Author: No One
•miercuri, martie 02, 2011
Ma uitam ieri pe o agenda de a mea si mi-au cazut ochii peste niste cuvinte ce le-am scris acolo acum ceva ani. Mai ales un cuvant. Nu mai stiu cuvintele exact asa cum au fost atunci spuse dar stiu contextul. Daca pana atunci eram (probabil) interesant brusc, la nervi, ceea ce ziceam a devenit "debitari".

Interesant cum daca cineva se enerveaza atunci auzi chestii de dincolo de "masca". Chestiile alea pe care toata lumea le gandeste dar nu le zice nimeni. Ies afara numai cand vor sa te raneasca si se intorc inapoi in camera lor cand totul e ok. Nu e deloc placut sa aflii ca cineva despre care credeai (naiv cei drept) ca are o parere buna despre tine, are undeva puse deoparte si cuvinte mai putin placute. Dar nu sunt atat cuvintele cat e ideea ca de fapt ceea ce zici si ceea ce faci e undeva, intr-un colt al mintii unui om, judecat si maruntit in mii si mii de bucati. Ca sa nu zic ca "a presupune" e cel mai bun prieten al omului.

N-am zis ca eu nu o fac, dar pe cat posibil incerc sa nu o fac. Si daca le am imi pastrez cuvintele pentru mine pentru ca stiu cat rau poate sa faca. Nu sunt un prefacut, dar asta nu e treaba mea sa justific. Desi mi-ar placea sa am eu, dar si alti la randul lor, o parere buna de colo pana colo, asta nu exista pe lumea asta. Nu pentru ca nu se poate, ci pentru ca, justificabil cum suna din pacate, suntem oameni. Banuiesc ca e o chestie (si parerile negative si faptul ca suntem oameni) care trebuie sa o acceptam.

Dar ma intreb. Sa ma uit tot timpul peste umar gandind ca cel de langa mine gandeste si altceva peste ce imi arata?

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, martie 02, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.