Author: No One
•vineri, februarie 04, 2011
Ce e o viata normala? Voi aveti vieti normale? Eu am si nu am :)) Daca o viata banala e normala, atunci eu sunt cel mai normal om de pe planeta asta. Daca o viata normala inseamna sa ai o viata sociala adecvata (prieteni, relatii de orice fel cu sexul opus si altele) atunci nu numai ca sunt pe langa, ci sunt tocmai in coltul celalalt al camerei.

Si ce-mi vine mie sa fac? Pe de o parte sa ma obisnuiesc cu gandul si pe cealalta sa le dau dracului pe toate. Mi s-au blocat niste ganduri in minte de un numar de luni. Poate unele lucruri nu trebuie sa le am, si nici sa mai incerc sa le mai am. Partea "trista" e ca e din cauza mea si ca tocmai eu sunt sigurul care poate schimba asta. Va zic, n-as conta pe mine intr-o situatie de asta :) Ma simt ca Tudor (din în derivă) in situatia asta: "Si ce te-a impiedicat pana acum sa faci asta?" Hmmm

Ma pricep destul de bine sa evit sa fac ceva. Asta include orice in viata mea. Habar n-am de unde vine asta, cum de s-a creat in mine. Frica de esec nu cred ca ar explica tot. Parca mai e ceva si nu stiu ce e. Nu stiu, parca am o oroare sa fac ceva combinata cu comoditate si obisnuita.

Si parca nici sa ma supar nu mai pot. M-am obisnuit cu starea asta de fapt. In plus stiu ca mi-am facut-o cu mana mea, asa ca nu pot sa am pretentii. Si da, ma pricep sa-mi fac asta. Sa fac chestii (sau sa nu fac) stiind ca nu-mi face bine sau ca ma adanceste si mai mult in lumea mea de sub clopotul de sticla. E un fel de "nu esti in stare? nahh de aici". Am forma mea de dependenta cu care as vrea sa zic ca ma lupt dar de fapt nu o fac. Unii fumeaza, ca exemplu de dependenta, eu evit viata.

Poate suna dur, dar eu cred ca ne meritam soarta. Eu sigur mi-o merit. Nu fac nimic, nu am nimic. Tare mi-e teama cateodata ca o sa duc acest "nimic" pana la capat, ca o sa ma condamn cu mana mea la o viata de nimic.

Si eu, daca as lua-o de la capat, as face din nou aceleasi greseli. Nu m-as abtine sa nu le fac. Intre asta si necunoscut... Nu ma pricep sa fac acel leap of faith practic.

Ma intreb, de ce trebuie sa ma multumesc cu jumatati de masura, cand eu vreau mai mult? Parca si pana pe blog fac concesii, evit si nu zic. Trec prin stari de vreau si nu vreau. Ma simt legat de maini si de picioare. "Hai urla. Ca un leu" Dar bineinteles eu trebuie sa ma multumesc sa tin in mine.

Observ la mine ca sunt pesimist in legatura cu oamenii, ca nu voi ajunge nicaieri cu ei, asa cum nu ajung nicaieri cu mine. Daca cineva mi-ar zice ca se lasa de fumat, eu, in loc sa-l incurajez, imi zic: "ma indoiesc ca vei face asta". Nu mai am incredere in mine ca voi reusi, nu mai am incredere in altii ca vor reusi. Dar totusi imi doresc sa reuseasca, acolo, unde se pare ca eu nu reusesc.

De multe ori nu las de la mine, nu cedez, chiar si cand as vrea sa o fac. Am cedat atata, m-am simtit intimidat atata, ca s-a format chestia asta in mine. Iau lucrurile personal, ca pe ceva ce-mi aduce atingere mie, ca pe un atac. Sunt mai multe nuante aici si deja ma refer la mai multe chestii intr-o sigura idee. E felul cum ma confrunt discutand in jurul unei idei, e felul cum reactionez la insistente, e felul cum nu las de la mine in unele situatii.

Ma opresc aici (am scos o parte din ganduri, nu mai simt nevoia sa mai scriu) si va las cu o melodie ce o ascult de cateva zile


Watch you when you say
What you are and when you blame
Everyone, You broken king
Watch you change the frame or
Watch you when you take your aim
At the sum of everything

Cause you and your heart
shouldn't feel so far apart
You can choose what you take
Why you gotta break and make it feel so hard


You lay there in the street
Like broken glass reflecting pieces of the sun
But you're not the flame
You got the people passing by
Because you know what you don't like
It's just so easy, it's just so easy

But you and your heart
Shouldn't feel so far apart
You can choose what you take
Why you gotta break and make it feel so hard
Oh and you and your heart
Shouldn't feel so far apart
You can choose what you take
Why you gotta break and make it feel so hard


You draw so many lines in the sand
Lost the fingernails on your hands
How you're gonna scratch any backs?
Better hope the tide will take our lives away
Take all our lives and

Hope the tide will take our lives and
Hope the tide will take our lives away
Take all our lives away


ta hand om dig cititorule

This entry was posted on vineri, februarie 04, 2011 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.