi inteles de atunci."

Iar concluziile in cazul meu sunt bittersweet. Imi dau seama de niste chestii si asta ma bucura dar imi da si o stare melancolica. Am sentimentul (subiectiv cred, dat de felul meu de a fi si de a gandi) ca nu mai pot reveni asupra lucrurilor si asta ma intristeaza. Imi zic "mergi mai departe, asta e, accepta asta, obisnuieste-te" si suna a resemnare, a non-combat.

S-ar putea sa nu stiu sa gestionez anumite lucruri, sa nu le fac fata, cel putin la nivelul mintii mele. Mi-e teama sa risc, pentru ca nu stiu daca va iesi cum imi doresc sau daca ma va lovi in fata si nu voi face fata.

Stiti ce fac eu aici? Incerc sa descriu un obiect fara sa precizez culorile sau formele :) Descrieti un mar fara sa ziceti ca e rosu sau rotund. Veti zice de exemplu ca e dulce-acrisor. Dar nu numai marul e asa. Cel ce primeste informatile se poate gandi la mai multe lucruri. Astea sunt limitarile mele in subiectul meu. As fi vrut sa scriu mai direct, dar in schimb am ales sa scriu asa. Practic ceea ce fac eu acum e sa ma eliberez de o chestie fara sa zic mai nimic despre asta.

In alta ordine de idei, acum vreo doua nopti umblam prin casa ca sa gasesc o carte sa o citesc. Cum nu am pus biblioteca intr-o camera, cartiile se afla inca in cutii. Iar cele ce se afla puse pe undeva accesibil le-am citim pe toate sau nu ma intereseaza acum. Am luat "Istoria Literaturii Romane de la origini pana in prezent" si i-am citit prefata (alaltaieri si ieri) :)) Vreau sa evadez. De asta cautam o carte. Intr-o alta lume. Sa mi se distraga atentia. Intr-o lume de care sa fiu fascinat. Ma gandeam sa incep unul dintre cele doua bloguri pe care imi tot zic ca le voi citi cap-coada. Vreau sa traiesc viata altcuiva, o alta viata decat a mea. Cu totul diferita de a mea.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, iulie 26, 2010
7 tears on the table
look at us, sitting, waiting

6 tears in the lake
all broken, little things on the bottom

5 tears spinning with the wheel
we go round'n'round on this, a circle

4 tears in the midnight's sky
our eyes are like stars, fading away

3 tears running down the roof
is it raining? it seems so

2 tears near the balcony
looking far far away at the rising sun

1 tear in your hands
keep it, as something to remember

no tears at all
now
please... , please... smile


Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, iulie 24, 2010
Acum doua nopti am vazut la televizor un film italian cu Marcello Mastroiani si Nastassja Kinski, pe nume Cosi come sei (Stay as you are, in engleza). Este vorba despre un arhitect din Roma (Mastroiani) care se indragosteste de o tanara din Florenta (Kinski), despre care mai apoi banuieste ca ar fi fiica sa. E o poveste de dragoste draguta si interesanta (si cam explicita din punct de vedere sexual, in sensul erotic al cuvantului; pana la urma e Italia anului '78, cinematografia europeana bla bla bla) unde relatia dintre ei (si deci si iubirea si atractia) este pusa sub semnul intrebarii tocmai de aceasta banuiala ca el i-ar fi tata (nu ni se zice in film daca e asa sau nu, totul e lasat in ideea ca "poate e, poate nu e", caci pe langa noi nici ei nu stiu daca e adevarat sau nu). Nu e o drama (nu am perceput-o asa), ci mai mult un film (dragut zic eu) despre o relatie de iubire (cu accente de tata-fiica) intre doi parteneri de varste diferite.

In mare mi-a placut filmul, dar o secventa in mod special a lasat o anumita impresie asupra mea. Am incercat sa gasesc secventa pe net dar in lipsa am sa incerc sa o descriu atat cat mai tin minte.

Ei doi ajung la hotel. El mai mult tras de ea (imaginati-va o copila care-l dorea pe el, tatal pe care nu l-a avut). Ajung in camera de hotel si el se duce in baie sa fumeze o tigara (de fapt i se facuse teama, caci stia ce va urma, si mai era de asemenea apasat de ideea ca i-ar putea fi tata; imaginati-va o combinatie intre senzatia ca s-ar putea sa faci ceva gresit si faptul ca esti totusi atras de acea persoana). Ea intre timp se dezbraca si il asteapta in pat. El sta prea mult in baie si ea adoarme, iar atunci cand iese o vede intinsa in pat goala (si frumoasa). Pentru mine (poate si pentru el) imaginea era ca o combinatie intre o adolescenta si o femeie. Era si copil si adult in acelasi timp, un loc unde granita nu mai era asa clara. Si uitandu-se la ea el ezita (de fapt ezita din baie deja), se aseaza pe un scaun, se uita la ea si se gandeste intr-un fel pierdut ce sa faca. Se duce la geam si se uita afara incercand parca sa aleaga intre dorinta de a ramane acolo si gandul ca trebuie sa plece. Ea de fapt nu doarme, ci doar sta acolo parand ca doarme dorind poate sa vina la ea si simtind in acelasi timp ca va pleca. Si intr-un final, mergand incet prin camera, el deschide usa si pleaca.

Trecand peste faptul ca m-ati putea crede un pustan obsedat caruia ii curg balele dupa fundul Nastassjei Kinski (o arata goala in secventa aceasta din hotel), toata acesta secventa (si filmul in general) a creat un gol in mine. Stiu golul asta, l-am mai avut si in alte dati, dat de imagini (mai mult sau mai putin erotice) combinate cu gandurile mele. E un gol cu putin din toate. E si sexual, e si emotional, e si dorinta, e si tristete, e si faptul ca imi dau seama de anumite lucruri. Scoate la lumina anumite ganduri, lucruri pe care le simt sau pe care le doresc. Tot ceea ce a facut filmul asta (sau altele) a fost sa il readuca in mine si pentru un timp sa-l alimenteze. Cand am vazut secventa aia parca eram eu in locul lui. Eu care se uita la ea. Eu admirand-o. Eu stand pe scaun, privind-o goala in pat. Eu privind pe geam in zorii diminetii. Eu plecand pe usa aia. Eu dorind-o, eu ganditor, nesigur si speriat, eu luand o decizie. Nu stiu cum sa va explic, dar nu priviti asta ca si cum eu as fi trecut printr-o situatie asemanatoare cu a lui, iar acum, vazand filmul, imi aduc aminte de asta.  Nu incerc sa fiu misterios (daca asa par), dar altfel nu stiu cum sa pun in cuvinte. Privesc o femeie, aud o poveste, vad o imagine si prin intermediul gandurilor mele apare acest gol. Sentimentul asta ca sunt atat de departe, dar si atat de aproape. Ca am pierdut ceva, dar ca nu e totul pierdut. Sentimentul asta ca mi-am refuzat anumite trairi si pseudo-invidia asta ca altii le traiesc.

Gata nu mai am cuvinte in minte. Probabil ca as putea zice mai clar dar aici e si autocenzură (peste care nu pot sa trec). Tot ce am vrut sa zic este despre acest gol pe care-l simt.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, iulie 24, 2010
Blogul acesta este confruntarea mea cu mine. Probabil pot fi gasite si alte interpretari, dar asta mi-a venit acum in minte. E confruntare in sensul ca ma pun fata in fata cu cat sa zic despre mine (autocenzura), ce sa spun despre mine, cat sa patrund in mine. Pentru ca atunci cand incerci sa vorbesti despre tine, procesul asta te duce nu neaparat la o intelegere mai buna a ta, cat la o incercare de a te pune in cuvinte. De a te defini. Iti dai seama de subiectivismul tau, iti dai seama de limitarile tale, iti poti vedea defectele si altii iti pot arata calitatile.

