Author: No One
•vineri, octombrie 08, 2010
Copacii faşaiau pe langa. Forme gri pe un fundal alb. Fugea. Cu sufletul rupt. Cu ochii inlacrimati. Hainele de blana gri cenusii curgeau prin aer. Tinea strans arcul. Gluga ii acoperea chipul iar ochii albastrii ii erau pierduti. Alerga, printre copaci, prin nameti. In linistea aia alba numai pasii se auzeau. Si respiratia ei furioasa. Plutea peste stanci, sarea peste trunchiuri de copaci. Se misca repede. Prindea viteza. Iesi din padure si goni peste campul alb, peste stanci, tot mai sus. Corpu-i usor sarea de pe o stanca pe alta. Scoase o sageata si cu un ultim salt ajunse in varf. Incorda arcul si trase...

Un faşait prelung.... Sageata rupea aerul, despartea lumile, nu mai avea cale de intoarcere. Era furie si razbunare, era durere si vise.

Si in linistea aceea il doborî.

"Mi-ai ranit inima", vibra un gand fara sunet. Nimeni nu mai era acolo sus pe stanca.

This entry was posted on vineri, octombrie 08, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.