Author: No One
•vineri, septembrie 17, 2010
:D

Ascult o melodie. E pe un blog, dar n-am sa va zic care si ce melodie e :) Poate doar ca ea, cantareata, e capricorn :P Doar ce am vazut. Dar ce vreau sa zic... ce vreau sa zic? :P De vreo luna poate, poate de mai mult, ma simt detasat, genul de "detasat" pe care il doresc in viata mea. Nimic nu mai supara, sunt impacat cu aproape toate, vreau sa let it go, sa las lucrurile sa fie. Nu pot sa tin de ele. Nu sunt caine sa alerg dupa trenuri care nu opresc in gara asta. Unele opresc, altele nu. Un putin ce pot sa fac e sa le astept cu bratele deshise si sa stiu sa le las sa plece pe cele ce se vor duce.

I'm here to stay. Aici ma gasiti. Fie ca plecati, fie ca veniti, fie ca reveniti.

Am sa lupt pentru linistea mea, pentru linistea mea interioara, pentru lumea mea. Sunt genul de persoana care simte nevoia sa aiba locuri in care sa se simta in siguranta, persoane care sa-l faca sa se simta asa. Stiu ca suntem oameni, dar nu sunt pregatit sa gasesc in asta o scuza pentru haos, pentru teribilisme. La mine in lume vreau sa fie liniste, si ca un incapanat ce sunt am sa ma lupt sa fie asa. Nu m-a deranjat nimic, doar e un raspuns la "What do you want?". This is what I want. Among others. Dar asta e printre cele mai importante. Sunt in stare sa fiu nelinistit, anxios, sa ma stresez, sa-mi fac ganduri negre, sa creez scenarii care mai de care mai aiurea, si de asta imi doresc liniste. Imi doresc sa fiu detasat. Sa imi las gandurile sa curga. Sa pot dormi linistit noaptea. Sa nu mai trag asa mult sa-mi controlez viata. Sa ma pot bucura si eu de lumea asta.

Citeam pe un blog (in engleza, despre sex, si cu imagini... hmmm :P) cum autoarea zicea ca ii era teama ca iubita ei sa nu gasesca pe cineva mai bun. M-a dus cu gandul la gelozie (despre care se intreba si ea), la posesivitate, la sa nu fii in stare sa let it go, la complexe, la cramponare. Bine ca nu sunt genul gelos (am mici gelozii de care scap repede), nici nu ma gandesc la posesivitate (oamenii nu sunt obiecte de care sa dispui si pana la urma nimeni nu e cu adevarat al tau, numai tu esti al tau; este destul pentru o persoana zic eu :) ), cateodata foarte greu reusesc sa let it go (e vorba de o chestie ce se manifesta in mine, o involburare ce tine de interior, nu stiu cat iese afara), am partea mea de complexe (care se manifesta cred in exterior), ma cramponez de multe prostii prostioare. Dar ideea e ca toate astea sunt niste prostii. Prostii ce tin de subiectivitatea umana da, dar tot prostii sunt. Cat trebuie sa ne batem cu noi insine (caci despre asta e de fapt, de aici porneste totul, din noi) pana sa ne dam seama ca putem face un pas in spate si sa let it go. Sa faci asta nu echivaleaza cu a pierde. Aici nu e vorba de razboaie, de batalii, de victorii. Ne pacalim pe noi insine. Ne pricepem sa facem asta, va zic eu.

Am facut hop-hop-hop prin vreo trei idei :) (sau mai multe?). Sunt multe de spus, sunt multe de spus. Cu cat zici mai multe cu cat iti dai seama ca apar si mai multe de spus. Totul se leaga printr-un fir subtire. Pierd sirul la un moment dat si deviez inspre altceva :P

Am sa zic acum si altceva. Simt nevoia sa o zic.

Someone like you...

... care are rabdare, care ma asculta, care incearca sa inteleaga. E ceva acolo, o simt, e ceva instinctual. Ma faci sa am rabdare, nu te pot judeca, iti vreau binele. Iti vreau binele cu sau fara mine. Nu te vad ca ceva ce imi apartine, sunt in stare sa te let you go. La inceput nu puteam, acum pot. Nu conteaza, o zi de vorba cu tine sau 10 ani. Chiar nu conteaza. Vei ramane aici cat vei dori si eu te voi lasa sa stai. Nu stiu ce va fi in viitor, mai bine sa las viitorul sa se desfasoare asa cum doreste. Eu nu am sa-l fortez, nici in bine, nici in rau. Nu am sa ma tem, nu am sa imi fac vise imposibile. Ma agat de chestia asta mica, de feelingul asta, ca tu nu esti ca ceilalti, ca te percep altfel, simt ca esti one of those few others, one of those significant others (nu stiu cum altfel sa zic). Ar trebui sa tin cu dintii, dar am sa incerc sa fac exact invers. Ce va fi, va fi. I think this is the right thing to do.

Imi place cum la sfarsitul clipului iti dai seama ca a pus sufletul, ca s-a implicat :) Din gesturile ei :)

Someone like you, Pixie.


ta hand om dig cititorule

This entry was posted on vineri, septembrie 17, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.