Ceea ce zic aici nu e ceva nou, sau socant, sau interesant. Ci e acelasi lucru pe care-l fac si altii de varsta mea, si poate si de alte varste. Ce simt, sau ce gandesc, sau ce fac, au simtit si altii, au gandit si altii, au facut si altii. Greselile mele au fost facute si inainte, si se vor face si dupa. La fel si cu lucrurile bune.

Mai simplu, scriu despre mine, o entitate printre alte entitati. Scriu bine? Scriu rau? Nu stiu, si la o adica nici nu vreau sa ma gandesc. Scriu ceea ce trebuie? Scriu pe alaturi? Din nou, nu stiu. Mi-ar placea sa cred ca merg cu valul, ca scriu ceea ce simt ca vreau eu sa scriu. Mi-ar placea sa cred ca am libertatea de a scrie ce imi trece prin minte. Mi-ar placea sa cred ca pot reusi sa exprim ceea ce vreau sa exprim. La o adica poate pe mine.

Am mai zis-o. I'm sick of me knowing me. Si de asta scriu pe un blog public. Da, e si nevoie de atentie. Da, e si nevoie de a fi auzit. Da, e si nevoie de a nu fi singur cu cuvintele mele. Nu pot scrie pe un caiet si sa ma prefac ca e ok. Nu e. Pentru mine asta e un soi de singuratate. Desi imi place singuratatea cateodata, m-am saturat sa fiu numai eu cu mine. Am stat destul asa. Eu si gandurile mele. Daca pot gasi un mediu in care sa ma exprim, in care sa imi scriu gandurile, o voi face. Nu imi mai doresc ca gandurile mele sa-mi ramana in cap, sa stau si sa ma intreb cine le va auzi, sa ma confrunt eu cu mine in capul meu. Eu il stiu pe "el" si "el" ma stie pe mine. Ceea ce facem eu si cu "el" e sa ne tachinam unul pe altul stiind din start ce va iesi sau ce va fi (imi dau seama ca am mai scris despre asta in cel putin doua postari, una cu gemenii si alta cu cei doi frati, cel alb si cel negru; si imi mai dau seama de ce imi plac personajele care au dubla personalitate: Hulk, Two-Faces, Hyde si Jekyll).

Si revenind la ceea ce am scris la inceput, procesul de a scrie despre mine este confruntarea cu mine. Nu stiu daca se vede sau nu aici cand cititi, dar daca blogul acesta ar avea culise, acolo ar fi confruntarea. Eu si cu mine incercand sa scriem.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, iulie 23, 2010
Prefer ca relatiile intre oameni, la nivel de comunicare, sa fie mai simple. Adica fara jocuri, joculete, intelesuri si subintelesuri, teribilisme si mistere misterioase. La toata aceasta abrambureala ii pot zice jocul mintii. Eu ma joc cu mintea ta, tu cu a mea, ne credem mai importanti si mai misteriosi decat suntem.

Prefer oamenii care nu incearca sa se joace cu mintea mea. Nu-mi place. Probabil ca nu vad jocul din toata nebunia asta si iau lucrurile prea in serios. Sau probabil nu ma pricep sa ma joc.

Nu stiu, e vorba de barbati si de femei? In sensul ca barbatii ar avea tendinta sa fie mai directi si fara ocolisuri iar femeile sa fie mai misterioase si sa se complice mai mult. Presupun. Habar n-am de fapt. Nici de femei, nici de barbati. Nu-mi plac stereotipurile legate de sexe si nici "munca" aceasta asidua de a le confirma.

Sau poate e vorba de mine? Ca nu ma simt bine in lumea asta a "jocului". Ca imi suna a bullshit. Ca imi pare ca ne prostim. Ca nu pot intelege. Ca poate nu ma pricep. Observ la mine ca imi place sa fiu mai direct cand pot (sau cand simt ca pot, cand situatia imi permite). Cand nu pot, ori e tacere, ori las bits & pieces pe unde pot. Si oricum e, oricat pot spune, tot timpul incerc sa ii dau o claritate. Nu devin confuz de dragul de a fi confuz. Cateodata cred ca oamenii creaza "ceata" numai de dragul ei, pentru ca, cine stie, li se pare mai interesant, sau ca astfel considera ca ceea ce zic suna mai bine. Este o scuza buna pentru a zice ca nu esti inteles sau ca esti dificil. Sau poate chiar nu stim sa vorbim clar si la obiect. Poate facand la scoala atatea compuneri, in care sa dezvoltam si sa rasucim cuvintele, chiar ne-a tampit de tot.

Oare ne ascundem in spatele cuvintelor pentru ca ne e frica, pentru ca ne temem sa cream situatii in care sa ne expunem sau despre care credem ca ne pot face de rusine in ochii altora? Oare merge aici "am creat limbajul ca sa ne ascundem gandurile"?

Nu stiu cum o sa vi se para ceea ce am scris. Nu stiu daca si eu la randul meu am devenit confuz pentru voi. Dar nu-mi place sa devin confuz, sa simt ca de fapt ma aflu intr-un "joc" stupid, sa simt ca trebuie sa caut intelesul din spatele cuvintelor cand de fapt nu se afla nici unul acolo cu adevarat, sa-i dau mintii mele prostii pe care sa le mestece (am destule de la mine, nu mai am nevoie si din alta parte), sa ma aflu intr-o situatie in care sa nu am nici o directie, sa se joace cineva cu mintea mea.

Intr-o forma sau alta ideea postarii asteia imi vine din cand in cand in minte. E ceva de care nu ma pot detasa si pe care nu pot sa nu o privesc cu o oarecare incrancenare. Am subiectele mele care ma zgarie pe creier si asta e unul dintre ele.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, iulie 22, 2010
Te privesc. Si tu ma privesti. Stam unul in fata celuilalt si zambim. Incordati, asteptand sa o luam la fuga.

Fug. In directie opusa directiei tale. Si tu fugi. In partea cealalta. Alerg prin oras, pe strazi mici, prin piete, cu reflectia din geam dupa mine. Si tu alergi pe undeva pe acolo prin departare. Alerg intr-un suflet, ca un nebun, cu zambetul pe buze, nestiind unde ma duc. Imi las pasii sa decida. Si tu alergi pe carari necunoscute, ducandu-te acolo unde te poarta sufletul.

Si la colt de strada ne lovim unul de altul. Ne privim amuzati, radem, ne jucam cu privirile. Stiu ca iti place. Stii ca imi place. Te privesc. Si tu ma privesti. Stam unul in fata celuilalt si zambim. Incordati, asteptand sa o luam la fuga. Asta e micul nostru joc. Ceva ce exista numai intre noi doi. Ceva sa impartim.

Fug.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, iulie 22, 2010
Stiti cum poate marea sa fie linistita la suprafata, iar in adancuri sa simti forta si agitatia curentilor. Asa cred ca e si mintea. La suprafata, pentru un privitor din afara, poate sa fie linistita. O minte cuminte, o minte placuta, o minte care nu face valuri. Dar in interior e furtuna, in interior e agitatie, in interior e altceva. Si singurul care stie cum e ea cu adevarat esti tu. Ceilalti pot sa banuiasca, ceilalati pot sa presupuna, ceilalati pot sa o subestimeze sau din contra sa o supraestimeze.

Cand vine vorba de mintea ta, cum e ea si in ce fel functioneaza, parca ai tine un secret. Cateodata ti-e frica sa o explici pentru ca te temi sa fi inteles gresit sau din contra sa fi inteles cum trebuie si sa nu vrei sa se vada ce e in ea. Cateodata te temi ca nu ai cum sa o explici, ca vei ramane cu ea asa cum ramai cu un partener pe care nu-l placi intr-o casatorie ce nu o poti desface. Cateodata pur si simplu vrei sa fii misterios, pentru ca esti nesigur pe tine, pentru ca te temi, pentru ca stii ca mintea ta e "goala", pentru ca vrei sa te joci (uite e aici, uite nu e aici).

