Author: No One
•marți, noiembrie 30, 2010
Stiti ca imi place sa ascult melodiile in repeat. Si facand asta ii stresez pe ai mei la greu cu cate o melodie (hehe). Azi incercam sa-i explic maica-mii cum sta treaba, ca ascult melodiile pana ma plictisesc, la care ea imi zice ca asa o sa fac si cu femeile, o sa-mi placa pana ma plictisesc si dupa aia bye-bye. Si eu m-am gandit la asta, tot pornind de la felul cum ascult melodiile (le consum?). Nu stiu, sper sa nu fie asa, dar nu poti stii niciodata ce e in capul tau pana nu o faci. Asta-mi mai trebuia, inca o chestie de pus pe perete :) (pitic, defect, dambla ziceti-i cum vreti)

Am cazut in pacatul invidiei :)) Mi se pare ca nu scriu bine (mama ce ma mai chinui de o perioada sa scot cuvintele din mine, vin greu al naibii), si ieri si azi tot citind postari I'm like... daaaaamn :)), ce bine scriu oamenii astia. Pare asa de usor. Ce faceti mai? Luati pastile? :)) Aveti pile acolo sus? Eu stiu, ati rapit o muza sau asa ceva, si o tineti in beci? Haaaa fuuu sunt oleaca invidios. Probabil o sa ajung in iad :) (oare ortodocsii iau in serios pacatele astea? catolicii stiu bine ca da, aia te tin in teroare de ti-e frica si sa te scoli ca cine stie in ce te mai poti baga)

Ahhh...rant. Eu fac rant? Rantuiesc? Ia sa caut o definitie, stiu ca am mai cautat. Hmmm... "A rant is a speech or text that does not present a well-researched and calm argument; rather, it is typically an attack on an idea, a person or an institution. Very often rants lack proven claims. Such attacks are usually personal attacks. Compare with a dialectic" sau "A criticism done by ranting; A wild, incoherent, emotional articulation; To speak or shout at length in an uncontrollable anger; To criticize by ranting" sau "means to speak or shout at length in a wild, impassioned way. It can also be a noun. In blogs, a rant is a written personal complaint" sau "harangue: a loud bombastic declamation expressed with strong emotion; talk in a noisy, excited, or declamatory manner; bombast: pompous or pretentious talk or writing" (sau "Rant: An Oral Biography of Buster Casey is a novel by Chuck Palahniuk" :P hihi). Hmm... nu ma simt incoherent (am I?), nu cred ca nici nu shout, wild nu sunt (cred), pretentiuos? c'moooon, anger? nu, nu cred ca sunt asa, furios nu, poate enervat. Dar poate sunt incoherent, poate nu zic chestii well-researched si care lack proven fact, poate si atac (offf offf), poate sunt excited si pot fi noisy, chiar si loud (cand vb), poate o iau prea personal si le zic cu strong emotion. Ehhh, eahhhh. Si fac si cam mult complaint, nu? :)) Poate e chiar rant ce fac eu. Eu prefer sa-i zic aberatie, in felul asta nu suna chiar asa de rau :)) (de data suna mai bine in romana :P)

Ei bine daca e rant, e rant, pana la urma e bun si un blog asa. De fapt cred ca-mi place sa fie asa. Cred :)

Stiti... sunt bloguri care vb despre carti si/sau filme, altele despre despresii, altele despre iubire si/sau sex, eu stiu... unele care filozofeaza si altele in care poti sa asculti muzica. Al meu sa fie cu rant (nu foarte original recunosc). Si asa netul nu e ptr informatii folositoare :P Cumva cand ma gandeam sa am un blog si apoi cand am inceput sa scriu, sa misc bolovanul la vale, mi-am dat seama ca unul dintre motivele ptr care l-am facut e sa scriu despre defectele mele, sa le prind si sa le pun pe foaie. Nu prea imi vine sa scriu de calitati si nici nu vreau. Nu-mi place sa turui pe chestii de astea, ca fac aia sau ca am nu stiu ce tip de gandire (ok, ok, imi place putin :P da' putin, da?). Dar cand vine vb de defecte imi vine sa le intorc pe toate partile si sa le arunc p-aici, pe blog (in fata unui public adica). Chestie psihologica poate, ca intotdeauna. Chiar ma gandeam sa scriu o postare pe care sa o completez din cand in cand cu cate un nou defect, pitic, obsesie etc. :)) Un CV lung asa al meu sa ma uit cu nu asa de mult drag la el :P (eventual sa-mi scot si ochii din cand in cand).

No one's gonna love more than I do, blogule :))) hihi. Adica "nah nu vei fericit cu altcineva, te-am blestemat cu iubirea mea grandioasa si eterna" sau "ti-o zic ca sa te ranesc, dar... stii, te iubesc mult, f mult, incat te si urasc si arunc asa... ceva, ca ma doare, tare, tare, si nu stiu cum sa gestionez situatia, asa ca gata te-ai lins pe bot, nu vei mai avea asa o iubire ca a mea" :)) Hihi cred ca asta e rant :) dar cumva chiar nu suport cum suna propozitia asta. Hehe inca o chestie avem aici: cand ma enerveaza ori nu suport ceva, rantuiesc :) Si tata, mi se pune pata pe anumite chestii nu gluma :) (eu ii zic "imi raman in cap"). Preeea serios mai sunt cateodata (asta imi aduce aminte de o replica de-a lui Caragiu mi se pare: "Foarte bine, foarte bine copii, dar sunteti prea tristi")

Gata.... gata. Ma opresc ca e deja prea mult text :) Astept sa mi se umple la loc mintea (dupa un timp nu mai am nici o coerenta -> heeeiii uite unde era pana la urma incoherent-ul ala) si revin.

PS: se scrie "ortodocsi"?

PS 2: sursa de unde am luat definitiile la rant, ca sa nu ziceti ca am rantuit si le-am inventat :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, noiembrie 29, 2010
Imi plac clipurile sau filmele care au legatura cu ideea de road trip, mai specific imi plac secventele filmate in masina (mai ales in masinile decapotabile) si calatoria acestora cu masina prin diferite locuri. Imi place senzatia aia libertate, de aventura si de miscare a masinii pe care ti-o modul in care e filmat si unghiul/pozitia din care sunt filmati cei din masina (pozitia mea favorita e cand cineva e filmat stand la geam, tu vazand imaginea din interiorul masinii sau de afara cand camera e pusa sa se se vada si in interior dar si de-a lungul masinii). Uneori secventele sunt filmate pe muzica (cum e aici) cu o o editare mai rapid-agresiva, alteori e filmat in liniste, cumva cu o senzatia ca secventa se misca mai incet decat in realitate. Uneori se foloseste o camera fixa (in general pe masina; mie imi plac cele care prind masina in lungime sau roata), alteori camera e mobila (hand held) si aici in general camera e in masina (iti da senzatia ca esti si tu acolo).

Desi nu are legatura cu ideea de road trip, una dintre secventele care mi-au ramas in minte e cea cu Joker in masina politiei dupa ce evadeaza (cum scoate capul pe fereastra ca un caine, simtindu-se liber, cu parul si figura aia a lui :)), cum se tine cu mana, ca pozitie, de capota si cum masina se misca stanga-dreapta cu camera fixata pe ea in lateral). Si e cu atat mai frumos cu cat totul e facut in liniste, venind exact dupa "agitatia" de pana atunci (evadarea si bombele).

Daca e un film de actiune, atunci imi place ca secventele sa fie cat mai brute, fara inflorituri (gen zboara masina in aer cand loveste ceva) si efecte speciale gen Bad Boys 2 (desi Bay o scos o secventa frumoasa in The Island cand bucata aia de metal a lovit masina vertical exact pe mijloc, facand-o sa se opreasca si sa-i sara roata, care a pornit in lateral pana-n parapet). Aici ma gandesc in special la Bourne (cele sub regia lui Greengrass, care cred ca au influentat felul cum se vad si se simt urmaririle acum) si hai sa zicem si Dark Knight (secventa din tunel; Nolan, dupa mine, se pricepe sa prinda masina in cadru) desi sunt sigur ca sunt si altele.

Hihi, am deviat cu mult :)) Trebuia sa zic ca imi place clipul, povestea clipului (incepe bine si se termina prost, povestea lor pur si simplu se dezintegreaza in fata noastra, si senzatia aia pe care ti-o da ca totul e ireversibil, odata ce sfarsitul a inceput nu mai e cale de intoarcere) si melodia, care e un cover de fapt. Ei pleaca de unde stateau (dati afara), sunt tineri, nu vor sa stea locului, aventura si nebunii, dar poate rutina, poate oboseala ii ajunge din urma si pana la urma ii afecteaza si ii desparte. Clipul puteti sa il vedeti ca o relatie spusa in 3 minute si ceva, cu ea aducandu-si aminte si bunele si relele. La sfarsit ea-l paraseste pentru ca nu mai e cale de intoarcere, tot ce a fost mai bun s-a dus si acum a ramas ceva, poate o distanta intre ei, ce nu mai poate fi umpluta. O alta idee ar fi ca ea isi dorea o relatie romantica (poate intr-un mod naiv dat de cum suntem noi influentati si cum ne traim iluzia), dar nu el nu era pregatit ptr asta (nu face saltul in apa). Doua dorinte diferite, doua drumuri diferite banuiesc. Wow, cu cat ma gandesc mai mult la clip si il disec cu atat revin la idei la care m-am mai gandit.

Later Edit: "No one's gonna love you more than I do" e o mare gogomanie. In primul rand iubirea nu e cantitativa ("uite, eu te iubesc mai mult, ba nu, nu, EU te iubesc mai mult" :)) ), nu ar trebui sa se puna problema asa, cine ce face. In al doilea rand asta este si ea o forma de posesie. In al treilea rand sugereaza ca lumea lui/ei fara tine nu e exista, ceea ce e o mare prostie (frumos egocentrism, nu?) In al patrulea rand, de unde stii ca esti asa de special? Daca crezi asta nu inseamna ca si esti. In al cincilea rand, oamenii ar trebui sa fie, eu stiu, din cand in cand asa, mai modesti (si mai umili). Pana la urma nu suntem chiar asa de tari pe cat ne-ar placea sa credem (nici macar cand suntem insotiti in asta de durerea noastra). 

Cel ce canta e Cee Lo pe care-l stiti din Gnarls Barkley. Gata am scris destul :), acum am sa pun clipul. Totusi o precizare la final: titlul nu are nici o legatura cu mine, e doar titlul melodiei.


