Author: No One
•luni, februarie 28, 2011
Poate nu e ceva asa necunoscut, probabil ca nu e, dar ma gandeam acum ca femeile cauta intotdeauna indicii in ceea ce ii place unui barbat (sau a unei persoane in general) sau ce face/zice sau ce e in jurul sau pentru a-i defini cumva personalitatea. De fapt de asta vreau sa zic. Mi se pare ca au o anumita curiozitate si dorinta asta de a defini, de a crea o imagine. De a incadra in ceva cunoscut. Barbatii nu cred ca sunt exact asa. Cred ca sunt mai "aiuriti", mai putin atenti (sau chiar neatenti), mai nepasatori la detalii.

Acum nu stiu cat de adevarat este sau daca pot sa aplic asta prin generalizare. Poate exagerez. Trebuie sa fii atent cand aplici lumii o idee pe care o poti avea, tocmai pentru ca concluziile noastre provin din subiectivitate si din putinele cazuri de unde le-am extras. De asta nu prea ma impac cu tendinta noastra de a ne sprijini pe stereotipuri, pentru ca, chiar daca ele pot fi adevarate si se pot aplica, totusi vin cu o doza de superficialitate privind individul, luat ca o entitate. Probabil ca noi ne aflam mai degraba la intersectia stereotipurilor, a caracterelor ce le atribuim maselor.

Mie unul nu-mi place sa fiu incadrat undeva si prefer sa fiu in afara, chiar daca ma poti pune intr-o categorie sau imi poti atribui anumite trasaturi. Consider (sau imi place sa cred) ca sunt mai mult decat niste trasaturi scrise pe o foaie, trasaturi aplicabile unui grup.

Ma gandesc, ca un exemplu, la trasaturile care se considera ca sunt specifice baietilor/barbatilor. Ca toti actionam sau gandim la fel. Eu unul nu ma simt asa, si pe langa faptul ca nu vreau sa accept stereotipurile care se leaga de barbati ori de femei, chiar daca pot fi adevarate, incerc de asemenea sa nu cad in ele, sa nu devin tocmai ce nu imi place sa aud despre anumiti barbati. Dar totusi, in toata aceasta nebunie, imi dau seama ca sunt trasaturi specifice numai barbatilor sau numai femeilor si incerc sa le impac cu ideea ca totusi nu ar trebui sa fim redusi la asta.

E dimineata acum. Am inceput sa scriu inainte de Oscaruri si cumva am ajuns sa fiu aici dupa ce ele s-au terminat. Despre Oscaruri ce sa zic? Cei ce erau favoriti au castigat (poate cu o mica surpriza la Regie). Ce m-a incantat a fost Oscarul luat de Wally Pfister pentru Inception. El e director de imagine, asa intr-o traducere. As fi vrut sa zic mai multe zilele trecute dar acum ca s-au terminat, hmm, parca nu mai vreau sa zic ceva despre asta.

Am terminat cu sesiunea. Sunt cumva dezamagit de mine. Fac ce fac si tot reusesc sa ma dezamagesc. Am inceput cu o energie sa zic buna dar undeva pe la mijloc s-a cam dus totul. Imi zic tot timpul in timp ce traiesc viata asta: "poate data viitoare". Ciudat om mai sunt si eu.

Observ ca am ajuns in punctul in care ma stresez din ce in ce mai putin in legatura cu mine. In functie de cum te uiti, suna si a bine si a rau. Poate imi pierd sperantele. Asa cum am mai zis sunt acolo unde nu mai stiu daca eu ma resemnez sau incep sa accept. Poate de fapt imprumut cate ceva din fiecare.

Sar din nou si trebuie sa ii multumesc cuiva. Am observat ca o postare de-a mea a fost accesata zilele astea de multe persoane (mult mai multe decat de obicei) si in timp ce ma scarpinam in cap asa cu o figura tampa am gasit ca cineva mi-a postat/linkuit postarea pe un site unde, din cate am inteles, pui linkul unei postari care iti atrage atentia sau iti place (cu un mic sau mai mare comentariu despre ea). Asa ca iti multumesc Shayna pentru recomandarea ta :) O sa incerc, cat pot, sa raman in prezent. In dimensiunea asta :P

Mi-am adus aminte sa zic inca ceva ce a fost in mintea mea in perioada asta. Una din chestii, ca au fost mai multe. Eu nu sunt genul sa ies in evidenta si nici nu caut sa o fac. Totusi imi place sa am ceva al meu care sa ma evidentieze, sa imi dea o identitate, sa zica "asta sunt eu". Imi place sa vad asta in oameni, ceva sa-i scoata in evidenta. Fie ca e o anumita personalitate, fie ca e o trasatura evidenta, fie ca fac ceva anume, fie ca spun lucrurile intr-un anumit fel , fie ca au o anumita atitudine, fie...  orice de care eu ii pot lega. Probabil am mai zis dar imi place ideea asta de unicitate, de ceva ce spune "asta e X".

V-am zis ca am tendinta de a fi contra? Sper sa nu exagerez, dar rar sunt de acord cu ceva in totalitate. De multe ori simt ca trebuie sa iau o pozitie macar putin diferita. Dar totusi, atunci cand nu sunt de acord, cred in ceea ce zic. Cum vine asta? Nu o fac de dragul de a fi contra (daca n-am ceva de zis mai bine tac din gura) dar sunt totusi un "nu sunt de acord" kind of person :))

Uite ca mi-am mai adus aminte de ceva :) Tineti minte ca sunt obosit, si in general un uituc, asa ca fenomenul de a-mi duce aminte e in sine un mic miracol :)) Dar sa revenim. Imi place calatoria in timp pentru ca mi-ar placea sa revin in timp si sa-mi modific viata, imi plac lumile/dimensiunile paralele pentru ca sunt genul de om care se gandeste in "what if", imi plac povestile care se leaga intr-un cerc pentru ca ma fascineaza cum lucrurile la mine se leaga unele de altele si ca nimic nu e asa la nimereala, ma fascineaza ideea ca nu poti schimba trecutul pentru ca, desi vreau, nu-mi pot schimba trecutul, ma fascineza ideea ca tu poti contribui la crearea trecutului tau pentru ca evident simt ca eu sunt responsabil de trecutul meu, prin tot ce, si orice, am facut eu. Ce vreau sa zic prin asta? :) Imi dau seama ca orice scriu aici, pe blog, ma defineste. Chiar si cand scriu la nimereala fara sa gandesc prea adanc. Spun ceva ce imi place si cand incep sa ma gandesc mai bine imi dau seama ca se leaga de mine, ca face asa un arc de cerc si se intoarce la mine. Ca se leaga. Ca exista asa niste conexiuni de la care nu ma pot abate orice as scrie.