Eu cred ca mintea e cea mai vulnerabila parte a noastra. Acolo doare cel mai mult, mult peste orice durere fizica. Acolo apar gandurile care ne fac rau. Acolo ne facem noi cel mai mult rau.

Ma gandesc la o ironie. La faptul ca la baza mintea functioneaza la toti la fel. Merge pe aceleasi principii. Si e culmea ca totusi nu ne intelegem mintile unii altora. Banuiesc ca lucrurile se complica pentru ca pana la urma suntem entitati separate (in planul asta fizic, material) si deci avem drumuri (destine) separate in viata.

Cine poate stii ce e in mintea noastra? Cat sa aratam si cat sa nu? E oare urat acolo in adancuri? Oare curentii sunt asa de puternici ca nu ar trebui sa ii scoatem la suprafata?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, iulie 21, 2010
Am o imagine in minte.

Eu intr-o camera cu lucruri rupte si sparte in jurul meu. Ma concentrez si ele se repara, revin la forma initiala. Imi imaginez ca se reintregesc in reluare (invers modului in care s-au spart). Nu stiu ce e. Telekinezie? Le refac pe toate, le recreez si refac camera asa cum era inainte. Cu o singura exceptie. Oricat m-as chinui un obiect nu se reface. Ma uit la el spart acolo pe podea. Imi dau seama ca unele lucruri nu se mai pot repara. Ele raman asa, sparte, pentru totdeauna. Nu mai insist sa il refac pentru ca stiu ca nu se poate.

Eu intr-o sala de restaurant. La fel, lucruri rupte, zdrobite si sparte in jurul meu. Numai ca de data asta sunt oameni in jurul meu. La fel, cu un soi de forta a mintii le refac pe toate, le readuc la momentul initial de dinainte de distrugere. Dar un obiect ramane spart, refuza sa se refaca. Oricat m-as concentra nu pot sa-l repar. La fel, ma uit la el dandu-mi seama ca nu pot face nimic, e in afara puterilor mele. Am un saculet la mine si pun in el toate bucatile alea care erau imprastiate in fata mea. Mi se pare interesanta ideea de a aduna toate acele cioburi intr-un loc, intr-un saculet.

Tot timpul exista ceva in "camera" care nu poate fi reparat. Tot timpul apare un astfel de obiect ce nu poate fi refacut. Tot ce iti ramane sa faci e sa le pui in saculet si sa accepti ca asa este.

Nu e un vis. E doar o imagine din capul meu. Am mai incercat sa scriu despre asta, mai demult, in alta postare (care e nefinalizata). Nu mi-a iesit. Dar mi-a ramas in minte. De asta am si scris-o aici.

Imi fac din nou probleme cand ma gandesc la inima mea. Eu si gandurile mele negre. V-am zis oare ca e posibil sa fiu putin ipohondru? Cad usor intr-o mica depresie zilele astea. N-am chef de nimic, n-am pofta de mancare, ma tem. Nu-i suport pe ai mei. Ca un pustan mucos ma gandesc ca nu ma inteleg. Vreau sa scriu. Incerc sa imi alung gandurile negre atunci cand apar. Creez sfere de sticla, cutii in care sa le pun si le expediez de la mine. Trebuie sa dorm cand trebuie. Stau pe loc asteptand sa-mi treaca. Astept momentul in care sa zic "gata, e de ajuns, hai sa ne revenim". Pana atunci imi conserv energia. Nu cred ca ma va tine multe zile. Nu vreau sa iau Xanax ca sa-mi dau un sentiment de siguranta. It's all in the mind, baby, all in the mind.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, iulie 21, 2010
Ma gandeam acum la inima ta de metal :) Si de ce mi se pare asa ciudat? Pot sa banuiesc de ce e din metal. Dar... dar eu cred ca ai o inima acolo. Una vie si care bate incet incet in ritmul ei. Dar tu vrei sa fie din metal ca s-o feresti. Poate de intemperii, poate de cutremure. E de inteles. Dar... dar pleaca de la ideea ca tu trebuie sa ai grija de ea si nu altcineva. Tu trebuie sa fii atenta la ea, sa-i simti ritmul, sa o lasi sa bata asa cum vrea ea. Mainile care trebuie sa o tina trebuie sa fie ale tale si nu ale altcuiva. Tu trebuie sa ai grija de ea, sa o ingrijesti asa cum ingrijesti o floare in fiecare zi, sa nu uiti de ea, sa o pui la soare, sa-i dai sansa la lumina ca sa poata sa traiasca. Daca o inchizi intr-o cutie metalica sau daca o torni in metal nu-i vei face nici un bine, doar te vei feri, doar vei incerca sa te indepartezi de ea. Inima ta trebuie sa bata in orice circumstanta, ea trebuie sa fie acolo prezenta in tine, ca sa nu uiti ca ai si tu una. E important ca ai o inima "organica", pentru ca asta te va diferentia de restul oamenilor care si-au ascuns-o printre cerceafuri, care nu mai vor sa simta, care se tem de propria lor umanitate. Acesti oameni nu sunt modele de urmat, pentru ca ce e in ei e doar bravada si frica. Oameni speriati de propria lor reflectie in oglinda.

Si poti sa o arati daca vreti. O poti scoate de acolo din interior, dintre straturi si straturi de carne si oase si o poti tine in maini. In mainile tale. Si poti sa intinzi mainile ca sa arati ca bate. Sau doar sa fie vazuta. E oare bine sa iti pui inima in alte maini decat ale tale? Sincer nu, e un lucru care trebui sa facut foarte rar si numai cand trebuie. Ma gandesc ca persoana care o va aprecia si va tine la ea e aceea care ti-o va intinde inapoi, stiind ca locul ei de drept se afla la tine si numai la tine. Ti-o va intinde cu grija, asa cum tii un bebelus ca sa nu-l scapi, si se va multumi doar sa o priveasca.

Nu ma intreba de ce am scris asta, pentru ca nu stiu de ce am facut-o. Nu incerca sa gasesti intelesuri sau lucruri ascunse pentru ca n-am pus nici una aici. M-am sculat din pat si am venit sa scriu. Am scris si atat. Fara sa subintelesuri, fara nimic. Nu vreau sa fiu siropos sau sa dau bine. Am simtit ca vreau sa scriu asta si am scris. Ai un suflet prea bun ca sa ai o inima de metal.

Si asta e valabil pentru toti. Nu va mai ziditi inimile in zidurile groase a unui castel pierdut in ceata. Asta e, suferiti. Face parte din joc, I guess. Cu totii o facem sa stiti. Nu e nimeni imun. Ideea e ca orice s-ar intampla inima trebuie sa bata in continuare. Trebuie, pentru ca altfel pentru ce naiba mai traiti? Pentru bani? Ca sa-i futeti pe altii la cap? Ca sa fiti nefericiti, reci si haini si sa-i faceti si pe altii la fel ca voi? Eu unul nu vreau sa vad un astfel de wasteland. Si sunt sigur ca nici voi.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, iulie 20, 2010
Ma gandeam la doua postari pe care sa le scriu. Una despre rabdare (mai specific a mea) si alta despre ce as vrea sa gasesc (sau sa cer de) la o femeie si ce vreau sa-i arat. Cred ca am sa aleg a doua varianta :)

Vreau sa precizez intai ca ceea ce voi zice tine de o lume ideala, de niste idei ideale, un soi de lucruri pe care mi le doresc dar care sunt greu de avut in aceasta lume. Nu sunt atat de naiv sau de utopist sa cred ca voi gasi persoana care sa fie asa sau ca voi ajunge in punctul in care sa le am, dar totusi le doresc, asa cum iti doresti niste lucruri despre care stii ca te vor face mai fericit, ca-ti vor da o stare mai buna.