It's looking like a limb torn off
Or altogether just taken apart
We're reeling through an endless fall
We are the ever-living ghost of what once was

But no one is ever gonna love you more than I do
No one's gonna love you more than I do

And anything to make you smile
It's a better side of you to admire
But they should never take so long
Just to be over then back to another one

But no one is ever gonna love you more than I do
No one's gonna love you more than I do

But someone should have warned you
When things start splitting at the seams and now
The whole thing's tumbling down
Things start splitting at the seams and now
If things start splitting at the seams and now
It's tumbling down, hard

I did anything to make you smile
You are the ever-living ghost of what once was
I never want to hear you say
That your better off
Or you liked it that way

'Cos no one is ever gonna love you more than I do
No one's gonna love you more than I do

They really should have warned you
When things start splitting at the seams and now
The whole thing's tumbling down
Things start splitting at the seams and now
If things start splitting at the seams and now
It's tumbling down, hard

PS: pun si originalul (Band of Horses - No One's Gonna Love You)



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, noiembrie 25, 2010
Dupa cum ati vazut am cateva obsesii :) Nu stiu daca sa le zic chiar obsesii, dar daca prin obsesie se intelege si chestii care-mi raman in cap si la care ma gandesc mai des, atunci probabil e asa.

Deci pe langa masti, ziduri, suflete-pereche si altele, mai am si gandul asta la oamenii care vin si pleaca din viata mea. Am gasit o analogie frumoasa mai demult pe un blog cu trenul care trece prin gara. Cam asa e, cum e si cu trenurile, trec prin tine si se duc undeva in alta parte, pe drumul lor, undeva unde tu nu stii. Ceva ce ai avut ca sigur azi, maine nu mai e. Stiu ca asta e viata, dar tot imi lasa un gust amar, a pierdere. Cred ca unei parti din mine ii place constanta si de aceea tot acest venit si plecat ma intristeaza. Ma leg de ce am mai scris: oamenii lasa urme in mine (chiar daca si mici, f mici), ma influenteaza, ma atasez si ma obisnuiesc. Chestiile astea, cum zicea si Irenne iin legatura cu trecutul, ma fac nostalgic si imi aduc regrete. Ma fac sa let it go cand eu nu vreau (e tot timpul aiurea sa te trezesti dintr-un "vis"). Ma arunca intr-un sentiment de singuratate (ma refer la cea interioara).

Dar stiu ca asa e viata, pentru ca noi suntem calatori in felul nostru. Mergem prin experiente si vieti, traim si suferim (cititi postarea lui Opinioteque din twitterul meu). Trebuie sa facem asta, asta e drumul nostru ca sa ne descoperim. Imi place sa cred ca persoanele pe care le intalnim in viata asta, vor veni si in celelalte, ca de fapt nu ne despartim niciodata pentru totdeauna. Ma intreb pe cine voi vedea in alte vieti din cei ce i-am intanit pana acum? Sau cati din voi v-am revazut deja in viata asta?

Si eu trec prin vietile voastre, si voi treceti prin a mea. Timpul va trece, drumurile noastre se vor desparti, blogurile noastre se vor duce. Nimic nu dureaza pentru totdeauna.

Ma gandesc la anumite persoane si ma intreb unde sunt, oare se gandesc la mine asa cum ma gandesc eu cateodata la ele? Sau m-au uitat? Totul a fost trecut, o amintire lasata in urma care acum s-a dus? Nu am cum sa stiu.

Later Edit: asa ma simteam eu azi-noapte cu sms-urile alea in mana. Cand te intorci in trecut (sau da trecutul peste tine) si iti dai seama ca cineva chiar te-a placut atunci.

Ma gandesc acum: ca sa uiti sau ca sa scapi de trecut trebuie sa scapi de trecut din punct de vedere material (ca-n filme, scapi de dovezi :P). Senzatiile si amintirile se estompeaza, se micsoreaza, dispar, se pierd sau le uiti. Cuvintele scrise sau pozele nu.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, noiembrie 25, 2010
Cum ma aflu in fata calculatorului (pentru ca nu mi-e somn si e dimineata si ca de obicei gandesc mult -> combinatia castigatoare de fiecare data) si ma mananca limba sa zic ceva, va zic ca sunt nostalgic (sau poate melancolic, nu prea stiu care). Bineinteles ca sunt asa daca m-a mancat pe neuron sa ma gandesc si pe degetele sa caut un anumit album mic care "intamplator" avea o poza cu o colega si niste foi cu niste sms-uri primite de la altcineva (am zis cate ceva de ambele persoane pe undeva pe blogul asta). Poza ca poza (frumosa fata, nu ma pot abtine sa nu o zic) dar cu sms-urile... citeam unu impatuream foaia, mai citeam unu... cuvinte uitate (nu mi-au ramas in minte; fiti linistiti, mi-au ramas altele) dar n-am cum sa nu ma pleostesc putin asa cand le citesc. Pentru ca cel de acum stie mai multe decat cel de atunci (asta e avantajul cand esti din viitor). Dar m-a gadilat pe degete sa le caut asa ca merit ce am primit. Bineinteles ca nu m-a ajutat ca inainte de asta (poza si sms) ma gandeam la altcineva (o a treia persoana daca ati pierdut sirul). Cum era oare in mintea mea? "Oare unde sunt mai masochist? Ca vreau sa vorbesc cu ea sau ca imi refuz asta". Ehee, sunt si orgolios si incapatanat si masochist, doua in una.

Probabil ca v-am pierdut :) si as fi scris mai detaliat dar nu mai am avantul necesar (si pentru ca nu vreau sa va plictisesc mai mult decat trebuie; va dau in doze mici ca sa deveniti imuni :P). Ce sa-i faci, m-am inmuiat. Credeti-ma ca desi inteleg ce am scris pe aici, eu sunt si mai pierdut decat voi (si in momentul asta si mai obosit).

Cum naiba se face ca atunci cand vrei sa zici ceva, si esti like the most vulnerable person pe bucata ta de pamant, asta dureaza maxim cateva ore si apoi se duce. Si nu ma refer la blog (desi se aplica si aici). Daca, daca ar tine ceva mai mult probabil ca lumea asta ar fi mai buna. Si eu probabil as fi fost mai multumit, sau cel putin mai putin melancolic.

Si mi-am dat seama cum sa nu ma mai simt singur (si astfel sa nu ma mai apuce cheful sa vreau sa vb cu cineva): sa dorm noaptea (destept plan, nu?). Ziua fac ce fac si imi ocup mintea, dar noaptea... sa zicem ca n-am ce face cu gandurile mele.

As fi zis si ceva de indragostit, ca nu mai vreau pe viitor (am tendinta de a face asta) si ca m-am saturat sa visez chestii imposibile, dar ideea asta ar fi luat f mult sa pun in foaie (nu e ca si cum as fi putut sa explic in cateva cuvinte, nu?).

Off-topic: va dati seama ce temperatura are apa in perioada asta? (Raza, asta e negare sau negociere? :P)

Hmmm... imi place cand scriu titluri care capata intelesuri pe care numai eu le stiu :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, noiembrie 24, 2010
Tu ai visat dintotdeauna, nu? Esti un visator pentru ca te simt eu asa. Poate ma insel :), dar nu cred. Ai visat intotdeauna sa fii cu cineva, si ma intreb adesea cum de poti fi asa de negativist si de pesimist si sa vrei asta. Cum poti sa visezi intr-un mod atat de adolescentin in acelasi timp dandu-ti seama ca tu visezi si ca nu e realitate? Ti-ai dori sa fie realitate, nu? Dar daca ar fi realitate, daca s-ar intampla, tu ai fugi. O stii. Te-ai speria si ai fugi. Ai fugi la mamica Singuratate pentru ca numai asta stii, pentru ca asa esti obisnuit. Old habits die hard, nu? Dar stiu ca apoi, dupa ce ai fugit si te-ai ascuns inapoi in stilul tau de viata, iti va parea rau. Ca ai facut asta. Ca nu ai avut curaj si ca nu ai riscat. Ca esti asa cum esti. De aia ai aceasta mica obsesie pesimista cu sulfetul-pereche, pentru ca ti-e teama sa nu ti se intample si sa o dai in bara si sa te retragi, asa cum ai facut de atatea ori. Si stii la fel ca mine ca problema e a ta. Nu poti da vina pe altcineva, nu poti ridica din umeri sa zici "asta e. destinul, imprevizibilul etc". De altfel stiu ca nici nu o vei face, ar fi doar o scuza. Cum e sa fi intre vis si realitatea ca tu nu ii poti face fata?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 23, 2010
Cum ar fi daca fatza din spatele mastii ar fi tot o masca?

Spuneti-mi si mie, cum poate fi o masca ceva bun? 
Si cine de cine se protejeaza?
Femeia de lume sau lumea de femeie? 
Si care genereaza pe care?
Masca genereaza chipul sau chipul genereaza masca?

E mister? Sau e pedeapsa?
E sexualitate? Sau e frica?
E ocupare a unui gol? Sau e o golire a unei fiinte?
E dorinta de deveni altcineva? Sau e dorinta de a creea pe cineva acolo unde nu e nimeni?
E joaca de copil? Sau e dezamagirea unui adult?


Ma uitam pe un blog si am vazut acolo o imagine cu o femeie care-si da masca jos dar chipul ei e acelasi ca si masca (Oare a trait asa de mult sub masca incat chipul ei devenit precum masca? Oare acum la sfarsit cand isi da masca jos e prea tarziu? Oare masca s-a imprimat pentru ca nu exista nici un chip acolo? Oare a facut-o stiind ce o asteapta sau oare s-a jucat cu forte mai presus de ea? Oare a fost condamnata la asta sau oare s-a pedepsit? Oare sa fiu trist sau sa zic ca asa e femeia cum o zic si altii?). Si tot uitand-ma la imaginea aia (aflata intr-un blog scris de o femeie) m-am intrebat (fara sa incerc sa aflu raspunsul si fara sa vreau sa stiu): de ce le plac fetelor/femeilor mastile?