Imi place cum suna "back in space" :) E "spatiu", adica ceva acolo, departe cumva de lumea asta reala (e si ceva autoironie in asta), e "back in place", e "am revenit" :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, februarie 24, 2011
din ciclul "quotes from a half-remembered dream" recreez imagini din memorie:

I'll tell you a riddle
You're waiting for a train
A train that will take you far away
You know where you hope this train will take you, but you can't be sure
But it doesn't matter
How can it not matter to you where this train will take you?

***

So...
Do you want to take a leap of faith...
...or become an old man, filled with regret...
...waiting to die alone?

***

I'm the only thing you do believe in anymore
No...
I wish...
I wish more than anything, but...
...I can't imagine you with all your complexity...
...all you perfection, all your imperfection
Look at you
You're just a shade...
You're just a shade of my real wife
You're the best I can do, but...

You remember when you asked me to marry you?
Yes
You said you dreamt that we'd grow old together
But we did
We did
You don't remember?
I miss you more than I can bear...
...but we had our time together
And I have to let you go
I have to let you go

***

Have you come to kill me?
I'm waiting for someone
 
Someone from a half-remembered dream

Cobb?
Impossible
We were young men together
I'm an old man

Filled with regret

Waiting to die alone
 
I've come back for you
To remind you... 
...of something
Something you once knew
That this world is not real
 
To convince me to honor our arrangement? 

To take a leap of faith, yeah
Come back...
...so we can be young men together again
Come back with me
Come back

***

You're waiting for a train
A train that will take you far away
You know where you hope this train will take you...
...but you can't be sure
Yet it doesn't matter
Now, tell me why?

Because you'll be together!


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 20, 2011
Citeam cate ceva acum si am sa incerc sa ma joc cu o idee sa vad ce iese :)

Sa zicem ca acum exact o saptamana am scapat pe jos un pahar. Acum, la o saptamana dupa, ma gandesc sa ma intorc inapoi in timp ca sa ma impiedic sa il sparg. Dar daca ma impiedic, atunci paharul nu se va mai sparge iar in viitor nu voi mai dori sa ma intorc inapoi pentru ca paharul e intreg. Dar daca nu voi mai dori sa ma intorc (sau altfel spus nu ma voi mai intoarce) atunci cine a schimbat trecutul? Daca rezolv problema atunci e posibil sa ma sterg din existenta, cel putin eu cel care ma intorc. Creez o linie paralela unde toate astea nu s-au intamplat. Dar ca sa o creez, astea (spartul si intorsul in timp) trebuiau sa se intample :P Hai sa zicem ca ele (lumile astea 2 paralele) exista una langa alta si una o determina pe cealalta, atunci ca ele sa existe trebuie sa avem 2 alegeri: impiedic sa se sparga paharul -> creez realitatea in care nimic nu s-a intamplat, sau nu o fac -> creez realitatea in care paharul s-a spart, realitate necesara ca cealalta sa existe. Incerc sa-mi dau seama cum naiba poti sa faci ambele alegeri in acelasi timp :))

Hai sa zicem nu vreau sa-mi mai bat capul sa jonglez cu realitatile paralele si nici nu vreau sa ma sterg din existenta schimband trecutul. Atunci ajungem la ideea ca trecutul nu poate fi schimbat chiar daca poti calatori in timp. Adica eu accept tacit orice s-a intamplat in trecut, oricat de rau poate fi, pentru ca daca il schimb atunci viitorul pe care-l stiu nu va mai exista. Imi place dilema asta. Sa stii si sa nu poti sa faci nimic. Asta e intradevar acceptare :) Si aici utilitatea calatoriei in timp e numai in observarea trecului, fara a te implica. O chestie buna pentru curiosi dar fara o utilitate practica.

Dar hai sa zicem ca ma intorc in timp cand am spart paharul si cand sa ma opresc, eu, cel din trecut, ma sperii si scap paharul pe jos. Acum am creat o bucla (loop), un cerc. Plec in trecut pentru ca am scapat paharul si de fapt eu sunt cel ce determina asta, fapt ce ma face ca peste o saptamana sa ma intorc in trecut. Si tot asa. Bine, chichita aici e ca eu cel din trecut sa nu stiu ca am spart paharul prin interventia mea. Daca as stii probabil nu l-as mai sparge, si asta m-ar duce la o realitate total diferita. Si din nou avem cele doua chestii. Bucla arata ca nu poti schimba trecutul (unde de altfel nici nu exista realitati paralele ptr ca trecutul nu se poate modifica), iar in cazul inactiunii se creaza o lume paralela.

Revin putin in urma (:P) ca mi-am dat seama de ceva. Realitatea paralela in care nu s-a intamplat nimic este determinata de cea in care s-a intamplat ceva, nu? Dar existenta ei (a celei in care paharul s-a spart) tine de faptul ca trecutul nu poate fi modificat. Si in cazul asta nu avem cum sa avem o realitate paralela pentru ca nimic nu poate fi schimbat. Atunci cum naiba o determina asta pe cealalta? :))

Stiu ce o sa ziceti acum. Mai bine eram mai atent si nu spargeam paharul ala :)) As fi evitat toata aceasta cacofonie :P Si nici nu v-as mai fi batut la cap cu prostii de astea :) De fapt, nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat.