Observ tendinta si dorinta mea de a ma vulnerabiliza. E o chestie care nu o pot explica fara sa par pampalau :) dar imi doresc asta. Sa fiu vulnerabil catre o persoana si sa simt ca, oricum ar fi, aceea persoana nu-mi va face niciodata rau. As vrea sa gasesc pe cineva cu care sa nu ma lupt, de care sa nu ma tem ca ma va rani. Sa am siguranta aia ca va fi bine, ca voi fi in siguranta. In general cand esti vulnerabil si o arati (sau se vede), oamenii au tendinta (din diferite motive) sa te calce in picioare, sa fie rai, si tocmai de asta e asa de importanta pentru mine, pentru ca ma gandesc ca daca gasesc o persoana (de sex feminin, pentru ca la asta ma refer in aceasta postare) care sa nu faca asta, atunci voi avea un reper (din mai multele pe care le am) din care sa stiu daca va merge sau nu, daca pot sau nu sa am incredere in ea.

Tot timpul am observat ca eu caut pe cineva care sa ajunga sa ma stie cu totul. Stiu ca "necunoscutul" si procesul de a descoperi pe cineva e foarte important (si isi are rolul sau) in relatia dintre doua persoane, si apreciez asta cand se intampla, dar n-as suporta in timp sa stiu ca acea persoana nu stie cu adevarat cine si cum sunt. Din puctul meu de vedere e  placut sa stiu ca o persoana isi poate da seama ce simt sau ce gandesc fara ca macar sa scot un cuvant pe gura. Mai pe scurt, sa ma simta. Sa simta cand sunt suparat si cand am nevoie de ajutor, sa simta cand vreau sa fiu lasat in pace sau din contra cand trebuie sa insiste, sa simta ce-i cu mine. Sa-mi stie gandurile. Sa stie lucruri despre mine pe care sa nu le stie nimeni. Sa ma cunosca pe mine, ăsta cu toate lucrurile bune si rele pe care le am. Suna asa de utopist ca nici nu-mi venea sa scriu :) Foarte greu sa gasesti o astfel de persoana, si in plus cum poti sa ceri asta de la cineva, cand nu esti sigur ca tu ai putea face asta. Pentru ca dai dovada de nesimtire cand tu vrei si vrei, dar nu stii (sau nu vrei) sa dai. Nu e corect.

Mi-ar placea sa gasesc acea persoana ideala careia sa-i zic totul despre mine. Sa ma arat, asa cum deschizi un pachet si arati ce e inauntru. Nu vreau sa traiesc numai eu cu mine. I'm sick of me knowing me. Vreau ca si altcineva sa stie. Dar din nou, nu poti face asta complet pentru ca risti sa te lasi cu toata greutatea pe acea persoana. Si din nou nu e corect catre ea.

Vorbeam mai demult de rabdare, ca imi place sa gasesc persoane care dau dovada de rabdare. De ce? Pentru ca uneori simt ca pot pune rabdarea la incercare, ca pot deveni sacaitor sau enervant, dar nu-mi doresc sa indepartez acea persoana. Pentru ca uneori solicit mai multa atentie. Pentru ca uneori pur si simplu vreau sa stiu ca cineva ma poate suporta, ca-mi poate oferi din rabdarea sa ca o dovada ca ii pasa.

Mai demult intr-un comment Ajnanina m-a intrebat (pe buna dreptate): "Ok, dar tu ai rabdare?". Mi-a ramas in minte intrebarea asta. Pentru ca nu pot sa zic ca am rabdare tot timpul. Mi-ar placea sa fie asa, dar nu e. Am momente cand am o rabdare imensa, fara ca nici macar sa ma straduiesc sa o am (vine de la sine), dar am si momente cand mi se rupe firul si imi pierd rabdarea. Si cum ziceam mai sus, cum sa cer de la cineva sa aiba multa rabdare cu mine, cand eu nu pot oferi asta tot timpul.

Si imi place sa ma simt "safe" langa cineva. Da, asta e cuvantul: safe. Sa ma simt in siguranta. Relaxat. Sa nu ma mai emotionez (si sa mi se rupa firul). Sa fiu eu. Sa pot sa ma desfasor, in glorioasa mea tampeala :P Sa imi alunge gandurile negre si sa ma faca sa nu revin acolo, in bezna mintii mele. Sa ma tina in lumina. Sa fie cineva in care sa-mi gasesc forta.

Ei bine, sunt lucruri ideale ce mi-ar placea sa se intample. Si cine stie, daca intr-o zi se vor alinia planetele asa cum trebuie iar eu voi fi ceva mai "bun", poate ele vor deveni realitate :). Dar pana atunci sunt doar niste dorinte.


Rushing and racing and running in circles
Moving so fast I'm forgetting my purpose
Blur of the traffic is sending me spinning
Getting nowhere

My head and my heart are colliding chaotic
Pace of the world I just wish I could stop it
Try to appear like I've got it together
I'm falling apart

Save me
Somebody take my hand and lead me
Slow me down
Don't let love pass me by
Just show me how
Cause I'm ready to fall
Slow me down
Don't let me live a lie
Before my life flies by
I need you to slow me down

Sometimes I fear that I might disappear
In the blur of fast forward I falter again
Forgetting to breathe
I need to sleep
I'm getting nowhere

All that I've missed I see in the reflection
Passed me while I wasn't paying attention
Tired of rushing, racing and running
I'm falling apart

Tell me
Oh won't you take my hand and lead me
Slow me down
Don't let love pass me by
Just show me how
Cause I'm ready to fall
Slow me down
Don't let me live a lie
Before my life flies by
I need you to slow me down

Just show me
I need you to slow me down
Slow me down
Slow me down

The noise of the world is getting me caught up
Chasing the clock and I wish I could stop it
Just need to breathe
Somebody please
Slow me down


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, iulie 19, 2010
Ma deranjeaza ca uneori (poate de fapt de multe ori) sunt asa slow, ca ma prind mai greu, ca imi trebuie chestii clare ca sa inteleg. Ca nu pot avea atentia dispusa pe mai multe lucruri in acelasi timp. Ca nu ma pot concentra pe prea multe lucruri deodata. Ma descurc destul de bine cand am atentia pe o singura chestie, pe o singura idee, dar cand totul incepe sa se ramifice, se pare ca nu mai fac fata. Si e frustrant, pentru ca imi pierd sirul, pentru ca imi pierd logica pe care o aveam in cap. Si nu-mi place sa nu inteleg ceva cum trebuie, sa raman in urma, sa ma simt de parca as fi prost. Mi se duce rabdarea, mi se duce tot. Nici nu ma mai pot concentra. Ma simt calcat iin picioare (desi probabil ca nu e asa). Totul are logica in capul meu, dar nimic nu mai iese asa cum trebuie. Trebuie sa fiu in forma buna ca sa fac fata si in general nu sunt. Nu prind din fuga chestii, trebuie sa stau sa le gandesc putin ca sa-mi dau seama cum vine treaba, iar daca totul trece ca trenul pe langa mine, pierd si sirul si claritatea. In general in discutii patesc asta, deasemenea si cand fac ceva cu cineva si ala nu explica pe intelesul meu (dar pana la urma cine explica special pe intelesul cuiva? daca te prinzi, te prinzi, daca nu, nu). Adica cand sunt implicat si eu. Cand stau pe bara inteleg foarte bine, nu imi trebuie un efort de concentrare.

