Author: No One
•miercuri, octombrie 27, 2010
Stele. Doua stele palpaie mai puternic. Boring.

Ma joc cu lanterna pe asfalt, in miezul noptii. Fac pasi. Cu fiecare pas ma cufund si mai adanc in intuneric.

"Oare a fi singur e a state of mind or a physical one? Oare te poti detasa de lume si totusi sa simti? E gresit sa vreau asta?"

Un om singuratic trece pe langa mine. Vad in ochii sai singuratatea si aceleasi ganduri ca si mine. Vad autodistrugerea. Ma priveste in ochi. Dau sa-l ajut. Imi doresc asta. Nu suport sa vad in altii zbucium.

"De fapt pe cine vrei sa ajuti?" ma intreba cu un zambet pe fata si trecu mai departe.

Trecu o fata pe langa mine. Ma face sa reactionez. Vreau sa-i zic cate ceva. Ma pornesc...

"De ce esti asa de 'violent'?" mi-o intoarce. Ma vad din alt unghi. Poate nu stiu sa fiu diplomatic, poate simt ca vreau sa ajut dar nu o fac cum trebuie. As vrea sa-i mai zic ceva dar o las sa treaca

"Cum separi 'a nu te atasa' de 'a nu iubi'? Pot sa fiu rece fara efecte secundare? E corect sa ma incapatanez sa vreau asta?"

Vad un corb pe o barna de lemn. Are la gat o placuta pe care scrie "common sense". Zambesc malitios. "Hai nu mai spune". 

In dreapta vad un batran pe o banca, stand in noaptea neagra. Ma joc cu fasciculul la picioarele sale. Ma priveste obosit in fata. Il las in pace si merg mai departe.

Fac pasi printre linii. Trec de-o parte si de alta a liniei continue. Ma trezesc cu Jesus langa mine. Ciudat, numele sau suna mexican. Bea ceva dintr-un pahar. "E gresit sa-mi doresc asta? Singuratatea. Spune-mi! Imi scapa ceva? De ce vreau asta? Nu vreau sa ma mai implic. Si cel mai ciudat e ca o zic asa de calm, de parca ar fi o stare normala a mea. De parca as vrea sa fie o stare normala a mea. Sunt oameni asa? As vrea sa-i vad. Sa invat de la ei. Vreau sa nu ma mai atasez dar totusi sa simt, sa fiu si rece si cald in acelasi timp. Ma poti ajuta? Imi poti explica?". Se uita lung la mine. Ridica paharul in cinstea mea

Duc drumul singur. John alearga dupa mine si ma apuca de dupa gat cand ma ajunge. Sta cu tigarea in coltul gurii si zambeste la misto. "Da" ii zic "asa te stiu" :). Mergem impreuna, eu cu gandurile, el cu zambetul ala pe fata. Se pune in fata mea si merge cu spatele. Ii luminez fata cu lanterna. "Cine esti tu?" ii zic in gluma. Imi intinde un cartonas: "Eu sunt tu. Nu exista nici o masca, nici o alta personalitate, nici un alt alter ego" Ai dreptate, mister. Eu sunt unul si acelasi. "Ia zi, zambaretule, sunt propriul meu dusman?" Trage tare din tigara, sufla in sus si ramane cu gura deshisa. Inca ii iese fum din gura. Nu raspunde. "Vezi tu" ii zic "stau si ma gandesc daca ce vreau sa fac e bine sau nu pentru mine. Daca fac alegerea asta, adica. Simt ca pot fi asa dar nu stiu sigur daca e alegerea corecta. O parte din mine o vrea si ma gandesc daca ii pot face fata. O alta parte vrea sa ma pedepseasca, s-a obisnuit asa, cu felul asta de viata. Ma uit la oamenii ce trec pe langa mine si ma astept sa-mi zica ca mi-am facut-o cu mana mea in timp ce ma privesc cu mila. Nu vreau sa fug, nu sunt dezamagit, nu sunt suparat, vreau doar sa privesc lumea din coltul meu, sa fiu pasager prin ea, sa raman numai al meu. Sa fiu acolo, sa fiu alaturi de oameni, sa ma implic, dar sa nu apartin." Imi intinse biletul. Pe el scria: "Oare ne ferim de responsabilitate?" Ma uit la el si vad acelasi semn de intrebare in legatura cu mine. "Nu stiu ce vreau" si astfel las vorbele in aer. Ridica si el din umeri, cu acelasi zambet pe buze pe care-l puteai interpreta ca pe un misto. Stiam ca nu e. El e doar partea din mine care nu se streseaza. E mascariciul serios. Fratele mai mare care stie totul si nu stie nimic. Imi intinse in gluma tigara. Am zambit. Stia ca nu fumez. Dansa cativa pasi pe astfalt in lumina mea si se dadu inspre dreapta facand cu tigarea dintre degete miscari prin aer. Bye-Bye!

Cu fiecare pas ma cufund si mai adanc in intuneric. Ma joc cu lanterna prin noapte. Drumul e lung, vor mai veni si alte cuvinte pe el.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, octombrie 27, 2010
Intai am vazut trailerul pe IMDb (in ultimul timp acolo vad trailerele). Mi-am zis: "Hey, nice song" (ok, era mai mult in romana :P). Asa ca m-am dus pe Tube si am cautat trailerul...


M-am uitat prin comentarii pe acolo. "Aha, e Broken Bells - The high road". Click, click cautam melodia pe Tube. Dam de videoclip pe Vevo (un cont pe acolo, pe Tube).


Incepe putin aiurea videoclipul. Nu-mi prea place. "Oare e asta melodia? Oare e diferita de versiunea din trailer?". Imi place apoi de vocea tipului. Si de fata lui. Imi place videoclipul, cum merg ei pe (un) drum, cu diferitele "intamplari"/"scene" ce apar de-a lungul lui (mai ales cand ii fura pustiului telecomanda :)) si cand tinerii aceia stau si se incalzesc la un foc de pe un ecran). Imi plac in general secventele cand persoanele sunt filmate din mers (curge secventa intr-un anumit fel, nu e actiune, nu e dialog, are un ritm potolit, linistit, cateodata intens, cand camera se misca si ea si urmeaza persoana indiferent de unghi). Imi place rasaritul de la sfarsit si secventa de final cand camera cred ca se invarte putin, schimband unghiul (in spate apar stalpii de inalta tensiune), si ei cum se plimba cu lanternele in mana luminant haotic drumul. In a treia treime melodia isi schimba ritmul, parca e un cantec de leagan.

Azi am cautat pe Wiki (sursa noastra eterna si sigura de informatii). Cel ce canta e James Mercer si e nascut pe 26 decembrie (:P) iar celalalt e (mi se parea mie cunoscut) Brian Burton aka Danger Mouse, unul din cei doi tipi de la Gnarls Barkley.

Si tot uitandu-ma prin dreapta pe Tube am dat si de aceasta versiune live a melodei, facuta intr-un studio


Si cand m-am decis sa creez postarea am cautat si versurile

We're bound to wait all night
She's bound to run amok
Invested enough in it any how
To each his own
The garden needs sorting out
She curled her lips all about
I don't know if I'm dead or not
To anyone

Come on and get the minimum
Before you open up your eyes
This army has so many heads
To analyze...
Come on and get your overdose
Collect it at the borderline
And they want to get up in your head
 
'cos they know and so do I
The high road is hard to find
A detour to your new life
Tell all of your friends goodbye

The dawn to end all nights
That's all we hoped it was
A break from the warfare in your house
To each his own
A soldier is bailing out
He curled his lips all about
And I don't know if the dead can talk
To anyone

Come on and get the minimum
Before you open up your eyes
This army has so many hands
Are you one of us
Come on and get your overdose
Collect it at the borderline
And they want to get up in your head

'cos they know, and so do I
The high road is hard to find
A detour to your new life
Tell all of your friends goodbye

It's too late to change your mind
You let loss be your guide
(repeat)


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 26, 2010
Nobody's here
The angels had left
And I...
I took the left turn

It's so cold in this world of yours
Or... Is it mine?
Maybe...