Later Edit: eu nu am ca simbol masca (sau zidul) cand vreau sa arat ca sunt departe de lume sau ca o imping departe de mine (sigur mai sunt si alte variante, dar nu ma pot gandi acum la ele). Nu am un obiect care sa simbolizeze asta. Nu am un obiect pentru ca atunci asta va insemna pentru mine ca am capitulat, ca m-am resemnat, ca am acceptat viziunea lumii asupra mea. Nu folosesc masca penru ca eu nu vreau sa fiu altcineva, si nu folosesc zidul pentru ca vreau in continuare sa fiu (si chiar sa ma simt) vulnerabil. Intr-un fel eu vreau sa fac altceva: sa usurez intrarea in mine (deci nu isi are rost aici masca si zidul), dar in acelasi timp sa fiu capabil sa scot persona la fel de repede si fara durere din mine. Nu vreau sa ingreunez intrarea cu obstacole (desi probabil am si eu), dar nici nu vreau sa ma stresez si sa sufar asa cum am tendinta sa o fac. Totul se leaga cu ideea asta sa stiti: dorinta de a fi vulnerabil, dorinta de a nu fi rece, gandurile multe, stress, nesiguranta, dorinta de a fi eu si nu altcineva, ideea de a nu ma pierde, dorinta de control (asupra situatiei si a persoanei mele), tendinta mea de a face altfel decat fac altii, caracterul meu singuratic, dorinta mea de a fi capabil sa ma detasez (ca sa apar visatorul, naivul si vulnerabilul dn mine, chestii pe care nu vreau sa le arunc sau sa le sacrific), si probabil mai sunt si altele care nu-mi vin acum in minte.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, noiembrie 22, 2010
Stau intins in iarba cu frunze trecand pe deasupra mea. Traiesc
Stau intins in zapada cu fulgi albi venind inspre mine. Mor
Stau intins pe nisip cu soarele si briza rece ce trec peste corpul meu. Placere
Stau intins pe lemnul ud cu apa inconjurandu-ma. Tristete
Stau intins in pat uitandu-ma in tavan. Siguranta
Stau intins pe asfaltul rece pierdut in lume. Singuratate

Stau. Am mainile in lateral. In iarba
Stau. Am mainile in aer. Printre fulgi 
Stau. Am mainile pe langa corp. Pe nisip
Stau. Am mainile in jurul meu. In apa
Stau. Am mainile sub cap. Pe perna 
Stau. Am mainile in buzunare. Printre cladiri 

Stau si ma uit la nori. Albastru
Stau si vad liniste. Alb
Stau si simt atingere. Rosu
Stau si ma simt rece. Gri
Stau si visez. Portocaliu
Stau si ma simt singur. Negru

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, noiembrie 21, 2010
Intotdeauna e mai usor sa scrii o postare in capul tau decat e sa o scrii pe bune pe blog. This is a warm up, ca sa pot scrie :) Trebuie sa pun niste cuvinte inainte ca sa intru in starea aia si sa imi dau drumul la scris.

Citeam aseara/azi-noapte un blog. De fapt il luam de la inceput. Are cativa ani blogul si vreau sa ma tin de el si sa-l citesc pe tot. Imi place de persoana, mai ales ca isi pune intrebari asa cum mi le pun si eu (mai mult in minte cred, decat pe foaie) si pentru ca se vede ca isi da seama de cine este, de faptele si de greselile sale. Ma gandeam azi-noapte ca se exorcizeaza pentru ca scria des, ca o lovitura data una dupa alta. Cum am zis ma regasesc in asta. Dar ce citesc acum este (era?) si genul de blog care ma intoarce pe toate partile, sau care mai clar ma porneste. Nu sunt de acord cu unele lucruri pe care le face, eu unu nu le-as face. Dar asta tine de mine pentru ca eu vad lucrurile altfel, nu mai bine sau mai rau, ci doar altfel. Erau acolo comentarii si comentarii, pro si contra, pupincurisme si jigniri gratuite, de nu mai stiam cu cine sa tin partea. Apropo, daca tii cu bloggerul esti pupincurist? Sau daca esti impotriva lui, esti jignitor? Ideea e ca eu, ca si altii cred, ma atasez (intr-un fel, poate subiectiv) de ceea ce citesc si de aici si de cel ce scrie. Cand zic "atasez" nu ma refer la interese sau ca vreau ceva. Nu vreau nimic, dar nu am cum sa nu ajung sa-mi placa persoana. Si aici e chestia, cand persoana care scrie ti-e draga/simpatica dar unele lucruri pe care le scrie sunt tocmai invers fata de cum o vezi, lucruri pe care tu nu le-ai face sau nu le-ai gandi. Cand e asa eu ma simt "amestecat", tras in doua parti. Cateodata ma supar in sinea mea, alteori sunt dezamagit, ma intreb "sunt naiv?", "pun prea mult acolo unde nu este?", de foarte multe ori sunt pornit. Ma gandeam ca daca as fi stat la masa cu persoana, as fi trancanit ore si ore, ba suparandu-ma, ba incercand sa o las balta, ba resemnandu-ma, ba tinand cu ea. In general cand citesc si nu sunt de acord cu ceva ma abtin sa scriu un comentariu, pentru ca nu vreau sa jignesc (pot fi rautacios daca nu-mi convine ceva) si pentru ca stiu ca a doua zi o sa imi treaca si ca o sa vad lucrurile la rece, sau cel putin nu asa pornit cum eram. Cand citesc un blog si ma face sa ma simt asa imi tot zic "E doar un blog, e doar un blog. Nu stii persoana, nu te mai agita atata" :) E inevitabil daca iti place un blog sa vrei sa iti placa si persoana (si in plus, in cazul meu, sa nu judec sau sa nu jignesc). Uneori cand citesc, pentru ca acum nu a fost prima data cand un blog ma "rasuceste" asa, ma intreb daca nu sunt naiv ca tin cu persoana aceea, daca nu sunt credul si cred in cineva care nu exista, daca nu sunt pacalit (pot deveni si paranoic uneori, ptr scurt timp :P). Bine, eu ma intreb daca nu sunt cumva prea naiv in viata per ansamblu, pentru ca stiu ca sunt naiv in unele chestii. De exemplu imi place sa am o parere buna despre oameni si mai ales despre cei la care tin (la mine "a tine la cineva" include mai multa lume, chiar si necunoscuti).

Oricum azi mi-a trecut si nu mai iau lucrurile asa de personal. In general cei ce sunt impotriva pe un blog, chiar si cei nesimtiti si vehementi, iau lucrurile prea personal, de parca asta ii afecteaza direct pe ei, ceea ce la un anumit nivel (mental) chiar se intampla. E ca un mecanism ce protectie cand sunt amenintati (desi in cazul asta amenintarea e una fictiva, ea pare reala doar la nivelul mintii, si chiar daca nu o constientizezi tu ajungi sa reactionezi). Eu incerc sa nu ajung in subiectivismul asta, caci asa e: subiectivism. Reactionam in concordanta cu ce credem si cu cine suntem noi. Nu e vorba sa nu reactionam, ci doar modul in care o facem. Si eu simt nevoia sa o fac cateodata cand citesc ceva. Tin minte ca am citit o postare dintr-un alt blog care tot asa ma facea sa nu stiu cum sa reactionez (acum sunt mai detasat cand citesc acolo). Am trimis un mail (o stiam dinainte, vorbisem cu ea) in care i-am zis una si alta, pornit asa cum sunt eu. Mi-a raspuns suparata, mi-a zis unele lucruri pe acolo, dar cel mai important, si pe care il tin minte cel mai bine, mi-a zis ca sunt "violent". Nu violent-vulgar, ci violent-pornit. Si avea dreptate. Aveam eu poate intentii bune dar modul in care am spus-o a fost prea "violent". Deci da, tine de modul cum o zici. Si de faptul ca decizia finala (ce sa faca, cum sa gandesca, ce sa decida, etc) trebuie sa apartina persoanei care trebuie sa o ia. Degeaba ai tu intentii bune daca nu lasi persoana sa decida cum vrea ea pentru ea, chiar daca e impotriva "viziunii" tale.

Revenind la blogul de mai sus, am sa-l citesc cu placere si am sa incerc sa-mi pastrez aceeasi parere buna pe care o am si acum. E subiectiv poate, dar vreau sa am aceasta parere buna pentru ca, trecand peste ce nu sunt de acord (si sunt cateva lucruri) si peste incertitudinea mea daca sa cred sau nu, imi dau seama ca imi place persoana, vulnerabilitatea ei si modul in care se analizeaza. Este o persoana buna (cel putin pentru mine) si asta conteaza.

Ceea ce scriu acum (in jos adica) nu tine de blogul acela (desi starea a plecat de acolo ca mai apoi sa se transforme si sa se retransforme) si vreau sa intelegeti asta. Dupa ce am terminat de citit, eram numai ganduri si ganduri. Cand sunt asa, si de obicei sunt noaptea asa, imi vine sa scriu in prostie de una si de alta, sarind asa de la idee la idee cum imi vine mie. Cam asa eram eu in bucatarie cand mancam (la 1 noaptea), cu idei si postari prin cap, indoindu-ma de mine si de viata mea, prins intr-o invalmaseala de ganduri. Am fost si agitat (si fizic, nu numai mental) si prins de ganduri si asa m-am trezit ca stateam pe marginea patului asa cum am facut-o in alti ani. Aproape ca uitasem starea aia aiurea si sentimentul de singurate care pleaca de aici. Te simti singur cand vrei sa zici verzi si uscate, cand vrei sa te plangi, cand nu te simti bine, cand vrei o forma de afectiune, cand vrei sa fii salvat de tine dar nu e nimeni acolo sa o faca. Cand se strang toate astea intr-una (am scris bine?) te simti si mai singur. Si devine si mai aiurea cand iti zici: "las' ca trecem si peste asta, nu-i nimic, trece si maine te vei simti mai bine". Suna a resemnare. Si apoi ce poti sa faci decat sa te bagi in plapuma calda (ca un substitut si ca sa te protejezi cumva) si sa adormi obosit. Si te scoli de dimineata si te simti mai bine desi stii ca azi-noapte te-ai simtit al dracului de singur. Te simti bine dar de fapt nu s-a schimbat nimic ptr ca tot singur esti.

Lunga postare :) Inca una. Dar macar e mai bine (zise el nestiind daca sa fie autoironic sau nu).

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, noiembrie 20, 2010
Ma uitam acum la un film si dupa o secventa acolo ma intrebam cum e oare sa ramai cu cineva (poate chiar pe viata) dupa ce ai trecut pe langa persoana potrivita. Sa iei poate pe urmatoarea persoana ca "nivel" (in jos) sau pur si simplu sa te legi de cineva doar ca sa treci peste. Sau sa-ti fi epuizat sansa la persoana portivita si sa ramai cu cine ramane (cand esti tanar zici ca mai ai tot timpul o sansa, dupa un numar de ani parca timpul si sansa nu mai sunt de partea ta). Cum e oare sa alegi ca sa nu fii singur? Sau sa alegi pentru ca nu mai speri sau pentru ca esti asa jos ca te multumesti cu orice?