Nu stiu daca asa am fost dintotdeuna, dar acum ma simt slow de tot, parca m-am tampit de-a binelea. Asta e o consecinta probabil a lipsei socializarii, ca nu-mi mai pun mintea in situatii in care sa ma concentrez bine, in care sa ma misc repede. Parca sunt o roata ruginita. Si toata aceasta senzatie, ca raman in urma, ca parca sunt prost, ma enerveaza la culme. Ca sa fii practic in viata trebuie sa fii tot timpul pe faza si sa faci fata. Se pare ca eu nu (mai?) fac fata. Astea-s chestii pe care trebuia sa le stiu (si sa le fac) acum multi ani, nu acum. Nu acum. Nu acum se invata chestii ce trebuiau deja stiute. Sunt in urma cu anii, ani pierduti intre timp. Cati? Cel putin 6? Pe putin. Cine stie, probabil ar trebui sa revin la liceu si sa-l iau de la inceput. Cateodata as vrea sa reiau totul de la zero. Asta in caz ca nu sunt slow. Dar daca sunt intradevar slow atunci de ce sa ma mai chinui.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, iulie 18, 2010
Acum am mici probleme cu respiratul. E de la nas. Ziceam si eu asa...dar nu despre asta vreau sa vorbesc.

Nu mai vorbesc cu F. de vreo luna, poate si mai mult. De la un timp incoace vorbesc cu ea din an in paste. Iar Ama nu mai da semne de viata de vreo 2 luni cred. Si cu cat trece timpul cu atat imi doresc mai putin sa vorbesc cu ele.

Ultima data cand am vorbit cu F. nici nu mai eram in stare sa gasesc un subiect de conversatie. Stateam si ma uitam ca un bleg la ecran. Nu e vorba ca nu pot vorbi, ca nu pot gasi ceva, ca nu pot glumi, pur si simplu eram blocat. In alte dati imi venea foarte usor sa vorbesc cu ea, dar atunci nimic. Si cred ca e din cauza faptului ca am inceput sa vorbesc cu ea din ce in ce mai rar. Si cred ca e din cauza faptului ca nu mai am nici o tragere de inima cand e sa vorbesc cu ea. As putea sa mai vorbesc cu ea, dar simt ca o voi face din obligatie. Asa cum am facut-o si atunci. SI acum stau si ma gandesc daca sa mai vorbesc sau nu cu ea.

Ama a plecat din tara cand am inceput sa vorbim mai bine. Si din cauza faptului ca nu putea avea acces la calculator am inceput sa vorbim foarte rar. La inceput ii mai lasam cate un mesaj, cam la o luna asa, ca sa mentin o legatura, dar de la un timp nu-i mai las. Si nici nici ea nu mai da semne de viata. De fapt cum sa zic, eu nu mai scriu nimic, nici ea nu mai scrie, asa ca totul dispare in tacere. Cam asa ceva. Si acum ca si la F. nu mai am tragere de inima. Nu mai simt nevoia sa scriu. Probabil ca las totul sa dispara incet incet.

Nu am vorbit cu multe persoane pe net de-a lungul timpului. Aici ma refer la persoane cu care am purtat mai mult de cateva conversatii. Sunt 6 persoane de fapt (7, daca o includem si pe A.T., desi ea n-are ca cauta aici la o adica). Ce vreau sa zic e ca toate sunt femei, cu toate am purtat discutii mai mult sau mai putin personale si de 5 dintre ele am fost atras intr-un fel sau altul. Si tocmai asta e, ca ajung sa fiu atras de ele, iar netul nu e cel mai bun loc sa fii atras de cineva, va zic eu. Pentru ca sunt slabe sanse sa o vezi pe acea persoana, pentru ca exista posibilitatea ca ea sa nu te perceapa asa cum o faci tu (din cauza faptului ca nu sunteti fata in fata, ca nu exista interactiune de genul asta). Si de F. am fost atras o anumita perioada, la fel si de Ama. Si dupa un timp totul dispare, nu are cum sa nu dispara, pentru ca incerc sa imi pun gandurile in ordine, pentru ca incerc sa fiu realist, pentru ca imi dau seama de distanta. Si incet incet cred ca dispare si dorinta de a mai vorbi (in stransa legatura si cu faptul ca nu mai vorbesc cu ele din diferite motive, subiective sau obiective). Incepe sa nu mai existe acel ceva care sa ma atraga inspre ele. Probabil ca suna crud dar poate conversatiile astea (si faptul ca sunt atras) sunt intr-un fel substitute a unei vieti sociale reale.

Tin minte ca atunci cand am inceput sa vorbesc cu F. ma simteam singur, nu aveam cu cine sa vorbesc, vroiam sa fac conversatie. Nu mai vorbisem cu cineva pe net de vreo 3 ani iar viata mea era suspendata undeva in aer. Iar acum... acum nu mai vorbesc cu ea, nici cu Ama, m-am cam saturat sa-mi fac iluzii, sa cred in chestii ce nu se vor intampla niciodata, sa port conversatii care dupa un an sa para ca nici nu au existat (raman in capul meu dar.. la ce bun?). Imi zic ca nu voi fi atras, dar sunt, imi zic ca pot fi detasat, dar nu pot. E nasol sa te gandesti la cineva si apoi dupa un timp sa reduci totul la nimic, la vorbe si la orice altceva.           

Cred ca m-am inpotmolit, parte autocenzura, parte ca nu mai stiu ce sa zic. Nu stiu daca voi mai vorbi cu ele, mari sanse ca nu. Ma gandesc ca poate eu sunt de vina, poate pentru ca imi inchipui ca voi fi vreodata cu ele sau ca le voi intalni. It's sad, I know. Undeva cred ca gresesc cu ceva, nevorbind sau spunand prostii sau indepartandu-ma. Stiu ca vreau sa gasesc pe cineva cu care sa vorbesc si de care sa fiu atras. Iar pe net nu stiu cat de posibil e asta. Tot timpul e distanta. Tot timpul e felul meu de a fi. Tot timpul e trecerea timpului care reduce totul la nimic.

Tot incerc sa scriu de o ora, doua, poate si mai mult  Parca nu reusesc sa scriu asa cum imi doresc. Franturi aici, franturi acolo. Sa scriu asta, sa nu scriu aia. Incerc sa ma fac inteles si ma tot gandesc ca se va intelege altceva. Tot ce am scris ramane, poate se intelege ceva. Simt ca nu mai scriu cum o faceam, ma poticnesc si ma opresc. Intr-un fel si eu, in perioada asta, simt mai putin, sunt mai rece (sau poate devin mai rece), stau si astept ca orele si minutele sa treaca, fara directie si fara sens. Traiesc o autoizolare, o singuratate care se pare ca-mi place, dar pe care nu o doresc. And nobody knows what's inside me (good or bad)... Except me.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, iulie 17, 2010
Hai sa ne prefacem ca totul e bine, ca lumea e un loc mare, ca suntem intregi la minte, ca suntem bine. Hai sa ne pacalim ca nu facem rau, ca avem intentii bune, ca ne pasa, ca suntem mai buni. Hai sa ne jucam cu mintile noastre, cu sufletele lor, cu destinele unora, cu visele altora.

Hai sa ne prefacem ca suntem de neatins, ca nu suferim, ca suntem puternici, ca adevarul ne apartine. Hai sa zicem ca suntem de nesalvat, ca suntem nebuni, ca lumea nu ne stie, ca viitorul nu mai e. Hai sa bravam putin, sa ne jucam putin, sa ne murdarim putin, sa ne prostim putin.

Hai sa ne prefacem ca nu suntem raspunzatori, ca putem trece fara sa ne atinga, ca ceea ce facem nu are consecinte, ca suntem centrul unui univers fictiv. Hai sa ne blocam intre patru pereti, sa ne inchidem in interiorul mintii noastre, sa uitam ca existam, sa stingem lumina in camera. Hai sa pretindem ca desenam cercuri patrate in baie, litere curbate in piscina, flori albastre pe masa din sufragerie, fete zambitoare pe marginea spatarelor.

Hai sa ne prefacem ca suntem altii, ca suntem noi, ca suntem normali, ca suntem ciudati. Hai sa ne imaginam o lume fara noi, o lume cu noi, o lume mai buna, o lume mai rea. Hai sa fim in dublu exemplar, sa fim copia unei copii, sa fim prea multi oameni deodata, sa fim in plus.