Jesus shook my hand
I asked him:
"Why?"
No words
He lit his cigarette
Burned this house down

The house is empty
No one's here to save you
No one's here to let you go
No one's here to blame
There's no answer cuz there's no question

Look out the window
People walking
And you... me
I"m standing here on this couch
Ignoring the sound people do

Near them
But I'm not here
Watching them
But I have no interest

Deal the cards, boy
Make a bet
You...
And your poker face
Prepare to be somebody else
Someone you really wish to be
Pretend
Cuz you'll never be
You are who you are

No mask in the world will change that

I'm tired
Wanna go to sleep
Wanna be alone
Wanna crash in loneliness

This feeling
I've changed
Something has changed
And I know who is on the other side


Nota de subsol: Nu luati in serios ce am scris, riscati sa dati cuvintelor mai mult inteles decat au.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 25, 2010
Stiu ca e enervant dar mai pun un cover aici dupa cantecul ala. E cantat de o tipa sub numele de Bat for Lashes. Am auzit de numele asta dar nu am ascultat nici o melodie de a ei.

Imi place versiunea asta. Asta si versiunea Paramore imi plac cel mai mult. Daca nu v-am innebunit destul cu melodia asta, ar trebui sa o ascultati si pe asta.


Si alte coveruri ascultate: Igor Presnyakov (un cover superb la chitara cantata de un tip care face coveruri de astea pe Tube), Tyler Hilton (un cover mai slow cantat la pian, habar n-am who's this dude), Friendly Fires (tipii astia cred ca folosesc sintetizator, nu? deci asta ar cam trebui sa fie prin zona electronic or whatever, nu ma pricep la stilurile si genurile din zona asta), Craig David (da, acel Craig David, deci sa zicem R&B), Tiki Taane (cred ca e australian sau neozeelandez, pe la comentarii se zice ca canta raggae dar dupa mine e mai mult in stilul lui Jack Johnson, adica de ocean si surferi, that kind of stuff)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, octombrie 24, 2010
Da, o recunosc :), am sterpelit miseleste aceasta leapsa de la ChromaticDrama (sper sa nu ma atinga cu biciul :P Fuuug, fug).

Sa vedem ce a iesit

1. Cât e ceasul ?

17:04

2. Numele tău este?

John Constantine (hihi nu ma prindeti voi asa usor) - teaserul din mine vrea sa faca o anagrama dar...

3.Poreclă:

In scoala mi se zicea "mosule" :P Mda, nu e prea departe de adevar :)

4. Ai tatuaje?

Nope (si nu cred ca o sa-mi fac vreodata; daca o sa doara? daca nu il voi mai vrea?). Alunitele se pun? :P

5. Culoarea ochilor?

Vad in nuante caprui :)

6. Locul în care te-ai născut?

Nu am. M-am nascut pe Pluto (era un frig acolo)

7. Mâncare favorită?

Hmmm... pizza? Da stiu, nu am gusturi prea dezvoltate :P

8. Ai fost vreodată în USA?

Nu, dar am vazut poze. Erau cowboy acolo. Si chiar si indieni :)

9. Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?

Se face asa ceva? :)

10. Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?

Nu. O sa ziceti ca sunt rece, eu o sa va zic ca nu am iubit (asta o sa va incurce putin; nu a iubit deloc? nu stie? nu poate? e a cold bastard?; nu e asa, dar ca sa raspund la asta ar trebui sa va zic niste lucruri despre mine, lucruri pe care mi-e greu sa le zic in fata unui public)

11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?

Da. Eram chiar in masina (in spatele soferului). Nimic grav, doar cateva vanatai. Nu suport viteza.

12. Crutoane sau bacon?

Crutoane... in supa crema de legume :)

13. Zi favorită din săptămână?

Duminica. Sunt filme bune la tv :P

14. Restaurant favorit?

Nu stiu sa mananc cu ligurita si cu furculita :)

15. Ce sport îţi place să urmăreşti?

La un moment dat urmaream: snooker, curling, sarituri cu schiurile si... sumo (e superb "sportul" asta). Nu sunt innebunit dupa fotbal. Vreti mai multe? Rugby, tenis, basketball, Formula 1, ciclism (turul Frantei). Nu cred ca am un sport favorit (cam lung raspunsul cand puteam sa zic simplu doar asta :P)

16. Băutură favorită?

Apa plata fara lamaie :) (anost, nu?)

17. Îngheţată favorită?

De vanilie cu caramel si/sau ciocolata

18. Walt Disney sau Warner Bros?

Tom si Jerry :)

19. Restaurant Fast Food favorit?

Nu mai calc pe acolo. Mi-au pus intedictie, dupa ce am cerut ceva fara grasimi :)) (banuiesc ca am fluierat in biserica)

20. Ce culoare are dormitorul vostru?

Pereti albi, mobila maro

21. De câte ori ai copiat la vreun examen?

Asta e un examen? Fac ceva copy-paste pe aici :P

22. De la cine ai primit leapşa asta?

Am suferit a chromatic drama

23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?

Blasfemie.... ma mai intrebati? Intr-un comicshop :)

24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?

Ma plictisesc in continuare :)

25. La ce oră mergi la culcare? 

You rest when you're dead. Nu? Nu e asta? :) Undeva intre azi si maine :P

26. Cine o să raspundă prima/primul la leapşa asta?

Nu stiu, dar ar fi bne sa o faca cineva :))

27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?

Cum adica? Eu pierd orice.

28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?

Si astfel ne ducem din nou la intrebarea 14 :) (viata e ciclica se pare)

29. Ce asculţi în momentul ăsta?

Someone like meeee... somebody :D (Paramore cover, in repeat)

30. Care e culoarea preferată?

Albastru.

31. Mare sau lac?

Ete la el. Munte :)

32. Câte tatuaje ai?

Hmmm... neserios, neserios. (ne ducem la intrebarea 4)
  
33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?

Nu am carnet, nu am masina (ne ducem, partial, la intrebarea 11)

34. Ce preferi pisică sau căţel ?

Prefer sa fie o fata :P

35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?

Iarna. Imi place cand ninge :)

36. Eşti solo ?

Da, sunt Han Solo.

37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?

Pentru o perioada nu mai vreau sa ma indragostesc. Eu nu mai vreau, inima mea nu mai vrea. Vreau doar sa fiu linistit. S-a dus ultima farama de indragosteala in vara asta. Sorry, dar asa e. Peste un an, doi poate ma apuca din nou damblaua, pana atunci stau linistit.

38. Cât e ceasul?

17:46 :) (42 de minute)

(...)

Inainte sa o dau mai departe am sa fac o precizare. Daca nu vreti sau nu puteti sa o faceti it's ok by me. Nu oblig (si nici nu musc) si nici nu tin neaparat sa o faceti. E ceva sa faceti daca simtiti impulsul sa o faceti.

A doua precizare. Nu ma linkuiti. Nu o fac pentru rank. Linkurile pe care le-am facut eu le-am facut din placere, nu din obligatie sau interes.

Si acum sa aliniez la perete persoanele: Alex T, Dreams, DespreEl, Jo, Raza, Zbor de fluture; nu am vazut sa faca lepse (nu tb sa o faceti daca stilul blogului nu o cere) dar am sa incerc: Ajnanina, Dany, Medy si Mikka (ma gandesc si la Gladiola). Toti cei interesati (si care nu sunt aici) ii rog sa vina la perete :) Chiar mi-ar face placere.

"Doamna, uitati-va bine si spuneti care e suspectul. Ganditi-va bine si faceti-o cu rabdare"

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 23, 2010
Imi place melodia asta. Sunt sigur ca o stiti. Dar am ascultat si vreo doua cover-uri care imi plac (mai ales primul de aici; you know... repeat, repeat, repeat...), asa ca profit de situatiune sa le pun pe toate aici.

Ador cum suna versul "someone like me/you" (cu sau fara "somebody"), indiferent de varianta. Suna de parca vine din tine, are vulnerabilitate, are si dorinta. Si o intensitate anume. Imi place, are ceva personal in el la care ma pot raporta.

Silly me. Pana acum aveam senzatia ca "use somebody" e "a folosi pe cineva" (asa-mi suna), cand sa ma prind acum ca pentru melodia asta e "a avea nevoie de cineva" ("I could use somebody"... nuante, nuante, cuvintele astea au nuante :P). Vorbesc serios, abia acum m-am prins dupa ce m-am uitat prin commenturile din Utube (si dupa ce m-am uitat mai bine pe versuri).

