Author: No One
•sâmbătă, noiembrie 20, 2010
Ma uitam acum la un film si dupa o secventa acolo ma intrebam cum e oare sa ramai cu cineva (poate chiar pe viata) dupa ce ai trecut pe langa persoana potrivita. Sa iei poate pe urmatoarea persoana ca "nivel" (in jos) sau pur si simplu sa te legi de cineva doar ca sa treci peste. Sau sa-ti fi epuizat sansa la persoana portivita si sa ramai cu cine ramane (cand esti tanar zici ca mai ai tot timpul o sansa, dupa un numar de ani parca timpul si sansa nu mai sunt de partea ta). Cum e oare sa alegi ca sa nu fii singur? Sau sa alegi pentru ca nu mai speri sau pentru ca esti asa jos ca te multumesti cu orice?

Mai vreti intrebari? :) Daca gasesti si vrei mai mult sau stii ca se poate mai mult, risti sau nu? Daca alegi din comoditate sau din alte considerente (liniste, financiar, doar copii etc)? Daca nu ai stiut niciodata ce e langa tine si ai mers prin viata ca un singuratic? Daca nu mai poti si te resemnezi?

Multi dintre noi visam la povesti de dragoste (dar nu toti). Unii dintre noi suntem mai visatori, altii mai realisti. Unii mai curajosi, altii mai fricosi. Unii mai lipiciosi, altii mai distanti. Unii mai romantico-siroposi, altii mai fizico-sexuali. Unii care cred in sulfet pereche, altii care nu. Si tot asa. Dar sa zicem ca toti acestia isi doresc dragostea cea mare (aia la care tot visam). Singura diferenta pe care o vad pare in functie de termenii pe care fiecare ii pune. Dar nu cred ca exista FORMULA, chestia aia universala si unica care sa ne garanteze visul. Merg mai mult si zic ca nu cred ca toti ne vom implini visul (am mai scris-o si in alta parte). As vrea sa zic ca tine de alegerile noastre. Dar daca faci tot ce trebuie si nu iese? Linia e subtire intre vis si realitate, adica ai sanse sa ajungi si acolo si dincolo. Atunci e oare mai mult loterie? Nu cred (sau poate nu vreau sa cred). Eu cred ca e specificitate. Adica formula mea poate sa fie diferita de a ta si cum suntem sa zicem 1000, atunci avem o mie de formule, de variante, de oameni care aleg un drum conform ideii lor de viata (si cine stie poate 1000 de finaluri fericite, diferite si subiective in felul lor)

Cred ca suntem puternic influentati de filmele pe care le vedem si de povestile pe care le citim. Dar realitatea in care traim e mult mai dura (si mai complicata). Atunci ce sa facem? Sa nu mai visam? Nu, avem dreptul sa visam si mai mult de atat trebuie sa o si facem (chiar daca nu se va implini), pentru ca numai asa putem merge mai departe si numai asa putem spera si razbi.

Dar mi se pare trist sa ramai cu persoana care nu trebuia si sa treci pe langa cine trebuia. Sau sa nu ai niciodata sansa sa o intalnesti. Sau sa te multumesti cu putin cand, cine stie, poate cineva acolo te asteapta. Sau sa alegi din interese mici si stupide. Sau sa ramai blocat cu o nenorocire de om. Sau sa mergi pe ideea "primul venit, primul servit". Mi se pare trist ca lucrurile astea chiar se intampla si ca ele constituie realitatea noastra. Unii explica asta prin legea karmei (aici sunt, in parte, si eu), altii prin alte teorii. Unii, in mintea mea, sunt mai "realisti" si mai pesimisti cand vine vorba de trait viata, altii mai "visatori" si mai optimisti. Eu cred ca sunt un visator-pesimist ("cred ca poate fi dar imi vine greu sa cred ca se poate intampla" :P). Ma intreb pe unde ma pune asta?

Acum ma gandesc ca eu sunt tot timpul cand ma gandesc la ceva in zona gri. Nu pot fi nici in aia alba, nici in aia neagra :) Sau cum zic eu: oscilez. Dar asta sunt eu, imi place sa le intorc pe toate partile si nu imi place sa ader la o singura idee. I don't like to pick sides :) Si e fine and dandy, dar neapartinand eu am tendinta sa vad si sa-mi dau seama de ambele parti (altfel spus, nu vad in alb, adica "tin cu asta", sau in negru, adica "nu tin cu asta"), ceea ce ma poate incurca uneori. De aici -> nehotarat -> nu stiu cu adevarat ce vreau.

Un exemplu cat mai simplu e in faptul ca am ticul "nu stiu". Tu ma intrebi ceva iar eu iti arunc un "nu stiu" :) In mintea mea eu imi dau seama si ce inseamna "da" si ce inseamna "nu", si vreau ceva din amandoua :)

Tipic mie. Am plecat de la o idee si am ajuns la alta :) Ideea e ca imi plac, in general, povestile de dragoste si happy end-urile (numai in filme imi plac finalurile nefericite, de la viata vreau altceva :P) dar nu pot sa nu am un gust amar si un gand trist si pesimist cand ceva (o propozitie, o idee, o imagine) imi strabate mintea si ma face sa ma gandesc la niste chestii.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on sâmbătă, noiembrie 20, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.