Putem sa pretindem ca totul a fost un vis? Ca ne-am trezit si nimic nu mai era ca inainte? Ca putem incepe totul de la inceput? Un nou destin, o noua viata, un nou vis.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, iulie 16, 2010
Azi se lanseaza filmul in State pentru publicul larg.

Nu stiu la ce sa ma astept de la acest film. Stiu ca o sa ma uit la el fara idei dinainte facute. Daca pleci la un film asa (gandind ca nu e bun sau din contra fiind prea entuziasmat si ridicand astfel stacheta prea sus) la un film sunt foarte mari sanse sa nu-ti placa. Stiu ca mai mult sau mai putin o sa-mi placa, oricum ar fi filmul, tocmai datorita subiectivismului pe care il am fata de Nolan (tb sa fie teribil de prost sa nu-mi placa, ceea ce nu e cazul aici).

Am evitat, in mare parte, interviurile, recenziile si imaginile despre film, si am sa fac asta pana il vad. Nu vreau sa stiu sau sa banuiesc dinainte ce se va intampla in film si sa-mi stric distractia :P Dar din ce am reusit sa mai citesc am senzatia ca povestea va fi cam alambicata, cu mai multe straturi, pe mai multe nivele. Nu stiu cum va pica asta pentru publicul larg (pentru ca imi doresc ca filmul sa aiba succes) pentru ca s-ar putea sa picam in zona ambigua (probabil gen "Lost"... probabil), in care unele lucruri nu se vor intelege (si cred ca nu vor fi explicate "pe fata"). Tot am gasit cuvinte de genul "maze", "arhitecture of the mind", "implant ideas" etc. Posibil sa fie genul de film pe care sa-l mai vezi cel putin inca o data ca sa-l intelegi, posibil sa fie genul de film pe care sa-l poti interpreta, posibil sa fie deliberat confuz (tinand cont are loc in visurile si mintea umana). Din ce am citit cica ar avea influente din James Bond (la nivel de personaje cred), Matrix, Blade Runner, 2001.., poate si altele. Ma gandesc la o delimitare foarte precara si ambigua intre ce e real si ce nu e. Vom vedea. Nu stiu daca vor exista twisturi  Din nou, vom vedea. Pentru mine daca va reusi sa ma pacaleasca intratat sa nu-mi dau seama in ce directie se va duce povestea dar in acelasi timp imi va oferi sansa sa inteleg cate ceva ca sa nu devin total confuz, atunci voi fi multumit (am ridicat oare stacheta cam sus, cum ziceam mai devreme? :D).

In momentul asta are 84% pe RottenTomatoes (un site ce tine evidenta recenziilor pozitive si negative din State, iar procentajul e a celor pozitive din total). As fi vrut mai mult (in jur de 90%), dar inca se mai aduna recenzii, poate mai creste. Astept cu interes incasarile sa vad ce o sa iasa. In general nu tin cont de recenzii sau incasari (daca imi place, imi place) si nici aici nu o sa tin cont in aprecierea filmului, totusi cum interesul meu e mai mare pentru filmul asta, mai arunc cate un ochi pe un site sau un altul sa vad cum merge filmul.

Nu mi-am propus sa-l recomand, dar cred ca totusi ca am facut-o de vreme ce am scris doua postari pe aici. Acum stim pe cine dam vina daca va duceti si nu va place :P


Mai las si doua linkuri cu cate trei trailere mici (30 secunde) fiecare: aici si aici (daca v-a placut trailerul, puteti sa le incercati si pe astea, mie mi-au placut si mai mult)

Dupa ce reusesc sa-l vad, probabil voi mai scrie inca o postare in care sa spun ce parere mi-a facut.

Later Edit: cred ca regizorul (Nolan) a decis sa faca acest film acum pentru ca si-a dat seama ca acum poate profita de influenta pe care o are la Hollywood. Si-a zis probabil ca alta data nu va mai avea posibilitatea sa-l faca asa cum si-l doreste, la scara asta. Ceva asemanator a facut si Peter Jackson cu King Kong, un remake dupa filmul cu acelasi nume din '33 (un film de suflet pentru Jackson si care probabil l-a influentat in dorinta de a face filme) 

Later Edit 2: gasit pe imdb - Christopher Nolan first pitched Inception to Warner Bros after the completion of his third feature, Insomnia (2002/I), and was met with approval from the studio. However, it was not yet written at the time, and Nolan determined that rather than writing Inception as an assignment, it would be more suitable to his working style if he wrote it as a spec script and then presented it to the studio whenever it was completed. So he went off to write it, thinking it would take "a couple of months", but it ultimately took nearly eight years.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, iulie 14, 2010
Citat luat de pe twitterul lui Robert Rodriguez, regizorul (Desperado, Sin City), despre faptul ca daca vrei sa scrii cu adevarat trebuie sa perseverezi, chiar daca nu ai chef:

You'll rarely be in the mood to work. So the formula has to be: 1) write, even if not in mood. 2) writing will get you in mood 3) result. 

Doamne cat de simplu si la obiect a spus-o. Si numai cu cuvintele astea acum eu il vad in alta lumina si il respect mai mult ca regizor. Si cand ma gandesc ca unii scriu carti intregi pe tema asta :) Cele mai bune sfaturi sunt cele simple, scurte si la obiect date de catre cineva caruia ii pasa si se implica.

Later Edit: iata tot textul (cititi de jos in sus)


 ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, iulie 14, 2010
din ciclul "am inceput cu o idee si am scris un roman :P" sau "de ce ne bate la cap John cu filmul asta?", scriu, mai citesc putin si apoi iar scriu:

Cum v-am mai zis intr-o alta postare, astept cu nerabdare sa vad Inception :) asa ca m-am gandit sa scriu cateva postari in legatura el. Bine, acum in minte il am pe asta si inca unul (vroiam sa zic mai mare dar dupa ce l-am scris pe asta ma indoiesc) care va fi pe 16 iulie cand va fi lansat filmul in State (la noi va fi de pe 30 iulie incolo).

Intai trebuie sa zic de ce scriu despre filmul asta (si de ce sunt interesat de el). In primul rand si cel mai important pentru mine e faptul ca e regizat de Christopher Nolan, unul dintre regizorii mei favoriti. Am inceput cu al doilea sau film Memento (pe primul, Following, nu am reusit sa-l vad, fiind mai greu de gasit) in 2001 si de atunci am vazut fiecare film al sau. Din cate tin minte, el si Shyamalan sunt singurii regizori a caror filme le-am vazut in ordinea in care au aparut (incepand totusi cu al doilea film al lor), fara sa ratez sau sa sar unul dintre ele. Din pacate ultimul film al lui Shyamalan (the Happening) nu mi-a placut, asa ca Nolan a ramas singurul regizor a carui filme mi-au placut de la primul (vazut) pana la ultimul. In al doilea rand acest film este, din cate am inteles, unul de suflet al regizorului, avandu-l in minte si lucrand la el de mai multi ani. Asa ca ma astept ca din punct de vedere al impactului (pentru mine) sa fie asemananator cu Memento (unul din filmele mele favorite). Trebuie sa intelegeti ca Hollywoodul (prin studiouri) foarte rar da foarte multi bani (160 milioane numai pentru film, plus alte zeci de milioane ptr promovare si probabil si altele) pentru un film original. Adica care nu face parte dintr-o franciza (Star Wars), care nu e sequel sau prequel (seria Harry Potter de exemplu, sau The Hobbit ca prequel), care nu are personaje dinainte cunoscute pentru public (cum e de exemplu Batman sau James Bond), care nu e remake (King Kong), care nu are o carte de succes in spate (Twilight, Harry Potter, Lord of the rings). Practic Warner Bros. risca, neavand o garantie ca isi va scoate banii, tinand cont ca filmele ce castiga intradevar bani (summer blockbusters) sunt cele usor recognoscibile, care au ceva in spate (film, carte, jucarii, personaje cunoscute etc). Filmul asta e finantat in primul rand pe incredere. Pe calitatea regizorului, pe impactul sau la public, pe faptul ca Nolan a strans cu ultimul sau film, The Dark Knight, 1 miliiard de dolari. Singurul care se mai bucura de o asemenea incredere este James Cameron (cu ale sale filme originale si mari aducatoare de bani, Titanic si Avatar). Hollywoodul lucreaza pe bani, asa ca rar puteti vedea vara un film foarte scump, bazat pe o idee originala si unde regizorul are putere de decizie. Deci va fi interesant sa vedem ce va aduce acest film (prin succesul sau, sau din contra esecul sau) si cum va influenta Hollywoodul si publicul (pentru ca daca e bun filmul, in sensul ca iti pune mintea la contributie, va demonstra, prin incasari (mari sau mici), daca publicul, in general, este asa dumb pe cat crede Hollywoodul sau nu). In afara de ce am zis mai sus, mai astept filmul asta pentru povestea lui (despre care nu stiu mai nimic si care cica promite sa fie cu totul altceva decat la ce ne putem astepta) si pentru actorii sai (mai ales Joseph Gordon-Levitt)