Vroiam sa zic ceva de faptul ca ele, cover-urile, suna minimalist (e acoustic) si ca de asta suna bine, dar hai sa mergem mai departe :P (fast forward peste tot blabla-ul)

Primul cover... Incepe sa-mi placa fata asta :P Hai capricornule canta :) (am o obsesie nesanatoasa cu capricornii astia)


Al doilea cover... Asta e Matisyahu (il stiu de cand a aparut "Youth"; nu e prea pe gustul meu dar mi-a placut melodia aia). Frumos beatboxing aici (beat-uri, si nu numai, vocale), la inceput ai impresia ca e un instrument pe undeva pe acolo :P Spre sfarsitul clipului spune cateva cuvinte despre melodie, de ce a ales-o. Ii dau dreptate, nu e atat melodia cat e vocea si modul in care e cantata.


Si originalul... Live. Asa, sa fie lista completa. Solistul (Caleb Followill) e tot capricorn :P (nascut pe 14 ianuarie, Hayley e pe 27 decembrie)


I've been roaming around
Always looking down at all I see
Painted faces, fill the places I can't reach

You know that I could use somebody
You know that I could use somebody

Someone like you, and all you know, and how you speak
Countless lovers under cover of the street

You know that I could use somebody
You know that I could use somebody
Someone like you

Off in the night, while you live it up, I'm off to sleep
Waging wars to shape the poet and the beat
I hope it's gonna make you notice
I hope it's gonna make you notice

Someone like me
Someone like me
Someone like me, somebody

I'm ready now
I'm ready now
I'm ready now
I'm ready now
I'm ready now
I'm ready now
I'm ready now

Someone like you, somebody
Someone like you, somebody
Someone like you, somebody

I've been roaming around,
Always looking down at all I see


PS: initial de pe albumul asta ("Only by the night"; e singurul pe care l-am ascultat de la ei) favorita mea era melodia asta. Acum, cand ma gandesc la favorita, tind inspre Closer. Pe locul trei pun I Want You, si o mica mentiune ii dau lui Be Somebody.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 22, 2010
Până în anii '90, tulburarea bipolară era considerată o boală adultă. Astăzi, totuşi, mai bine de 800.000 de copii sunt diagnosticaţi cu această boală, lucru care a dus, de cele mai multe ori la traumatizarea şi stigmatizarea lor şi a familiilor din care fac parte. Acest documentar HBO urmăreşte părinţi care se confruntă cu corvoada teribilă de a avea grijă de copiii lor marcaţi de depresie, violenţă şi gânduri suicidale.

Am vazut documentarul "Diagnosis Bipolar" pe HBO. Stiam putin despre asta dinainte. Este o tulburare foarte aiurea. Cel ce o are, din ce am inteles, are schimbari de stari (stari bune - stari rele), trece de la euforie la furie, violenta, depresie, are tendinte sinucigase. Problema e ca nu se pot stapani, isi pierd controlul pur si simplu. Nu e ceva ce faci constient, premeditat. Ziceau in documentar ca la ei riscul sa se sinucida e de 26 ori mai mare si am vazut ca apare la varste mici (6-7 ani) si devine din ce in ce mai mare cu cat inainteaza in varsta. Iau multe pastile pe zi ca sa nu mai aiba crize (o fata lua 8-10 pastile). Mi s-a parut asa aiurea, parca erau intre ciocan si nicovala. Pe de o parte daca nu luau pastile puteau avea crize violente care puteau duce la ranirea lor (chiar si sinucidere) sau a celorlalti, daca le luau aveau o tona de efecte secundare, de la probleme cu tiroida pana la moarte (erau medicamente puternice, noi, inca netestate indeajuns). 

Societatea ii izoleaza si pe ei si pe familiile lor, nu au prieteni, le e greu sa se integreze. Institutiile si societatea sunt cu un pas in urma (cred ca e valabil si in alte cazuri si situatii). Oamenii nu inteleg, vad doar un om "nebun", un om violent fara motiv, un sinucigas, un pericol. Ce naiba, unii oameni nici nu inteleg ce e aia depresie, la ce sa te astepti mai mult. Cum e? Daca mie nu mi se intampla, nu-mi pasa sau nu ma intereseaza. Nu zic ca eu sunt mai bun, probabil ca sunt la fel de ignorant ca ceilalti. Si maine probabil o sa uitam cu totul.

M-au impresionat foarte mult parintii lor. Nici nu mai puteau sa fie furiosi. Vorbeau asa de linistit, intr-un fel chiar obosit. Numai ei stiu prin ce au trecut si ce simt ca parinti. Si o chestie care m-a impresionat la ei: se purtau foarte frumos cu copii lor, aveau toata atentia lor. Cand sunt asa cum sunt ii apreciezi mai mult. E frustrant cand nu iti poti ajuta copilul. Inteleg asta. Si in mine s-ar rupe lumea daca as trece prin ce trec ei, caci fata de copii "normali", bipolaritatea nu poate fi controlata prin invatamant, reguli, cearta, vorba buna. Cum sa ai grija de copilul tau cand nu poti controla ce are, cand nu e vina lui?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 18, 2010
Eu nu am trecut.... Si am sa incerc, cat pot, sa va explic de ce vad lucrurile asa.

In primul si primul rand trecutul nu se poate uita. El ramane cu tine, te "bantuie" oriunde esti si orice faci. Trecutul tau este ceea ce esti acum. Asta nu pot sa neg si in interpretarea asta ai trecutul intotdeauna cu tine.

Azi m-am intalnit cu o colega din liceu. Dupa 6 ani. Cum v-am zis nu am tinut legatura cu colegii mei si in general nu tin legatura cu oamenii din trecutul meu. Astazi intalnindu-ma cu ea m-am intalnit cu o amintire si atat. Cu ceva ce a existat odata in timp si spatiu si care acum in timpul meu si spatiul meu nu mai exista.

Nu pot sa zic ca am calatorit mult sau ca m-am mutat mult. Am stat trei ani si ceva in oraselul in care m-am nascut, 9 ani in Constanta, apoi 7 ani in orasul in care stau acum, 2 ani jumate in Cluj si din 2007 am revenit in "orasul meu" mic si gri. Vedeti-le precum niste capitole, cum se incheie unul incepe un altul. Chestia cu trecutul de care vreau sa zic a devenit evidenta cand am venit de la Constanta. Dupa un an doi nu am mai apartinut acelui oras, nu am mai tinut legatura cu cei de acolo, m-am trezit intr-o noua lume cu un nou prezent. Constanta mai exista ca amintire dar nu ca un fapt real. Eu nu mai aveam legatura acolo si desi ii poti zice trecut (ca un fel de "a fost odata"), prin simplul fapt ca nu mai am legatura cu el, pentru mine el nu exista. Cand am venit aici am inceput viata de la inceput, sub alte coordonate. Ideea e: cum paseam intr-un capitol, pierdeam legatura cu cel din care am iesit.

Din trecut am legatura cu familia (ca o constanta prin timp) si poate cu un coleg din liceu cu care tin legatura din an in paste. Ceilalti nu mai exista.

Din 2007 am inceput un nou capitol. Ceea ce e in urma, ce a fost, cu cine am vorbit, pe cine am cunoscut nu mai exista decat in amintire si in experienta acumulata. Nu mai am trecut pentru ca am inceput de la inceput din nou. Lucrurile dinainte de 2007 nu ma mai tin si nici nu mai am o obligatie catre ele. In spatiu si timp (ca idee fizica) eu nu raman in trecut, poate doar mintea mea "ramane" cateodata acolo (prin amintiri, regrete etc; la nivelul mintii mele eu imi traiesc trecutul, da). De exemplu cand cineva imi reproseaza ca am facut cutare lucru in trecut pentru mine e ciudat sa explic ca lucrurile alea nu mai au acum greutate pentru mine. Ce a fost a fost si acum nu mai este. Eu am luat-o de la capat in interiorul meu.

Deci, printr-o interpretare a cuvantului da, eu nu mai am trecut, nu mai apartin de el. Ce a fost inainte de 2007 nu mai exista, si nici lucrurile si oamenii nu mai exista. Eu traiesc acum in capitolul 2007 - xxxx, un capitol in care incerc sa construiesc, un capitol intr-un fel intermediar (o antecamera) de la care sper sa fac saltul spre o alta viata.

Recunosc ca nu tin sa tin legatura cu trecutul si poate ca asta e un motiv sa explice unele lucruri.

