Author: No One
•miercuri, decembrie 15, 2010
Nu mai am ganduri asa "intense" noaptea. Hihi asa pot sa dorm si eu mai linistit :P Gata, pentru moment am trecut peste momentul meu prost, acum sunt sub o veioza cu o lumina mai buna.

Eu nu sunt un om vorbaret in public. Cred ca oamenii s-au obisnuit cu mine asa, tacut si in coltul meu. Partea proasta e ca asa nu te vede nimeni cum esti in realitate. In cazul meu am senzatia ca-i suprinde cand deschid gura :)) Cine stie, poate doar asa cred eu.

Eram la un curs luni si profu ne-a luat pe fiecare (nu eram multi) si ne-a pus sa zicem ceva, orice, despre viata, ceva ce credem ca i-ar interesa pe altii. Cred ca el vroia sa vada ce ne poate capul. Ne-a luat in ordinea din banci, eu am venit al saselea. Cand i-a luat pe aia din fata si eu m-am prins ca o sa treaca si pe la mine am inceput sa devin agitat. Imi batea inima tare. Stiti voi cum e combinatia intre oameni potential rautaciosi si putina balbaiala :)) Am emotii cand trebuie sa vorbesc fata de mai multi oameni, de cand cu anxietatea au devenit si mai intense. Pana sa ajunga la mine am reusit sa ma mai calmez si acum eram "ce sa zic? ce sa zic?". Cand a ajuns, m-am gandit la ce ma gandisem seara trecuta (despre rabdare si relatia cu oamenii cand faci o munca ce te pune in contact cu alti oameni) si am dat drumul la gura. Nu m-am oprit, nu m-am uitat la colegi (ca sa nu ma pierd), am vorbit cam asa cum scriu pe aici. La un moment dat era liniste in clasa, nimeni nu mai zicea nimic, nu se mai radea, proful nu a intervenit. I-am acoperit pe toti. Tin minte ca ziceam ce ziceam si ma intrebam "ce e cu linistea asta?". Ma asteptam la reactii si nu aveam reactii. Sa nu credeti ca am prezentat acolo nu stiu ce discurs, cred ca am vorbit cateva minute, dar am vorbit fara ca nici macar o data sa fiu oprit sau incurcat. Iar eu nu m-am oprit sa-mi iau cuvintele de jos, am zis pur si smplu ce imi venea in minte. La sfarsit profu i-a intrebat pe ceilalti daca sunt de acord (in ideea sa vada daca e o parere contra sau un schimb de idei). Nimeni nu a zis nimic. Dupa ce a trecut de mine, treptat, m-am relaxat de tot. Acum eram prins intr-o stare placuta si ma gandeam (putin mandru, recunosc) "what just happened?" :))

Acasa, dupa ce am avut timp sa ma gandesc. m-am simtit bine cu adevarat. Nu e cine stie ce pentru altcineva si e unul din acele lucruri mici care se intampla in viata, dar mi-a placut momentul asta. Ma facut sa ma simt bine in pielea mea si sa-mi dau seama ca poate poate am ceva acolo in mine. Imaginati-l pe John spijinindu-se de un perete (alb), uitandu-se zambind la o lumina (mai buna) ce cade pe el din dreapta sus. Cam asa m-am simtit in seara aia.

Da, sunt dur cu mine cateodata, pentru ca sunt nemultumit de mine ca nu fac ce trebuie, ca ma irosesc, ca nu-mi fructific calitatile. Nu suport asta, mai ales ca mi-o fac cu mana mea. Dar incerc sa am rabdare, sa am incredere ca pot sa o scot la capat.

Ce sa mai zic?... Stiti ce e ciudatel asa? Cand treci printr-o perioada si apoi cand te mai linistesti si esti mai senin ti se pare ciudat ca exact cu o saptamana in urma te chinuiau gandurile (noaptea) si iti venea sa dai cu capul de perna. Ca aveai anumite ganduri si ti se parea asa de greu iar acum gandurile alea ori nu mai sunt, ori nu mai au putere. Am "oscilat" intr-o saptamana. On and off.

Stiu ca viata e asa si nu ma astept sa fie altfel (desi in mintea mea imi doresc sa fie un "altfel" care sa nu se sfarseasca). Va fi mai bine, va fi mai rau. Ce sa-i facem... trecem prin ele I guess. Dar acum e bine si asta e... bine :P

Am inceput sa am in minte un scop. E bine sa ai un scop, o directie in viata. Te simti nefericit cand te invarti aiurea asa si nu stii ce vrei. Scopul asta e asa localizat intr-un viitor incert (e unul pe plan profesional) dar e un inceput, e o idee. Acum doar trebuie sa am grija sa nu fiu comod (that's the tough part).

Sa stiti ca e placut sa-ti vezi un parinte (cel la care tii :D ) happy :) O vad pe maica-mea de multe ori suparata si stresata, e frumos acum sa o vad ca se bucura (a strans incet incet niste bani si si-a luat masina). Stiu ca o parte din stres si din griji au venit de la mine si imi pare rau ca e asa si ca fac asta, as fi vrut sa fac lucrurile mai bine.

Stau si ma gandesc acum ca atunci cand faci ceva bun aduci o bucurie si celor care tin la tine (si ca un later edit asa: cand (iti) faci rau ii afectezi si pe cei din jur)

Trecand la altceva, am notat pe un carnetel (ca o ideea asa venita in momentul ala) "cand esti singur nu-ti poti imagina complexitatea relatiei cu un om". Tot timpul in mintea ta relatia aia e simpla si ideala, toata lumea se intelege si nu exista conflicte. Realitatea este cand asezi pe o banca, in gara, doi calatori cu bagaje. Atunci este altceva.

Deci nu e lău. Sper sa nu fie lău nici pentru voi. Iar daca e lău, credeti-ma ca poate fi si bine. Asta e :) Nu stiu cum sa va zic altcumva sa aveti grija de voi fara sa par preachy :)

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, decembrie 15, 2010 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.