Hei, am incercat si eu sa ma joc putin cu ideea asta :P Nu stiu cata logica are, but, for me anyway, it was kinda fun. Imi plac lucrurile astea care se leaga de calatoria in timp, de lumi paralele/alternative, de ideea ca totul se leaga asa intr-un cerc. Ma fascineaza ideea asta ca orice ai face nu poti schimba trecutul, si mai ales ca e posibil ca tu cel ce vrei sa-l schimbi sa fii contribuit de fapt la crearea lui.

Si ca sa ne intoarcem in cerc, zic acum ca inainte de asta citeam pagina de pe Tumbrl a filmului Looper (lucru care m-a determinat sa scriu aici, dar daca nu as fi citit atunci... sa continui? :P). Cred ca va fi un film interesant daca va fi facut cum trebuie. Este vorba despre calatorie in timp si din ce am inteles personajul principal se intalneste cu el insusi si/sau isi determina trecutul (si deci, prin asta, viitorul). Deci se creeaza acest loop, in care trecutul si viitorul sunt interdependente si nu pot exista unul fara celalalt.

Din cate tin minte 12 monkeys se juca cu ideile astea. Parca si Donnie Darko. And then LOST came along... :))

Am sa pun niste chestii de acolo aici caci mi s-au parut interesante

Primele doua propozitii sunt superbe luate impreuna :)

Ascending and Descending, M.C. Hesher 
(s-a zis de asta si in Inception, nu stiu insa cat de bine a fost utilizata in structura lui)



Si daca tot ati ajuns pana aici, pun si o melodie. In sfarsit, dupa zile de "agonie", am gasit una sa o ascult in repeat :)



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, februarie 18, 2011
Stiti care e treaba cu visele? Nu costa, si nici nu presupun un efort sa le cream ori sa le avem. De aceea avem atatea vise. Dar sa le implinim... asta costa, si ne cere si un efort. Uneori si curaj. De aceea atat de putini dintre noi ajungem sa ne traim visele.

E bine sa fii un visator, pentru ca iti ajuta mintea sa mearga mai departe si pentru ca ele sunt locul de unde noi putem construi ceva pentru noi. Dar visele si numai atat nu sunt de ajuns.

Si inca un lucru. Sa n-ai vise e la fel de rau cu a avea prea multe.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, februarie 15, 2011
Parca tot timpul cand ma pun sa scriu aici o fac cu indoiala. Uneori am si emotii :) Acum ma intreb daca voi reusi sa redau cum trebuie imaginea despre care vreau sa vorbesc.

Stateam in pat, cred ca undeva pe la ora 17. Camera unde dorm, si unde evident am patul (ca nu dorm pe jos :P), are o fereastra mica in dreapta patului (cum ma uit la el, pentru ca atunci cand stau in pat fereastra e in stanga mea). Fereastra e ingropata in tavanul (sau peretele, ma rog, e in functie de cum priviti situatia) care coboara in jos. Ma incurc si va incurc :)) E in genul camerelor de la mansarda, cand tavanul, in apropierea peretelui exterior, ia forma acoperisului. Inca un lucru care trebuie sa-l zic e ca fereastra e ceva mai sus pozitionata, undeva la 1 metru 20 - 1 metru 30 inaltime.

Asa ca, eu stateam in pat, cu capul unde imi tin eu de obicei picioarele, in semiintunerciul ala al serii. Si la un moment dat, uitandu-ma in sus, vad multe ciori cum trec pe cer prin patratul ala mic care este fereastra. De obicei ma fascineaza 2-3 secunde si apoi ma uit in alta parte. Dar de data asta mi-am zis sa ma uit in continuare sa vad cand se termina, sa vad si eu codasa, ultima in grup, cum da din aripi ca disperata sa prinda grupul din urma. Dar daca v-ati uitat dupa ciori pe cer stiti ca astea tot vin si vin si parca nu se mai termina. Si astfel am ajuns eu sa ma uit asa minute intregi la geamul ala, tinandu-mi pumnii sa mai treaca cate una. Si evident, dupa ce se termina un grup incepea un altul si tot asa. Uneori trecea mai mult timp intre aparitia cardurilor. Alteori apareau doar cateva ciori pe fundal acela, de parca nici nu trecusera inainte cu sutele. Uneori se miscau drept intr-o directie, alteori erau haotice (si o faceau toate intr-un mod sincronizat :P). Nu se mai terminau si pentru mine cel putin a devenit fascinant sa vad niste puncte mici cu aripi cum treceau prin fata ochilor mei invaluite asa intr-o realitate departe de a mea.

Tin minte ca ma gandeam ca lumea pe care o vedeam se limita la patratul acela prin care ma uitam. Atat. Nu stiam de restul, de ceea ce se intampla in afara limitelor acelea. Atat vedeam eu in afara. Un decupaj in forma de patrat, facut pe cer, cu niste fiinte mici care apar din dreapta si dispar undeva in stanga. Bineinteles ca lumea era peste tot in afara laturilor ferestrei, dar eu nu stiam de ea. Eu vedeam doar ce trecea pe acolo, ce trecea prin fata ochilor mei.

Va imaginati cum e sa vezi numai ce trece prin fata ferestrei tale? Eu am curiozitatea asta cand ma uit pe o fereastra. Unde se duc pasarile? Masinile? Unde se duce omul ala? De unde vin? Prinzi totul numai pentru cateva secunde, ca un fel de poza in toata existenta unei fiinte sau a unui obiect. Imi aduc aminte acum cum stateam pe balcon (pe vremea cand eram la bloc) si ma uitam in jos si din cand in cand mai vedeam ceva ce-mi atragea atentia. Un om, o masina. Si stiam ca ii voi vedea numai pentru putin timp, pentru ca la un moment dat trebuiau sa iasa din raza mea vizuala. Era interesant sa ma uit la fete in stilul asta :) De pe balcon, din masina, dintr-un magazin. O vezi, iti atrage privirea si apoi dispare. Ai vrea parca sa mai poti sa te uiti la ea dar ea nu mai exista in lumea ta, in lumea pe care o vezi si a carei existenta o stii.

