Author: No One
•vineri, aprilie 08, 2011
Eu unul nu simt ca sunt un ciudat, ori un nebun, ori un fucked up. Consider ca sunt normal... intr-un sens cat mai general posibil :)) Dar cumva, uneori, am senzatia asta ca sunt damaged, ca am ajuns intr-un punct in care sunt ceva ce nu mai poate fi reparat. Acest damaged are multe semnificatii, de aceea am si ales cuvantul pentru ca suna intr-un anumit fel, arata o anumita stare. Citesc blogurile pe care le citesc si la multe am senzatia asta in cate o postare, in anumite cuvinte, ca cel ce scrie parca a pierdut ceva, parca ceva s-a stricat acolo si cumva si-a pierdut drumul. Ca a suferit o stricaciune intr-un fel. Si ca nu mai e cale de intoarcere. Nu vreau sa ii dau lui damaged o conotatie negativa, desi are o conotatie trista, dar simt ca multi suntem asa, in diferite moduri. Oare nu e doar o senzatie data de varsta, data de gandurile noastre prea intunecate, data de o pierdere a unor sperante?

Noi parca asteptam si cautam ceva. De aia cred ca ne simtim asa damaged. Poate din cand in cand devenim un fel de straini fata de lumea asta. N-as fi tentat sa zic ca e o anumita generatie, e mai degraba o anumita stare de care te lovesti intr-o anumita perioada din viata ta, stare care mai apoi ramane cu tine. Traim impreuna dar simtim ceea ce simtim in singuratate. Oare nu suntem in stare sa ne gestionam intr-un mod armonios?

Cred ca mai degraba acest damaged apartine lumii capitaliste, felului de viata vestic. Comunismul cred ca a nascut alt fel de "monstrii" :)) Tine de conditii, de felul cum societatea in cauza il "constrange" pe individ si de posibilitatea care i se da acestuia de a raspunde/reactiona. Sau, cine stie, poate daca am scrie toti, indiferent de varsta, ce ne afecteaza, atunci ne-am da seama ca de fapt toti, intr-un fel sau altul, suntem cam pe acolo.

E greu unde sa ma situez fata de acest damaged. E un statut? E o stare pur personala, ce-mi apartine numai mie? E teribilism? Sau suferinta? Exagerez? Sau poate de fapt chiar e definitiv, fara cale de intoarcere? Ce zice asta despre mine? Inseamna asta oare ca eu am esuat? Sau de fapt e un drum predictibil, pe care ajungem cu totii, fara cale de scapare? Merita sa mai lupti? Sau e totul inutil?

Citesc intrebarile astea si imi zic: "mai, e doar in mintea ta" :) Asta e puterea mintii, face totul atat de real. Pe de o parte stiu ca totul se reduce la minte, iar pe de alta parte sa te lupti cu mintea ta e cel mai greu lucru pe care poti sa-l faci. Daca ar fi usor nu am mai avea gandurile si starile astea, nu?

Stau si ma gandesc ca (,) ce sta la baza acestui damaged este ideea ca am pierdut lupta. Intr-o arie mai mare sau mai mica din viata noastra. Si nu e vorba numai de pierdut lupta, ci si de faptul ca nu mai vrem sa luptam. Mai ales de asta. Cei ce intra aici sa abandoneze orice speranta. Cam asa ceva.

Cum reactionez eu? Incerc sa ma impac cu ideea, poate chiar sa ajung la un compromis. Simt ca mintea a fost pusa in miscare in directia asta (a resemnarii, a convingerii ca va fi intr-un anumit fel) asa ca incerc sa mai repar ce mai pot. Cum era? ... Damage control :P

Brrrr... poate sunt prea pesimism, si fata de mine, si fata de lume. Habar n-am. Dar senzatia asta de damaged tot o am uneori.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on vineri, aprilie 08, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.