Author: No One
•joi, septembrie 30, 2010
- Ok... :)) Ce ciudatel e sa ma aud mormaind. Kinda funny.
- Talking in ya head now? :)
- Kind of... De fapt ma gandeam cum sa incep postarea asta. Again the need to write. Si, da, nu vad tastele de intuneric ce e:)
- Sau de fapt the need to show off, or the need for attention :) Ai de unde alege (asta ar fi trebuit sa fie in engleza)
- Dupa cum stii... imi faceam in gluma un calcul. Eu am pitici de care nu o sa scap (tot timpul ramai cu unii pe viata, nu?), tu, my imaginary friend, ai si tu pitici (imaginari probabil), deci... tragand linie we're fucked. I AM fucked :) O sa raman cu astia pe viata. Like... for life, man.
- Use the Force, young Luke, and it will guide you through the darkness. Suna bine? :D Nahhh just bullshit. You're fucked :D Vrei sa iti gasesc o justificare?
- N-ar strica una. Sa dam putin praful pe sub covor si sa ne uitam in tavan fluierand. Sunt cam comod, nu?
- Noooo, nu, nu esti :))
- Ce e asta? Sarcasm? :)
- Probabil. Tot timpul le incurci. Pe asta cu ironia. Si cum si eu is in capul tau nici eu nu stiu. Sa iti zic "don't ask me"? Daca ziceam asa scriam mai putin, probabil eram si mai eficient.
- Ok trecand peste... Ce zici de imaginea asta? ... ouffff... am inceput sa scriu si mi-am dat seama ca nu o pot scrie. Might offend somebody. Sucks... Poate pana la urma era doar o imagine stupida din capul meu.
- Sa incep eu? El... nahhh I won't do that to you :). Dar e o chestie destul de psihologica imaginea asta, don't you think? Intr-un fel iti oglindeste gandirea din zilele astea.
- Da... Life goes on. Resemnare. Poate gresesc, poate nu. Oare cat din toata faza asta e vina mea?
- Iar acum s-a cascat un mic gol in tine. Ahhh... si un mic oftat acolo. You don't make things easy for you, don't you?
- Tot timpul cand ma apuc sa scriu la un moment dat intru intr-un moment ca asta, de tristete, de enervare, suparare... ma rog, un moment ca asta. Every single time.
- Exagerezi. Nu e every single time. Sa zicem ca e o tendinta.
- Eu si nuantele cuvintelor :)))
- :) Tot timpul te feresti de nuantele lor. Cuvantul si ideea :) Trebuie sa fie totul clar.
-  Pai zic "every single time", ma simt asa, dar stiu ca nu este.
-  Nuanta era la "tendinta". Tendinta inseamna ca se repeta dar nu de fiecare data. Si, da, e mai clar decat un "every single time" care nu e every single time :P
- Btw, 4 "every single time". Cinci :)
- This is called "control", man. Sa spui cuvantul potrivit cu nuanta potrivita. Control asupra vieti tale. Cred ca un psiholog ar fi mandru de mine acum :D
- Jezzz, acum am citit inceputul dialogului si vad ca neintentionat am facut misto de mine :) Kinda funny actually :)
- Ehhh o autoironie picata din neantul ala din care punem cuvintele pe foaie. I se intampla oricui.
- Bine ca imi minimizezi talentul.
- Ahhh... vezi... autoironie :)
- Cred ca cu tine (daaaa, cacofonie) nu pot castiga niciodata. E ca o remiza la infint cand joci sah.
- Mahh nu stiu cum se face ca din cand in cand tot reusesti sa pui o cacofonie pe aici si pe acolo.
- Neintentionat
- Neintentionat, off course. E 16:41....
- Si?
- Cineva trebuie sa se duca sa faca o salata pentru....
- Nu zice, ca nu vreau sa dau bine :P
- O salata cu orice gasesti :)) Go, go....
- Bye, cititorilor :)
- Misca!.... See ya next time cititorule ;)

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, septembrie 29, 2010
Nu vi se intampla sa vorbiti in mintea voastra cu X sau Y (ma refer la persoane reale in cazul asta) si chiar sa dialogati cu ele? :) Ok... trecand peste faptul ca s-ar putea sa ma considerati nebun :P eu chiar fac asta. Adica "spun" lucruri acolo (in mintea mea) pe care nu cred ca le-as zice persoanei daca as fi fata in fata cu ea. Lucruri despre mine. Ma cert cu ele sau port discutii placute. Ma gandeam in gluma ca "I cut the middle man", intermediarul, si practic receptorul sunt tot eu. E o "varianta" ciudat de safe. Practic eu fac regulile si acolo zic tot ce vreau sa zic despre mine. Am posibilitatea asta pentru ca: (a) nu deranjez, (b) nu ma autocenzurez si (c) nu exista un conflict de fapt. De asta cred ca facem unele dialoguri (imaginare) in mintea noastra (nu cred ca sunt singurul care face asta). Si uneori le facem pentru ca vrem sa zicem anumite chestii catre anumite persoane dar nu suntem in stare (sau nu vrem). Pot sa zic ca ne temem de consecinte, de pareri, de impresii? Sau poate stim ca nu se pot zice, ca nu se cade sau ca nu e voie. Cum e oare sa traim cu dialoguri imaginare in mintea noastra? Nu stiu daca faptul ca ele raman in noi e de bine sau nu. Cand e bine sa le spui in lume si cand nu e bine? Sunt ele cumva un mic secret pe care-l tinem pentru noi, stiind ca numai noi il stim? Creandu-le traim o iluzie?

Lucruri nespuse care nu trebuie sa iasa, nu vor sa iasa sau pur si simplu nu gasesc momentul potrivit sa iasa din mine. Poate asta sunt dialogurile imaginare.

PS: E ciudat cum pun intrebari care nu sunt de fapt intrebari (oare cum ar numi un psiholog chestia asta?)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, septembrie 29, 2010
din ciclul "lucruri banal de superficiale (sau superficial de banale)... "

...care ma enerveaza:
  • mesajul "A socket operation was attempted to an unreachable network" din unele trackere din Utorent. Pur si simplu nu stiu ce sa-i fac. Iar de formatat calculatorul nu vreau acum pentru ca ma... enerveaza :)
  • sa setez de fiecare data brightness-ul si contrast-ul cand vreau sa ma uit la un film sau sa ma joc un joc. Ma deranjeaza sa ma uit la o imagine care nu mi se pare... ahhh... placuta :/
  • cand imi apare mesajul "invalid key" (sau pe acolo) la Kaspersky :D Practic trebuie sa schimb key-ul asta cam la cateva zile :S
  • sa nu am salvare la inceputul lui Rome Total War (rezolvata intre timp) si sa imi cada jocul cand il joc (problema inca nerezolvata)
  • ca nu am un laptop sau un netbook. Dupa niste studii si cateva statistici mi-am dat seama ca imi vine sa scriu pe blog tocmai atunci cand nu sunt la calculator, si mai ales cand trebuie sa fac altceva (sa dorm, sa invat, sa ma duc undeva)
  • taica-miu
(Patience, Johnny boy)

...care imi trec prin minte:
  • atunci cand tai un ardei in rondele (sau cum s-or numi): tai ducand cutitul in fata si apoi cand sa ating fundul il trag inspre mine. Asa, intr-o miscare lina. Mi-am dat seama ca asa se taie bine o felie subtire :)
  • atunci cand dadeam aluatul cu pasta de tomate: cu pasta asta pe el, aluatul arata precum circumvolutiunile unui creier. Din cauza cutitului. Aluatul se strangea, se increretea. Cand dadeam cu el pe... ohhh, never mind :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, septembrie 29, 2010
Am avut visul asta azi-dimineata... Nu stiu de ce mi-a atras atentia (it's just a little weird dream) dar hai sa vedem ce iese aici, shall we?

