Author: No One
•marți, mai 31, 2011
Scriam un comentariu si mi-a trecut prin minte ca de fapt in societatea in care traim avem parte de cultul femeii. Poate la un nivel sexual dar poate si la mai mult de atat. In schimb cultul barbatului nu exista. Nici chiar printre femei. Pozele de exemplu. Vezi poze cu femei si la femei si la barbati. Poze cu barbati mai putin si in general la femei.

Este ok ca femeie sa iti placa o femeie, lucru acceptat si de barbati si de femei, dar nu e ok ca barbat sa iti placa un barbat, lucru evitat de majoritatea barbatiilor. Acum nu stiu daca pe scala Kinsey procentele sunt asemanatoare si la barbati si la femei. Din afara pare ca barbatii sunt mai apropiati de heterosexualitate pe cand femeile sunt mai apropiate de bisexualitate. Dar poate realitatea (aia de dupa perdele) e altfel (la barbati ma refer).

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 31, 2011
Mi s-a intamplat a doua oara. In sensul sa-mi dau seama de ceva. Intai cu Xavier Dolan in Les Amours Imaginaires si apoi cu Chris Crocker intr-un clip ce l-am vazut azi. Imi dau seama ca pot sa gasesc anumiti barbati atragatori. Nu ma atrag sexual ci mai degraba mi se par frumosi si nu-mi pot lua ochii de la ei. Sper sa nu exagerez :)) Iar faptul ca amandoi sunt gay nu ma ajuta deloc :))

Vorbeau in filmul de mai sus de scala lui Kinsey. E de la 0 la 6, unde 0 e exclusiv heterosexual iar 6 e exclusiv homosexual. Eu as fi un 1 daca stau si ma gandesc. Am sa pun pozele sa va dati seama.


Tot imi vine sa atrag atentia ca nu sunt gay :)) E o boala asta cu barbatii, tot timpul daca zic ceva de un barbat care s-ar considera "gay" atunci ei trebuie sa precizeze ca nu sunt gay. Ei bine eu stiu unde ma aflu. Stiu ca nu sunt atras sexual de un barbat dar mai stiu ca pot gasi un barbat frumos si atragator. De exemplu Josh Hartnett. Are o fata frumoasa si interesanta, mai ales ochii. Plus ca daca as alege o parte a corpului unui barbat care sa-mi placa atunci ar fi antebratele. Mai ales cu manecile de la camasa suflecate.

Si ca sa fie pachetul complet, desi e foarte putin probabil, totusi in anumite conditii (sa imi placa si ca persoana, sa ma simt relaxat, sa am o anumita stare si sa fie o tipa acolo :)) ) cred ca as putea saruta un tip. Foarte putin probabil dar nu imposibil.

Gata, acum puteti sa fugiti de mine sau sa ma injurati or whatever. Nu e o chestie sa o zic in gura mare desi nu cred ca imi afecteaza heterosexualitatea in vreun fel. Sper :)) Dar daca sunt un 1 atunci sa fiu constient de asta :P

Raza, you are to blame for this :)) :P (kidding, you know that)

PS: asexual inseamna ca nu esti atras sexual de nici un sex si ca nici nu esti interesat sau nu ai dorinta de sex (a nu se confunda cu celibatul sau abstinenta). Suna bine :))
PS 2: si... daca nu o ma descurc cu femeile, there is always homosexuality :))) 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, mai 30, 2011
De cele mai multe nici nu realizez. Vad o masa, vad oameni, vad ce vad in fata mea si trec pe langa. Dar uneori imi vad mainile si imi dau seama ca vad din interior in afara. Ma simt intr-o situatie cumva straina ca si cum as fi intr-un joc video. Mainile apar in cadru si se misca pe acolo. Si imi dau seama ca vad dintr-un corp. Ca nu vad corpul in intregul lui, ca nu-mi vad fata, ca nu-mi vad trasaturile fetei cand ea se misca la vreun gand sau sentiment. Altii vad. Oare cum li se pare?

E ca un moment cand vad altfel lumea. Cand lucrurile par in afara. Cum de nu ne dam seama de asta in fiecare zi? Daca acum as tine pe cineva in brate ori daca as saruta-o nu as vedea nimic, nu as vedea corpurile noastre unul langa altul sau buzele atingandu-se. Poate de asta suntem asa de voyeuristi. De aceea ne place sa ne uitam la altii. Ca sa vedem ce noi nu putem vedea.

Imi dau seama de asta in pat cand privesc de pe o parte si imi vad mainile sau perna de langa mine. Parca as vedea de-a lungul unei bucati de pamant, cu imaginea inclinata la 90 de grade. E asa ciudat sa-ti vezi mainile intinzandu-se de la tine. Parca ai avea doua "instrumente" cu care sa te joci cu materia si realitatea. Pe mine ma fascineaza, nu neaparat direct mainile mele ci senzatia pe care mi-o da cand mi le privesc. Cum am zis mai sus parca ma simt intr-un joc video. Daca ati jucat vreodata ati putea intelege senzatia.

Lumea din afara parca e straina, departe de mine. Si eu sunt aici si ea e acolo. Poate de asta se zice ca sufletele "sufera" cand pleaca de acolo si se intrupeaza. Pentru ca sunt constranse de un corp, pentru ca sunt puse si sigilate intr-un container care le ia din capacitatea totala de a se manifesta.

Un alt titlu ar fi GHOST IN THE SHELL.

PS: se mai zice ca atunci cand dormi sufletul pleaca (dar el mai tine o legatura cu tine) si calatoreste fiind liber asa cum era inainte. Cica e asa ca sufletul sa nu se simta total blocat in lumea asta si sa nu sufere. 
PS 2: cand vezi prin ochii tai e ca si cum ai vedea cadre de film sau ai face poze. Nu e o diferenta mare intre ochi si obiectivul unei camere de filmat sau de fotografiat.
PS 3: cand iti imaginezi nu vezi niciodata prin ochii tai, nu? :) Tot timpul din afara :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 28, 2011

All this time... and it was fucking KNOWLEDGE??? 


Don’t let yourself die without knowing the wonder of fucking with love knowledge.
Garcia Gabriel Marquez
  


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 28, 2011


I'm quite sure they will say so


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 27, 2011
Isi reveni in plina ploaie. Deschise ochii iar fata sa, asa cum statea el intins, era intr-o baltoaca cu apa. Ploua destul de puternic, iar cand se uita in sus simti cum stropii mari de ploaie ii loveau fata cu putere. Era in plina noapte, ud leoarca, undeva intr-un loc rece si necunoscut.

Era prea derutat ca sa reactioneze pe loc. Sau poate se obisnuise cu felul asta de a se intampla. Se simtea ciudat de calm, ca si cum s-ar fi trezit in patul sau dupa o noapte foarte agitata. Gandul ca nu stia unde e, senzatia asta de necunoscut il facu pana la urma sa se ridice in capul oaselor. Statea pe beton si din cauza intunericului nu vedea prea bine ce e in jur. Nu-i era frig, desi ploaia nu contenea sa cada. Probabil era intr-un loc cu clima temperata. Se sprijini cu mainile pe beton si dintr-o miscare reusi sa se ridice in picioare. Se uita in jur in timp ce corpul sau se misca pe loc. Nu avea directie. Pana la urma alese un punct si o lua din loc. Ploaia il deranja asa ca imi puse mana deasupra ochilor. Se lovi de un perete. Il pipai. Ciment, beton? Cu stanga atingand peretele merse de-a lungul lui pana ajunse in locul unde acesta forma un colt cu un alt perete. Se gandi ca e inca un perete de parcurs dar apoi simti ca era si o usa acolo. Cauta clanta dar in loc gasi un fel de maner. Trase de el dar usa nu se deschise. Si atunci ii veni in minte ca poate era pe un bloc. Izolat pe un acoperis, fara nici o sansa sa scape de aici. Cauta in jur din priviri sa vada daca e o lumina. Daca era pe o cladire atunci trebuia sa fie intr-un oras. Undeva trebuia sa fie o lumina. Se uita un timp pana simti cum razele artificiale ale orasului formau un perete slab de lumina in partea sa dreapta. Isi zise in gluma ca pana la urma acolo era si o margine. Si din pacate singurul mod de a pleca de aici.

Cladirea era foarte inalta. O cladire de birouri, un gigant printre alti giganti. De aici de la margine orasul capata forma iar lumina era prezenta peste tot. Se mira cum de nu o vazuse. Ploaia cadea peste oras si orasul parea o entitate electronica plina de lumini si ecrane. Totul era rece, cu o imagine ascutita, distorsionata doar de ploaia ce umplea aerul dintre cladiri. Era frumos intr-un mod cu totul artificial si neorganic. Se apleca pe margine, flexandu-si picioarele, in timp ce-si dadu cu mana dreapta parul ud de pe frunte. Acum privea peste oras, asteptand, cu antebratele sprijinite pe coapsele sale. Picaturi de ploaie alunecau de-a lungul bratelor, printre venele mari de pe maini si se scurgeau de pe degetele sale in golul ce se casca de-a lungul cladirii. Era o distanta destul de mare pana jos si de aici, de unde statea, se simtea cu o claritate de nedescris un sentiment de pericol amestecat cu o placere de copil.