Sper ca am reusit sa explic cum vad eu situatia :) Nu incerc sa schimb adevaruri sau ce sens are cuvantul "trecut" sau sa impun nu stiu ce idee. Incerc doar sa explic "logica" mea.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, octombrie 17, 2010
Mi-am incheiat visele cu o fata frumoasa. Era inalta, cu parul negru lung (nu avea volum, venea de-a lungul capului) si imbracata intr-o rochie albastra lunga ce se despica in fata. M-am trezit brusc cu ea in camera (dupa ce au iesit alte tipe de acolo). S-a asezat langa mine si am vorbit foarte degajat, undeva intre prietenie si flirt. Imi place ideea asta de a vorbi cu o fata cu usurinta fara a parea ca fortezi nota, intr-o directie sau alta. Visul s-a terminat cu ea.

Dam in spate... Tipele de care ziceam erau la mine in apartament (o camera mare de fapt) Venisera probabil pentru ca la urmarisem de pe o scara. Nu mai tin minte ce am discutat. Tin minte cum stateam la masa cu aparatul de fotografiat la mine, intr-un moment de intuneric. Vedeam fereastra dreptunghiulara dispusa vertical din fata mea si ma gandeam ce poza buna ar iesi, cu lumina venita prin fereastra si cu intunericul din jurul ei. Nu am facut poza pentru ca stiam ca flashul o va strica (nu stiu sa-l opresc).

Dam in urma... Stau pe o scara. Urmaresc un apartament. Ma asez pe scara incercand sa ma uit pe fereastra. Ori era o fereastra f mare, ori in vis pur si simplu era o spartura in perete in forma de fereastra. Erau trei tipe. Un prieten ma rugase sa le urmaresc, sa vad cum arata, in special una. Cred ca era tipa cu parul roscat si scurt. Vorbeau intre ele. Cred ca la un moment si-au dat seama ca ma uitam la ele dar eu am continuat sa o fac (era acolo si fata in albastru? nu stiu sigur). Ce senzatie ciudata e sa privesti un/o necunoscut(a) care stie ca faci asta si tu sa continui totusi.

Inainte de asta eram in alta parte, intr-un oras (Cluj?). Eram probabil cu cineva. Imi zice ca partile din trotuar  de langa canalizari sunt locuri cu ghinion (ghinion ce poate duce pana la moarte). Stateam intr-o intersectie si ma uitam la o astfel de bucata de trotuar cu o canalizare langa ea pe strada. Stiam ca murise cineva accidentat in locul acela si ma gandeam ca poate asta are dreptate. Incercam imi aduc aminte daca si alte locuri ca astea aduc ghinion.

Nu stiu daca era inainte de partea cu trotuarul sau nu, dar la un moment dat o fata imi zice (sau imi lasa de inteles) ca sunt putine fete frumoase. O contrazic zicandu-i in gluma: "Daca vrei sa te arunci de la etajul zece in mai putin de zece minute, pana sa te arunci tu se poate face un fel de turn (picioarele unei fete pe umerii celeilalte) cu fete frumoase pana la etajul zece (ca sa te salveze probabil)". Mi-a zambit. Nu cred ca sunt putine femei frumoase pe lumea asta.

Tin minte in vis un apartament (apartamente?) in genul celor din cladirile vechi din vest (dar si de la noi, cele pre-comuniste). M-a dus cu gandul la un oras din vest si la o persoana (nu stiu daca in vis sau cand eram treaz). Cladirea se inclina intr-o parte si m-am urcat inpreuna cu inca o persoana sau doua pe acoperis ca sa iesim de acolo. Din visul asta nu mai stiu prea multe, am doar senzatia asta ca a fost un vis mai lung (cu chestii despre care acum nu-mi mai aduc aminte) si am in minte imaginea cladirii si apartamentului (si senzatia pe care o ai cand stai intr-un astfel de apartament).

Si ma opresc aici pentru ca nu mai am ce sa zic.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 15, 2010
Recunosc ca o femeie ma poate intimida. In cazul meu cel putin nu cred ca e ego masculin sau frica, eu asociez mai mult intimidarea cu nesiguranta mea. Adica.... daca nu pot ajunge la nivelul ei? sau daca nu pot face fata? sau daca are o parere prea buna despre mine la care nu pot ajunge? Chestii de astea. Intr-un fel am tendinta sa imi placa femeile care au potentialul de a ma intimida :)) Weird, huh? :P Nu-mi plac femeile supuse, printesele... in zona asta. Caut putin toughness acolo. Barbatii sunt intimidati de unele femei pentru ca suntem invatati ca barbatul este cel ce domina, cel ce are initiativa, cel ce stie bla bla bla. Este o chestie psihologica asta cand totul se ia by default.

Si ce daca e mai citita, mai invatata, mai experimentata, mai desteapta, mai cu coaie? Ce daca vrea sa lucreze pe un santier sau vrea sa ii ameteasca pe masculii aia? Ce daca e lesbiana si ne uraste de moarte? Ok, ma poate intimida, imi poate crea nesigurante, dar nu e problema ei. Tin minte un schimb de replici cu unu care se plangea ca, vaiiii, femeile si-au pierdut feminitatea odata cu "revolutia" asta. Ce stupid. De parca sunt numai 2 femei pe globul asta si astea au devenit zidari. Ce grijuliu era, aparatorul feminitatii femeilor. Eu cred in egalitate de sanse, cu tot cu bune si cu rele. Nu-mi plac ideile astea de sex superior (ma ref si la barbati si la femei aici). Al cui creier e mai mare, cine are mai multi hormoni, cati bani castigi. Ahhh, si detest expresia "razboiul sexelor" :) Ce razboi, tata? Daca era razboi traiam pe planete diferite :)

Ahhh, iar m-am pornit :P Da.... Daca e intimidat, problema tine de tip. Poti sa nu mai fii, poti sa fii dar sa iti dai seama ca asta nu ar trebui sa-ti efecteze judecata sau cum o privesti, poti sa o accepti ca facand parte din tine. Esti barbat cand nu-ti mai lasi fricile sa-ti acapareze mintea, nu cand stii sa freci un motor.

Cand ma gandeam sa scriu despre intimidare si nesigurante, mi-am adus aminte de blogul unei persoane cu care am vorbit. Vorbea de The Man, barbatul Joker, barbatul Batman, barbatul Freakazoid (adica tipologii care o atrag sau nu), The Woman, what the woman wants, what the man wants (danger and the woman adica, din cate mai tin minte). M-a intimidat. Pe de o parte vedeam (cat puteam) femeia interesanta care era (cu bune si cu rele) si pe de alta parte citeam blogul. N-am putut sa-i explic de ce ma simt nesigur atunci cand m-a intrebat.

E de dorit sa nu fi intimidat, dar in realitate poti fi. Poti sa fi cel mai deschis la minte si tot sa te intimideze o femeie. Eu sincer prefer sa fiu intimidat si sa traiesc cu asta (daca pot) decat sa cunosc femei care sunt sterse si neinteresante. Nu sunt genul acela de tip.

Si ca sa nu mai fiu asa serios, am sa zic ca am baut in timpul asta (cat am scris) iaurt dietetic de la Natura :)) (asta o sa mi se puna pe fund, sunt sigur :P)

Later Edit: printre persoanele (femei) cu care am discutat pe net, tin minte ca una mi-a zis ca a facut strip-tease (ca meserie) si o alta mi-a zis ca-i plac masinile, mai ales in sensul sa lucreze la ele. Zic asta pentru ca la ambele am avut senzatia aia ca se asteptau sa le judec. Si eu eram in mintea mea: "so... ?" :)) C'mon, nu judec la nivelul asta. Acum daca imi ziceau ca le place sa traga cocaina pe nas sau sa-si injecteze ceva (am ceva cu dependentele), poate eram cu o spranceana pe sus :P