Mai vreti intrebari? :) Daca gasesti si vrei mai mult sau stii ca se poate mai mult, risti sau nu? Daca alegi din comoditate sau din alte considerente (liniste, financiar, doar copii etc)? Daca nu ai stiut niciodata ce e langa tine si ai mers prin viata ca un singuratic? Daca nu mai poti si te resemnezi?

Multi dintre noi visam la povesti de dragoste (dar nu toti). Unii dintre noi suntem mai visatori, altii mai realisti. Unii mai curajosi, altii mai fricosi. Unii mai lipiciosi, altii mai distanti. Unii mai romantico-siroposi, altii mai fizico-sexuali. Unii care cred in sulfet pereche, altii care nu. Si tot asa. Dar sa zicem ca toti acestia isi doresc dragostea cea mare (aia la care tot visam). Singura diferenta pe care o vad pare in functie de termenii pe care fiecare ii pune. Dar nu cred ca exista FORMULA, chestia aia universala si unica care sa ne garanteze visul. Merg mai mult si zic ca nu cred ca toti ne vom implini visul (am mai scris-o si in alta parte). As vrea sa zic ca tine de alegerile noastre. Dar daca faci tot ce trebuie si nu iese? Linia e subtire intre vis si realitate, adica ai sanse sa ajungi si acolo si dincolo. Atunci e oare mai mult loterie? Nu cred (sau poate nu vreau sa cred). Eu cred ca e specificitate. Adica formula mea poate sa fie diferita de a ta si cum suntem sa zicem 1000, atunci avem o mie de formule, de variante, de oameni care aleg un drum conform ideii lor de viata (si cine stie poate 1000 de finaluri fericite, diferite si subiective in felul lor)

Cred ca suntem puternic influentati de filmele pe care le vedem si de povestile pe care le citim. Dar realitatea in care traim e mult mai dura (si mai complicata). Atunci ce sa facem? Sa nu mai visam? Nu, avem dreptul sa visam si mai mult de atat trebuie sa o si facem (chiar daca nu se va implini), pentru ca numai asa putem merge mai departe si numai asa putem spera si razbi.

Dar mi se pare trist sa ramai cu persoana care nu trebuia si sa treci pe langa cine trebuia. Sau sa nu ai niciodata sansa sa o intalnesti. Sau sa te multumesti cu putin cand, cine stie, poate cineva acolo te asteapta. Sau sa alegi din interese mici si stupide. Sau sa ramai blocat cu o nenorocire de om. Sau sa mergi pe ideea "primul venit, primul servit". Mi se pare trist ca lucrurile astea chiar se intampla si ca ele constituie realitatea noastra. Unii explica asta prin legea karmei (aici sunt, in parte, si eu), altii prin alte teorii. Unii, in mintea mea, sunt mai "realisti" si mai pesimisti cand vine vorba de trait viata, altii mai "visatori" si mai optimisti. Eu cred ca sunt un visator-pesimist ("cred ca poate fi dar imi vine greu sa cred ca se poate intampla" :P). Ma intreb pe unde ma pune asta?

Acum ma gandesc ca eu sunt tot timpul cand ma gandesc la ceva in zona gri. Nu pot fi nici in aia alba, nici in aia neagra :) Sau cum zic eu: oscilez. Dar asta sunt eu, imi place sa le intorc pe toate partile si nu imi place sa ader la o singura idee. I don't like to pick sides :) Si e fine and dandy, dar neapartinand eu am tendinta sa vad si sa-mi dau seama de ambele parti (altfel spus, nu vad in alb, adica "tin cu asta", sau in negru, adica "nu tin cu asta"), ceea ce ma poate incurca uneori. De aici -> nehotarat -> nu stiu cu adevarat ce vreau.

Un exemplu cat mai simplu e in faptul ca am ticul "nu stiu". Tu ma intrebi ceva iar eu iti arunc un "nu stiu" :) In mintea mea eu imi dau seama si ce inseamna "da" si ce inseamna "nu", si vreau ceva din amandoua :)

Tipic mie. Am plecat de la o idee si am ajuns la alta :) Ideea e ca imi plac, in general, povestile de dragoste si happy end-urile (numai in filme imi plac finalurile nefericite, de la viata vreau altceva :P) dar nu pot sa nu am un gust amar si un gand trist si pesimist cand ceva (o propozitie, o idee, o imagine) imi strabate mintea si ma face sa ma gandesc la niste chestii.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 16, 2010
Un fragment din cartea pe care o citesc acum:

   O vreme i se paru ca poate sa traiasca foarte bine fara sex si se uimise pe el insusi vazand cat de usor si-l alungase din minte. Insa descoperi curand, spre neplacuta lui surpriza, cat de tare isi dorea sa simta atingerea altei fiinte umane. Faptul ca o pierduse il chinuia zilnic, treaz sau in somn. Uneori visa la o femeie si cand isi punea mana pe obraz, sau se inchipuia pe sine rezemandu-i capul pe pieptul lui. Femeia din visele lui era fie Judy, fie Linda, sau chiar Sharla; dar de cele mai multe ori nu avea chip, ci era o simpla intruchipare a feminitatii.
   De cate ori se trezea din astfel de vise il coplesea tristetea si ideea familiara ca pierderea resimtita nu poate fi alinata de riscul de a fi din nou tradat si de siguranta disparitiei totale, la sfarsit. Ambele perspective erau prea dureroase ca sa le faca fata din nou. Mai bine sa-si lase sufletul sa se stinga treptat, particica cu particica, in singuratate.

Desi nu e exact exact la fel, ma regasesc foarte mult in acest fragment. Ce chestie, as fi putut scrie postare dupa postare si tot nu as fi reusit sa o spun asa de clar ca in acest fragment. Doua paragrafe amarate scrise de altcineva si insumeaza o parte importanta din zbuciumul meu. Banuiesc ca acum ar trebui sa ies la pensie :P

Later Edit: e miercuri dimineata si am terminat cartea :P Mi-a placut foarte foarte mult. Si datorita ei ma simt superb, desi sunt acum destul de obosit. Ma simt foarte foarte bine, eliberat de toata chestia care era in mine in perioada asta. Imi vine sa va recomand la toti cartea asta, stiti voi cum e cand iti place ceva si vrei ca si ceilalti sa stie (si in cazul asta sa citeasca). Cartea e Replay de Ken Grimwood, si pe scurt e despre retrairea la propriu a vietii (in mod asemanator cu reincarnarea, dar nu e o alta viata ci e aceeasi viata repetata incontinuu) si despre o relatia romantica ce apare in acest ciclu fara sfarsit. Nu prea pot descrie exact cat de interesanta, umana si chiar romantica mi s-a parut, trebuie citita ca sa va dati seama. 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 16, 2010
Traim in lumea asta unii lipiti de altii impartind aceeasi camera. Ne lovim unii de altii practic. Impartim lucruri, putem sa avem o oarecare influenta asupra celui de langa noi. Dar parca suntem si arbitari si nu ne dam seama pana unde se intinde influenta noastra, cat de mult putem ajuta sau rani pe celalalt. Noi consideram ca doar traim, ca facem chestii, ca trecem prin viata noastra. Dar lumea cum o percepem noi este o lume limitata, o lume individualizata, personalizata daca vreti. Noi vedem numai din prisma noastra, numai prin ochii nostri.

Dar oare cat am influentat, cat am ajutat si cat am ranit fara sa ne dam seama? Suntem oare responsabili de asta? Daca da, atunci ce putem face? Daca nu, sa nu ne mai pese? Ce suntem, tu si eu, unul fata de altul?

Later Edit: hai sa va dau un exemplu de situatie in care am fost influentat si unde cred ca persoana aceea nici nu stie ca a facut-o. In liceu mi-a placut, f mult cred, o fata. Asta era prin clasa a 11-a si a 12-a. Dar tin minte ca atunci cand ne-am strans in curtea scolii la inceput de an, in clasa a 9-a, am vazut-o pe ea si inca o colega cum stateau de vorba, poate erau rautacioase, poate barfeau, nu mai stiu, dar mi-am zis "Nu imi place fata asta, pare genul care sa te jignesca aiurea, e dintr-o bucata etc etc etc". Ea asa era, dintr-o bucata, cu o personalitate destul de puternica si poate si agresiva. Genul sa te intimideze. Si simteam instinctiv ca m-ar face praf, ca e asa diferita de mine :)) Si apoi intre clasa a 10-a si a 11-a a inceput sa-mi placa, nu stiu, m-am indragostit de ea. Am facut pur si simplu o intoarcere de 180 de grade. Si atunci mi-am dat seama de cateva lucruri: ca poti sa ai o imagine in minte despre persoana ideala si sa apara cineva care sa rastoarne asta, ca poti sa nu placi pe cineva si sa ajungi sa te indragostesti de acea persoana, ca mie imi plac fetele cu personalitate puternica, care au ceva toughness in ele, desi la un anumit nivel ma sperie gandul ca ma vor rani.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, noiembrie 15, 2010
Daca ar trebui sa scriu ce imi vine in mine, in momentul in care imi vine in minte probabil ca ar fi o amestecatura emo pe aici :)) Poate asa si e.

O parte din mine se simte libera, de parca mi s-a luat o greutate. Simt ca n-ar trebui sa ma simt asa. O alta parte e pur si simplu obosita. Ca intotdeauna, banuiesc. M-am cam saturat. Cand am zis ca nu stiu ce vreau am stiut ce am vrut sa zic. Nu mai stiu ce vreau. Vreau sa ma simt mizerabil si nu vreau. Ma deranjeaza tristetea asta dar o si caut, masochistul din mine o cauta. Asa cum cauta si singuratatea, pe care nu o vreau dar o vreau. Asa m-am obisnuit si sunt prea comod si prea aiurea ca sa mai fiu altfel. Ma voi schimba? Slabe sanse. Stiu ca trebuie sa vina din mine, dar eu nu mai am chef si m-am saturat. As vrea (da acel "as vrea") sa fie mai simplu. Dar asa as fi comod, nu? Imi vine sa ma scuz pentru mine, dar asta ar fi o prostie. Sunt asa cum sunt, macar atat sa imi dau si eu. Uneori ma detest, dar nu pot sa ma urasc. Daca nici pe mine nu ma mai am atunci ce mai ramane?