Nu se auzea nimic. Doar ploaia. Lumina si noapte. Fara contururi si fara margini. Totul strain si izolat. De aici de sus orasul era fara viata. Doar un loc putin cam luminat. Nu exista miscare si nu exista schimbare. Doar un cadru oprit pe "pause". Ploaia cadea si cadea. Cineva uitase sa mai porneasca banda.

Simti impulsul ca si cum cineva l-ar fi zgaltait. Se uita in fata peste oras, la cladiri, pe langa luminile ingalbenite de curent. Totul statea pe loc. Dar nu mai era la fel. Contururile se miscau, tremurau. Incet, incet, sub ochii sai, orasul era ca o unda ce se misca din ce in ce mai repede. Traiectoria stropilor isi pierdu logica. Era un cutremur vizual. Un tren care venea in liniste. Se uita la picioarele sale, la mainile sale. Ele nu se miscau. Prin ochii sai el statea pe loc. Dar totul in jur tremura, se zgaltaia, din ce in ce mai puternic, de parca ar fi scapat de sub control. Pe langa el ploaia i se parea ca se distorsioneaza, ca face loc unei forte ce il inconjoara. Totul prin ochii sai parea precum criza unui om bolnav. Lumina se intensifica si se albi pana acoperi tot ceea ce vedea. Stia ce va veni. Inca o data.

In tacere o picatura cazu si se lovi de marginea acoperisului. Se sparse in mii de bucati. Acoperisul era gol.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 27, 2011
Aveam doua pisici. Doi motani de fapt. Unul ce statea doar prin curte. A plecat din curte in iarna asta si nu l-am mai vazut. Sarkozy, cu ochii lui albastri si crucisi, pleca des de acasa. Intr-o zi, tot de iarna, a plecat si nu s-a mai intors. Si asa dupa iarna asta nu mai am nici o pisica.

Aveam si un caine. Dar a murit de la ficat. Asta vara.

Acum am un caine schiop.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 27, 2011
Imi plac versurile :) E de la sine inteles ca imi place melodia :P


Single book of matches,
Gonna burn what's standing in the way.
Roaring down the mountain,
Now they're calling on the fire brigade.
Bury all the pictures,
and tell the kids that I'm okay.
If'n I'm forgotten,
You'll remember me for today.

I won't ever be your cornerstone.
I...

All the black inside me
Is slowly seeping from the bone.
Everything I cherish
Is slowly dying, or it's gone.
Little shaken babies
And drunkards seem to all agree,
Once the show gets started,
It's bound to be a sight to see.

I won't ever be your cornerstone.
I don't wanna be here holding on.
I won't ever be your cornerstone.
I...

Watch her roll,
Can you feel it?
Watch her roll,
Can you feel it?

Watch her roll,
Can you feel it?
Watch her roll,
Can you feel it?

I won't ever be your cornerstone.
I don't wanna be here holding on.
I won't ever be your cornerstone.
I... 


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, mai 26, 2011
Our siblings are oftentimes those people in the world who know us the deepest, and know how to get under each other's skin the easiest.

ta hand dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, mai 26, 2011
Asta e prima melodie de Johhny Cash care am auzit-o. Si acum imi dau seama ca e un cover dupa Nine Inch Nails. Nu sunt fan a niciunuia, de abia am auzit vreo 2-3 melodii de fiecare.

Clipul e regizat de Mark Romanek (One hour photo, Never let me go). Asa am si ajuns acum la clipurile astea (desi stiam clipul cu Johnny Cash de cand a aparut la televizor). Romanek a colaborat si cu NIN la doua clipuri (voi pune unul mai jos).

E frumos clipul. Si cu cantecul devine foarte trist si emotional. Mai ales ca Johnny Cash a murit la 7 luni dupa ce l-a facut. Unul din ultimele lui cantece.


Si originalul de Nine Inch Nails. De fapt sunt doua clipuri live, unul mai recent si unul din perioada cand a aparut melodia.



Si clipul NIN cu Romanek. Imi place cum arata, culorile si personajele. Mai ales de la minutul 3 incolo.


PS: nu ma pricep eu prea bine la genuri/subgenuri de muzica, dar mi se pare ca NIN suna industrial. Nu?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 25, 2011
Trebuie sa am incredere ca va fi bine. Inca o data. Isn't this nice? Dar pana la urma ce poti sa faci altceva?

Viata asta are obiceiul sa te "ameninte" cu alternativele alea urate. Culmea e ca pana la urma o face spre binele tau :))

Nu stiu de ce mintea mea functioneaza asa cum o face ea.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 24, 2011
sursa missZ.e

Si inca o idee:

De cate ori ma uit la pozele alea imi dau seama cat de frumoase sunt femeile. E acea admiratie care se naste in mintea ta si care cred ca o stie orice persoana careia ii plac femeile.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 24, 2011

Imprastie-ma in mii de bucati caci nu ma simt demn sa fiu intreg


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 24, 2011
Avril e una dintre my guilty pleasures in muzica. Asa cum e si early Britney :) Sau Backstreet Boys :P Ma refer la melodiile ei si nu la ea, caci ea nu prea imi place (mi se pare cam subtirica). Asa ca atunci cand mai prind vreo melodie, o ascult si ajunge sa-mi placa. E miorlaita, nu? :)) Totusi o sa zic ca imi place mai mult vechea Avril decat asta noua si excesiv de pop. Aici imi place refrenul. E pop clasic, adolescestin, naiv si uplifting.

Zicea cineva pe Tube ca "she really does need to grow up at some point..." :)) hahaha. Cam asa ceva :P Dar nici fizicul ei nu o ajuta. Arata ca o pustoaica desi are 26.


PS: daca nu va place melodia puteti oricand zice ca m-am tampit :P :)) Ceea ce ar fi adevarat. Intr-un fel :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, mai 23, 2011
Asta e singuratatea pentru mine. E punctul in care raman din cauza ca mi-e teama sa dau piept cu lumea. E ceea ce stiu sa fac. Nu stiu sa fiu sociabil. Arunca-ma intr-un grup si mi-ai luat glasul. Devin tipul tacut, poate serios, care uneori arata speriat si se simte nelalocul lui. Nu stiu, poate exagerez.

Sa stiti ca nu-mi place sa fiu singur. Nu e un stil de viata ales din nu stiu ce pornire teribilista. Desi, daca are sens pentru voi, mi-ar placea sa o transform in asta. Mi-ar fi mult mai usor decat sa ma confrunt cu ce ma sperie. Nu degeaba zic ca depinde de mine. Depinde de mine pana la urma incotro o iau. Nimeni nu poate face asta pentru mine.

Intr-un fel sau in altul am fost asa toata viata. Dupa 26 de ani nu mai poti schimba asta intr-o dimineata. Ce ma supara la mine e ca stau pe un munte de potential si nu fac nimic. De aceea am ce am cu mine. Asa ca pentru mine daca o dau in bara e vina mea pentru mi-am facut-o cu mana mea. Nu o sa ma justific sau ascund acum dand vina pe altii sau pe capriciile destinului.

Cat despre "prietena"... eu nu stiu termenul asta. Tot ce mai invat in anii astia este sa fiu cool about it.

Nu-mi place nici sa fiu penibil pe blog dar daca asta e adevarul.... Doar nu o sa zic ca sunt nu stiu ce minune :P Nu-mi place sa-mi imfrumusetez imaginea. Asta sunt eu. Macar sa fiu corect cu asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, mai 22, 2011
Imi place energia mea. Ma caracterizeaza, e specifica mie. O duc cu mine oriunde ma duc, uneori la vedere, alteori, de cele mai multe ori, undeva nevazuta, nespusa si adancita in sufletul meu. O duc cu dorintele si visele mele. Cu copilul-barbat din interiorul meu. Cica noi suntem logici si rationali si totusi ceea ce simt nu se simte asa. "Ceea ce simt"... Felul meu de a spune ca nu stiu sa o descriu. E umana, desigur, dar nu e data de corpul si existenta mea fizica. Vine de undeva mai adanc, din niste locuri carora oamenii nu le dau importanta. Cum se simte... Se simte ca si cum asa ar trebui sa fie natura mea. Ca si cum as deschide o usa spre o alta lume. Cea adevarata, cea in care eu sunt asa cum ar trebui sa fiu. Lumea asta, asta e doar o negatie a sinelui facuta cu judecati realiste de suflete frustrate si patate. Dar cum am citit undeva: cum sa stii ce e lumina daca nu stii ce e intunericul? La un lucru se ajunge prin opusul sau.

Daca ati stii visele si trairile mele... Daca as stii visele si trairile voastre....