Apare in tine o curiozitate anume cand privesti printr-un spatiu (fereastra de exemplu) in afara. Acolo e afara, alta lume, ceva ce tu nu poti sa atingi. Doar vezi. Acum, chiar acum, mi-a venit in minte ca asa sunt si blogurile, ori filmele, ori muzica. E in fata ta, vezi lumea asta, dar ai un acces limitat la ea. E doar ceea ce vezi sau ce auzi. E fereastra. Cu limitele ei dupa care nu mai poti vedea.

Dar asta se aplica si oamenilor. Cunosti numai ce vezi sau ce auzi. Nu? Ce trece prin fata ochilor tai. Si cand cunosti un om cunosti doar ce iti arata acesta. Cum sa zic, e realitate, dar e doar o bucata. Privim oameni prin ferestre. Ei ni se arata prin ferestre. Realitatea noastra pe care o cunoastem se limiteaza numai la o fereastra.

Incercati cand ascultati o melodie sa va imaginati ca ceea ce auziti e un moment in timp pentru persoana care canta. Tu traiesti prezentul ei de atunci. Auzi sunetul care a iesit afara pe data de 14 februarie 2011 la ora 23:53 :) Tu auzi, si asisti la, un moment specific in timp.

Uite ce am scris doar pentru ca am vazut niste ciori pe un geam :)) Partea interesanta e ca pot sa dezvolt in orice directie. Sa ma gandesc la realitati subiective si limitate, sau sa imi dau seama, printr-o posibila explicatie, de ce vedem asa putin din oamenii din fata noastra, sau sa inteleg de ce ca nu ajungem niciodata sa cunoastem un om in totalitate (vedem ce vrem sa vedem, vedem ce ni se arata).

Stiu ca revin la asta, dar e fascinant in "ciudatenia" ei sa vezi o fata draguta pe strada, sau pe un geam, sa o privesti si apoi sa te "desparti" de ea cu privirea, desi tu poate ai mai vrea sa te uiti [E cumva un inceput de stalkerism? :)))] Oare pe langa cate persoane care ne-au placut am trecut pe strada? Toate acele feţe si corpuri care ne-au atras atentia. Dar niciodata ale noastre. Toate aceste lumi care trec pe langa noi, fiecare cu trecutul, prezentul si viitorul ei. Dar niciodata facand parte din lumea noastra.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, februarie 14, 2011
din ciclul "damn it, anu asta chiar stiu cand este", nu ma mai pot ascunde in ignoranta si postez o imagine ce gadila fanboy-ul din mine :)
ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 13, 2011
Ii atinse camasa cu mainile. Caldura lui trecea prin material si ii atingea palma. Mirosea atat de bine. Se agata de camasa si isi inalta capul sa-l sarute. Avea ochii inchisi. Buzele ei i le cautau pa alea lui. Si in clipa aia nu i le mai gasi.

Auzi cum un sunet de metal loveste parchetul. Deschise ochii si in fata ei nu mai era nimic. Camasa ii atarna in mainile stranse. Se uita in jos si vazu verigheta argintie cum statea tacuta pe jos. Dadu drumul la camasa si aceasta cazu peste restul hainelor care stateau gramada pe parchet. Privi trista la verigheta lui, abia abtinandu-se sa nu planga. A disparut. A disparut din nou.

Tacu, si in tacerea aceea se apleca si lua verigheta de jos. Se uita la ea, fara cuvinte, fara ganduri, pierduta intr-o mare de tristete. O saruta. Si apoi inchise ochii incercand sa retina in palma ei caldura lui. Sa-l aiba macar pentru inca o clipa langa ea. De fiecare data era asa, de fiecare data o lua prin surprindere si o reducea la tacere. Tot nu se putea obisnui cu gandul.

Se ridica incet si lasandu-si papucii acolo, langa haine, se intoarse si se indrepta inspre living. Pasii incet, cu pasi mici prin intunericul camerei pana ajunse in dreptul unei masute. Intinse mana si aprinse veioza. Pe masa era o carte iar privirea ei trecu peste titlu. Statu o secunda, cat sa o prinda gandurile din urma. Isi deschise palma si puse verigheta pe cuvantul "time".

Lui ii placea sa citeasca aici. Pe fotoliul asta mic, langa masuta asta mica si simpla. Lua patura de pe fotoliu si cazu in el. Privi afara, prin bezna, prin gradina, printre frunzele verzi. Cu mainile ei mici se stranse in patura calduroasa in timp ce se ghemuia in fotoliu. Cum de putea sa miroasa totul a el cand el nu era aici? Unde era? Ce facea? Era bine? Era in siguranta? Isi facea griji. Daca nu va mai veni? Daca va pati ceva? Era tot timpul dureros sa fie smulsa asa brutal de langa el. Fara un "pa, pa", fara un "te iubesc". Uneori nici nu mai reusea sa-i vada chipul. Se temea ca-l va uita. Ca va sta asa ani de zile si nici chipul lui nu si-l va mai reaminti.

El era undeva acolo, departe, in timp, si ea era aici. Asteptand. Si cu fiecare clipa asteptarea devenea mai grea. Si cu fiecare clipa el nu era aici. Ar fi vrut sa se lupte cumva, dar ce sa faca? Nu avea putere asupra a asa ceva. Ii depasea atingerea si se simtea dureros de neputincioasa. Iar resemnarea... oare atat putea sa faca? Sa se impace cu gandul si sa astepte? Sa se scoale in fiecare zi, zi de zi, asteptand inca o zi, si inca o zi, si inca o zi pana ce el va veni? Sa accepte totul fara lupta si cu increderea ca va veni?

Dar il iubea si simtea ca nu poate trai fara el. Ca ei existau, printr-un moft al destinului, sa fie impreuna. Ca nu puteau evita asta. Totul se legase in atatea mici momente, care se atingeau si se influentau unele pe altele. Cum putea sa se lupte cu asta?

Il va astepta. Cu sufletul indoit si cu teama in inima. Cu gandul la el si cu iubirea pe buze. Si el va veni. Va veni pentru ca ea il astepta.

