Author: No One
•duminică, noiembrie 21, 2010
Intotdeauna e mai usor sa scrii o postare in capul tau decat e sa o scrii pe bune pe blog. This is a warm up, ca sa pot scrie :) Trebuie sa pun niste cuvinte inainte ca sa intru in starea aia si sa imi dau drumul la scris.

Citeam aseara/azi-noapte un blog. De fapt il luam de la inceput. Are cativa ani blogul si vreau sa ma tin de el si sa-l citesc pe tot. Imi place de persoana, mai ales ca isi pune intrebari asa cum mi le pun si eu (mai mult in minte cred, decat pe foaie) si pentru ca se vede ca isi da seama de cine este, de faptele si de greselile sale. Ma gandeam azi-noapte ca se exorcizeaza pentru ca scria des, ca o lovitura data una dupa alta. Cum am zis ma regasesc in asta. Dar ce citesc acum este (era?) si genul de blog care ma intoarce pe toate partile, sau care mai clar ma porneste. Nu sunt de acord cu unele lucruri pe care le face, eu unu nu le-as face. Dar asta tine de mine pentru ca eu vad lucrurile altfel, nu mai bine sau mai rau, ci doar altfel. Erau acolo comentarii si comentarii, pro si contra, pupincurisme si jigniri gratuite, de nu mai stiam cu cine sa tin partea. Apropo, daca tii cu bloggerul esti pupincurist? Sau daca esti impotriva lui, esti jignitor? Ideea e ca eu, ca si altii cred, ma atasez (intr-un fel, poate subiectiv) de ceea ce citesc si de aici si de cel ce scrie. Cand zic "atasez" nu ma refer la interese sau ca vreau ceva. Nu vreau nimic, dar nu am cum sa nu ajung sa-mi placa persoana. Si aici e chestia, cand persoana care scrie ti-e draga/simpatica dar unele lucruri pe care le scrie sunt tocmai invers fata de cum o vezi, lucruri pe care tu nu le-ai face sau nu le-ai gandi. Cand e asa eu ma simt "amestecat", tras in doua parti. Cateodata ma supar in sinea mea, alteori sunt dezamagit, ma intreb "sunt naiv?", "pun prea mult acolo unde nu este?", de foarte multe ori sunt pornit. Ma gandeam ca daca as fi stat la masa cu persoana, as fi trancanit ore si ore, ba suparandu-ma, ba incercand sa o las balta, ba resemnandu-ma, ba tinand cu ea. In general cand citesc si nu sunt de acord cu ceva ma abtin sa scriu un comentariu, pentru ca nu vreau sa jignesc (pot fi rautacios daca nu-mi convine ceva) si pentru ca stiu ca a doua zi o sa imi treaca si ca o sa vad lucrurile la rece, sau cel putin nu asa pornit cum eram. Cand citesc un blog si ma face sa ma simt asa imi tot zic "E doar un blog, e doar un blog. Nu stii persoana, nu te mai agita atata" :) E inevitabil daca iti place un blog sa vrei sa iti placa si persoana (si in plus, in cazul meu, sa nu judec sau sa nu jignesc). Uneori cand citesc, pentru ca acum nu a fost prima data cand un blog ma "rasuceste" asa, ma intreb daca nu sunt naiv ca tin cu persoana aceea, daca nu sunt credul si cred in cineva care nu exista, daca nu sunt pacalit (pot deveni si paranoic uneori, ptr scurt timp :P). Bine, eu ma intreb daca nu sunt cumva prea naiv in viata per ansamblu, pentru ca stiu ca sunt naiv in unele chestii. De exemplu imi place sa am o parere buna despre oameni si mai ales despre cei la care tin (la mine "a tine la cineva" include mai multa lume, chiar si necunoscuti).