Si ramase asa cu ochii in peretele din spatele lui rupta intre pornirea de a-l proteja si surprinderea ca ea trebuie sa faca asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 21, 2011
O sa fiu si eu putin random :P Chiar imi imaginez scena (absurditatea ei si fetele lor). Doamne ce ma face sa rad :))


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, mai 20, 2011
Obosit. Fizic. Dar sunt bine. Mai bine decat zilele trecute. Atunci asta inseamna sa sar in sus de bucurie? Mmmm... nu prea. Ma gandeam ieri ca starile si gandurile astea vor mai veni. Stiu asta. Dar... dar... ca sa nu par asa sumbru si sa nu credeti ca nu apreciez, zic ca e placut sa fie mai bine. Aici sus (arata inspre sfera ce-i sta pe gat).

Deci... cele trei reguli. Din nou revin la ele. Din nou revin la faptul ca trebuie sa le urmez. Altfel se pare ca nu se poate. Regulile? Dormit noaptea. Sau, noaptea e pentru dormit :) Mancat destul si normal (de trei ori pe zi ar fi o idee buna). Sau, daca nu mananci nu te simti bine, atat fizic cat si psihic. Un moral bun. Sau, keep your thoughts in check (adica no negative stuff in there). Astea trei se leaga intre ele. Cum cade una cum cad toate. Si apoi alunecam usor la vale. Pana ne oprim. Si de aici tot ce poti sa faci e sa mergi din nou in sus.

Zilele astea am realizat un lucru. Ceva ce probabil stiam dar nu am constientizat. N-am cu cine sa vorbesc, unde sa zic ceva. Parintii mei...  Cu taica-miu nu vorbesc. Sa o zic simplu ca nu suntem pe aceeasi lungime de unda. Cu maica-mea... ba se streseaza, ba isi face griji prea multe, ba se supara. Asa ca sunt obligat sa tac. N-am prieteni (nu sunt o persoana sociabila, deci... ). Nu am rude cu care sa stau nas in nas (dar nu prea am ce sa le zic lor, nu am o relatie asa apropiata cu ele ca sa intru in discutii de astea). Colegii? Colegii sunt colegi, nu merge sa faci asta pe acolo. Dar asta e. I'm kinda used to that.

Am avut o discutie ieri care mi-a prins bine :) Nu stiu de ce ma evita. Sau poate mi se pare mie pentru ca nu am mai vorbit cu ea de mult. Dar nu conteaza asta acum. Ceea ce vreau sa zic e ca mi-a placut si ca e relaxant sa mai schimbi doua vorbe si trei teorii :)) :P Iti da o stare de feel good. Ceea ce aveam nevoie.

Discutia asta si respectiv vorbele scrise ale unei sweetheart plina de capricii (:P) mi-au prins bine.

O sa incerc sa mai pun aici o idee. Si mie mi-e cam teama sa devin adult. Probabil din mai multe chestii. Una ar fi ca nu prea mi-am trait si nu m-am bucurat cum trebuie de adolescenta si de tineretea mea (pana acum, ca inca-s tanar). Nu pentru ca am avut o viata extrem de grea sau nu stiu ce destin tampit. Pur si simplu nu mi le-am trait. Si stiu ca cu cat ma aproprii de starea de adult cu atat nu mai am sanse sa recuperez ce nu am facut in trecut. Anumite chestii trebuie traite cand trebuie. Atunci e momentul lor cel mai bun. Poti sa o faci si in alt timp, dar nu mai e la fel.

Desi nu cred ca a fi adult inseamna ca nu mai poti sa fii "copil", totusi a fi adult inseamna responsabilitate, sa te conformezi (daca vrei) anumitor cerinte si sa-ti asumi anumite responsabilitati. Treci in alta lume si daca vrei sa nu te schimbi iremediabil trebuie sa duci o lupta (permanenta?) sa nu iti pierzi copilul din tine.

Eu nu sunt total un adult (desi legal sunt), caci nu sunt total matur. Am o maturitate anumite zic eu, sa zicem a gandirii, a felului cum o fac (ma rog, cateodata :P), dar nu sunt responsabil. Nu sunt matur cand vine vorba de asta. Sunt inca un fel de "adolescent" care a ramas blocat acolo pentru nu a trait ce trebuia cand trebuia. Nu mi-am creat experientele necesare pentru a putea ajunge acolo (la o maturitate completa). Asa ca acum sunt intr-un fel de no man's land si ma uit cumva cu reticenta la ce e in viitor. Pentru ca nu stiu cum o sa fac fata. Caci vrand nevrand lucrurile astea (din viitor) or sa vina.

Stati asa.... Ca mi-am adus aminte :) Uite ce a primit Johnny (ala micu') prin posta :P


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 18, 2011
Numb. Sunt asa de obosit atat fizic cat si psihic ca nu mai pot sa mai am nici o o reactie. Sunt ca o leguma. Am luat-o din nou in jos. In mai putin de o saptamana. Nu stiu de ce scriu de astea pe aici. Nici macar nu stiu de ce o fac. Pur si simplu o fac si habar n-am daca ar trebui sau nu. "Dear fucking diary, today is a shitty day... ". Toata perioada asta e cum e. Nu stiu ce o sa fie cu viata mea. N-am nimic de ce sa ma tin, doar kilometri si kilometri de nisip, with nothing in sight. Nu stiu ce sa fac si nici nu cred ca voi stii prea curand. Asta e una din zilele alea in care m-am cam saturat. Pentru ce sa ma lupt? Pentru o viata ca asta? Pentru concluzia ca altfel nu pot fi si ca altfel nu poate fi? Fuck it. Stiu, stiu, viata ti-o faci asa cum iti asterni. I know. Dar... fuck it. Azi n-am chef sa imi fac procese de constiinta si sa-mi pun cenusa in cap.

Ma simt asa de singur. Mda, ma plang. Macar sa o zic undeva. Dar banuiesc ca pot trai cu asta. Nu e ca si cum nu as stii cum e. Si nu e ca si cum m-as pricepe sa nu fiu.

Daca o sa mai scriu in perioada asta cam asa o sa scriu. Cred. No happy feet here.

Later Edit: ma sperie gandurile mele. Sa nu intelegeti ca sunt ganduri criminale sau asa ceva :)). Pur si simplu gandesc asa de negativ (despre mine) ca ma sperie gandul ca ele s-ar putea intampla. Parca sunt un magnet pentru ele. Ma gandesc si ma gandesc. Nu ma pot abtine sa nu o fac.   

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 17, 2011
De cate ori m-am gandit ieri la o postare pana la urma tot ajungeam la rautati. Chestii care se puteau intelege ca atare, mai exact. Asa ca am sa incerc aici to keep it short (good luck with that) ca sa nu spun prostii (asa cum banuiesc ca o fac uneori). Ma gandesc ca am suparat cateva persoane pe parcurs. De cand scriu pe aici sau prin comentarii pe net. Am banuielile mele (aici e bun un "no shit Sherlock"), ma gandesc ca poate sunt mai multe persoane decat cred. Nu stiu. Sau poate exagerez eu cum mi-e bunul obicei (overthinking it). Nu ma pot dezlipi de ideea ca uneori spun prostii. Nici aici nu stiu cat e de adevarat. O parte din mine zice ca zic, alta zice ca nu sau ca nu am intentionat. Ziceam intr-un comentariu aici ca am tendinta de a ma trage de sireturi cu oamenii si de a face glume care pot sa pice aiurea in context. Ce sa mai zic cand sunt in rant mode sau cand vreau sa fiu sincer? Nu e de mirare ca asta e unul din motivele cand imi tin gura (tac) cateodata.

Recitesc ce am scris mai sus si imi zic ca eu nu sunt asa. Ma simt aiurea. Aceasta e una dintre postarile alea in care, cel putin ptr mine, e o granita subtire intre adevar si speculatie. Incerc sa-mi dau seama cum e. E aiurea cand ma invart asa si nu pot sa stiu exact daca chiar e adevarat sau nu. Nu pot sa folosesc un scris sigur si precis. Nu e "asa e", e mai degraba "e asa, dar poate sa nu fie asa". Nu ma joc aici, daca la asta va ganditi. Asa e cam cum se manifesta in mintea mea aceasta incercare de a-mi da seama cum vine un anumit lucru.

Azi un coleg a facut o remarca aiurea catre mine. Cel putin asa cred. Aveam fata obosita (dorm aiurea inca), palid si cu cearcane (vai, vai ce frumusete) si asta vine si imi zice ca am fata de englez (care asa cum stiti nu sunt frumusetea incarnata). Ma trage de urechiusa sa nu mai invat atata. Ce rost are sa-i zic ca nu ma pot adapta cu somnul? Imi bat gura degeaba. Dar nu asta e ideea. Ce vroiam sa zic e ca m-am suparat putin. Cand eram mai mic ma suparam mai mult. Acum, odata cu anii, o fac mai putin (cred eu). Dar tot o fac. Nu ma pot detasa. Am natura asta tampitica de a deveni serios. Fie ca ma supara ceva, fie ca mi se pare ca are cineva ceva cu mine, fie ca devin serios intr-o discutie. E ceva pe care pur si simplu nu pot sa evit. Detasat my ass, nu prea imi merge. Cine stie, poate cu anii.