Am visat ca eram la munte cu un grup de oameni. Cred ca eram un grup destul de mare. Dadeam niste probe din cate mai tin minte. Ne plimbam pe munte, printre stanci, urcam, coboram. Trebuia sa strabatem un traseu. Ca sa nu uit, acesta este inca un vis despre un grup de colegi (era si un coleg de liceu acolo). Cum v-am zis am vise din cand in cand cu colegi (fie reali, fie imaginari). Dar sa revenim la vis... Strabateam traseul asta, era ca un test, si ajungem la o portiune care nu poate fi trecuta. Portiunea asta era intr-o zona cu piatra/stanca si trebuia sa faci un fel de saritura in jos ca sa ajungi pe cealalta parte. Noi, fiecare pe rand, incercam dar nu reuseam. Ma si mir cum de nu se ranea sau nu murea nici unul. La un moment dat un profesor (sau instructor) ne aduna intr-o pestera si ne pune sa nominalizam, sau mai degraba sa sugeram, cateva persoane care sa treaca aceasta zona mai dificila (si periculoasa dupa cum voi vedea mai tarziu). Fac o paranteza... Printre noi era un tip care parea ca se pricepe la catarat, la plimbatul asta prin munti, avea indemanare. Era un tip frumos dupa mine, cu fata patratosa, ca mine sau putin mai inalt decat mine. Nu stiu daca era roscat dar avea tenul mai alb cum il au (cred) roscatii. Parca eram prieteni, asa aveam senzatia. Mai tin minte ca era imbracat intr-un costum verde (gen Star Trek, mulat pe corp si mai gros). Eu pe el l-am nominalizat. Am fost eu sau a fost o tipa? (se pare ca fetele il placeau) S-au dus si apoi parca visul a iesit din perspectiva mea, nu-l mai vedem prin ochiii meu. Era ca intr-un film. Trece ceva timp, instructorul ne zice ca au murit toti in incercarea aia (tin minte ca era o subtitrare cand vorbea acesta si ne zicea ceva in genul ca corpurile lor au fost folosite, ca si-au facut treaba, iti dadea senzatia ca nu conta daca ieseai cu bine sau nu de acolo, era ca un experiment). Apoi la final vad un lac pe un munte (cu stanca in spate, cum vedeam eu lacul) si la semidistanta un tip (eu?) care vomita in lac si in timp ce face asta camera intra in lac. E ca si cum imaginea ar fi coborat cu liftul. Cum intra in apa vad ceea ce ar fi trebuit sa fie voma dar era mai mult precum cerneala care se disperseaza in apa si era de culoare rosu inchis. Si la fund vad (tot de la semidistanta) un cadavru cu capul spart (cred ca era tipul in verde) care plutea prin apa iar langa un scafandru care se apropie sa-l ia de acolo.

A little weird, nu? Aveam senzatia asta ca eu l-am condamnat la moarte, pentru ca eu l-am sugerat instructorului (am fost eu sau n-am fost eu? nu mai stiu). Mi-a ramas in minte imaginea "cernelei" dispersandu-se in apa si cadavrul cu sangele imprastiindu-se in apa in jurul capului sau. Si inca o imagine (din pestera) cu buzele unei fete pe care erau desenate alte buze (din unghi, nu din fata sau profil)) date cu rosu. Pentru mine desenul ala parea tot un fel de ruj aplicat pe buze.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, septembrie 27, 2010
Si unde se duc visele noastre dupa ce mor? Si ce sa ne facem cu visele pe care nu le vom avea niciodata? Tot ce putem fi dar nu vom fi niciodata?

La sfarsitul zilei raman in fata unui monitor. La sfarsitul zilei imi dau seama ca nu mai e nimeni decat eu. La sfarsitul zilei incerc sa scriu ceva dar nu pot articula in cuvinte.

I'm drifiting away. Cel putin asa mi se pare. Cel putin asa pot sintetiza in cuvinte. Dar nu e in sensul rau. Cred. Nici in sensul bun. Ma detasez? Nu ma mai pot atasa? Atata timp izolat de lume ca nici nu mai stiu sa comunic cu ea. Poate nici nu mai vreau sa comunic cu ea. Sunt ca o mare calma cu adancuri triste. Asa ma simt acum. Nu poti obtine o reactie "violenta" de la mine (de exemplu nervi, suparare-suparare, entuziasm...). Vorbesc de ceva palpabil, din care sa zici ca ma manifest. Nu ma mai manifest. Poate asta inseamna detasare (nu stiu). Poate nici nu mai vreau sa ma manifest. Vreau sa fiu ca o linie, fara oscilatii. Ce e de zis sa ramana in mine, in mintea mea.

Vedeti.. cand scriu pe blog niciodata nu sunt sigur de cuvintele mele. Daca le lasi sa curga in voie numai tu ca autor le poti intelege cu adevarat, stii de unde vin, ce inseamna, cum se leaga. Partea proasta e ca nu le poti da celorlalti o harta. Fiecare intelege ce vrea. Stiu ca intelegeti ce zic, numai ca eu am tabloul, eu stiu schema. Asa e si la voi pe blog. Bits and pieces. Tabloul nu va fi vazut niciodata.

Scriu pe sarite pentru ca gandesc pe sarite. Nu vreau sa scriu postarea si ideea. E mai usor sa scrii ce vine. Poate nu totul trebuie sa aiba sens. Ciudat cum vreau sa dau un sens si in acelasi timp stiu ca lucrurile nu au sens (cel putin pentru cel ce participa). Poate lipsa de sens inseamna de fapt mai multe sensuri la un loc. Nu exista sens pentru ca nu exista o singura realitate pentru toti. Realitatea mea si realitatea ta. Realitatea ta si realitatea mea. Privim lumea din unghiuri diferite si nu putem suprapune imaginile. De aia nu exista nici sens (desi poate la un nivel mai mare, mai sus de noi, el exista).

Nu simt acum ca... Hai sa zic asa: cand esti tanar, cand esti copil, iti vezi viitorul ca pe unul implinit (am evitat "fericit", "frumos" si altele cu un motiv), unul in care ajungi undeva, acolo unde iti doresti. Acum nu simt asta. Nu, nu sunt nici negativist acum. Resemnare. Oare asta e resemnarea? Cand accepti ce ai in momentul ala? Cand iti dau seama de cum esti si simti ca altfel nu mai poti fi? Intr-un oras mic si gri, singur, poate cu o slujba de cacat, poate cu o sotie banala sau poate cu o javra (prima venita, prima acceptata), poate cu niste copii pe care nu stiu sa-i cresc, cu frustrari si vise neimplinite. Stiu, stiu, viitorul ti-l faci singur. Dar acum nu mai sunt asa sigur de mine in situatia asta. Oare imi merit soarta? Am vazut atatia oameni cu un viitor "mai mic" decat si-au dorit, incat sunt sceptic la visele, la sperantele, la promisiunile celor din jur. Ce te face pe tine sa crezi ca vei trage lozul cel mare? Suntem ca spematozoizii, multi ne pierdem pe drum.

Sunt genul "Totul sau nimic". Bineinteles, ca orice lucru, asta are si parti bune si parti rele. Probabil mai multe rele.

