Author: No One
•luni, iulie 12, 2010
Weeell... back to words... and to making noise... Mostly noise

Iepurasul asta a terminat cu sesiunea. Si ca intotdeauna se putea mai bine. Ehh... la mine tot timpul se poate mai bine.

Dintre toate lucrurile care ma pot anestezia (a se citi a-mi lua "abilitatea" de a genera ganduri), calculatorul e cel mai eficient. Poate ca de asta stau cu orele in fata lui. Poate ca de asta stau all night long. Am observat in ultimele zile ca atunci cand ma intind pe pat ori pe canapea, in general ca sa adorm (sau sa stau), am tendinta sa alunec in lumea gandurilor si sa raman acolo. Sa "construiesc" gand dupa gand, pana ma supar sau ma enervez, sau pana obosesc si ma satur de mine. E ca si cum as cobora intr-un put intunecat, tot mai jos, tot mai jos. Acum mi-a trecut. In cazul asta, poate era stresul de la sesiune care imi alimenta "coborarea".

Sunt dependent de gandirea mea, de gandurile mele negre. Sunt dependent de calculator. Sunt dependent sa stau toata noaptea treaz in fata lui. Pana obosesc, si apoi ma culc. Astfel nu mai am timp sa gandesc.

Ma gandesc ca sunt dependentul ideal. Cum ma prinde ceva, cu greu mai scap. Old habits die hard. In cazul meu preventia e cea mai buna. Mai bine sa nu incerc decat sa devin dependent si sa nu mai reusesc sa scap. Fara sa aiba neaparat legatura cu dependenta, observ la mine ca raman in cap cu diverse lucruri... cuvinte... situatii... They just stick to me. Si tot asa ca mai sus, scap cu greu de ele. Timpul e cel mai bun prieten al meu in cazul asta. Se pare ca creierului meu ii place sa absoarbe chestii. Chestii care apoi incep sa imi bantuie prin cap cand ma asez in pat. In general se fac simtite dupa un timp, cand deja am reusit sa le intorc pe cateva fete.

As putea incerca sa uit cu ajutorul catorva mici vicii mult iubite de om. Dar prefer sa imi las mintea intacta. Prefer sa sufar cu ea lucida. Sau poate doar imi place sa sufar.

Am sa incerc sa nu mai stau noaptea. Nu mai promit. Am mai zis asta intr-un alt post. Nu vreau sa ma dezamagesc promitandu-mi. Stiti cum e, ca la sfarsit de an... "De la anul nu mai fumez, nu mai fac prostii, etc etc etc" si cand vine noul an... "Well... maybe next year". Ma gandesc ca poate daca nu imi mai promit, atunci, cine stie, poate imi voi face o surpriza frumoasa.

Sunt un soft. Si se pare ca tind sa fiu si un smurf. Dar asta sunt. Nu vorbesc din lene, dar unele lucruri pur si simplu fac parte din mine, ma fac cine sunt. Altfel (vorbind in termeni generali, nu ma refer la particularitati) nu mi-ar placea sa fiu. Mai bine iau ce am, si maturizam pe ici si pe colo, pana scot ceva din mine. Daca o sa reusesc sa scot ceva. Daca nu, nu. Oricum, mai am o sansa in urmatorii 4-5 ani. Stiu ca nu e bine sa-mi dau termene, dar simt ca dupa 30 voi ramane blocat in viata asta pe care o am, cu slabe sanse sa mai ies.

Ma gandeam acum cateva zile la faptul ca m-am mutat din Constanta. Big mistake. Dar eram un pusti, ce stiam eu. Taica-miu a insistat pe langa maica-mea si intr-un sfarsit si-a obtinut interesul. Pe el nu-l lega nimic concret de acel oras. Daca, de exemplu, era legat cu seviciul, tinea si cu dintii ca sa nu plecam. Dar nu, cum pleca in strainatate cu avionul, si-a facut calcule ca i-ar placea sa vina "acasa", sa-i impresioneze pe prostii de aici cu cati bani are. Acum nu mai are bani. Dar atunci si-a vazut interesul, sa-i fie lui cat mai bine. Si "in the process" ne-a luat si pe noi cu el.

Si de acum cateva zile m-a apucat dorinta asta de a iesi din orasul asta. Orasul mic si gri, cum ii zic eu (desi nu e mic, caci are mai mult de 100 de mii de locuitori). Dar nu pot acum, in anii astia. Nu as rezista singur in alta parte. Nu acum. Poate mai incolo, cine stie. Daca as pleca acum (pentru ca am unde), m-as intoarce rupt si fara energie, cum am facut-o in 2007. Ma supara ca nu ma pot descurca singur. Ca sunt dependent. Maica-mea imi zicea ca poate eu fac invers. Ea vroia sa plece din orasul ei la 14 ani, eu la 14 ani nu vroiam sa plec de aici (nu aveam atunci notiunea asta in cap). Dar acum se pare ca imi doresc (asta inseamna ca ea nu-si mai doreste?). Oricum sper sa evadez macar cateva zile in vara asta (vreau sa ma duc sa vad Inception, ca aici n-am unde sa-l vad).   

Vreau sa vad filmul asta. Vreau sa ma bucur de el intr-o sala de cinema. Ehhh... ma entuziasmeaza foarte mult (filmul), recunosc asta :) E o chestie cu mine, se pare ca atunci cand sunt in lume nu prea dau semne ca m-ar entuziasma ceva. Adica nu prea fac multa galagie in legatura cu un lucru sau altul. Le pastrez pentru mine, probabil pentru ca ma gandesc ca as parea copilaros sau infantil daca m-as manifesta. In general ma entuziasmeaza lucrurile mici, cum e filmul asta de exemplu. N-are rost sa si bat lumea la cap cu chestii de astea, in general pentru ca pe ea nu o intereseaza (si nu vrea sa fie batuta la cap cu prea multa vorbarie).

Welcome back John, said someone.
Welcome back John, replied no one.


ta hand om dig cititorule

This entry was posted on luni, iulie 12, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.