Author: No One
•marți, decembrie 07, 2010
Ascult Missing Persons 1 si e noapte. Dar am un fel de chestie in cap. Despre asta vreau de fapt sa scriu.

Te certi cu cineva. Nu e frumos (cum sa fie?). Cumva, cumva reusesti sa te impaci, sa va impacati. Ori trece destul timp, ori e o discutie in care fiecare, in sfarsit, ajunge sa inteleaga ce de unde a pornit, de ce a fost reactia asta, de ce a fost asa. Acum fiecare e happy happy, am ajuns la o intelegere, eu te-am inteles pe tine si tu pe mine, si impacarea dupa o cearta e asa dulce. Trece un timp, in care fiecare e pe aripile impacarii. Mai trece un timp in care intensitatea se diminueaza. Apare o noua cearta. Iar nu e frumos. Cumva, cumva oamenii se impaca. Happy happy, pe aripile impacarii. Si tot asa. Cerc vicios poate.

Intrebari retorice cred: de ce dupa prima cearta vine si o doua, si apoi inca una si inca una si tot asa? (eroziune, la asta ma gandesc). De ce, daca cei doi au atins punctul ala in care au dat totul la o parte si au purtat sa zicem o discutie revelatoare, de ce asta dispare la urmatoarea cearta? De ce e ciclul asta ironic? Cum pot oamenii sa se certe? Cum pot, cand pot ajunge la un "aha" comun? Cat trebuie sa lasi de la tine? De ce ne facem asa de nefericiti? De ce "muncim" asa mult (fiind cine suntem) sa ne incurcam viata?

Nu vreau raspunsuri la intrebarile astea. Va dau eu o mie. Doar ma gandesc si eu in dulcele stil clasic.

Suntem imperfecti. Suntem oameni. Pentru mine, stiu ca trebuie sa fie asa. Altfel nu ar merge. Existam sa traim imperfect intr-o lume imperfecta. Existam ca sa ne aducem din teorie intr-o "fiinta" ce a "trait" (a se intelege "a simtit") Viata in toate dar toate modurile ei. Pentru ce? Pentru ca suntem imprastiati in Univers fara sa stim cum e Universul cu adevarat. Noi devenim El traind efectiv in el.

Dar eu sunt doar un om si nu pot vedea mai mult decat ceea ce vad. Eu ma tarasc prin mocirla (creata de noi, ca nu o face nu stiu ce proton pierdut prin spatiu) incercand sa ajung la capat fara sa stiu mecanismul lucrurilor (ca o iluzie sa fie buna trebuie ca spectatorii sa nu stie cum se face, altfel ei nu ar mai participa). Si asta e greu.

Again, am scris fara sa fie ceva in viata mea in momentul asta (in afara de ganduri) care sa genereze asta.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, decembrie 07, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.