***

Tocmai ce am vazut pentru a doua oara filmul "The Time Traveler's Wife". Si de data asta mi-a placut asa cum trebuia sa-mi placa de prima data :P Nu ca mi-a displacut atunci sau asa ceva.

M-am inspirat dintr-o secventa de acolo (cea cu verigheta, dupa ce au sarit ei pe pat) si am scris si cu un fragment din carte in minte (un monolog de-al ei, despre asteptare, care mi-a placut f mult). Dar constat cu surprindere ca textul a capatat o nuanta proprie fata de sursa. E cumva altfel si parca atinge si alte idei.

Si in alta ordine de idei... cred ca mi s-a bulit Windows-ul, asa ca cel mai probabil voi avea niste dureri de cap in zilele urmatoare :))) (later edit: fixed it! now "System Restore" is my new little friend :D) Si inca o chestie. Prea am scris eu in ultimul timp ahhh... "bine" :P, asa ca nu fiti surprinsi sa scriu si altfel pe viitor, pe stilul "muci in fasole" :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, februarie 10, 2011
Ador clipul acesta :) L-am furat cu nerusinare de la Jo fara sa-i cer voie :P Dar imi place si consider ca si altii trebuie sa-l vada, sa-l simta si sa-l interpreteze.


Am gasit asta pe site-ul autorului: Rather than creating a narrative animated piece that communicates a well defined story, this piece allows for each individual who views it to experience something unique and personal that touches their own sensibilities, asa ca am incerc, daca nu e cu suparare, sa va zic cum il vad eu.

Pentru mine sunt doua povesti aici. Povestea lui, si la sfarsit, cand ea capata contur, umbra si greutate, e povestea ei. Cumva ceea ce iese e impletirea celor doua povesti, creand o poveste de mijloc, o interactiune intre doua forte, intre doua culori diferite, intre doua miscari diferite.

Prima data cand am vazut clipul am vazut numai miscarea si frumusetea. Apoi au venit nuantele si ceea ce am vazut in spatele imaginilor. M-am identificat cu el. Si eu sunt baiatul care se scoala asa de dimineata, care se misca cu greu, si eu sunt baiatul care se prabuseste asa, si eu incerc sa o prind cu greutate in miscari ca mai apoi sa raman asa nemiscat cu bratele goale, si eu sunt un privitor aflat in nemiscare, si eu ma prabusesc sub greutatea gandului la o fata, si eu abia ma misc sub greutatea propriilor maini si picioare, si eu alunec in somnul acela, visand la o fata cu aripi, si eu as vrea sa pot sa o prind asa de mijloc, si in final, si eu sunt in stare, dupa ganduri si in pragul unei "nebunii", sa renunt la fata pe care o simt ca se joaca cu mine.

Fiind un el, eu ma identific cu el. A trebuit sa ma uit mai atent ca sa simt putin si povestea ei. Si nici acum parca nu am asa de multe cuvinte ca sa spun o poveste in legatura cu ea. O vad frumoasa, fragila, o vad cum pluteste si cum se joaca. Parca e un spiridus jucaus :) Nu vad in interiorul ei totusi. Abia la sfarsit imi dau seama ca ii pasa, cand totul nu se mai poate schimba. In prabusirea aia, in ghemuirea aia, vad povestea, o vad asa firava, asa cum era de fapt in interior. Ii simt durerea. La sfarsit cand ea capata greutate, consistenta, o simt prin miscarile ei. Cum se inalta pe varfuri, cum isi tine corpul, cum il priveste. Mi se pare o copila, ceva atat de fragil si de diferit. O privesc cu fascinatie si parca cunosc o alta realitate.

Are ceva clipul asta, cu totul. Ajunge la atatea nivele, coboara in jos in interiorul fiintei umane. Ador imaginile, momentele. Cand ea se sparge dupa ce el o trage catre el, cand pelicula aia de apa il tine la pamant, cand el o invarte la sfarsit. Cand ma uitam acum, am observat momentul cand el reuseste sa o adune in maini, sa o stranga acolo, dar ea, cu forta ei, il arunca pe spate si devine din nou libera. E un echilibru greu de tinut asta, sa-i dai libertate dar sa o tii langa tine. E greu sa tii la cineva si sa-i dai libertate sa plece si ca mai apoi sa nu fie acolo langa tine cand tu incepi sa visezi. Nici ptr un el nu e usor, sa stiti. As putea lua asa fiecare imagine si sa zic cate ceva :))

Ciudatica relatia intre barbati si femei, dar eu n-am cum sa stiu asta, ptr ca n-am avut niciodata o prietena. Tot ce spun aici, dar si in general cand vine vorba de asta, vine din perceptii si imagini. Din cum cred eu ca as reactiona si din ce cred eu ca este acolo. La un anumit nivel realitatea din mintea mea nu e aceeasi cu realitatea din afara mea.

Gata, gata, shhhh, trecem mai departe prefacandu-ne ca ultimul paragraf nu exista, ok? So... am vazut si making of-ul (e pe site-ul autorului). Si incepe asa: It's one of those things that is tough to answer when you ask an artist why they decide to be an artist. There is this inner beast of creativity, that for me personally, it will consume me to the point of being miserable if I don't let it out and do something with it. Desi nu traiesc cu sentimentul asta, al artistului, totusi am simtit asta. In cazul meu, gandurile mele ma consuma si cumva trebuie sa le scot afara.