On the other hand, m-am cam speriat cand cineva mi-a zis ca intre mine si ea exista o legatura sufleteasca, intr-un fel spiritual (e o persoana pe care o stiu in realitate). Tot ce am incercat a fost sa o ajut sa treaca peste un moment, in stilul meu asta intim de a fi, si cred ca de aici a ajuns la ideea asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 15, 2010
Ma gandeam la "cautare". Pentru mine nevoia asta, "tendinta" daca vreti, vine din suflet. Din ceea ce noi numim suflet, din ceea ce eu cred ca exista. Nu vine din om, din minte, din subconstient, din nu stiu ce compus chimic sau avalansa de hormoni. Oamenii astia de stiinta... batuti la cap :) Ne nastem cu ea, murim cu ea (sau dupa mine: ne nastem cu ea, murim cu ea, ne mai nastem o data cu ea si mai murim o data cu ea, si inca o data si inca o data... :P). Si o avem pentru ca la baza noi ne cautam pe noi. Imaginati-va ca sunteti in bezna si va cautati pe voi (asta suna suspect de religios :D). Toate cautarile cred ca de fapt duc aici, la origini, la noi (ciudat de narcisista si individualista e "religia" asta :P). Tot ceea ce cautati are legatura cu voi. Daca iti cauti cheile de la masina nu e pentru tre' sa-ti misti fundul undeva? (fundul TAU stimabile)

Raspundeti-mi la asta.... Ce ne facem daca in viata asta nu vom gasi persoana pe care credem ca trebuie sa o gasim (suflet pereche, the one, the significant one, jumatatea)? Poate sunt eu prea pesimist si poate you can prove me wrong (nu sunt ironic aici, vb serios), dar daca nu e asa, atunci....? Nu, nu am suferit o dezamagire (totusi chestia asta vine de undeva, dintr-o chestie care mi-a ramas in cap) si expun ideea la modul general pentru ca ma gandesc cateodata la ea. In felul meu cred in suflete pereche dar stiu ca aceasta cautare nu va fi una reusita pentru toti. Nu are cum. Nu in viata asta. Daca cautarea sufletului (sau, ma rog, sufletelor) cu pricina inseamna de fapt cautarea noastra, atunci la un moment dat il/o vom gasi, face parte din drumul nostru. Cine stie cand... intr-o alta viata... cand vom fi pisici :P

Acum mananc cartofi prajiti :) Da, da, prajeala asta iti poate ajunge la creier :P (eu par exemplul perfect se pare)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, octombrie 13, 2010
Nu stiu ce vreau.

Plain and simple.

Si cu cele doua variante ale ei: 1) vreau doua sau mai multe lucruri (care de cele mai multe ori se bat cap in cap, cel putin pentru mine) in acelasi timp. Aici puteti sa-mi ziceti indecis (tot aici merge si "vreau ceva dar nu stiu daca vreau sau nu vreau"), sau 2) nu stiu ce vreau in stare pura, cand n-am nici o idee ce vreau, dar in acelasi timp vreau ceva.

Acum incerc sa ma gandesc daca am fost asa de cand am fost mic, ca sa-mi dau seama daca sunt cu adevarat asa. Nu-mi place sa trag o concluzie despre mine si sa-mi dau seama mai apoi ca m-am inselat.

Daca am scris prea mult (in traducere: "m-am complicat"), atunci putem ramane la prima propozitie :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, octombrie 13, 2010
Nu vreau sa dorm acum. Ascult o melodie in repeat si vreau sa raman asa. Citesc acum un blog peste care am dat acum o luna, poate doua. Vreau doar sa citesc si sa ascult melodia. Am ramas cu cateva zile in urma asa ca o sa-l aduc (blogul) la zi in noaptea asta. Blogul e scris de o tipa combinata cu alta tipa (ambele bi), e cu sex (atentie are poze porno), droguri, bautura, cu ce-i trece prin cap tipei (sau ce isi aminteste). Imi place blogul. As putea sa justific de ce imi place dar nu are nici un rost.

Un cititor ii scria: "And I hope you can (quickly!) stop worrying (worry = compressing a lifetime of misfortune into every waking moment) and simply enjoy all the amazing nourishment that's being freely offered to you." Frumos :)

Ar fi trebuit sa scriu scurt pe twit despre asta, dar mi-am zis sa scriu aici. Mai completez daca simt nevoia.

Melodia... Imi place clipul :) Si in timp ce ma gandeam sa-l pun aici (si uitandu-ma la clip) mi-am zis (cred ca la un nivel teribilist): "Poate in alta viata voi fi asa. Nu e pe gustul meu, si nu sunt eu asta, dar mi-ar placea"

Later Edit: am stat doar pana la 3. Am citit o ora jumate si am terminat cartea "Middlesex". Am mai stat o jumate de ora la televizor. M-am culcat pe la 5 si ceva.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 12, 2010
Intai si intai trebuie sa cititi poezia asta (de la Raza). Si apoi puteti citi si aberatiile mele.

"Caut, nu ştiu ce caut. Caut... " :D suna asa frumos versul asta. Da, Luciane, cautam, cautam prin viata asta, prin sufletele noastre, prin paturi, pe sub mese. Cautam pe altii, cautam pe noi, cautam cheile de la masina, cautam oglinda. Cautam ce ne lipseste, cautam ce avem deja la noi, cautam ce nu putem cauta. Cautam sa radem, sa plangem, sa ne inrosim si sa ne innegrim. Cautam in nevoia noastra disperata de a cauta, cautam sa ne incurcam, cautam sa vedem un raspuns la ce cautam. Cautam albastrul, verdele si rozul. Cautam cuvinte sa le intelegem, cautam vorbe sa le zicem, cautam zeitati si muritori. Cautam sa vedem ce putem gasi, ce putem evita si de ce sa ne tinem. Cautam fiinta care am fost, fiinta care suntem si fiinta care vom fi. Cautam sa fugim. Cautam sa ne culcam pe perna noastra alba. Cautam sa simtim. Cautam fara sa stim de ce si cautam pentru ca stim ca altfel nu am fi noi.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 11, 2010
I tend to push people away.

In general cand ma simt prost sau oribil, sau nu stiu ce neliniste ma ia, sau ce blocaj ma prinde. Degeaba ma poti intreba ce am ca nu pot zice exact si, intr-un fel, nici nu simt ca vreau sa o fac (ma incapatanez, caci o simt ca un dor care doare, de parca nu stiu ce am pierdut, e melancolie si tacere). E o chestie interna si prefer sa o tin acolo, pentru ca nu stiu ce dezastru pot face daca o scot (in mare pentru ca nu o pot explica cum trebuie). Am tendinta sa o iau aiurea cand cad in starea asta fara cuvinte. Pot ramane blocat intr-un mood pentru o perioada (de la cateva minute pana la zile). Pot fi in and out dintr-un mood (eu ii zic "oscilez"). De multe ori nu am ce sa zic si tac.

I tend to push people away with silence.

PS: mi-as dori sa fiu ceva mult mai mult decat sunt, dar din pacate nu sunt. Uneori nu ma pot obisnui cu asta, cu toata aceasta incalceala umana din mine.

Later Edit: am scris asta intr-un comentariu si il pun si aici pentru ca mi se pare ca ma caracterizeaza: "ideea la mine e ca las timpul sa treaca si nu mai dau semne, fie din cauza mea, fie din cauze din afara mea."

(...)

Ascult obsesiv melodia asta azi. O fac din cauza melodiei in sine, pentru ca nu ma mai pot dezlipi de ea. Nu e vorba de versuri, ci de cum curge melodia pe langa mine.


My Lullaby, hung out to dry
What's up with that? It's over
Where are you dad, Mom's lookin' sad
What's up with that? It's dark in here

Why, bleeding is breathing
You're hiding underneath the smoke in the room
Try, bleeding is believing
I used to

My mouth is dry, forgot how to cry
What's up with that? You're hurting me
I'm running fast, can't hide the past
What's up with that? You're pushing me

Why, bleeding is breathing
You're hiding underneath the smoke in the room
Try, bleeding is believing
I used to
I used to

Why, bleeding is breathing
You're hiding underneath the smoke in the room
Try, bleeding is believing
I saw you crawling on the floor

Why, bleeding is believing
You're hiding underneath the smoke in the room
Try, bleeding is believing
I saw you crawling to the door

Why, bleeding is believing
You're hiding underneath the smoke in the room
Try, bleeding is believing
I saw you falling on the floor


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, octombrie 10, 2010
Imi place trailerul asta la documentarul facut de Seinfeld (The Comedian). Nu zice nimic despre documentarul in sine, dar in schimb face o parodie (pe care, ma gandesc, poti sa o spui si pe o scena ca stand up comedian) a felului cum se foloseste voiveover-ul in trailere.


