Author: No One
•marți, noiembrie 02, 2010
Phiuuuu.... Here we go :) (voi scrie mult, plus ca asta e o referinta, negandita, la The Dark Knight :P)

Intai si intai am sa zic ca sunt un fan al regizorului Christopher Nolan. De aici am sa zic mai intai ca ceea ce voi scrie despre acest film va fi o parere subiectiva (cum sa nu fie pana la urma, nu?). Am citit pe net pareri pro si contra despre film, oameni care-l supraestimeaza (unii au zis ca e cel mai bun film SF sau cel mai bun film al decadei sau chiar cel mai bun film EVER :)) ) sau care-l subestimeaza (ca e plictisitor, ca personajele nu sunt interesante, ca actorii nu joaca bine etc). Fiecare din noi apreciem ceva (sau nu apreciem) intr-un mod subiectiv si tot asa fac si eu acum.

Sa revin la Nolan. I-am vazut aproape toate filmele (in afara de Following, primul sau film). Acum la cald as pune filmul acesta pe locul doi, dupa Memento (favoritul meu si filmul care mi l-a arata pe regizor) si inainte (cu foarte foarte putin) de The Dark Knight. Filmul, dupa mine, e (foarte) bun dar nu un clasic sau unul pe care sa-l pui intr-un top 10 al celor mai bune filme (chiar si dintr-un gen anume). E in primul rand un film de vara (deci blockbuster) cu mult peste medie, si cred ca ar trebui sa ne gandim la el in modul acesta (ca sa evitam supraestimarea sau subestimarea). Mie mi-a placut tocmai pentru ca m-a facut sa traiesc in atmosfera sa, ca poate subiectiv m-am atasat de personaje si ca mi-au placut, ca mi-a ramas in minte si dupa cateva ore dupa ce l-am vazut (l-am vazut de 2 ori si intentionez sa-l mai vad inca o data cel putin). Cand vad un film, daca imi place, ajung sa "traiesc" o anumita senzatie (ii zicem atmosfera) care-mi apare cand ma gandesc la film. Asta e un mod in care eu apreciez un film, chiar daca filmul in sine nu e este unul stralucit (nu e cazul aici zic eu, dar de exemplu imi plac filme care nu sunt cine stie ce la o analiza mai atenta).

Nolan e printre favoriti mei (poate primul in lista) pentru ca intr-un fel am crescut cu el. Incepand cu Memento (pe care l-am vazut in 2001 sau in 2002) i-am vazut toate filmele si mi-au placut toate. Nu e la fel de exemplu cu Scorsese care a "crescut" in anii '70. Eu nu am crescut odata cu el deci, desi e bun, nu ma pot atasa in acelasi fel cum o fac cu Nolan. Plus ca nu am vazut toate filmele lui Scorsese (poate jumate sau putin mai mult). Si film de film pentru mine Nolan ridica stacheta, si aici ma refer la cariera sa. Si simt ca, la un anumit nivel, cu acest film el si-a mai desfacut putin aripile, ramanand totusi acelasi regizor pe care-l stiu. Pare ca a capatat mai multa experienta si deci mai multa incredere. Nu il poti pune inca in grupul select al marilor regizori dar promite. Daca o tine tot asa poate va ajunge acolo. Mai are multe de facut, de exemplu cum sa execute scene mai bune de actiune sau cum sa treaca si in alte genuri de film (el se ocupa mai mult cu mintea umana ca aspect si mai putin cu inima). Poate va lua si un Oscar, dar acest premiu nu este un barometru al valorii (e dat de oameni deci e subiectiv). Din partea mea eu il voi urma si ii voi ramane fidel oricate si orice filme va face.