Nu ma asteptam sa scriu atat pana aici :P Dar ce aveam in minte sa scriu tot voi scrie, asa ca acum voi enumera actorii mai importanti si voi incerca sa recomand un film (sau mai multe) la fiecare. Cu precizarea ca filmele vor fi cele care mi-au placut, hai sa vedem ce gasim:
  • Leonardo DiCaprio - cum e cel mai cunoscut probabil ca stiti multe din filmele lui, asa ca, desi recent (in ultimii zece ani) a facut cateva roluri care mi-au placut (amintesc de Catch Me If You Can, Aviator, poate si de Revolutionary Road) voi alege un film mai vechi, si anume What's Eating Gilbert Grape. Mi-a placut mult in filmul asta si cand l-am vazut (dupa Titanic) mi-am dat seama ca actorul asta are ceva in el.
  • Ellen Page - de ea mi-am dat prima data seama in X-Men: The Last Stand, iar filmul ales de mine va fi Hard Candy (si nu Juno) pe care am avut placerea sa-l vad la TIFF. E un film interesant, ambiguu, o confruntare intre doua personaje, unde nu vei stii care e cel bun si care e cel rau (in stilul asta e si filmul lui Steve Buscemi, Interview). Ca o idee interesanta, regizorul filmului, David Slade, a regizat si Eclipse :)) (ca sa vedeti de unde pleaca un regizor si unde ajunge).
  • Joseph Gordon-Levitt - ehh acest actor devine pentru mine unul foarte interesant, pe care-l voi urmari in anii ce vor veni. Aici voi alege filmul cu care mi-a atras atentia si anume Brick, un noir modern (construit dupa regulile clasice totusi), a carui actiune are loc intr-un liceu din State (e departe ca poveste fata de filmele si seriale obisnuite, si siropoase, cu liceeni). Inca o chestie interesanta: a mai jucat cu colega sa din 500, adica Zooey Deschanel, si in filmul Manic (lansat in 2001), un film pe care as fi interesat sa-l vad.
  • Marion Cottilard - o stim din La Vie en Rose, ne gandim la Jeux d'enfants, dar voi alege unul mai obscur poate, si anume Ma vie en l'air. Mi-a placut la el ca Yann, personajul principal, isi da seama ca femeia pe care o cauta era chiar langa el (personajul Alice jucat de Marion, la inceput un soi de best friend), asta dupa ce incearca sa reinvie o relatie (cu altineva) de mult apusa, care ramasese in capul sau. E o idee acolo (si o secventa) care mi-a placut foarte mult: Yann avea o metoda de a stii daca o femeie era The One. Le deschidea usa de la masina sa intre si apoi cand ocolea masina sa ajunga la locul soferului era atent daca ele vor ridica sau nu siguranta de la usa sa. Asa s-a prins ca Alice era cine trebuie. Ea s-a aplecat peste scaunul sau si a deblocat usa :) (fara ca el sa-i ceara asta)
  • Tom Hardy - pe el l-am vazut in Star Trek: Nemesis (desi vad ca a jucat inainte in Black Hawk Down si Band of Brothers, unde nu mi-am dat seama de el). Initial as fi vrut sa zic Bronson (un film pe care nu l-am vazut, dar despre care am auzit ca e bun, in care el face un rol foarte interesant), dar cum vad ca a jucat si in Layer Cake, am sa vi-l recomand pe acesta. Seamana cu filmele lui Guy Ritchie, Lock Stock... si Snatch (Hardy va juca peste cativa ani in filmul acestuia RocknRolla), dar e regizat de Matthew Vaughn (Stardust, Kick-Ass), un apropiat de a lui Guy. In film pe langa Daniel Craig, mai are un rol mic si Marcel Iures (unde vorbeste in romaneste desi joaca un sarb :P). Filmul l-am vazut la TIFF. Ca si Joseph, si despre Tom se zice ca are potential, asa ca am sa incerc sa vad Bronson si apoi daca-mi place voi fi cu ochii pe el.
  • Cillian Murphy -  aici oscilez intre doua filme regizate de Danny Boyle (stiti voi, Slumdog...), 28 Days Later si Sunshine, si cred ca am sa aleg Sunshine, un SF cu buget mediu (50 mil.), foarte interesant, care este o combinatie intre Solaris si 2001 (plus ca ultimul act este diferit ca directie decat restul filmului). O chestie interesanta: Leo a jucat si el intr-un film de Danny Boyle, si anume The Beach. 
  • Ken Watanabe - aici nu am prea multe de zis pentru ca nu am vazut fillme cu el. Asa ca aleg The Last Samurai. Totusi, uitandu-ma la filmele sale, ar cam trebui sa ma uit la Memoirs of a Geisha si mai ales la Letters from Iwo Jima. 
  • Michael Caine - el e de mult timp in lumea filmului, dar eu l-am descoperit in The Cider House Rules (tineti minte "Goodnight, you princes of Maine, you kings of New England"?) si de atunci cand il mai vad printr-un film sunt foarte atent la el. E un actor foarte bun si, dupa mine (care nu-l stiu, evident), un om foarte interesant. Ar trebui sa vedeti acest clip cu el (mai ales inceputul, cu clipitul).
Nu cred ca v-ati asteptat sa scriu atat de mult (sau poate ca da :P). Dar gata am terminat :) Am sa mai scriu despre Inception, dupa cum am zis, cel putin o postare (pe 16 iulie). Dar pentru moment ma opresc.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, iulie 13, 2010
Am auzit melodia asta ieri dimineata cand scriam postarea anterioara. In general am obiceiul sa caut melodii, pe care sa le ascult, pe VH1 (se potriveste gustului meu la muzica). Nu imi place MTV-ul si nici celelalte posturi de muzica, iar la radio sunt aceleasi melodii plicticoase puse in rotatie. In ultimul timp (ultimele luni) nu prea am mai dat sa ascult ceva nou si s-a simtit. Era plictiseala totala, incepand de la urechi si pana in capatana mea :) Asa ca acum ma bucur (in repeat cum mi-e obiceiul) de aceasta melodie. Stiam de ea (artista), dar cred ca incepand cu aceasta melodie (si cu cealalta de pe acelasi album) am sa fiu mai atent la ea. Probabil o sa ascult si albumul sa vad daca mai gasesc o melodie care sa-mi placa.

