Author: No One
•miercuri, februarie 09, 2011
Ma uit la titlul "3 nopti, 3 femei diferite, numai una" din Tabloul meu de bord si imi vine sa scriu. Nu despre postarea aia, nici despre titlu ci despre faptul ca ma simt numb, ca nu am reactie, ca azi nu-mi pasa. De cuvinte, de oameni, de tot. Daca stau la calculator sau la televizor parca sunt intr-o coma psihica. Daca ma asez in pat in plina liniste, ma gandesc, ma enervez, imi fac scenarii. Imi bate inima la cea mai mica senzatie de nervi. As vrea sa ma cert cu el, sa il bat, dar parca singurii nervi pe care pot sa-i am sunt cei din interior. Ma simt resemnat. Ce sa schimbi? El va ramane la fel, viata mea va ramane la fel. Si parca totul ma face sa nu-mi mai pese. Prea ma simteam bine in aceste ultime zile

De ce trebuie ca eu sa vad lucrurile intr-un mod pe care altii nici nu sunt in stare sa-l vada? As intreba de ce oamenii sunt asa de random si de stupizi, dar m-as comporta de parca abia acum am descoperit asta si de parca as avea un soc descoperind asta. Oamenii sunt prosti, stupizi, fac chestii cu totul si cu totul la nimereala, se gandesc numai la ei, scot cuvinte pe gura fara sa-si dea seama ca pot avea un efect. Se comporta cu nepasare, distrug ceea ce e in jurul lor. Si fac asta in timp ce se plang cat de greu le e, ce frustrari au, ce ii deranjeaza, sau ce ii ranesc. Cum sa-mi pese si mie cand ceea ce primesc e gunoi? De ce sa-mi zic eu ca sunt oameni cand ei leaga notiunea asta numai de curul lor? Nu vedeti ironia? Ne plangem de toate prostiile posibile, de toate nedreptatile pe care le primim si la sfarsit ne gandim numai si numai la noi. Unii mai destepti asa gasesc scuze ca asa i-a facut viata. Pai... de aia sunt destepti, ca sa gaseasca o scuza ptr actiunile lor. Si ajungem sa ne punem intrebari de astea, cum mi-am pus si eu: "De ce sa-mi pese?". Vrem ca altora sa le pese in timp ce ne punem problema ca noua sa nu ne mai pese. Si, ca sa vezi, si aia fac la fel.

Lumea asta nu functioneaza pe umanitate. Ea functioneaza pe reciprocitate. Suntem niste egoisti cu totii. Eu, voi, toti.

Am ajuns sa ma intreb de ce scriu pe blogul asta. Puteam la fel de bine sa nu scriu nimic, nu e ca si cum se va schimba ceva. Cel mult voi avea un feedback. Viata va ramane la fel, starea mea la fel, gandurile tot alea vor fi. Vreau sa scriu, dar pentru cine scriu? Eu stiu deja ceea ce scriu aici, nu e ca si cum ar fi o noutate. Pentru voi? Pentru o lectura usoara care va fi uitata la un moment dat? Pentru ego-ul meu? Ca sa ma exprim? Pentru linistea mea sufleteasca?

Azi am sa tac si am sa mananc putin. Nu sufar deloc daca asta s-a inteles, numai ca nu mai pot sa reactionez. Numb. As vrea ca si maine sa tac. As vrea sa fiu asa pentru totdeauna. In tacere, fara reactii, numai eu si cu mine. Fara sa influentez pe cineva din afara mea, pentru ca nu vreau sa am nimic cu nimeni. Sa-mi vad de viata, asa cum va fi ea, si altii sa-si vada de a lor. As vrea sa am puterea asta de a nu vrea si de a nu avea nevoie de oameni in jurul meu. Sa fiu autonom si independent. Sa nu raspund fata de nimeni, sa nu ma atinga nimeni, sa fiu ca o picatura de ulei intr-un vas cu apa.

Si totusi nu vreau sa devin precum oamenii pe care-i vad acolo in lume. Reci, nepasatori, distanti, suparati pe lume, acriti de tot si toate, obositi, resemnati. Dar uneori ma gandesc ca asa voi ajunge si eu. Nu pentru ca e singura cale in viata, ci pentru ca nu am puterea interioara sa rezist la furtunile si cutremurele vietii. Radem noi de aia care raman optimisti si zambitori, dar trecem cu vederea ca ei sunt mult mai puternici in interior decat noi si ca noi suntem cei care am pierdut pariul. Simt ca sunt, sau voi fi, pe prapastia resemnarii si ca la un moment dat ma voi juca cu gandul (deja o fac) sa ma arunc in ea pentru ca asa va fi mai usor. Ziua in care voi cadea in ea va fi ziua sfarsitului meu interior.

Am scris atat si totusi cumva tot nu am cuvinte. Ce sa zici cand simti ca la fel de bine poti sa si taci?

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, februarie 09, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.