La fel patesc si cu discutiile. Am o perioada cand sunt relaxat si glumet si apoi, bam, serios. O bucurie la casa omului. Culmea e cand cineva devine serios cu mine atunci nu imi mai convine mie (later edit: de fapt, mai exact, depinde de situatie, de persoana si cum ma raportez la ea). Atunci vreau sa fac conversatie usoara. Uneori imi doresc sa vorbesc serios cu cineva, uneori imi doresc o discutie mai usoara in care sa glumesc si sa schimb niste replici, uneori imi doresc sa fiu mai personal, alteori nu. Stiu ca ma deranjeaza cand nu pot fi serios cand simt nevoia. Dar nu poate sa fie ca mine, stiu asta. Asta e inca un defect al meu: vreau sa fie ca mine. Ceea ce e shitty at best.

Cred ca trebuie sa ai mai multa rabdare decat de obicei cu mine. Asta nu e o pledoarie ca sa luati aminte, ci zic si eu despre mine. Pana la urma schimbarile trebuie sa vina din partea mea. De cand scriu blogul asta imi dau seama din ce in ce mai bine cat de flawed sunt. Stiam asta si inainte, dar parca acum, cand incerc sa scriu, e chiar in fata mea, nu pot sa ma uit in alta parte si sa ignor asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, mai 16, 2011
Zilele trecute cand ma plimbam pe net am gasit aceasta secventa (va fi putin mai jos) din filmul The Assasination of Jesse James by the coward Robert Ford. E exemplul perfect de cinematografie. De imagine care iti incanta ochii. De fapt tot filmul este, sa zicem, frumos filmat, si asta se datoreaza lui Roger Deakins (directorul de imagine). E un tip foarte cunoscut in lumea lor, care s-a ocupat de imaginea unor filme ca Shawshank Redemption, The Big Lebowski, Fargo, A Beautiful Mind, Jarhead, The Villlage, No Country for Old Men, Revolutionary Road, True Grit si altele. Acum lucreaza la James Bond cu Sam Mendes. Dupa cum vedeti a lucrat mult cu fratii Coen si vad ca incepe sa fie asa si cu Mendes. Din pacate nu a castigat nici un Oscar desi a fost nominalizat de 9 ori (ultima oara a pierdut anul trecut cu True Grit in fata lui Wally Pfister). Si inca un lucru: coloana sonora a filmului e creata de Nick Cave si Warren Ellis (nu scriitorul de comics-uri :P).

   

Urmatoarea secventa e inceputul filmul care arata la fel de frumos. Imaginea mea favorita e cea in care Jesse (cu degetul sau pe jumatate lipsa) isi plimba mana peste spicele de grau. Imi aminteste de Gladiatorul. Foarte frumos filmat, de aproape, dupa mine cu un aer meditativ (desi se aude prezentarea si melodia). Frumos inceput de film, care iti arata la ce sa te astepti de la el si care sa te prinda din prima.

   

Eu am vazut filmul si mi-a placut. Daca nu l-ati vazut ati putea sa il incercati. Asa ca pentru cine e interesat am sa pun si trailerul mai jos


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, mai 15, 2011
Am venit decis sa scriu o postare. Dar acum nu mai pot. Nu mai sunt in stare. De nervi nu mai sunt. Si nu din cauza postarii in cauza. Pe aceea o sa incerc sa o scriu cand o sa ma simt in stare.

Trec printr-o perioada de reasezare. Nu as merge chiar pana acolo incat sa zic ca imi schimb centrii de greutate, dar simt ca ceva se schimba in mine, in anumite privinte. Primavara asta nu a fost una linistita in interiorul meu. O sa vina acum si examenele. Inca un stress. M-am intors si in trecut (acum 6-7 ani) si incerc sa inteleg ceva de acolo. Sa imi dau seama unde gresesc si ce trebuie schimbat. Acum simt ca pot sa-mi infig picioarele in pamant (in legatura cu mine) si sa incerc, inca o daca, sa fac o schimbare, sa echilibrez ceva (eu adica) ce inca nu are echilibru. Cum sa zic? Sa ma asez pe drumul meu, in limitele logicii mele.

Nu stiu daca si ce va iesi de aici. Poate voi da din nou inapoi si voi ramane iar, ptr o perioada, in starea in care ma stiti. Sau poate voi reusi sa misc putin lucrurile. Sa schimb macar putin inclinarea axei.

Uffff

Va las cu o melodie ce o ascult (in repeat) in ultimele zile (de fapt asta trebuia sa fie o postare din categoria "muzicuta"). Ma simt asa bine cand o ascult :)


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 14, 2011
Dupa cum stiti (sau nu) blogger a decis to go gaga. Eu din cate am inteles e ca ei au facut pe 11 o intretinere a serviciului si apoi totul a luat-o razna (data corruption - adica erori and shit), asa ca au adus "setarile" la aceea data (11 mai), inainte sa inceapa intretinerea. De aici si postarile si comentariile disparute.

Update (5/13 7:46PM PST): Nearly all posts since Wednesday are restored, now bringing back comments from last couple days. We expect the comments to be back this weekend or sooner

Mie mi-a revenit postarea scrisa in timpul asta (vedeti mai jos) si astept sa vina si comentariile (cele de la your little jane si Gropita, poate si altele de care nu stiu) si raspunsurile la ele. Daca nu revin sa stiti ca nu e din vina mea (adica sa le sterg sau sa nu raspund)

Acum asta inseamna sa ma mut la wordpress? Stati... sa caut in fisier... la î... (ridica placuta cu "încapatanare" scris pe ea). Eu sunt fetita care l-a luat pe "nu" in brate :)) Desi wordpress-ul are mai multe chestii interesante eu m-am obisnuit cu asta, plus desi pare putin, mie imi place ca imi pot importa template-ul. Si cum nu pot trece pe domeniu+wordpress (nu ma pricep la chestii de astea), raman aici.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, mai 12, 2011
Cand trecutul te prinde din urma. Sau poate m-am uitat eu in spate. Azi noapte nu puteam dormi si am facut singurul lucru pe care nu l-am facut in anii astia. Am citit cateva "urme" din trecutul meu.

Cand am terminat generala, mi-am luat un carnetel si mi-am pus colegii sa scrie un mesaj acolo. Si azi le-am citit pe toate. Dupa atatia ani. Cred ca sunt aproape unsprezece :) Mesaje simple cu urari si "de la... de la...". Scrise diferit si totusi cu urari asemanatoare. Interesant e ca mai multe fete mi-ai zis "bafta/succes la fete" decat baieti :)) Sunt toate acolo. De la fata care ma placea. De la fata pe care o placeam. De la colegi a caror nume sau feţe nici nu le mai tin minte. Mesaje mai simple sau mai lungi. E un mesaj acolo care-mi place foarte mult: "Iti multumesc ca ai fost un coleg bun si un baiat de gasca! Ne-am inteles destul de bine!" :) Frumos din partea ei sa zica asta. Toate aceste mesaje... Acum cand le citesc lumea de atunci pare mai frumoasa. Prin ele o privesc cu alti ochi. Sunt o bucata din trecutul meu. Ma uit la carnetelul asta, care e acum in fata mea, si parca e un obiect de valoare. Ceva frumos si drag. Ceva atat de mic si de nesemnificativ in lumea asta si totusi nu pot sa nu zambesc putin cand ma uit la el. Si mi-a trebuit atata sa il citesc din nou.

M-am uitat si la poze cu colegii mei din liceu. Chipuri pe care nu le-am vazut de mult. Si fata care mi-a placut. Nu pot sa nu o admir in poza aia. Mi-a placut foarte mult. Dar totul a trecut si acum si pe ei i-am uitat. Acum sunt doar niste amintiri dintr-un trecut care a devenit mai frumos cu timpul.