Sa trecem la film. V-am zis deja ca imi place. Eu in mare l-am inteles de la prima vizionare (unii scriu ca nu l-au inteles din prima, e posibil, e posibil ca eu sa fi vazut numai o interpretare atunci), a doua vizionare s-a axat mai mult pe personaje si atmosfera. La baza filmul are o linie pe care o poti urma si are si o finalitate, dar daca iti schimbi unghiul de abordare asupra povestii, vei observa ca filmul/povestea capata si alte nuante. Finalul e cel ce te incurca putin, creand o situatie in care sunt posibile cel putin doua variante (eu am ales-o pe cea mai directa la prima vizionare). Filmul in sine are anumite indicii (de exemplu anumite idei despre vise [ideea de vis lucid] sau numele unor personaje [Ariadne sau Mal] sau utilizarea unor cuvinte ["totem" pentru unele obiecte] ) care te pot duce intr-un sens sau in altul. Iar melodia "Je ne regrette rien" a lui Edith Piaf care este folosita in film (pentru ca personajele sa se treazeasca din vis) este in sine un indiciu, prin versuri, mai ales la decizia finala a lui Cobb. Cica filmul a fost facut cu melodia asta in cap, printre alte surse de inspiratie. Si mai e interesant ca anumite portiuni de coloana sonora sunt de fapt melodia asta cantata intr-un fel de slowmotion (fundalul melodiei de fapt, fara versuri). Si atat varianta slowmotion/coloana sonora cat si melodia in sine sunt puse in asa fel in film incat sa semene cu tehnica folosita de personaje ca sa se trezeasa din vis.

Inception in romana inseamna "inceput". Si da, pot sa zic ca intr-un fel cand se face "a inception" se face/creeaza un inceput. Dar mai clar, inception in film inseamna actiunea de a planta o idee in mintea cuiva (mai precis in subconstientul persoanei). O plantezi in subconstientul ei ca sa creada ca ea s-a gandit de fapt la asta, ca ei i-a venit ideea si nu ca tu ai pus-o acolo. In film se face un inception clasic (miza filmului si a grupului condus de Cobb) si astfel intelegi mecanismul, dar daca te uiti mai bine poti sa vezi (sau sa presupui) ca de fapt s-au mai facut cel putin 2 inception-uri in film (unul mai evident si care e explicat, si altul mai putin evident si care are doua surse de origine in functie de cum vezi finalul). Si daca iei ideea melodiei, care am zis-o mai sus, si notiunea de film limitat de timp (ideea ca un vis nu incepe cu inceputul, ci ca te trezesti in mijlocul lui) atunci poti sa zici ca insusi regizorul ti-a facut un inception :) (probabil legat de ideea "ce e real si ce nu" si "oare realitatea nostra e de fapt realitate?"). Daca dezbati filmul si iti vin idei si interpretari, atunci nu ti-a plantat oare cineva ideea asta in cap?

Imi place la regizor ca are niste elemente ale lui. De exemplu multe filme incep cu o secventa care nu e inceputul filmului. Un alt exemplu e faptul ca (in unele filme mai recente) nu ii crediteaza pe actorii sai si nici pe el la inceputul filmului, ajungandu-se pana acolo incat si titlul lipseste (te trezesti direct in film). Dar daca o face (in filmele mai vechi) scrisul e simplu, clar si foarte minimal (nu sunt efecte). Foloseste tot timpul personaje ambigue care nu sunt de incredere in legatura cu informatiile ce le primesti de la ele, personaje care sunt afectate de ceva anume si care cauta razbunare sau sa-si faca dreptate (adica o forma de finalizare) si care au anumite obsesii (sa prinda criminalul in Memento si Insomnia, sa aduca dreptate in oras in filmele cu Batman, sa descopere trucul celuilalt in Prestige, sa ajunga acasa in Inception). Personajele principale sunt antieroi iar catalizatorul drumului lor este moartea unei persoane importante (moartea sotiei in Memento, moartea colegului in Insomnia, moartea tatalui si a iubitei in filmele cu Batman, moartea unei sotii si a altor personaje in Prestige, moartea sotiei in Inception). Atinge teme cum ar fi dualitatea sau ce e real si ce nu. Poate sunt mai multe astfel de trademarkuri dar acum la sfarsit am sa spun despre unul care imi place foarte mult. Utilizeaza in toate filmele sale flasback-uri. Si nu e numai asta ci felul cum o face. In general ele vin foarte usor in poveste (sunt bine editate in post-productie), apar in tacere (fara dialog sau sunet) sau cu o muzica linistita si melancolica. Majoritatea sunt scurte, vin brusc (totusi nu fortat) ca niste flashuri si de cele mai multe ori explica elemente din film. Si cum am mai zis sunt melancolice (chiar daca unele au si dialog), au o anumita tristete (caci multe dintre ele arata persoane dragi personajului care au murit). Imi dau o anumita stare si ma fac sa tin cu personajul, sa empatizez cu el. Si imi plac pentru ca asa sunt si in realitate flashback-urile noastre, niste secvente scurte si tacute in mintea noastra, niste amintiri si poate niste emotii aparute asa deodata.