Scriam intr-o postare mai veche ca ar trebui sa ma mentin la chestiile simple si esentiale. In cazul meu sa mananc ca lumea (am fost anorexic, o sa va zic odata despre asta, acum sunt la limita cu greutatea), sa dorm bine (ceea ce acum nu fac, nici nu mai am interesul sa o fac), sa gandesc pozitiv (cam greu cu mine), sa fac miscare si sa invat. Atat. Restul sunt bullshituri. Au si ele importanta lor dar nu mor daca nu le am. Ma gandesc ca eu tot vreau sa incep cu afurisitul ala de acoperis cand ar trebui sa incep cu blestemata aia de fundatie, adica cu lucrurile astea simple. Totul se ia de jos, eu ca tzaranul vreau sa o iau de sus :) Deci totul se pare ca e simplu ca buna ziua, dar am si eu nevoi, visuri, prostii de astea de doi lei ca tot omul. Ce sa fac cu ele? Trebuie sa le dau deoparte, asa ma gandesc. Sunt ca un drog, nu mai vad esentialul de ele. Trebuie sa incep de jos odata si odata, sa ma ocup cum trebuie de chestiile astea simple. Pe urma mai vedem.

Culmea, acum sunt de unde am plecat. Ca intotdeauna. Tot timpul ajung la un nou inceput in care imi dau seama ca trebuie sa fac lucrurile asa cum trebuie. Deci.... din nou John, lucruri simple? Dam un replay? O luam de la inceput? (oare de cate ori trebuie sa o facem pana iese?)

Deci, practic ma simt obosit, m-am saturat, ma simt eliberat (culmea), ma simt singur si se pare ca trebuie sa o iau de jos. Lucruri simple, fara complicatii. De ce nu? Si asa nu am altceva de facut.

Si nu, postarea asta nu e de natura sa arate ce pregatit sunt eu de fapte mari. Las' ca stiu eu cum stau cu faptele mari. Fara trambitari, te rog. "Am sa fac si am sa schimb si am sa rup lumea in doua". Yeahhh right  :)) M-am saturat de cate ori am zis ca am sa schimb ceva. Mai bine tac din gura si cine stie, poate chiar o sa fac ceva.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Alb
Author: No One
•duminică, noiembrie 14, 2010
Mana ii aluneca pe gresia rece in urma sa, lansand o dara usoara de sange. Corpul ii era tras si aluneca pe hol. Chipul sau se uita in tavan. Respira greu, era in soc. Dar el nu vedea cum era, simtea frigul dar gandul sau nu mai era conectat la lume. Tavanul parea cer si din cer cadeau fulgi de zapada.

M-am oprit pe hol. I-am lasat corpul acolo si m-am spijinit de perete, in stanga sa. "Imi pare rau pustiule", dar el zambea si nu ma auzea. Nu simtea ce avea sa vina, poate nici nu stia ce e. Era absent acolo intins, uitandu-se in tavan, surd la zgomotul din afara. Ii privi chipul zambitor si ochii sai clipira.

Ningea. Fulgi mari cadeau din cer, pe gresia mare si rece, peste chipul sau. Ii placeau fulgii, cum veneau inspre el plutind, fara graba, rabdatori, de parca aveau tot timpul din lume. Zambi. Nu stia ce e cu el, dar el zambi. Un fulg, primul, ii cazu exact sub ochi si sufletul sau tresalta. Clipi in timp ce alti si alti fulgi albi ii intepau fata. In cadere desenau imagini si forme ciudate iar sus cerul era lumina, lumina ce crestea in intensitate si se extindea sub privirea sa. Alb in fata ochilor, alb pentru totdeauna. Cu un sunet jos si tremurat, din ce in ce mai repede, lumina il cuprinse.

Chipul nu se mai misca. M-am uitat si mai atent. Zambea cu ochii deschisi inspre tavan, dar nu mai misca. Cu un oftat usor m-am ridicat de jos si m-am dus la el. De ce zambea? Oare ce a vazut? M-am uitat sus, in tavan. Nimic. Doar un gri murdar. M-am aplecat asupra lui si am vrut sa-i inchid ochii, dar degetele mi s-au oprit la cativa centrimetri de ei. Nu, are un chip frumos, cald si fara frica, nu e dreptul meu sa-i iau aceasta imagine. Zambetul sau ma intristeaza si ma bucura in acelasi timp. Poate e mai bine sa ramana asa. Pun mana in buzunar si scot ceva. E un ceas. Ii deschid capacul si il asez langa capul sau, cu lantul curgand pe langa.


[Pasi, pasi, pe scari in jos. Ma grabesc, poate din obisnuita, poate ca sa scap. Ajung la usa si pe ea scrie EXIT. O imping puternic si prin lumina ce se formeaza ies afara. E frig. Imi strang mai bine paltonul pe mine si imi ridic gulerul, cand vad un fulg plutind prin fata mea. Imi ridic privirea si vad ca incepe sa ninga, o ninsoare obosita si inceata de inceput de iarna. Fulgii cad pe piatra si pe asfalt si se topesc. Inca nu au forta necesara de a acoperi lumea asta. Trebuie sa plec, trebuie sa ajung si in alte parti. Moartea nu asteapta.]


Peter Yorn - On Your Side
   

I’m outside your house
2 am it’s dark
So many mistakes
Come back home from bars

I am on your side
I just want to tell you off

So many lies
Are taking hold
It’s not your fault
There’s many scars

I am on your side
It’s taken me a long time
I am on your side
I’m on your side

And I listen
Yeah I listen
Can you listen?
Now I’m listening

I am on your side
It’s taken me a long time
I am on your side
I’m on your side

(And I listen) I am on your side
(Yeah I listen) It’s taken me a long time
(Can you listen?) I am on your side
(Now I’m listening) I’m heading out tonight
(And I listen) I'm heading out tonight 


Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, noiembrie 12, 2010
Daca as avea 1000 de ani garantati (:P) cred ca as strabate lumea asta in lung si in lat. Dar nu ca sa stau pe o plaja sau sa urc pe un munte, nu ca sa vad nu stiu ce monument sau sarbatoare. As incerca sa trec peste tot unde este om, prin culturi, prin sate si cartiere. As invata si mai ales as vedea. Zece ani aici, zece ani acolo. Si nu m-as opri. As invata obiceiuri, as invata limbi vorbite si nevorbite si as incerca pentru o perioada sa traiesc acolo, sa ma integrez in lumea aia. Si asa inca o lume si inca o lume si inca o lume. Nu cred ca as face-o pentru experienta sau cunostinte, desi astea sigur vor veni. As vrea sa stiu ca as face-o ca sa cunosc oameni, dar nu stiu sigur, poate. Poate e aventura, dar nu mi-ar placea sa fie una romantica, nu ca in filme. Cred ca mi-a placea sa fiu un suflet ratacit si ratacitor. Sa iubesc oamenii si sa traiesc printre ei, dar sa nu ma atasez. Sa nu apartin. Eu sa-mi fiu singura constanta. Sa adun partea aia buna din oameni, clipele frumoase si sa le port cu mine, sa le dau o traire si un nume. Sa fiu un anonim. Sa fiu un singuratic.

"De ce oare ma gandesc la asta, la ideea asta?" mi-am zis acum aproape o saptamana. Si mi-am dat seama ca e partea aia din mine ce vrea sa fie singuratica. Ea a scos imaginea asta. Am partea asta in mine, vad pe zi ce trece. Si ma gandesc, poate face parte din mine, poate e in natura mea. Cu siguranta o parte din mine o vrea (pe cand cealalta se bate cu sentimentul trist care mi-l da).

Dar oare pot sa am doua naturi? Stabilitate si singuratate? Sau poate ele nici nu sunt asa separate intre ele?

Daca as avea 1000 ani de trait as pleca. Ca fiu singur prin lumea asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, noiembrie 10, 2010
Cred ca e timpul ca si eu sa inchid acest capitol. Cand am inceput blogul acesta nu mi-am inchipuit ca prin el voi vorbi cu doua fete care m-au influentat, m-au facut sa ma simt bine, mi-au dat prilejul sa ma gandesc la unele lucruri si m-au facut sa visez. Mai ales sa visez. Dar acum totul e in trecut si da, it's kind of sad. Dar cine stie...

Maybe I'll see you in another life... when we are both cats

   

PS: nu inchid blogul daca asta ati inteles. I'm here to stay :) (and to write)

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 09, 2010
Imi amintesc momentele cand plecam de la bunici (dinspre mama) si ma duceam acasa (pe atunci Constanta). Imi petreceam toata vara la ei si atunci cand plecam ma simteam trist. Cu fiecare kilomentru pe care-l faceam parca eram mai departe de buniicii mei si de vara aceea. Si ajungeam acasa, iar casa parea necunoscuta si goala pentru mine. Incepea gradinita/scoala si parca totul se sfarsea (vacanta, vara la bunici) iar de acolo incepea altceva, ceva ce nu vroiam. Nu se compara, pentru mine, timpul la bunici cu timpul petrecut la scoala si in orasul acela  Dupa cateva zile ma obisnuiam. Dar asa era de fiecare data, in fiecare vara, in fiecare an cand eram copil.

E sentimentul acela cand cineva pleaca si parca casa e mai goala, parca cineva a stins un moment si tu trebuie sa te obisnuiesti cu asta si sa treci mai departe.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 09, 2010
As putea scrie:

Duuuude... You know Scott? Scott Pilgrim? That dude from a comic book. Met this girl, Ramona... you know, like hooooot... and wanted to be with her. But here's the catch... to be with her he totally had to fight her seven evil ex-boyfriends [... exes...], emmmm whatever, so... seven exes. EVIIIIL exes. Got it? Had everything in it: gay roommate, 17 year old obsessed ex-girlfriend, unhelpful preachy little teenage sister, bored ex-girlfriend (another one) playing drums in his band, young Neil, famous-singer-in-a-band ex-girlfriend (another one), appearing from nowhere always a different job (beep) ex-girlfriend (not his) and... yesss.... Ramona's seven evil ex-boyfriends [...exes...], ok whatever... exes. Maaan, awwwwwsome action, awsome director (who knows Shaun of the Dead??? huh? huh??? I never saw it), totally frikkking awwsome epic movie :D

Dar in schimb am sa pun o melodie din film care-mi place (dati-o mai tare :P) si care sper sa va convinga sa vedeti filmul, un film care mi-a placut, foarte diferit de ceea ce ati mai vazut pana acum, la care am ras si m-am intristat deopotriva (de fapt am ras in prima parte si m-am intristat in a doua, va las pe voi sa va dati seama de ce).