Ahh... mai sunt cinci minute pana la patru si trebuie sa ma pun in miscare :) Va las aici. Eu ma apuc sa recitesc, ca sa corectez greselile si sa finisez postarea, iar apoi imi iau zborul de la rasnita asta, prin oras, pana la o anumita sala :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, februarie 10, 2011
Da, traim in continuare, visam in continuare, speram in continuare. Pas cu pas, cadere cu cadere. Traim inca o zi, si inca zi. Inchidem ochii si mergem mai departe. Lasam in urma bucatele din noi. Pastram ganduri si amintiri, ne chinuim sa ramanem intr-un echilibru psihic si emotional fragil. Ne rostoglim si ne oprim in zapada. Incercam sa nu ne suparam si sa nu fim afectati. Vedem cum soarele trece pe la geamul nostru, cum frunzele cad pe ciment, cum vine noaptea pe bucata noastra de lume. Ne culcam ca sa ne trezim intr-o noua zi, sub acelasi tavan, in aceeasi lume asa cum a fost ieri. Speram ca va fi mai bine de data asta, ca vom trece peste. Ne ridicam si cadem, ne ridicam din nou. Si facem toate astea rugandu-ne in gand sa rezistam, sa nu ne transformam in altceva. Sa nu ne facem bucatele si sa nu ne mai putem aduna.

Da, traim in continuare. Zi cu zi. Pana nu vom mai fi.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, februarie 09, 2011
Ma uit la titlul "3 nopti, 3 femei diferite, numai una" din Tabloul meu de bord si imi vine sa scriu. Nu despre postarea aia, nici despre titlu ci despre faptul ca ma simt numb, ca nu am reactie, ca azi nu-mi pasa. De cuvinte, de oameni, de tot. Daca stau la calculator sau la televizor parca sunt intr-o coma psihica. Daca ma asez in pat in plina liniste, ma gandesc, ma enervez, imi fac scenarii. Imi bate inima la cea mai mica senzatie de nervi. As vrea sa ma cert cu el, sa il bat, dar parca singurii nervi pe care pot sa-i am sunt cei din interior. Ma simt resemnat. Ce sa schimbi? El va ramane la fel, viata mea va ramane la fel. Si parca totul ma face sa nu-mi mai pese. Prea ma simteam bine in aceste ultime zile

De ce trebuie ca eu sa vad lucrurile intr-un mod pe care altii nici nu sunt in stare sa-l vada? As intreba de ce oamenii sunt asa de random si de stupizi, dar m-as comporta de parca abia acum am descoperit asta si de parca as avea un soc descoperind asta. Oamenii sunt prosti, stupizi, fac chestii cu totul si cu totul la nimereala, se gandesc numai la ei, scot cuvinte pe gura fara sa-si dea seama ca pot avea un efect. Se comporta cu nepasare, distrug ceea ce e in jurul lor. Si fac asta in timp ce se plang cat de greu le e, ce frustrari au, ce ii deranjeaza, sau ce ii ranesc. Cum sa-mi pese si mie cand ceea ce primesc e gunoi? De ce sa-mi zic eu ca sunt oameni cand ei leaga notiunea asta numai de curul lor? Nu vedeti ironia? Ne plangem de toate prostiile posibile, de toate nedreptatile pe care le primim si la sfarsit ne gandim numai si numai la noi. Unii mai destepti asa gasesc scuze ca asa i-a facut viata. Pai... de aia sunt destepti, ca sa gaseasca o scuza ptr actiunile lor. Si ajungem sa ne punem intrebari de astea, cum mi-am pus si eu: "De ce sa-mi pese?". Vrem ca altora sa le pese in timp ce ne punem problema ca noua sa nu ne mai pese. Si, ca sa vezi, si aia fac la fel.

Lumea asta nu functioneaza pe umanitate. Ea functioneaza pe reciprocitate. Suntem niste egoisti cu totii. Eu, voi, toti.

Am ajuns sa ma intreb de ce scriu pe blogul asta. Puteam la fel de bine sa nu scriu nimic, nu e ca si cum se va schimba ceva. Cel mult voi avea un feedback. Viata va ramane la fel, starea mea la fel, gandurile tot alea vor fi. Vreau sa scriu, dar pentru cine scriu? Eu stiu deja ceea ce scriu aici, nu e ca si cum ar fi o noutate. Pentru voi? Pentru o lectura usoara care va fi uitata la un moment dat? Pentru ego-ul meu? Ca sa ma exprim? Pentru linistea mea sufleteasca?

Azi am sa tac si am sa mananc putin. Nu sufar deloc daca asta s-a inteles, numai ca nu mai pot sa reactionez. Numb. As vrea ca si maine sa tac. As vrea sa fiu asa pentru totdeauna. In tacere, fara reactii, numai eu si cu mine. Fara sa influentez pe cineva din afara mea, pentru ca nu vreau sa am nimic cu nimeni. Sa-mi vad de viata, asa cum va fi ea, si altii sa-si vada de a lor. As vrea sa am puterea asta de a nu vrea si de a nu avea nevoie de oameni in jurul meu. Sa fiu autonom si independent. Sa nu raspund fata de nimeni, sa nu ma atinga nimeni, sa fiu ca o picatura de ulei intr-un vas cu apa.

Si totusi nu vreau sa devin precum oamenii pe care-i vad acolo in lume. Reci, nepasatori, distanti, suparati pe lume, acriti de tot si toate, obositi, resemnati. Dar uneori ma gandesc ca asa voi ajunge si eu. Nu pentru ca e singura cale in viata, ci pentru ca nu am puterea interioara sa rezist la furtunile si cutremurele vietii. Radem noi de aia care raman optimisti si zambitori, dar trecem cu vederea ca ei sunt mult mai puternici in interior decat noi si ca noi suntem cei care am pierdut pariul. Simt ca sunt, sau voi fi, pe prapastia resemnarii si ca la un moment dat ma voi juca cu gandul (deja o fac) sa ma arunc in ea pentru ca asa va fi mai usor. Ziua in care voi cadea in ea va fi ziua sfarsitului meu interior.

Am scris atat si totusi cumva tot nu am cuvinte. Ce sa zici cand simti ca la fel de bine poti sa si taci?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, februarie 07, 2011
Am gasit pe Tube asta: To love is nothing. To be loved is something. But, to love, and be loved, is everything! 

I beg to differ. To be loved is nothing. To love is something. But, to love, and to be loved, that's something to aspire to.

When you are loved you don't make any effort, you just receive the love someone is giving you. But to love, now that's something hard to do. Because you have to surpass all those bad habits you have, because you have to rise above your human condition. You gotta use the best in you and also you have to put up there that little engine you call heart. The purest form of love is when you don't want anything in return, when you don't care if the other one receives it or throws it away, when you just do it, because you now know that this is the only path towards something better.