Filmul a mai mult despre povestea in sine si mai putin despre personaje, dar contrar opiniei generale de pe net eu m-am atasat de ele si le-am placut, culmea, pe toate. Stiu ca nu e folosit prea mult timp in film pentru caracterizare (poate doar pentru Cobb), nu stii de unde vin, ce au mai facut pana atunci, care e trecutul lor, dar pe mine nu ma deranjeaza, cateodata e bine sa ai personaje fara background. Da, te atasezi mai mult de un personaj cand stii mai multe despre el. Eu m-am atasat de ele datorita actorilor daca stau sa ma gandesc. Pentru mine actorii sunt unul si unul :) si jocul lor (si subiectivitatea mea pozitiva catre ei) m-a facut sa-mi placa personajele. E un film de grup si mi-a placut ca fiecare personaj si-a primit momentul sau (cel putin unul). Leading star-ul si personajul central e evident Leo, dar nu am simtit ca acesta i-a eclipsat pe ceilalti, nu am simtit ca e a one man show. In celelalte filme ale lui Nolan se pune accent pe unu-doua personaje, eventual si pe unul sau doua personaje mai mici (Leonard si intr-o mai mica masura Teddy in Memento, cei doi antagonisti, politistul si criminalul, in Insomnia, Bruce Wayne in Batman Begins, Borden si Angier, cei doi iluzionisti, si intr-o mica masura Cutter, in Prestige, Joker si Harvey Dent in The Dark Knight). Dar aici se pune accent (mai mult sau mai putin) pe cel putin opt personaje: Cobb (Leo), Arthur si Eames in secventele lor de actiune (Joseph Gordon-Levitt si Tom Hardy, doi actori ce promit foarte mult si care trebuie urmariti in viitor), Ariadne (Ellen Page, mie imi place actrita asta si consider ca e buna) ca personaj important in drumul lui Cobb, Mal (Marion Cotillard, mi-a placut foart mult in filmul asta) ca sotie a lui Cobb, Saito (Ken Watanabe, mi-a placut ca am vazut mai multe secvente cu el) ca cel care cere sa se faca  inception-ul, Yusuf cu secventa sa de actiune (Dileep Rao, e aproape necunoscut si totusi aici are ceva scene, i-a placut lui Nolan ceva la el se pare iar eu ii dau dreptate) si Robert Fischer (Cillian Murphy, un actor bun foarte putin cunoscut) ca tinta (emotionala) pentru inception. Mi-a placut pana si Tom Berenger cu al sau Browning.

