Author: No One
•marți, februarie 15, 2011
Parca tot timpul cand ma pun sa scriu aici o fac cu indoiala. Uneori am si emotii :) Acum ma intreb daca voi reusi sa redau cum trebuie imaginea despre care vreau sa vorbesc.

Stateam in pat, cred ca undeva pe la ora 17. Camera unde dorm, si unde evident am patul (ca nu dorm pe jos :P), are o fereastra mica in dreapta patului (cum ma uit la el, pentru ca atunci cand stau in pat fereastra e in stanga mea). Fereastra e ingropata in tavanul (sau peretele, ma rog, e in functie de cum priviti situatia) care coboara in jos. Ma incurc si va incurc :)) E in genul camerelor de la mansarda, cand tavanul, in apropierea peretelui exterior, ia forma acoperisului. Inca un lucru care trebuie sa-l zic e ca fereastra e ceva mai sus pozitionata, undeva la 1 metru 20 - 1 metru 30 inaltime.

Asa ca, eu stateam in pat, cu capul unde imi tin eu de obicei picioarele, in semiintunerciul ala al serii. Si la un moment dat, uitandu-ma in sus, vad multe ciori cum trec pe cer prin patratul ala mic care este fereastra. De obicei ma fascineaza 2-3 secunde si apoi ma uit in alta parte. Dar de data asta mi-am zis sa ma uit in continuare sa vad cand se termina, sa vad si eu codasa, ultima in grup, cum da din aripi ca disperata sa prinda grupul din urma. Dar daca v-ati uitat dupa ciori pe cer stiti ca astea tot vin si vin si parca nu se mai termina. Si astfel am ajuns eu sa ma uit asa minute intregi la geamul ala, tinandu-mi pumnii sa mai treaca cate una. Si evident, dupa ce se termina un grup incepea un altul si tot asa. Uneori trecea mai mult timp intre aparitia cardurilor. Alteori apareau doar cateva ciori pe fundal acela, de parca nici nu trecusera inainte cu sutele. Uneori se miscau drept intr-o directie, alteori erau haotice (si o faceau toate intr-un mod sincronizat :P). Nu se mai terminau si pentru mine cel putin a devenit fascinant sa vad niste puncte mici cu aripi cum treceau prin fata ochilor mei invaluite asa intr-o realitate departe de a mea.

Tin minte ca ma gandeam ca lumea pe care o vedeam se limita la patratul acela prin care ma uitam. Atat. Nu stiam de restul, de ceea ce se intampla in afara limitelor acelea. Atat vedeam eu in afara. Un decupaj in forma de patrat, facut pe cer, cu niste fiinte mici care apar din dreapta si dispar undeva in stanga. Bineinteles ca lumea era peste tot in afara laturilor ferestrei, dar eu nu stiam de ea. Eu vedeam doar ce trecea pe acolo, ce trecea prin fata ochilor mei.

Va imaginati cum e sa vezi numai ce trece prin fata ferestrei tale? Eu am curiozitatea asta cand ma uit pe o fereastra. Unde se duc pasarile? Masinile? Unde se duce omul ala? De unde vin? Prinzi totul numai pentru cateva secunde, ca un fel de poza in toata existenta unei fiinte sau a unui obiect. Imi aduc aminte acum cum stateam pe balcon (pe vremea cand eram la bloc) si ma uitam in jos si din cand in cand mai vedeam ceva ce-mi atragea atentia. Un om, o masina. Si stiam ca ii voi vedea numai pentru putin timp, pentru ca la un moment dat trebuiau sa iasa din raza mea vizuala. Era interesant sa ma uit la fete in stilul asta :) De pe balcon, din masina, dintr-un magazin. O vezi, iti atrage privirea si apoi dispare. Ai vrea parca sa mai poti sa te uiti la ea dar ea nu mai exista in lumea ta, in lumea pe care o vezi si a carei existenta o stii.

Apare in tine o curiozitate anume cand privesti printr-un spatiu (fereastra de exemplu) in afara. Acolo e afara, alta lume, ceva ce tu nu poti sa atingi. Doar vezi. Acum, chiar acum, mi-a venit in minte ca asa sunt si blogurile, ori filmele, ori muzica. E in fata ta, vezi lumea asta, dar ai un acces limitat la ea. E doar ceea ce vezi sau ce auzi. E fereastra. Cu limitele ei dupa care nu mai poti vedea.

Dar asta se aplica si oamenilor. Cunosti numai ce vezi sau ce auzi. Nu? Ce trece prin fata ochilor tai. Si cand cunosti un om cunosti doar ce iti arata acesta. Cum sa zic, e realitate, dar e doar o bucata. Privim oameni prin ferestre. Ei ni se arata prin ferestre. Realitatea noastra pe care o cunoastem se limiteaza numai la o fereastra.

Incercati cand ascultati o melodie sa va imaginati ca ceea ce auziti e un moment in timp pentru persoana care canta. Tu traiesti prezentul ei de atunci. Auzi sunetul care a iesit afara pe data de 14 februarie 2011 la ora 23:53 :) Tu auzi, si asisti la, un moment specific in timp.

Uite ce am scris doar pentru ca am vazut niste ciori pe un geam :)) Partea interesanta e ca pot sa dezvolt in orice directie. Sa ma gandesc la realitati subiective si limitate, sau sa imi dau seama, printr-o posibila explicatie, de ce vedem asa putin din oamenii din fata noastra, sau sa inteleg de ce ca nu ajungem niciodata sa cunoastem un om in totalitate (vedem ce vrem sa vedem, vedem ce ni se arata).

Stiu ca revin la asta, dar e fascinant in "ciudatenia" ei sa vezi o fata draguta pe strada, sau pe un geam, sa o privesti si apoi sa te "desparti" de ea cu privirea, desi tu poate ai mai vrea sa te uiti [E cumva un inceput de stalkerism? :)))] Oare pe langa cate persoane care ne-au placut am trecut pe strada? Toate acele feţe si corpuri care ne-au atras atentia. Dar niciodata ale noastre. Toate aceste lumi care trec pe langa noi, fiecare cu trecutul, prezentul si viitorul ei. Dar niciodata facand parte din lumea noastra.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, februarie 15, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.