Love is an act of courage. Love is an act of surrender. Love is the act of opening up. And I have yet to see a single human being doing all of the things that I wrote here.

Si acum sa revenim la obisnuitele mele prostii. Azi am avut placerea sa-mi citesc un conspect. Ce mi-a atras atentia, pe langa scrisul putin uratel, a fost lipsa liniutei de la litera "t", lipsa caciulitelor la "ă" si la "î", lipsa virgulei de sub "ş" si "ţ", literele scrise imcomplet si la repezeala, inghesuirea si contorsionarea cuvintelor la sfarsit de linie. Te intreb John... de ce atata graba?

Dupa zile de ganduri, azi e liniste. A fost liniste azi noapte cand frecam menta la calculator, e liniste si acum.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, februarie 07, 2011
Eu cand citesc ceva (a se intelege drept administrativ in cazul de fata) am momente cand mintea mea ajunge sa se gandeasca cu totul si cu totul la altceva. Practic ma uit in gol la cuvinte, caci mintea mea zboara prin locurile unde ii place ei sa zboare. Uneori (de multe ori) "sufar" de un soi de deficit de atentie :)) Lucru nu prea bun in multe cazuri, daca ma intrebati pe mine. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc.

Azi ma gandeam, citind, la cum impart/percep eu femeile. Am sa incerc sa explic ce vreau sa zic. Evident sunt femeile care-mi plac (ca o notiune generala) si femeile care nu-mi plac. In cele care-mi plac (adica ma inteleg bine, suntem prieteni, le consider dragute) o parte sunt cele de care sunt atras (dpdv sexual). In cele de care sunt atras o parte sunt cele de care ma indragostesc si cu care vad (si vreau) o relatie. Deci, cam simplist si ca regula generala, ar fi cam asa: prietenie < sex < iubire ("<" ar cam fi semnul la "inclus" :P).

Asta zice cateva lucruri despre mine. O idee ar fi ca n-as face sex cu o tipa care nu-mi place (ca persoana, fizic, intelectual). Sau cu care nu ma inteleg. Uneori mi-as fi dorit sa am acel sange rece (mi-ar fi facut viata mai usoara, cel putin in zona asta), dar nu sunt asa. Am avut alta traiectorie in viata fata de barbatii care sunt asa si asta se vede. Plus ca sunt genul de om caruia nu-i place sa stea (fizic) langa o persoana care nu-i place sau pe care nu o agreeaza. Tin minte ca eram la niste prieteni de familie cu ai mei si cand am facut poze eu am nimerit langa taica-miu. Am stat acolo dar in poze se vedea ca desi toti erau lipiti unii de altii eu stateam la o mica distanta de taica-miu (eram si in margine, deci era si mai evident). In plus pozele mai aratau un lucru pe care il stiu cumva de mai demult. Faptul ca eu tind sa nu apartin complet grupului respectiv. Cum sa zic?... De parca nu ar conta daca sunt sau nu acolo. In pozele de grup eu sunt tot timpul mai la margine si in realitate (la o masa sa zicem) eu sunt cumva (cu prezenta si cu mintea) in alta parte. Dar revenind la ce vroiam sa zic, ideea e ca trebuie sa am o anumita intimitate cand e vorba de sex. Cum am zis, nu am acel sange rece ca sa nu-mi pese.

Si o a doua idee ar fi ca ma indragostesc de femei care ma atrag (fizic, sexual, in contextul pe care l-am creat aici, caci personalitatea o punem ceva mai sus, la prietenie). Adica daca ma inteleg bine cu cineva dar nu sunt atras atunci nu merg mai departe cu gandul. Dar trebuie sa fac precizarea ca nu ma indragostesc de toate femeile de care sunt atras. Mai demult credeam ca da, dar acum stiu ca nu e asa.

Cand eram pustiulica, adica mucos :), credem ca merg mana in mana, adica imi place, sunt atras, ma indragostesc. Dar nu merge asa. Mi s-a intamplat sa ma inteleg foarte bine dar sa nu fiu atras. Imi aduc aminte in special de o colega din liceu cu care ma intelegeam foarte bine (desi nu eram prieteni, nu umblam impreuna -> eram doar colegi), cu care puteam sa vorbesc ore in sir, si desi era si draguta pe deasupra nu eram atras de ea si nu o puteam vedea ca o iubita. Poate nu era destul de feminina, ma gandesc acum. Si mi s-a intamplat sa ma inteleg bine, sa fiu atras si totusi sa nu ma indragostesc. Poate pentru voi chestiile astea par niste lucruri banale, dar pentru mine, la momentul respectiv, au fost niste concluzii care mi-au schimbat modul de a vedea lucrurile.

Cred intr-o prietenie platonica? Da. Desi in unele cazuri e mult mai greu decat scrie pe foaie. Cred intr-o relatie platonica? Nu prea. Sexul e sex. Desi nu cred ca e cel mai important lucru din viata unui om, totusi are importanta lui. Cred intr-o iubire platonica? Cred ca e posibil, cu conditia ca la un moment dat sa apara si atractia fizica.

Am scris la un moment dat mai sus in legatura cu sexul: "Traim si prin corpul nostru, nu numai prin mintea noastra". Sunt importante amandoua daca vrei sa fii complet. Nu esti complet daca esti numai intr-o parte sau in alta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, februarie 06, 2011
As scrie dar parca nu vreau sa ma ating de cuvinte, asa ca acum ascult o melodie. Am momente cand vreau sa scriu ceva dar ma trezesc ca stau in pat. Si stand acolo prea mult ajung sa nu-mi mai doresc sa scriu ceea ce gandeam. E ca un joc de v-ati ascunselea, ca un truc. Aici si acum e dorinta. Aici si acum nu mai e. Si undeva in adancul meu cred ma folosesc de asta ca sa nu scriu. Parca am 2 bloguri. Cel ce il vedeti aici si cel din capul meu, "scris" in momentele din noapte sau din dimineata cand stau in patul meu. Mi-am dorit sa scriu dar parca nu mai am cuvinte, asa ca acum sunt o melodie.

