Author: No One
•luni, martie 14, 2011
Tot timpul o tragedie pare departe cand o vezi la televizor. Te simti cumva ferit de asta si iti zici ca pe mine nu ma poate atinge. Nu te poate atinge de vreme ce tu stai acasa, in confortul casei tale, butonand telecomanda.

Am vazut tragedia din Japonia chiar din dimineata aia. Plecasem in oras pe la vreo 8 fara ceva si peste o ora, cand am venit acasa, la televizor vedeam exact imaginile alea de pe CNN cu valul care matura un oras de la tarmul Pacificului. Reactia a fost de genul "ce interesant". Nu ma gandeam ca pot fi multe victime, chiar si cand stiam care fusese un cutremur. Erau japonezi ce naiba, astia au tot felul de tehnologii care sa-i fereasca de tragedii de felul asta. Acum bilantul e la 2000 de victime si undeva pe la 10.000 de disparuti (cand m-am uitat ultima oara), sunt in stare de alerta nucleara si e una din cele mai mari tragedii din tara lor. Dar chiar si acum nu pot sa simt tragedia cum probabil o simt ei. Sunt departe si stau in fata unui televizor, ferit de dezastrul de acolo. Traim inca o stire mare pe ecranele televizorului.

Nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat asta la ei. Parca imi vine sa zic "nu poate fi asa de rau, de unde atatea victime?". Daca la ei se poate intampla asta, atunci ce sperante mai am pentru noi astialalti. Acum am ajuns, ca intotdeauna la un cutremur ce apare undeva in lume, sa vorbim si despre noi. Ma deranjeaza asteptarea asta morbida a noastra vis-a-vis de cutremur. Nimeni nu face nimic, stam si comentam la televizor (sau in cazul meu pe blogul asta) si parca asteptam sa se intample ca sa ne putem plange si sa ne victimizam ca niste momai ce suntem. Trec anii. Oare vrem si noi sa prindem lumina reflectoarelor cum a fost in Pakistan, China, Indonezia, Japonia? Sa avem si noi propria noastra tragedie si sa vina strainul sa ne bata pe spate in semn de compasiune? Prefer sa nu avem atentia asta, chiar daca omul in natura sa e innebunit dupa putina atentie. Asteptam o tragedie ca apoi sa luam masuri?

Cica invatam din greseli... pana le uitam si o luam de la capat.

Tot timpul o tragedie pare departe cand tu nu o traiesti. Cand ajungi sa o traiesti e deja prea tarziu.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on luni, martie 14, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.