Era acolo la sfarsit o secventa cand ei se despart si ea ii zice cam asa...
Ramona: I should thank you, though.
Scott: For what?
Ramona: For being the nicest guy I ever dated.
Scott (ca un copil trist): That's kind of sad. 
Ramona: It is kind of sad.
Scott (zis foarte trist): (well..) Bye... and stuff
Ramona (nostalgica cumva): Yeah... and stuff

Later Edit: am gasit pe net o idee despre film si cu care sunt de acord "for Scott, it's dealing with the emotional baggage of Ramona's previous relationships while Ramona has to pull down the walls she's put up to keep herself from having her heart broken and take a risk on a nice guy."

Later Edit 2: trebuie sa precizez ca filmul asta nu e pentru toata lumea (in special se adreseaza celor aflati acum intre 20+ si 40 de ani, ce au fost copii si/sau adolescenti in anii '80 si '90). E genul iti place si il gasesti interesant sau nu iti place, te plictiseste, este neinteresant. Face referinte la jocurile anilor '80 si '90 (arcade) si nu numai (e pana si o referinta la Seinfeld si sitcomuri), pare pentru copii (desi acolo, dupa mine, sunt puse printre imagini si cuvinte multe chestii pentru adulti sa le inteleaga), e foarte colorat si rapid ca desfasurare (in dialoguri si in actiune) si probabil mai sunt si altele. Nu prea a facut mare branza la incasari si "a plictisit" pe destula lume. Keep an open mind daca vreti sa-l vedeti.

   

Hello again, friend of a friend, I knew you when
Our common goal was waiting for the world to end
Now that the truth is just a rule that you can bend
You crack the whip, shapeshifting trick, the past again

I'll send you my love on a wire
Lift you up, everytime, everyone, oooh, pulls away, oooh
From you

Got balls of steel, got an automobile, for a minimum wage
Got real estate, I'm buying it all up in outerspace
Now that the truth is just a rule that you can bend
You crack the whip, shapeshifting trick, the past again

I'll send you my love on a wire
Lift you up, everytime, everyone, oooh, pulls away, oooh
It's so mechanical bull, the number one
You'll take a ride from anyone, everyone wants a ride, pulls away, oooh
From you


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, noiembrie 08, 2010
Nu cred ca sunt in stare sa ies din cercul meu vicios

Nu incerc sa ma plang, dar cred din ce in ce mai mult ca asta e un adevar. Dar o zic cu detasare stiind ca n-ar trebui sa gandesc asa. A stii si a intelege lucrurile nu e acelasi lucru cu a le schimba.


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, noiembrie 08, 2010
Batu tigara de masa si si-o puse in gura
- Nobody said it was easy :) Frumos cantec
- Tu trebuia sa fii o tipa (hihi) Acum nu esti. Banuiesc ca sunt foarte obosit si nu ma pot concentra. Cu tine pur si simplu nu as putea sa scriu in aceeasi dinamica.
- O dinamica ideala si care nu va exista niciodata
- Macar aici, scrisa, si totusi e ceva.
- Toti visam la "dinamici" de astea. Parca ne nastem cu visele astea. Sau poate generalizez eu ce visezi tu. Totusi, iti zic, e o granita subtire intre ceea ce iti imaginezi tu si o lume ideala ce probabil nu poate exista.
- Am citit mai devreme...

(...)

Ea se aseza langa mine pe canapeaua de sub scara
- Uite... (zambi), sunt aici. E cam tarziu, dar...
- Filmele ne fac sa visam mult peste ceea ce putem avea. Hmmm, uite o idee :) Si cumva, undeva, parca ne pacalim. Creăm vise perfecte ce nu pot fi reale. Sau... ?
- Si eu sunt un vis perfect de-al tau. Stii si tu, sau macar iti dai seama. Sunt incercarea ta la o discutie perfecta cu o prietena ideala, totul creat de mintea ta. Si cumva, undeva, oamenii reali sunt imperfecti in comparatie cu visurile noastre.
- Mi-ar placea sa stau de vorba intr-o zi cu tine. Sa te iau din imaginatia mea, sa te fac reala si sa discutam cu adevarat. Nu ai chip acum, nu ai forma. Existi doar ca o idee, ca o imagine proiectata de mintea mea. Dar ca sa existi tu, perfecta si ideala, atunci si eu ar trebui sa fiu perfect, nu? Sa fac ceea ce trebuie si sa gandesc perfect si ideal. Dar eu nu sunt asa, asa ca nici tu nu poti exista in lumea reala. Doar aici, in mintea mea, creata de mine ca un mod de conversatie si interactiune imaginara cat mai apropiata de un ideal.
- Wow, esti pus pe cuvinte mari. Poti sa zici asa... poate eu sunt, imaginara asa, femeia care esti tu. Suna interesant, nu?
- Femeia ideala pentru mine, asa cum o vad eu, e de fapt femeia care as fi fost eu daca nu as fi fost barbat? Da, chiar e interesant :) Dar daca femeia ideala e deja in mine? Continua ca sa nu continui eu :P ...
- Atunci te rupi in doua. Te scindezi in 2 parti si incepi sa-ti cauti cealalta parte. Sau... iti iei partea cu tine si o porti tot timpul in interiorul tau. Cu tine. Cum e oare sa-ti porti jumatatea cu tine in aceeasi fiinta? Sa fii tu propria ta jumatate?
- Partea mai grea ar fi ca nu exista o interactiune reala, la nivel fizic, ci doar la nivel mental cu un singur papusar, generata si dirijata de o singura persoana. (chicotesc)...Un tip si o tipa nu ar discuta asta in lumea reala.
- Ce? Ar trebui sa vorbim despre sex? Cum ar trebui sa zic? Tipic masculin? (:P) Stiu ca te gandesti la asta, la ideea asta. Oare asta ne desparte? Tocmai faptul ca exista, sau poate exista, o parte sexuala intre un tip si o tipa?
- E posibil. Cumva, ma gandesc eu, lucrurile deviaza tot timpul. Nu e vorba de un sens negativ, doar pur si simplu linia nu e dreapta, ea oscileaza in grafic. Cumva intre un tip si o tipa nu poate exista o stare constanta. Presupun...
Ma mangaie pe obraz si imi zise:
- Esti mai linistit acum. Mai esti "intortocheat"?
- Nu prea. Da, sunt mai linistit. Cumva am scos niste cuvinte din mine. Nu e vorba de niste idei anume. Doar am scris, atat. Si astfel am schimbat starea, intr-un mod inconstient.
Ea se uita lung la pachetul de tigari.
- Vrei un foc? (i-am zis)
- Da. Multumesc
- Stii, cineva mai demult mi-a zis ca ii plac gesturile asta, gen sa-i aprinzi o tigara. Ce chestie... tocmai ce mi-a venit in minte. O amintire de demult...
Am luat bricheta de pe coltul mesei si i-am aprins tigara, care, acum, ii statea in coltul gurii
- Stii ca nu prea sunt ok cu fumatul. Doar ca in cazul unora trec cu vederea :) Just go ahead...
- (chicoti) Deci, iti place sa ma vezi fumand? Naughty, naughty :) E frumoasa noaptea, iar tu trebuie sa te duci. Stiu ca vrei. Si nu, nu trebuie sa fi dragut sa stai aici. Continui eu gandurile tale tacute. Ce zici?
- Suna ca un sah... (am ras) Mai am o mutare? Mai pot zice ceva? :)
- Nu :) Hai, stim amandoi jocul incat sa nu ne mai invartim in jurul cozii. Du-te. Stii... ma gandesc eu acum, poate tu esti in mintea mea :)
- Cum ma gandeam eu acum un numar de zile... ? "Cine e real? Chipul ce priveste oglinda sau chipul ce-l priveste din oglinda?" Cine pe cine si-l imagineaza? Gata, gata ma duc. Noapte buna chip din oglinda :)
- Si tie la fel, privitorule.
Am pus bricheta pe masa si am urcat scarile lasand-o sa isi fumeze tigara in liniste.


*cuvantul "dinamica" nu inseamna sex in contextul asta. Si nici dragoste sau iubire. E... dinamica. Am tinut sa precizez asta

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, noiembrie 07, 2010
Incet incet totul se scurge din tine. Furie, suparare, manie. Incet incet se scurg si din mine. Mintea se duce in alta parte, I guess.

Ma supara ca taica-miu e asa cum e. Dar m-am obisnuit cu asta. Ma supara si mai mult ca o supara si o streseaza pe maica-mea. Se streseaza prea mult, el nu merita. Daca ar numai stresul ar fi "ok, trecem peste asta", dar stresul asta ii afecteaza sanatatea. Ei ii trebuie liniste si el nu-i da, ar trebui sa nu se streseze asa mult dar nu poate sa nu o faca probabil. Poate o sa sune urat dar ne-am capatuit cu el si acum ce sa-i facem? Il suportam. Si el probabil profita de asta sau cel putin ii convine. Nu o sa se schimbe, o stiu de mult. Va fi asa, "victima" propriei prostii (si noi dupa el), pana la sfarsit. Il vad si stiu ca oamenii nu se pot schimba. Sa nu trageti nadejde ca o vor face, veti fi doar naivi. Dar in cazul lui am renuntat la el de mult, si nu, nu am sa fac nici un pas ca sa mai schimb ceva. Din punctul meu de vedere el a pierdut si nu eu, si eu nu ii sunt dator cu nimic. Daca vrea altceva sa puna osul, nu sa se astepte sa aiba pus pe masa asa.... ca zice ca i se cuvine. Nu ti se cuvine nimic, dragule.

Nu stiu daca ma voi duce luni. "Si daca nu luni atunci cand?". Nu stiu, as vrea sa zic ca sunt stresat si obosit, dar nu stiu, probabil nici nu vreau sa dau semne de viata. As vrea sa fiu acolo si nu as vrea. Nu are nici o legatura cu ea. Pur si simplu acum vreau sa stau, si probabil sa ma stresez ca de ce nu ma duc, ca fac o prostie, ca va iesi aiurea toata amanarea asta. Ehh, daca as fi cinic as zice "inca un cui in cutia vietii mele".