PS: ma simt cumva foarte detasat si asta e atat de ciudat (oare se schimba ceva in mine?). Plus genul de oboseala pe care o obtii combinand somnul cat trebuie dar la ore nepotrivite cu ceva mai mult efort fizic decat de obicei.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 09, 2010
Ei bine, stiti starea? Acum sunt pornit :) Cuvantul cel mai potrivit sa-mi descrie starea caci nu e chiar suparare, ci mai mult enervare cu ceva rautate in ea.

Ma gandeam la defectele mele (sau chichite, pitici, tampenii, prostii, cum vreti sa le ziceti), si cand le intorc pe toate partile ma ia. Ma pornesc in interiorul meu. As fi scris cateva, cand eram pe la cumparaturi azi si le rumegam asa in mintea mea. Dar drumul a fost mai lung asa ca pana la urma m-am razgandit. Ehh daca gandesc mult, ce sa-i fac? :) In and out dintr-o stare.

Dar CV-ul asta cu ele pare asa lung cateodata. Luuuuung, lung, lung. Parca nu se mai termina. Si cand ma gandesc asa se creeaza o stare specifica, nu stiu cum sa o descriu. I hate it. Defectele, cv-ul asta, starea asta care mi-o creeaza. Dar stiu ca trece. Toate trec la un moment dat. Doar trebuie sa astept.

Acum sunt la limita. Le-as zice, nu le-as zice. Daca sunt obositor si cer prea multa atentie? Daca ma plang prea mult? Daca de fapt soarele se invarte in jurul pamantului? Daca puncte puncte puncte. Prea multi "daca". Tot timpul sunt prea multi.

Am tendinta sa fiu "bantuit" de felul meu. Zbuciumat cum imi zice cineva. Asa sunt eu. Si nu vreau sa ingrijorez pe nimeni cu asta, caci uneori se pare ca o fac.

Dar ca sa sting putin postarea asta o sa pun o melodie care-mi place. "When this artists became United". Nu e titlul, ci e un vers (care-mi place) si e vorba de actorii ce au creat United Artists (studio de film creat in ideea ca actorii ce l-au creat sa aiba mai mult control asupra muncii lor, pentru ca la vremea aia, dar si mai incolo, studiourile faceau legea). Imi place clipul. Imi da senzatia aia de "a fost odata".



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 08, 2010
Copacii faşaiau pe langa. Forme gri pe un fundal alb. Fugea. Cu sufletul rupt. Cu ochii inlacrimati. Hainele de blana gri cenusii curgeau prin aer. Tinea strans arcul. Gluga ii acoperea chipul iar ochii albastrii ii erau pierduti. Alerga, printre copaci, prin nameti. In linistea aia alba numai pasii se auzeau. Si respiratia ei furioasa. Plutea peste stanci, sarea peste trunchiuri de copaci. Se misca repede. Prindea viteza. Iesi din padure si goni peste campul alb, peste stanci, tot mai sus. Corpu-i usor sarea de pe o stanca pe alta. Scoase o sageata si cu un ultim salt ajunse in varf. Incorda arcul si trase...

Un faşait prelung.... Sageata rupea aerul, despartea lumile, nu mai avea cale de intoarcere. Era furie si razbunare, era durere si vise.

Si in linistea aceea il doborî.

"Mi-ai ranit inima", vibra un gand fara sunet. Nimeni nu mai era acolo sus pe stanca.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 08, 2010
Ia-ma de aici. Intind mana, asa cum stau cu fata inspre cer. Intins peste apa, peste micile onduiri din ea. Degetele mele cauta in gol. As vrea mana ta. As vrea sa ma prinzi. Du-ma departe de aici. Salveaza-ma. Fa-ma sa alunec peste apa. Prin visele mele. Sa plutesc peste marea de albastru. Nu ma intreba. De ce. Cum. Unde. As vrea doar sa stiu ca pot evada, ca pot fi un altul, ca pot intoarce timpul meu. Impinge-ma precum o barca de hartie. Prin gandurile mele. N-am sa te trag in jos, n-am sa te ingreunez. Vreau doar sa uit de unde vin si sa ma uit in fata mea. Sa sper. Poarta-ma peste valuri, pe sub norii albi. Fa-ma sa zambesc. Macar pentru o clipa.

(...)

Desi nu cred ca este mood-ul postarii, am scris-o pe melodia asta. Imi place refrenul (asta m-a bagat in mood). Cum suna, nu in legatura cu cuvintele (pe care si asa nu le-am inteles). Si cantareata Hayley Williams e o dragutica :) Si capricorn :P

 

Si versurile sunt aici (nu le-am mai pus pentru ca nu reflecta ce am scris)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, octombrie 07, 2010
Eu nu va pot scapa de demonii vostrii interiori si nici voi nu ma puteti scapa de ai mei.

Ne nastem in aceasta viata tocmai ca sa ducem acesta lupta pe cont propriu (ca suntem ajutati asta e alta treaba). E important sa fie asa.

Unele drumuri trebuie sa le facem singuri tocmai ca sa putem sa invatam cum trebuie, ca sa participam noi insine la crearea noastra. Eu cred ca ne nastem si trecem prin ceea ce trecem ca sa ne formam (putem sa zicem si "evoluam" daca vreti). Si o facem in trepte. Daca ai o scara de urcat, ma gandesc ca nu ai cum sa ocolesti anumite trepte, nu? Daca vrei sa ajungi acolo sus unde trebuie sa ajungi trebuie sa le parcurgi pe toate.

Care e scopul? Imi place aceasta intrebare :) Pare atat de omeneasca. As putea specula, da, dar ati facut vreodata ceva pur si simplu din instinct, fara sa stiti de ce il faceti? Ati avut vreodata credinta ca ceea ce faceti e un lucru bun pentru voi?

PS: inainte credeam ca trebuie sa intelegi totul, sa ai totul explicat, eram un Toma necredinciosul. Acum nu mai cred asta. Nu mai tin sa inteleg totul. Suntem prea jos pe scara ca sa stim si apoi sa intelegem totul.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, octombrie 07, 2010
Nu simtiti nevoia sa ziceti despre voi? Eu simt. Ok, nu e cea mai buna introducere dar ne descurcam cu ce avem.

De cand ma stiu am simtit nevoia asta. Si uneori e foarte intensa. Simt ca vreau sa ma vars, sa dau totul din mine. Si nu vorbesc de chestiile pozitive, ci de cele negative. De temeri, frici, ganduri, nesigurante. Sa ma plang. Da, sa ma plang, sa ma lamentez, sa zic una si alta si sa fiu ascultat. Incerc sa ma eliberez. Sa fac un fel de terapie zicandu-i cuiva. De asta scriu blogul. E incercarea mea de a face asta in lipsa oamenilor cu care sa o fac.

Dar nu o poti face cu oricine, oricand, oricum. Daca spui prea mult, prea repede, in prea multe rafale, risti sa-l cocosezi pe celalalt. Nimeni nu vrea sa te auda toata ziua cum iti dai pumni in cap. Pana si eu care am o rabdare mai mare ca altii, nu pot prelua prea mult, prea brusc. Deci imi dau seama cumva ca trebuie sa am un fel de moderatie in ceea ce zic, cand zic si asa mai departe.

Sunt mood killer tocmai de asta, ca ma apuca tocmai in cel mai nepotrivit moment sa zic ceva. Ceva ce ma bate la cap si nu-mi da pace. Si eu am tendinta sa persist intr-o stare daca nu ma eliberez. Si sunt aricios si pentru ca imi dau seama ca nu pot intinde prea mult coarda, desi cateodata as vrea sa o fac. Stiu ca sunt predispus sa ma deschid prea mult, preas brusc si ma simt vulnerabil cu asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 05, 2010
De ce trebuie intotdeauna cand mi se poate intampla un lucru bun sa imi fac griji, sa ma tem, sa fiu trist? De ce oare simt ca nu merit? O mana ma trage inainte si o mana ma trage inapoi. Asa ma simt acum. As vrea sa zic atatea, as vrea sa ma explic in cuvinte multe si marunte. Sa zic toate nesigurantele, toate obstacolele mele, toate complexele si frustrarile. Le vad si ma tem. Ce sa ma fac cu ele?

Si as vrea sa traiesc numai in momentul asta, clipa asta. Si as vrea sa traiesc numai ziua aia, fara sa ma gandesc la viitor, la ce se poate intampla si la ce nu se poate intampla. Simt nevoia de protectie si sa fiu lasat liber in acelasi timp. Cum merge asta?

