Author: No One
•joi, martie 24, 2011
Te vad cum te plimbi pe strada, cum te misti, incet, plutind printre ganduri. Parca cu fiecare pas pe care-l faci lumea se inclina odata cu tine. Inspre stanga, inspre dreapta. E o tacere in mijlocul galagiei, si acea tacere esti tu. Te vad cum aluneci usor, ca intr-un film mut filmat intr-un moment de nostalgie. Iti vad parul ondulat si pana la umeri cum se misca in timp ce chipul ti se indreapta aici si acolo, inspre puncte numai de tine stiute. Privesti ca si cum tu nu ai face parte din lumea asta. Acum, aici, parca esti tu si restul lumii. Doar coincidenta si necesitatea au facut ca tu sa mergi prin orasul asta. Nu-ti vad chipul totusi, pentru ca te vad din spate. Intotdeauna din spate. Fara un chip la care sa ma raportez. Dar nu-i nimic, raman cu mersul tau, de care sunt absolut fascinat. E ceva trist in felul cum iti misti soldurile, in felul cum iti apleci capul. Te urmaresc si sunt prins in sentimentele tale confuze, dar chiar si asa nu-mi vine sa ma apropii si sa-ti zic ceva. E oare ciudat din partea mea sa "admir" tristetea ta in timp ce te plimbi pe strazile astea? Devii obsedanta cu fiecare pas pe care-l faci, devii de neatins. Emani o energie plina de tristete care efectiv trece prin mine. Si ma atrage, ma face sa te urmaresc in continuare, fara sa ma apropii, fara sa incerc sa-ti intrerup tacerea. Te vad si ma simt fascinat. Te vad si ma simt vinovat ca nu iti pot zice ceva ca sa-ti ia gandurile. Te vad si te doresc.

(...)

E greu sa incadrez acest text. E fictiune ok, dar il pun la "pe foi albe" ori la "catre ea"? Initial, cand mi-a venit ideea, nu stiam unde va veni, dar dupa ce m-am pus sa scriu, intai in minte, apoi aici, mi-am dat seama ca se potriveste mai mult in "catre ea". Aceasta categorie are o intimitate anume, specifica, si asa cum am intentionat cand am creat-o ea, chiar daca este intr-un invelis fictional, contine gandurile mele (slefuite pe alocuri) pe care le am sau le-am avut cand vine vorba de o "ea".

Ideea a pornit de la o imagine la care m-am gandit si mood-ul a fost creat de un anumit tip de filmare pe care-l vad in filme. Mi-am imaginat o femeie mergand pe strada, undeva intr-un oras mare dar nu intr-o zona cu zgarie nori, cu cladiri din sticla, eu vazand-o din spate ca si cum as merge in spatele ei. Nu sunt foarte aproape de ea, sa zicem ca sunt la vreo 3 metri, destul cat sa o vad din cap pana in picioare dar sa vad si detaliile. Desi nu am ceva specific in minte ca imbracaminte, totusi am o notiune de cum ar putea fi imbracata. Dar detaliile le las la imaginatia voastra :) Totusi, sa zicem ca este (un inceput de) primavara sau de toamna :P Fizic, felul cum arata, femeia ar arata cum arata Marion in Inception, poate cu parul putin mai lung (poza aici).

Stiti secventele alea din filme cand personajul e filmat din spate, iar imaginea se inclina usor in stanga si in dreapta ca si cum si tu ai merge in spatele lui? Cam asa ar fi mood-ul imaginii. E un "mers" asa incet, melancolic, fara graba.

Imi place imaginea asta :) E genul acela de imagine de film ori de fotografie. Creeaza, in mintea mea, o anumita atmosfera, de la care pot sa incep sa scriu. In general am imagini de astea in minte cand vreau sa scriu ceva si m-am gandit sa profit de ocazie sa explic cum e ea, o imagine, in mintea mea, pentru ca nu e prea usor sa redai mood-ul specific unei imagini intr-un text, mai ales cand vrei ca cei ce citesc sa vada ce ai vazut si tu.

This entry was posted on joi, martie 24, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.