Author: No One
•marți, aprilie 12, 2011
Uneori, cand cineva te face cu apa si otet, nu mai poti zice nimic. Nu pentru ca nu te poti apara, ci pentru ca acele cuvinte intra in tine si fac ele cum fac si se leaga tocmai de adevarurile tale urate. Din miile de cuvinte pe care le auzi intra in tine tocmai alea care sunt adevarate. Si nu mai poti sa ripostezi. Chiar daca majoritatea lucrurilor spuse le consideri rele si neadevarate.

Te simti vinovat(a). Simti ca ar trebui sa fii pedepsit(a) si astfel nu ridici mana. La un moment ai vrea sa i se faca mila de tine si sa se opreasca. O ceri in mintea ta si te doare si mai mult cand nu o face. Cand te doboara pana la ultima caramida. Dar nu faci nimic. Pentru ca putinele cuvinte care iti raman in minte, vina ta, toate, te fac o carpa, te arunca intr-un hau negru al mintii din care nu mai poti iesi in momentul ala.

Intr-o cearta lucrurile si chestiile care se arunca sunt foarte amestecate. Dar la sfarsit raman cu tine, in mintea ta, putine lucruri, cateva idei, tocmai cele care au impactul cel mai puternic asupra ta. Tocmai cele care se leaga asa de profund de tine, de esenta ta, buna si rea, pe care o stii. De multe ori cel ce ti le zice nici nu a intentionat ori nici nu a stiut unde nimereste, dar tu, mintea ta, deja a prins ideea si nu ii mai da drumul.

Mai tarziu iti vine sa-i reprosezi. Pentru ce a zis. Pentru ce ai prins tu, mai exact. Esti asa de prins(a). Dar esti prins(a) intr-un joc subiectiv. Tu nu stii asta, cealalta persoana nu stie asta. Voi stiti doar ce ati zis sau ce ati auzit. Ce vi s-a parut ca ati auzit si ce ati incercat sa ziceti.

Perversitatea cuvintelor e ca daca incepi sa le gandesti nici nu mai stii ce vroiau ele sa zica de fapt. Si de aici vin atatea si atatea scenarii. Pana la urma ce a vrut sa zica? La ce s-a referit de fapt? Ce inseamna asta?

Cuvintele sunt o fictiune. Niste linii si niste sunete. Dar ele sunt puternice pentru ca noi le dam putere. Uneori cand ma gandesc la asta vad si ironia. Lucrurile astea care nu exista deloc, care sunt fictive ne ranesc cel mai mult. Si cand te gandesti ca de noi depinde...

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, aprilie 12, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.