Dar ce m-a atins cel mai mult au fost acele sms-uri transcrise pe trei foi. De la o ea. Am scris si aici despre ea. Nu am putut sa citesc pana acum foile alea dintr-un capat in altul. Nu am putut. Doar mi-am trecut privirea si mi-am amintit. Dar azi le-am citit. M-am intors inapoi. Si imi dau seama acum, ufff abia acum, cat de mult ma placea. De ce nu am cedat? Trebuia sa las de la mine. Dar nu am facut si nu am mai vorbit. Am fost atata timp suparat pe ea si acum nu mai sunt. Imi dau seama cat m-a influentat, ce impact a avut asupra mea. Sunt doar trei femei despre care pot sa zic ca m-au influentat. Ea e a doua. Si din cand in cand, cum e azi, imi mai bantuie mintea. Rar fata de primii ani de dupa, dar ramane acolo. Nu e atat amintirea ei, pentru ca asa imi amintesc de oricare fata care mi-a placut, cat ce am atasat la aceste amintiri. Mi-am imaginat ca vorbesc cu ea, acum, dupa atatia ani. Si in momentul asta chiar mi-as dori. De aceea stau si ma uit ca un bou la un profil care cred ca e al ei. Nu stiu sigur. Poate nici nu e. Ce sper eu ca voi obtine daca vorbesc acum cu ea? Nostalgii? Trecutul e in urma deja, nu are cum sa mai fie la fel. Au trecut prea multi ani. Acum poate e casatorita, poate, cine stie, are copii, poate nici nu ma mai tine minte. Oricum... acum, dupa ce am citit foile alea, am ajuns sa o vad cu alti ochi. "Sper ca esti bine acolo, oriunde ai fi. Azi-noapte mi-am adus aminte cu drag de tine. Nu mi-am dat seama niciodata ca poti fi asa cum te vad acum"

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 11, 2011
Cum sa incep... Am uitat cum sa incep, nu cu ce, dar cum :P Sa zicem simplu ca mi-au placut cateva (mai multe de fapt) "posturi" de pe un tumblr pe care-l citesc aproape constant si, cu permisiunea detinatoarei, o sa trec si aici anumite citate sau poze. Imi place tumblr-ul asta :) Il "citesc" pentru ca ma relaxeaza. De fapt e singurul pe care-l citesc (hmmm... mai sunt cateva, dar alea sunt neserioase [daca intelegeti ce vreau sa zic :P], asa ca nu se pun]. Iti multumesc missZ.e pentru permisiune :)

***

Your worst enemy cannot harm you as much as your own unguarded thoughts
Buddha

Stiu. E un lucru la care ma gandesc des. Am mai scris despre asta si in alte postari. Si la cat de simplu o zice Buddha :)) pe atat de greu e cand te confrunti tu cu mintea ta. Nu pentru ca nu se poate ci pentru ca nu-ti dai voie sa-ti fie mai bine. Tot pe linia asta vine si urmatorul citat:

Our greatest weakness lies in giving up. The most certain way to succeed is to always try just one more time
Thomas A. Edison

"always try just one more time"... Parca e un ecou in mintea mea. Si unul din regrete. Ca nu incerc.

I should have liked to sleep to all eternity in the moisture of the earth, like a vegetable. Sometimes I said to myself that sensual pleasure would put an end to my trouble, and I tried to liberate my mind by exhausting my flesh
Andre Gide

E o lupta aici. Intre corp si minte. Intre o dorinta nebuna si realizarea faptului ca nu e chiar asa de important cum pare. Si eu oscilez. Cand intr-o parte a "logicii", cand in cealalta. E omenesc sa iti doresti dar tot omenesc e sa abuzezi. Cand e prea mult si cand e prea putin? E frumos sa traiesti in lumea placerii, dar sa te rezumi numai la atat e prea putin.

Recunosc ca sunt fascinat de lumea asta (a placerii carnale sa zicem :)) ). Si am motivele mele pentru asta.

***


:) Doamne in ce lume ironica traim. Ea tace. El tace. La ce se asteapta? Sa-si citeasca gandurile? That's never gonna happen. Dar asta e "marea regula" dupa care traim (in orice, nu numai in dragoste; sa zicem in relatiile interumane). Nu e de mirare ca suntem asa de nefericiti.

Mie mi se pare ca e una dintre cele mai mari probleme pe care le avem.

***

Hihi, recunosc ca imi inteapa partea aia masculina a orgoliului meu :)) Cine stie, poate asa e, poate suntem niste mari copii. Dar si voi sunteti niste copile. Macar cateodata :) Diferenta, zic eu, se face la nivelul responsabilitatii (ca atribut al maturitatii). Femeile sunt mai responsabile, barbatii nu. Cel putin asta e parerea mea.

***

Dap, sunt de acord cu asta. Personalitatea will always get the heart. Daca frumusetea o face, asta va fi pentru scurt timp. Pana la urma frumusete gasesti oriunde. Nu e chiar asa rara. Personalitatea da substanta femeii si umple exact golul ala pe care il ai cand cauti.

E ceva ce vreau sa zic de mai demult. Nu-mi place sa o recunosc dar sunt, pana la un punct, superficial. Sau pretentios. Nu stiu exact cum sa fac distinctia intre ele. Ideea e ca tin la frumusete. Poate mai mult decat trebuie. Sau cine stie, poate e normal. Habar n-am. Uneori ma gandesc ca nu e bine ca gandesc, ca sunt asa. N-as lua niciodata frumusetea in brate numai de dragul ei, dar in lumea asta distorsionata cred ca sunt si eu putin distorsionat.

***

 

Chiar credeti ca suntem ciudati? Si eu cred uneori asta despre mine. Dar cred ca exageram. Nu suntem asa ciudati pe cat ne-ar placea sa credem, nu suntem asa rai pe cat credem. Uneori incurcam ciudatenia cu unicitatea. Avem ciudatenii poate, care ne fac unici. Si nu ati vazut cum totusi va regasiti in altii? Ori suntem cu totii ciudati, ori nu e nici unul si ne facem zile fripte degeaba :))

Chiar ar trebui sa vad serialul :) Si imaginea de mai sus e din Stand by Me.

Sa o zic asa... Traim in lumea asta in care fiecare avem ciudateniile noastre, da? Si in momentele noastre cele mai rele (ciudate :P) ne credem ciudati, nu? (uneori o facem si din teribilism). Si toti ne dorim pe cineva care sa ne accepte. Si sa ne inteleaga. Eu cred ca sunt pe lume persoane care sa ne inteleaga, poate chiar si sa ne accepte. Partea grea, zic eu, e alta. E greu in momentul cand ajungi sa traiesti cu un alt cudat :)) Pentru ca atunci te loveste realitatea chiar in intimitatea ta. Uneori nici ciudatul in cauza nu te ajuta, uneori nici tu nu esti in stare sa treci peste asta. Asta mi-as dori printre altele. Sa fiu in stare traiesc langa ele (langa ciudateniile noastre). De inteles le pot intelege, de acceptat le pot accepta, dar de trait nu e asa usor. Si poate asta, cine stie, e un semn de involutie.

***

Fara legatura cu ce e mai sus trec la altceva. La o presupunere. Cred ca femeile supraevalueaza barbatii (macar in unele situatii). Ii cred mai buni decat sunt, mai destepti, mai interesanti, mai isteti, mai... orice vreti voi. Ele se ghideaza dupa potential, pe cand barbatii nu. Numai ca potentialul asta, daca nu da in ceva bun si concret, nu are valoare. Asta si inseamna: "s-ar putea". Puneti in noi chestii care uneori nici nu exista. E usor sa profiti de asta cand tu pari mai bun decat esti. Nu justific ceea ce fac unii barbati si nici nu arunc o vina. Daca as fi dur as zice ca barbatii se ghideaza dupa sex. Mi-ar place sa cred ca nu. Macar la o parte din noi. Nu stiu, n-ar trebui sa faceti asta, sa ne conferiti chestii care nu sunt acolo (sau care inca nu sunt pe deplin dezvoltate).

Eu am o vedere subiectiva asupra lumii. O parere mai proasta despre barbati (luati in general) si o parere mai buna despre femei (ambele provenite probabil din relatia cu parintii mei). Asta-mi influenteaza atat modul de gandire cat si felul cum judec (sau nu) oamenii.

Vreau sa fac o precizare. Nu am folosit si nu voi folosi niciodata blogul asta ca sa dau bine. Din contra am momente cand ma tem ca e exact invers. Mi-am facut blog ca sa ma exprim si prin intermediul lui sa simt putin ca "socializez". Imi place uneori ce scriu da, dar nu ma folosesc de asta sa par altceva decat sunt. Nu stiu, poate vi se pare aiurea ce zic aici, dar am simtit nevoia sa o zic.

Am avut o relatie "I need to say it" - "I don't feel comfortable with it (the post)" in legatura cu "Dileme, linii si alte prostii". Si pana la urma faptul ca am scris postarea m-a facut sa ma relaxez. Pentru ca am zis ceva. Nu e neaparat vorba despre un subiect anume (desi... ) cat de faptul ca am nevoie sa zic despre mine, oricum ar suna ceea ce vreau sa zic. Cred ca m-a ajutat, pentru ca acum ma simt mai bine decat ma simteam inainte de postare. Inca sunt nesigur cum sa abordez blogul asta si pe mine ca, sa zicem, blogger. Cred ca am o identitate (nu in blogosfera, ca nu ma intereseaza, ci ptr mine), dar inca ma chinui cum sa ma raportez fata de blogul meu.

***

Si la sfarsit pun asta

As soon as we think we know what’s going to happen, life shows us that we don’t
Adyashanti

Si asta


Si eu imi zic asta uneori (cu alte cuvinte probabil, dar cu aceeasi idee). Plus ca imi place la nebunie clipul. E regizat de Marc Webb :) Nu il stiti? Tastati (500) Days of Summer pe imdb :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 11, 2011
My favorite children's book is about a little prince who came to Earth from a distant asteroid. He meets a pilot whose plane has crashed in a desert. The little prince teaches the pilot many things but mainly about love. My father always told me I was like the little prince. But after I met Adam I realized I was the pilot all along.

