Author: No One
•marți, octombrie 05, 2010
De ce trebuie intotdeauna cand mi se poate intampla un lucru bun sa imi fac griji, sa ma tem, sa fiu trist? De ce oare simt ca nu merit? O mana ma trage inainte si o mana ma trage inapoi. Asa ma simt acum. As vrea sa zic atatea, as vrea sa ma explic in cuvinte multe si marunte. Sa zic toate nesigurantele, toate obstacolele mele, toate complexele si frustrarile. Le vad si ma tem. Ce sa ma fac cu ele?

Si as vrea sa traiesc numai in momentul asta, clipa asta. Si as vrea sa traiesc numai ziua aia, fara sa ma gandesc la viitor, la ce se poate intampla si la ce nu se poate intampla. Simt nevoia de protectie si sa fiu lasat liber in acelasi timp. Cum merge asta?

Ma simt asa neputincios. Stateam in dimineata asta in pat si imi batea inima intens si apasat si eu imi ziceam ca nu pot face fata. Oftam si incercam sa nu gandesc negativ. Nu vreau sa o apuc pe drumul asta. Ar trebui sa traiesc clipa, fara sa ma gandesc la viitor, fara "daca va fi asa sau va fi asa". Sa ma arunc si sa vad ce iese. Da, rezultatele pot fi fara numar, si bune si rele, dar oare nu merita sa incerc?

Oare cer prea mult de la oamenii ce pot fi iin jurul meu? Oare pun o prea mare presiune pe umerii lor? Eu si cu greutatile mele. Ma uit la chichitele mele si ma tem sa nu ranesc sau sa sperii cu ele.

Anul asta parca s-a rupt ceva in mine. Am devenit in parte un altul (sau oare sunt acelasi dar ma simt altfel?). Inainte simteam nevoia de o relatie de dragoste, acum doar simt sa fiu langa o femeie, de intimitate, de cineva langa mine. E oare bine asa? Are macar logica? Imi placea sa cred ca am un soi de stabilitate, dar acum nici nu mai stiu unde sunt.

As vrea sa fiu suparat pe mine, asa cum am fost de asa multe ori, dar nu mai pot, nu mai vreau sa fac asta.

Oare imi merit soarta?

ta hand om dig cititorule
This entry was posted on marți, octombrie 05, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.