Oricum azi mi-a trecut si nu mai iau lucrurile asa de personal. In general cei ce sunt impotriva pe un blog, chiar si cei nesimtiti si vehementi, iau lucrurile prea personal, de parca asta ii afecteaza direct pe ei, ceea ce la un anumit nivel (mental) chiar se intampla. E ca un mecanism ce protectie cand sunt amenintati (desi in cazul asta amenintarea e una fictiva, ea pare reala doar la nivelul mintii, si chiar daca nu o constientizezi tu ajungi sa reactionezi). Eu incerc sa nu ajung in subiectivismul asta, caci asa e: subiectivism. Reactionam in concordanta cu ce credem si cu cine suntem noi. Nu e vorba sa nu reactionam, ci doar modul in care o facem. Si eu simt nevoia sa o fac cateodata cand citesc ceva. Tin minte ca am citit o postare dintr-un alt blog care tot asa ma facea sa nu stiu cum sa reactionez (acum sunt mai detasat cand citesc acolo). Am trimis un mail (o stiam dinainte, vorbisem cu ea) in care i-am zis una si alta, pornit asa cum sunt eu. Mi-a raspuns suparata, mi-a zis unele lucruri pe acolo, dar cel mai important, si pe care il tin minte cel mai bine, mi-a zis ca sunt "violent". Nu violent-vulgar, ci violent-pornit. Si avea dreptate. Aveam eu poate intentii bune dar modul in care am spus-o a fost prea "violent". Deci da, tine de modul cum o zici. Si de faptul ca decizia finala (ce sa faca, cum sa gandesca, ce sa decida, etc) trebuie sa apartina persoanei care trebuie sa o ia. Degeaba ai tu intentii bune daca nu lasi persoana sa decida cum vrea ea pentru ea, chiar daca e impotriva "viziunii" tale.

Revenind la blogul de mai sus, am sa-l citesc cu placere si am sa incerc sa-mi pastrez aceeasi parere buna pe care o am si acum. E subiectiv poate, dar vreau sa am aceasta parere buna pentru ca, trecand peste ce nu sunt de acord (si sunt cateva lucruri) si peste incertitudinea mea daca sa cred sau nu, imi dau seama ca imi place persoana, vulnerabilitatea ei si modul in care se analizeaza. Este o persoana buna (cel putin pentru mine) si asta conteaza.

Ceea ce scriu acum (in jos adica) nu tine de blogul acela (desi starea a plecat de acolo ca mai apoi sa se transforme si sa se retransforme) si vreau sa intelegeti asta. Dupa ce am terminat de citit, eram numai ganduri si ganduri. Cand sunt asa, si de obicei sunt noaptea asa, imi vine sa scriu in prostie de una si de alta, sarind asa de la idee la idee cum imi vine mie. Cam asa eram eu in bucatarie cand mancam (la 1 noaptea), cu idei si postari prin cap, indoindu-ma de mine si de viata mea, prins intr-o invalmaseala de ganduri. Am fost si agitat (si fizic, nu numai mental) si prins de ganduri si asa m-am trezit ca stateam pe marginea patului asa cum am facut-o in alti ani. Aproape ca uitasem starea aia aiurea si sentimentul de singurate care pleaca de aici. Te simti singur cand vrei sa zici verzi si uscate, cand vrei sa te plangi, cand nu te simti bine, cand vrei o forma de afectiune, cand vrei sa fii salvat de tine dar nu e nimeni acolo sa o faca. Cand se strang toate astea intr-una (am scris bine?) te simti si mai singur. Si devine si mai aiurea cand iti zici: "las' ca trecem si peste asta, nu-i nimic, trece si maine te vei simti mai bine". Suna a resemnare. Si apoi ce poti sa faci decat sa te bagi in plapuma calda (ca un substitut si ca sa te protejezi cumva) si sa adormi obosit. Si te scoli de dimineata si te simti mai bine desi stii ca azi-noapte te-ai simtit al dracului de singur. Te simti bine dar de fapt nu s-a schimbat nimic ptr ca tot singur esti.

Lunga postare :) Inca una. Dar macar e mai bine (zise el nestiind daca sa fie autoironic sau nu).

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on duminică, noiembrie 21, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.