E un film dragut. Mie mi-a placut. Cred ca mi-a placut... de vreme ce mi-a lasat o impresie la sfarsit. In general cam asa iti dai seama ca-ti plac anumite filme, daca la sfarsit iti dau o anumita stare (oricare ar fi ea) sau ramane o anumita impresie cu tine.

Este vorba, in film, despre Adam, un tanar al carui tata a murit si care acum sta singur in apartamentul lor din New York. El are Asperger, o afectiune care, asa cum am inteles din film, este un fel de autism. Zic "un fel" pentru ca ei (cei cu Asperger) pot comunica si interactiona, dar au probleme cu interactiunea sociala, cu faptul ca nu isi dau seama ce gandesc alti oameni (lipsa de empatie?) si ca nu inteleg decat sensul direct al unei propozitii (nu inteleg glumele, ironiile, sarcasmul, metaforele etc; sunt directi in gandire). Uneori in film el pare absorbit in lumea sa si are o anxietate, chiar frica, sa interactioneze cu oamenii.

Dar cum filmul asta e unul romantic :) el o intalneste pe Beth, vecina sa, cu care ajunge sa se imprieteneasca si care la randul ei incearca sa-l inteleaga. Cum evolueaza relatia lor veti vedea daca va veti uita la film :P Nu are rost sa povestesc aici filmul. Tot ce spun e ca finalul e genul de final care-mi place mie in filmele romantice (numai in filme totusi :P)

Nu e o capodopera si nici un film complex, dar eu l-am considerat dragut si vi-l sugerez si voua.

Detalii pe wiki si imdb, iar trailerul e mai jos



Liars is all you're gonna run across in this world. A man has got to learn the difference between just plain liars and liars worth lovin'

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 10, 2011
As uita de tine si as fugi in lume. Printre copaci si frunze. Undeva departe unde sa nu fiu vazut, undeva strain unde se vorbeste doar prin semne.

As uita cheia in contact si as merge pe acel drum. Pana nu vor mai fi secunde. Pana flacara ma va ajunge din urma.

As uita usa deshisa in timp ce stau si ma uit de pe veranda. La copii care inca zambesc si la oameni care inca iubesc. Poate as zambi stiind ceea ce stiu. Poate mi-ar parea rau.

As face cea mai buna pizza dn lume. Intr-un mod dulce si subiectiv. Bucati taiate cu cutitul, cu urme de cascaval pe el. Vrei si tu? Nu prea mai avem prea mult timp.

As scrie un roman despre o zi. O zi cu soare si cu posibilitati nelimitate. Tu poti sa faci tot ceea ce iti doresti. Alege cu grija, caci nu vei mai avea o alta sansa.

As face dragoste pentru prima si ultima oara. Toata ziua, in fiecare secunda, cu fiecare respiratie. Ti-as asculta povestea in scurtele momente de dupa si ti-as povesti fantezii la o tigara pe jumatate consumata. Vreau sa traiesc ultima mea zi cu tine, fiinta necunoscuta, langa un suflet si langa un trup.

As uita de mine si mi-as crea o alta viata. Printre cuvinte si priviri. Undeva departe unde nu ma stie nimeni, undeva necunoscut unde se vorbeste doar prin semne.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, mai 09, 2011
Sunt un dezastru. Asta in loc de "sunt un dezastru total", desi in cazul asta ar fi cam exagerat. Dar ce sa-i faci? Mergem mai departe. Traim realitati, visam vise :)

O sa ziceti ca e pacaleala dar nu-i deloc. Aseara ascultam Rainy Day si dupa un minut si ceva din melodie a inceput sa ploua :) Si a fost asa pana am ascultat urmatoarea melodie, Cemeteries of London, cand s-a oprit.

Oh rainy day, come 'round
Sometimes I just want it to slow down

Imi place cum suna sfarsitul melodiei Strawberry Swing (de la minutul 3:00 incolo). Are ceva in felul cum suna. De fiecare data cand ascult partea asta imi imaginez ca asa se simte relatia perfecta :) Ca asa ar trebui sa fie. Ca asa ar trebui sa ma simt. Daca ar fi sa traduc totul, asa cum e in mintea mea, in sunet, ar fi asa cum suna, in melodie, versul "Without you it's a waste of time". Suna cumva, nu stiu cum sa zic, linistit, ca si cum numai asa ar fi logic.

Si daca tot suntem la Coldplay, cica conform unui "studiu", fani Coldplay sunt cel mai putin dispusi sa o faca de la prima intalnire :))

Those most likely to have sex with you without getting to know you better were fans of (in order) Nirvana, Metallica, Linkin Park, Kanye West, Gorillaz, and Daft Punk. Those most likely to just talk to you over a cup of weak tea then slink away home to knit or something listen to Coldplay, Adele, Lady Gaga, Katy Perry, Kings Of Leon, The Strokes, and Radiohead

In alta ordine de idei se pare ca atunci cand ti-e foame si nu ai paine, clatitele sunt o solutie numai buna :) A fost prima data cand le-am facut singur :) La 4 dimineata. Stiu, stiu, sunt usor de facut, dar m-am simtit asa bine ca le-am facut :D Guess today is a good day :) Deci le trec pe lista "facute numai si numai cu mana mea", langa pizza (ma refer si la aluat :P) si gogosi :)) La altele inca nu am incercat.

Azi ar trebui sa-mi iau cartea (de Terry Pratchett) de la posta, sa dau fuga pe la banca sa intreb ceva si sa imi platesc telefoanele. Dar intai ar trebui sa ma culc :P Iar nu dorm noaptea si ma culc de dimineata [si dorm pana seara :)) ]. Hmmm... e ora zece.

Un alt titlu pentru postarea asta ar fi fost LIFE IN TECHNICOLOR.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, mai 07, 2011
Wow... ce reactie de neincredere pot sa am uneori catre tine. Ceva din creierul meu parca zice "shit, run, nu o sa fie bine pentru tine". Poate nu e o reactie chiar asa specifica, poate e o mica paranoia ca o sa fiu ranit, ca o sa ma expun asa de mult ca voi musca pamantul. Stiu ca cer anumite lucruri. Sa-mi fie castigata increderea si sa nu se joace nimeni, la modul serios, cu mine. Cand nu exista cel putin una dintre ele atunci devin temator si tacut. Simt o nevoie teribila de a ma apara, de a ma proteja de eventualul si potentialul pericol. Uneori ma gandesc ca exagerez ori ca inventez pericolul. Dar mi-am zis mai demult ca daca nu sunt in stare sa fiu agresiv atunci sa ma feresc de jocuri (sub orice forma ar fi ele). Singurul mod de a ma apara, fara sa fiu rautacios, e sa ma feresc.

Simt o nevoie teribila de fi protejat. Dar ma intreb uneori daca asta se poate si in cazul unui barbat? Nu e o lipsa a masculinitatii? Daca e asa atunci am de ales: sa vreau sa fi protejat dar sa par a sissy sau sa nu o cer si atunci sa ma conformez notiunii de mascul asa cum le place tuturor. Poate deja am dat raspunsul in cuvintele astea. Acel "vreau"... E acel sentiment cand stii ca asta vrei si nu altfel. Vreau... sa fiu protejat intr-un fel anume, vreau sa am incredere, vreau sa nu te joci cu mine. Si nu vreau sa renunt la ele. Daca asta inseamna fuga, daca asta inseamna conflict in mine si in relatie cu lumea, daca asta inseamna nefericire si singuratate, daca asta inseamna ca nu ma conformez unor reguli sau unor standarde atunci asa sa fie. E un teren aici in care ma incapatanez si de care uneori mi-e frica tocmai ptr ca-l folosesc. L-as numi "totul sau nimic", dar mai degraba nu e "totul" ci "asa vreau sa fie" pentru ca asa vad eu lumea mea ideala. Cu atributele astea in ea.

Nu-mi place sa-mi fac calcule in legatura cu oamenii, pentru ca asta inseamna sa ma folosesc de cineva. Asta, "folositul", e un lucru pe care mi-am zis sa nu-l folosesc niciodata cu oamenii, mai ales cu cei despre care am o parere buna. Dar totusi nu pot sa nu remarc ca intr-un fel indexez toate calitatile si defectele unei persoane (pe care le stiu), toate experientele si parerile mele (bune sau rele) si in rapot cu astea incerc sa-mi stabilesc o anumita relatie, o anumita conduita, un anumit fel de a interactiona cu o persoana. Reactiile mele sunt consecinta a ce stiu despre tine si, mai important, cum ma raportez eu la asta. Acest "a ma raporta la asta" are cea mai mare insemnatate aici. Trebuie sa incerc sa nu judec (desi uneori o fac), sa nu fiu rautacios (daca simt ca persoana la baza e una buna) si acelasi timp sa-mi stabilesc (pentru mine) o pozitie fata de tine. Sa stiu clar unde stau. Si de aici vreau sa ma intorc la reactie si neincredere.

Pentru mine e clar cand nu am incredere in cineva care nu-mi place. Stiu cum sa ma pozitionez. Stiu sa stau deoparte. Dar cum ma raportez cand imi place o persoana dar din ce stiu ma face, justificat sau nu, sa nu am incredere? Uneori, la unele persoane, duc aceasta lupta. Sa ma indoiesc de neincredere? Sau sa o consider instinct si sa il ascult? Stiu ca e bine sa-ti asculti instinctul, ca el te poate scoate din multe chestii. Dar unde e granita intre instinctul veritabil si presupunerile fara acoperire reala? Alte intrebari: Sa ma deschid cu totul cand simt nevoia nebuna sa o fac, chiar daca sunt neincrezator? Sa cred in buna-credinta a persoanei? Sa am incredere in faptul ca-mi place si sa ma ghidez dupa asta? Oare nu-mi fac rau cu acesta raportare la incredere-neincredere? Unde e granita intre riscul "bun" si cel "rau"?

M-am oprit... Pentru ca nu mai stiu clar ce vreau sa spun. Stiu ca asa este cand scriu ceva si apoi continui dupa cum simt ca imi vine in minte. Sunt atatea lucruri care imi doresc sa le spun ca nu incap toate in mintea mea sa le exprim. Si nici nu mai stiu, aici, unde sa incadrez postarea. Ma adresez parca pe fragmente si amestecat: 1) cuiva, care nu doresc sa-si dea seama ca ma adresez ei, 2) femeii fara nume, fatza, identitate care reprezinta... "femeia" si 3) voua cititorilor. Sunt om. Reactionez si gandesc. Uneori mai mult decat trebuie. Ce sa fac cu asta cand simt nevoia sa scriu aici? Nu, atlfel ar trebui sa pun intrebarea... Cat ar trebui sa scriu aici? Pana unde sa ajung? Nu stiu cum sunteti voi, dar eu sunt foarte schimbator in mood-uri. Azi imi vine sa scriu ceva, maine nu imi mai vine si nu mai consider ca e important, poimaine imi vine sa scriu despre altceva. Oscilez intre stari si ganduri. Nu pot ramane indeajuns undeva incat sa scriu despre asta in orice zi din saptamana. E ca si cum ai incerca sa prinzi trenul. Daca nu il prinzi, s-a dus. Trebuie sa astepti pana vine din nou daca vrei sa scrii despre asta. Si in plus, ma indoiesc foarte des de dorinta si nevoia mea de a scrie despre ceva. Acum vreau sau simt nevoia, maine nu mai vreau sau nu mai simt nevoia. Azi cred in asta, maine nu mai sunt asa sigur si nu mai stiu daca ma aliniez corect cu cuvintele de ieri. Si cu oamenii cred ca ma port asa. Azi vreau sa-ti zic ceva, maine nu mai vreau. Trebuie sa prind trenul ca sa o fac, daca nu, s-a dus. Daca prind trenul e posibil sa devin si mai personal cu tine. Sa zic mai multe despre mine si sa zic mai multe despre tine, asa cum ma raportez eu la tine. Granita mea intre casual talk si more than that se estompeaza. Asa si cu postarile mele. Daca prind trenul, granita intre nimicurile obisnuite si chestiile despre care vreau atunci sa vorbesc dispare. Oscilez. Intre cele doua. Intre ganduri, stari si sentimente. Acum sunt aici, acum sunt acolo.

Eu nu am reprezentat un zid la mine in minte, ci o linie. La mine nu trebuie sa treci peste nimic. Tu esti ori de o parte, ori de cealalta a liniei. Acum esti aici, acum esti acolo. Sa fii in exterior inseamna ca ti-am taiat accesul la interior. Sa fii in interior inseamna ca am incredere in tine si ca ai o portita sa ma cunosti. As vrea sa zic ca "depinde de tine", dar nu o sa fiu corect. Depinde si de mine, caci linia e a mea. Uneori ma intreb cat de corecta e deplasarea liniei mele. E subiectiva. Mi-as dori sa fie mai corecta. Ce inseamna "ti-am taiat accesul la interior"? Depinde. Daca nu ai mai fost atunci e casual talk, amicitie, neincredere, ca nu vreau sa intri. Daca ai intrat (asa cum simt eu ca a fost, tu poti sa nici nu simti) e pedeapsa, faptul ca am facut o apreciere gresita cand am vrut sa fii acolo, ca ne-am indepartat. Daca simt ca ti-am gresit, te trec in exterior, sau mai degraba ma trec eu in exteriorul tau pentru ca nu ma mai simt demn sa fiu acolo. Reactionez cu tacere sau raceala cand vreau sa pedepsesc sau cand nu ma mai simt demn sa fiu acolo (cand vreau sa ma pedepsesc).

Punctul meu cel mai vulnerabil e ca vreau foarte mult sa gasesc pe cineva care sa intre in interior si sa ramana acolo. De asta cand imi place o fata (sansele unui baiat sa intre aici sunt foarte mici, pentru ca nu sunt dispus sa ma deschid in fata unuia) exista si probabilitatea sa vreau sa ramana acolo. Sunt multe de zis aici. Acest "imi place o fata" trebuie explicat. Folosesc acest "imi place" la un mod general, adica aici bag si prietenia, si sexul, si relatia. Intr-o lume simpla fiecare ar fi separata. In lumea mea ori e simplu (adica prietenia si nimic altceva), ori e o harababura unde ele ori se amesteca intre ele de nu mai stiu nici eu care e care, ori se bat cap in cap si nu mai stiu de fapt pe care o vreau. Deviez. Vroiam sa zic ca in general imi doresc ca o relatie sa ramana in interior, dar, desi mai rar sau mai greu, se poate intampla si cu celelalte. Dar ce vroiam sa zic de fapt e ca atunci cand imi place o fata ma simt si (potential) foarte vulnerabil, pentru ca, asa cum am zis, exista posibilitatea sa imi doresc sa ramana in interior. Si de aici frica ca voi fi ranit, neincrederea, haosul din capul meu cand nu mai stiu ce vreau. Ma simt vulnerabil pentru ca nu vreau sa intre cineva si sa faca dezastru pe acolo. Nu am puterea sa imi revin usor si de obicei ramane cu mine, chiar daca s-a estompat supararea ori furia. Nu am pielea groasa si nici nesimtirea sa dau cu persoana aia de pamant si sa ma descarc, asa ca traiesc acest "dezastru" foarte intens in mine. Lucru care ma consuma. Si astfel sunt aici, la granita asta, cand imi doresc foarte mult sa gasesc pe cineva si totusi nu vreau sa las oameni sa intre aici de teama ca o sa fiu ranit. Faptul ca imi plac fetele care ma pot rani (nu-mi plac tipele sterse, timide, supuse etc) nu-mi usureaza situatia.

Zambesc usor... Stiu ca ma lipesc de "dileme". Asa sunt eu. Tot timpul intre doua dorinte. Tot timpul intre doua alegeri. Si de obicei o iau pe cea mai confortabila. Atunci cand o iau. De multe ori "aleg" prin faptul ca nu aleg. Acum intelegeti de ce zic ca nu stiu ce vreau? Pentru ca nu sunt prea bun cand e vorba sa fac alegeri.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, mai 04, 2011
Am primit o carte astazi si am sa redau un fragment aici

In majoritatea societatilor animale exista o legatura puternica intre inaltime si statutul social. In cazul oamenilor, relatia este covarsitoare. Statisticile arata ca oamenii mai inalti au mai mult succes decat cei scunzi, ca sunt mai sanatosi, mai inteligenti si tind sa traiasca mai mult [...] De fapt asocierea simbolica intre inaltime si putere este foarte primitiva...

Ma uitam la fragmentul asta si nu puteam sa nu-mi zic ca asta e unul din acele standarde dupa care traim. Bineinteles ca daca esti in afara lui (cand nu il indeplinesti) nu ai succes, devii deprimat (deci poate sa iti afecteze si sanatatea), devii nesigur pe tine (deci nu mai ai pornirea de a te perfectiona, ma refer si la inteligenta), te simti exclus din societate (care are standardul asta) si nici ceilalti, prin atitudinea lor, nu te ajuta (caci nu indeplinesti norma setata). Avem standardele astea... facute de putini, inghitite de multi si la care in realitate nu putem tinde. Iar asta, dupa mine, nu e semnul unei societati care se vrea evoluata. Mie unuia nu imi place ca ne ghidam dupa trasaturile noastre primitive (care se arata, de experti, ca sunt in noi) ca sa traim intr-o societate pe care o dorim mai evoluata decat acum o mie, doua mii, zece mii de ani. Ideea unei evolutii e sa trecem si peste partile noastre primitive (recunosc ca nu le putem elimina) ca sa "cream" o societate (cat mai) corecta pentru fiecare individ din ea. Pentru ca asta e punctul catre care trebuie sa tindem daca vrem mai mult de la noi ca oameni si ca societate. Daca nu, ne balacim in aceeasi mocirla in care o facem si acum. Si nici nu mai avem dreptul sa ne plangem ca uite domne ce lume avem.

Pana la urma cu ce ne diferentiem acum fata de omul primitiv? Prin IPhone?

Nu-mi place aceasta logica, "a animalului", pe care o aducem in gandirea noastra. "Daca faceau asa atunci, atunci sa facem si asta acum pentru ca noi, de fapt, am ramas la fel". Legea junglei :) Sau altfel spus ce le place unora sa creada despre ei. Ca sunt lei si nu miei. Ei bine, lumea aia a leilor e mica si nesigura. Azi esti, maine nu mai esti. Nimeni nu ramane in varf ptr totdeauna. Dar bineinteles, sunt destui prosti care sa creada asta. De aici si lupta acerba ptr locul ala si de aici si legea junglei.

Oamenii nu gandesc deloc in perspectiva.

Cand aud "statisticile arata..." sunt... mehhhh. Poate e mai degraba ce vrem noi sa auzim. Plus ca aceste chestii te pot face sa te simti nelalocul tau. "Daca toata lumea este asa, atunci de ce eu nu sunt asa? De ce eu nu indeplinesc criteriul x, standardul y... ? Ce e in neregula cu mine? Sunt normal(a)?" In realitate cred ca lumea nu este asa uniforma cum ne place noua sa credem vazand aceste statistici. Ceea ce e bine. Asa si trebuie sa fie. Daca am fi toti la fel... am fi toti la fel :P

Asa cum cred si in cazul individului, asa cred si in cazul unei mase de oameni: depinde de noi. Eu cred ca se pot face schimbari acolo unde credem ca nu putem. Cred ca ne putem depasi conditia. Numai ca trebuie sa fim dispusi sa o facem. Asta e ca un prag psihologic pana la urma. De putut se poate, numai ca noi trebuie sa ne convingem ca putem. Ceea ce nu e chiar asa usor cand vine vorba de om. Ceea ce ne face atat de "inteligenti" (mintea noastra, sa zicem asa ca un termen care sa le cuprinda pe toate) ne face, in schimb, si atat de "prosti".

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, mai 03, 2011
Atipisem pe canapea azi dimineata. Tin minte ca m-am trezit brusc si cand m-am uitat pe jos, la un metru si ceva de mine, am vazut un paianjen din acela foarte subtire. Numai ca acesta era ceva mai mare si avea picioarele subtiri si lungi. Ca volum sa zicem ca era putin mai mare ca un pumn de-al meu. Si era rosu. Tin minte ca ma uitam si el mergea pe podea. M-am ridicat in fund si el tot mergea, se tara inspre oglinda. Era semiintuneric in camera, lumina intra numai prin usile aflate de o parte si de alta a camerei. Mi-a scapat un "ce e asta?" si cred ca aveam o fata de "wtf???". Cand m-am ridicat sa ma duc inspre el nu mai era.

Nu e prima data cand ma trezesc (brusc) si vad chestii. Cred ca am mai zis intr-o postare. Am mai vazut o data un catel transparent langa scaunul pe care stau acum, tot de pe canapea. Am vazut un schelet verde in dormitor. Mi se pare ca am mai vazut o data paianjenul, pe tavan in dormitor. Am simtit o data pe cineva in camera cu mine. Uneori am auzit cate un glas. Cred ca au mai fost cateva chestii de astea. Tin minte ca m-am trezit o data (abia atipisem) si am vazut pe cineva pe o bicicleta cum mergea pe oglinda sifonierului (e fata in fata cu patul). Era in miniatura. Cred ca era cineva pe bicicleta, stiu ca era in miscare si urca.

Si acum trebuie sa zic ca nu ma dopez :)), nici nu sunt nebun (cel putin asa cred eu hahaha) si nu cred ca e ceva supranatural. Cel mai probabil e faptul ca m-am trezit brusc din somn si in secundele urmatoare mintea mea incerca sa se adapteze la realitate. Totusi va zic ca par reale. Pentru momentele alea sunt reale. Glasurile le-am auzit exact cand m-am rupt din vis, in momentul cand treceam granita vis-realitate. Ele nu apartineau, dupa mine, nici realitatii si nici visului. Imaginile apareau ptr cateva secunde dupa ce ma trezeam. Si le-am "trait" de cateva ori in fiecare caz. Nu e ceva obisnuit.

Tin minte ca de cateva ori picoteam asa si parca cadeam intr-un vis si apoi brusc se facea tacere. Ca si cum ai fi intr-o camera cu multa galagie si in momentul urmator se lasa o liniste de nu mai auzi nimic. Parca ai fi scos ceva din priza. Cum sa va zic, uneori simt cum alunec in vis, cum cad in "poveste". Sunt undeva intre ele si simt "galagia" visului, asa cum se instaleaza. Si chiar inainte sa ma trezesc din tranzitie (sa fiu scos de acolo) simt cum se lasa linistea asta brusca. Parca s-ar lua curentul si nu ai mai vedea la televizor :)) E foarte interesant ptr ca e foarte brusc. Treci dintr-o stare in alta. Galagie-tacere. Pana atunci simti trecerea asta in vis ca ceva placut si apoi esti scos de acolo.

Cred ca cel mai nasol moment in legatura cu somnul a fost acum cativa ani cand trecusera cateva zile avand doar cateva ore de somn (o ora aici, una acolo). Tin minte ca eram foarte foarte obosit si imi era somn. Dar nu puteam sa adorm. Nu, nu era insomnie asa cum o stim, de nu poti sa inchizi ochii, ci adormeam pentru o secunda si apoi ma trezeam. Tin minte ca era ca un soc, mintea mea era asa data peste cap incat cum adormeam cum ma trezea. Imi dadea si o senzatie aiurea. Nu era ca si cum as fi atipit ptr un numar de secunde. Simteam ca dura numai o secunda. Si nu ma trezeam usor, treptat, ci brusc ca si cum as fi intrat in alerta. Toata noaptea aia m-am chinuit asa, pana de dimineata cand am reusit in sfarsit sa adorm cateva ore.

Hmmm... initial vroiam sa scriu numai de paianjen. Dar... you know me :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, mai 02, 2011
Ce-ar fi daca ti-ai deschide ochii albastri?
Ce-ar fi daca m-ai privi?
Ce-ar fi daca m-ai lua de mana?
Ce-ar fi daca mi-ai spune un banc?
Ce-ar fi daca m-ai face sa rad?
Ce-ar fi daca mi-ai sopti ceva?
Ce-ar fi daca eu as zambi la asta?
Ce-ar fi daca ai vrea doar sa stai langa mine?
Ce-ar fi daca ai vrea sa imi tii de urat?
Ce-ar fi daca m-ai saruta si eu m-as topi?
Ce-ar fi daca am discuta ca si cum ne-am cunoaste de o viata?
Ce-ar fi daca m-ai intelege?
Ce-ar fi daca m-ai accepta?
Ce-ar fi daca mi-ai fi alaturi mai ales cand nu mi-e bine?
Ce-ar fi daca ai face dragoste cu mine?
Ce-ar fi daca mi-ai fi contragreutatea?
Ce-ar fi daca ne-ar iesi toata aceasta nebunie?
Ce-ar fi daca am reusi ce altii nu au reusit?
Ce-ar fi daca ti-ai lasa capul pe umarul meu?
Ce-ar fi daca tu m-ai tine in brate?
Ce-ar fi daca m-ai suporta?
Ce-ar fi daca am sta pe treapta asta, tu langa mine?
Ce-ar fi daca m-ai cunoaste doar din priviri?
Ce-ar fi daca ai putea sa ma linistesti cand am nevoie?
Ce-ar fi daca as putea sa-ti zic tot ce vrei sa stii?
Ce-ar fi daca m-ai intreba?
Ce-ar fi daca m-ai cunoaste cu totul, pana la ultimul cuvant?
Ce-ar fi daca nu m-ai lua in serios atunci cand eu o fac?
Ce-ar fi daca m-ai lua in serios atunci cand eu nu o fac?
Ce-ar fi daca ai vedea in mine ce altii nu vad?

Ce-ar fi daca... Dar tu nu existi. Esti doar legaturi intre sinapse, reactii chimice. Existi doar in mintea mea. Pentru ca eu te creez in fiecare zi. Pentru ca stiu ca nu existi in realitate. Nu in lumea asta. Intr-o lume ideala tu ai exista. Eu as fi perfect. Si as fi fericit. Asa doar sper ceva ce nu pot avea. Visez ca sa fac minutele sa treaca. Ma pacalesc singur. Imi imaginez pentru ca asa ma pot simti si eu bine. Dar e o lume falsa, facuta dupa regulile mele. Si e asa ciudat, asa de ciudat, eu inca mai sper. Old fool :) E asa aiurea ca eu sunt de fapt cel ce ma impiedica sa am ceea ce vreau. Cine altcineva? Dar nu-i nimic, nu-i nimic, ma pot impaca cu asta. Pot duce o viata si fara tine. Stiu ca pot.

Sursa de inspiratie (adica mai precis melodia si versul "what if...?")


Ce-ar fi daca tu existi?

Linkuri de întoarcere către această postare