Author: No One
•sâmbătă, iulie 24, 2010
Acum doua nopti am vazut la televizor un film italian cu Marcello Mastroiani si Nastassja Kinski, pe nume Cosi come sei (Stay as you are, in engleza). Este vorba despre un arhitect din Roma (Mastroiani) care se indragosteste de o tanara din Florenta (Kinski), despre care mai apoi banuieste ca ar fi fiica sa. E o poveste de dragoste draguta si interesanta (si cam explicita din punct de vedere sexual, in sensul erotic al cuvantului; pana la urma e Italia anului '78, cinematografia europeana bla bla bla) unde relatia dintre ei (si deci si iubirea si atractia) este pusa sub semnul intrebarii tocmai de aceasta banuiala ca el i-ar fi tata (nu ni se zice in film daca e asa sau nu, totul e lasat in ideea ca "poate e, poate nu e", caci pe langa noi nici ei nu stiu daca e adevarat sau nu). Nu e o drama (nu am perceput-o asa), ci mai mult un film (dragut zic eu) despre o relatie de iubire (cu accente de tata-fiica) intre doi parteneri de varste diferite.

In mare mi-a placut filmul, dar o secventa in mod special a lasat o anumita impresie asupra mea. Am incercat sa gasesc secventa pe net dar in lipsa am sa incerc sa o descriu atat cat mai tin minte.

Ei doi ajung la hotel. El mai mult tras de ea (imaginati-va o copila care-l dorea pe el, tatal pe care nu l-a avut). Ajung in camera de hotel si el se duce in baie sa fumeze o tigara (de fapt i se facuse teama, caci stia ce va urma, si mai era de asemenea apasat de ideea ca i-ar putea fi tata; imaginati-va o combinatie intre senzatia ca s-ar putea sa faci ceva gresit si faptul ca esti totusi atras de acea persoana). Ea intre timp se dezbraca si il asteapta in pat. El sta prea mult in baie si ea adoarme, iar atunci cand iese o vede intinsa in pat goala (si frumoasa). Pentru mine (poate si pentru el) imaginea era ca o combinatie intre o adolescenta si o femeie. Era si copil si adult in acelasi timp, un loc unde granita nu mai era asa clara. Si uitandu-se la ea el ezita (de fapt ezita din baie deja), se aseaza pe un scaun, se uita la ea si se gandeste intr-un fel pierdut ce sa faca. Se duce la geam si se uita afara incercand parca sa aleaga intre dorinta de a ramane acolo si gandul ca trebuie sa plece. Ea de fapt nu doarme, ci doar sta acolo parand ca doarme dorind poate sa vina la ea si simtind in acelasi timp ca va pleca. Si intr-un final, mergand incet prin camera, el deschide usa si pleaca.

Trecand peste faptul ca m-ati putea crede un pustan obsedat caruia ii curg balele dupa fundul Nastassjei Kinski (o arata goala in secventa aceasta din hotel), toata acesta secventa (si filmul in general) a creat un gol in mine. Stiu golul asta, l-am mai avut si in alte dati, dat de imagini (mai mult sau mai putin erotice) combinate cu gandurile mele. E un gol cu putin din toate. E si sexual, e si emotional, e si dorinta, e si tristete, e si faptul ca imi dau seama de anumite lucruri. Scoate la lumina anumite ganduri, lucruri pe care le simt sau pe care le doresc. Tot ceea ce a facut filmul asta (sau altele) a fost sa il readuca in mine si pentru un timp sa-l alimenteze. Cand am vazut secventa aia parca eram eu in locul lui. Eu care se uita la ea. Eu admirand-o. Eu stand pe scaun, privind-o goala in pat. Eu privind pe geam in zorii diminetii. Eu plecand pe usa aia. Eu dorind-o, eu ganditor, nesigur si speriat, eu luand o decizie. Nu stiu cum sa va explic, dar nu priviti asta ca si cum eu as fi trecut printr-o situatie asemanatoare cu a lui, iar acum, vazand filmul, imi aduc aminte de asta.  Nu incerc sa fiu misterios (daca asa par), dar altfel nu stiu cum sa pun in cuvinte. Privesc o femeie, aud o poveste, vad o imagine si prin intermediul gandurilor mele apare acest gol. Sentimentul asta ca sunt atat de departe, dar si atat de aproape. Ca am pierdut ceva, dar ca nu e totul pierdut. Sentimentul asta ca mi-am refuzat anumite trairi si pseudo-invidia asta ca altii le traiesc.

Gata nu mai am cuvinte in minte. Probabil ca as putea zice mai clar dar aici e si autocenzură (peste care nu pot sa trec). Tot ce am vrut sa zic este despre acest gol pe care-l simt.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on sâmbătă, iulie 24, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.