Felul in care ascult o melodie se pare ca ma reflecta intr-un fel :) Dau de o melodie care-mi place si o ascult over and over again pana imi trece. Si in tot acest timp, in general, o ascult numai pe asta. Nu-mi doresc sa mai ascult altceva, simt ca mi-ar putea lua placerea de a o asculta. Pentru mine tine de faptul ca intru intr-o atmosfera anume (data de felul cum percep melodia, cum imi suna), intr-un ritm, pe care nu vreau sa-l perturb. Si cand zic ca o ascult in repeat nu ma refer ca o ascult de trei ori pe zi :) Mai degraba stau o ora, doua, trei, ascultand-o. Pur si simplu nu ma mai pot opri :P (vorbesc de melodiile care ma prind).


Don't wanna see the stars, don't wanna see the moon
Don't wanna see the sun that rises up too soon
Don't wanna see the day, don't wanna see the night
Oh the afternoon, it feels about right

I am the spaceman flying high
I am the astronaut in the sky
Don't worry, I'm okay now
I am the light in the dark
I am the match, I am the spark
Don't worry, I'm okay now

After the sun always comes the rain
Followed by hurt and pain
After the light comes the dark
After the love comes the breaking of my heart

I am the spaceman flying high
I am the astronaut in the sky
Don't worry, I'm okay now
I am the light in the dark
I am the match, I am the spark
Don't worry, I'm okay now

I am the spaceman flying high
I am the astronaut in the sky
Don't worry, I'm okay now
I am the light in the dark
I am the match, I am the spark
Don't worry, I'm okay now

Just dry your eyes, and I'll be there
Don't live for anger or despair
Don't worry, I'm okay now
I'm okay, I'm okay now


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, iulie 12, 2010
Weeell... back to words... and to making noise... Mostly noise

Iepurasul asta a terminat cu sesiunea. Si ca intotdeauna se putea mai bine. Ehh... la mine tot timpul se poate mai bine.

Dintre toate lucrurile care ma pot anestezia (a se citi a-mi lua "abilitatea" de a genera ganduri), calculatorul e cel mai eficient. Poate ca de asta stau cu orele in fata lui. Poate ca de asta stau all night long. Am observat in ultimele zile ca atunci cand ma intind pe pat ori pe canapea, in general ca sa adorm (sau sa stau), am tendinta sa alunec in lumea gandurilor si sa raman acolo. Sa "construiesc" gand dupa gand, pana ma supar sau ma enervez, sau pana obosesc si ma satur de mine. E ca si cum as cobora intr-un put intunecat, tot mai jos, tot mai jos. Acum mi-a trecut. In cazul asta, poate era stresul de la sesiune care imi alimenta "coborarea".

Sunt dependent de gandirea mea, de gandurile mele negre. Sunt dependent de calculator. Sunt dependent sa stau toata noaptea treaz in fata lui. Pana obosesc, si apoi ma culc. Astfel nu mai am timp sa gandesc.

Ma gandesc ca sunt dependentul ideal. Cum ma prinde ceva, cu greu mai scap. Old habits die hard. In cazul meu preventia e cea mai buna. Mai bine sa nu incerc decat sa devin dependent si sa nu mai reusesc sa scap. Fara sa aiba neaparat legatura cu dependenta, observ la mine ca raman in cap cu diverse lucruri... cuvinte... situatii... They just stick to me. Si tot asa ca mai sus, scap cu greu de ele. Timpul e cel mai bun prieten al meu in cazul asta. Se pare ca creierului meu ii place sa absoarbe chestii. Chestii care apoi incep sa imi bantuie prin cap cand ma asez in pat. In general se fac simtite dupa un timp, cand deja am reusit sa le intorc pe cateva fete.

As putea incerca sa uit cu ajutorul catorva mici vicii mult iubite de om. Dar prefer sa imi las mintea intacta. Prefer sa sufar cu ea lucida. Sau poate doar imi place sa sufar.

Am sa incerc sa nu mai stau noaptea. Nu mai promit. Am mai zis asta intr-un alt post. Nu vreau sa ma dezamagesc promitandu-mi. Stiti cum e, ca la sfarsit de an... "De la anul nu mai fumez, nu mai fac prostii, etc etc etc" si cand vine noul an... "Well... maybe next year". Ma gandesc ca poate daca nu imi mai promit, atunci, cine stie, poate imi voi face o surpriza frumoasa.

Sunt un soft. Si se pare ca tind sa fiu si un smurf. Dar asta sunt. Nu vorbesc din lene, dar unele lucruri pur si simplu fac parte din mine, ma fac cine sunt. Altfel (vorbind in termeni generali, nu ma refer la particularitati) nu mi-ar placea sa fiu. Mai bine iau ce am, si maturizam pe ici si pe colo, pana scot ceva din mine. Daca o sa reusesc sa scot ceva. Daca nu, nu. Oricum, mai am o sansa in urmatorii 4-5 ani. Stiu ca nu e bine sa-mi dau termene, dar simt ca dupa 30 voi ramane blocat in viata asta pe care o am, cu slabe sanse sa mai ies.

Ma gandeam acum cateva zile la faptul ca m-am mutat din Constanta. Big mistake. Dar eram un pusti, ce stiam eu. Taica-miu a insistat pe langa maica-mea si intr-un sfarsit si-a obtinut interesul. Pe el nu-l lega nimic concret de acel oras. Daca, de exemplu, era legat cu seviciul, tinea si cu dintii ca sa nu plecam. Dar nu, cum pleca in strainatate cu avionul, si-a facut calcule ca i-ar placea sa vina "acasa", sa-i impresioneze pe prostii de aici cu cati bani are. Acum nu mai are bani. Dar atunci si-a vazut interesul, sa-i fie lui cat mai bine. Si "in the process" ne-a luat si pe noi cu el.

Si de acum cateva zile m-a apucat dorinta asta de a iesi din orasul asta. Orasul mic si gri, cum ii zic eu (desi nu e mic, caci are mai mult de 100 de mii de locuitori). Dar nu pot acum, in anii astia. Nu as rezista singur in alta parte. Nu acum. Poate mai incolo, cine stie. Daca as pleca acum (pentru ca am unde), m-as intoarce rupt si fara energie, cum am facut-o in 2007. Ma supara ca nu ma pot descurca singur. Ca sunt dependent. Maica-mea imi zicea ca poate eu fac invers. Ea vroia sa plece din orasul ei la 14 ani, eu la 14 ani nu vroiam sa plec de aici (nu aveam atunci notiunea asta in cap). Dar acum se pare ca imi doresc (asta inseamna ca ea nu-si mai doreste?). Oricum sper sa evadez macar cateva zile in vara asta (vreau sa ma duc sa vad Inception, ca aici n-am unde sa-l vad).   

Vreau sa vad filmul asta. Vreau sa ma bucur de el intr-o sala de cinema. Ehhh... ma entuziasmeaza foarte mult (filmul), recunosc asta :) E o chestie cu mine, se pare ca atunci cand sunt in lume nu prea dau semne ca m-ar entuziasma ceva. Adica nu prea fac multa galagie in legatura cu un lucru sau altul. Le pastrez pentru mine, probabil pentru ca ma gandesc ca as parea copilaros sau infantil daca m-as manifesta. In general ma entuziasmeaza lucrurile mici, cum e filmul asta de exemplu. N-are rost sa si bat lumea la cap cu chestii de astea, in general pentru ca pe ea nu o intereseaza (si nu vrea sa fie batuta la cap cu prea multa vorbarie).

Welcome back John, said someone.
Welcome back John, replied no one.


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, iulie 10, 2010
it hurts
but you don't know who you are
breaking in pieces,
you are
falling in places,
you are

it's strange
i see you in bright colors, i see you in dark ones
breaking your legs,
you are
falling asleep,
you are

you get stranger and stranger
softer and softer
in the morning's sun, in the night's dream
and you are
catching a dream, 
you are

and the world turns and turns
not listening, not caring a bit
in the rhythm,
you are
in the absence, 
you are

and when the battle is over
you hear a song
and you are here, 
you write
catching words,
you are
putting them on paper,
you are


Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, iulie 04, 2010

|
Linkuri de întoarcere către această postare