O idee interesanta pe net e ca grupul acesta de personaje ar fi de fapt o analogie catre oamenii ce se implica in crearea unui film: Cobb - regizorul (el creaza si pune in practica ideea inception-ului), Ariadne - scenaristul (ea creaza lumea viselor ca arhitect), Arthur -  producatorul (el se ocupa de research si de locurile pe care le vor folosi in film, plus ca nu are imaginatie :P), Eames - actorul (el interpreteaza alte personaje, si e evident in scena cand sta in fata oglinzii, asa cum o fac actorii de teatru), Yusuf - partea tehnica (el se ocupa de stablitatea visului dandu-le astfel celorlalti posibilitatea sa lucreze in vis), Saito - finantatorul (el aduce banii si sustine ideea) si Fischer - publicul (el e tinta).

Leonardo DiCaprio nu prea ma impresioneaza asa cum o fac alti actori. Stiu ca e un actor bun (mi-a placut in What's Eating Gilbert Grape, Aviator, Revolutionary Road, poate intr-o anumita masura si in Catch Me If You Can), ca e un tip ce vrea sa faca ceva interesant ca actor si ca isi alege roluri bune, dar nu stiu, e ceva ce nu ma da peste cap. Dar aici in filmul asta chiar mi-a placut, dupa mine chiar joaca bine, parca e altceva decat joaca de obicei (poate s-a mai maturizat in ochii mei). Mi-au placut expresiile fetei sale si intensitatea sa. Si stand sa ma gandesc, el a mai crescut putin in ochii mei si pot plasa jocul sau actoricesc printre filmele (si rolurile) de mai sus. Nu l-am vazut in Shutter Island dar acum am sa incerc sa vad si filmul acela sa vad daca parerea mea despre el e corecta.

O chestie interesanta e ca Nolan, ca de obicei, nu a folosit second unit-ul. Sa va explic. Second unit este un grup mai mic de oameni, un fel de echipa de filmare mai mica, care se ocupa cu filmarea secventelor care nu au importanta (sau nu una cruciala cel putin) si la care nu trebuie sa participe regizorul. Second unit-ul are un regizor (second unit director) si un regizor de imagine (second unit cinematographer) si practic ii mai usureaza munca regizorului care nu trebuie sa se fataie de colo colo pentru toate secventele. In general secventele care nu includ actorii principali (cum ar fi cele de cascadorie sau cu figuranti) sau cele care nu au personaje (imaginea unui loc, unei zone etc, unul sau mai multe obiecte), dar nu numai astea, sunt facute de acest second unit. Neavand second unit practic Nolan s-a implicat in fiecare secventa, a fost acolo la toate. Si asta imi place la el.

El mai are o chestie: nu foloseste efecte speciale pe calculator (CGI) decat daca e absolut necesar. Asa ca secventele sale de actiune sunt "naturale" in general. Totusi dintre toate actiunea e punctul sau slab. S-a mai dezvoltat in timp, dar inca mai are de lucrat aici. Daca va uitati la Inception actiunea e frumoasa dar destul de minimalista (in comparatie cu amalgamul de efecte speciale si explozii sau cu agitatia camerei la altii). E si minimalista tocmai pentru ca e facuta de oameni, cu obiecte reale, in medii reale (secventa de pe hol in gravitatie zero e facuta real intr-un studio, fara efecte pe computer) intr-o perioada cand totul e facut pe calculator. In secventele cu actiune cel mai bine ii ies cele cu masini iar cele mai prost cele cu pumni :). Desi poate va mai imbunatati partea asta (a facut-o cu The Dark Knight, apoi cu Inception), el nu este un regizor de filme de actiune. Oricum, desi nu sunt extrem de spectaculoase (no Matrix here), totusi mie imi plac.

Si in final va zic ca mi-a placut secventa de final din Inception. Mi-a adus aminte de finalul unor episoade din Lost, cand muzica pur si simplu te cucerea si te facea sa simti finalul povestii. Am sa pun si eu aici coloana sonora de la secventa finala (parte pe care o ascult chiar acum)

 
Inception Soundtrack - Time

Info despre film pe imdb si wiki, iar trailerul (care e imposibil sa nu-l fi vazut pe undeva) mai jos



ta hand om dig cititorule     

This entry was posted on marți, noiembrie 02, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.