Ma simt asa neputincios. Stateam in dimineata asta in pat si imi batea inima intens si apasat si eu imi ziceam ca nu pot face fata. Oftam si incercam sa nu gandesc negativ. Nu vreau sa o apuc pe drumul asta. Ar trebui sa traiesc clipa, fara sa ma gandesc la viitor, fara "daca va fi asa sau va fi asa". Sa ma arunc si sa vad ce iese. Da, rezultatele pot fi fara numar, si bune si rele, dar oare nu merita sa incerc?

Oare cer prea mult de la oamenii ce pot fi iin jurul meu? Oare pun o prea mare presiune pe umerii lor? Eu si cu greutatile mele. Ma uit la chichitele mele si ma tem sa nu ranesc sau sa sperii cu ele.

Anul asta parca s-a rupt ceva in mine. Am devenit in parte un altul (sau oare sunt acelasi dar ma simt altfel?). Inainte simteam nevoia de o relatie de dragoste, acum doar simt sa fiu langa o femeie, de intimitate, de cineva langa mine. E oare bine asa? Are macar logica? Imi placea sa cred ca am un soi de stabilitate, dar acum nici nu mai stiu unde sunt.

As vrea sa fiu suparat pe mine, asa cum am fost de asa multe ori, dar nu mai pot, nu mai vreau sa fac asta.

Oare imi merit soarta?

ta hand om dig cititorule
Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 04, 2010
Nu am vorbit cu multe persoane pe net. Ma refer de persoanele cu care m-am inteles la un anumit nivel.

A fost Diana, a fost Angela (am vorbit de ea acum cateva postari), a fost Laura (asa cred ca se numea, nu mai tin minte exact). Asta a fost acum ceva ani, din 2003 pana in 2006.

Si in ultimii aproape doi ani am vorbit cu Frances, cu Ama, cu A.T., cu a certain someone I should call Mary (ea mi-a recomandat filmul ala) si, acum, am un mic pitic pe creier :P

Nu vreau sa intelegeti ca insir liste pe aici. Nu vreau nici sa par deplasat. Nu vreau sa supar. Ideea e ca am imagini si aminitiri cu fiecare dintre ele, mici regrete (sau mai mari, in functie de persoana) ca nu mai vorbesc cu ele. Ne-am raschetat asa la un moment dat prin viata si apoi fiecare s-a dus pe drumul sau.

Ma gandeam mai devreme ca nu stiu cum s-a facut ca am picat in lumea lor tocmai atunci cand aveau nevoie sa vorbeasca cu cineva, cand aveau nevoie sa se simta bine sau sa treaca peste niste momente.

Mi-am adus aminte de Laura cand mi-a zis ca plange ca plec la Cluj si nu o sa mai vorbim. Cand mi-a zis ca si-a cheamat o prietena ca sa tina pe cineva in brate. Tin minte cum pe tren eram cu gandurile imprastiate. Nimeni n-a mai plans pentru mine sa stiti. Si culmea e ca doar ne prosteam asa pe net, nu era nimic serios. Nu stiam ce sa mai cred acolo pe banca aia din tren. Asta a fost acum ceva timp, inainte de 2007, momentul meu de cadere.

Sunt femei minunate :) Fiecare in felul ei. Si ma bucur ca le-am cunoscut. Asa putin cat a fost.

I'm getting emotional here so...

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 04, 2010
Ea statea presata de geam. Cu capul pe suprafata tare, cu ochii inchisi scufundati in imagini albastre. Cazand in fata sanii i se lipira de geamul rece si brusc o unda de soc ii cuprinse pielea. Ca un val ii matura pielea fina si o facu aspra, ca de gaina. Lovi palmele cu zgomot de geam, iar vibratiile revertebrara prin toata camera. Se facu iar liniste.

Si in linistea aia ii auzi respiratia.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, octombrie 03, 2010
Fumul se ridica incet, in rotocoale gri, contorsionandu-se intr-o tacere absurda. Ochii lui clipira. O data. Si inca o data. Nu era tigarea lui. Una din ele o pusese acolo. Luase doar un fum, si acum ea statea pe marginea scrumierei arzand molcom in ritmul gandurilor sale. Se uita fascinat. Cum arde, cum se stinge incet incet. Mai clipi o data ca si cum ar fi vrut sa se trezeasca la realitate. Si isi intoarse privirea inspre pat.

Doua contururi, doua forme, ce se proiectau pe fundalul peretelui, se atingeau usor. Buzele lor erau inlantuite intr-un sarut prelung, dulce si fara sfarsit. Una din ele isi duse mana prin parul celeilalte si printr-un gest de tandrete ii indeparta firele de par ce ii cazusera peste ochii pierduti si naivi. Mana ii alunca de-a lungul obrazului, de-a lungul gatului si ii prinse sanul drept. Il stranse putin si apoi dadu rotocoale cu indexul in jurul sfarcului. Posesoarea mainii isi apleca capul si il musca. Zambi usor. Ii lua sfarsul intre buze si-l supse cu o voluptoasa incetineala. Noaptea era lunga. Avea timp.

El privi. Era de la inceput acolo. Statea pe o canapea cu bratele pe spatar, cufundat in intuneric. Doar cele doua veioze cu lumina slaba, aflate in dreapta si in stanga patului, luminau camera. Dar el nu mai era acolo. Formele din fata sa se estompau, contururile dispareau. Incet incet cuprins de excitare si liniste, mintea lui cobora din ce in ce mai adanc in sine. Gandea asa de linistit, asa de melancolic. Se gandea la femei si la iubire. La relatii si la regrete. Vedea sex in fata sa dar vroia iubire, vroia tandrete. Imagini triste si totusi blande i se plimbau pe retina. Nume si chipuri. Regrete. Ele erau acolo in fata sa dar el nu mai era. Era departe. In visurile sale neimplinite, in lumea sa trista. De ce nu se bucura de imaginea lor? De ce imaginea asta il intristeaza asa de mult? De ce il face sa viseze la dragoste si iubire?

Isi scutura capul. E prea mult si are o greutate prea mare. Ofta incet ca sa nu fie auzit. Nu avea rost sa le strice placerea. Se uita pe geam, printre felinare si lumini, in noaptea albastra. Se uita cu ochi tristi. Sufletul sau se simtea batran, iar gandurile sale curgeau lin duse de valurile unei mari calme. Plutea printre case, pe langa geamuri, in lumina stelelor si sub privirile lunii. Zambi. Undeva in mintea sa, intre emotie si excitare, aparu o licarire. Isi intoarse chipul si se uita la ele. Ele, cu corpul lor frumos, prinse in cearceafurile albe, facand dragoste de parca maine n-ar exista. Aveau dreptate, pentru moment maine nu exista. Si stiu ca vrea sa le priveasca, sa le admire in continuare. Un voyeur singuratic ascuns in umbra dintre lumi.

(...)

Stiu, stiu, o sa ziceti de ce nu se duce la ele in pat? De ce sta acolo? Pierde timpul domne', pierde timpul :))

Poate maine se va duce, dar azi poate vrea sa stea acolo pe canapea cu gandurile sale.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 02, 2010
Ma tot gandesc daca sa scriu ce vreau sa scriu aici sau nu. Nu e pentru ca n-as putea, ci pentru ca am mai scris despre ea acum un an.

Dar hai sa incercam... Si am sa incep asa: m-am mirat intotdeauna (desi probabil stiu raspunsul) de ce ea mi-a ramas in minte mai bine decat alte persoane. M-am mirat, tocmai pentru ca am vorbit cu ea pe net si nu am vazut-o niciodata.

Prima data cand am vorbit a fost in vara lui 2004 (cred ca era august sau iulie). Si am gasit-o pe mirc (inca il mai foloseam pe atunci :P). Stiti voi cum e mircu'. Si eu am intrebat-o "vrei sa vorbim despre sex?" :))) (dehh eram mucos, ce vreti? faceam des asta atunci). O fi zis ca sunt vreun obsedat :P. Asa ca am avut un schimb de replici si ea nu a mai vorbit. Si atunci fara nici un motiv mi-am zis "ce naiba, let's go for it", asa ca am inceput sa scriu, sa aberez, mai mult pentru mine. Mi-am zis sa ma prostesc si eu putin. Probabil simteam nevoia sa vorbesc, asa cum de multe ori simteam atunci si cred ca simt si acum cand sunt in fata unui chat (pe net in general). Si am scris ceva text, fara sa ma gandesc ca ar trebui sa-i atraga atentia. Mi-am zis macar sa aberez, inca o zi inca un chat. Si a raspuns :), si-a cerut scuze (desi eu nu cer, chiar nu cer, niciodata scuze pe net), si am inceput sa vorbim. Probabil a gasit ceva in ceea ce scriam si i-a placut.

Am vorbit o perioada pe mirc si apoi am trecut pe mess. De fapt pana atunci nu am folosit messu', asa ca ea e prima persoana cu care am vorbit pe el si cea care m-a facut sa-l folosesc. Cred ca veneam in fiecare zi la calculator sa vorbesc cu ea :) Daca ati vorbit pe net cu cineva care va place stiti si voi senzatia. Persoana aia iti da o senzatie de bine si incepi sa nu mai ai rabdare pana in ziua urmatoare, cand speri ca o vei prinde pe net.

Prima data cand ne-am certat am facut-o pentru ca eu am zis ca voi incerca sa vorbesc cu altcineva cu care am vorbit inainte de ea. S-a suparat. O inteleg, dar culmea e ca nici nu am incercat macar sa mai vorbesc cu persoana aceea, nici inainte, nici dupa asta. M-a luat gura pe dinainte si am zis o prostie. Cateodata simt nevoia sa zic anumite lucruri si imi aleg tare, tare prost momentul. A doua zi, sau urmatoarea dupa asta, cred ca a plecat in Italia. M-am simtit foarte prost in perioada aia, nervos, mi-am zis ca nu vom mai vorbi, ca nu vreau sa mai vorbim... Prostii de astea :). Am reluat discutia dupa un timp, dar ce vreau sa zic cu asta (cu cearta) e ca atunci mi-am dat seama ca o prima certa cu cineva rupe ceva in mine, imi scade persoana aia in ochii mei si intr-un fel ma indeparteaza. In prima discutie dupa, mi-a zis ca cearta e rea dar impacarea e si mai buna (ceva de-a lungul ideii asteia). Mi-a ramas in minte asta, tocmai pentru ca stiu ca pentru mine rupe ceva acolo. Nu sunt de acord cu ideea asta, nu in totalitate. Nu e mai bine dupa o cearta. Lucrurile nu vor mai fi la fel, chiar daca este o impacare. 

In octombrie am plecat la Cluj (incepeam primul an) si nu aveam cum sa iau calculatorul cu mine. Si asta s-a simtit. Ne-am mai scris mailuri, am mai vorbit pe mess de cateva ori cand eram pe la un internet cafe (si cand am ajuns acasa de sarbatori). Am vorbit si de vreo doua ori pe mobil in 2005 (avea senzatia ca o sa sun ca unu de 16 ani :)), aveam 19, ea avea cred 26 pe atunci; probabil ma credea un pusti, si nu o pot contrazice, desi atunci nu ma consideram asa).

Cred ca m-am comportat ca un pusti pe atunci. Tin minte ca mi-a zis ca ma purtam ca un amorezat :). Ideea era ca eram mai serios de felul meu (e in firea mea, asa sunt si acum), iar ea nu vroia sa fie asa serioasa, probabil vroia sa se simta bine. Avea un prieten pe atunci (aveau o relatie de cativa ani) si se simtea prinsa, si-ar fi dorit vechea viata, libertatea ei. Mi-a si zis ca nu-i place stabilitatea, ca nu simte ca poate sta locului. Ar fi vrut sa se desprinda de monotonia in care se afla, de prietenul ei pe care nu-l mai iubea asa cum cred ca o facuse la un moment dat. O inteleg sa stiti. Eu nu sunt asa, dar o inteleg. Si vreti sa stiti ceva, cred ca tind spre acest fel de femei. Nu sunt sigur sigur, dar mi-au placut destule in genul asta.

Eu nu cred ca am fost indragostit lulea de ea. M-am gandit mult la asta, daca sunt sau nu indragostit de ea. Dar stiam distanta, stiam diferenta de personalitate si de varsta dintre noi, stiam ca mai mult de o prietenie nu se poate. Stiam ca m-as fi iluzionat daca credeam ca poate fi mai mult. Dar stiu ca am dorit-o, mult. M-am gandit si daca nu cumva o doream pentru sex. Dar nu cred. Am incercat intotdeauna sa nu ma gandesc la o femeie numai in legatura cu sexul. Imi place sa gasesc si altceva, orice, care sa ma fascineze la ea. Apropo de sex, mi-a zis o data ca daca prindem anul ne vom intalni. Nu am prins anul. Mi-as fi dorit sa o vad si, da, mi-as fi dorit sa fac dragoste cu ea.

Stiti voi cum e cu netul... am vorbit din ce in ce mai putin, luam legatura din ce in ce mai greu. Eu fara calculator, ea cu treaba. Ultima oara am comunicat in martie sau aprilie 2005, cand ne-am trimis sms-uri si cand eu am scris o mare prostie. Am vrut sa fie o gluma, dar bineinteles cum eu spun prostii, chestia asta chiar a jignit-o. Mi-a trebuit ceva timp dupa aceea pana sa-mi dau seama ce aiurea am gresit si ca gluma aia era foarte prost spusa. Nu ne-am mai scris. Am incercat sa o sun si sa-i trimit cateva sms-uri, dar din ziua in care la telefon mi-a raspuns boyfriend-ul (cred ca era el) nu am mai facut nimic. M-a deranjat, chiar m-a deranjat ca nu a incercat ea sa-mi zica ceva, ca a tacut si ca tocmai prietenul ei a trebuit sa imi zica sa o las in pace. Am lasat-o. Mi-am dat seama ca nu mai are rost. Nu am mai purtat nici o discutie. Mi-a mai dat un offline prin iulie zicandu-mi ca ii lipsesc discutiile, dar cum nu aveam calculator, am gasit mesajul asta peste o luna si ceva (nu ma mai asteptam sa imi scrie). I-am mai zis intr-un offline "la multi ani" inspre sfarsitul anului. A raspuns la el si mi-a zis sa imi cer scuze (ptr gluma), dar eu inca nu imi dadusem seama de ce am spus atunci si eram si nervos pe ea, asa incat mesajul meu a fost unul in ideea ca nu cedez. Nu ne-am mai scris de atunci.

Cu ce am ramas in urma ei? Cu luni de ganduri la ea si cu fantezii care ma rupeau in doua. Cu ideea aia despre prima cearta. Cu dialoguri imaginare in care vorbeam cu ea (mai mult ma certam). Cu posibilitatea de a ma detasa mai usor de cineva (m-am chinuit ceva timp pana sa nu imi mai provoc "goluri" in mine cand ma gandeam la ea). Cu o fantezie, care mi-a zis-o, de a carei adevarata putere mi-am dat seama abia anul trecut (e in cealalta postare despre ea, e linkuita mai sus). Cu cateva poze si cateva discutii de pe mirc pe care nici acum nu stiu daca le pot citi (nu vreau sa mi se intoarca gandurile inapoi). Cu starea asta de in and out cand vorbesc cu cineva pe net. Cu orasul Arad pe care-l asociez cu ea (nu e orasul ei de nastere, s-a mutat acolo).

In timp am inceput sa o uit si sa nu o mai doresc. In fiecare an din ce in ce mai putin pana in 2009 cred, cand m-am eliberat de tot. Acum ma si mira cum de nu ma mai afecteaza gandul la ea. Pana anul asta n-as fi zis nu daca ar fi fost sa o vad, acum nu imi mai pasa. Am inca numarul ei de telefon si mailul dar nu le-am folosit niciodata. Nu am incercat sa ma mai intorc din drum, pentru ca mi-am dat seama ca nu mai poate fi ca la inceput. Si incet incet am invatat sa o "let it go" si sa ma detasez.

Ei i-am zis multe despre mine, mai multe decat am zis aici, mai multe decat oricui altcuiva in afara de cei din familie. Am incercat sa fiu vulnerabil in fata ei si ma gandesc ca poate am exagerat. Stiu ca m-a placut in felul ei pentru ca altfel nu cred ca statea la taclare cu unul mai mic cu 7 ani decat ea. Banuiesc unele lucruri care poate i-au placut, dar nu cred ca stiu totul, ce a gandit sau ce a simtit. Si am dorit-o. Asa pot exprima intr-un singur cuvant ce am simtit.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare