Author: No One
•duminică, iulie 18, 2010
Acum am mici probleme cu respiratul. E de la nas. Ziceam si eu asa...dar nu despre asta vreau sa vorbesc.

Nu mai vorbesc cu F. de vreo luna, poate si mai mult. De la un timp incoace vorbesc cu ea din an in paste. Iar Ama nu mai da semne de viata de vreo 2 luni cred. Si cu cat trece timpul cu atat imi doresc mai putin sa vorbesc cu ele.

Ultima data cand am vorbit cu F. nici nu mai eram in stare sa gasesc un subiect de conversatie. Stateam si ma uitam ca un bleg la ecran. Nu e vorba ca nu pot vorbi, ca nu pot gasi ceva, ca nu pot glumi, pur si simplu eram blocat. In alte dati imi venea foarte usor sa vorbesc cu ea, dar atunci nimic. Si cred ca e din cauza faptului ca am inceput sa vorbesc cu ea din ce in ce mai rar. Si cred ca e din cauza faptului ca nu mai am nici o tragere de inima cand e sa vorbesc cu ea. As putea sa mai vorbesc cu ea, dar simt ca o voi face din obligatie. Asa cum am facut-o si atunci. SI acum stau si ma gandesc daca sa mai vorbesc sau nu cu ea.

Ama a plecat din tara cand am inceput sa vorbim mai bine. Si din cauza faptului ca nu putea avea acces la calculator am inceput sa vorbim foarte rar. La inceput ii mai lasam cate un mesaj, cam la o luna asa, ca sa mentin o legatura, dar de la un timp nu-i mai las. Si nici nici ea nu mai da semne de viata. De fapt cum sa zic, eu nu mai scriu nimic, nici ea nu mai scrie, asa ca totul dispare in tacere. Cam asa ceva. Si acum ca si la F. nu mai am tragere de inima. Nu mai simt nevoia sa scriu. Probabil ca las totul sa dispara incet incet.

Nu am vorbit cu multe persoane pe net de-a lungul timpului. Aici ma refer la persoane cu care am purtat mai mult de cateva conversatii. Sunt 6 persoane de fapt (7, daca o includem si pe A.T., desi ea n-are ca cauta aici la o adica). Ce vreau sa zic e ca toate sunt femei, cu toate am purtat discutii mai mult sau mai putin personale si de 5 dintre ele am fost atras intr-un fel sau altul. Si tocmai asta e, ca ajung sa fiu atras de ele, iar netul nu e cel mai bun loc sa fii atras de cineva, va zic eu. Pentru ca sunt slabe sanse sa o vezi pe acea persoana, pentru ca exista posibilitatea ca ea sa nu te perceapa asa cum o faci tu (din cauza faptului ca nu sunteti fata in fata, ca nu exista interactiune de genul asta). Si de F. am fost atras o anumita perioada, la fel si de Ama. Si dupa un timp totul dispare, nu are cum sa nu dispara, pentru ca incerc sa imi pun gandurile in ordine, pentru ca incerc sa fiu realist, pentru ca imi dau seama de distanta. Si incet incet cred ca dispare si dorinta de a mai vorbi (in stransa legatura si cu faptul ca nu mai vorbesc cu ele din diferite motive, subiective sau obiective). Incepe sa nu mai existe acel ceva care sa ma atraga inspre ele. Probabil ca suna crud dar poate conversatiile astea (si faptul ca sunt atras) sunt intr-un fel substitute a unei vieti sociale reale.

Tin minte ca atunci cand am inceput sa vorbesc cu F. ma simteam singur, nu aveam cu cine sa vorbesc, vroiam sa fac conversatie. Nu mai vorbisem cu cineva pe net de vreo 3 ani iar viata mea era suspendata undeva in aer. Iar acum... acum nu mai vorbesc cu ea, nici cu Ama, m-am cam saturat sa-mi fac iluzii, sa cred in chestii ce nu se vor intampla niciodata, sa port conversatii care dupa un an sa para ca nici nu au existat (raman in capul meu dar.. la ce bun?). Imi zic ca nu voi fi atras, dar sunt, imi zic ca pot fi detasat, dar nu pot. E nasol sa te gandesti la cineva si apoi dupa un timp sa reduci totul la nimic, la vorbe si la orice altceva.           

Cred ca m-am inpotmolit, parte autocenzura, parte ca nu mai stiu ce sa zic. Nu stiu daca voi mai vorbi cu ele, mari sanse ca nu. Ma gandesc ca poate eu sunt de vina, poate pentru ca imi inchipui ca voi fi vreodata cu ele sau ca le voi intalni. It's sad, I know. Undeva cred ca gresesc cu ceva, nevorbind sau spunand prostii sau indepartandu-ma. Stiu ca vreau sa gasesc pe cineva cu care sa vorbesc si de care sa fiu atras. Iar pe net nu stiu cat de posibil e asta. Tot timpul e distanta. Tot timpul e felul meu de a fi. Tot timpul e trecerea timpului care reduce totul la nimic.

Tot incerc sa scriu de o ora, doua, poate si mai mult  Parca nu reusesc sa scriu asa cum imi doresc. Franturi aici, franturi acolo. Sa scriu asta, sa nu scriu aia. Incerc sa ma fac inteles si ma tot gandesc ca se va intelege altceva. Tot ce am scris ramane, poate se intelege ceva. Simt ca nu mai scriu cum o faceam, ma poticnesc si ma opresc. Intr-un fel si eu, in perioada asta, simt mai putin, sunt mai rece (sau poate devin mai rece), stau si astept ca orele si minutele sa treaca, fara directie si fara sens. Traiesc o autoizolare, o singuratate care se pare ca-mi place, dar pe care nu o doresc. And nobody knows what's inside me (good or bad)... Except me.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on duminică, iulie 18, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.