Ceea ce fac acum imi aduce aminte de altcineva. Presupun ca si ea face cam la fel. Sau poate nu.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, noiembrie 05, 2010
Nu stiu daca sa fiu nervos sau sa ma simt stupid. Stiu ca o sa treaca si stiu ca ma simt obosit. Si psihic dar mai mult fizic. Imi vine sa fac bye-bye la lume si ma gandesc sa reusesc sa dorm la noapte. Nu-mi place senzatia asta de zombie data de lipsa totala sau partiala de somn. Imi aduce aminte de alte zile.

Trebuia sa fiu la cineva acum. Si ma oftica ca nu sunt. Si ma oftica ca acum nu stiu care va fi ziua in care voi fi acolo din cauza somnului asta de doi bani. Si mi-e parca asa ca par neserios cand nu vreau sa fiu asa. Nu-mi place sa promit si sa nu ma tin de promisiune. De aceea de multe ori ezit sa promit ceva si chiar uneori nici nu promit. Sa nu ma puneti niciodata sa promit ceva pentru ca atunci John devine sinonim cu neserios.

Sper ca maine sau poimane sa fiu acolo. Sau poate luni. Depinde si de programul ei. Nu vreau sa ma duc acolo pe capul ei pentru ca n-am eu ce face. Si imi doresc sa fie ok :)

Da Raza am ascultat melodia. Interesant :) deci si tipul asta e capricorn? :P Mica, mica lumea asta :P Ia sa mai citim versurile o data :)

Hey hey
Hey hey
Let the rain come down on me
Hey, hey, hey, hey
I see people and they're craving blood
And I'm so rarely understood
Well I don't know what they want from me,
It's gonna take sometime just to let them see

I'm going through a black, hey Capricorn day
And though it doesn't seem so
I've got to get this way
I'm going through a black hey Capricorn day
Though you want to check me out
I'm not the man to play, play, play, play.
Hey hey
Don't you see I'm not the man to play
Hey hey
No way you can play with me today
Hey hey
Just let me sing it to my Capricorn day
Hey hey
My heart is a pure sun and the sky is black
And I can feel cold steel when I turn my back
It stings like needles, with a jagged tongue
You know this scream reminds me
Of when I was so young

I never had any of those
Black hey Capricorn days
Though it doesn't seem so
I've got to get this way
I'm going through a black hey Capricorn day
and though you want to check me out
I'm not the man to Play, play, play, play

It's just too black for me (x14)
It's just too black

I'm stuck on the highway
leading straight to hell
Like any other drifter with a soul to sell
You know I'm dealing with the devil
In everyone I meet
And their faces tell a story,
That life ain't so sweet

I'm going through a black, hey Capricorn day
And though it doesn't seem so
I've got to get this way
I'm going through a black hey Capricorn day
Though you want to check me out
I'm not the man to play, play, play, play.

I'm going through a black, hey Capricorn day
And though it doesn't seem so
I've got to get this way (got to get this way)

Black, hey Capricorn Day
Though you want to check me out (you wanna check me out)
I'm not the man to play

It's just too black for me (x3)
It's just too black

It's just too black for me (until the end)



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, noiembrie 04, 2010
Am mai avut vise in care aveam senzatia ca erau ca niste filme. De data asta am visat un serial :P (bucati din el). Dar ce mi-a placut cel mai mult la el a fost reclama sau poate intro-ul (opening credits) serialului. Ma uitam ca si cum as fi inceput sa vad inceputul episodului si imi ziceam "Hei, e aceeasi (secventa adica) cu reclama serialului data pe TVR1." Hihi, sa-mi aduc aminte in vis ca am vazut reclama unui serial care nu exista :)) Orice ar fi fost, reclama sau opening credits (secventa de inceput unde se arata actorii si titlul serialului), mie mi-a placut. Erau un numar de scurte secvente editate impreuna cu o actrita din serial (care ciudat nu aparea ca actor principal ci era creditata cu rolul "aunt"). Secventele erau cu ea goala pe un fundal sau intr-un mediu negru, fie ca erau un prim plan pe fata, fie, din ce mai tin minte, o aratau inotand. Ideea e ca toata chestia asta avea, pentru mine cel putin, frumusetea aia erotica din alta lume pe care o mai vezi uneori prin videoclipuri sau reclame.

Serialul se numea "Firestarter" (hmmm actrita e roscata) si actrita e Lynn Collins, o persoana cat se poate de reala.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 02, 2010
Phiuuuu.... Here we go :) (voi scrie mult, plus ca asta e o referinta, negandita, la The Dark Knight :P)

Intai si intai am sa zic ca sunt un fan al regizorului Christopher Nolan. De aici am sa zic mai intai ca ceea ce voi scrie despre acest film va fi o parere subiectiva (cum sa nu fie pana la urma, nu?). Am citit pe net pareri pro si contra despre film, oameni care-l supraestimeaza (unii au zis ca e cel mai bun film SF sau cel mai bun film al decadei sau chiar cel mai bun film EVER :)) ) sau care-l subestimeaza (ca e plictisitor, ca personajele nu sunt interesante, ca actorii nu joaca bine etc). Fiecare din noi apreciem ceva (sau nu apreciem) intr-un mod subiectiv si tot asa fac si eu acum.

Sa revin la Nolan. I-am vazut aproape toate filmele (in afara de Following, primul sau film). Acum la cald as pune filmul acesta pe locul doi, dupa Memento (favoritul meu si filmul care mi l-a arata pe regizor) si inainte (cu foarte foarte putin) de The Dark Knight. Filmul, dupa mine, e (foarte) bun dar nu un clasic sau unul pe care sa-l pui intr-un top 10 al celor mai bune filme (chiar si dintr-un gen anume). E in primul rand un film de vara (deci blockbuster) cu mult peste medie, si cred ca ar trebui sa ne gandim la el in modul acesta (ca sa evitam supraestimarea sau subestimarea). Mie mi-a placut tocmai pentru ca m-a facut sa traiesc in atmosfera sa, ca poate subiectiv m-am atasat de personaje si ca mi-au placut, ca mi-a ramas in minte si dupa cateva ore dupa ce l-am vazut (l-am vazut de 2 ori si intentionez sa-l mai vad inca o data cel putin). Cand vad un film, daca imi place, ajung sa "traiesc" o anumita senzatie (ii zicem atmosfera) care-mi apare cand ma gandesc la film. Asta e un mod in care eu apreciez un film, chiar daca filmul in sine nu e este unul stralucit (nu e cazul aici zic eu, dar de exemplu imi plac filme care nu sunt cine stie ce la o analiza mai atenta).

Nolan e printre favoriti mei (poate primul in lista) pentru ca intr-un fel am crescut cu el. Incepand cu Memento (pe care l-am vazut in 2001 sau in 2002) i-am vazut toate filmele si mi-au placut toate. Nu e la fel de exemplu cu Scorsese care a "crescut" in anii '70. Eu nu am crescut odata cu el deci, desi e bun, nu ma pot atasa in acelasi fel cum o fac cu Nolan. Plus ca nu am vazut toate filmele lui Scorsese (poate jumate sau putin mai mult). Si film de film pentru mine Nolan ridica stacheta, si aici ma refer la cariera sa. Si simt ca, la un anumit nivel, cu acest film el si-a mai desfacut putin aripile, ramanand totusi acelasi regizor pe care-l stiu. Pare ca a capatat mai multa experienta si deci mai multa incredere. Nu il poti pune inca in grupul select al marilor regizori dar promite. Daca o tine tot asa poate va ajunge acolo. Mai are multe de facut, de exemplu cum sa execute scene mai bune de actiune sau cum sa treaca si in alte genuri de film (el se ocupa mai mult cu mintea umana ca aspect si mai putin cu inima). Poate va lua si un Oscar, dar acest premiu nu este un barometru al valorii (e dat de oameni deci e subiectiv). Din partea mea eu il voi urma si ii voi ramane fidel oricate si orice filme va face.

Sa trecem la film. V-am zis deja ca imi place. Eu in mare l-am inteles de la prima vizionare (unii scriu ca nu l-au inteles din prima, e posibil, e posibil ca eu sa fi vazut numai o interpretare atunci), a doua vizionare s-a axat mai mult pe personaje si atmosfera. La baza filmul are o linie pe care o poti urma si are si o finalitate, dar daca iti schimbi unghiul de abordare asupra povestii, vei observa ca filmul/povestea capata si alte nuante. Finalul e cel ce te incurca putin, creand o situatie in care sunt posibile cel putin doua variante (eu am ales-o pe cea mai directa la prima vizionare). Filmul in sine are anumite indicii (de exemplu anumite idei despre vise [ideea de vis lucid] sau numele unor personaje [Ariadne sau Mal] sau utilizarea unor cuvinte ["totem" pentru unele obiecte] ) care te pot duce intr-un sens sau in altul. Iar melodia "Je ne regrette rien" a lui Edith Piaf care este folosita in film (pentru ca personajele sa se treazeasca din vis) este in sine un indiciu, prin versuri, mai ales la decizia finala a lui Cobb. Cica filmul a fost facut cu melodia asta in cap, printre alte surse de inspiratie. Si mai e interesant ca anumite portiuni de coloana sonora sunt de fapt melodia asta cantata intr-un fel de slowmotion (fundalul melodiei de fapt, fara versuri). Si atat varianta slowmotion/coloana sonora cat si melodia in sine sunt puse in asa fel in film incat sa semene cu tehnica folosita de personaje ca sa se trezeasa din vis.

Inception in romana inseamna "inceput". Si da, pot sa zic ca intr-un fel cand se face "a inception" se face/creeaza un inceput. Dar mai clar, inception in film inseamna actiunea de a planta o idee in mintea cuiva (mai precis in subconstientul persoanei). O plantezi in subconstientul ei ca sa creada ca ea s-a gandit de fapt la asta, ca ei i-a venit ideea si nu ca tu ai pus-o acolo. In film se face un inception clasic (miza filmului si a grupului condus de Cobb) si astfel intelegi mecanismul, dar daca te uiti mai bine poti sa vezi (sau sa presupui) ca de fapt s-au mai facut cel putin 2 inception-uri in film (unul mai evident si care e explicat, si altul mai putin evident si care are doua surse de origine in functie de cum vezi finalul). Si daca iei ideea melodiei, care am zis-o mai sus, si notiunea de film limitat de timp (ideea ca un vis nu incepe cu inceputul, ci ca te trezesti in mijlocul lui) atunci poti sa zici ca insusi regizorul ti-a facut un inception :) (probabil legat de ideea "ce e real si ce nu" si "oare realitatea nostra e de fapt realitate?"). Daca dezbati filmul si iti vin idei si interpretari, atunci nu ti-a plantat oare cineva ideea asta in cap?