PS: versul e "I've been blind don't you know", dar eu tot aud "flyin" acolo :P In plus mi se potriveste mai mult asa :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, februarie 04, 2011
Ce e o viata normala? Voi aveti vieti normale? Eu am si nu am :)) Daca o viata banala e normala, atunci eu sunt cel mai normal om de pe planeta asta. Daca o viata normala inseamna sa ai o viata sociala adecvata (prieteni, relatii de orice fel cu sexul opus si altele) atunci nu numai ca sunt pe langa, ci sunt tocmai in coltul celalalt al camerei.

Si ce-mi vine mie sa fac? Pe de o parte sa ma obisnuiesc cu gandul si pe cealalta sa le dau dracului pe toate. Mi s-au blocat niste ganduri in minte de un numar de luni. Poate unele lucruri nu trebuie sa le am, si nici sa mai incerc sa le mai am. Partea "trista" e ca e din cauza mea si ca tocmai eu sunt sigurul care poate schimba asta. Va zic, n-as conta pe mine intr-o situatie de asta :) Ma simt ca Tudor (din în derivă) in situatia asta: "Si ce te-a impiedicat pana acum sa faci asta?" Hmmm

Ma pricep destul de bine sa evit sa fac ceva. Asta include orice in viata mea. Habar n-am de unde vine asta, cum de s-a creat in mine. Frica de esec nu cred ca ar explica tot. Parca mai e ceva si nu stiu ce e. Nu stiu, parca am o oroare sa fac ceva combinata cu comoditate si obisnuita.

Si parca nici sa ma supar nu mai pot. M-am obisnuit cu starea asta de fapt. In plus stiu ca mi-am facut-o cu mana mea, asa ca nu pot sa am pretentii. Si da, ma pricep sa-mi fac asta. Sa fac chestii (sau sa nu fac) stiind ca nu-mi face bine sau ca ma adanceste si mai mult in lumea mea de sub clopotul de sticla. E un fel de "nu esti in stare? nahh de aici". Am forma mea de dependenta cu care as vrea sa zic ca ma lupt dar de fapt nu o fac. Unii fumeaza, ca exemplu de dependenta, eu evit viata.

Poate suna dur, dar eu cred ca ne meritam soarta. Eu sigur mi-o merit. Nu fac nimic, nu am nimic. Tare mi-e teama cateodata ca o sa duc acest "nimic" pana la capat, ca o sa ma condamn cu mana mea la o viata de nimic.

Si eu, daca as lua-o de la capat, as face din nou aceleasi greseli. Nu m-as abtine sa nu le fac. Intre asta si necunoscut... Nu ma pricep sa fac acel leap of faith practic.

Ma intreb, de ce trebuie sa ma multumesc cu jumatati de masura, cand eu vreau mai mult? Parca si pana pe blog fac concesii, evit si nu zic. Trec prin stari de vreau si nu vreau. Ma simt legat de maini si de picioare. "Hai urla. Ca un leu" Dar bineinteles eu trebuie sa ma multumesc sa tin in mine.

Observ la mine ca sunt pesimist in legatura cu oamenii, ca nu voi ajunge nicaieri cu ei, asa cum nu ajung nicaieri cu mine. Daca cineva mi-ar zice ca se lasa de fumat, eu, in loc sa-l incurajez, imi zic: "ma indoiesc ca vei face asta". Nu mai am incredere in mine ca voi reusi, nu mai am incredere in altii ca vor reusi. Dar totusi imi doresc sa reuseasca, acolo, unde se pare ca eu nu reusesc.

De multe ori nu las de la mine, nu cedez, chiar si cand as vrea sa o fac. Am cedat atata, m-am simtit intimidat atata, ca s-a format chestia asta in mine. Iau lucrurile personal, ca pe ceva ce-mi aduce atingere mie, ca pe un atac. Sunt mai multe nuante aici si deja ma refer la mai multe chestii intr-o sigura idee. E felul cum ma confrunt discutand in jurul unei idei, e felul cum reactionez la insistente, e felul cum nu las de la mine in unele situatii.

Ma opresc aici (am scos o parte din ganduri, nu mai simt nevoia sa mai scriu) si va las cu o melodie ce o ascult de cateva zile


Watch you when you say
What you are and when you blame
Everyone, You broken king
Watch you change the frame or
Watch you when you take your aim
At the sum of everything

Cause you and your heart
shouldn't feel so far apart
You can choose what you take
Why you gotta break and make it feel so hard


You lay there in the street
Like broken glass reflecting pieces of the sun
But you're not the flame
You got the people passing by
Because you know what you don't like
It's just so easy, it's just so easy

But you and your heart
Shouldn't feel so far apart
You can choose what you take
Why you gotta break and make it feel so hard
Oh and you and your heart
Shouldn't feel so far apart
You can choose what you take
Why you gotta break and make it feel so hard


You draw so many lines in the sand
Lost the fingernails on your hands
How you're gonna scratch any backs?
Better hope the tide will take our lives away
Take all our lives and

Hope the tide will take our lives and
Hope the tide will take our lives away
Take all our lives away


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, februarie 03, 2011
din ciclul "asta micu va deveni pilot cand va fi mare" fac reclama gratuita


PS: pustiule fii atent, intr-o zi vei face fapte marete si vei aduce multi multi bani in anumite buzunare :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, februarie 01, 2011


Stiti ce imi imaginez de la minutul 1:30 incolo? Un om lovit din spate de un val de energie care-l dezintegreaza usor in scantei/pulbere de stele. Sa intinzi mana si sa vezi cum se risipeste intr-o singura directie precum nisipul. Sa-ti simti fata, si tot corpul, cum se duce. Si sa te lasi. Sa fie eliberarea ta.

Ciudat, desi nu m-am gandit asa cand mi-am imaginat, asa e si credinta, actul de a crede. Eliberare.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare