Author: No One
•sâmbătă, iulie 31, 2010
Am momente cand nici nu stiu ce vreau de la viata. Eheee poate aici e vorba de faptul ca pot fi indecis, sau ca traiesc in dileme (uneori chiar si in trileme), dar ma indepartez, vreau sa vorbesc despre altceva (dar care are legatura, zic eu, cu "nu stiu ce vreau de la viata").

Imi doresc doua vieti, sau poate tind (teoretic) spre doua vieti. Doua directii. In cazul meu doua "what if"-uri. Prima, o viata linistita, stabila, cu cineva pe care sa iubesc langa mine. In mare ceva ce pentru mine este echivalent cu a fi fericit si implinit. A doua, exact opusul (poate), o viata mai agitata, mai hedonista, plina de gagici, calatorii, orase, experiente. Pe prima o inteleg pentru ca ea e continuarea fireasca a mea, pentru ca in mare ea se pliaza pe personalitatea mea si pentru ca stiu ca o astfel de viata, traita asa, mi-ar face bine. A doua, desi cred ca nu mi se potriveste daca pornesti de la felul meu de a fi, exista in mintea mea pentru ca e viata pe care nu am trait-o (si pe care mi-as fi dorit sa o traiesc). E ca un miraj pe care, desi stiu ca nu i-as mai putea face fata dupa un anumit timp, totusi in unele momente mi-l doresc.

Este oare asta un fel de dualitate? Poate chiar o dualitate a personalitatii mele, daca nu si o contradictie. Dorinta asta catre doua lumi diferite. O dorinta care probabil alterneaza in mine. E ca si cum te-ai plimba intre doua camere, stiind ca nu poti sta in amandoua (nu ai cum, la un moment dat trebuie sa alegi) dar dorindu-ti cate ceva din fiecare.

Sau putem pune problema si astfel: daca, prin nu stiu ce noroc, ajung in prima (unde vreau sa ajung daca ar fi sa aleg), si o data ajuns acolo vreau lucruri din a doua, tocmai pentru ca nu am trait-o. Pentru ca ma stiu pe mine si stiu ca daca sunt nemultumit nu am stare, nu imi gasesc pacea pana nu "rezolv" nemultumirea. Asta are legatura si cu faptul ca atunci cand raman cu ceva in cap nu mai scap de chestia aia prea usor. Cum am mai zis: gandesc mult, si astfel pot sa "rumeg" o chestie pentru mult timp, mai ales daca ma nemultumeste.

Am cam apelat in postarea asta la cateva "daca"-uri. Stiu asta (cam asa functioneaza mintea mea; remember? dileme?). Dar ma gandesc la felul meu de a fi nemultumit si la sentimentul asta ca am pierdut ceva (ceva ce simt ca nu il mai pot recupera). Si ma mai gandesc ca atunci cand imi va fi lumea mai draga pot sa am tendinta to fuck it all up.

In postarea asta ma simt ca si cum as fi la o sedinta de psihoterapie :) E una din acele postari din care va puteti da seama cum functioneaza mintea mea si cum e lumea mea.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on sâmbătă, iulie 31, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.