Imi place la regizor ca are niste elemente ale lui. De exemplu multe filme incep cu o secventa care nu e inceputul filmului. Un alt exemplu e faptul ca (in unele filme mai recente) nu ii crediteaza pe actorii sai si nici pe el la inceputul filmului, ajungandu-se pana acolo incat si titlul lipseste (te trezesti direct in film). Dar daca o face (in filmele mai vechi) scrisul e simplu, clar si foarte minimal (nu sunt efecte). Foloseste tot timpul personaje ambigue care nu sunt de incredere in legatura cu informatiile ce le primesti de la ele, personaje care sunt afectate de ceva anume si care cauta razbunare sau sa-si faca dreptate (adica o forma de finalizare) si care au anumite obsesii (sa prinda criminalul in Memento si Insomnia, sa aduca dreptate in oras in filmele cu Batman, sa descopere trucul celuilalt in Prestige, sa ajunga acasa in Inception). Personajele principale sunt antieroi iar catalizatorul drumului lor este moartea unei persoane importante (moartea sotiei in Memento, moartea colegului in Insomnia, moartea tatalui si a iubitei in filmele cu Batman, moartea unei sotii si a altor personaje in Prestige, moartea sotiei in Inception). Atinge teme cum ar fi dualitatea sau ce e real si ce nu. Poate sunt mai multe astfel de trademarkuri dar acum la sfarsit am sa spun despre unul care imi place foarte mult. Utilizeaza in toate filmele sale flasback-uri. Si nu e numai asta ci felul cum o face. In general ele vin foarte usor in poveste (sunt bine editate in post-productie), apar in tacere (fara dialog sau sunet) sau cu o muzica linistita si melancolica. Majoritatea sunt scurte, vin brusc (totusi nu fortat) ca niste flashuri si de cele mai multe ori explica elemente din film. Si cum am mai zis sunt melancolice (chiar daca unele au si dialog), au o anumita tristete (caci multe dintre ele arata persoane dragi personajului care au murit). Imi dau o anumita stare si ma fac sa tin cu personajul, sa empatizez cu el. Si imi plac pentru ca asa sunt si in realitate flashback-urile noastre, niste secvente scurte si tacute in mintea noastra, niste amintiri si poate niste emotii aparute asa deodata.

Filmul a mai mult despre povestea in sine si mai putin despre personaje, dar contrar opiniei generale de pe net eu m-am atasat de ele si le-am placut, culmea, pe toate. Stiu ca nu e folosit prea mult timp in film pentru caracterizare (poate doar pentru Cobb), nu stii de unde vin, ce au mai facut pana atunci, care e trecutul lor, dar pe mine nu ma deranjeaza, cateodata e bine sa ai personaje fara background. Da, te atasezi mai mult de un personaj cand stii mai multe despre el. Eu m-am atasat de ele datorita actorilor daca stau sa ma gandesc. Pentru mine actorii sunt unul si unul :) si jocul lor (si subiectivitatea mea pozitiva catre ei) m-a facut sa-mi placa personajele. E un film de grup si mi-a placut ca fiecare personaj si-a primit momentul sau (cel putin unul). Leading star-ul si personajul central e evident Leo, dar nu am simtit ca acesta i-a eclipsat pe ceilalti, nu am simtit ca e a one man show. In celelalte filme ale lui Nolan se pune accent pe unu-doua personaje, eventual si pe unul sau doua personaje mai mici (Leonard si intr-o mai mica masura Teddy in Memento, cei doi antagonisti, politistul si criminalul, in Insomnia, Bruce Wayne in Batman Begins, Borden si Angier, cei doi iluzionisti, si intr-o mica masura Cutter, in Prestige, Joker si Harvey Dent in The Dark Knight). Dar aici se pune accent (mai mult sau mai putin) pe cel putin opt personaje: Cobb (Leo), Arthur si Eames in secventele lor de actiune (Joseph Gordon-Levitt si Tom Hardy, doi actori ce promit foarte mult si care trebuie urmariti in viitor), Ariadne (Ellen Page, mie imi place actrita asta si consider ca e buna) ca personaj important in drumul lui Cobb, Mal (Marion Cotillard, mi-a placut foart mult in filmul asta) ca sotie a lui Cobb, Saito (Ken Watanabe, mi-a placut ca am vazut mai multe secvente cu el) ca cel care cere sa se faca  inception-ul, Yusuf cu secventa sa de actiune (Dileep Rao, e aproape necunoscut si totusi aici are ceva scene, i-a placut lui Nolan ceva la el se pare iar eu ii dau dreptate) si Robert Fischer (Cillian Murphy, un actor bun foarte putin cunoscut) ca tinta (emotionala) pentru inception. Mi-a placut pana si Tom Berenger cu al sau Browning.

O idee interesanta pe net e ca grupul acesta de personaje ar fi de fapt o analogie catre oamenii ce se implica in crearea unui film: Cobb - regizorul (el creaza si pune in practica ideea inception-ului), Ariadne - scenaristul (ea creaza lumea viselor ca arhitect), Arthur -  producatorul (el se ocupa de research si de locurile pe care le vor folosi in film, plus ca nu are imaginatie :P), Eames - actorul (el interpreteaza alte personaje, si e evident in scena cand sta in fata oglinzii, asa cum o fac actorii de teatru), Yusuf - partea tehnica (el se ocupa de stablitatea visului dandu-le astfel celorlalti posibilitatea sa lucreze in vis), Saito - finantatorul (el aduce banii si sustine ideea) si Fischer - publicul (el e tinta).

Leonardo DiCaprio nu prea ma impresioneaza asa cum o fac alti actori. Stiu ca e un actor bun (mi-a placut in What's Eating Gilbert Grape, Aviator, Revolutionary Road, poate intr-o anumita masura si in Catch Me If You Can), ca e un tip ce vrea sa faca ceva interesant ca actor si ca isi alege roluri bune, dar nu stiu, e ceva ce nu ma da peste cap. Dar aici in filmul asta chiar mi-a placut, dupa mine chiar joaca bine, parca e altceva decat joaca de obicei (poate s-a mai maturizat in ochii mei). Mi-au placut expresiile fetei sale si intensitatea sa. Si stand sa ma gandesc, el a mai crescut putin in ochii mei si pot plasa jocul sau actoricesc printre filmele (si rolurile) de mai sus. Nu l-am vazut in Shutter Island dar acum am sa incerc sa vad si filmul acela sa vad daca parerea mea despre el e corecta.

O chestie interesanta e ca Nolan, ca de obicei, nu a folosit second unit-ul. Sa va explic. Second unit este un grup mai mic de oameni, un fel de echipa de filmare mai mica, care se ocupa cu filmarea secventelor care nu au importanta (sau nu una cruciala cel putin) si la care nu trebuie sa participe regizorul. Second unit-ul are un regizor (second unit director) si un regizor de imagine (second unit cinematographer) si practic ii mai usureaza munca regizorului care nu trebuie sa se fataie de colo colo pentru toate secventele. In general secventele care nu includ actorii principali (cum ar fi cele de cascadorie sau cu figuranti) sau cele care nu au personaje (imaginea unui loc, unei zone etc, unul sau mai multe obiecte), dar nu numai astea, sunt facute de acest second unit. Neavand second unit practic Nolan s-a implicat in fiecare secventa, a fost acolo la toate. Si asta imi place la el.

El mai are o chestie: nu foloseste efecte speciale pe calculator (CGI) decat daca e absolut necesar. Asa ca secventele sale de actiune sunt "naturale" in general. Totusi dintre toate actiunea e punctul sau slab. S-a mai dezvoltat in timp, dar inca mai are de lucrat aici. Daca va uitati la Inception actiunea e frumoasa dar destul de minimalista (in comparatie cu amalgamul de efecte speciale si explozii sau cu agitatia camerei la altii). E si minimalista tocmai pentru ca e facuta de oameni, cu obiecte reale, in medii reale (secventa de pe hol in gravitatie zero e facuta real intr-un studio, fara efecte pe computer) intr-o perioada cand totul e facut pe calculator. In secventele cu actiune cel mai bine ii ies cele cu masini iar cele mai prost cele cu pumni :). Desi poate va mai imbunatati partea asta (a facut-o cu The Dark Knight, apoi cu Inception), el nu este un regizor de filme de actiune. Oricum, desi nu sunt extrem de spectaculoase (no Matrix here), totusi mie imi plac.

Si in final va zic ca mi-a placut secventa de final din Inception. Mi-a adus aminte de finalul unor episoade din Lost, cand muzica pur si simplu te cucerea si te facea sa simti finalul povestii. Am sa pun si eu aici coloana sonora de la secventa finala (parte pe care o ascult chiar acum)

 
Inception Soundtrack - Time

Info despre film pe imdb si wiki, iar trailerul (care e imposibil sa nu-l fi vazut pe undeva) mai jos



ta hand om dig cititorule     

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, noiembrie 01, 2010
Ploua...

Ma uit in sus. Ploua...

Ploua pe mine, peste fata mea. Ploua...

"Hai, sa ne intoarcem inapoi. Trebuie sa vii cu mine. Ploua..."

L-am urmat. I-am urmat pasii. Mi se pare cunoscut. "Cine esti tu?" Nu a raspuns. Doar mergea in fata si eu... eu mergeam dupa el. Holul era in semiintuneric, numai o fereastra la capat ne lumina calea. Tin minte asta. Tin minte. E ceva acolo. Ceva cunoscut. Miscarea sa, felul in care se misca, imi pare... Nu-mi pot aduce aminte clar. S-a intors spre mine cu privirea, parca banuindu-ma de ceva. Mi-a facut cu mana, m-a chemat sa vin  Vin. Da, vin dupa tine. Mersul asta e... asa lin, parca am merge in reluare, dar nu, nu mergem. E ceva acolo. De ce am senzatia asta? A deschis o usa in dreapta si a intrat. Am intrat si eu. Camera e rece, pustie in intuneric, cu perdelele ieftine batand in vant. Si s-a intors, si m-a privit in ochii. Te cunosc. Te cunosc. Ma uit in oglinda de pe perete. Te cunosc...

"Cine esti tu?"

"Sunt John. Tu... cine esti?"

Linkuri de întoarcere către această postare