Daca ma veti intreba "care e durerea mea?" sau "ce ma deranjeaza?", nu va voi putea da un raspuns clar. Niciodata. Pentru ca nu va pot gasi un singur raspuns, o singura cauza. Ma deranjeaza ca asta si asta si asta, pentru ca a fost asa, dar si asa, si am inteles asta sau aia si eu ma gandeam la asta si asta, care veneau de acolo si de aici, cu legaturi pe aici si pe dincolo... Ati inteles ideea :) Probabil ca am lipsit de la lectia aia in care sa sintetizam totul in cateva propozitii :) E ca si cum m-ai pune sa trag o linie dreapta intre A si B cand sunt o multime de puncte pe langa astea. Numai linia de cocaina e asa dreapta :))

Ma amuza faptul ca vroiam sa zic ceva si am zis (cred) altele :) Senzatia aia ca m-am invartit in jurul casei fara sa intru in ea. Sau poate am intrat. Sau poate doar m-am uitat pe geam. Nu ma joc cu voi, doar ca nu mai stiu. Dupa un timp pierd sirul. Nu ma ajuta nici ca ascult o melodie in timp ce scriu. Adica asta. Cred ca asa ma simt acum.

Imi place sa fiu random cand scriu sau vorbesc. Eu cel ce tine sa aiba controlul asupra vietii sale. E ca un fel de evadare. Imi place sa ma las purtat de ideile, gandurile care imi vin si sa n-am o linie care sa ma ingradeasca.

Am citit mai demult un blog in care autoarea scria cam ca mine. Scria interesant, tot asa sarind si aberand ca mine. Ma plictiseau si ma enervau postarile ei lungi :) Ca sa vezi. Deci cititorilor aveti acceptul meu sa va plicitisiti si va enervati :P

E 2:47. Ma opresc aici. As continua, dar cica mai trebue sa si dorm

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, septembrie 23, 2010
"Dear Mr. M. Horowitz, my name is Mary Daisy Dinkle and I am eight years old, three months and nine days. My favourite colour is brown and my favourite food is sweetened condensed milk, followed closely by chocolate... "

Este o poveste despre prietenie. Este o poveste ce trece peste ani, cu suisuri si coborasuri, cu momente bune si cu momente mai putin bune. Este o poveste despre oameni, calitati si defecte. Este povestea a doua lumi diferite si a dorintei de a avea un prieten.

Mi-au placut actorii. M-a emotionat glasul de copil al lui Mary, m-a impresionat ca nu-mi puteam da seama ca Max era Philip Seymour Hoffman, mi-a placut naratorul (el, si vocea sa, tin filmul la un loc), m-a amuzat accentul australian a lui Eric Bana.

Mi-a placut contrastul dintre lumi: nuante de maro pentru Mary, nuante de gri si negru pentru Max. New York-ul arata bine in varianta de plastlina :P, straniu si dezolat. E o secventa la sfarsit, in New York, in care camera se ridica si vedem cum se aprind toate luminile in cladirile pe care le vedem, cu exceptia celor doua turnuri gemene care raman in bezna (mi-a placut asta). Tin minte cand am vazut primele secvente ma asteptam sa fie live action :)) (desi stiam ca nu e)

M-am indentificat cu Max intr-un punct despre care nu vreau sa vorbesc :) (asta e)

E un film trist. Si totusi nu :) Stiam ca e trist (mi s-a zis), dar cand am vrut sa-l vad mi-am zis: "Vreau sa vad un film vesel pentru ca am mood-ul necesar. Hai sa il vad acum." :)) Trebuie sa intelegeti ca se adreseaza mai mult celor mari decat celor mici. Mi-a placut ca nu totul trebuia sa fie happy happy happy, apar si momente vesele si momente triste. Probabil ca-n viata :P. Mi-au placut foarte mult micile "neintelegeri" pe care le are micuta Mary, confuzii care duc la niste situatii foarte amuzante. Mi-a placut foarte mult cum este narata povestea, de un personaj extern (naratorul) care prezinta personajele si situatiile, dar care face si mici glumite pe seama lor.

E un film care mi-a placut. Poate nu e unul dintre favoritele mele (asa cum e pentru persoana care mi l-a recomandat) dar cum am zis, orice film care imi umezeste ochii e un film care imi place :)

Info pe wiki si pe imdb, iar tralerul e mai jos :)


PS: regizorul (Adam Elliot) e capricorn :D

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, septembrie 23, 2010
Funny/Amusing? checked :D
Sex jokes, funny moments involving sex? checked
A little vulgar? checked
Did I laugh? ahhh... checked :)
A little touch on relationships and people? yeahh I guess so... checked
Romantic bla bla bla? kinda... checked
Likable characters? checked (what can I say? I liked them)
Happy ending? yes!... checked

Yeah you could say I liked it :) (checked)

PS: info pe wiki si pe imdb, iar trailerul mai jos


PS 2: trebuie sa ascultati acest cover (The Coconutz with Daniel Ho - Nothing Compares 2 U). E in hawaiiana :)


PS 3: checked :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, septembrie 23, 2010
Zombie, zombie, zombie... :)

Da, film cu zombie. Deci... sange, teroare, casapiri si alte chestii asemanatoare :P Nu am vazut multe filme cu zombie, dar acesta mi-a placut. E un remake dupa filmul cu acelasi nume (classic al genului si pe care nu l-am vazut) facut de taticul filmelor cu zombie, George A. Romero.

In cea mai mare parte actiunea are loc intr-un Mall unde personajele au ramas blocate in incercarea lor de a se adaposti de zombie nostri mancatori de carne, aparent suparati pe viata. Cam asta e actiunea pe scurt :))) Ce mi-a placut (pe langa bataia cu zombie si ideea de sfarsit de lume) e faptul ca pentru mine nici un personaj nu mi s-a parut the bad guy, asa cum se obisnuieste prin filme de felul asta, de apare unu de le-o trage tuturor incercand sa treaca peste cadavrele lor ca sa supravietuiasca. Da, mai apar unii care fac prostii si incurca chestiile, dar nu bad guy (phiuu!). De fapt daca stau si ma gandesc personajul care mi-a placut cel mai mult initial imi displacea teribil :)) (dar nu supravietuieste pana la final...damn :D)

Info gasim pe wiki si imdb, iar mai jos am sa pun secventa de inceput care mi-a placut foarte mult (daca nu va place probabil nu o sa va placa nici filmul :P)

 
PS: filmul e regizat de Zach Snyder :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, septembrie 22, 2010
Sa vedem ce iese....

Pasi apasati pe un hol lung. Pasi inspre pierzanie, inspre durere, inspre nebunie. Pereti crapati. Mergem inainte.
Pe antebrat scrie "insane"
Fata se contorsioneaza. In furie, in disperare, in nebunie. Ating peretii goi. Ating din mers, trec degetele peste crapaturi, peste urme lasate in urma.
Pe antebrat scrie "burn"
Sunt distrugere. Sunt o bomba in mers. Nu exista control, nu exista reguli. Nu stiu ce e cu mine. Undeva departe aud o voce care ma implora. "Revino-ti". Nu ascult. Nu stiu sa fac asta.
Pe antebrat scrie "afraid"
E intuneric aici. Vorbesc cu mine. Injur. Ganduri violente imi trec prin minte. Monstrul merge pe hol. Ma tarasc pe langa perete. Ard din mers.
Pe antebrat scrie "violence"
Am sticla in mana. De ce sa ma opresc? Nu stiu acest cuvant. Ma distrug. Atat stiu sa fac. Ma afund in propria nebunie.
Pe antebrat scrie "pleasure"
Jos, jos in iad. Intre doi pereti lungi. Arunc sticla. O lovesc de pereti. Urlu. Cineva sa ma salveze. Imi dau seama de neputinta. Urlu.
Pe antebrat scrie "scream"
Lovesc peretii cu pumnii. Nu mai exista control, nu mai exista viata. Dependent de propria-mi furie, dependent de propria-mi durere. Ma apuc de cap. Lovesc cu piciorul o usa.
Pe antebrat scrie "damage"
Am fata plansa. Am fata stramba. Am fata plina de cicatrici. Plina de sange. Ma intorc inspre dreapta din mers. Am fata linistita. Ma intorc inspre stanga din mers. Am fata contorsionata
Pe antrebrat scrie "unstable"
Reactionez la fiecare cuvant. Logica ma depaseste. Nu reactionez la sfaturi, la vise, la lacrimi, la zambete. Cad jos, pe podea. Printre cioburi. Vad tavanul scorojit. Plang.
Pe antebrat scrie "sorry"
"De ce plangi? Cacaciosule. Ridica-te!" Ma ridic. Imi bate tare inima. Sunt agitat. Nu am limite. Merg fara sa-mi pese. Daca cad si mor, asa sa fie.
Pe antebrat scrie "rage"
Aud glasuri. Dar nu ascult. Nimeni nu ma intelege. Nimeni nu ma iubeste. Ce stiu ei? Eu imi traiesc drama aici. Ma autodistug. Sangerez.
Pe antebrat scrie "destruction"
Ma simt pierdut pe hol. Merg inainte. Nu ma opresc. Gandurile imi zboara prin cap. Ganduri negre, ganduri ucigase. Nimeni nu ma poate opri. Fac rau oricui. "Nu ma atinge!!!"
Pe antebrat scrie "alone"
Ma simt ca un animal. Ca o virgula intr-o statistica. Nu-mi pasa. "Calc peste cadavrul tau!". Tip catre o umbra de pe pereti. Peretii nu raspund.
Pe antebrat scrie "madness"
Peretii se misca repede pe langa mine. Las dare de sange in urma. Spumeg. Nu mai sunt constient de mine. Sunt in alta parte.
Pe antebrat scrie "denial"
Energia ma lasa. Creierii mei incinsi nu mai raspund, nu mai reactioneaza. Cad printre sticle, chistoace, cuvinte spuse, in mizerie si sange. Nu mai vad in fata ochiilor mei. Cad intr-o gaura neagra.
Pe un antebrat scrie "today", pe celalalt scrie "tomorrow"

(...)

In primul rand precizez ca nu scriu despre mine. Nu am luat-o razna :) Puteam sa scriu asta la inceput dar am vrut sa va las sa cititi textul intai.

Nu sunt expert in de astea, dar cred ca inteleg mecanismul. Inteleg consumul. Tendinta de autodistrugere. Nepasarea pe care o poti avea vis-a-vis de tine, dupa un anumit timp. Senzatia asta ca esti o bomba, ca nu ai directie, ca nu iti pasa, ca "dupa mine potopul". Inteleg cum poti pur si simplu sa mergi inainte inspre distrugere. E ca si cum ai simti nevoia sa bagi mana in foc. Stii ca te va durea, stii ca nu e bine, dar o faci oricum. Durerea este atat de mare ca nu-ti mai pasa. Durerea e atat de mare ca nu mai vrei sa existi. La un moment dat iti dai seama ca tu iti esti propriul tortionar, dar nu-ti pasa, chiar simti o placere in asta. E o ura atat de mare acolo. Catre tine. Esti ca o masina care merge inainte, care nu o poate lua in dreapta sau in stanga. Soferul esti tu. Nu mai gandesti clar. Apesi pe acceleratie. Esti ca un terorist. Intr-o singura directie.

Eu nu am avut niciodata probleme de astea, tocmai pentru sunt constient de mine. Imi dau seama cand too much is too much. Cred ca daca nu as avea limite as fi la fel. Self-destructive. Sunt self-destructive pana la o limita. Sunt varianta "very light" :) Bine ca e asa, thank god.

Cred ca in fiecare dintre noi exista un monstru, intr-un fel sau altul. Ideea e cum ne raportam la el. Este soferul sau tipul din portbagaj? In "lupta" cu el, nu folosesti furie, nervi, incordare. Asta il scoate la iveala. Revin la ideea de detasare, sa fii maleabil, flexibil. Cu monstrul tau trebuie sa fii Gandhi :) Sa ai mintea clara si eliberata de prostii. Pana la urma monstrul esti tu, el nu vine de undeva din alta parte. Tu te bati cu tine. Tu esti cu tine. Tu esti tu. E ca si cum ai avea o casa si aia ar fi vraiste. Tu vei trai in mizeria aia, si tot tu poti sa faci curatenie acolo. De asta suntem aici. Nu pentru lumea din afara noastra, ci pentru noi. Nu e vorba de individualism, fiecare pentru el, asa cum multi cred. Ce gandire tampita (cat de ranit poti sa fii ca sa crezi asta?). Deviez.  Ideea e ca de asta venim aici (da, da, asta-i si pentru voi ateistilor :P). Ca sa ne slefuim pe noi. Sa ne confruntam cu noi si sa mai urcam putin pe scara. E un proces continuu.

Sau poate ai o singura sansa si apoi ajungi in iad, cu temele nefacute, caci era prea putin timp :))

Hmmm... cam preachy :P

Am scris pe melodia aia a lui Eminem. Imi place furia din ea (asa o percep). Asta-i un rap bun (asa cum o melodie e buna sau un film e bun). Te scufunda in atmosfera ei (a melodiei). Simti si tu ce simte si ala. Traiesti chestia aia. Daca imi place o melodie intotdeauna imi creaza cel putin o imagine in minte. Deviez din nou :) Ideea e ca nu ascult rap in general, si nici pe Eminem, dar in melodia asta il apreciez. Pentru ca reuseste sa ma implice in "nebunia" lui. Nu ma face violent, ci ma face sa inteleg ce vrea sa zica, ma face sa inteleg mecanismul. Il pune in cuvinte clare. E precum martorul initial. Un artist bun e cel ce te face sa simti ce vrea el sa zica. Sa simti iubire, frica, furie, durere, compasiune, empatie... Sa te implici. V-am zis: It's an experience.

Acu' daca Eminem e tacanit :)) asta-i treaba lui cu el. Eu vorbesc de Eminem artistul, nu-l stiu pe Eminem omul si ce soi este. Nu fac confuzie intre cele doua, chiar daca ele se influenteaza. Iar despre Rihanna tot cred ca e miorlaita :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, septembrie 21, 2010
"Quite frankly, I'm exhausted. I'm exhausted of defending you, defending your administration, defending the mantle of change that I voted for, and deeply disappointed with where we are right now. I have been told that I voted for a man who said he was going to change things in a meaningful way for the middle class. I'm one of those people. And I'm waiting, sir. I'm waiting. I -- I don't feel it yet ... Is this my new reality?"

Imi place ce a zis.
Politicul nu ne va schimba niciodata vietile asa cum ne-am dori. Nu de acolo vin schimbarile. Cu cat mai multi vor intelege asta cu atat vom putea sa schimbam ce trebuie schimbat.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, septembrie 20, 2010
Mi-a placut filmul asta. E dragut... asta daca un film trist il puteti considera dragut. Mi s-au cam umezit ochii pe la unele secvente :P, iar daca un film ma face sa ma simt asa atunci pentru mine este un film bun :)

Are loc intr-un "azil" de batrani, mai precis intr-o institutie unde sunt internati bolnavii terminali si il are in centru pe Alvin, un mosulet cam "old and bitter" (cum zic astia care descriu filmul). Stiti voi ideea... vine un coleg de camera (care se intampla sa fie un tanar in faza terminala de cancer) si incet incet mosuletul nostru se mai inmoaie si el :) Mi-a placut foarte mult relatia tanarului cu prietena sa, mi-a placut faptul ca erau foarte apropiati, chiar si in situatia asta.

Info gasiti pe IMDb, iar trailerul (cam siropos zic eu, filmul e ceva mai trist) e jos
 


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, septembrie 19, 2010
Viata bate filmul. In general viata bate fictiunea. O trimite la spital in coma. Eu asta cred. Oricat ai inventa, vei avea surpriza sa gasesti in viata ceva asemanator. Nu e nimic din ce ti-ai putea imagina care sa nu existe pe undeva intr-o forma sau alta. Asa si cu blogurile. Nu sunt matematician dar statistic n-ai cum sa nu gasesti bloguri cu totul (sau partial) adevarate. Noi, ca oameni, suntem limitati de ce vedem, de ce auzim, de ce stim, asa ca putem sa credem ca ceva ce nu am vazut, ce nu am auzit sau nu am stiut poate sa fie fictiune, ceva ce nu poate fi real. Cum ziceam: fiecare cu realitatea lui. Dar sunt atatea realitati...

Am tendinta sa stau peste noapte la calculator fara sa fac nimic. Pur si simplu stau. Nu citesc nimic in adevaratul sens al cuvantului, nu vorbesc cu nimeni, nu ma uit la un film, nu nimic. In general ascult o melodie in repeat. Am mai zis asta, parca astept ceva. Probabil sa cada un meteorit din cer :P Un cuvant mai clar ar fi "blocat". Blocat pe un scaun, cu ochii in monitor, cu sunet in casti, nefacand nimic. Nu vreau sa ma duc sus si sa ma intind in pat, nu vreau sa ma culc. Sunt pe jumatate obosit, indeajuns sa nu ma gandesc la ceva specific, cu melodia absorbindu-mi orice tentativa in acest sens. Imi zic: mai stau putin... mai stau putin... mai stau putin.. Si stau, si stau, si stau pana se face dimineata.

Azi noapte era liniste. Parca toata lumea adormise. E o senzatie ciudat de placuta sa stii ca stai in linistea asta, in lumea asta adormita, ca si cum ai sta de veghe. Stii ca sunt si altii treji, dar cum nu-i vezi ai senzatia ca esti singurul care sta asa in noapte. Iar timpul parca se opreste in loc. Daca nu te uiti la ceas nu mai ai senzatia ca ar curge. Stateam si ma uitam la blogurile din Blogger si tot dadeam "reload". Nu aparea nici o postare noua. Parca tot netul a adormit. Ma asteptam la ceva si in acelasi timp nu ma asteptam la nimic. Ma uitam prin usa la sufrageria aproape cufundata in intuneric, cu petice de lumina (venita de afara) pe spatarul unui scaun si pe masuta din fata lui, cu lumina slaba ce venea prin usa, din camera unde stateam. Cu scara din lemn scufundata in intuneric, cu canapeaua de sub ea, cu hainele de pe ea. As fi vrut sa fac o poza, o poza care sa semene cu imaginea pe care o vedeam. M-am uitat dupa aparatul de fotografiat. Nu l-am vazut dar mi-am adus aminte ca avea blitzul ala enervant pe care nu stiu sa-l opresc. Mi-as dori cateodata sa clipesc si o poza sa se creeze.

Am stat doar pana la 3. A venit maica-mea si a zis: "Hai". As fi stat pana dimineata asa... ascultand o melodie in repeat, cu mintea imprastiata pe monitor.

Ce ascultam? Acum 2 zile am gasit melodia asta, ii zic comerciala (hip-hop + r&b), cantata de Eminem (hmmm... cine te-a suparat dragule?) impreuna cu Rihanna (miorlaita fata asta), cu Megan Fox (o fi ea frumoasa, dar o actrita teribila care nu ma impresioneaza cu nimic, nici cu imaginea (si privirea) ei de bad girl) si cu Dominic Monaghan (hobbitul, Charlie din Lost, un tip care mi-e simpatic), cu imagini slipicioase a la Michael Bay care sa-ti ia ochii (ce sa-i faci? imi plac imaginile sclipicioase :D; totusi nu-mi place Michael Bay, si nu el e regizorul clipului ci Joseph Kahn), cu o relatie love-hate, cu pupaturi si violenta domestica, cu 110+ de milioane de vizionari pe YouTube si cu un sound catchy as zice eu. Meahh... m-a prins :) o ascult in repeat, imi place. Ma simt ca un pusti tamp ce pune botul la tot ce da bine pe MTV :))


Just gonna stand there and watch me burn
Well that's all right because I like the way it hurts
Just gonna stand there and hear me cry
Well that's all right because I love the way you lie
I love the way you lie

I can't tell you what it really is, I can only tell you what it feels like
And right now it's a steel knife in my windpipe
I can't breathe but I still fight while I can fight
As long as the wrong feels right it's like I'm in flight
High off her love, drunk from my hate, it's like I'm huffin' pain
And I love it the more I suffer, I suffocate
And right before I'm about to drown, she resuscitates me, she fuckin' hates me
And I love it,
"Wait, where you goin'?"
"I'm leavin' you"
"No you ain't. Come back"
We're runnin' right back, here we go again
It's so insane, cause when it's goin' good it's goin' great
I'm Superman with the wind in his back, she's Lois Lane
But when it's bad it's awful, I feel so ashamed, I snap
Who's that dude? I don't even know his name
I laid hands on her
I'll never stoop so low again
I guess I don't know my own strength

Just gonna stand there and watch me burn
Well that's all right because I like the way it hurts
Just gonna stand there and hear me cry
Well that's all right because I love the way you lie
I love the way you lie

You ever love somebody so much you can barely breathe
When you with 'em, you meet and neither one of you even know what hit 'em
Got that warm fuzzy feeling
Yeah them chills used to get 'em
Now you're getting fuckin' sick of lookin' at 'em
You swore you'd never hit 'em, never do nothin' to hurt 'em
Now you're in each other's face spewin' venom in your words when you spit 'em
You push pull each other's hair
Scratch claw hit 'em throw 'em down pin 'em
So lost in the moments when you're in 'em
It's the rage that's the culprit, controls you both
So they say it's best to go your seperate ways
Guess that they don't know ya
Cause today that was yesterday
Yesterday is over, it's a different day
Sound like broken records playin' over
But you promised her next time you'll show restraint
You don't get another chance
Life is no nintendo game, but you lied again
Now you get to watch her leave out the window
Guess that's why they call it window pane

Just gonna stand there and watch me burn
Well that's all right because I like the way it hurts
Just gonna stand there and hear me cry
Well that's all right because I love the way you lie
I love the way you lie

Now I know we said things, did things, that we didn't mean
And we fall back into the same patterns, same routine
But your temper's just as bad as mine is, you're the same as me
When it comes to love you're just as blinded
Baby please come back, it wasn't you, baby it was me
Maybe our relationship isn't as crazy as it seems
Maybe that's what happens when a tornado meets a volcano
All I know is I love you too much to walk away though
Come inside, pick up the bags off the sidewalk
Don't you hear sincerity in my voice when I talk?
Told you this is my fault, look me in the eyeball
Next time I'm pissed I'll aim my fist at the drywall
Next time there won't be no next time
I apologize even though I know it's lies
I'm tired of the games I just want her back
I know I'm a liar if she ever tries to fuckin' leave again
I'ma tie her to the bed and set this house on fire
Just gonna

Just gonna stand there and watch me burn
Well that's all right because I like the way it hurts
Just gonna stand there and hear me cry
Well that's all right because I love the way you lie
I love the way you lie


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, septembrie 18, 2010
Un gol. Un vid intre doua parti, doua margini. Intre stanga si dreapta. Si spatiul dintre.

Doua figuri se priveau. Doua puncte mici intr-un pat foarte mare. Doua fiinte dezbracate intr-o mare de cearceafuri. Fiecare pe o margine, fiecare pe partea cealalta. El o privea cu ochiul lui stang, ea il privea cu ochiul ei drept. Priveau peste spatiul vast dintre ei.

Mainile lor alunecau inspre centru. Bratul lui drept statea intins inspre ea si bratul ei drept statea intins inspre el, parca incercand fiecare sa atinga cu mana ceva aflat foarte departe, de partea cealalta a patului. Degetele le erau atat de aproape, atat atat de aproape, simtind ele insele ca se pot atinge. Si intindeau mana, sa se atinga, constienti ca numai atat se pot intinde.

Si dupa un timp, de agonie, de zbucium, de disperare si de durere, au ramas asa, privindu-se in continuare, cu bratele intinse.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, septembrie 17, 2010
:D

Ascult o melodie. E pe un blog, dar n-am sa va zic care si ce melodie e :) Poate doar ca ea, cantareata, e capricorn :P Doar ce am vazut. Dar ce vreau sa zic... ce vreau sa zic? :P De vreo luna poate, poate de mai mult, ma simt detasat, genul de "detasat" pe care il doresc in viata mea. Nimic nu mai supara, sunt impacat cu aproape toate, vreau sa let it go, sa las lucrurile sa fie. Nu pot sa tin de ele. Nu sunt caine sa alerg dupa trenuri care nu opresc in gara asta. Unele opresc, altele nu. Un putin ce pot sa fac e sa le astept cu bratele deshise si sa stiu sa le las sa plece pe cele ce se vor duce.

I'm here to stay. Aici ma gasiti. Fie ca plecati, fie ca veniti, fie ca reveniti.

Am sa lupt pentru linistea mea, pentru linistea mea interioara, pentru lumea mea. Sunt genul de persoana care simte nevoia sa aiba locuri in care sa se simta in siguranta, persoane care sa-l faca sa se simta asa. Stiu ca suntem oameni, dar nu sunt pregatit sa gasesc in asta o scuza pentru haos, pentru teribilisme. La mine in lume vreau sa fie liniste, si ca un incapanat ce sunt am sa ma lupt sa fie asa. Nu m-a deranjat nimic, doar e un raspuns la "What do you want?". This is what I want. Among others. Dar asta e printre cele mai importante. Sunt in stare sa fiu nelinistit, anxios, sa ma stresez, sa-mi fac ganduri negre, sa creez scenarii care mai de care mai aiurea, si de asta imi doresc liniste. Imi doresc sa fiu detasat. Sa imi las gandurile sa curga. Sa pot dormi linistit noaptea. Sa nu mai trag asa mult sa-mi controlez viata. Sa ma pot bucura si eu de lumea asta.

Citeam pe un blog (in engleza, despre sex, si cu imagini... hmmm :P) cum autoarea zicea ca ii era teama ca iubita ei sa nu gasesca pe cineva mai bun. M-a dus cu gandul la gelozie (despre care se intreba si ea), la posesivitate, la sa nu fii in stare sa let it go, la complexe, la cramponare. Bine ca nu sunt genul gelos (am mici gelozii de care scap repede), nici nu ma gandesc la posesivitate (oamenii nu sunt obiecte de care sa dispui si pana la urma nimeni nu e cu adevarat al tau, numai tu esti al tau; este destul pentru o persoana zic eu :) ), cateodata foarte greu reusesc sa let it go (e vorba de o chestie ce se manifesta in mine, o involburare ce tine de interior, nu stiu cat iese afara), am partea mea de complexe (care se manifesta cred in exterior), ma cramponez de multe prostii prostioare. Dar ideea e ca toate astea sunt niste prostii. Prostii ce tin de subiectivitatea umana da, dar tot prostii sunt. Cat trebuie sa ne batem cu noi insine (caci despre asta e de fapt, de aici porneste totul, din noi) pana sa ne dam seama ca putem face un pas in spate si sa let it go. Sa faci asta nu echivaleaza cu a pierde. Aici nu e vorba de razboaie, de batalii, de victorii. Ne pacalim pe noi insine. Ne pricepem sa facem asta, va zic eu.

Am facut hop-hop-hop prin vreo trei idei :) (sau mai multe?). Sunt multe de spus, sunt multe de spus. Cu cat zici mai multe cu cat iti dai seama ca apar si mai multe de spus. Totul se leaga printr-un fir subtire. Pierd sirul la un moment dat si deviez inspre altceva :P

Am sa zic acum si altceva. Simt nevoia sa o zic.

Someone like you...

... care are rabdare, care ma asculta, care incearca sa inteleaga. E ceva acolo, o simt, e ceva instinctual. Ma faci sa am rabdare, nu te pot judeca, iti vreau binele. Iti vreau binele cu sau fara mine. Nu te vad ca ceva ce imi apartine, sunt in stare sa te let you go. La inceput nu puteam, acum pot. Nu conteaza, o zi de vorba cu tine sau 10 ani. Chiar nu conteaza. Vei ramane aici cat vei dori si eu te voi lasa sa stai. Nu stiu ce va fi in viitor, mai bine sa las viitorul sa se desfasoare asa cum doreste. Eu nu am sa-l fortez, nici in bine, nici in rau. Nu am sa ma tem, nu am sa imi fac vise imposibile. Ma agat de chestia asta mica, de feelingul asta, ca tu nu esti ca ceilalti, ca te percep altfel, simt ca esti one of those few others, one of those significant others (nu stiu cum altfel sa zic). Ar trebui sa tin cu dintii, dar am sa incerc sa fac exact invers. Ce va fi, va fi. I think this is the right thing to do.

Imi place cum la sfarsitul clipului iti dai seama ca a pus sufletul, ca s-a implicat :) Din gesturile ei :)

Someone like you, Pixie.


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, septembrie 15, 2010
Daca ma puneam acum ora si ceva la calculator as fi scris altceva :) Poate ceva frumos. Siropos-frumos :)) Asa ca acum in schimb am sa pun o melodie care ma innebuneste de cateva zile (wow ce-mi zboara degetele pe taste).

Dar inainte de asta am sa spun altceva. Cum stateam in fata oglinzii si ma barbieream, ma gandeam putin suparat ca nici macar nu sunt funny-stupid, ci de-a dreptul stupid-stupid. Stiam deja ca ma voi duce in alta parte decat unde trebuia sa ma duc. Sau mai bine zis ca nu ma voi duce acolo. Nu m-am dus. Ciudat cat de detasat sunt acum.

Dupa aceasta pauza publicitara (I am a mood killer, ain't I?) am sa pun melodia si am sa precizez ca titlul ("All fall down") nu reflecta starea mea. I'm fine. Dar melodia (hihi :) initial scrisesem "nebunia") ma innebuneste (nu ma mai satur de ea), imi suna asa de bine in urechi, mai ales refrenul. Felul cum tipa tipul, cum lungeste ultimele cuvinte...


Step out the door and it feels like rain
That's the sound (that's the sound) on your windowpane
Take to the streets but you can't ignore
That's the sound (that's the sound) you're waiting for

If ever your world starts crashing down
Whenever your world starts crashing down
Whenever your world starts crashing down
That's where you'll find me 

(Yeah)

God love your soul and your aching bones
Take a breath, take a step, meet me down below
Everyone's the same, our fingers to our toes
We just can't get a right, but we're on the road

If ever your world starts crashing down
Whenever your world starts crashing down
Whenever your world starts crashing down
That's where you'll find me

(Yeah)

Lost 'til you're found
Swim 'til you drown
Know that we all fall down
Love 'til you hate
Strong 'til you break
Know that we all fall down


If ever your world starts crashing down
Whenever your world starts crashing down
Whenever your world starts crashing down
That's where you'll find (find) me

Lost 'til you're found
Swim 'til you drown
Know that we all fall down
Love 'til you hate
Strong 'til you break
Know that we all fall down


All fall down (x6)

Lost 'til you're found
Swim 'til you drown
Know that we all fall down
Love 'til you hate
Strong 'til you break
Know that we all fall down


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, septembrie 08, 2010
- Ar trebui sa scriu acum?
- Mahh...
- Adica ce cauti aici?
- Trebuia sa zici "ce CAUT aici?". Asta in primul rand, in al doilea rand don't ask me, si in al treilea rand cum naiba vrei tu sa scrii o postare cu mouse-ul? Pana si eu ma plictisesc.
- N-am tastatura... n-am liniste... nu stiu ce caut aici... nu vreau sa-mi raspund de ce caut aici... Uite... stau la calc, I don't think at anything else. Nu mai stau, ma scufund din nou in neliniste. Si vreau sa fac in ciuda...
- La ai tai. Da, stiu. Si esti un ofticat :)
- Buna ziua dom' psiho. Incerci putina sondare in confuzia mintii mele?
- Eu SUNT confuzia mintii tale :))
- Ma enerveaza la culme sa tot clickuiesc atat.
- Daaaa, n-o sa-ti mai scrii marea opera :) Si marmota innumara fire cu manusa de box. Se scrie cu 2 de "n"?
- Mi-e lene sa caut pe Google... Aici ar trebui sa introducem un "loser"
- Esti un Luzar :D
- Hmmm asta a fost gratuit. Ufff It's not fun.
- Nu stiu daca ar trebui sa fie. Incearca sa scrii mai departe. Hai, facem un exercitiu de aberatie. Tu iti iei mintea de la prostii, ti-o golesti, iar eu exist.
- Ptr cititor... Eu exist...
- Eu nu exist...
- N-am nume, pentru ca nu pot pune numele real aici.....
- Deci se pare ca eu raman cu John :)) Mda... mie puteti puteti sa-mi ziceti John. Sunt fictiune si nu prea. N-ar trebui sa le zici ca nu vrei sa-ti afle numele? Uite cititorule, ii afli numele stii cine este. Nu il stii, el se tine la o oarecare distanta de voi. E mai usor dupa un pseudonim. Gata... vezi? Am zis-o. Si nu poti sa ma injuri :) Ti-ai facut-o cu mana ta :)
- Simt nevoie de o clarificare.
- Tu tot timpul simti nevoia sa faci asta. Si sa te justifici. Besides, o sa simti dupa asta ca ti-ai mancat timpul la calculator, culmea dupa ce ai tras de timp sa stai la el. Nu ai nimic de zis?
- Nu am ce sa zic.
- Uite, zi ca vroiai de ceva timp sa aberezi asa si ca vrei sa faci o noua categorie numita "dialoguri" dupa ce ai citit, de fapt ti-ai adus aminte, ca Platon a scris dialoguri.
- Era o fata numita Platon prin Playboy. Cred ca e fii-sa ex subprefectului anchetat acum.
- Analogii, analogii.... Am pierdut sirul. Tot timpul faci asta.
- Se refera la pierdutul sirului. Nu stiu daca o sa ma tin de asta.
- Lenos? Comod? Indecis? Autocenzura? N-ai chef? Sictirit? All this good questions in life, ce ne-am face fara ele. Ahhh cred ca stiu.... Ti-e teama de pana unde vei ajunge, si daca vei supara pe cineva, si nu vrei sa-ti incurci ordinea stabilita pentru blog. La ce vor mai folosi "insemnari"? Vei mai scrie si la celelalte? Ohhh doamne cat te complici. Ar trebui sa go for it. Stii tu, make mistakes. Numai.... Stii ce? Nu te vei schimba niciodata. Nu ai willingul destul de mare. Si cum toti stim....
- Marimea conteaza :)))
- Da cititorule, guys and their toys :P Vezi, vezi, ne-am scos din seriozitate :)
- Tu esti ala care tot se gandeste la prostii? Aveam eu senzatia ca e ceva in neregula cu mine :) Adica cu tine :P
- Hmmm stop thinking about sad things. I'm in your mind too. Sa nu incerci sa mai duci discutia inspre lamentari.
- Hai ca stii care e treaba. Nu te preface ca nu stii. Eu sunt ala cu lamentarea, tu esti ala cu sfaturile bune. Iar mingea se plimba de la unul la altul.
- Mingea cam sta nejucata in terenul tau. Hai sa-i explicam cititorului ceva, shall we? El, adica tu, stie cum vine treaba, stie unde greseste (in mare), stie teoria, dar se complace in el pe margine, nu face nimic, de teama, din nesiguranta bla bla bla. In your face motherfucker! Ma refer la el, adica eu, de fapt adica numai tu. Eu sunt doar imaginar, imi permit luxul de a ma erija (exista cuvantul asta?). Tu NU.
- Nu mai pot zice nimica. I know, I know. Just wanna go to bed. Crawl in my hole and die there for a while.
- Si publica-l.
- Ce?
- Articolul. Poate tu crezi ca e silly, dar il vei publica. Pentru ca vreau eu asta. Si dupa ce-l vei publica nu vei putea da inapoi.
- Pentru ca ce e scris, ramane scris....
- Regula ta. Mai are vreo cateva, sa stiti :) Nu pot sa ma supar-supar pe tine, dar stii asta :) Yes... yes.. yes... I'm your ideal friend that you never had :))) Now go to bed. Hai ! Trecem si peste moodul asta. And cititorule... he IS the crazy one, I'm not :P Ehh suntem mult mai normali si mai comuni decat suntem aici.

PS:
- But this is silly....
- Shut up! Publish it!

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, septembrie 07, 2010
It's like 11:44 and I feel I should write something. Ehh... I feel it most of the time. Why? I've got nothing to tell. Nothing valuable, nothing worthy. Just.... this need... addiction... Is it really need? Maybe it's a trick, maybe I'm just a fool seeking for attention. I wanna write, anything, everything... about me. It's all I have if you think about it. It's all I can write about. I have no stories, no adventures, no clever things to say. I'm not smart-smart, artistic smart, intelectual smart, experience wise smart. I'm just me I presume. Sounds like justification. Maybe it is. But to whom? To you? To me? Maybe this is me saying "Look! I'm here. ME.... someone in the world, no one to the same world". Maybe this thing we affectionally call internet allows me to just say/try to say something, anything. Something that maybe makes me too vulnerable to say in the real world. Better here than there, in the open field, where I have to answer to what I'm saying, where I have to justify myself, where I have to shut up if I want my own good. Funny thing this WWW, funny how the distance (in every way) opens our mouth (and maybe our heart). We're as far as possible from one another, but we as close as we'll ever be.

Why I'm writing this in english? Romanian no good to you, baby? :) (being autoironic, it has nothing to do with you). I started like this so I'll try to finish like this. Sounds better in english :P This means it sounds ugly in romanian? Is there a truth that I'm afraid to face if I spell it out in romanian? Is more... ahhh let's say... romantic, in english? Am I afraid to face myself? To face what I am, what I can do, what I can not do, what makes me... this?

I know myself, I think I do. Do I? On the border between "I know myself" and "Who am I?". Today in "I know myself"land, tomorrow in Doubtville where I see myself in black colors. I'm not a bad person, I'll never be, but sometimes I'm afraid of me, of doing something wrong, of not being able to rise from this... this thing I now call "my life". I change moods, you have to understand this. Today I'm like this, tomorrow I may have a (slightly) different mood. Yes, I tend to be sad, melancholic, sometimes I think I enjoy it, but... that's me, for now that's me. I can't be something else, I don't know how to be something else. I'm trying but it's not easy. I don't know how to make it easy, I have no special formula that will change me just like that, in no time. I just... I try to give myself time. With time maybe I'll change what needs to be changed.

