Author: No One
•marți, august 03, 2010
Ma gandeam mai devreme la inimi. (Ma gandeam?) Si mi-a venit minte ca la o adica a mea e brand new. Nu a trecut prin lupte mari, grele, lungi sau mai stiu eu ce. Nu a suferit o despartire, o dezamagire, o cadere in adevaratul sens al cuvantului. A avut bataile ei, tristetea ei, dar astea au fost chestii interne cu cauze interne. Nu stiu daca e deschisa, dar cred ca intr-un fel e naiva. Nu are experienta cicatricilor, precum un soldat ce a trecut prin multe batalii. Si probabil de asta ma tem in felul meu, pentru ca nu stiu cum ar reactiona daca ar intra intr-un zid. De asta am obsesia asta de a nu deveni rece, chestia asta de a nu mai fi uman.

La o adica nici eu nu stiu cum sa reactionez. Rupt intre a risca si to let it go, sa vedem ce va aduce timpul. Tare mi-as dori sa fiu detasat. Nu nepasator, ci doar detasat.

Nu stiu daca sunt un cerebral sau nu. De fapt nu-mi pun problema in felul asta, minte sau inima. Simt in felul meu, dar poate mintea mea ia tot socul. Nu vreau sa ma aventurez in chestii romantico-artistice in care sa zic ca incerc prin deturnare sa imi protejez inima. Nu stiu. Cand vine vorba de iubire, relatii, chestii de astea nu stiu prea multe. Probabil ca sunt precum un copil in asta. Oare un adult stie sa fie un adult in iubire? Ma indoiesc.

Oare incep sa ma indragostesc? Shit... I don't know. E un cuvant cu greutate cuvantul asta, "a te indragosti". Trebuie folosit cu grija si cu responsabilitate. Nu trebuie aruncat aiurea asa ca iti vine tie.

Postarea asta imi pare ca un colaj, compusa din mai multe ganduri, imbinate cu superglue si expuse aici. Nici nu stiu daca se imbina bine cat sa aiba un sens. Dar ce a fost scris ramane scris.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, august 03, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.