Justification, justification, justification.

I'm not sad, angry. Maybe melancholic. I'm not listening to something, so you can not blame the music :) I just wanna write. Something. Anything. About me.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, septembrie 06, 2010
Cum ziceam probabil in alt post, mi-am pierdut toti prietenii si colegii din trecut pentru ca nu am tinut legatura cu ei. Dar cumva, cineva a ramas acolo :) Zilele astea mi-am dat cu adevarat seama. E un coleg din liceu, cu care am mers la Cluj, am fost vecini de apartament, si probabil de asta am tinut legatura. Mai vorbim, rar, pe mess, ma suna cand vine pe aici. Daca ar fi fost dupa mine.... hmmm. Nu e vorba ca sunt rau intentionat, dar nu stiu sa dau semne de viata.

Am o anumita dinamica cand vorbesc cu el. Aberez, nah, mai pe romaneste. Mici nimicuri de la unul la altul. Imi place ca imi permite sa fiu asa (pentru ca imi place sa pot fi asa, aberant, cand vorbesc). Are si el felul lui de a pune cuvintele si cred de asta iese asa. Observ ca nu prea pot sa o dau pe chestii prea serioase cu el. De fapt asta e pentru ca e a guy. Cu gagii nu vreau sa vorbesc chestii serioase. Si cu el sunt si guraliv, nu pot sa tac. Asta inseamna ca ma simt in elementul meu. Si zilele astea cand am mers la o bila, mi-am dat seama ca e a good friend :) Singurul good friend se pare (din cei ce ii vad la fata adica). Damn tre' sa invat sa dau semne de viata :)

Mi-a lasat cateva melodii si asta pe care am sa o pus aici, o ascult obsesiv. Imi place. E asa trista si melancolica ca-mi place :) Simt ca ma scufund cu ea. Stiu ca poate suna aiurea dar placerea de a o asculta e tocmai pentru ca ma face melancolic. Ca un masochist ce sunt cateodata imi place sa fiu trist, sau mai degraba sa ma simt asa. Ma poarta pe brate cumva, undeva in interiorul meu, spre niste "vibratii" ce le simt numai asa, numai in starea asta, trist si melancolic. Simt, ma vulnerabilizez si ma vad om. Ma simt om.

In general genul acesta de melodie (cum este, dupa mine, si Sia - Breathe Me sau Hooverphonic - Eden) il ascult cel mai obsesiv, cel mai mult si ramane cu mine peste ani (adica o melodie ca asta o pot reasculta oricand). Ma implica cel mai mult, cam asta ar fi explicatia pe scurt.

Imi plac versurile. Mai ales cele subliniate de mine. Iubirea care nu e iubire, dar care e :) Ultimul paragraf nu stiu cat de corect e pentru ca nu-mi prea mai dau seama ce canta ea :)

 

Si clipul, care e mai scurt (4 minute fata de 6:27)


This love
This love is a strange love
A faded kind of mellow
This love

This love
I think I'm gonna fall again
And ever when you held my hand
It didn't mean a thing, this love

This love
Now rehearsed we stay, love
Doesn't know it is love
This love

This love
It hasn't have to feel love
It hasn't need to be love
It hasn't mean a thing
This love


This love loves love
It's a strange love, strange love

This love
This love
This love is a strange love, strange love
I'm gonna fall again love
It doesn't mean a thing
Think I'm gonna fall again
This Love


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, septembrie 03, 2010
Ma uitam la un documentar si cineva zicea acolo cam asa: Barbatii sunt obsedati de fizic. Femeile sunt obsedate de metafizic, de barbatul-fantoma, cel ce si l-au creat si care nu exista in realitate. Si concluziona ca o relatie de lunga durata intre barbatul obsedat de fizic si femeia obsedata de barbatul fantoma (ideal) nu e prea plauzibila.

Tin sa-i dau dreptate, in ideea ca o relatie, aia la care visam cu totii (sau cel putin astia dintre noi mai visatori), e greu de creat si de mentinut, nu numai din cauza diferentelor intre barbati si femei, intre oameni in general, ci si pentru ca in realitate trebuie sa depui un efort, efort care sa vina de la ambii parteneri, trebuie sa fii realist, trebuie sa ai rabdare, trebuie sa faci un compromis, trebuie sa treci peste propria prostie, trebuie multe chestii. Trebuie sa muncesti la relatia aia, nu sa te astepti de la ea sa fie relatia perfecta, ideala, sau cum crezi ca vrei sa fie. Nu va aparea el sau ea potrivit, si gata totul e rezolvat.

Si mai zicea ceva tipul acela: daca nu stii, nu esti in stare, sa iubesti, atunci degeaba exista o persoana potrivita pentru tine in lume. Persoana aia poate sa treaca pe langa tine iar tu nici sa nu fii in stare sa o iubesti, sa o apreciezi, sa te implici etc etc etc.

Ehh, sunt doar cateva idei venite asa la o vizionare de documentar.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, septembrie 02, 2010
Parca suntem niste orbi care se impiedica de propriile umbre. Parca suntem niste nebuni care simulam normalitatea. Cum vi se pare un univers cu 6 miliarde si ceva de centre? Bolovanul asta pe care locuim are prea multe burice. Toti avem dreptate, dar stai asa, prea multe adevaruri fac o mare minciuna. Fiecare suferim, dar ma intreb atunci unde ne sunt calaii? Suntem teribil de insulari, ne intalnim in larg si ne inecam incercand sa ne cataram unul pe altul. Poate asa supravietuieste unul, daca ne cataram unul peste altul de pe fundul oceanului pana la suprafata. Dar ala care supravietuieste moare de foame si de singuratate.

Vreti sa fiti iubiti? Vreti sa fiti intelesi? Vreti vise si basme? Vreti sa va fie bine? Stiti sa faceti abdomene? Adica una, si inca una, si inca una. O suta, doua, trei. In fiecare zi. Unde e placerea? Dar daca vreti un abdomen cu patretele, cerculete sii trapeze, trebuie sa trageti. In fiecare zi. Tot binele din viata voastra e muncit. Cu manutele dumneavostra. Numai in telenovele saracul devine bogat, uratul devine frumos, cel singur gaseste dragostea adevarata, pe degeaba. De ce am ajuns ca numai telenovele sa ne promita fericirea la final de capitol? Pacat.

Stii ce inseamna "globalizare"? Atunci cand toti vom fi individualitati dar vom fi un mare Unu. Picaturi in ocean. Dar mai avem cale lunga pana atunci. Intre timp ne prostim. Sase miliarde de copii teribilisti pe Bolovan (me included). Ne invatam lectiile din propriile greseli, ne complicam, ne rasucim in mormant. Cum sa nu iubesti omenirea cand alergam fara directie ca niste gaini fara gat?

Dar cum imi zicea cineva ca defectele in alte circumstante sunt calitati, asa si ce ne face aiuritor de stupizi ne da frumusetea aia specifica umana. Asa ca n-am de ce sa ma supar. Privind prin tot bullshitul tot ajungi sa vezi ceva frumos, ceva miraculos, ceva minunat, ceva dulce, ceva iubire, ceva intelegere, ceva bun. Pana la urma, uite surpriza!!!, imperfectii fac minuni :)) Thank you God, bine ca nu ne-ai lasat total in pom, ca ne rupeam capetele pana acum. Aceste mici lucruri se pare ca ne fac sa mergem mai departe si sa nu fim scarbiti de lume. Asta pentru unii. Altii au vazut atata negru ca nici nu mai stiu ce culoare are albul. Asta e, n-am motive sa fiu suparat pe lume si pe viata (desi in unele zile... )

PS: eu nu stiu sa fac abdomene :)) Ce practica suspecta mai e si asta?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare